Monday, March 31, 2014

Bulinute de martie

Imi plac tare mult lunile lungi. Macar 31 de zile sa aiba si eu ma bucur si topai incantata: cate o sa mai fac luna asta, asa lunga! Asa si cu martie asta. Ah, btw, stiati smecheria cu numaratul lunilor de 31 de zile pe pumnul strans? Cand strangi pumnul si se reliefeaza incheietura dintre falange si metacarpiene, lunile lungi (preferatele mele :P) sunt pe incheietura aceea si cele scurte pe mica depresiune dintre ele. Smecher, nu?

  • martie 2014, luna in care am facut o pasiune jenanta si teribila pentru Hugh Laurie. Si universul (ha-ha) a reactionat indemnandu-l sa includa in locatiile pentru turneul de anul asta si Bucurestiul.  Mi se pare foarte frumos sa fiu despagubita pentru orele in care fundul meu s-a aplatizat pe scaun, in fata maratoanelor de episoade din House MD. Ca o sa am mult de genuflexat sa-l aduc la normal. Pe fund, Laurie e deja perfect :P
  • un 8 martie minunat, doar noi trei, fetele. Cu tort si sampanie la micul dejun (ma rog, late brunch), cu exces de carbohidrati gustosi in seara precedenta, cu mama incantata de cadoul pe care i l-am luat. Cu poze, cu hlizit la scheciuri vechi cu Tom Macaragiul.
  • cofetaria Irina (hiper recomand!) face niste ecleruri cu ness fabulos de bune si am vrut foarte tare sa verificam ca intr-adevar asa este si nu au avut doar cateva zile in forma. Asa ca am extins mult zilele de sampling. Bine, foarte mult. Iar mini-eclerurile sunt si mai grozave pentru ca au mai multa glazura decat cele mari. Si, doar se stie, eu de fapt ma sacrific sa mananc eclerul de dragul glazurii.
  • imi place sa sterg geamurile. De primavara, de dupa perioada ploioasa, de lumina frumoasa, de orice ocazie. Iubesc claritatea in toate formele ei, inclusiv in forma de geamuri curate.
  • am rearanjat cartile pentru ca, intr-un final glorios, de 1 martie am desfacut bradul de carti de la Craciun. Adaug pe lista de meserii inexistente, total nepractice si deloc necesare pe cea de orchestrator de biblioteci si rafturi cu carti. Si, ca sa ma recomand, I work wonders with small spaces si aranjez cartile astfel incat sa reflecte, dintr-o privire, firea, idiosincraziile si interesele posesorului!
  • mai ales acum, pe final de luna, multe mese luate in balcon, pe prag, in mult, mult soare, cu ochii inchisi si cu uverturi de vrabii galagioase. Bliss. E complicat sa mesteci cand zambesti de oreja a oreja. Insa cred ca se vede amuzant.

-sursa foto-

Am si bulinute negative luna asta:
  • a trebuit sa renunt la concertul Hiromi, din motive de carantina;
  • m-am enervat ceva de la o treaba. M-a rugat un domn sa-i dau o mana de ajutor cu CV-ul si un proces de recrutare prin care a trecut. Apoi m-a batut la cap tot la cateva zile ca de ce nu il cauta, de ce nu ii raspund, oare a facut bine, oare face compania doi lei, oare au ceva cu el? Oare de ce nu a reusit? Cand sa stie daca a reusit sau nu? And so on. Dupa o serie de raspunsuri frumoase, elegante, cu detalii, cu scenarii, i-am spus-o: poate ca nu este persoana potrivita pentru pozitia respectiva, poate nu e a cultural fit in compania respectiva. Parca as fi turnat gaz pe un foc si-asa mare. Cum se poate? El? Care asa si pe dincolo si baga el mana in foc ca s-a descurcat excelent la interviu, ca i-a si luat piuitul de cateva ori recrutoarei. Ca sigur e compania de doi lei, de-aia nu-l suna. Ca poate postul era deja aranjat. Atunci de ce l-or mai fi deranjat pe el? Ai naibii de unique snowflakes ce suntem, ce mai, la atata ego, deja unique snowballs! Noi sa nu fim persoana potrivita pentru toata lumea? Ei, as, ca dam in foc de suparare numaidecat! Si nu este singurul context in care am intalnit genul asta de comportament imatur si care nu-si zareste limitele...Grow up, singura chestie al carei buric esti e propria ta persoana!

Thursday, March 27, 2014

ME

Abrevierea, nu egocentrismul histrionic :D

Am facut, in ultimii sapte ani, cursuri despre Middle East cu un roman educat in SUA, cu un iranian si acum cu un israelian. Am lucrat la o licenta pe aceasta tema. Mai am de bifat un profesor arab si gata, ma declar multumita. Am intors problema pe toate partile, din toate perspectivele importante.

Bine, poate si un american adevarat. Adevarat si de Ivy League, nu oricare. Si oare... cum s-o preda despre asta in China, in America Latina? Se studiaza despre Middle East in mijlocul lui Middle East?

Imi place tare mult de domnul profesor din Israel. Are alura de kibbutzist, e ars de soare, puternic si bine legat. De stilat... cam ca la kibbutz, asa, mai pe diagonala :) Are o voce calda, de bunic si povesteste frumos. Parca nu ar vorbi despre multa durere, saracie, colonialism de doi lei; e detasat, intelept si pare ca spune basme despre buclucurile in care pot intra uneori grupurile de oameni, cand nu au destula intelegere, generozitate, rabdare.

Ma uimeste si ma bucura, simultan, sa vad cat de putine stiu inca despre zona asta. Pentru ca mai am cale lunga si frumoasa inaintea mea. De descoperit, de lamurit, de facut lumina.

Learning is way better than chocolate!

Friday, March 14, 2014

Wishful foarfec

Mereu se gaseste spatiu de dezvoltare in lumea asta.

Uite, de exemplu, mi-a venit in seara asta o idee despre cum ar putea fi imbunatatite foarfecile. Manerul sa fie turnat dintr-un material inteligent, care stie sa citeasca starile de spirit ale posesorilor degetelor atat de pornite sa intre unde trebuie si sa faca treaba. Care de multe ori nu trebuie. Facuta.

Cand materialul citeste plictiseala, self-destructive behaviour, furie sau dorinta de razbunare, sa transmita un impuls catre surubul central si sa blocheze actionarea sistemului de parghii. Ba poate chiar sa electrocuteze usor posesorul de degete si sa-i stimuleze centrii gandurilor mai bune sau empatiei, sa-i spuna un banc bun (ha! acum tre' sa se inventeze si un card micro-micro-micro SD), sa-i aduca sus pe lista de procesat o amintire placuta.

-sursa foto-
Mi-ar placea sa am asa o foarfeca. Chit ca banuiesc ca nici macar la foarfeci nu se aplica retroactivitatea iar eu o sa ies maine din casa cu un breton care arata de parca as pica de-a dreptul un test de IQ, asa cum pica pustii contemporani bac-ul. Mmmbine, hai sa zicem ca, sub lumina potrivita, as putea arata ca cineva care obtine un 20, conform DSM IV TR.

Ce surpriza pe oameni cand vor observa ca, pe langa ca-mi contin saliva, mai stiu sa si vorbeste :D

Morala: lupul (plictisit) isi schimba parul singur si apoi arata ca un lup cu retard. Ceea ce arata ca lupul nu a invatat nimic din bretoanele anterioare similare. Ceea ce... but let's not go there.

PS: ei ii sta bine, subsemnatei not so much. Va rog sa faceti apel la rezervele de bunavointa fata de mine data viitoare cand ne-om vedea. Da?

Sunday, March 9, 2014

Parul ei lung si intunecat, cu stele

Ieri am plecat intr-o mica aventura cu Iepurele, sa o conducem pe M. la masina. Pe drum, Iepurele extrovert si histrionic-in-denial, cu viata sociala expansiva, m-a parasit pentru cineva mai amuzant si mai interesant, plus noul film al domnului Caranfil. Vai di mini, ci viata griea au introvertii, nici nu-ti poviestesc :P

La metrou la Unirii, pe peron, am avut astfel ocazia sa observ inca o scena din categoria (in continua expansiune) 'fotografii pe care nu o sa le fac niciodata, pentru ca nu sunt pe faza si nici nu m-as pricepe deloc'.

Pe scaune, lasand sa treaca metrouri pentru a mai prinde niste minute impreuna, el si ea, putin trecuti de adolescenta. Nu stiu daca ea era frumoasa, nu i-am vazut chipul de unde stateam eu. Avea insa bun gust (un paltonas cambrat, dintr-un material deloc ieftin si intr-o nuanta placuta de rosu and we all know how hard is that to find) si era sanatoasa (par lung, stralucitor, sanatos, fara semne de ingrijire si bibilire excesive), plus ca el radea amuzat, as zice ca sigur era macar draguta si interesanta.

Parul ei lung, brunet, aproape de asiatica, arata si asa demn de fotografiat cum contrasta cu rosul stofei si cum stralucea a sanatate. Din spatele coloanei, ma uitam si zambeam: iubesc jocurile de texturi si contraste. Apoi el si-a ridicat alunecand mana din talia ei si a oprit-o in cascada neagra de par matasos si drept. A cuibarit-o acolo putin, probabil savurand senzatia de mangaiere pe degete, pe spatele palmei. Si a inceput sa-si rasuceasca inele din suvitele ei brunete si lucioase. Si sa zambeasca, vizibil adorandu-i artificiile mental-verbale.

El invartea suvite, zambea, ea vorbea cu verva si eu stateam piezis dupa coloanele de marmura, nu-mi puteam desprinde privirea, hipnotizata de spectacolul culorilor, al pielii pe care mi-o imaginam fierband de exces de placere tactila, al luciului din parul ei minunat. Nu stiu cate minute au trecut cand, intr-un final, el si-a invartit brusc o suvita groasa si lucioasa in jurul incheieturii si a ramas asa, captiv si nemiscat in cascada de keratina.

M-am fortat sa-mi desprind privirea, m-am sprijinit cu spatele de coloana de marmura si am inspirat adanc. Mda, nu stiu daca de fotografie ar fi fost toata scena asta. Cum sa pui atata tactil intr-o singura imagine. Poate de scurt-metraj intens, atat de senzorial si senzual, care sa-ti creasca usor pulsul.

Uite, si de-aia iubim cu totii femeile ;)

Tuesday, March 4, 2014

Roots Revival

De 1 Martie am avut parte de cel mai frumos martisor primit vreodata. Un concert la care am valsat aproape pe toate gama de emotii pozitive, la care as fi plans, zau, daca nu eram si cu mai putin cunoscuti, la care as fi topait daca aveam mai putini ani. Am plecat cu palmele rosii si calde, cu dermatograful oleaca intins, cu mintea exuberanta si cu sufletul mult mai mare decat mine (iar eu nu sunt mica :P).

Roots Revival este un proiect muzical care innoada impreuna sunete traditionale si arhaice din sapte tari cu sonoritati jazz. Proiectul este deja la a doua iterare (la mai mare, la mai foarte mare!) iar turneul acesta a fost despre primavara, innoire, Maria Tanase, iubire, viata... toate lucrurile frumoase.

Pe mine m-a vrajit, inca dinainte sa-i ascult, povestea: un muzician iranian vine intr-o toamna la George Enescu sa cante, ii place asa tare ce vede si aude ca vrea sa ramana, ajunge sa se indragosteasca de folclorul romanesc (eu bag mana in foc ca e la mijloc si vreo mandruta cu ochi ca mura ;) ) si merge in Maramures sa-l studieze mai pe indelete. Aici, cu timp berechet la indemana, descopera cat de mult seamana sonoritatile arhaice maramuresene cu cele persane si ajunge sa se simta de-al locului, ca acasa.

Da de stire in cele patru zari si aduna alti sase muzicieni, cu el sapte. Se dau de trei ori peste cap si ajung sa tina un concert in Cimitirul de la Sapanta, cu teme maramuresene reinterpretate in stilurile lor jazz-world music. Apoi un turneu. Apoi mai fac unul, cel din aceasta primavara, incheiat la Bucuresti.




Mi-a placut, vorba cantecului pop romanesc, la ei tot. Sunetul de ney (un instrument de suflat traditional persan), la care vedeai, daca inchideai ochii, dune si dealuri, iarba in bataia vantului, om mic in fata cu natura mare. By Mehdi Aminian, initiatorul proiectului Roots Revival Romania. Mi-a placut cat de armonios au imbinat strigaturile maramuresene cu vioiciunea muzicii irlandeze (la vioara, Meg Hamilton din Marea Britanie). M-a dat pe spate percutia, abia la concertul asta am bagat de seama cat de importanta este: totul vine insirat / inserat pe structura data de percutie. Ruven Ruppik (Germania) si Alex Tobias Sabater (Spania) au avut o chimie extraordinara impreuna si ne-au tinut, vorba englezului (tot suntem intr-o salata de identitati...), on the edge of our seats.

Mi-a placut cat mai semana duduk-ul, un instrument de suflat armenesc, cu fluierul oierilor de pe la noi. By Emmanuel Hovannisyan. M-au vrajit iremediabil atat oud-ul cat si maestrul lui, turcul Mehmet Polat, cu ochi blanzi si frumosi si zambet timid. La voce au fost, pe rand si impreuna, Maria Casandra Hausi, interpreta populara din Maramures (o prezenta aproape electrica, atat de plina de energie era, cu o voce patrunzatoare, din cele pe care nu le mai uiti) si Monica Madas, cantareata, compozitoare, papusara with a soft spot pentru muzica tiganeasca.

De ceva mi-a parut rau. Ceva mai in fata, strategic asezata la margine de rand, era o fetita blonda, cu bucle, pulover alb si rochita si picioare neastamparate. Cand nu o mai rabda ritmul asezata, se ridica si incingea un topait de mama-mama. Am invidiat-o. Si eu sedeam strategic, la margine de rand. Doar ca asteptarea sociala de la o femeie de varsta mea e sa stea asezata frumos, cu spatele drept, sa aplaude doar cand se aplauda si maaaaxim sa bataie din picior in ritm cu muzica (desi si asta e discutabil de politicos). Din fericire, am avut un scaun intreg la dispozitie si-un Iepure pe acelasi tipic cu mine la stanga. Din pacate, doar un scaun si prea multi ani, ca alminteri mi-as fi intins si eu radacinile reinvietor, eheeei!

Ascultati-i, cautati-i pe youtube, cumparati-le CD-urile, sunt mari sansele sa va placa, sa nu va para rau, sa va umpleti sufletul.

Monday, March 3, 2014

One day

Intr-o buna zi, cand o sa adun mai strans circumstantele favorabile pe langa mine, o sa:

-sursa foto-
  • fac un curs de bartending / mixology. Doar asa, pentru mine, to entertain friends and family si pentru ca ma intereseaza amestecurile de lichide. Cu solidele am un bun track record in a obtine amestecuri delicioase, inovatoare si apreciate. La fel cu culorile iar unii ar spune ca si cu ceaiurile. Am sperante ca se aplica tranzitivitatea.
  • invat sa cant la chitara.