Wednesday, July 22, 2015

Cum l-a inventat femeia pe tata. Mitologie in fragmente, pentru oamenii mari.

Mai dai, din cand in cand, din pur noroc si karma buna, peste cate-o carte miraculoasa. Dupa ce o citesti, iti imparti viata in 'inainte' si 'dupa'. Asa si eu cu cartea asta si o mana de alte cateva inainte.

De fiecare data, simt nevoia de a avea multi bani. Imi fac liste mentale cu oameni carora as vrea sa le-o daruiesc si sa-i pisez la cap, cvasi-isteric, sa o citeasca acum-acum-acum. De fiecare data, listele imi ies uriase. De fiecare data, ma mir de cat de multi oameni imi pasa. De felul meu imi distribui parcimonios pasatul de oameni, ca sa aiba cei apropiati portii mari. Mai stii, poate ca pasatul de oameni nu e pe portii...


Nu am atatia bani si uneori nici situatiile sociale nu-mi permit sa fac astfel de daruri. Insa pot sa pun aici fragmente minunate si luminatoare. Poate cineva le citeste si fuge si cumpara si citeste si intelege si face lumina si in grupul lui. Sau macar in el.



Impartirea resurselor de femei si primele cupluri

'Intr-o zi, protooamenii s-au pus de acord sa nu-l mai atace, cum presupusese Freud, pe patriarhul care monopoliza femeile, ci, dimpotriva, sa inceteze sa mai atace: sa-si imparta femelele conform unei reguli. Reconstituirile antropologiei spun chiar asta: regulile cele mai elementare ale societatilor cele mai simple si mai vechi au de-a face cu impartirea femeilor.

In acest punct, regula nu va mai fi: masculul trebuie sa se intreaca pentru a concepe, ci: masculul trebuie sa dea viata, in sensul unificat de a o concepe si a o alimenta.'


Impartirea hranei

'Odata cu mobilitatea, cu crescanda capacitate de a actiona in grup, cu disponibilitatea primelor arme, masculii ucideau prazi tot mai mari si tot mai departe. Desi, inevitabil, se hraneau cu carne mai mult decat femelele - este interesant de observat ca si astazi barbatii mananca mai multa carne si femeile au, mai adesea, preferinte vegetale -, cu greu o puteau consuma pe toata: in clima calda a Africii, carnea rezista putin. Folosind calitatea de carator dobandita de curand, masculii au inceput sa duca o parte femelelor si puilor. Nu prea conteaza daca initial n-au actionat toti la fel: aceasta tendinta imbunatatea foarte mult dieta si sansa de supravietuire a copiilor. Asadar, gestul a fost premiat de selectie. Tatii care-l faceau aveau mai multi descendenti. Cei care pastrau comportamentul tatilor-maimuta si nu imparteau mancarea nu le ofereau copiilor prea multe sanse de supravietuire. Numarul lor se micsora.

Indiferent cum s-a intamplat acest lucru, noua atitudine aparuse. Spre deosebire de pongide, care consuma prada pe loc, barbatul invata sa o aduca acasa. El nu mai este acum doar donatorul de sperma. Nu se mai apropie de femela doar in scurtul act al imperecherii. Devine o prezenta constanta, desi intermitenta din cauza expeditiilor de vanatoare.'


Intoarcerea acasa

'In tot mai marea impartire a indatoririlor, cine nu se intorcea isi abandona propriii descendenti, lipsindu-i de carne si de apararea masculina. Regimul alimentar al tuturor si siguranta copiilor tot mai expusi in savana pretindeau ca in randul masculilor, al caror obicei de a de indeparta se dezvolta, sa devina tot mai puternica legatura cu locul de unde plecasera. Aceste fiinte relativ nomade trebuiau sa inventeze apartenenta la un loc. Si, pentru ca vanatoarea si culesul presupun, oricum, o anumita forma de nomadism, locul fix si sigur nu putea sa fie un spatiu geografic. Trebuia sa fie vorba de un loc psihic. Astfel, au descoperit intoarcerea in familie si nostalgia care-i e profet: golul dureros lasat de absenta partenerei si a copiilor, dorinta de a fi aproape de ei. Poate ca - sa o spunem in soapta, e un cuvant care obliga - au inventat iubirea. Cu siguranta nu o necesitate pura, pentru ca, atunci ca si acum, era iluzoriu sa o deosebesti de control si de putere. Dar o necesitate si o legatura inainte absente, produse de inceputul vietii psihice.'


Atelierul de viata psihica si femeia-sef-de-atelier (sar'naaaa, sefa!)

'In trecut, selectia naturala le premiase pe femelele care, urmand calea instinctului, cu ajutorul unui estru foarte vizibil, atrageau cel mai mare posibil numar de masculi, favorizand sansa unei sarcini. Si pe masculii care, deplasandu-se cu cea mai mare viteza disponibila si invingandu-si rivalii, maximizasera sansa de a fi responsabili de asta.

Odata cu progresul specializarii in masculi vanatori si femele culegatoare, totul se schimba. Selectia le favoriza acum pe acele femei al caror ciclu menstrual cuprindea un estru mai putin violent si o disponibilitate sexuala mai prelungita: nu ca sa creasca sansele unei procreari - intervalul fecund in cadrul ciclului probabil ca nu a suferit importante variatii -, ci pentru ca in acest mod, pe langa functia verticala de a da viata unei noi generatii, sexualitatea incepea sa o asume pe cea orizontala de a modela un inceput de familie: o relatie de cuplu stabila. Aceasta relatie era o noutate revolutionara in comparatie cu cvadrumanii si era favorizata de revolutionara innoire a sexualitatii. Ea devenea durabila: forma de comunicare ce, la randul ei, favoriza o crestere a numarului si profunzimii raporturilor intime. Sexualitatea devenea ceva infinit mai complex decat o descatusare instinctuala. Era un atelier mestesugaresc in care se fabrica viata psihica.

Femela, statornica acum in a-si dori partenerul, era contrapartea logica a masculului capabil de intoarcere, statornic prin prezenta. In acest punct, evolutia selectioneaza mai degraba variante psihologice decat variante fizice, mai favorabile vietii speciei: constanta si fidelitatea reprezinta ceva ce astazi ar intra in definitia caracterului.

Si unicul raport sexual dura mai mult acum. Masculul trecea de la o ejaculare rapida la una intarziata: se stie ca raporturile sexuale umane dureaza, in medie, mult mai mult decat cele animale. Probabil ca si aceasta evolutie a fost condusa de femeie (hell yeah ^_^ ), care a acordat intotdeauna mai multa valoare raportului: fie aceluia unic, fie relatiei.

Astfel, partenera si-a educat partenerul, mama l-a educat pe tata, asa cum femeia il educa pe copil. Fara mama nu exista copil, dar nici tata. Inseamna, asadar, ca tatal a fost inventat de mama? Cand a intuit importanta revolutionara a tatalui, mama "a inventat" si o atitudine de primire care, pentru prima data, s-a adresat unui alt adult: ceea ce oamenii inca numesc "feminitate". Apoi a indreptat si privirea copilului - care o fixa numai pe ea - sa se uite, la randul ei, spre tata.'

Bref, pam-pam.

Dupa ce ma umple de tacere si ma infioara de ceva ce seamana teribil cu sacrul, ma amuza cum lucrurile nu sunt prea departe nici in ziua de azi. Doar ca acum, atelierul psihologic devenind el deja o corporatie foarte complexa, Sefa e mai de vina ca oricand. Ea le-a inventat, ea sa se spele cu ele pe cap :)

Cu momirile, cu ascunzisurile, cu tradarile, cu nerabdarile, cu falsul, cu a-l folosi pe celalalt strict ca resursa, cu drama si datul cu fundul de pamant, cu manipularile, cu inselaciunile, cu farfuriile sparte, cu iadul-pe-pamant. Mai rau, cu copiii stricati sau raniti si abia-cicatrizati.

Din fericire, daca ai noroc si karma buna (si o minte care are rabdare sa verifice in timp si care se pune in permanenta in chestiune) si stii sa iti alegi un partener cumsecade, bun cu tine si cu el insusi si sanatos prin partile esentiale (adicatelea cap si suflet), te speli pe cap si cu miracole delicate si rare. Cu tihna, cu liniste, cu bucurie impartasita, cu caldura, cu mangaieri, cu vorbe bune, cu blandete. Cu drag, cu grija, cu dragoste facuta cu migala.

Cu cartea asta cumparata si citita (chiar mai bine daca e in doi) si temeinic inteleasa, avem macar o sansa in plus.

No comments: