Saturday, January 17, 2015

Aproape liniste de sambata

Incep sa cred ca introversia e o binecuvantare, din ce in ce mai pregnant in ultimii ani.

La orele mici ale dupa-amiezii, am baut inceet, cu guri mici, ultima infuzie de boboci de trandafiri din Persia, din punguta primita de la Secret Santa. Am citit in tihna ultimul numar din Dilema Veche. Mi-am permis sa cad pe ganduri, cu ochii aiurea pe fereastra sau pe peretii texturati (ar fi cazul sa-i fac drepti, destula textura).

Am calcat hainele si prosoapele, mai las pe al'dat' asternuturile. Sa impartim frumos bucuriile, sa ramana si pe alte zile.

Am mancat o prajitura interzisa. Si am luat carbune, ca sa repar macar partial viitoarele daune de celiac-in-the-making.

Am primit un pachet de la un curier amabil si educat, probabil cu origini tiganesti, dupa ochii negri si intensi. Daca nu i se citea atat de clar in ochi ca e genul timid, i-as fi daruit o portocala. Nu am vrut sa-l fac sa se inroseasca.

Am ascultat-o pe Nina. Ca in fiecare ianuarie. Nu stiu cum se face ca ianuarie e luna ei.




I-am mai trimis mesaje de imbarbatare Iepurelui, care lucreaza sambata si e prinsa tare. Azi are pe cap si o aniversare de babute cochete.


No comments: