Friday, December 12, 2014

Teribilul

Teribil lucru e sufletul omului.

Cand te loveste pentru prima oara un lucru care nu te mai lovise de ceva vreme, pentru ca nu te asteptai, pentru ca nu mai incasasei de mult, pentru ca umblai mai fara protectii de suflet in ultimul timp, te doare de mori. Te ustura fiecare bucatica de piele, te apasa cei trei elefanti care se leganau pe sufletul tau, asa te apasa de se comprima plamanii si inspiri degeaba, ca nu intra nimic. Se scurge din tine durere cristalizata, aluneca pe obraji, o simti cum arde, ca durerea nu e baza, e acid. Si te pui iute pe personal si fugi la baie.

Nu inghiti nimic toata ziua, cum sa intre ceva unde nu intra nici aer? O iei la goana pe strada si-i povestesti la telefon, cu mucii alergand in jos la vale. Esti de un ridicol fenomenal. Mai plangi o portie si pe seara, o portie mare, cat tot tramvaiul cu etaj si tras de cai.

Trece o luna si-ti cam trece, doar niste vanatai se mai observa, niste dureri la apasare, niste melancolii aiurea, niste mazgaleli de fiecare data cand iei un creion in mana si-l lasi sa zburde pe-o foaie fara prea mult control. Uh, cicatrici noi pe sufletul nu-prea-nou.

Cand te loveste pentru a doua oara acelasi lucru care te lovise prima data pentru prima data, te ustura doar jumatate de piele, te apasa doar un elefant si jumatate din al doilea, in plamanii colapsati intra ceva aer. Simti si ceva acid in coltul interior al unui ochi, insa cu un elefant plus 1/2 lipsa, cu 1/2 din piele functionala iti da cu plus si acidul se retrage sa arda si sa strice doar in interior. Unde nu vede nimeni, sa-si dea cu parerea, cu lipsa de tact, de politete, de eleganta, de respect.

Ciocolata din buzunar acolo ramane, ca nu intra. Portia din tramvaiul cu etaj si tras de cai ramane neplansa.

Doar in miez de noapte te trezesti cu acid. Si pe fata si pe dos si mai ales pe dinauntru.

Ti-a trecut pe jumatate din prima zi.

Si stai si te intrebi daca e bine sa te tabacesti asa de bine, asa de eficient. Sa ajungi sa ai un suflet asemanator cu carambul unei cizme. Rezistent, deloc moale, deloc sensibil.

Teribil lucru e sufletul omului. Plin de cicatrici si semne, urat si dur.

Teribili oamenii, cum invata ei ca se supravietuieste oricarui fel de durere.

Bineinteles ca adultii sunt nefericiti, toti, fara exceptie. Ca au suflete caramb de cizma, de la atata supravietuit.

Singurul lucru bun care le ramane e capacitatea de a inventa personaje cu suflete teribil de delicate, ca niste ceasuri cu cuc, din vremuri mai bune.

Teribilul Om Cizma.




No comments: