Thursday, July 30, 2015

Inimi reci

In primele zile din iunie, in plin avant sufletesc, am cumparat o gramada de pungute pentru cuburi de gheata in forma de inimioare.

-sursa foto-
De buna seama, acum am congelatorul plin de inimi reci.

Isi rad de mine de fiecare data cand deschid usa de sus, cu gand sa ma racoresc. La propriu.

Eu le scot din buzunarasele individuale cu violenta si agresivitate. Si le arunc cu premeditare in lichide mai calde decat ele. Racorire. La figurat.

Ele mor. Iar eu supravietuiesc. In their cold faces!

Desigur ca n-am sa mai cumpar, for as long as I live, pungute pentru cuburi de gheata de alta forma decat clasicele 'pernute'.

Daca vreau speranta pentru viitor, o sa pun mana sa plantez o padure.

Tuesday, July 28, 2015

Alternativa anti-naduf

Bronzata foarte, imbracata in alb foarte mic si cu incaltari albe cu paiete, pufaia, fornaia si pasea mic si iute in fata mea. Isi verifica telefonul cu miscari iuti si smucite, se invartea degeaba in cercuri mici. Arunca cu sageti imaginare catre inspectorul de serviciu, care flirta cu domnisoara cu ochi mari, coada de cal si haine mici care sarise randul si, de la o simpla intrebare, trecuse scurt si fara preludiu la solutionarea micului frecus administrativ pentru care se prezentase, ca noi toti dimpreuna, la Sectia 13.

Pufaia incrancenata si adieri de respiratie cu cafea veneau inspre mine. Stateam nemiscata, pe dinauntru si pe dinafara, ca sa nu ma incalzesc suplimentar. Si radeam doar in gand. Radeam zgomotos, bine ca era doar in gand :) Probabil ca iubitul ei (inel cu piatra mare pe inelarul drept) se dadea in vant dupa aceasta bruneta bine bronzata, cu parul bucle si temperamentul aidoma. Probabil fusese o grasuna adorabila si rasfatata in copilarie. Probabil toate ii mersesera din plin. Altfel ar fi invatat macar dramul de autocontrol necesar pentru a sta la o coada mica-mica. Si poate ca si dramul de rabdare cu reprezentantii Statului.

Cand i-a venit randul, inspectorul (un domn de treaba, vecin de strada cu mine si cu aceeasi pasiune pentru stilouri, se minuneaza de chestiile astea la fiecare cazier pe care mi-l elibereaza de zece ani incoace - eu pe el il tin minte ca e doar unul) a intrebat-o, tot fara preludiu: vezi, daca nu stii sa injuri... Si i-a sclipit din ochi. Cu toti dintii ei temperamentali i-a zambit si domnisoara.

Si eu am ramas pe ganduri. Intr-o dimineata cu planete aiurea aliniate, seful meu de-atunci si-a ales momentul prielnic sa ma traga la raspundere furios pentru ceva ce ar fi trebuit facut de catre persoana z (diferita de mine) in modul x si nu in modul y. Doar ca uitase sa-mi precizeze cu anterioritate modul necesar si instructiunile complete :)

Intamplarea facea ca in acea dimineata ma ocupam eu de procesul de Induction pentru trei (3) domni de vanzari, plini de ei si pretentiosi. Simultani si domnii si trasaturile lor. Iar eu panseluta de 25 de primaveri. Dupa interludiul in care s-a tras de biata raspundere, subsemnata s-a intors la domnii de Indus cu buzele tremurande si ochii plansi. De furieeeee! De nedreptateeeee!

Domnii au fost delicati, s-au facut ei cat s-au facut ca nu vad nimic. Intr-un final, unul nu a mai rabdat si-a spus cu obida ca trebuia sa-l... trimit la originile materiei pe ala care m-a suparat. Ca barbatii asa procedeaza si nu-si mai fac sange rau pentru unul si altul. Recuzarea ontologica suprema, asadar, ar fi fost solutia barbateasca, frusta. Sa-mi fi trimis seful in domeniul prenatal. Cert e pe formularele de feedback am primit numai punctaje de 5, in cadrul unei grile 1-5. Laolalta cu o oferta ferma de training in recuzari ontologice supreme, contra nadufurilor viitoare.

-sursa foto-


Si iata ca am ramas pe ganduri, ca si atunci. Asta sa fie solutia? Il trimitem pe preopinent de unde a aparut acum x ani. Ii declaram ca nu mai exista deci tot ce spune, neexistand, nu e decat apa de ploaie. Ne varsam naduful scurt si socant. Si nu mai ramane naduf pe interior, sa impinga excesul de lichide pe obraji, sa dea tremur de buze sau, alternativ, pufaieli, fornaieli, pasi mici si iuti sau miscari smucite, pleznite.

Cert e ca este admirabil si util reculul rapid si putin consumator energetic al domnilor dupa situatii de furie. Femeile au nevoie sa planga ceva metri cubi si sa umple ceva perechi de urechi prietene cu vaicareli...

Macar ca alternativa, e demna de luat in considerare.

De-aia e bine sa mergi la toate trainingurile la care ai ocazia sa mergi, atunci cand ti se ofera :P

Monday, July 27, 2015

Doi*

Doi de tine.
Doi de noi.
Doi de Urme de cai si oi.
Doi sa nu-mi mai ploi.
Doi de soare.
Doi de culoare.
Doi de imbratisare si de sarutare.
Doi de acasa in lumea mare.


*-imprumut lingvistic dintr-o limba mica, cu un vorbitor unic. Am zis sa-l invat eu, sa nu piara odata cu iesirea din uz inerenta dezvoltarii complete a aparatului fonator al vorbitorului unic de limba mica. Ciudat cum aduce cu perechea.

Sunday, July 26, 2015

Unus.

A deveni din ce in ce mai bun pe masura ce traiesti, inveti, analizezi si intelegi. Sa iti integrezi toate partile ca sa devii tot. Tot tu, doar ca TU. Si Unus Mundus.

Parcurg cu grija, atentie si tihna colectia verde cu toate scrierile lui Jung. Am rabdare. Citesc pe indelete atata belsug de cunoastere. E treaba de o viata. Inca nu am toate volumele. 2, 8 si 10 imi lipsesc. As putea sa le cumpar pe toate gramada, insa imi mai pastrez placere si pentru mai tarziu.

O resimt ca fiind foarte 'a mea'. Interesant, pana acum nu am primit niciunul dintre volume in dar, desi am primit intrebari in acest sens de la oameni dragi care stiu ca pe un colectionar de carti il intrebi mai intai ce-i lipseste :P Probabil ca nici nu voi primi. Va ramane colectia 'mea'.

'Arhetipurile' are trei randuri de notite, adnotari si sublinieri. 'Psihogeneza' doua. Inca nu am mintea suficient de bogata si de mare pentru a finaliza cele trei volume din 'Mysterium', am ramas agatata undeva pe la mijloc.

Descoperirea lui Jung este o chestie pentru care nu voi termina nicicand cu recunostinta. Invatatul si asimilatul, aidoma. Integrez in tihna, putin cate putin, din tot belsugul asta. Ca in viata.

-sursa foto-

26 iulie 1875. Si anul asta simt sa sarbatoresc. Si ma gandesc si nu reusesc sa cuprind cu mintea: cum o fi sa fi creat ceva atat de rezistent? Sa lasi si acum urme, desi tu nu mai esti demult, demult...

Saturday, July 25, 2015

A few of my favourite things :)

Daca m-ai intreba, iute-iute, pe nerasuflate si pe negandite, ce-mi place sa fac, uite ce ti-as raspunde:

  • sa citesc;
  • sa ma uit la oameni, inafara si inauntrul lor, sa observ, sa disec si sa inteleg;
  • sa scriu;
  • sa mananc si sa fac de mancare;
  • sa ascult muzica, sa descopar muzica, sa fiu atenta la versuri, sa observ alipiri maiestrite de sunete;
  • sa fac curat, ordine, claritate. Nu doar in lumea fizica.
  • chestii zen-migaloase, ca origami si caligrafia. Mi-am dat seama zilele astea ca aceste doua placeri de-ale mele nu se reflecta deloc aici. To be solved.
  • sa invat, sa aflu lucruri noi, sa leg informatii intre ele;
  • sa umblu si sa vad;
  • sa fiu de folos, sa fac bine;
  • sa analizez;
  • sa creez armonii, alaturari si completari;
  • sa mangai, sa ating, sa imbratisez, sa pipai, sa fac dragoste;
  • sa simt cum ma adie vantul;
  • sa laud si sa apreciez. Chiar si pe mine, doar ca in cazul meu imi place sa fiu mai realista.
Sunt unele pe care le fac zilnic si unele pe care nu le fac destul. De avut in vedere si de facut mai des...
Toate astea si inca vreo cateva ma fac sa ma simt pe dinauntru ca in fotografia de mai jos ^_^ Si absolut toate se preteaza la a fi indeplinite zilnic. In acest mod simplu, as ajunge in scurta vreme cel mai fericit om din lume.

-fericire capturata de Iepure-
PS: sa fac liste cu bulina de la capat ;)

Friday, July 24, 2015

La sombra del Teide


Cine doarme putin are multe ore de trait. Multe ore de gandit. Cine stie (cateodata) cum sa-si directioneze gandurile, isi face planuri cu locuri de vazut, experiente de trait. Powered by Shoot Me Again si furie pe dinauntru.

In clasa a noua habar n-aveam pe ce lume traiesc. Vreau sa spun ca ceva mai mult decat nu am habar acum. A intrat, intr-o dupa-amiaza de septembrie cu nori, un tip misto, chel, cu ochelari si camasi colorate la noi in clasa. Ne-a povestit despre zboruri cu parapanta, despre cum se vede lumea de sus de tot, despre cum simti ca faci pe tine cand esti sus, insa e frumos de mori si incredibil si ti se taie picioarele, bine ca nu ai nevoie sa le folosesti. Ne-a povestit despre cum se intinde in mare umbra vulcanului El Teide, cea mai lunga umbra din lume. Despre ascensiunea lui pe El Teide, nedormit si iresponsabil. Despre plansul scuturat cand a ajuns sus. Ne-a povestit ca si-a vandut parapanta ca sa isi cumpere bilet de avion si sa vina in Romania. Aveam ochii mari, gura cascata de uimire si simteam ca ametesc de la atata lume de care habar n-aveam.

El Teide, 3718, el pico más alto de España. Prima chestie pe care ne-a scris-o pe tabla.

-sursa foto-
Javier. Din Sevilla. Urma sa ne fie profesor de Geografia Spaniei in anul respectiv. Nu-i mai tin minte los apellidos. Pacat. A fost unul dintre acei multi oameni care mi-au largit mintea si sufletul si mi-au adaugat straturi. Ca aveam 14 ani si habar n-aveam pe ce lume traiesc.

Mi-a ramas in cap constructia asta care promitea si aventura si poezie: 'la sombra del Teide'. Ma uitam in gol pe geam din troleibuz si imi spuneam in gand lasombradelteidelasombradelteidelasombradelteide.

-sursa foto-

Cred ca la anul o sa tac si eu uitandu-ma la umbra lunga proiectata de El Teide. Mai mult ca sigur o sa si plang sus pe varf, de un amestec de miracol si mirare si dorinta implinita. Pacat ca nu mai stiu numele de familie ale lui Javier. Ca ii sunt recunoscatoare pentru samanta plantata in mintea mea.

Thursday, July 23, 2015

Deseo del dia, cu crengi

Ma tot bantuie un gand de ceva zile. Ieri mai abitir.

Imi fac planuri cu ce copaci si pomi mi-as planta intr-o gradina. Treaba e ca gradina n-am. Insa bine ca am deja planul dendrologic up and running. Ma rog, up and rooting. De undeva trebuia sa incep, nu?

Imi place mult cum miroase Buxus, seara pe racoare si lancezeala. Musai niste Buxus. Si liliac.

Ador teii. Doi sau trei. Trebuie sa gasesc un specialist teiolog, sa imi recomande soiuri diferite, ca sa lungesc perioada cu miros de tei si flori de tei si adorare de tei.

Macar un brad. Macar un pin. Si macar o salcie. Si un castan. Plop nu vreau, desi imi place puful lor. Si imi plac si frunzele. Doi stejari. Un artar. Si un alt artar, de-ala rosu, adorabil.

Un platan si un mesteacan. Trei mesteceni, ca parca ei sunt mai frumosi in grup.

O magnolie. O familie de Gingko. Un arbore de matase, o placere mai recenta.

Ah, ah, si-un salcam. Sa aiba ce innebuni si la mine in gradina imaginara cu arbori imaginari ^_^

Doi smochini, doi meri (unul musai sa fie golden), trei piersici, doi caisi, un cires, un visin, doi nuci, doi aluni, trei peri, un corcodus. Un lamai. Un maslin. Or creste in Ro?

Bref, am nevoie de mult-mult pamant, pentru a-mi face un parc dendrologic. O sa-l botez, understatment-like, 'Gradina' :P

PS: pe post de segundo deseo del dia, in toamna asta vreau sa ajung la parcul dendrologic din Simeria. In octombrie, cand vor fi ruginit ca in povesti frunzele. Mergem? Hai.

-sursa foto-

Wednesday, July 22, 2015

Cum l-a inventat femeia pe tata. Mitologie in fragmente, pentru oamenii mari.

Mai dai, din cand in cand, din pur noroc si karma buna, peste cate-o carte miraculoasa. Dupa ce o citesti, iti imparti viata in 'inainte' si 'dupa'. Asa si eu cu cartea asta si o mana de alte cateva inainte.

De fiecare data, simt nevoia de a avea multi bani. Imi fac liste mentale cu oameni carora as vrea sa le-o daruiesc si sa-i pisez la cap, cvasi-isteric, sa o citeasca acum-acum-acum. De fiecare data, listele imi ies uriase. De fiecare data, ma mir de cat de multi oameni imi pasa. De felul meu imi distribui parcimonios pasatul de oameni, ca sa aiba cei apropiati portii mari. Mai stii, poate ca pasatul de oameni nu e pe portii...


Nu am atatia bani si uneori nici situatiile sociale nu-mi permit sa fac astfel de daruri. Insa pot sa pun aici fragmente minunate si luminatoare. Poate cineva le citeste si fuge si cumpara si citeste si intelege si face lumina si in grupul lui. Sau macar in el.



Impartirea resurselor de femei si primele cupluri

'Intr-o zi, protooamenii s-au pus de acord sa nu-l mai atace, cum presupusese Freud, pe patriarhul care monopoliza femeile, ci, dimpotriva, sa inceteze sa mai atace: sa-si imparta femelele conform unei reguli. Reconstituirile antropologiei spun chiar asta: regulile cele mai elementare ale societatilor cele mai simple si mai vechi au de-a face cu impartirea femeilor.

In acest punct, regula nu va mai fi: masculul trebuie sa se intreaca pentru a concepe, ci: masculul trebuie sa dea viata, in sensul unificat de a o concepe si a o alimenta.'


Impartirea hranei

'Odata cu mobilitatea, cu crescanda capacitate de a actiona in grup, cu disponibilitatea primelor arme, masculii ucideau prazi tot mai mari si tot mai departe. Desi, inevitabil, se hraneau cu carne mai mult decat femelele - este interesant de observat ca si astazi barbatii mananca mai multa carne si femeile au, mai adesea, preferinte vegetale -, cu greu o puteau consuma pe toata: in clima calda a Africii, carnea rezista putin. Folosind calitatea de carator dobandita de curand, masculii au inceput sa duca o parte femelelor si puilor. Nu prea conteaza daca initial n-au actionat toti la fel: aceasta tendinta imbunatatea foarte mult dieta si sansa de supravietuire a copiilor. Asadar, gestul a fost premiat de selectie. Tatii care-l faceau aveau mai multi descendenti. Cei care pastrau comportamentul tatilor-maimuta si nu imparteau mancarea nu le ofereau copiilor prea multe sanse de supravietuire. Numarul lor se micsora.

Indiferent cum s-a intamplat acest lucru, noua atitudine aparuse. Spre deosebire de pongide, care consuma prada pe loc, barbatul invata sa o aduca acasa. El nu mai este acum doar donatorul de sperma. Nu se mai apropie de femela doar in scurtul act al imperecherii. Devine o prezenta constanta, desi intermitenta din cauza expeditiilor de vanatoare.'


Intoarcerea acasa

'In tot mai marea impartire a indatoririlor, cine nu se intorcea isi abandona propriii descendenti, lipsindu-i de carne si de apararea masculina. Regimul alimentar al tuturor si siguranta copiilor tot mai expusi in savana pretindeau ca in randul masculilor, al caror obicei de a de indeparta se dezvolta, sa devina tot mai puternica legatura cu locul de unde plecasera. Aceste fiinte relativ nomade trebuiau sa inventeze apartenenta la un loc. Si, pentru ca vanatoarea si culesul presupun, oricum, o anumita forma de nomadism, locul fix si sigur nu putea sa fie un spatiu geografic. Trebuia sa fie vorba de un loc psihic. Astfel, au descoperit intoarcerea in familie si nostalgia care-i e profet: golul dureros lasat de absenta partenerei si a copiilor, dorinta de a fi aproape de ei. Poate ca - sa o spunem in soapta, e un cuvant care obliga - au inventat iubirea. Cu siguranta nu o necesitate pura, pentru ca, atunci ca si acum, era iluzoriu sa o deosebesti de control si de putere. Dar o necesitate si o legatura inainte absente, produse de inceputul vietii psihice.'


Atelierul de viata psihica si femeia-sef-de-atelier (sar'naaaa, sefa!)

'In trecut, selectia naturala le premiase pe femelele care, urmand calea instinctului, cu ajutorul unui estru foarte vizibil, atrageau cel mai mare posibil numar de masculi, favorizand sansa unei sarcini. Si pe masculii care, deplasandu-se cu cea mai mare viteza disponibila si invingandu-si rivalii, maximizasera sansa de a fi responsabili de asta.

Odata cu progresul specializarii in masculi vanatori si femele culegatoare, totul se schimba. Selectia le favoriza acum pe acele femei al caror ciclu menstrual cuprindea un estru mai putin violent si o disponibilitate sexuala mai prelungita: nu ca sa creasca sansele unei procreari - intervalul fecund in cadrul ciclului probabil ca nu a suferit importante variatii -, ci pentru ca in acest mod, pe langa functia verticala de a da viata unei noi generatii, sexualitatea incepea sa o asume pe cea orizontala de a modela un inceput de familie: o relatie de cuplu stabila. Aceasta relatie era o noutate revolutionara in comparatie cu cvadrumanii si era favorizata de revolutionara innoire a sexualitatii. Ea devenea durabila: forma de comunicare ce, la randul ei, favoriza o crestere a numarului si profunzimii raporturilor intime. Sexualitatea devenea ceva infinit mai complex decat o descatusare instinctuala. Era un atelier mestesugaresc in care se fabrica viata psihica.

Femela, statornica acum in a-si dori partenerul, era contrapartea logica a masculului capabil de intoarcere, statornic prin prezenta. In acest punct, evolutia selectioneaza mai degraba variante psihologice decat variante fizice, mai favorabile vietii speciei: constanta si fidelitatea reprezinta ceva ce astazi ar intra in definitia caracterului.

Si unicul raport sexual dura mai mult acum. Masculul trecea de la o ejaculare rapida la una intarziata: se stie ca raporturile sexuale umane dureaza, in medie, mult mai mult decat cele animale. Probabil ca si aceasta evolutie a fost condusa de femeie (hell yeah ^_^ ), care a acordat intotdeauna mai multa valoare raportului: fie aceluia unic, fie relatiei.

Astfel, partenera si-a educat partenerul, mama l-a educat pe tata, asa cum femeia il educa pe copil. Fara mama nu exista copil, dar nici tata. Inseamna, asadar, ca tatal a fost inventat de mama? Cand a intuit importanta revolutionara a tatalui, mama "a inventat" si o atitudine de primire care, pentru prima data, s-a adresat unui alt adult: ceea ce oamenii inca numesc "feminitate". Apoi a indreptat si privirea copilului - care o fixa numai pe ea - sa se uite, la randul ei, spre tata.'

Bref, pam-pam.

Dupa ce ma umple de tacere si ma infioara de ceva ce seamana teribil cu sacrul, ma amuza cum lucrurile nu sunt prea departe nici in ziua de azi. Doar ca acum, atelierul psihologic devenind el deja o corporatie foarte complexa, Sefa e mai de vina ca oricand. Ea le-a inventat, ea sa se spele cu ele pe cap :)

Cu momirile, cu ascunzisurile, cu tradarile, cu nerabdarile, cu falsul, cu a-l folosi pe celalalt strict ca resursa, cu drama si datul cu fundul de pamant, cu manipularile, cu inselaciunile, cu farfuriile sparte, cu iadul-pe-pamant. Mai rau, cu copiii stricati sau raniti si abia-cicatrizati.

Din fericire, daca ai noroc si karma buna (si o minte care are rabdare sa verifice in timp si care se pune in permanenta in chestiune) si stii sa iti alegi un partener cumsecade, bun cu tine si cu el insusi si sanatos prin partile esentiale (adicatelea cap si suflet), te speli pe cap si cu miracole delicate si rare. Cu tihna, cu liniste, cu bucurie impartasita, cu caldura, cu mangaieri, cu vorbe bune, cu blandete. Cu drag, cu grija, cu dragoste facuta cu migala.

Cu cartea asta cumparata si citita (chiar mai bine daca e in doi) si temeinic inteleasa, avem macar o sansa in plus.

Tuesday, July 21, 2015

Laetoli. Primii 'in trei'.

In anii '70 ai secolului trecut (^_^), o doamna arheolog serioasa si prea putin feminina, cu ochelari cu rama groasa si par des, frumos si cu tendinta de buclare a descoperit pe teritoriul Tanzaniei niste urme fosilizate de pre-hominizi. A putut demonstra atunci ca acesti ante-omuleti se ridicasera deja din patru labe si mergeau biped.

Probabil ceva ii facuse tare curiosi din ce vedeau pe sus. Si atata i-a ros curiozitatea ca s-au facut sa se ridice.

Urmele ne lasa sa ne imaginam trei fiinte: doua mai mari si una mai mica. Ba chiar se pare ca exista si dimorfismul sexual deja, caci dintre cele doua fiinte mai mari una era si mai mare, mai puternica si cu pas mai hotarat iar cealalta usor mai micuta si cu pas mai fin.
-sursa foto-


Doamna arheolog serioasa si prea putin feminina, cu ochelari cu rama groasa si par des, frumos, cu tendinta de buclare s-a sfatuit si cu alti arheologi, domni si doamne. Nu au ajuns la o concluzie insa au constat ca au o gramada de 'facts'.

Vezi tu, e musai in meseria lor sa nu zboare prea tare cu imaginatia, sa nu brodeze, sa nu puna din burta, sa nu viseze tablouri romantice, cu imaginare captions de genul 'awwwwww...' Stick to the facts.

Treaba e ca pe mine nu ma impiedica nimeni ;) Ma uit la urmele astea trei care inainteaza impreuna pe o distanta lunga. Si imi imaginez.

Pe platoul Laetoli prima familie a iesit la o plimbare. Sa exploreze pitica imprejurimile. Sa mai ia si ei aer. Tatal mergea in fata, sa se asigure si sa deschida drumul. Sotia lui mergea pe urmele lui, cuminte. Si pe alocuri isi cara copilul pe-un sold (spun domnii that stick to the facts ca urmele sunt usor adancite intr-o parte), pe alocuri il lasa sa zburde si sa descopere.

Sa nu facem tabloul mai roz cu norisori decat este cazul. Erau toti trei foarte urati si parosi, mormaiau tare si agresiv si nu aveau prea multe sa-si spuna. Insa erau trei impreuna si mergeau in aceeasi directie. Un inceput bun de la care sa se rafineze, in milioane de ani, familiile.

Monday, July 20, 2015

Ceea ce nu stii*...

Eu stateam pe jos si ma uitam la ele, una in fotoliu si alta pe canapea, amandoua cu genunchii la gura. Rememorau amuzate si energice filmele de la Noaptea Lunga a Filmelor Scurte. Stii ritualul, probabil. 'Mie mi-a placut ala cu... ' / 'Daaaaaa, alaaaa. (...) Si il mai tii minte si pe-ala cu...?'

Dupa ce am aflat, conform tipicului expus deja, de o gramada de povesti amuzante, ciudate, memorabile, creatoare de imagini puternice, au ajuns si la scurt-metrajul care m-a pus pe mine pe ganduri.

Un tip moare si se intalneste cu Dumnezeu si ii pune o serie de intrebari. Iar Dumnezeu ii raspunde. Pe langa prostioare de genul cine i-a furat bicicleta odata, pune si intrebari grele, de rezistenta a vietii tocmai incheiate.

Intreaba cand a fost cel mai fericit in toata viata lui si Dumnezeu ii arata momentul. Era un moment mic si intim, de viata banala, el si iubita lui de atunci se uitau tamp unul la altul ^_^

-sursa foto-


Intreaba care a fost femeia cea mai buna pentru el din cate a cunoscut. Dumnezeu i-o arata. Era tipa din cel mai fericit moment. Ca sa se asigure, repeta intrebarea: bine-bine, da' din toata lumea cea mare? Dumnezeu i-o arata tot pe ea.

Intreaba ce mai face ea si Dumnezeu i-o arata, isi culca un copil in patut.

Acum... Pornim de la ipoteza din titlul blogului. O nuantam putin, ca sunt o femeie destul de isteata si deosebesc intre fictiune si realitate si nu cred, spre deosebire de presedintele tarii, in teoria creationista (am citit de curand un interviu-fulger, asa zicea, ca pe om l-a facut Dumnezeu. O fi vorbind serios?).

Eu nu as vrea sa stiu. As intreba doar lucruri mici. Nu as vrea sa aflu despre stalpii de rezistenta. In niciun caz nu as vrea sa intreb asa ceva. Pe langa faptul ca nu cred nici in povesti cu Fat-Frumos.

Doar cand imi amintesc de scenele din filme care ma dor ascutit si ma fac sa cred oleaca in destin, doar atunci parca ma indoiesc putin. Parca.

Sunt scenele alea in care el si ea El si Ea se rateaza frustrant, la secunda, 'la mustata'. Ea asteapta sa se faca verde de o parte a zebrei, el de cealalta, pasesc pe zebra unul spre altul si cand sa faca Eye-Contact (awww...) apare cineva si il trage de maneca pe unul dintre ei si astfel se rateaza. In gara, despartiti de un tren (lung) care se pune in miscare. El intra pe usa rotativa, ea iese. In ultima clipa se deschide celalalt lift si ea il ia, dupa o secunda ajunge si liftul din care ar fi coborat el.

Desi pot explica, sociologic, psihologic si antropologic, de unde mi se trage, pe un astfel de mood 'durere ascutita' poate ca as intreba. Insa nu stiu cum as mai trai cu raspunsul, mai ales daca ar fi cineva cu care m-am 'ratat', fie 'la mustata' fie jenant, din uzura si neingrijire.

Ah, eram deja moarta, am si uitat :D

*... nu te poate rani, spune un proverb spaniol.

Sunday, July 19, 2015

Bucurii mici-mici din ultima vreme

 Atat de dese si intense ca galeata cu fericire se umple iute. Chestie care are solutie, galeata cu fericire de rezerva. Sau galeata de rezerva cu fericire ;)

  • ecler cu cafea si ecler cu mango, pe bancuta la Ateneu. Ganduri, soare, zbor, citit.
  • felii de rosii carnoase, presarate cu (mult) oregano, alaturi de cuburi de branza de capra cu gaurele. Branza, nu capra, ca daca ar fi avut capra gaurele i se scurgea laptele pe te miri unde si nu mai ajungea branza neam deloc :P Cat de onctuos-frust se combina ele, tot cu gandurile si ideile si schitele si listele cu bulina de la capat!
  • linistea de dimineata de la sase, cu vrabii si adieri.
  • am constatat cu stupoare ca pana acum am fost doar in Bucegi si-n Fagaras. Decat numai!! Pe cale de consecinta, am intocmit o lista cu 'musai-de-haladuit-prin-in-viitorul-apropiat'. Si mai arunc cate un ochi pe ea si am un mic frison de incantare, asteptand atatea minuni. Ma si aud facand 'uaaaaaa!' in repetate randuri ^_^
  • paine-cu-unt-si-cu-dulceata-de-visine; paine-cu-unt-si-cu-dulceata-de-capsune.
  • pumni intregi de afine mici-mici si minunate-minunate.
  • puii de magarus de la Negoiu. Caii sunt mult overrated.
  • lecturi cu lacrimi de fericire, de incantare, de amareala, de tristete. Coincidenta adorabila de nume. A intrat si-n viata mea un Hector si chiar am nevoie sa fie un tip pe care te poti baza :P Sper ca exista o istorie similara si despre mame.
  • plimbarea nocturna cu inghetata de visine si cu inghetata de portocale cu busuioc.
Jumatate din fericirile mele sunt ale gurii si ale burtii. Om primitiv, ce sa-i faci... :P

Saturday, July 18, 2015

Neotenie

Spune dexonline.ro:

NEOTENÍE s. f. Capacitate a unor organisme de a atinge maturitatea sexuală și de a se reproduce în stadii larvare. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néoténie.

NEOTENÍE s.f. (Biol.) Persistența caracterelor larvare în starea de adult la unele animale. [Gen. -iei. / < fr. néoténie].

NEOTENÍE s. n. (biol.) 1. persistență a caracterelor juvenile în stadiul de adult. 2. ajungere a organismului la maturitate sexuală înainte de dezvoltarea lui completă. (< fr. néoténie

Spune Wiki:  

 "[Neoteny] is the retention by adults of traits previously seen only in the young, and is a subject studied in the field of developmental biology. Neoteny is found in modern humans. In neoteny, the physiological (or somatic) development of an organism (typically an animal) is slowed or delayed. In contrast, in progenesis, sexual development occurs faster. Both processes result in paedomorphism, a type of heterochrony. Ultimately this process results in the retention, in the adults of a species, of juvenile physical characteristics well into maturity and pedogenesis (paedogenesis), the reproduction in a neotenized state."

Un exemplu de neotenie clar si usor de inteles este prezenta trasaturilor copilaresti la femei. Ochii maaari si umezi, nasul micut, buzele rosii, toate sunt pe placul barbatilor, fiind semne de tinerete si fertilitate, de nevoie de protectie. Si se transmit mai departe prin selectie sexuala. Adica femeile cu... si cu... si cu... tind sa fie mai alese de catre barbati si mai abitir multiplicate.

-sursa foto-

Friday, July 17, 2015

Au intrat noptile-n sac

Cand am hotarat ca ma mut in Brasov, in vara lui 2011, am imprumutat sacul de dormit al Iepurelui. Ma rog, 'sacul de dormit', un soi de patura cu fermoar in care tremuri, daca ai noroc, chiar si vara ^_^  Pentru ca eu nu aveam unul, pentru ca habar n-aveam unde urma sa stau sau ce va fi si cum va fi, pentru ca sa nu car chiar o patura dupa mine.

Mi-a prins bine. In primele luni acolo am murit de frig. Cu tot cu tiroida mea sireata, care imi garanteaza ca eu nu voi muri de frig niciodata, poate doar de cald. Cu tot cu my previous alergat in tricou primavara devreme si toamna tarziu. Cu tot cu preferinta mea pentru frig si rece. Cu tot cu neplacerea fata de cald.
-sursa foto-

Nu de frig muream eu. De nelalocul meu, de singuratate, de tristete, de dezamagire. Nimic nu era cum imi imaginam eu in orasul asta care imi placea atat de mult cand il umblam pe nerasuflate doua-trei zile inghesuite si furate. Pana si oamenii se uitau ciudat la mine cand auzeau ca sunt din Bucuresti. Ma strecuram serile in sac, imi acopeream si capul, rememoram de peste zi. Imi suflam supararile in sac si ma incalzeam si era putin mai bine.

Dupa ce mi-am luat sac numai al meu, frumos si prea calduros pentru nevoile mele termice mai spartane, n-am mai reusit sa-mi rescriu tristetea dinauntrul lui. Chiar si azi imi picura putin in ganduri la fasaitul lung al fermoarului.

Cand sunt plecata pe undeva si il folosesc, de obicei trece repede, de la oboseala drumului.

Insa noptile astea, dupa ce am revenit in Bucuresti, am simtit nevoia sa dorm in sac. E cald si protectiv si cu ganduri triste.

Similitudinea dintre cele doua tristeti, dincolo de vasul in care sunt resimtite? In ambele mi-am facut-o cu manutele mele alea doua. Diferenta? Acum imi mai e si cald. Cu manutele astea doua ++.

To-do-list: de rescris noptile-n sacul de dormit.

P.S.: cu fermoar pe stanga :P

Thursday, July 16, 2015

A mama

'Cum iti place sa te strige lumea?', o intreb eu, ca sa nu ma bat cu ea pe burta. 'Ana sau Anuta?'.

Se uita in sus la mine cu ochii caprui-verzui (one heartbeat: skipped), ii strange ghidusa in doua liniute cu sclipiceli si-mi raspunde, punandu-si catelul ('Pufosul') pe fata: 'Maria'. Si rade cu dinti mici, obraji grasuti si multa incantare pentru siretenia-i.

Am tinut-o numai intr-o Marie, spre incantarea ei. Mariei nu-i plac clatitele, nici macar alea cu Nutella. Ii plac gogosile. Doar ca vrea de-alea cumparate, nu facute de maica-sa. Asa e cand esti mic si adorabil, esti fraier. Eu bag mana in foc pentru cum gateste maica-sa, ca am mancat niste chestii trecute de ea prin foc ^_^

Gogosile sa fie simple, pudrate cu mult zahar si cu scortisoara. Apoi o sa avanseze la gogosi cu branza topita, apoi cu cascaval topit si apoi cu gem topit si cu tot topit, cu zahar topit. Topita eram si eu pe banca, de dragul ei.

Cat timp eu stateam pe banca cu mama Mariei si depanam povesti despre dulceata si mancare si gemuri si nutelle, Maria calarea o caleasca pe deasupra. Nu inauntru. Apoi un tun. Mai alerga putin prin jurul nostru. Se mai urca iar pe caleasca. Bref, se dadea in spectacol, ca orice copil echilibrat cand da de admiratori.

Spre final, cand deja o cucerisem cu atatea Marii (in sfarsit, eram chit, ea pe mine cu nimic din prima clipa), se napusteste spre mine, isi lipeste nasul de al meu si rade tare. 'Ai un singur ochi', ii spun. Maria rade. Se mai lipeste o data, de data asta atenta. Sta si asteapta sa mi se uneasca ochii. Si ea are un singur ochi, caprui-verzui. E ciclop (another heartbeat: skipped). Ii spun: 'Esti ciclop'. Mai mult pentru mine ii spun, si pentru ceilalti ochi caprui-verzui. Maria nu stie, la anii ei putini, ce-i ala un ciclop. Nici Ana sau Anuta nu stiu.

Apoi se lipeste cu nasul de burta mea. Ii raporteaza maica-sii: 'Miroase frumoooos.'

O miroase si pe ea: 'Tu mirosi a mama.'

Saturday, July 4, 2015

Scena de familie mixta. Haolio.

Fetita era obisnuitul dracusor fara pic de stare, cu ochi luciosi si foarte vii, care obisnuiesc sa fie copiii de tigan. O tinea pe maica-sa de mana stanga. Maica-sa era o tiganca tuciurie, scunda, uratica si cu alt 'pui', subunitar, in burta acoperita cu lycra neagra. Isi tara sleita si zambitoare picioarele in niste tenisi roz cu dungi mov. Si eu ma uitam si ma gandeam stupid si superficial ca intr-o buna zi o sa pot pricepe ce e in mintea cuiva care poarta de bunavoie culori in genul galbenului, rozului, movului, vernilului.

Cu dreapta, fetita tinea mana lui taica-su. Un tip obosit, pe la vreo 35 de ani greu dusi. Blugi grosi, adidasi gri cu dungi fistic, un tricou prea larg, din bumbac, taiat rotund la gat. 'Ruman', cum i s-o fi spus in familia ei.

In 'puiul' cu doua codite negre-negre se imbinau de minune, lipsit de gratie insa atat de evocator ca imi dadeau lacrimile, culorile mamei cu trasaturile tatalui. Buzele lui subtiri, nasul cam mare si ascutit, sprancenele imbinate si ochii apropiati. Negri-negri si vioi, cu gene lungi si dese, ca ai mamei.

S-au asezat toti trei pe scaune, chiar in diagonala de mine. Fetita ii tinea de mana pe amandoi, bataia din picioare si radea larg si sunetul rasului ei era acoperit de huruitul garniturii de metrou. Intorcea capul cand la unul, cand la altul. Amandoi ii zambeau si li se schimbau trasaturile obosite, ii zambeau si parca li se luau cinci ani de pe chipuri.

Cum s-or fi gasit? Cum s-or fi hotarat sa se imperecheze? Cum si-or fi anuntat familiile? Caruia dintre ei i s-o fi batut mai abitir obazul? Cine o fi auzit mai des 'ce-o sa zica lumea?' Care dintre ei o fi fost nevoit sa intrerupa legaturile cu familia? Sa se mute in alt cartier, unde 'lumea' nu-i mai stie. Care bunica are un dracusor de nepoata in minus? Uratica, neagra, cu ochi vii si luciosi, nelinistiti si cautatori.

Ca in viata reala nu e ca in scenariile a la Kusturica, cu familia de 'rumani' stingherita, negasindu-si locul in batatura galagioasa, prafuita si plina de randuri de puradei, valuri de fuste, burdihane goale si caini ligavi si pisici desirate, toate impleticindu-li-se printre picioare, cu vaicarelile lui Adi Minune pe fundal.

Nu.

Haolio, viata reala e greu, sa mor io.


Wednesday, July 1, 2015

Alte iulii, cand au fost

Imi reprezint mental iulie asa: cald foarte, piersici, ziua Iepurelui, vacanta, leneveala, mult citit. Sunt tare curioasa ce am scris in ultimele sapte iulii, pentru ca nu-mi mai amintesc nimic dincolo de lichefieri variate si leneveli asemenea. Iulie pare sa fie mai mult un gust decat orice altceva.

In iulie 2007, in mijlocul unui haos intern, iata ca mai gaseam mici oaze de calm, de respirat. E drept ca greu, pentru ca plamanii erau comprimati de stomacul prea, prea plin. Plin de bun.

2008 cu un dor ciudat de ceva nenumit. Saudade, jinduiala, a tanji. M-am stricat de ras rasfoind luna ca sa aleg un singur link, eram murdara rau de tot de engleza pe la bot pe vremea aceea. You know what I mean?

Senzualitate si senzorialitate si texturitate ( :P ) in iulie 2009. Cu picioarele goale, in afara sandalelor, e mai multa simtire, mai multa viata. Nemaipomenitate, fantasticalitate, bataturitate.

Din iulie 2010 mi-a fost greu sa aleg. Poate pentru ca deja ma reparasem si amintirile din acea vreme imi sunt mai aproape, mai clare. Tin minte exact ce faceam si cum eram cand scrisesem textele respective, atat in minte cat si pe monitor. Asa ca din iulie 2010 o sa aleg trei: teribila constatare ca suntem la fel rau/i de tot, noi oamenii; nelinistea de a nu avea habar cand sa te opresti din incercat si din sperat intr-o situatie care merge la fel de lin ca un cal impiedicat; despre viata in doi potriviti mai cu virgula, care si ea e greu...

Te trezesti cateodata, in realitate, in mijlocul unor scene atat de teribil de frumoase ca ai spune ca e si ceva cinematografie la mijloc. Ca esti intr-un film. Curtea de poveste din iulie 2011.

In iulie 2012 cautam, intrebam, disecam. Cautam calea. Stiam eu ca exista. Acum nu mai caut nimic. Decat tihna, decat spatiu, decat vreme. Si ce-o iesi din asta o sa fie bun iesit. Razi linistit, ca si eu la fel am facut. Ce framantari mari au oamenii cat sunt mici, te si sperii :)

Ah, seducatoarea care m-a sedus la inceput de iulie 2013... Tre' sa-mi trec pe bucket list una din doua: fie lucrez la o gradinita fie fac o ceata de copii. Doar sa ma antrenez oleaca, sa fiu mai rezistenta la seductia bestiilor mici si adoraaaaaaabile ^_^

Serios vorbesc. Una din doua. Ca iaca, in iulie 2014 ma vrajise un mic domn, de ramasesem cu gandul la domnia sa si ai lui dinti putini, toti de lapte, pret de multe zile, mai tin minte si acum.

Acest iulie pare trist si inauntru, deocamdata. Sa avem rabdare. Inca nu am facut un crush pentru niciun mini-om insa nu-i timpul pierdut ;)