Monday, January 6, 2014

La calcat

Prima mea lectura pe anul asta a fost un saptamanal. Mi l-am pastrat pentru 1 Ianuarie desi ma ardeau labutele sa rasfoiesc macar. Pleasure delaying, pleasant story of my life.

Asa ca miercuri mai pe la amiaz', cu apa cu lamaie in fata si saptamanalul latit pe masa din bucatarie, am lacrimat de incantare (ceea ce nu-i neaparat o recomandare, eu plang din orice, dupa cum se va vedea si din cele ce urmeaza) citind dosarul special Maria Tanase 100 de ani, coordonat de Luiza Vasiliu. Mi-a placut mai ales ca materialele nu au fost bla-bla-uri ci experiente personale, povesti de ajungere, intelesuri individuale, io-si-maria-la. Pe la merele cu scortisoara multa, deja fabulam scriind in gand eseul meu personal despre Maria Tanase.

Se facea ca era tot ianuarie, acum multi ani. Calcam, ascultam MT si boceam de sarea camesa de pe mine si lacrimile pe celalalta camesa, pe-aia de-o calcam. Sub talpile desculte simteam asprimea mochetei aleia nesuferite, care mie nici macar nu-mi placuse iar pe la glezne gadilat de Yeti, care venise sa vada ce-i cu-atata dezmat. Bine, si pentru ca facuse o pasiune usor de inteles pentru firul alb al fierului de calcat. Am tinut-o cu acelasi scenariu pana prin octombrie al aceluiasi an. Intre timp, micutul aspersor de sus al fierului s-a blocat cu calcar. Desigur, acest lucru nu mi-a afectat deloc gradul de netezime al camesilor intrucat boceam in continuare omogen pe deasupra lor.

Mai spre sfarsit de an s-o gatat suvoiul. De-atunci n-am mai plans la MT decat ocazional, de la excesul de simtire din taraisulsarpeluisipasulgandacului si  iesdincasasamaducnustiuincotrosapuc si atunci cantitati de bun simt.

Intre timp mi-am luat alt fier si alta masa, Yeti e in bejenie si covorul e moaaaale.

O urma tot a ramas. De fiecare data cand reglez apa rece in suvoi subtire-subtire ca sa umplu rezervorul fierului de calcat, incepe sa-mi curga in minte fie Marioarăăăăăă di la Gorjî fie Foaaaaaaie veeeerde măr dooomnesc -oooof, de parca ar picura de la robinet.









 

4 comments:

Miha said...

Nice. Eu o stiu de la bunica-mea de-acasa, avea niste discuri. Ma lua cu tremuraturi de frica cand punea discurile alea.

Dănu said...

Pasiune, ce stii tu :P

Cristiana said...

... iubea ochii negri de copil ai mamei mele şi când venea la cârciumioara unchiului mamei întotdeauna se găsea cineva s-o cheme cu invariabilul: "Iaaa... ieşi afară... ţi-a venit buhaiu' !!!"
Şi se făcea mică-mică undeva în drumul ei şi o privea de jos ca s-o vadă mare-mare, cu ochii ei mari cât farfurioarele, de mirare !!! Şi tot invariabil Doamna Mare se îndrepta spre colţul ei şi fără să piardă lumea din ochi mângâia căpşorul cu cârlionţi şi ochi negri, odihnindu-se parcă pe obrăjorul cald...
...Ştia că lumea o numea uneori aşa, şi copiliţa se supăra, şi întotdeauna avea obrăjorii umezi de lacrimi...
Dar Doamna ştia că are suflet bun şi chiar îi spusese asta odată: "Să nu te schimbi, fetiţo, niciodată !!!"
"Fetiţa" are 85 de ani azi şi a uitat... dar poveştile vieţii ei uite... are cine le duce azi, mai departe...

Dănu said...

Vai, Cristiana, ce amintire frumoasa are mama ta! Am citit-o de cateva ori, ca sa o salvez in harddiskul uman. Multumesc ca mi-ai spus-o si mie.