Tuesday, March 4, 2014

Roots Revival

De 1 Martie am avut parte de cel mai frumos martisor primit vreodata. Un concert la care am valsat aproape pe toate gama de emotii pozitive, la care as fi plans, zau, daca nu eram si cu mai putin cunoscuti, la care as fi topait daca aveam mai putini ani. Am plecat cu palmele rosii si calde, cu dermatograful oleaca intins, cu mintea exuberanta si cu sufletul mult mai mare decat mine (iar eu nu sunt mica :P).

Roots Revival este un proiect muzical care innoada impreuna sunete traditionale si arhaice din sapte tari cu sonoritati jazz. Proiectul este deja la a doua iterare (la mai mare, la mai foarte mare!) iar turneul acesta a fost despre primavara, innoire, Maria Tanase, iubire, viata... toate lucrurile frumoase.

Pe mine m-a vrajit, inca dinainte sa-i ascult, povestea: un muzician iranian vine intr-o toamna la George Enescu sa cante, ii place asa tare ce vede si aude ca vrea sa ramana, ajunge sa se indragosteasca de folclorul romanesc (eu bag mana in foc ca e la mijloc si vreo mandruta cu ochi ca mura ;) ) si merge in Maramures sa-l studieze mai pe indelete. Aici, cu timp berechet la indemana, descopera cat de mult seamana sonoritatile arhaice maramuresene cu cele persane si ajunge sa se simta de-al locului, ca acasa.

Da de stire in cele patru zari si aduna alti sase muzicieni, cu el sapte. Se dau de trei ori peste cap si ajung sa tina un concert in Cimitirul de la Sapanta, cu teme maramuresene reinterpretate in stilurile lor jazz-world music. Apoi un turneu. Apoi mai fac unul, cel din aceasta primavara, incheiat la Bucuresti.




Mi-a placut, vorba cantecului pop romanesc, la ei tot. Sunetul de ney (un instrument de suflat traditional persan), la care vedeai, daca inchideai ochii, dune si dealuri, iarba in bataia vantului, om mic in fata cu natura mare. By Mehdi Aminian, initiatorul proiectului Roots Revival Romania. Mi-a placut cat de armonios au imbinat strigaturile maramuresene cu vioiciunea muzicii irlandeze (la vioara, Meg Hamilton din Marea Britanie). M-a dat pe spate percutia, abia la concertul asta am bagat de seama cat de importanta este: totul vine insirat / inserat pe structura data de percutie. Ruven Ruppik (Germania) si Alex Tobias Sabater (Spania) au avut o chimie extraordinara impreuna si ne-au tinut, vorba englezului (tot suntem intr-o salata de identitati...), on the edge of our seats.

Mi-a placut cat mai semana duduk-ul, un instrument de suflat armenesc, cu fluierul oierilor de pe la noi. By Emmanuel Hovannisyan. M-au vrajit iremediabil atat oud-ul cat si maestrul lui, turcul Mehmet Polat, cu ochi blanzi si frumosi si zambet timid. La voce au fost, pe rand si impreuna, Maria Casandra Hausi, interpreta populara din Maramures (o prezenta aproape electrica, atat de plina de energie era, cu o voce patrunzatoare, din cele pe care nu le mai uiti) si Monica Madas, cantareata, compozitoare, papusara with a soft spot pentru muzica tiganeasca.

De ceva mi-a parut rau. Ceva mai in fata, strategic asezata la margine de rand, era o fetita blonda, cu bucle, pulover alb si rochita si picioare neastamparate. Cand nu o mai rabda ritmul asezata, se ridica si incingea un topait de mama-mama. Am invidiat-o. Si eu sedeam strategic, la margine de rand. Doar ca asteptarea sociala de la o femeie de varsta mea e sa stea asezata frumos, cu spatele drept, sa aplaude doar cand se aplauda si maaaaxim sa bataie din picior in ritm cu muzica (desi si asta e discutabil de politicos). Din fericire, am avut un scaun intreg la dispozitie si-un Iepure pe acelasi tipic cu mine la stanga. Din pacate, doar un scaun si prea multi ani, ca alminteri mi-as fi intins si eu radacinile reinvietor, eheeei!

Ascultati-i, cautati-i pe youtube, cumparati-le CD-urile, sunt mari sansele sa va placa, sa nu va para rau, sa va umpleti sufletul.

No comments: