Friday, October 31, 2014

Bulinutele de Brumarel

Bine ca a trecut Brumarelul, m-a cam ciuruit. Ies din el cu gauri prin care mi se duce energia. Am asteptat, cu cata demnitate am putut, sa treaca. In realitate a fost vorba de demnitate si ciocolata. Am mancat, cred, o basculanta cu ciocolata. Inca o luna ca asta si o sa ma deplasez prin rostogolire. O sa am raza egala cu pierpatrat.

Sa recapitulam pe scurt si iute, sa nu rasucim cutitul in rana.

  • Angela de la Mindblower, o sa povestesc mai pe larg cat de curand;
  • am sunat-o pe Michelle de ziua ei de nume si mi-am dat seama ca mi-e taaare dor de ea. In top trei oameni pe care ma bucur ca i-am cunoscut la multinationala. Intr-o viata viitoare, cand o sa am o karma mai spalata, o sa am o mama ca ea ^^;
  • salatele cu seminte de chia, cu atata textura dragalasa;
  • borcanele cu dulceata de smochine, golite incet si temeinic cu lingurita verde cu coada lunga, fara numar, fara numar;
  • crush-ul meu nepotrivit a atins un apogeu in aceasta luna si de acolo, cum era si de asteptat, a inceput sa go downhill. Praise the Lord :P Eu zic ca intr-o luna se duce de tot, abia astept sa fiu capabila sa ma concentrez pe continut atunci cand o sa-mi vorbeasca. Performanta mea o sa se imbunatateasca induiosator de mult.
  • sper sa mi se estompeze cat mai iute amintirea weekend-ului la munte cu colegii de la munca. Ciorba divina facuta de Jefe si plimbarea cu minunate culori de toamna plus catelul rotund Norocel si strazile abrupte din Busteni, precum si faptul ca am dezvoltat un crush subit pentru germana nu echilibreaza eficient  tot restul. Oh, iar dezamagirea ca nici la varsta asta nu reusesc sa ma prefac suficient de bine ca sunt ca ceilalti, te-ri-bi-la. I'm an alien, I'm a legal alien. Sa-mi dau seama ca, oricat as crede eu ca am evoluat, inca am asteptari de la ceilalti. Ca evaluez si abia apoi accept, ca masor dupa ocaua mea, ca judec dupa standardele mele. Ca sunt atat de departe de ce am nevoie sa fiu. Si amaraciunea aia din suflet, aia, da, aia mult mai taioasa decat ma asteptam sa fie. Courage, dear heart.
  • domnul cu care ma intalnesc macar de trei ori pe saptamana pe Sebastian, eu cu castile in urechi, el idem. Ne zambim larg, ne salutam fara sonor. Imi place sa cred ca ne inveselim reciproc ziua. Ce frumos ar fi sa ramana totul asa si sa nu se opreasca in nicio dimineata pentru mai multe cuvinte!
  • am aflat slabiciunea dulce a unei doamne care mie mi se pare simpatica insa reciproca nu este valabila, asta se vede prea clar. Guess what, acum mi-e si mai simpatica. Imi vine sa-i trimit, cu un curier secret, o cutie mare cu batonul ei preferat insa ar sti ca sunt eu si asta ar strica toata surpriza. Oare de ce nu-i place de mine? Ca sunt chiar adorabila uneori, e drept ca din ce in ce mai rar.
  • rocktombrie, fie si fragmentat, cu Ioana. Am invatat de la ea ceva Manowar si cred ca o sa-mi placa si mie dupa ce gasesc ceva ragaz sa ii explorez pe indelete.
  • amestecul de nectar de caise de la Mega cu infuzie de ghimbir sau de busuioc, 50:50.
  • noua masina de spalat, oh, the joy! Are un buton magic, push and wash si, in general, zici ca e nava spatiala. O sa-i descopar eu toate secretele cat de curand. Parca vad ca tot de butonul asa dragalas si albastru o sa-mi placa cel mai tare si mai tare.

Wednesday, October 22, 2014

Cu manutele astea doua

Nu ca as fi vreo necredincioasa care vrea sa pipaie, sa se convinga si abia apoi sa urle ca acel lucru este. Doar ca imi place mult sa cunosc lumea cu mainile. Sa mangai cartile, sa trec cu degetele prin varfurile verzi ale gardurilor vii, sa simt cu podul palmei cum devine treaba cu anumite haine si texturi, sa ating cu aratatorul portiunea rugoasa din jurul coditei unui mar golden.

De ceva vreme simt un impuls cu greu stapanit de cunoaste mai bine, tot prin metoda asta care nu da gres, a pipaitului... ei bine... oameni.

-sursa foto-
Vreau sa trec cu buricul degetului peste dintii lui adorabili, lunguieti si stralucitori. Sa plimb podul palmei peste parul ei perfect intins, perfect vopsit, perfect-perfect. Sa strecor un varf de deget pe fasia subtire de piele dintre mustata si nas si sa il plimb usor de la stanga la dreapta, pana se gadila. Sa-i pipai bluza din bumbac moale, natural, suplu. Sa  fac cerculete cu aratatorul in parul lui de pe mana, cand imi arata ceva si i se ridica manseta. Sa tin un deget in fata genelor ei, ca sa ma gadile pe piele cand clipeste. Sa-i netezesc, cu degetele lipite unul de altul, vartejurile de pe frunte. Sa-i deranjez tepii geluiti. Sa urmaresc usor linia urechilor mici si armonioase. Sa numar cate zale are bratara usor mai mare decat incheietura mainii.

Sa o imbratisez mai strans si mai lung. Si pe el la fel (ba poate chiar mai si mai, oh blush).

Sa fi rasucit putin fusta din piele rosie a pisicii sexoase din metrou, de ieri de dimineata, cat sa-i vina bine fermoarul pe mijloc. Sa-i fi trecut cu aratatorul, intr-o linie dreapta insa usor serpuita, peste buza de sus, cand zambea siret la mine si-mi spunea chestii doar cu ochii.

Mare pacat ca n-avem voie sa ne pipaim mai des oamenii, ca se interpreteaza ;) Mare fericire macar ca putem sa pipaim lucruri cat vrem si cat ne place.

Monday, October 6, 2014

Deseo del dia

O plimbare lunga cat toata ziua, cu mici popasuri de hlizeala, descoperire si alimentare. De la un capat la altul al orasului, prin frunze si castane, prin iarba, prin parcuri, printre piste de biciclete si oameni, printre catei pitici si copii de scoala. Si-o conversatie lenesa si molcoma despre lucruri placute, amintiri, planuri, uite aia si uite si ailalta. O conversatie naturala, in care niciunul nu face, de fapt, conversatie.

Suprapuse. Cu o persoana draga, la care mai am infinit de descoperit. Sau o persoana noua, la care idem.
-sursa foto-

Sunday, October 5, 2014

Contra-stele

Am o credinta de o tarie ridicola in karma. Pana si de mine ma indoiesc mai des decat de karma. Nu, nu, ca de mine oricum ma indoiesc zilnic de multiple ori. Pana si de Iepurele ma indoiesc mai des decat de karma.

Stiu cu aceasta siguranta ridicola a sectantilor ca nu intalnesc pe nimeni intamplator. Asa ca ma uit cu uriasa atentie la oamenii care raman pe langa mine, mai aproape sau mai departe insa acolo. Stiu ca ne spalam reciproc karma pentru un viitor mai bun. Asa, printre spume, clabuci, baloane, detergenti, ligheane si bai, ma sterg pe la ochi de apa si ma uit cum sunt facuti. De cele mai multe ori, din contraste.

Are neglijenta, neatentie si repezeala in coaja insa fragilitate, foame de iubire si multa caldura in crema.
Altul are miez de tandrete, dorinta de viata de familie asezata, foame de alint si rasfat si grija, insa nu se vad decat daca pui microscopul pe ochii catifelati, sa i te uiti in suflet. Crusta de la exterior e manjita cu vulgaritate, pretentii si semidoctism si daca te blochezi in ea, pierzi miezul.
Micuta, isteata-foc, foarte muncitoare, iute, ai zice ca nimic nu contrasteaza la ea, e toata un dragalas bloc unitar. E insa ceva amar si placut in acelasi timp in ea, ca atunci cand rontai o boaba de cacao. Nu stiu unde o sa ajunga, insa are in ea combustibil pentru o viata lunga, plina si frumoasa.
Longilina si usor masculina, a la Diane Keaton, sobra si inflexibila, te surprinde cu rabufnirile de culoare dintr-o pereche de cercei, o vorba mai decoltata, o poveste spusa cu patima. Parca ar fi un vulcan noroios care erupe margarete din cand in cand, nu exista un program fix asa ca ai face bine sa fii pe faza pentru spectacol.
O foarte tanara si blonda femme fatale, cu tot ce inseamna asta, care cauta incuviintare si acceptare ca din partea unei surori mai mari.
Un omulet mic, slab, fragil, de o delicatete de portelan dantelat, care poate duce in spate greutati mari, bagaje personale si nu numai, alti oameni, frustrari si tracasari vechi de ani.
Scund, legat bine si hranit idem, construieste pe interior niste dantelarii de exprimare si de gandire mai fine decat un pianist frumos dresat din frageda pruncie.
Ah, si papusa delicata, frumoasa-coz insa la fel de rea si limitata sufleteste.
Sa nu mai vorbim de un tip despre care doar mi s-a povestit, un racket rus de doi metri si vreo 120 de kilograme care a participat la un workshop de aprofundare a masculinitatii.

Fiecare cu contra-stelele lui.
Veniti in jurul meu ca sa ma ajute sa mai spal jegul de pe karma personala, pentru o mai buna viata viitoare.
Pe care ii calc pe nervi, coada si bataturi ca sa isi mai clateasca ei karma.
Care ma irita analog.
Care ma lauda si ma ridica in slavi ca sa invat eu sa fiu smerita si constienta ca nu prin mine am ajuns cum ma vad ei. Ci prin ei, cu contra-stelele lor.

Saturday, October 4, 2014

Trenul

M-am trezit, iar, inaintea alarmei. Ceea ce mi se pare normal, eu sunt cu mult mai smechera decat ea.

M-am trezit dupa un vis tulburator. Eram intr-o gara, ma invarteam cu un aer destul de flower-power pe-acolo, imi cumparasem linistita biletul, ma uitam pe pereti, la oameni, la agitatiile lor. Era cald si placut, imi vedeam degetele de la picioare iesind de sub o fusta lunga, cu volum.

Calmul s-a sfasiat brusc cand mi-am dat seama ca nu stiam cat e ceasul si m-a napadit ideea ca poate trenul pentru care imi luasem bilete sta sa plece. Cat o fi fost ceasul? Ma invarteam aiurea cautand un ceas de-ala frumos, mare, somptuos, cum doar in garile vechi mai gasesti.

Tot alergand haotic am ajuns la peron, un domn cu chipiu tocmai inchidea o poarta glisanta care separa peronul de restul garii. Si s-a lasat peste mine o panica neagra, nu stiam unde am lasat bagajul, stiam sigur ca am o geanta dupa mine, de ce-oi fi lasat-o cine stie pe unde, am avut o reactie extrema, pe care nu as avea-o ni-cio-da-ta in viata reala: am urlat cat puteam de tare "nuuuuuu!", insa nu asa, simplu, ci cu o tonalitate isterica, de sfarsit de lume.

Speriat, domnul cu chipiu a renuntat sa mai inchida poarta, m-a lasat sa trec pe peron, acolo m-am invartit ca o proasta pe loc, nu puteam sa plec fara bagaj, trenul era plin, erau oameni agatati de usile exterioare, altii ieseau pe jumatate pe geamurile compartimentelor, deja se pusese in miscare, n-as fi avut cum, cu fusta mea involanata, sa ma agat si sa merg asa.

In acelasi timp, in cap mi se construiau planuri alternative. Nu stiu daca in capul din vis sau in capul care visa. M-am trezit cumva ravasita de sensul simplu, concis si dur al visului. Apoi a sunat alarma.

Am mai ramas in pat vreo juma' de ora, rumegand la sensul dur de mai sus. Refuzandu-l, acceptandu-l doar pe bucatile care ma avantajeaza, cautand scuze. Gasindu-le, aren't we smart and bright.

Desigur, as fi putut sa-mi suflec volanele (vorba vine) si sa dau dracului geanta, totul ca sa prind trenul. Insa ar fi fost o calatorie incomoda si neplacuta si daca iti sufleci volanele prea tare esti tot mai putin doamna si femeie.

Friday, October 3, 2014

Alte octombrii

2007,  cu adorabile rautati.
2008, lauda de sine, articol cu links catre ce scriam pe atunci la Empower.
2009, cum incepe totul, unul dintre secretele care duc de nas omenirea.
2010, cre'ca cresteam.
2011, miere, mangaieri, excese tactile, mmmm ;)
2012 cu o selectie de vorbe bune si prea bune din ultimul volum al autorului meu preferat.
2013 a venit cu o alta carte teribil de importanta pentru un suflet frumos asezat, O baza de siguranta a lui John Bowlby.