Saturday, May 31, 2014

Buline mai buline decat altele

Mai ca a trecut luna mai de parca ar fi fost mai putina decat alte luni. Nici nu stiu cand s-a dus. Desigur, as putea sa numar borcanele de iaurt grecesc mancate deja, sa-mi fac o idee :)

  • pasiune cremoasa pentru iaurtul grecesc Olympus. Canta, zeita, pofta ce-aprinse pe Danu' :P Primele dati in care am mancat asa ceva cu greu treceam de jumatatea borcanului, eram invatata cu iaurturi usoare. Cu mandrie raportez ca acum nu mai intampin asa probleme de incepatori. Daca sunt lasata intr-o incapare cu niste iaurturi si o lingurita, doar eu mai ies vie. Si satula. Si doua beze, desigur.
  • Rex. Ai mei si-au luat caine nou, cu nume falnic. Rex asta e un fel de minge mica, maro si rotunda, care mananca toata ziua, nu scoate niciun sunet si trage trecatorii de mansetele pantalonilor. Ocazional, de incantare, are apucaturi christice si spala picioarele zisilor trecatori. Doar ca el a zis sa fie si mai umil si foloseste intru acest scop limba din dotare. L-as fi varat in geanta, sa-l iau acasa. Pentru mine a fost love at first sight, cred ca si pentru el, ar fi stat cu orele la mangaiat (eu) si pseudo-muscat (el).
  • doamna Cati.
  • m-am dat cu Ani cu autobuzul turistic. Cam chapuceros astia care l-au gandit. Noi insa ne-am amuzat grozav, am avut parte de-o zi frumoasa, ne-au facut toti cu mana, crezand ca suntem turiste. Apoi am stat de vorba toata dupa-amiaza pe iarba in parcul dendrologic din Agronomie. In miros de iarba taiata. Bliss.
  • tavanul din Scoala Centrala <&3. 
  • am dus o rochita prea-iubita, pe cale de consecinta si prea-purtata, la reparat. Doamna draguta de-acolo, de la reparatiile de rochite, a facut o adevarata minune cu mainile ei de aur. 50 de bile albe de karma de la mine catre dumneaei!
    -sursa foto-
  • am primit un buchet minunat din bujori si trandafiri. Pana si mie mi-a placut, iar eu nu sunt fana a florilor. Mirosea ametitor si cred ca m-a facut curioasa in privinta bujorilor, o sa-i cercetez mai indeaproape la urmatorul lor sezon. Cea mai frumoasa floare din buchet a fost surpriza de a-l primi, de la niste omuleti noi si care nu pareau sa ma simpatizeze prea tare. Insa iaca, iar m-am inselat, mereu mi se intampla :) 
  • e o tipa, Karma o cheama, face misto de mine. Al doilea tip leit D. pe care mi-l scoate in cale. Asta e leit++. Merg la fel, au aceeasi privire, nici asta nu citeste si cateodata, cand trece pe langa mine, parca simt si acelasi parfum. Am priceput mesajul, gata, te potolesti? Si, daca esti amabila, as prefera sa ne reglam acest cont intr-o viata viitoare.
  • si luna asta l-am iubit pe Garou, sper ca si urmatoarea va fi la fel. Din pacate nu-l pot iubi prea multe piese la rand ca apoi am nevoie de un insotitor, sa ma adune de pe jos cu mopul si sa ma transfere intr-o galeata, in stare lichida. Macar daca as fi vreo speciala. Not! Vechea slabiciune feminina pentru vocile joase, grave, indicatoare ale unui nivel ridicat de testosteron.


Friday, May 30, 2014

Hotarat

Acum doua zile ma intorceam acasa, ca orice vietate care, la ceas de seara, se retrage in vizuina. Beam apa, ca era tare cald. Din mers beam apa, asa inteleg eu sa fac multitasking :P

Cand am coborat ochii, odata cu sticla, am zarit o alta vietate, una sesizabil mai mica si mai rotunda decat mine. Era un arici. Cu pasi mici si iuti traversa strada, din gradina din dreapta in gradina mult mai mare din stanga. Mi-a placut de el. Cu capul inainte (la arici, sa fim intelesi, e foarte greu spre imposibil sa faca altfel), aplecat si cu un aer hotarat, mergea si el spre casa.

Am facut si eu o bucla mica-mica si l-am urmarit. A ocolit canalul colector, o roata de masina, a taiat intr-o diagonala aproape perfecta spatiul de sub masina, a iesit pe langa roata din diagonala si a intrat in iarba. Netulburat de vibratiile solului date de curiozitatea mea, a marsaluit la fel de hotarat si prin iarba, pana nu l-am mai zarit.
-sursa foto-

Mi-a placut ca se ducea acasa ca si cand ar fi avut ceva important de facut. Majoritatea noastra, a vietatilor mai mari, merge acasa ca la hotel. Acasa e doar un loc de tranzit, ca o gara sau ca o statie de benzina. Ni se pare ca toate lucrurile misto sunt afara din casa. Cand de fapt ele ies din noi, oriunde am fi. Si daca nu ies si acasa e pentru ca puncte puncte; afara sunt doar reflexii ale mediului inconjurator. E bine sa fim constienti de asta.

Mi-a mai placut si hotararea, in felul ala putea ajunge si peste zeci de gradini. Putea traversa si strazi cu trafic. Putea opri si masini. Putea ajunge oriunde isi doresc aricii sa ajunga, oricare ar fi paradisul lor.

Mi-a placut poezia din toata intamplarea: la ceas de seara, intr-un oras mare, un arici rotund trece strada cu treaba importanta. E liniste, e puf de plop peste tot, nicio tipenie de om pe strada; doar o vietate sesizabil mai mare sta si se hlizeste usor stupid la un arici care trece strada. Si se mira de el.

Monday, May 26, 2014

Fals!

Stiu ca adevarul nu se numara printre chestiile usoare, placute, recomandate pentru o viata frumoasa. Mda, toti il iubim si il admiram. Unii ni-l luam valoare de capatai, altii ne dam de ceasul mortii cand ne mint ceilalti (noua insine ne dam dispensa); daca ne intreaba cineva, cel mai mult detestam minciuna.

Eu nu sunt fana adevarului. Sunt sigura ca am fost mintita des, foarte des. De cele mai multe ori de oameni care ma iubeau, ca sa ma protejeze. Cat despre cat de des am mintit eu... foarte. Cand eram mica, din exces de imaginatie. Mai tarziu, to fit in. In ultima vreme, de dragul lor. Al prietenei dragi care alege sa se minta singura si cine sunt eu sa-i daram cu un Adevar Maret lumea in care vrea ea sa traiasca. Al mamei care inghite greu lucrurile care nu mai fac parte din vremea ei. Al fetei-celei-mai-dragi, pentru armonie. Al cunoscutei care intreaba cum arata in tinuta x si isi doreste de fapt o vorba de lauda, nu o parere. Da, ce simpatica e prietena ta, X, daca n-as mai vedea-o nicicand as bifa chestia asta ca pe o realizare.

Singura persoana pe care nu o mint niciodata sunt eu. Oricat de urat, neplacut si rautacios ar fi adevarul, eu si cu mine am stabilit de multa vreme ca o sa ne improscam cu el in obraji, o sa ne bocim pe umar, o sa strangem din dinti si, cand o sa avem puterea, o sa facem ceva intr-una dintre directiile utile.

Totusi, cred ca adevarul e pretios. Atat de pretios si rar incat merita rezervat pentru un cerc select de oameni, aplicat unui cerc select de situatii si probleme.

Falsitatile sunt cele pe care le detest rrrau de tot. Cam cat detesta majoritatea oamenilor minciuna :)

Fondul de ten. Il urasc de mi se apleaca. Intr-o perioada am fost nevoita sa-l folosesc cvasi-zilnic, ca sa arat cat de cat decent in public. Am observat curand ca dadusem starea mea de bine in schimbul decentei... Daca o sa ma vezi intr-o buna zi cu fond de ten, sa stii ca nu sunt chiar eu si am o zi ingrozitoare :)
Sutienul cu burete. Pledoaria mea e minima: san vs. burete. Textura bate marimea!
Unghiile false.
Genele false si extensiile de par.
Amabilitatile false cu persoane care nu te inghit si pe care nu le inghiti, chit ca zisele persoane sunt util de cunoscut.
Distractiile false, care dau bine din codita lor cu check-in pe FB / Foursquare.
Tocurile si burtierele.
Bronzul artificial.
Batutul pe burta, trasul de sireturi si excesul de friendliness.
Metodele de seductie si de manipulare.
Fixativul si buclele neadevarate.
Chinezariile.
"Descurcatul".
Spaga  si unsul mecanismelor sistemului.

Desigur, in virtutea primelor paragrafe, cand sunt confruntata cu astfel de situatii /  persoane, tac chitic si nu zic nimic. Ba chiar odata m-am imprietenit cu o tipa care bifa lista aproape complet, mai putin sutienul cu burete, caci il inlocuise cu versiunea lui care se introduce pe sub piele. Guess what, tipa era de-o bunatate, de-o amabilitate si-o buna-crestere rare.

Caci si oroarea de falsitate tot de noi tine, nu de falsitatea vazuta in jur! Cum or sta lucrurile cu pasionatii de adevar... nici nu vreau sa ma gandesc.

Saturday, May 10, 2014

Solutie pentru zilele maro

De mult n-am mai avut o zi maro*. Nici nu-mi mai amintesc. Asa ca dupa-amiaza zilei de ieri, cu gramada de suparare, anxietate si "ce caut eu aici?" cazuta brusc pe mine m-a surprins foarte tare. Daca gaseam un coltisor ascuns, m-as fi vârât in el, sa plang putin. Mai mult.

Pentru ca n-am avut conditiile necesare desfasurarii acestei activitati atat de utile descarcarii de furie / suparare / anxietate la femei, m-am intors spre casa pleostita toata. Insa nu mai putin isteata. In gramada de ganduri negre, unul a fost alb. Avea deasupra o bula, ca in benzile desenate, care era plina cu vorbele urmatoare: cum ajungi, bei un pahar cu apa, te schimbi in echipamentul de alergat, bagi castile in urechi, dai volumul FOARTE TARE si pleci la doua ture de lac.

Desigur, singura idee buna pe ziua respectiva :) Rectific, minunata.

Pana am ajuns in parc, ziua ajunsese cafenie. Pe scarile care coboara din strada in spatiul pentru copii a inceput 'Voulez vous' si, subit, ziua era mai mult latte macchiato. Dupa prima tura, pe 'La Boheme', ziua mea deja parea un pahar inalt cu milkshake de capsune si marshmallows roooooz pe deasupra.






La urcare pe scarile din paragraful de mai sus, ma prapadeam de ras in mintea mea, minunandu-ma de cat de repede mi s-au schimbat starea, ziua, perspectiva; de cat de multa drama generasem in numai cateva ore in care contextul mi s-a parut potrivnic; de cat de delicioase si rapide sunt endorfinele din sport; de piesele astea doua fabuloase care ma pot umple de euforie oricand, in orice conditii m-as gasi.






Din tot sufletul, cred ca daca ai o zi proasta o poti repara si-gur cu o pereche de adidasi in picioare, niste casti cu muzica minunata data tare in urechi si un parc oarecare (desigur, al meu mai e si frumos de pica, insa si unul oarecare isi face treaba).

Don't take my word for it, incercati ;)

* - stiti voi bancul cu Stefan cel Mare, cum isi tragea pe el pantalonii maro cand navaleau turcii si erau cata frunza cata iarba :P

Thursday, May 8, 2014

Blush-blush

E tare bine sa te apuci din cand in cand de cate ceva nou, la care nu te pricepi sau despre care ai multe de invatat. Pe langa the obvious, ca te faci un mm mai istet, mai inveti si o gramada despre tine.

-sursa foto-
Iaca, eu am invatat doua lucruri in ultimele saptamani.

Primul, ca ma inrosesc ceva de speriat. De jena, de spus o prostie / greseala, de prea multi ochi asupra mea, de nestiut cate ceva ce ar trebui sa stiu. Desigur, ca orisice femeie normala, devin anxioasa cand simt ca m-am inrosit, ceea ce ajuta foarte mult la mentinerea pe termen mai lung a nuantei. Cu urechile rosii si fierbinti, simtindu-mi fata teribil de calda si inimaginabil de rosie, incerc din rasputeri sa nu se vada. Aiuristic, stiu. Pentru ca nu-mi pot controla cu puterea gandului reactiile sistemului limbic si descarcarile de adrenalina, nici nu-mi iese incercarea.

Al doilea, ca ma simt foarte prost si nelalocul meu cand sunt "scoasa in fata clasei" pe motivul laudabil ca am facut cel mai bine, deosebit de bine si sunt data exemplu. De cand ma stiu patesc asta: se intampla sa mai fac si eu ceva bine pentru ca ma descurc bine la ceva, am un dar X si tot eu ma simt prost, foarte prost, teribil de prost. Mi-as dori ca oamenii care simt nevoia sa ridice in slavi sa faca asta in scris si in niciun caz in fata altora. Desi, desigur, daca as avea de laudat, pana si eu stiu ca e mai bine sa fac asta in public, sa se umfle omul in pene cat cuprinde. Doar ca mie nu-mi place umflatul in pene in public.

Introvert++ and proud! 

Pe de alta parte, din cate stiu, rosul imi vine bine pentru ca am parul inchis-inchis la culoare si pielea deschisa la culoare ;)

Sunday, May 4, 2014

Cea mai mica

-sursa foto-
Chaim Weizmann a fost primul presedinte al Israelului si, aparent, un domn intelept.

Metoda preferata de actiune a britanicilor in Palestina era aceea de a alcatui un comitet care sa conduca o comisie ce va desemna un grup de experti care va elabora, intr-un final, un raport. Nu erau neaparat cei mai usori parteneri de discutie pentru un lider zionist hotarat si pus pe treaba.

Totusi, Chaim (ca frumos mai suna numele asta!) Weizmann a declarat, la lucrarile unui astfel de comitet, cum ca raspunsul problemei intre Israel si statele arabe nu face parte din categoria facila bine - rau. Ci din categoria mult mai trista, dificila si complexa a gasirii si asumarii nedreptatii mai mici.

Si cate astfel de decizii nu sunt de luat si in viata fiecarui om mediu statistic...

Mie mi se pare nedrept ca nu se dau premii si nu se ridica statui oamenilor obisnuiti care isi duc viata cu gratie. Si ei se framanta cu astfel de decizii, chiar foarte des. Iar comitetele alcatuite din fiinte dragi in fata carora ei apar sa-si justifice alegerile dificile uneori nici nu au rabdare sa asculte pana la capat.

Viata la oameni e greu.


Friday, May 2, 2014

Prier imi prieste in fiecare an

Mno, iar am ajuns sa ma intind cu bulinele de luna trecuta pe luna actuala. De drag, cred. Tare imi prieste Prierul de ceva ani. Prierul acesta nu a facut nota discordanta. Ia, sa va povestesc de ce si cum:

  • am redeschis blogul sa poata cauta in el dupa pofta inimii omuletii de la Okian. Cautau ei recenzori iscusiti, mie mi s-a parut ca parca ar vorbi despre mine, asa ca le-am scris si i-am invitat sa se uite cu ocheanul, direct din Brasov, si la mine. Acum astept o veste, cica is pe lista scurta. Abia astept sa ajung pe cea foarte scurta ;) Daca o sa fie, ramanem cu naivitatile expuse in agora internetului. Daca nu, ne intoarcem intre noi si tragem obloanele. Oricum, va multumesc frumos celor care ati mai intrat sa cititi si in spatele obloanelor, ma bucura gandul ca existati  >:D<
  • domnul Fernando Savater. Il iubesc. A fost dragoste la prima vedere in primul semestru la facultate,
    -sursa foto-
      cand aveam de citit un text de-al dumisale la seminarul de introducere in stiinta politica. Am fugit la biblioteca, am imprumutat cartea, am citit-o pe toata pe nerasuflate si restul textelor pe diagonala si asa am ajuns la primul meu seminar cu doamna Tataru-Cazaban completamente nedormita, incomplet pregatita insa teribil de incantata. Recitesc zilele astea, cat de incet pot ca sa nu se termine prea repede, autobiografia sa, 'Mira por donde'. Imi amintesc cat de exaltata eram cand am citit-o pentru prima oara. Atat de mult incat visam sa ma inham la munca grea, migaloasa insa frumoasa de a o traduce. Nu-mi imaginam cum sa las asa comoara neaccesibila celor care nu citesc in spaniola. Am lucrat de-a lungul timpului la cateva fragmente si am de gand sa le si postez luna asta. Pana atunci, am doar unul deja disponibil si sunt destul de mandra de dubla mea traducere :P E aici si mi-a prins bine la momentul respectiv. Asteptasem si eu toata dimineata.
  • de-un lucru imi pare rau din Prier: n-am mancat toata mamaliga pe care as fi dorit sa o. Desigur, asta e si bine (am mancate altele mai sanatoase, mai nutritive, mai bune pentru mine) si e si rau (toata dorinta refulata de mamaliga fierbe undeva in mine si o sa explodeze si sa vezi atunci plangerea si scrasnirea dintilor ;) ). Bref, as fi mancat mamaliga macar de doua ori pe zi. Cu unt, cu unt si ou, cu lingura, cu polonicul, cu ulei de masline, oregano si usturoi, cu smantana, cu alta mamaliga.
  • am inceput o agenda noua si mi-am cumparat caiete noi, in culori acide. Si creioane noi si inca o ascutitoare si am fost foarte, foarte fericita pentru ca iubesc papetaria.
  • am cunoscut un grup nou de oameni. Diferiti si foarte diferiti de mine, pe alocuri. Si pe alte alocuri atat de asemanatori! Tare frumosi si interesanti. Majoritatea nu este din acelasi film cu mine. Insa stau asa si ma uit la ei pe furis si pot sa inteleg si sa simt de ce i-ar iubi cineva foarte-foarte tare, de ce ar rasari soarele in ziua unui iubit sau a unei iubite cand intra ei  pe usa; de ce ar zambi topiti cand povestesc cate ceva sau doar fumeaza in liniste, cu ochii in gol.
  • am facut in palma o basica specifica drobului, pentru ca am tocat cu orele, marunt-marunt, tot ce trebuie pentru drob.  Afurisita basica, foarte dureroasa si nu se mai dadea dusa. Drobul insa s-a dus foarte repede in jos pre gatlejurile noastre, de bun rau ce-a fost.
  • intre bulevardele Decebal si Mihai Bravu e o minune si utila si cocheta, doar ca nu-i bicicleta. E o strada foarte utila ca scurtatura si-i frumoasa de pica. In mijloc de blocuri inalte, e o oaza de casute gemene, cu copacii plantati tot in oglinda, simetric. Am strabatut-o tot la pas de multe ori cat a tinut Prierul si am prins-o in haine mestesugite: magnolii mari inflorite, corcodusi bogati, meri cu flori roz si albine, arbusti de liliac. O cheama Tiglina si a intrat deja in topul personal al drumurilor de poveste.
Si-au mai fost zile lenese, zile cu filme, zile cu gatit, zile cu sters parchetul inceeeet, ca sa-l vad ce frumos luceste, zile cu invatat lucruri noi, zile cu intervale iuti pe scari in sus in parc. Sa-mi mai fie. Si voua la fel!