Saturday, August 16, 2014

Totul e bine

Una dintre placerile mele mari e de fapt ceva ridicol de mic. Imi aduc o cana mare cu ceai sau cu apa rece, o asez pe noptiera, pe coaster-ul minunat, cu jazz si pisici, de la Ioana. Imi scot sosetele, daca e cazul. Zilele astea nu e :P Nu pot calca altfel decat desculta, sa simt covorul sau parchetul sub talpi.

Scot masa de calcat de dupa sifonier. O intind, incet, in fata televizorului. Caut unghiul ideal, de unde sa si vad partial, sa si am cablul suficient de lung cat sa pot ajunge pana in capatul celalalt al mesei fara a deranja camasa sau perechea de pantaloni latita deja la tratamentul anti-riduri. Micile geometrii casnice.

Ma duc in baie si umplu, cu fir incet, rezervorul fierului de calcat. Am obisnuita halucinatie auditiva cu Maria Tanase. Si in viata de zi cu zi par atat de normala, verdad?

Ma intorc, bag televizorul in priza si caut Canalul. Paprika TV, un post pe care unii gatesc si gem de placere simultan, baga degetele in mancare, si le ling, iar altii se uita la ei, eventual in timp ce calca, si gem si ei de ceva pofta.

Incep sa calc, incet, fara graba, cu grija. Nigella mormaie amestecand intr-o portie de sos bolognese. Jamie azvarle cu-o ciosvarta de miel intr-o cratita incapatoare, o adapa cu ulei de masline si vin, isi sterge de fundul pantalonilor degetele unsuroase. SharPei-ul Ramsay toaca cu viteza luminii niste usturoi si-l arunca peste legumele maiestrit maruntite dintr-o cratita. Adorabila Rachel Allen nici nu stiu ce face, ca nu ma pot concentra din cauza accentului ei adorabil; aud doar muzica, nici gand sa mai ajung si la versuri.

Pentru o ora sau doua, lumea e mica. O bula de perfectiune, liniste, netezime, aburi, mancare buna, pofta si mormaieli fericite. Creste teancul de haine bine indreptate, asa de netede si perfecte cum nu poti indrepta nimic in viata reala, din afara bulei. Cresc ideile de mese gustoase in mintea mea. Creste ordinea din sufletul meu. In mintea astfel netezita (:P) apar idei noi, unele chiar delicioase. Totul, absolut totul e bine si neted in bula mea de calcat in tihna si de mniam-mniam TV.

Intr-o viata viitoare o sa fiu casnica si o sa fiu cea mai fericita femeie de pe pamant. Probabil pentru ca o sa am de calcat in fiecare zi si o sa am parte atat de des de astfel de bule!






Tuesday, August 12, 2014

Fetitele usor mai trecute

Jur, pana acum nu am intrat in niciun grup uman in care sa nu observ urmatoarea axioma feminina: femeile cu mai multi ani, deci usor mai trecute sunt rautacioase, dispretuitoare si pline de rea-vointa fata de femeile tinere. Multiplicat cu coeficientul de frumusete / dragalasenie al celor din urma.

Jur, de cand am observat asta, ma intreb cu o cvasi-disperare data de neputinta de a intelege: de ceeeeee?

Din gelozie pe prospetimea celor din urma? Care vine la pachet cu multa ne-cunoastere si cu multa ne-simtire si cu multa ne-intelepciune? Cu o lipsa de tact formidabila, cu o cantitate atat de mica de gratie?

Din gelozie pe frumusetea lor? Cu care se obisnuieste orice pereche de ochi, given enough time, si care nu tine loc de interesant, incitant, fascinant, chestii ceva mai durabile si care sunt mereu altfel, mereu surprinzatoare, never boring, pasibile sa devina doar mai bune cu trecerea timpului?

Din gelozie pe fundurile lor mai tari si mai ferme? Care se duc intr-un an de neglijenta, culcat dimineata si shaorma si se pot reconstitui doar cu multa munca si multe geno, de catre o femeie inteleapta si care stie ca viata e greu si transpirat daca vrei fund ferm?

Din gelozie pe faptul ca au mai multa viata inainte decat ele? Da, da' si aia din urma a fost muuuult mai putin palpitanta si plina de povesti decat a lor.

-sursa foto-
Jur, nu inteleg de ce nu le privesc cu mai multa ingaduinta, cu mai multa blandete, cu mai multe maini de ajutor si vorbe bune garnisite cu sfaturi.

Sau te pomenesti ca au trait si ele atatia ani degeaba, pentru ca nu au ajuns sa descopere nucleul a ceea ce inseamna a fi femeie: bunatatea, blandetea, grija, tandretea.

Sau te pomenesti ca au ramas si ele niste fetite care sar elasticul in fata blocului si sunt geloase pe fetita cu rochie mai frumoasa si codite mai maiestrit impletite, venita de la scara vecina.

Monday, August 11, 2014

Adorabilele amprente de gem de zmeura

Cat de ridicoli suntem cand ne place de cineva si acest sentiment inca sta si creste in noi, fara sa fi fost declarat sau pus in act cumva...

-sursa foto-
Exact ca un copil in perioada preoperationala mica, ni se pare ca daca ne-am acoperit noi ochii cu mainile si nu-i mai vedem pe ceilalti, nici ei nu ne mai vad. Exact ca un preoperational mai maricel, care a mancat gem de zmeura pe furis, a lasat amprente de gem pe clanta usii si se jura, cu pete zmeurii pe la comisurile gurii, ca n-a fost el, mami.

Ni se pare ca nu se observa lupta pentru control din vocea cu care ii cerem ceva ce dorim sa para dezinvolt. Ca nu aude nimeni ideea de raguseala si adierea de tremur din vocea care, alminterea, e puternica si ferma, deloc ezitanta. Ca nu vede nimeni ca ne sclipesc ochii, ne zambesc singuri si ni se maresc pupilele. Ca ea nu observa nota de mirare incantata din atingerea mainii care poposeste pe umar mai mult decat e cazul, cat toata fraza.

Doar ni se pare.

Ni se pare ca nu se aude ca ne-am oprit respiratia, intentionat si premeditat, ca sa ne concentram mai bine pe clipa scurta a unei explicatii care, desigur, necesita o intrare adanca in spatiul foarte personal. Atat de adanca incat se simte caldura radiind din pielea celuilalt. Ca obiectul dorintei nu observa cum amicii nostri al tanto cu situatia zambesc pe sub mustati sau isi dau coate din priviri atunci cand zisul obiect se apropie de sau discuta de-a dreptul cu doritorul. Aceasta din urma situatie pare chiar desprinsa dintr-o comedie. Romantica, desigur :))

Ni se mai pare ca nu se observa ca intrebam banalitati doar ca sa ne aflam in treaba. Sau ca cei din jur nu observa conversatia secreta care curge pe sub conversatia oficiala. Eu bag mana in foc ca aceia mai sensibili dintre ei vad si tremurul de caldura din zona plexului solar.

E ridicol si, desigur, adorabil simultan. Sa ne lingem mai bine colturile gurii si degetele de gem de zmeura de placere, asadar. Sau nu, ca e mai mult adorabil decat ridicol si pe mine sa vad asa ceva ma face sa zambesc automat, de oreja a oreja, fara sa ma pot abtine. Iar lumea are deficit de adorabil si zambete largi de neoprit, nu vi se pare?

Sunday, August 10, 2014

Postari (au)gustoase

Din 2008, un desert cu oameni, reflectii despre doua feluri de oameni si un fel intermediar, de nisa. Provocate de o carte si marca mea preferata de ciocolata.

Din 2009, doua franturi mici de viata nocturna. Am zambit extra-larg si acum, la recitire :D

Din 2010, so far, so good. <&3 BA.

Din 2011, intristarea ca nu sunt suficient de capabila de respect... Am mai remediat de-atunci insa tot mai e cale lunga.

In 2012 visam ca in Khwab, orasul viselor. Si aveam pofta de.

In 2013 faceam o alta declaratie de placere majora, to whom it may concern. Walk me. Mult, pe jos. Don't sit me :P Si o carte gro-za-va.

Si in 2014 fac un rezumat al augustelor luni anterioare. Mi-e putin teama de ce-o sa scriu in augustul 2015.


Tuesday, August 5, 2014

Aiurisant

Surprinzatoare vorba. Desigur, credeam ca stiu ce inseamna, un fel de aiurit. N-ai sa vezi, sunt doar paronime.

Via desteptul dexonline:

aiurisánt, -ă adj. (franțuzism) Stupefiant, surprinzător ◊ „Și totuși mă întorc și zic că această teribilă viitură care s-a abătut azi peste cinematografia franceză n-ar trebui să fie atât de aiurisantă pe cât ne apare, aici, la Milano, când operatorul ne anunță că mai are în cabină un singur film.” R.lit. 14 XI 75 p. 24 (după fr. ahurissant)

Monday, August 4, 2014

Eseurile de duminica ale lui Constantin Noica

Inca nu stiu de la cine am primit, de Craciun, la Secret Santa, minunatele Eseuri de duminica ale lui Constantin Noica. Surprinzator pentru vanatoarea de detalii care sunt, nu recunosc scrisul. Am doua banuieli, ambele se potrivesc suta la suta, de unde si confuzia mea. Sa fie adorabila Alexandra? Sa fie angelica Ana?

Dedicatia m-a topit: 'Draga Danu', mi te-am imaginat citind niste Eseuri de Duminica alaturi de ceva dulce. Sper sa fie o lectura placuta si poate chiar folositoare'. Si dedicatia continua, secreta intre noi doua, una dintre ele si yours truly. Imi place ca o pot interpreta cum vreau eu: cartea a venit, intr-adevar, alaturi de ceva dulce. De mult mancat, cam de cand am ajuns acasa, in chiar ziua respectiva si am intrebat Iepurele 'vrei ciocolata?'. Insa acum pot pretinde, intrucat asa zice la dedicatie, ca de fiecare data cand citesc aceasta carte sa rod ceva dulce.

M-au imaginat bine. Imi stiu / ghicesc /  intuiesc felul si le sunt recunoscatoare. Oricareia dintre ele doua.

Sa va exemplific si sa va indemn sa cumparati si cititi aceasta carte simultan lejera, amuzanta, serioasa, plina de sens si care te pune pe ganduri.

Despre inteligenta - "Ati observat, desigur, ce repede hotarasc unii oameni in ce priveste stralucirea sau mediocritatea semenilor lor. Cutare? spun ei. Dar e un prost! Tipul celalalt, da, e nitel mai inteligent. Sau, ceva mai rar: ce inteligenta femeie!

Cum fac ei sa hotarasca atat de sigur si atat de repede? In definitiv, inteligenta e, pana la un punct, ca frumusetea: o simpla dispozitie, pe care cineva o poate avea necontenit, nici vorba, dar care e mai accentuata intr-unele zile, mai impunatoare intr-unele situatii, mai cuceritoare cu privire la unele persoane. Femeile stiu bine aceasta si de aceea isi regizeaza, nitel, frumusetea lor. Ele inteleg foarte bine sa li se spuna: ce frumoasa esti astazi... Dar care om inteligent nu s-ar supara cand i s-ar spune: ce inteligent esti astazi!"

Si am mai pus un fragment minunat despre vacante si sufletul omului pe facebook, unii dintre voi cred ca l-au si gasit / savurat.

Sa cititi minunatiile astea lejere si gustoase ca o inghetata, care lasa un aftertaste mult mai puternic in mintea curioasa si deschisa.

Sunday, August 3, 2014

Playground

Beau vin rosu si bine aerat din paharul pictat de Gia. Doar am zis ca doar din el o sa beau :P E inainte de 12 insa, la naiba, e duminica, nu conteaza.

Bate vantul si se umfla perdelele peste tot prin casa. Am lasat toate usile si geamurile deschise la perete special pentru asta.

Scriu si ma gandesc. De fapt, in ordine inversa. Ce bine ca am prins si vara asta! Ce bine ca, parca, sunt mai mult decat in martie, de exemplu. Stiu mai multe, am cunoscut o mana de oameni misto dintre care mi-am selectat deja cateva degete, intru aprofundare si imprietenire.

Am mai citit ceva pagini care mi-au ajuns in suflet, am mai vazut cateva filme si am petrecut multe clipe frumoase, pentru care am fost recunoscatoare.

Am umplut borcanul acela in care pun eu zilnic cate un biletel cu un lucru frumos petrecut in ziua respectiva. Nu stiu cum o sa le indes pe lucrurile frumoase care va sa vie in lunile de pana la sfarsitul anului.

Am invatat sa gatesc friptura de miel si de porc.

Am baut cea mai buna bere si am primit cel mai daniela colier.

Nu mi-a mai stat de multa vreme lumea in loc cand si-a atins un domn, ca din greseala, mana lui de mana mea. Ce pacat totusi ca good chemistry e doar atat, un fapt biologic! Ce bine ca stiu asta acum!

Am citit pe malul lacului, cu Iepurele alaturi, am ras, am vorbit si am mancat visine.

Ce bine ca sunt si ca sunt toate lucrurile astea minunate in lume, sa ma bucur de ele! The world is my playground, vorba unei minunate.

PS: am o slabiciune inexplicabila pentru Simply Red, oare am mai spus asta?

Saturday, August 2, 2014

Inhibitii

Are si mama o nemultumire legata de mine. Ma rog, intre noi fie vorba, mai multe, insa asta e pregnanta si des verbalizata.

Si-ar dori sa ma imbrac si eu 'ca fetele', cu fustite si rochite scurte, cu volane, floricele, dantelute. Cand mai vine pe la noi si sta atat de putin incat umbla dupa mine prin casa de parca ar fi un catel fidel, ii sclipesc putin ochii cand scot cate o rochita scurta din dulap. Ii piere rapid sclipirea cand scot si cate o pereche de pantaloni, de purtat pe sub adorabila rochita scurta. Conchide, in hol, pe cand ma incalt, ca imi sta bine si sunt draguta, insa ar trebui sa ma imbrac mai ca fetele, cum o sa atrag un barbat, ca ei se uita la fete mai dezbracate.

Mi-ar lua macar juma' de ora sa-i explic teoria mea cu cercurile de apropiere si biletele la concerte. O sa-i explic candva curand, ca vad ca devine din ce in ce mai ingrijorata :D

It goes like this: eu, ca femeie, sunt ca un concert. Dau bilete oamenilor la spectacolul care sunt eu pe cercuri de apropiere. Cei mai multi primesc bilet la Peluza. Ne vedem oficial, suntem cunostinte, colegi, rude indepartate. Schimbam amabilitati si interactionam pentru ca trebuie sau din politete. Complet acoperiti si cu complet control corporal, desigur. Apoi vine Normal Circle. Cu ei am ceva afinitati, imi sunt simpatici si poate e si reciproca treaba. Trec pe langa mine si-mi pun mana pe umar, imi fac un masaj al cefei, reciproc adeseori. Posibil chiar sa alergam impreuna vreodata, asa ca o sa ma vada in pantalonii mei de alergat, cu ambele mele funduri dupa mine. Te pomenesti ca, blasfemie, o sa am si bratele goale. Pana sus de tot!!

Oamenii din Golden Circle deja imi sunt amici si prieteni. Am stat de vorba de aproape, am probat haine impreuna, le-am aratat cicatricea de la genunchi, mi-au atras atentia sa-mi acopar vreo breteluta iesita indecent la vedere, poate chiar m-au vazut in hainele de casa, care sunt mai lejere si deseori mai putin acoperitoare.

Eheeei, Tribuna! Cei din Tribuna ma stiu si mai indeaproape, am mers in diverse locuri impreuna, am impartit camere, m-au vazut in chiloti, alergand dimineata sa ma imbrac - sa mananc - sa ies din casa. M-au vazut dimineata, la trezire, mi-au vazut o buna parte din alunite. Au badge de backstage access, meet & greet.

Si-au mai ramas biletele tip VIP. Intelegeti voi. Singurele bilete cu acces complet la spectacolul care sunt. Au backstage pass, meet & greet, full body contact, you name it  ;) Ei se spala pe dinti, eu fac dus, genul ala de intimitate. Mic dejun ciufulit si in pijama. Sunt putini cu bilete VIP si asa este normal, ca doar scarcity creates value, vezi diamantele. Familia mica,  the special someones. Atat. Cosmeticienele, medicii si maseurii nu se pun :P

-sursa foto-
Asta trebuie sa-i explic eu femeii asteia care se ducea pe munte in tinerete cu niste pantalonasi pe care eu i-as considera un fel de chiloti-boxeri si i-as imbraca doar ca sub-strat. Si care obisnuia sa se imbrace in niste rochii, e drept, misto si facute la comanda, insa atat de scurte incat eu nu le pot purta altfel decat cu pantaloni pe sub, intr-o dimineata de iulie in care ea se uita cu sclipiri in ochi la mine, crezand ca de data asta o sa ma imbrac si eu ca fetele. Celelalte. Care nu dezvolta teorii legate de cantitatea de piele la vedere si biletele de concert.

Ei bine, intr-un final, ajung si la titlu. Cu tot cu rochie si pantaloni pe mine, in hol, imi puneam sandalele. Din bucatarie se auzea jingle-ul postului de radio si un anunt de emisiune. Mama imi supraveghea procesul de incaltare, cum face cu sfintenie de fiecare data cand iese unul dintre noi din casa, de cand ma stiu eu. Se uita la mine cum ma incalt si eu stiam ca se uita, cred ca e si asta un semn de iubire.

Dintr-o data, spune iute: "cuuum, ce radio ascultati voi?" A spus-o pe acelasi ton pe care il stiu de multi ani, ala cu care ma intreaba, resemnato-frustrata, cand ii spun ca mi-am luat o rochie sau o fusta, daca e tot una lunga. Acelasi ton cu care ma indeamna sa ma imbrac mai scurt, ca sunt tanara si barbatii asta isi doresc. "Ce radio e asta, Inhibitii FM?"

Emisiunea incepuse deja, era un concurs la care trebuia sa suni si sa-i convingi pe realizatorii matinalului ca mama ta e cea mai mamma mia. Pe Itsy-Bitsy FM, in fiecare dimineata de luni pana vineri.

True story.