Monday, July 20, 2015

Ceea ce nu stii*...

Eu stateam pe jos si ma uitam la ele, una in fotoliu si alta pe canapea, amandoua cu genunchii la gura. Rememorau amuzate si energice filmele de la Noaptea Lunga a Filmelor Scurte. Stii ritualul, probabil. 'Mie mi-a placut ala cu... ' / 'Daaaaaa, alaaaa. (...) Si il mai tii minte si pe-ala cu...?'

Dupa ce am aflat, conform tipicului expus deja, de o gramada de povesti amuzante, ciudate, memorabile, creatoare de imagini puternice, au ajuns si la scurt-metrajul care m-a pus pe mine pe ganduri.

Un tip moare si se intalneste cu Dumnezeu si ii pune o serie de intrebari. Iar Dumnezeu ii raspunde. Pe langa prostioare de genul cine i-a furat bicicleta odata, pune si intrebari grele, de rezistenta a vietii tocmai incheiate.

Intreaba cand a fost cel mai fericit in toata viata lui si Dumnezeu ii arata momentul. Era un moment mic si intim, de viata banala, el si iubita lui de atunci se uitau tamp unul la altul ^_^

-sursa foto-


Intreaba care a fost femeia cea mai buna pentru el din cate a cunoscut. Dumnezeu i-o arata. Era tipa din cel mai fericit moment. Ca sa se asigure, repeta intrebarea: bine-bine, da' din toata lumea cea mare? Dumnezeu i-o arata tot pe ea.

Intreaba ce mai face ea si Dumnezeu i-o arata, isi culca un copil in patut.

Acum... Pornim de la ipoteza din titlul blogului. O nuantam putin, ca sunt o femeie destul de isteata si deosebesc intre fictiune si realitate si nu cred, spre deosebire de presedintele tarii, in teoria creationista (am citit de curand un interviu-fulger, asa zicea, ca pe om l-a facut Dumnezeu. O fi vorbind serios?).

Eu nu as vrea sa stiu. As intreba doar lucruri mici. Nu as vrea sa aflu despre stalpii de rezistenta. In niciun caz nu as vrea sa intreb asa ceva. Pe langa faptul ca nu cred nici in povesti cu Fat-Frumos.

Doar cand imi amintesc de scenele din filme care ma dor ascutit si ma fac sa cred oleaca in destin, doar atunci parca ma indoiesc putin. Parca.

Sunt scenele alea in care el si ea El si Ea se rateaza frustrant, la secunda, 'la mustata'. Ea asteapta sa se faca verde de o parte a zebrei, el de cealalta, pasesc pe zebra unul spre altul si cand sa faca Eye-Contact (awww...) apare cineva si il trage de maneca pe unul dintre ei si astfel se rateaza. In gara, despartiti de un tren (lung) care se pune in miscare. El intra pe usa rotativa, ea iese. In ultima clipa se deschide celalalt lift si ea il ia, dupa o secunda ajunge si liftul din care ar fi coborat el.

Desi pot explica, sociologic, psihologic si antropologic, de unde mi se trage, pe un astfel de mood 'durere ascutita' poate ca as intreba. Insa nu stiu cum as mai trai cu raspunsul, mai ales daca ar fi cineva cu care m-am 'ratat', fie 'la mustata' fie jenant, din uzura si neingrijire.

Ah, eram deja moarta, am si uitat :D

*... nu te poate rani, spune un proverb spaniol.

No comments: