Monday, December 29, 2014

Cum a fost Undreaua asta

(unde Undrea = Decembrie ;) )

La mine a fost lunga si plina de surprize. Unele bune, altele excelente si cateva din categoria mai putin bune. Cred ca au fost surprize cu de toate.

  • drumul pe jos, prin ninsoare, de la Unirii pana la munca, pret de vreo opt statii de tramvai. Nu mergea niciun mijloc de transport in comun pentru ca se deviase parada militara. Nu stiam ca merg atat de repede. De stiut, stiam ca mersul pe jos, prin aer si bataie de vant imi prieste. Am ajuns la munca stropita pana pe fund insa cu mintea limpede, plina de chef, energizata.
  • il mai tii minte pe domnul de il intalneam saptamanal de cateva ori pe Sebastian? Ala care de o luna deja dadea semne ca vrea sa se opreasca, sa strice bunatate de poveste ca dintr-un videoclip? Well, s-a oprit. Prima oara a aflat cum ma cheama si mi-a sarutat mana, very gentlemanlike of him. A doua oara m-a pupat pe obraji si mi-a urat 'sarbatori fericite'. Pe cand deja ma temeam de ce se va intampla la a treia oprire, probabil ca fata mea ingrozita de la episodul cu pupat i-a indicat ca relatia noastra progreseaza prea repede (:P). A treia oara ne-am zambit larg si eu i-am facut si cu mana (sunt convinsa ca isi face mai bine singur, insa... vorba vine). Incerc sa ma obisnuiesc cu numele lui. Nu-l pot spune altfel decat cu tonalitatea afectata a mamei in minte.
  • a fost tare amuzanta isteria Grumpy Cat de la munca. Nici nu mai stiu cum a inceput. Insa a fost bine. Ne-am amuzat cu saptamanile trimitandu-ne gifs cu Grumpy pe chat. Eu sunt mai solara de fel insa am o latura passive-aggressive numai bine potrivita cu Grumpy. Feliz Navi-don't! Ca orice isterie, s-a disipat treptat. Si acum, cand deschid fereastra de emoji dureaza muuuult, de la cate imagini am salvat. Must clean. Soon.
  • o tona de carti in dar de la Mosul. Pentru toate aspectele mele divergente, pentru toate curiozitatile mele renascentiste.
  • in alta circumstanta, total neasteptat insa adoraaaabil, dupa zeci de ani am stat in poala Mosului si i-am spus o poezie. Si-am primit un dar delicios si aromat, care cuprindea si un ceai de boboci de trandafiri din Persia. Distilat de amintirile ma chinuieste, fara chin. Doar cu aroma.
  • am avut chimie buna la dans cu un baiet di la Moldova, Vadim pi numili dumnialui. Ma intreb daca ar fi deplasat sa-l invit cand mai ies la dans cu Iepurul. Cu el, cu PadaWana si cu Iepurul we would totally rock the joint!
  • de fiecare data cand fierb legume pentru salata de boeuf (maxim de doua ori pe an), le mananc pe sfert inainte sa le toc. Doaaaamne, cat de buni sunt morcovii fierti! Si mazarea, mazarea! Nu stiu ce anume ma opreste de la a fierbe legume in restul anului si a le manca asa, simple. Sau or fi cele deja logodite mai interesante... They can commit.
  • doua seri aproape magice: concertul Quiet Night al domnului Sorin Romanescu si prima seara de Craciun, cand am rememorat, deja traditional, anul. Cu Iepurele cea din urma, cu Ana si cu Vero prima.
  • ca am cunoscut-o in sfarsit, in carne si oase, pe Vero. O geamana isteata, adorabila, classy. O prezenta diafana. Pacat ca e timpul scurt la oameni, ca la mine dorinta de a o vedea mai des si de a o cunoaste mai bine a ramas.
  • vesti noi de pe frontul crush-ului nepotrivit. Inca nu s-a dus, doar parea sa se. Pare chiar ca s-a agravat. Tine de atatea luni ca teama mi-e ca devine altceva. Ar fi grav. Si totaaal nepotrivit. Si, aparent, reciproc. Sa m-ajute cineva, vorba cantecului de baietei cretini. Pana una-alta, ma ajut singura. Friend-zone, cica e ca un fel de Triunghi al Bermudelor, cine intra acolo nu mai iese.
  • mandarine, clementine, mandarine, clementine, mandarinemandarinemandarine, clementinemandarine, maldarinemandarinemaldarine.
  • plimbarea de vazut luminitele, cu Oana. Simplu, frumos, firesc.
  • tristetea ca unii oameni aluneca pe nesimtite din viata ta. Stiu ca intra altii, poate mai potriviti. Insa nu scap de senzatia asta ca pierd pe cineva care ma stia intr-un fel in care nu ma mai stia nimeni.


Saturday, December 13, 2014

Baietel

-sursa foto-
Pentru ca atunci cand eram mica imi bateam colegii, bateam baietii din cartier mult mai mari decat mine, jucam fotbal si eram mereu plina de zgarieturi si julituri, pentru ca am avut parul lung pentru prima oara abia la liceu. Pentru ca tare mi-as fi dorit sa fiu baiat. Sau macar sa am un frate mai mare.

Pentru ca deja citesc SF, vad westerns, filme cu gangsteri si blockbusters cu efecte speciale. Pentru ca deja port camasi barbatesti si fac glume expirate de genul 'ma duc sa-mi las mustata'.

Din toate aceste motive si altele in plus, la anul am de gand sa-mi desavarsesc baietelul interior. O sa-l invat si prostii si lucruri bune. Iata o lista de planuri baietesti pentru la anul:

  • sa invat sa joc biliard;
  • sa invat sa fluier, ca baietii, cu doua degete;
  • sa ma imbat si eu o data in viata, din pura curiozitate stiintifico-umana;
  • sa-mi fac un tatuaj (shhhh, secret);
  • sa fumez o saptamana, pentru ca nu am fumat in viata mea, nici macar nu am pus o tigara in gura; cred ca sunt curioasa sa vad ce i-a prins asa tare pe ceilalti;
  • sa-mi fac un costum barbatesc, la comanda; adaptat pe formele feminine, but of course ;)
  • sa invat sa joc go si sa invat si sah mai bine;
  • sa invat poker, you better watch out, deja ma ajuta fata, am natural poker face!

Friday, December 12, 2014

Teribilul

Teribil lucru e sufletul omului.

Cand te loveste pentru prima oara un lucru care nu te mai lovise de ceva vreme, pentru ca nu te asteptai, pentru ca nu mai incasasei de mult, pentru ca umblai mai fara protectii de suflet in ultimul timp, te doare de mori. Te ustura fiecare bucatica de piele, te apasa cei trei elefanti care se leganau pe sufletul tau, asa te apasa de se comprima plamanii si inspiri degeaba, ca nu intra nimic. Se scurge din tine durere cristalizata, aluneca pe obraji, o simti cum arde, ca durerea nu e baza, e acid. Si te pui iute pe personal si fugi la baie.

Nu inghiti nimic toata ziua, cum sa intre ceva unde nu intra nici aer? O iei la goana pe strada si-i povestesti la telefon, cu mucii alergand in jos la vale. Esti de un ridicol fenomenal. Mai plangi o portie si pe seara, o portie mare, cat tot tramvaiul cu etaj si tras de cai.

Trece o luna si-ti cam trece, doar niste vanatai se mai observa, niste dureri la apasare, niste melancolii aiurea, niste mazgaleli de fiecare data cand iei un creion in mana si-l lasi sa zburde pe-o foaie fara prea mult control. Uh, cicatrici noi pe sufletul nu-prea-nou.

Cand te loveste pentru a doua oara acelasi lucru care te lovise prima data pentru prima data, te ustura doar jumatate de piele, te apasa doar un elefant si jumatate din al doilea, in plamanii colapsati intra ceva aer. Simti si ceva acid in coltul interior al unui ochi, insa cu un elefant plus 1/2 lipsa, cu 1/2 din piele functionala iti da cu plus si acidul se retrage sa arda si sa strice doar in interior. Unde nu vede nimeni, sa-si dea cu parerea, cu lipsa de tact, de politete, de eleganta, de respect.

Ciocolata din buzunar acolo ramane, ca nu intra. Portia din tramvaiul cu etaj si tras de cai ramane neplansa.

Doar in miez de noapte te trezesti cu acid. Si pe fata si pe dos si mai ales pe dinauntru.

Ti-a trecut pe jumatate din prima zi.

Si stai si te intrebi daca e bine sa te tabacesti asa de bine, asa de eficient. Sa ajungi sa ai un suflet asemanator cu carambul unei cizme. Rezistent, deloc moale, deloc sensibil.

Teribil lucru e sufletul omului. Plin de cicatrici si semne, urat si dur.

Teribili oamenii, cum invata ei ca se supravietuieste oricarui fel de durere.

Bineinteles ca adultii sunt nefericiti, toti, fara exceptie. Ca au suflete caramb de cizma, de la atata supravietuit.

Singurul lucru bun care le ramane e capacitatea de a inventa personaje cu suflete teribil de delicate, ca niste ceasuri cu cuc, din vremuri mai bune.

Teribilul Om Cizma.




Tuesday, December 9, 2014

Decembriile anterioare

2007, o carte adorabila, amuzanta, pe care o ofer in dar de cate ori prin ocazia. Si prind. Daca nu prind, alerg dupa ea.

2008, cu planuri de a fi templu. Nu mai tin minte daca mi-a iesit sau nu. Insa parca am cunoscut niste oameni tare misto.

2009, o lectie cu care inca mai am de furca, tarnacop, sapa si lopata: acceptarea.

2010, o amintire delicata si aromata, cea mai linistitoare amintire a mea. Legata de Unchained Melody.

2011, palimpsestele, scrise cu spatele lipit de caloriferul fierbinte din Tractor ;)

2012, cea mai sexoasa, delicioasa si complicata negresa :P

2013, ce n-am citit. Incaaaaa!

Monday, December 8, 2014

Peisaj interior, Roxana Zeldea

Iaca, am ajuns in aceasta viata sa cunosc un om care a scris o carte. Nu-i vorba, ca scriitori am mai cunoscut, am stat pe langa ei de la o mana de minute la cateva ore. Da' un om, un om care sa fi scris o carte, de-asta nu mai cunoscusem niciodata.

Pana am cunoscut-o pe Roxiana la un interviu, in aprilie. Si prin iunie am aflat ca a scris o carte. Prin iulie am primit-o spre citire si parere. Am citit-o de cateva ori, cu uimire, admiratie, un soi de frica, multe intrebari.

Am pastrat-o multe luni. Ma mai uitam la ea, cum statea, mica, peste cartile din bilioteca. Ma gandeam la Roxiana. Cu admiratie. Cu intrebari.

Pentru putinta ei de a scoate din cap idei si a le pune pe pagina alba. Pentru perseverenta de a le aseza pana stau cum trebuie. Pentru rabdarea de a scrie pana termina. Pentru capacitatea de a construi in realitate o lume care nu exista decat la ea in cap.

Intrebarile, din cele incomode pentru mine: o sa am eu putinta, perseverenta, rabdarea, capacitatea vreodata? Nu de alta, da' peisajul meu interior e mai lenes de fel si se declara multumit cu lucruri facute doar... ca bursucul din Fabula lui Toma Caragiu.

M-au induiosat personajele mai mult decat povestea. Desenate in tuse groase, cu sensibilitati de rusi, declama si declara tot ce e important de stiut despre ei imediat ce au urcat pe scena. Schitati de-o (probabil adorabila) Roxiana de aproximativ 20 de ani, vorbesc cu imagini poetice, monologheaza despre teorii cromatice, nedreptati sociale, tin des discursuri inflacarate, joaca ping-pong sufletesc cu versuri din Blaga.

Elena, personajul principal feminin, pare un soi de printesa Disney. Se imbraca in rochii lungi, elegante, adesea rosii. Isi prinde parul in coc si prin casa sta in furouri, tot rosii, cu parul despletit. Sirete, bretelele furourilor Elenei aluneca adesea pe umar in jos, spre desfatarea iubitului ei pictor.

Chiar asa ii spune si ea odata: 'Iubite pictor, enigmele vietii mele sunt mult mai complicate.' Am notat, asa ceva trebuie sa declam si eu la un moment dat vreunui domn.

La fel de ireala insa usor mai adorabila pare Elena in vreo camasa de-a pictorului, desculta  in atelierul lui dezordonat, pozandu-i, iubindu-l, ingrijindu-l, adesea facandu-l sa exclame 'Nazdravana femeie mi-a fost dat sa intalnesc!' :D

Miraculoasa ca o printesa Disney, Elena pune pe picioare o fundatie care ajuta femeile abuzate, viziteaza si alina copii bolnavi de SIDA, preda, scrie, pozeaza, incheie un soi de armistitiu cu trecutul ei si are parte de tot soiul de drame.

Pierde un copil intr-o incurcatura cu iz interlop, trece printr-o crunta iarna a sufletului, increderea ei in barbati se face cioburi mici-mici pentru totdeauna si totusi, printesa Disney, renaste si declama iar, inaltandu-si privirea.

Ca personaj, e construita cu atata forta si claritate ca nu mai tii minte nimic din cum arata sau ce fac ceilalti. Retii, insa, cu detalii, cum a intrat ea imbracata in arteziana din Tineretului, cum ii alunecau picaturile de apa pe suvite. Ii tii minte dramatismele de pe Lady in (cum altfel...) Red si o vezi in fata ochilor, cu sufletul strans, cum sta ghemuita langa intrare cand s-au certat, ea l-a palmuit si a fugit din casa. Zambesti vazand-o ghemuindu-se la pieptul lui, citez, 'ca o pisica talentata'. Ti-o imaginezi atat de clar cum sta pe podea si mananca pizza si bea cola cu el, pictorul care o va picta numai pe ea pentru tot restul vietii.

Si-atunci ti se pare evidenta declaratia facuta de Gabriel (pictorul) unui amic, pe undeva pe la inceputul romanului, cand abia ce-o cunoscuse: '- M-am indragostit. // - Sincer sau e o alta aventura? // - De data asta sunt pierdut.' Pana la final te indragostesti si tu putin de ea.

Asa ca daca as fi cunoscut-o eu pe Roxiana pe vremea cand scria la aceasta carte, zau daca nu as fi batut-o la cap teribil sa schimbe titlul, sa-i spuna 'Portret Interior'. Pentru ca dincolo de scanarea unor realitati ale societatii romanesti de la inceput de ani 2000, dincolo de o dramatica poveste de iubire, dincolo de povestea unui pictor care a innebunit dupa ce a pierdut o femeie si a continuat sa o picteze, numai pe ea, cu anii, asta e o carte despre Elena.




Sunday, November 9, 2014

Ultimele mele intrebari

Imi plac intrebarile, cand eram mica am pus prea putine si acum recuperez intreband toate prostiile si intrebandu-ma toate detaliile.

De saptamana asta:

  • fetele si femeile care pun des selfies pe fb au nevoie de chiar atat de multa validare si acceptare din partea altora? Nu li se umple rezervorul de laude nicicand? Cu cate likes s-ar satura, oare? Toate, cel putin cele care pun selfies care ajung pe wall-ul meu, sunt tare frumoase, cu ochi luminosi, trasaturi fine, zambete irezistibile, se machiaza impecabil. Nu le ajung oare complimentele pe care le primesc in viata reala? Sau deja nu mai primesc, cei din jur s-au obisnuit cu ele? Teoretic, ele ar trebui sa fie satule de apreciere estetica. Tot teoretic, mai infometate de genul asta de apreciere ar trebui sa fie femeile average, ca mine. Cum ar fi sa pun eu macar un selfie pe saptamana? Cu bretonul pleostit, pentru ca nu ma pieptan decat de sarbatorile legale. Cu o liniuta de mascara pe pleoapa superioara, inca nu am reusit sa imblanzesc mascara, hop-la! Cu pielea mea imperfecta, devenita deja trademark, ma mai si mir de ce mi se cere buletinul cand vreau sa cumpar si eu o bere. Cu buzele mele prea mici si asimetrice, nelucioase si nelipicioase, ne-sexos-intredeschise. Cu bluza prea acoperitoare. Si sa puna toate femeile ca mine selfies. S-ar inventa buton de unlike si-atunci nema-ioc si neam-deloc umplut rezervorul de laude. Lasand aberatiile la o parte, de ce femeile deja frumoase au nevoie sa le hranesti periodic stima de sine? Ele nu stiu deja ca sunt frumoase? Si-atunci, teoretic, nu ar trebui sa nu mai aiba nevoie de validare? Frumusetea e ca un fel de defect de fabricatie pentru o stima de sine sanatoasa? Oare femeile frumoase te epuizeaza energetic mai dihai ca femeile doar dragute / aceptabile daca le pui o perna pe fata? Pare destul de complicat sa fii o femeie frumoasa si pare sa manance mult timp sa-ti faci un selfie de nota zece, tre' sa te machiezi, sa te coafezi... Nu prea se fac selfies recent trezite din somn sau selfies intamplatoare, spontane, ati bagat de seama?
  • cu cat sunt mai multe likes cu atat e fata / femeia mai frumoasa sau mai de masa, pe gustul tuturor, ca franzela eftina si buna? Cu cat sunt mai putine e mai urata sau e mai de nisa, mai rara? Cu cat sunt mai putine likes valoarea unuia e mai mare si invers, cu cat sunt mai multe sunt mai putin valoroase pentru ca nu vin tocmai de la nisa ta, de la cei 'din acelasi film cu tine'? Oare s-a scris deja prima carte de psihologie sociala in lumea retelelor sociale?
  • fetele care lucreaza la o covrigarie de la Unirii, le-am zarit eu prin usa intredeschisa, sunt foarte, foarte slabe. Cu colanti albi si funduri mici, lipsite de orice urma de celulita. Si doar va dati seama de combinatia asta fatala, colanti si alb. Oare mananca si ele covrigi? Sau nu mananca? Tipele grase nu s-ar angaja la patiserie / covrigarie de teama sa nu se ingrase si mai mult sau nu sunt angajate de teama patronului ca astea baloteaza din productie pe furis?
  • martorii lui Iehova care fac misionariat pe strada sunt platiti sau fac voluntariat?
  • s-a desfiintat o trecere de pietoni foarte folosita si utila pe Liviu Rebreanu si pietonii inca nu s-au adaptat. Trecem toti, gramada sau cate unul, tot pe-acolo. Nici soferii nu s-au adaptat, incetinesc si opresc fara probleme. Sunt curioasa daca intr-o luna o sa fie la fel... Mie cat mi-o lua sa rescriu informatia de traversat pe-acolo, intarita in atatia ani prin practica zilnica?
  • o fi o strategie buna sa fac pe incapabila ca sa scap de niste proiecte iritante de la munca? Sau mai bine ma duc, cu o sinceritate vecina cu prostia si-o incapatanare idem, sa spun ca nu mai vreau pentru ca acele proiecte ma consuma emotional?
  • in unitatile / spatiile supravegheate video exista si-un angajat care se uita la televizor si urmareste activitatea de pe camere? Unde s-or anunta posturile astea vacante si cum s-or numi? Supraveghetor video? Privitor profesionist la TV? Agent de siguranta?
  • De ce inca nu se poate schimba macazul din tramvai? Cum se cheama instrumentul ala lung, metalic, cu care se schimba macazul?
Atat deocamdata. Daca o sa ma mai roada o intrebare, revin cu completari

Saturday, November 8, 2014

(shhh)

Dragilor dragi de care sunteti,

pe saptamana viitoare inchidem sandramaua naiva si ne continuam activitatea secret, in underground, ca de multe ori pana acum.

Nu ma dau in vant prea tare dupa drama, deci o lasam fara explicatii.

Pe cale de consecinta, va invit sa-mi dati un mail cu adresa voastra, sa va pun pe lista de invitati si sa puteti avea acces si underground. Gasiti adresa mea la datele de profil.

Nu o sa scriu mai juicy sau barem mai des. Totul o sa fie la fel ca inainte, doar ca mai secretos, cu logat, cu parole, mmmmmmisterios.

See you on the dark side, we've got exactly the same things as on the bright side!


Wednesday, November 5, 2014

Bulinute aiurea

  • singura chestie pentru care mi-ar fi placut sa fiu barbat sunt camasile. Recunosc, m-as fi descurcat jalnic ca barbat cu structura mea mentala si sufleteasca. Asa ca mai bine imi cumpar eu singura camasi barbatesti si am rezolvat problema. Ca femeie ma mai descurc cum ma descurc.
  • ma scot din sarite gutuile. De fiecare data cand vad una mi se face pofta si de fiecare data cand trec la fapte imi pare rau de timpul pierdut rozand o chestie care se inghite atat de greu. Si ma simt vinovata sa las gutuia pe jumatate, cand o vad asa maro-trista. Asa ca o mananc, cu noduri, pe toata. Never again! Serios, pai in timpul ala puteam manca juma' de bananier.
  • sa vedeti, cand aveti vreme, Boyhood. Incep sa-l ador pe Richard Linklater pentru felul in care se angajeaza el in filme si pentru lucrurile delicate pe care le zareste in sufletele oamenilor. Imi place sa-mi imaginez ca il bantuie unele personaje fictive pe care le-a creat, ca vrea sa le puna viata pe un fagas sau altul, ca ar fi de acord cu vorba mea preferata, daca as avea cand sa i-o impartasesc, la un ceai de vorba: Viata la oameni e greu (da' e si frumos).
  • ma irita si ma amuza ce se intampla la mine in cap: iau o hotarare rationala pentru ca stiu, cu lista lunga de argumente, ca asa e mai bine; pe partea de gut feeling nu sunt total de acord, stiu ca e vorba de ceva karma nerezolvata (doooh, ce putea sa fie, it's me talking) si daca nu ma bag in treaba asta acum, sa o rezolv, in ceva vreme o sa ma trezesc intr-o situatie similara, cu o persoana similara; pe partea de subconstient revelat in vise, nu mai visez altceva decat. Asa ca zilele mele patru consecutive de reset au fost degeaba. Subconstientul meu e un inconstient si nu vrea sa intelegeeeee!
  • am revazut, matinal, pe cand oamenii seriosi se duceau la munca, The Aristocats. Am chicotit singura, ca de ras deja nu mai poate fi vorba, am reusit sa invat filmul pe de rost si pentru efectul de umor e necesara putina surpriza. A fost frumos si sunt recunoscatoare pentru acest ragaz. Pentru restul saptamanii o sa fredonez doar piesa lui Thomas O'Malley, meeeeeeeoooow.

Tuesday, November 4, 2014

Khamsin

Bate 50 de zile pe an si sufoca. Aduce nisip din desert. E ca un perete de nisip. Toata lumea fuge inauntru si se ascunde. Imi place atat de mult viata minora, ascunsa intre patru pereti, ca m-as bucura. As inchide bine geamurile si m-as scufunda in irealitate pentru toate cele 50 de zile, cu filme si carti, haos mic, povesti si inca o persoana. Ar fi foarte cald si ne-am misca minim. La geamuri s-ar strange gramajoare de nisip rosu in loc de zapada. Dream on.

-sursa foto-
Ma multe despre khamsin, aici.

Monday, November 3, 2014

Lanzadera


Eram in La Lanzadera, in parcul de distractii din Madrid. Sus de tot, in varf. Se inserase si clipoceau luminile orasului, cat vedeam cu ochii. Nici Neina nici Andreea nu miscau la stanga si la dreapta mea. Parca nici nu respirau. Stiu sigur ca eu imi tineam respiratia si imi pulsau tamplele, de la excesul de suflare, de viata, de fericire, de la simturile prea excitate. Desi aerul era cald si uscat si il simteai pe piele ca pe o haina in plus, mi se facuse pielea de gaina. Unele portiuni de piele de gaina impingeau prin tricou ca o mini-scena din Alien.

Apasam tare degetele pe suportul galben de siguranta, care imi apasa la randul lui coapsele de scaun si mi le tinea usor departate.
-sursa foto-

As fi vrut sa pot inspira si expira profund si abdominal, cum invatasem din cartea despre yoga imprumutata de la Instituto Cervantes impreuna cu La Colmena, in ziua aia ploioasa. Doar ca era liniste si fierbea pe sub pielea mea o asteptare si eu imi tineam respiratia si dintr-o data am cazut in gol, as fi vrut sa tin ochii deschisi insa nu puteam mereu si ii mai inchideam pe alocuri, mi-era si frica si placere, aveam un ghem cald in stomac si ghemul asta radia caldura de jur imprejur, simteam ca nu mai am control nici asupra mainilor mele. Imi era cald si mi se zburatacea parul in toate directiile si in poza pe care am cumparat-o la final eram imbujorata, cu ochii mari de un amestec de curiozitate si frica si gura deschisa intr-un A.

Si-mi mai amintesc cum fetele au tipat, una chitait si scurt si alta continuu, in stanga si in dreapta mea. Eu n-am scos niciun sunet. Nici n-am respirat pana jos. Poker face.

Ciudat cum unele apropieri iti aduc in stomac un ghem cald, ca si cand ai cadea liber de la 80 de metri. Si-ai nevoie de putin timp dupa, sa respiri profund si abdominal, eficienta metoda de scadere a pulsului si de potolire a fierberii de sub piele.

Oameni-Lanzadera. Sa fie marcati cu o banda galbena. Sa pastram distanta.

Sunday, November 2, 2014

Vorbe potrivite din 'Intre prieteni', Amos Oz

Nu mai stiu de ce mi-a placut, mai intai si mai intai, atat de tare Amos Oz, inca de la primele pagini. Pentru scriitura simpla, fara incalceli de epitete, adjective si comparatii menite a pune reflectorul pe istetul scriitor; pentru directetea cu care lasa sa se vada ca ce scrie el e de fapt co-opera cu tine, cel care citeste. Sau pentru ca toate personajele lui copii seamana cu felul in care am fost eu copil. Sa nu uit sa pun pe lista faptul ca am primit in dar prima carte de Amos Oz de la un domn cu care am relationat ataaaaat de prost desi il gaseam admirabil, incat sigur a fost vorba de karma. Iata, atat de benefic solutionata, in ceea ce il priveste. Darul unui autor nou.

-sursa foto-
Inainte sa povestesc mai pe indelete despre fatetele sufletului uman redate in acest volum prea scurt, o sa fac obisnuita selectie de vorbe miscatoare, induiosatoare, potrivite si memorabile.

Cruzimea din lume
Osnat tacea. Era convinsa ca in lume cruzimea e mult mai raspandita decat compasiunea, iar uneori compasiunea putea fi o forma de cruzime. Apoi i-a cantat la fluier trei sau patru melodii si a plecat, luand tava de care Martin aproape ca nu se atinsese. Medita la ideea ca de fapt cruzimea e intiparita adanc in noi toti, chiar si Martin are un fel de cruzime, cel putin o forma de cruzime, impotriva lui insusi.

Sa tacem impreuna
Toti sunt prieteni, dar numai cativa cu adevarat. Eu, de exemplu, am aici numai doi-trei prieteni buni. Din aceia cu care imi place si sa tac. Mi se pare ca nici tu nu ai mai multi.
Simti un impuls puternic de a-i spune ca ceea ce era intre ei doi, intre el si Nina, se apropia dupa parerea lui, de prietenie, dar ezita si prefera sa renunte.

Umbrele lor
Ea mergea langa el, micuta, incordata, tunsa scurt, cu jumatate de pas in urma, pentru ca pasii lui erau mari. Yoav era mult mai inalt iar umbra lui cadea peste umbra ei.

Grija sa se abtina
Se uita la linia barbiei ei delicate si la parul ei blond, tuns fara mila. Parea puternica, nu avea nevoie de protectie, era nehotarata si inflexibila. In sinea lui ii parea rau ca nu era distrusa si zdrobita. Se stapani cu greu sa nu intinda mainile sa o imbratiseze, pentru ca ea sa-si puna capul pe umarul lui. Sau pe pieptul lui. Un val de afectiune si nostalgie il coplesi, dar avu grija sa se abtina, deoarece stia ca nu era o afectiune parinteasca, si nici macar afectiune.
Ca ei
I s-a povestit ca pana la varsta de doisprezece ani, fetele si baietii faceau dus impreuna. Fiori de incantare si de neliniste simtise pe spate cand i-au povestit acest lucru. In fiecare zi o vazusera Tamir si Dror  si ceilalti baieti pe Carmela Nevo goala si cu siguranta ca nu le pasa de ce vedeau, pe cand pe el, doar gandul la curba gatului si puful fin de pe ceafa il facea sa tremure de dorinta si de rusine. Oare chiar va deveni intr-o zi ca ei? Astepta cu inflacarare acea zi, dar se si temea de ea si stia undeva adanc, sub toate lucrurile stiute, ca nu va veni niciodata.
^_^
Odata, Carmela statea de vorba cu una dintre fete, in picioare, intre bec si perete, iar el, trecand pe-acolo, ii mangaie umbra.

Rosu cu panglica de culoare deschisa
Edna intra in camera imbracata cu niste pantaloni reiati maro si un pulover albastru, care ii era mare. Parul ei negru era legat cu o panglica de culoare deschisa. Ducea o tava cu doua cesti de cafea, zaharnita si o cescuta cu lapte. Se apleca, puse totul pe masa si ramase in picioare putin mai departe de cei doi barbati, cu bratele imbratisandu-si umerii, ca si cum si aici i-ar fi fost frig, in ciuda sobei cu petrol care ardea cu o flacara albastra frumoasa. Nahum se uita la ea pe furis dar imediat intoarse privirea si rosi, ca si cum ar fi vazut-o imbracata doar pe jumatate. Ea spuse:
-Sunt si fursecuri.

Un mix nu prea bun
Pleca apoi tot fara sa stie ce sa spuna, dar simti dintr-odata o greutate pe suflet pentru ca inca din tinerete ii pastra lui David Dagan un loc cald in inima lui, si chiar dupa toate cele intamplate nu simtea nicio suparare, ci doar o stanjeneala, dar mai ales dezamagire si tristete.




Saturday, November 1, 2014

Noiembriile trecute

Oamenii au, in general, o parere proasta despre noiembrii. Ca sunt reci, ca sunt ude, plouate, cetoase, noroase... Le face fiecare cum ii vine la gura. Le spun, ca sa stie, ca eu le iubesc. Tocmai pentru ca sunt cetoase si aerul din serile cu ceata e cel mai gustos din lume, iti vine sa scoti lingura si sa te apuci sa-l mananci. Tocmai pentru ca sunt noroase si asa avem sansa sa aflam daca bucuria e a noastra sau e dependenta de vreme. Iar astfel putem lua masuri din timp, daca bucuria nu a noastra, de la noi de dinauntru. E lumina frumoasa si pe nor, daca vrei. Si-mi mai place pentru ca noiembrie vine cu dovleci, in general, but let's not go there yet. Yet :D

O selectie din ultimele mele noiembrii:

2007 - o amintire cu soare, praf si gaste, de cand eram eu de un metru, give or take: Poveste cu un card de gaste.
2008 - o povestioara adorabila din The Orange Girl  - Can you wait a little longer? (a little-bittle :P)
2009 -  pentru ca fundurile duble se intretin cu multe calorii din cele gustoase, voila deseo del dia la subsemnata - un rucsac cu
2010 - foarte aproape de un adorabil burn-out, cautam sa-mi angajez asistenti personali mici, isteti si trei la numar: Job Description pentru trei Spiridusi de Casa.
2011 - o senzatie minunata din apartamentul micut din Brasov, pe care o sa o tin minte toata viata: Masina de spalat.
2012 - obsesia mea dintotdeauna, de ce nu se exista Instructiuni de folosire la oameni. Decedecedece.
2013 - de luni, promit! Ah, si Rezervorul, musai.

Friday, October 31, 2014

Bulinutele de Brumarel

Bine ca a trecut Brumarelul, m-a cam ciuruit. Ies din el cu gauri prin care mi se duce energia. Am asteptat, cu cata demnitate am putut, sa treaca. In realitate a fost vorba de demnitate si ciocolata. Am mancat, cred, o basculanta cu ciocolata. Inca o luna ca asta si o sa ma deplasez prin rostogolire. O sa am raza egala cu pierpatrat.

Sa recapitulam pe scurt si iute, sa nu rasucim cutitul in rana.

  • Angela de la Mindblower, o sa povestesc mai pe larg cat de curand;
  • am sunat-o pe Michelle de ziua ei de nume si mi-am dat seama ca mi-e taaare dor de ea. In top trei oameni pe care ma bucur ca i-am cunoscut la multinationala. Intr-o viata viitoare, cand o sa am o karma mai spalata, o sa am o mama ca ea ^^;
  • salatele cu seminte de chia, cu atata textura dragalasa;
  • borcanele cu dulceata de smochine, golite incet si temeinic cu lingurita verde cu coada lunga, fara numar, fara numar;
  • crush-ul meu nepotrivit a atins un apogeu in aceasta luna si de acolo, cum era si de asteptat, a inceput sa go downhill. Praise the Lord :P Eu zic ca intr-o luna se duce de tot, abia astept sa fiu capabila sa ma concentrez pe continut atunci cand o sa-mi vorbeasca. Performanta mea o sa se imbunatateasca induiosator de mult.
  • sper sa mi se estompeze cat mai iute amintirea weekend-ului la munte cu colegii de la munca. Ciorba divina facuta de Jefe si plimbarea cu minunate culori de toamna plus catelul rotund Norocel si strazile abrupte din Busteni, precum si faptul ca am dezvoltat un crush subit pentru germana nu echilibreaza eficient  tot restul. Oh, iar dezamagirea ca nici la varsta asta nu reusesc sa ma prefac suficient de bine ca sunt ca ceilalti, te-ri-bi-la. I'm an alien, I'm a legal alien. Sa-mi dau seama ca, oricat as crede eu ca am evoluat, inca am asteptari de la ceilalti. Ca evaluez si abia apoi accept, ca masor dupa ocaua mea, ca judec dupa standardele mele. Ca sunt atat de departe de ce am nevoie sa fiu. Si amaraciunea aia din suflet, aia, da, aia mult mai taioasa decat ma asteptam sa fie. Courage, dear heart.
  • domnul cu care ma intalnesc macar de trei ori pe saptamana pe Sebastian, eu cu castile in urechi, el idem. Ne zambim larg, ne salutam fara sonor. Imi place sa cred ca ne inveselim reciproc ziua. Ce frumos ar fi sa ramana totul asa si sa nu se opreasca in nicio dimineata pentru mai multe cuvinte!
  • am aflat slabiciunea dulce a unei doamne care mie mi se pare simpatica insa reciproca nu este valabila, asta se vede prea clar. Guess what, acum mi-e si mai simpatica. Imi vine sa-i trimit, cu un curier secret, o cutie mare cu batonul ei preferat insa ar sti ca sunt eu si asta ar strica toata surpriza. Oare de ce nu-i place de mine? Ca sunt chiar adorabila uneori, e drept ca din ce in ce mai rar.
  • rocktombrie, fie si fragmentat, cu Ioana. Am invatat de la ea ceva Manowar si cred ca o sa-mi placa si mie dupa ce gasesc ceva ragaz sa ii explorez pe indelete.
  • amestecul de nectar de caise de la Mega cu infuzie de ghimbir sau de busuioc, 50:50.
  • noua masina de spalat, oh, the joy! Are un buton magic, push and wash si, in general, zici ca e nava spatiala. O sa-i descopar eu toate secretele cat de curand. Parca vad ca tot de butonul asa dragalas si albastru o sa-mi placa cel mai tare si mai tare.

Wednesday, October 22, 2014

Cu manutele astea doua

Nu ca as fi vreo necredincioasa care vrea sa pipaie, sa se convinga si abia apoi sa urle ca acel lucru este. Doar ca imi place mult sa cunosc lumea cu mainile. Sa mangai cartile, sa trec cu degetele prin varfurile verzi ale gardurilor vii, sa simt cu podul palmei cum devine treaba cu anumite haine si texturi, sa ating cu aratatorul portiunea rugoasa din jurul coditei unui mar golden.

De ceva vreme simt un impuls cu greu stapanit de cunoaste mai bine, tot prin metoda asta care nu da gres, a pipaitului... ei bine... oameni.

-sursa foto-
Vreau sa trec cu buricul degetului peste dintii lui adorabili, lunguieti si stralucitori. Sa plimb podul palmei peste parul ei perfect intins, perfect vopsit, perfect-perfect. Sa strecor un varf de deget pe fasia subtire de piele dintre mustata si nas si sa il plimb usor de la stanga la dreapta, pana se gadila. Sa-i pipai bluza din bumbac moale, natural, suplu. Sa  fac cerculete cu aratatorul in parul lui de pe mana, cand imi arata ceva si i se ridica manseta. Sa tin un deget in fata genelor ei, ca sa ma gadile pe piele cand clipeste. Sa-i netezesc, cu degetele lipite unul de altul, vartejurile de pe frunte. Sa-i deranjez tepii geluiti. Sa urmaresc usor linia urechilor mici si armonioase. Sa numar cate zale are bratara usor mai mare decat incheietura mainii.

Sa o imbratisez mai strans si mai lung. Si pe el la fel (ba poate chiar mai si mai, oh blush).

Sa fi rasucit putin fusta din piele rosie a pisicii sexoase din metrou, de ieri de dimineata, cat sa-i vina bine fermoarul pe mijloc. Sa-i fi trecut cu aratatorul, intr-o linie dreapta insa usor serpuita, peste buza de sus, cand zambea siret la mine si-mi spunea chestii doar cu ochii.

Mare pacat ca n-avem voie sa ne pipaim mai des oamenii, ca se interpreteaza ;) Mare fericire macar ca putem sa pipaim lucruri cat vrem si cat ne place.

Monday, October 6, 2014

Deseo del dia

O plimbare lunga cat toata ziua, cu mici popasuri de hlizeala, descoperire si alimentare. De la un capat la altul al orasului, prin frunze si castane, prin iarba, prin parcuri, printre piste de biciclete si oameni, printre catei pitici si copii de scoala. Si-o conversatie lenesa si molcoma despre lucruri placute, amintiri, planuri, uite aia si uite si ailalta. O conversatie naturala, in care niciunul nu face, de fapt, conversatie.

Suprapuse. Cu o persoana draga, la care mai am infinit de descoperit. Sau o persoana noua, la care idem.
-sursa foto-

Sunday, October 5, 2014

Contra-stele

Am o credinta de o tarie ridicola in karma. Pana si de mine ma indoiesc mai des decat de karma. Nu, nu, ca de mine oricum ma indoiesc zilnic de multiple ori. Pana si de Iepurele ma indoiesc mai des decat de karma.

Stiu cu aceasta siguranta ridicola a sectantilor ca nu intalnesc pe nimeni intamplator. Asa ca ma uit cu uriasa atentie la oamenii care raman pe langa mine, mai aproape sau mai departe insa acolo. Stiu ca ne spalam reciproc karma pentru un viitor mai bun. Asa, printre spume, clabuci, baloane, detergenti, ligheane si bai, ma sterg pe la ochi de apa si ma uit cum sunt facuti. De cele mai multe ori, din contraste.

Are neglijenta, neatentie si repezeala in coaja insa fragilitate, foame de iubire si multa caldura in crema.
Altul are miez de tandrete, dorinta de viata de familie asezata, foame de alint si rasfat si grija, insa nu se vad decat daca pui microscopul pe ochii catifelati, sa i te uiti in suflet. Crusta de la exterior e manjita cu vulgaritate, pretentii si semidoctism si daca te blochezi in ea, pierzi miezul.
Micuta, isteata-foc, foarte muncitoare, iute, ai zice ca nimic nu contrasteaza la ea, e toata un dragalas bloc unitar. E insa ceva amar si placut in acelasi timp in ea, ca atunci cand rontai o boaba de cacao. Nu stiu unde o sa ajunga, insa are in ea combustibil pentru o viata lunga, plina si frumoasa.
Longilina si usor masculina, a la Diane Keaton, sobra si inflexibila, te surprinde cu rabufnirile de culoare dintr-o pereche de cercei, o vorba mai decoltata, o poveste spusa cu patima. Parca ar fi un vulcan noroios care erupe margarete din cand in cand, nu exista un program fix asa ca ai face bine sa fii pe faza pentru spectacol.
O foarte tanara si blonda femme fatale, cu tot ce inseamna asta, care cauta incuviintare si acceptare ca din partea unei surori mai mari.
Un omulet mic, slab, fragil, de o delicatete de portelan dantelat, care poate duce in spate greutati mari, bagaje personale si nu numai, alti oameni, frustrari si tracasari vechi de ani.
Scund, legat bine si hranit idem, construieste pe interior niste dantelarii de exprimare si de gandire mai fine decat un pianist frumos dresat din frageda pruncie.
Ah, si papusa delicata, frumoasa-coz insa la fel de rea si limitata sufleteste.
Sa nu mai vorbim de un tip despre care doar mi s-a povestit, un racket rus de doi metri si vreo 120 de kilograme care a participat la un workshop de aprofundare a masculinitatii.

Fiecare cu contra-stelele lui.
Veniti in jurul meu ca sa ma ajute sa mai spal jegul de pe karma personala, pentru o mai buna viata viitoare.
Pe care ii calc pe nervi, coada si bataturi ca sa isi mai clateasca ei karma.
Care ma irita analog.
Care ma lauda si ma ridica in slavi ca sa invat eu sa fiu smerita si constienta ca nu prin mine am ajuns cum ma vad ei. Ci prin ei, cu contra-stelele lor.

Saturday, October 4, 2014

Trenul

M-am trezit, iar, inaintea alarmei. Ceea ce mi se pare normal, eu sunt cu mult mai smechera decat ea.

M-am trezit dupa un vis tulburator. Eram intr-o gara, ma invarteam cu un aer destul de flower-power pe-acolo, imi cumparasem linistita biletul, ma uitam pe pereti, la oameni, la agitatiile lor. Era cald si placut, imi vedeam degetele de la picioare iesind de sub o fusta lunga, cu volum.

Calmul s-a sfasiat brusc cand mi-am dat seama ca nu stiam cat e ceasul si m-a napadit ideea ca poate trenul pentru care imi luasem bilete sta sa plece. Cat o fi fost ceasul? Ma invarteam aiurea cautand un ceas de-ala frumos, mare, somptuos, cum doar in garile vechi mai gasesti.

Tot alergand haotic am ajuns la peron, un domn cu chipiu tocmai inchidea o poarta glisanta care separa peronul de restul garii. Si s-a lasat peste mine o panica neagra, nu stiam unde am lasat bagajul, stiam sigur ca am o geanta dupa mine, de ce-oi fi lasat-o cine stie pe unde, am avut o reactie extrema, pe care nu as avea-o ni-cio-da-ta in viata reala: am urlat cat puteam de tare "nuuuuuu!", insa nu asa, simplu, ci cu o tonalitate isterica, de sfarsit de lume.

Speriat, domnul cu chipiu a renuntat sa mai inchida poarta, m-a lasat sa trec pe peron, acolo m-am invartit ca o proasta pe loc, nu puteam sa plec fara bagaj, trenul era plin, erau oameni agatati de usile exterioare, altii ieseau pe jumatate pe geamurile compartimentelor, deja se pusese in miscare, n-as fi avut cum, cu fusta mea involanata, sa ma agat si sa merg asa.

In acelasi timp, in cap mi se construiau planuri alternative. Nu stiu daca in capul din vis sau in capul care visa. M-am trezit cumva ravasita de sensul simplu, concis si dur al visului. Apoi a sunat alarma.

Am mai ramas in pat vreo juma' de ora, rumegand la sensul dur de mai sus. Refuzandu-l, acceptandu-l doar pe bucatile care ma avantajeaza, cautand scuze. Gasindu-le, aren't we smart and bright.

Desigur, as fi putut sa-mi suflec volanele (vorba vine) si sa dau dracului geanta, totul ca sa prind trenul. Insa ar fi fost o calatorie incomoda si neplacuta si daca iti sufleci volanele prea tare esti tot mai putin doamna si femeie.

Friday, October 3, 2014

Alte octombrii

2007,  cu adorabile rautati.
2008, lauda de sine, articol cu links catre ce scriam pe atunci la Empower.
2009, cum incepe totul, unul dintre secretele care duc de nas omenirea.
2010, cre'ca cresteam.
2011, miere, mangaieri, excese tactile, mmmm ;)
2012 cu o selectie de vorbe bune si prea bune din ultimul volum al autorului meu preferat.
2013 a venit cu o alta carte teribil de importanta pentru un suflet frumos asezat, O baza de siguranta a lui John Bowlby.





Tuesday, September 30, 2014

Bulinute de septembrie

De ce o fi cerut domnul de la Green Day sa-l scoale cineva cand se termina septembrie nu inteleg deloc. Mie mi-ar fi parut rau sa pierd tocmai Rapciunele :P

La mine a fost bine, ia sa vedem cu bulina de la capat:

  • am inceput un proiect nou, comunic pentru un loc care mi-a pansat mie sufletul cand aveam mai mare nevoie. Sper sa am inspiratie si disciplina si sa fac treaba buna, sa le intorc macar partial binele facut si neplatit pana acum.
  • am luat antibiotic la opt ore si a trebuit sa ma trezesc in miez de noapte, cum faceam uneori cand eram mica. Si acum tin minte senzatia aia de lichid rece care se ducea in jos pe gatul cald si foarte cald, pe dinafara de la patura si pe dinauntru de la ce o fi dus la nevoia de antibiotic. Doar ca acum a trebuit sa ma trezesc singura si cana mi-am tinut-o tot singura, sunt mare. Uf.
  • am facut poze cu Iepurele in statie la (H)Lizeanu, ne-am hlizit pe toata durata proiectului.
    -Iepurele Niciu' in statie la (H)Lizeanu, hlizindu-se, desigur-
  • am sarbatorit-o pe Mao, a implinit o cifra dolofana. Daca se tine de media duratei de viata din familie, o sa o mai sarbatorim de vreo 17 ori, so help her God, poate chiar mai mult. 
  • am mancat un munte mic de piure cu destrabalare de unt si un delusor de dulceata de smochine. Mi-a fost de bine, chiar de foarte bine, pacat de pantalonii portocalii, ca i-am probat si nu prea ma mai incap. Sa le fie rusine ca nu sunt mai adaptabili, ei ar trebui sa se dea dupa mine, nu eu dupa ei....
  • e o doamna de serviciu, mi-e tare simpatica. Vine si-mi spune tot felul de secrete si-mi zambeste frumos si ghidus. Parca ne stim dintr-o alta viata, serios.
  • aerul racoros si crocant din diminetile de septembrie, pielea care se infioara, degetele de la picioare reci.
  • smochinele, slava cui le-a inventat si Bubului ca stie cum sa se ingrijeasca de smochinii care nu se mai opresc din rodit.
  • sucul de morcovi de la Mega. Mega love, sper sa devin portocalie cat mai curand, let us become one :P.
  • am invatat un dans popular romanesc la Balkanik, de la gratioasa de Mihaela; si inca oftez dupa o fusta tiganeasca, haolio, o sa-mi cumpar eu una la anu',

Thursday, September 25, 2014

All of

De cateva zile, Iepurele Niciu' ma tine pe regim muzical de enamoramiento. De fiecare data cand e ea la butoane, pune All of  Me a lui John Legend.






Nu ma plang, mi se pare o piesa adorabila si de-o poezie simpla si grea, lasa urme in suflet. Pun pariu ca si peste zece ani piesa asta o sa ramana in topurile iubarete, a surprins perfect niste clisee ale sufletului uman fascinat de alt suflet.

Plus ca eu i-am sugerat sa o asculte ca o sa-i placa rau. Rau ii place, am avut dreptate. Daca nici eu nu cunosc Iepurele... :P

De speriat, ma sperii putin. Cand vin versurile mele preferate (cards on the table /  we're both showing hearts) imi apare in minte, din nimic, imaginea cuiva. Care imagine tot apare, ba dimineata, primul lucru dupa trezire, ba seara, inainte de a adormi, ba daca nu ajunge la timp. Cica asta-i semn de boala sigura.

E frumos insa total neplanificat (mai erau niste versuri, 'you're really growing on me / or am I growing on you') si nepotrivit. Din alt film decat filmul meu. Cu alte valori, destul de mult indepartate.

Desigur, stiu despre mine ca sunt la nivelul la care imi pot contine infatuarile si crush-urile. Pot lua din starile astea partile lor placute si pot retine tendintele de a actiona sau de a lasa sa se vada, de a da de inteles. Insa mai stiu, daca ma uit cu mult curaj si-un microscop puternic inauntrul meu, ca-mi pare rau ca pot sa le contin. Ca as vrea sa se vada. Ca as vrea sa actionez.

De mirat, ma mir mult. De sufletul omului, cu studiu de caz pe al meu de data asta. Cum poate sa cuprinda, simultan, un cap pe umeri si altul in nori. Cum pot sa creasca in el, nedetectate, unele imagini, si te trezesti ca-ti umplu procesorul si se insinueaza pe fundalul intamplarilor zilnice des, foarte des, extrem de des, interesant de des. Si totusi le poti contine si ti le poti explica.

Cine ne-o fi inventat genul asta de suflete, zau asa?

Wednesday, September 24, 2014

Stanisław nu-i chiar wow

Mai am destul de putin timp de citit in ultima vreme. Dispozitie, din pacate, cam la fel.

-sursa foto-
Citesc Solaris cu picatura, la dus si la intors. Si nu reusesc sa-mi dau seama daca nu-mi place sau e vina traducerii teribil de bolovanoase si impiedicate intr-un navod de adjective greoaie. Citesc de parca as manca o gutuie.

Recunosc, sunt vrajita de oceanul plasmatic, de vizitatorii nascociti si de cei doi sori. Mi-ar placea sa stiu desena, se schiteaza niste imagini foarte frumoase in mintea mea cand citesc si nu am cum sa le scot de-acolo... pacat.

Desigur, nu puteam rata propozitiile-cult din Solaris:
Nu cautam pe nimeni in afara oamenilor. N-avem nevoie de alte lumi. Avem nevoie de oglinzi in care sa ne rasfrangem.
Continui cu portiile mici de citit si sper sa fie din cauza traducerii.

Tuesday, September 23, 2014

Trismus

Cum am auzit asa vorba gadilatoare si cu rasunet m-am gandit la Hermes cel Trismegistus si la tortul tri-mousse de la Irina, cea mai tare cofetarie.

Nu cred ca Hermes avea trismus, da' nici n-ai cum sa bagi mana in focul sacru (:P) pentru el.

Ce e cert e ca nu prea ai cum sa te bucuri de tortul tri-mousse daca ai trismus.

TRÍSMUS, trismusuri, s. n. Contracție spastică involuntară a mușchilor mandibulei, care împiedică deschiderea gurii. – Din fr. trismus.

trísmus s. n., pl. trísmusuri

TRÍSMUS s.n. (Med.) Contracție spastică a mușchilor maxilarelor, simptom al tetanosului. [< fr. trismus, cf. gr. trismos].




Sunday, September 14, 2014

Tact, 1000 mg

Daca se putea asa ceva, o resursa si mai redusa cantitativ si calitativ decat politetea.

In saptamana care tocmai se incheie am avut parte si eu de o portie majora de lipsa de tact si am avut neplacerea sa-i vad si pe altii beneficiind de acelasi tratament.

Cat de isteti ni se pare ca suntem cand descoperim mari adevaruri si le aruncam in ochii socati ai celor despre care le descoperim! Niste geniali cu imensa patrundere psihologica, vedem prin relatiile de ani intregi ale celorlalti, vedem prin tesatura familiilor lor, prin coconul motivatiilor care ii mana in lupta.

Vedem, scoatem iataganul ca niste viteji si taiem iute, harsti-harsti. Daca se poate, in public, ca sa avem parte si de aplauze. Oh, patrunzatorule, ce-ai mancat tu cand erai mic, sa mananc si eu!

Ce nu stie istetul patrunzator este ca, in absenta unei solicitari reiterate, in absenta unei relatii de incredere (care se construieste in timp), esti mitocan daca iti dai cu parerea despre relatia de cuplu a cuiva, despre motivul pentru care o femeie nu a mai fost intr-o relatie de x ani sau despre motivul pentru care o alta nu se ingrijeste cat sa ti se para tie ca se ingrijeste. Sa nu mai vorbim de motivul pentru care un barbat prefera o serie de relatii facile uneia care ar presupune distanta milimetrica intre sufletul lui si alt suflet.

E  mult din ceilalti care nu ne este vizibil. Sunt bucati mari si intense de viata, sunt conditionari create in zeci de ani, sunt dureri, sunt suflete peticite, sunt decizii planse in baie, sub dus, siruri lungi de dimineti.  Imens nu ne este vizibil.

Si totusi, iata, ne permitem sa hotaram iute, sa disecam in public, cu iataganul in mana.

Sa fie feriti acesti patrunzatori sa dea vreodata de-o rana sufleteasca cu crusta atat de fragila incat sa se rupa sub ochii lor fericiti ca au avut dreptate...

Sa li se dea, gratuit, fara reteta, OTC, pilule cu tact 1000 mg. Sa ia cate cinci pe zi, pana se subtiaza obrazul, se inchid pe jumatate ochii, se toceste prea multa istetime, se trage fermoarul peste buze. Pana li se inmoaie pasul, caci peste suflete se calca pe varfuri daca nu se poate chiar deloc...

Sunday, September 7, 2014

September. Do you rembember.

Imi place tare mult si de septembrie. E cu pere, cu smochine, cu nuci noi si degete maro, cu miros de frunze arse, cu rechizite, cu castane pe aleea din fata blocului. Cu imbratisari pufoase sub forme de pulover, cu esarfe si cu adieri racoroase. Cu zilele fecioarelor curate, ordonate si rautacioase pe alocuri, vezi ma-ma.

In septembrie 2007, o carte adorabila, mica, lejera insa memorabila. Domnul Ibrahim si florile din Coran. Daca dati de ea, luati-o, cumparati-o, cititi-o, o sa va ramana in suflet cu anii.
In septembrie 2008, oameni. Cand mi-am dat seama, inca o data, ca spectacolul meu preferat sunt oamenii. Ei.
Ganduri all-black, de zi ploioasa, parca. In septembrie 2009. Si-acum imi mai plac tacerea, sensul, profunzimea si relationarea adevarata. Acum parca mai abitir.
In septembrie 2010, tentatia vietii mici, din ce in ce mai puternica, bag de seama. Si-un cantec despre o femeie ca briza, *blush-blush*.
Oameni si prune, septembrie 2011. Si oameni si mere, plus o veche modalitate de a cere in casatorie o fata :P
In septembrie 2012, eternele bucurii mici-mici. Hai ca incep sa devin previzibila, zau asa.
In septembrie 2013, Khwab, tu ce mai visezi?

Enjoy, sa va amintiti si voi, intr-o seara, la un pahar de must, de septembriile voastre care au trecut insa au lasat urme.

Saturday, September 6, 2014

Adierile si concediul

In zilele cu vant ar trebui sa mi se dea concediu de bucurat*.

M-as trezi de dimineata, mi-as impleti bine parul, m-as imbraca in ceva care se zburataceste frumos pe langa linia care ma delimiteaza pe mine de restul lumii, mi-as pune si-o esarfa si niste cercei mai lungi.

M-as incalta comod, as lua multa apa la mine, vreun mar si balsam de buze.

Si-as merge incotro vad cu ochii, cale lunga, drept inainte pana la rasarit ;)
-sursa foto-

Sa ma mangaie vantul, sa imi ciufuleasca parul, sa-mi duca cerceii where they never went before in public, pe portiunea dintre spatele urechii si linia de implantare a parului. Sa umfle fusta, sa faca esarfa sa leviteze.

Iar unde e putina lume, as deschide larg bratele si degetele, sa se bucure si ele de mangaieri.

Ieri, de exemplu. N-a fost sa fie, am avut parte de vant doar in drum spre, in pauze si la iesire de la. M-am descurcat eu cumva, m-am bucurat mai concentrat.

Plus ca aproape zilnic am parte de surogat de adieri la metrou.

*desigur, acest concept este total de nerealizat, in cazul meu mai mult as sta decat as munci, ar trebui sa mi se conceada intreaga viata. Zilele cand se crapa mugurii, zilele cu puf de plop, zilele cu flori de corcodus, mar si cais si cires si visin, zilele cu tei, zilele cu soare gadilator de umeri, inceputul de toamna, Iunie tot, Octombrie tot, zilele cu ploaie, zilele cu vant, cand ninge, cand e soare si ger si multa zapada stralucitoare, cand sunt nori frumosi, cand e liniste si innorat si se abtine sa nu ploua. Serios, e pacat sa trimiti asa om la munca :P


Saturday, August 16, 2014

Totul e bine

Una dintre placerile mele mari e de fapt ceva ridicol de mic. Imi aduc o cana mare cu ceai sau cu apa rece, o asez pe noptiera, pe coaster-ul minunat, cu jazz si pisici, de la Ioana. Imi scot sosetele, daca e cazul. Zilele astea nu e :P Nu pot calca altfel decat desculta, sa simt covorul sau parchetul sub talpi.

Scot masa de calcat de dupa sifonier. O intind, incet, in fata televizorului. Caut unghiul ideal, de unde sa si vad partial, sa si am cablul suficient de lung cat sa pot ajunge pana in capatul celalalt al mesei fara a deranja camasa sau perechea de pantaloni latita deja la tratamentul anti-riduri. Micile geometrii casnice.

Ma duc in baie si umplu, cu fir incet, rezervorul fierului de calcat. Am obisnuita halucinatie auditiva cu Maria Tanase. Si in viata de zi cu zi par atat de normala, verdad?

Ma intorc, bag televizorul in priza si caut Canalul. Paprika TV, un post pe care unii gatesc si gem de placere simultan, baga degetele in mancare, si le ling, iar altii se uita la ei, eventual in timp ce calca, si gem si ei de ceva pofta.

Incep sa calc, incet, fara graba, cu grija. Nigella mormaie amestecand intr-o portie de sos bolognese. Jamie azvarle cu-o ciosvarta de miel intr-o cratita incapatoare, o adapa cu ulei de masline si vin, isi sterge de fundul pantalonilor degetele unsuroase. SharPei-ul Ramsay toaca cu viteza luminii niste usturoi si-l arunca peste legumele maiestrit maruntite dintr-o cratita. Adorabila Rachel Allen nici nu stiu ce face, ca nu ma pot concentra din cauza accentului ei adorabil; aud doar muzica, nici gand sa mai ajung si la versuri.

Pentru o ora sau doua, lumea e mica. O bula de perfectiune, liniste, netezime, aburi, mancare buna, pofta si mormaieli fericite. Creste teancul de haine bine indreptate, asa de netede si perfecte cum nu poti indrepta nimic in viata reala, din afara bulei. Cresc ideile de mese gustoase in mintea mea. Creste ordinea din sufletul meu. In mintea astfel netezita (:P) apar idei noi, unele chiar delicioase. Totul, absolut totul e bine si neted in bula mea de calcat in tihna si de mniam-mniam TV.

Intr-o viata viitoare o sa fiu casnica si o sa fiu cea mai fericita femeie de pe pamant. Probabil pentru ca o sa am de calcat in fiecare zi si o sa am parte atat de des de astfel de bule!






Tuesday, August 12, 2014

Fetitele usor mai trecute

Jur, pana acum nu am intrat in niciun grup uman in care sa nu observ urmatoarea axioma feminina: femeile cu mai multi ani, deci usor mai trecute sunt rautacioase, dispretuitoare si pline de rea-vointa fata de femeile tinere. Multiplicat cu coeficientul de frumusete / dragalasenie al celor din urma.

Jur, de cand am observat asta, ma intreb cu o cvasi-disperare data de neputinta de a intelege: de ceeeeee?

Din gelozie pe prospetimea celor din urma? Care vine la pachet cu multa ne-cunoastere si cu multa ne-simtire si cu multa ne-intelepciune? Cu o lipsa de tact formidabila, cu o cantitate atat de mica de gratie?

Din gelozie pe frumusetea lor? Cu care se obisnuieste orice pereche de ochi, given enough time, si care nu tine loc de interesant, incitant, fascinant, chestii ceva mai durabile si care sunt mereu altfel, mereu surprinzatoare, never boring, pasibile sa devina doar mai bune cu trecerea timpului?

Din gelozie pe fundurile lor mai tari si mai ferme? Care se duc intr-un an de neglijenta, culcat dimineata si shaorma si se pot reconstitui doar cu multa munca si multe geno, de catre o femeie inteleapta si care stie ca viata e greu si transpirat daca vrei fund ferm?

Din gelozie pe faptul ca au mai multa viata inainte decat ele? Da, da' si aia din urma a fost muuuult mai putin palpitanta si plina de povesti decat a lor.

-sursa foto-
Jur, nu inteleg de ce nu le privesc cu mai multa ingaduinta, cu mai multa blandete, cu mai multe maini de ajutor si vorbe bune garnisite cu sfaturi.

Sau te pomenesti ca au trait si ele atatia ani degeaba, pentru ca nu au ajuns sa descopere nucleul a ceea ce inseamna a fi femeie: bunatatea, blandetea, grija, tandretea.

Sau te pomenesti ca au ramas si ele niste fetite care sar elasticul in fata blocului si sunt geloase pe fetita cu rochie mai frumoasa si codite mai maiestrit impletite, venita de la scara vecina.

Monday, August 11, 2014

Adorabilele amprente de gem de zmeura

Cat de ridicoli suntem cand ne place de cineva si acest sentiment inca sta si creste in noi, fara sa fi fost declarat sau pus in act cumva...

-sursa foto-
Exact ca un copil in perioada preoperationala mica, ni se pare ca daca ne-am acoperit noi ochii cu mainile si nu-i mai vedem pe ceilalti, nici ei nu ne mai vad. Exact ca un preoperational mai maricel, care a mancat gem de zmeura pe furis, a lasat amprente de gem pe clanta usii si se jura, cu pete zmeurii pe la comisurile gurii, ca n-a fost el, mami.

Ni se pare ca nu se observa lupta pentru control din vocea cu care ii cerem ceva ce dorim sa para dezinvolt. Ca nu aude nimeni ideea de raguseala si adierea de tremur din vocea care, alminterea, e puternica si ferma, deloc ezitanta. Ca nu vede nimeni ca ne sclipesc ochii, ne zambesc singuri si ni se maresc pupilele. Ca ea nu observa nota de mirare incantata din atingerea mainii care poposeste pe umar mai mult decat e cazul, cat toata fraza.

Doar ni se pare.

Ni se pare ca nu se aude ca ne-am oprit respiratia, intentionat si premeditat, ca sa ne concentram mai bine pe clipa scurta a unei explicatii care, desigur, necesita o intrare adanca in spatiul foarte personal. Atat de adanca incat se simte caldura radiind din pielea celuilalt. Ca obiectul dorintei nu observa cum amicii nostri al tanto cu situatia zambesc pe sub mustati sau isi dau coate din priviri atunci cand zisul obiect se apropie de sau discuta de-a dreptul cu doritorul. Aceasta din urma situatie pare chiar desprinsa dintr-o comedie. Romantica, desigur :))

Ni se mai pare ca nu se observa ca intrebam banalitati doar ca sa ne aflam in treaba. Sau ca cei din jur nu observa conversatia secreta care curge pe sub conversatia oficiala. Eu bag mana in foc ca aceia mai sensibili dintre ei vad si tremurul de caldura din zona plexului solar.

E ridicol si, desigur, adorabil simultan. Sa ne lingem mai bine colturile gurii si degetele de gem de zmeura de placere, asadar. Sau nu, ca e mai mult adorabil decat ridicol si pe mine sa vad asa ceva ma face sa zambesc automat, de oreja a oreja, fara sa ma pot abtine. Iar lumea are deficit de adorabil si zambete largi de neoprit, nu vi se pare?

Sunday, August 10, 2014

Postari (au)gustoase

Din 2008, un desert cu oameni, reflectii despre doua feluri de oameni si un fel intermediar, de nisa. Provocate de o carte si marca mea preferata de ciocolata.

Din 2009, doua franturi mici de viata nocturna. Am zambit extra-larg si acum, la recitire :D

Din 2010, so far, so good. <&3 BA.

Din 2011, intristarea ca nu sunt suficient de capabila de respect... Am mai remediat de-atunci insa tot mai e cale lunga.

In 2012 visam ca in Khwab, orasul viselor. Si aveam pofta de.

In 2013 faceam o alta declaratie de placere majora, to whom it may concern. Walk me. Mult, pe jos. Don't sit me :P Si o carte gro-za-va.

Si in 2014 fac un rezumat al augustelor luni anterioare. Mi-e putin teama de ce-o sa scriu in augustul 2015.


Tuesday, August 5, 2014

Aiurisant

Surprinzatoare vorba. Desigur, credeam ca stiu ce inseamna, un fel de aiurit. N-ai sa vezi, sunt doar paronime.

Via desteptul dexonline:

aiurisánt, -ă adj. (franțuzism) Stupefiant, surprinzător ◊ „Și totuși mă întorc și zic că această teribilă viitură care s-a abătut azi peste cinematografia franceză n-ar trebui să fie atât de aiurisantă pe cât ne apare, aici, la Milano, când operatorul ne anunță că mai are în cabină un singur film.” R.lit. 14 XI 75 p. 24 (după fr. ahurissant)

Monday, August 4, 2014

Eseurile de duminica ale lui Constantin Noica

Inca nu stiu de la cine am primit, de Craciun, la Secret Santa, minunatele Eseuri de duminica ale lui Constantin Noica. Surprinzator pentru vanatoarea de detalii care sunt, nu recunosc scrisul. Am doua banuieli, ambele se potrivesc suta la suta, de unde si confuzia mea. Sa fie adorabila Alexandra? Sa fie angelica Ana?

Dedicatia m-a topit: 'Draga Danu', mi te-am imaginat citind niste Eseuri de Duminica alaturi de ceva dulce. Sper sa fie o lectura placuta si poate chiar folositoare'. Si dedicatia continua, secreta intre noi doua, una dintre ele si yours truly. Imi place ca o pot interpreta cum vreau eu: cartea a venit, intr-adevar, alaturi de ceva dulce. De mult mancat, cam de cand am ajuns acasa, in chiar ziua respectiva si am intrebat Iepurele 'vrei ciocolata?'. Insa acum pot pretinde, intrucat asa zice la dedicatie, ca de fiecare data cand citesc aceasta carte sa rod ceva dulce.

M-au imaginat bine. Imi stiu / ghicesc /  intuiesc felul si le sunt recunoscatoare. Oricareia dintre ele doua.

Sa va exemplific si sa va indemn sa cumparati si cititi aceasta carte simultan lejera, amuzanta, serioasa, plina de sens si care te pune pe ganduri.

Despre inteligenta - "Ati observat, desigur, ce repede hotarasc unii oameni in ce priveste stralucirea sau mediocritatea semenilor lor. Cutare? spun ei. Dar e un prost! Tipul celalalt, da, e nitel mai inteligent. Sau, ceva mai rar: ce inteligenta femeie!

Cum fac ei sa hotarasca atat de sigur si atat de repede? In definitiv, inteligenta e, pana la un punct, ca frumusetea: o simpla dispozitie, pe care cineva o poate avea necontenit, nici vorba, dar care e mai accentuata intr-unele zile, mai impunatoare intr-unele situatii, mai cuceritoare cu privire la unele persoane. Femeile stiu bine aceasta si de aceea isi regizeaza, nitel, frumusetea lor. Ele inteleg foarte bine sa li se spuna: ce frumoasa esti astazi... Dar care om inteligent nu s-ar supara cand i s-ar spune: ce inteligent esti astazi!"

Si am mai pus un fragment minunat despre vacante si sufletul omului pe facebook, unii dintre voi cred ca l-au si gasit / savurat.

Sa cititi minunatiile astea lejere si gustoase ca o inghetata, care lasa un aftertaste mult mai puternic in mintea curioasa si deschisa.

Sunday, August 3, 2014

Playground

Beau vin rosu si bine aerat din paharul pictat de Gia. Doar am zis ca doar din el o sa beau :P E inainte de 12 insa, la naiba, e duminica, nu conteaza.

Bate vantul si se umfla perdelele peste tot prin casa. Am lasat toate usile si geamurile deschise la perete special pentru asta.

Scriu si ma gandesc. De fapt, in ordine inversa. Ce bine ca am prins si vara asta! Ce bine ca, parca, sunt mai mult decat in martie, de exemplu. Stiu mai multe, am cunoscut o mana de oameni misto dintre care mi-am selectat deja cateva degete, intru aprofundare si imprietenire.

Am mai citit ceva pagini care mi-au ajuns in suflet, am mai vazut cateva filme si am petrecut multe clipe frumoase, pentru care am fost recunoscatoare.

Am umplut borcanul acela in care pun eu zilnic cate un biletel cu un lucru frumos petrecut in ziua respectiva. Nu stiu cum o sa le indes pe lucrurile frumoase care va sa vie in lunile de pana la sfarsitul anului.

Am invatat sa gatesc friptura de miel si de porc.

Am baut cea mai buna bere si am primit cel mai daniela colier.

Nu mi-a mai stat de multa vreme lumea in loc cand si-a atins un domn, ca din greseala, mana lui de mana mea. Ce pacat totusi ca good chemistry e doar atat, un fapt biologic! Ce bine ca stiu asta acum!

Am citit pe malul lacului, cu Iepurele alaturi, am ras, am vorbit si am mancat visine.

Ce bine ca sunt si ca sunt toate lucrurile astea minunate in lume, sa ma bucur de ele! The world is my playground, vorba unei minunate.

PS: am o slabiciune inexplicabila pentru Simply Red, oare am mai spus asta?

Saturday, August 2, 2014

Inhibitii

Are si mama o nemultumire legata de mine. Ma rog, intre noi fie vorba, mai multe, insa asta e pregnanta si des verbalizata.

Si-ar dori sa ma imbrac si eu 'ca fetele', cu fustite si rochite scurte, cu volane, floricele, dantelute. Cand mai vine pe la noi si sta atat de putin incat umbla dupa mine prin casa de parca ar fi un catel fidel, ii sclipesc putin ochii cand scot cate o rochita scurta din dulap. Ii piere rapid sclipirea cand scot si cate o pereche de pantaloni, de purtat pe sub adorabila rochita scurta. Conchide, in hol, pe cand ma incalt, ca imi sta bine si sunt draguta, insa ar trebui sa ma imbrac mai ca fetele, cum o sa atrag un barbat, ca ei se uita la fete mai dezbracate.

Mi-ar lua macar juma' de ora sa-i explic teoria mea cu cercurile de apropiere si biletele la concerte. O sa-i explic candva curand, ca vad ca devine din ce in ce mai ingrijorata :D

It goes like this: eu, ca femeie, sunt ca un concert. Dau bilete oamenilor la spectacolul care sunt eu pe cercuri de apropiere. Cei mai multi primesc bilet la Peluza. Ne vedem oficial, suntem cunostinte, colegi, rude indepartate. Schimbam amabilitati si interactionam pentru ca trebuie sau din politete. Complet acoperiti si cu complet control corporal, desigur. Apoi vine Normal Circle. Cu ei am ceva afinitati, imi sunt simpatici si poate e si reciproca treaba. Trec pe langa mine si-mi pun mana pe umar, imi fac un masaj al cefei, reciproc adeseori. Posibil chiar sa alergam impreuna vreodata, asa ca o sa ma vada in pantalonii mei de alergat, cu ambele mele funduri dupa mine. Te pomenesti ca, blasfemie, o sa am si bratele goale. Pana sus de tot!!

Oamenii din Golden Circle deja imi sunt amici si prieteni. Am stat de vorba de aproape, am probat haine impreuna, le-am aratat cicatricea de la genunchi, mi-au atras atentia sa-mi acopar vreo breteluta iesita indecent la vedere, poate chiar m-au vazut in hainele de casa, care sunt mai lejere si deseori mai putin acoperitoare.

Eheeei, Tribuna! Cei din Tribuna ma stiu si mai indeaproape, am mers in diverse locuri impreuna, am impartit camere, m-au vazut in chiloti, alergand dimineata sa ma imbrac - sa mananc - sa ies din casa. M-au vazut dimineata, la trezire, mi-au vazut o buna parte din alunite. Au badge de backstage access, meet & greet.

Si-au mai ramas biletele tip VIP. Intelegeti voi. Singurele bilete cu acces complet la spectacolul care sunt. Au backstage pass, meet & greet, full body contact, you name it  ;) Ei se spala pe dinti, eu fac dus, genul ala de intimitate. Mic dejun ciufulit si in pijama. Sunt putini cu bilete VIP si asa este normal, ca doar scarcity creates value, vezi diamantele. Familia mica,  the special someones. Atat. Cosmeticienele, medicii si maseurii nu se pun :P

-sursa foto-
Asta trebuie sa-i explic eu femeii asteia care se ducea pe munte in tinerete cu niste pantalonasi pe care eu i-as considera un fel de chiloti-boxeri si i-as imbraca doar ca sub-strat. Si care obisnuia sa se imbrace in niste rochii, e drept, misto si facute la comanda, insa atat de scurte incat eu nu le pot purta altfel decat cu pantaloni pe sub, intr-o dimineata de iulie in care ea se uita cu sclipiri in ochi la mine, crezand ca de data asta o sa ma imbrac si eu ca fetele. Celelalte. Care nu dezvolta teorii legate de cantitatea de piele la vedere si biletele de concert.

Ei bine, intr-un final, ajung si la titlu. Cu tot cu rochie si pantaloni pe mine, in hol, imi puneam sandalele. Din bucatarie se auzea jingle-ul postului de radio si un anunt de emisiune. Mama imi supraveghea procesul de incaltare, cum face cu sfintenie de fiecare data cand iese unul dintre noi din casa, de cand ma stiu eu. Se uita la mine cum ma incalt si eu stiam ca se uita, cred ca e si asta un semn de iubire.

Dintr-o data, spune iute: "cuuum, ce radio ascultati voi?" A spus-o pe acelasi ton pe care il stiu de multi ani, ala cu care ma intreaba, resemnato-frustrata, cand ii spun ca mi-am luat o rochie sau o fusta, daca e tot una lunga. Acelasi ton cu care ma indeamna sa ma imbrac mai scurt, ca sunt tanara si barbatii asta isi doresc. "Ce radio e asta, Inhibitii FM?"

Emisiunea incepuse deja, era un concurs la care trebuia sa suni si sa-i convingi pe realizatorii matinalului ca mama ta e cea mai mamma mia. Pe Itsy-Bitsy FM, in fiecare dimineata de luni pana vineri.

True story.

Thursday, July 31, 2014

Bulinute la cuptor

-sursa foto-
Iulie. Hmmmm. In iulie sunt Zilele Racilor, niste oameni adorabili, delicati si cu suflete pline de povesti. Iata ce am facut eu de zilele lor:

  • l-am sarbatorit pe Iepure. Cred ca a fost bine, Iepurele s-a bucurat, s-a umflat putin in pene, ma rog, blanita.Cred ca eu pe Iepure l-am primit cadou in aceasta viata, ca sa invat sa fiu un om mai bun. Sa-mi traiasca.
  • am descoperit ca strong am I with the force, but not that strong.
  • am mai avut de trait un studiu de caz pe situatia 'cand antipatizezi pe cineva, problema e la tine'. Pe-asta, spre deosebire de anterioarele, l-am rezolvat cu nota mare. Am tras aer in piept, m-am facut fluida si fara mari asteptari si am inteles ca si el e tot un om, ca are insomnii, gesturi adorabile si ca e posibil chiar sa avem o mana de lucruri in comun. M-am trezit chiar dorindu-mi sa-l ingrijesc, sa-i fie bine, sa nu se mai enerveze. Decretez ca e imposibil sa stai aproape de cineva, sa-l observi cand se crede singur, sa-l auzi fredonand, sa incepi sa-i inveti tiparele de comportament, nevoile, sa-i privesti unghiile si urechile si gatul si sa nu-ti fie drag asaaa, pur si simplu, pentru ca exista si largeste si el spectrul variantelor de oameni. Antipatiile si lipsele de simpatii vin intotdeauna din noi, din ce avem noi pe dinauntru. Niciodata din cum este, ce zice si ce face Celalalt.
  • am mancat afine, zmeura, caise si piersici si I skip a heartbeat cand ma gandesc ca urmeaza sezonul de tarat pepeni in vizuina.
  • intalnirea scurta, matinala, racoroasa in parc, cu Ena. Sa ai propriul tau provider de cosmeticale Avon care mai are si o viata misto si-ti place e o adevarata binecuvantare. Ca sa nu mai zic ca ma dau in vant dupa pungutele lor de hartie, pe care nu le-am primit niciodata pana acum, desi cica se dau din belsug. Iar mostrele de parfum cadou, oh the olfactive joy! Iubesc conversatiile despre tarte cu somon, aluaturi, biscuiti si viata mica si frumoasa. Am descris amandoua parfumuri de mai ca ne lasa gura apa, i-am povestit despre vecinul meu de la doi care lasa in urma niste efluvii de ti se inmoaie genunchii. Cum am scapat de rusinea de a fi nevoita sa fiu needucata si sa-l intreb 'ma scuzati, ce parfum folositi, ca mor daca nu aflu ca sa-mi iau si eu'. S-a intamplat sa intru intr-un magazin si sa ma cheme de pe un raft exact sticluta asta. Am deschis-o si mi s-au inmuiat genunchii, motivatia fiind dubla: mirosul de poveste si apoi pretul :P
  • am mancat inghetata in fiecare seara, blush-blush. Domnul de la chiosc s-a invatat cu mine si imi zambeste intelegator.
  • am purtat, pentru prima oara in acest an, cea-mai-minunata-rochita. A fost o zi grozava, m-am bucurat sa vad cat de bine inca ne venim una alteia. Ea arata bine pe mine si eu in ea. Sper sa ne mai tina multi ani.
  • prima vizita la Metoc. Atat de tarziu in an insa ce bine ca s-a intamplat!

Sunday, July 27, 2014

Simple

Pentru ca majoritatea lucrurilor care mie imi fac placere sunt simple, am parte de multa placere.

Sa te plimbi, sa stai de vorba despre multe, adanci sau superficiale, sa mananci inghetata, sa fie o noapte balmy, sa te uiti la oameni, sa descoperi stradute si case si detalii. Sa te intorci acasa cu incantare, gandindu-te ce bine e ca s-au inventat oameni de-astia cu care nu termini de vorbit nici in sase ore; ce bine e ca i-ai cunoscut, ce bine e ca aveti suficient drag unul de altul cat sa va puteti apropia si sa va puteti deschide; ce bine ca le place si lor sa meaaaaarga, sa tot meaaaaaarga.

Sa mananci lucruri bune, gustoase, proaspete, consistente, care sa nu presupuna cutii si ambalaje. Sa testezi multa inghetata. Ah, btw, stiti vitrinele alea cu munti decadenti de inghetata Raffy? Whiskey, mark my words! Iar de la Delicii orice. Adica tot. Au Häagen-Dazs la Van Gogh.

Sa speli ceva adorabil si delicat de mana. Sa calci, sa netezesti lucruri. Sa stai pe iarba in parc si sa citesti. Fara lucruri complicate, fara distractii costisitoare, fara oameni chipurile cool insa rautaciosi, care mai mult vorbesc despre altii decat despre ei.

Sa pregatesti ceva bun pentru oameni dragi, sa faci un chec, sa faci dulceata. Sa razi din orice prostioara. Sa revezi filme preferate. Sa ai cu cine sa schimbi replici din filmele astea preferate. Sa faci un spalat pe dinti simultan, in timpul caruia sa si vorbiti :P

Sa faci cuiva un masaj.

De-astea, simple si mici, care umplu sufletul tocmai bine. Sa avem cu totii parte de ele, cat mai multa parte.

Wednesday, July 23, 2014

Apoteoza

Stateam cu Iepurele la lumina lampadarului si citeam cu voce tare dintr-o carte despre zodii, stricandu-ne de ras simultan. Am dat de 'apoteoza' si am zis sa lamurim, asa ca Iepurele a scos DEX-ul, ala pe copac mort si ne-am lamurit. Cu mare surpriza, am descoperit ca nu stiam decat teribil de aproximativ ce inseamna. Desigur, ca orice semidoct, puteam jura ca stiu cu siguranta ce inseamna.

Morala? Sa rasfoim dictionare mai des si sa ne punem in chestiune cunostintele si certitudinile. La fel de des.

De data asta via dexonline-ul virtual, un mm in plus de lumina in mintea mea:

APOTEÓZĂ, apoteoze, s. f. (În antichitatea greco-romană) Solemnitate, festi­vitate prin care un erou sau un împărat era zeificat. ♦ Fig. Onoruri extraordinare aduse cuiva; preamărire, slăvire, glorificare. [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéose, lat. apotheosis.

apoteóză (-te-o-) s. f., g.-d. art. apoteózei; pl. apoteóze

APOTEÓZĂ s. v. divinizare, elogiere, glorificare, laudă, lăudare, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire. 
APOTEÓZĂ s.f. (Ant.) Trecere (a unui erou, a unui împărat) în rândul zeilor; zeificare, divinizare. ♦ (Fig.) Onoruri extraordinare aduse cuiva; slăvire, glorificare. ♦ Denumire a scenelor finale cu caracter solemn și triumfal din opere sau balete; încheiere solemnă a unei piese muzicale. [< fr. apothéose, cf. lat., gr. apotheosis – trecere în rândul zeilor].

APOTEÓZĂ s. f. 1. (ant.) solemnitate de trecere (a unui erou, a unui împărat) în rândul zeilor. 2. (fig.) preamărire, slăvire, glorificare. 2. denumire a scenelor finale cu caracter solemn și triumfal din opere sau balete; încheiere solemnă a unei piese muzicale. (< fr. apothéose, lat., gr. apotheosis)

APOTEÓZĂ, apoteoze, s. f. (În antichitatea greco-romană) Divinizare a unui erou sau a unui împărat. ♦ Fig. Preamărire, slăvire, glorificare. [Pr.: -te-o-] – Fr. apothéose (lat. lit. apotheosis).

apoteóză s. f. (sil. -te-o-), g.-d. art. apoteózei; pl. apoteóze

apoteoză f. 1. punerea în rândul zeilor: apoteoza lui Hercule; 2. fig. onoruri extraordinare acordate unui om în vieață sau după moarte: asistă chiar în vieață l´a sale apoteoze AL.

*apoteóză f., pl. e (vgr. apothéosis, d. theós, zeu). Punerea în rîndu zeilor, deificare, divinizare: apoteoza luĭ Ercule. Fig. Onorurĭ extraordinare făcute cuĭva.

Tuesday, July 22, 2014

Show cu pantofi

De sub gardul unei curti pe langa care trec de ceva ori in fiecare saptamana, se vede in permanenta capul unui catel cafeniu, cu bot ascutit si mustati lungi si negre. Sta acolo, in adancitura pe care a format-o tabietul lui de-a lungul vremii, sta si se uita la picioarele oamenilor care trec pe strada asta de cartier insa cu destul trafic.

Spatiul e ingust, nu-i permite miscari, iar daca ar avansa putin, presupun ca ar ramane blocat. Sta nemiscat, doar pupilele i se deplaseaza, urmarind perechile de picioare. Ma intreb ce-i trece prin minte. Bine, stiu, cateii nu gandesc ganduri. Presupunand ca ar gandi, care ar fi gandurile astea?

Pentru ca eu, ca om, am destule elemente la indemana pentru oleaca de profiling daca as vedea din oameni doar de la genunchi in jos.

E un tip care tine destul de mult la imaginea lui, e singurul care poarta camasa si pantaloni de stofa. Usor batos, ingrijit, probabil aspira sa fie elegant. Isi tarsaie picioarele si stiu cand a ajuns prin preajma. Oare ii e greu sau vrea sa se semnalizeze celorlalti? Mi-am amintit de Gabi, care mi-a spus odata, dupa ce m-a salutat si mi-a spus pe nume fara sa-si ridice privirea din ziarul de dimineata ca ne recunoaste pe fiecare dupa mers.

E o fata destul de mica, nu cred sa aiba mai mult de douazeci de ani. Are pe putin 30 de perechi de sandale, toate aurii, impopotonate, sclipicioase. Pedichiura ii e mereu impecabila, zici ca nici nu-i om normal, zici ca-i cyborg. Unghiile un curcubeu. Oare ea ce vrea sa arate? Cati copii saraci s-ar putea duce la dentist cu banii de pe sandalele ei...

E o doamna cu picioare batrane si sandale cu platforma. Poarta pedichiura cu unghii mai lungi. Oare nu are niciodata nevoie sa poarte pantofi sau incaltaminte inchisa? Oare asta e pedichiura ei de vara? Oare si mama ei isi facea unghiile la fel?

Si mai e o fata care poarta numai tenisi colorati cu fuste lungi. Cred ca e fie saraca fie ascetica, cele doua elemente identificatoare vin intr-un numar limitat de combinatii. O recunosc si pe ea dupa mers, se misca aerul insa nu auzi nimic, paseste pe nesimtite. Zici ca vrea sa nu o vada nimeni sau a fost nevoita sa se furiseze de atatea ori pana i-a intrat in mers.

E un domn, batran cred, poarta sandale grosolane si destul de inchise cu sosete gri-soarece. Are glezne subtiri, fara par si mersul subred. Trece zilnic, parca mai sovaitor si apasat la intoarcere. Poate cara.

Si baietii de la pizzerie, cu tenisi albi chinezesti care se imput dupa primele purtari. Se aduna in cerc pe trotuar, fumeaza si se uita dupa femeile care trec pe strada. Nepartinitori, le arunca fiecareia cate-o vorba admirativa, variabil de decenta.

Monday, July 21, 2014

Iulii

Iata ce-am copt, de-a lungul anilor, in cuptorul iuliilor :P

In 2013, sofisticatele procedee seductive ale copiilor. Spot on.
In 2012, despre denivelarile si hopurile din drumul catre Altul, despre autorul lor.
In 2011, niste clipe de frumusete majora intr-o curte de poveste din orasul de poveste.
In 2010, pe cand aveam dilema liniilor subtiri. Si-acum o mai am, doar ca atunci era proaspata.
In 2009, despre a te vedea prin ochii celui care crede ca te pricepi, ca doar de-aia iti cere.
In 2008, Seven Summer Songs. M-am amuzat, cred ca inca imi mai plac, toate si mult. Ma gandesc chiar sa cotrobai putin dupa cele ale acestei veri.
In 2007, despre gustoasele lumi sepia dintr-un pahar de vin, dupa o masa buna si tihnita acasa.

Enjoy! Sa mancati caise si piersici cat mai sunt, da? Si zmeura si mure!

Saturday, July 19, 2014

Mirari despre o zana adevarata

Imi place de ea, mi-a placut din prima clipa. Imi place cum e ea cuminte, cu un aer de-ala de zana diafana. Vorbeste frumos, incet, ordonat si corect, parca ii vezi in aer, printre cuvinte, virgulele, punctele, semnele de intrebare. Vezi si cand pune punct si virgula.

Cand e sa ma intrebe ceva, se apropie incet, ca o pisica: nici nu o auzi cand paseste, adorabil detaliu al femeilor care nu poarta tocuri. Se uita la mine in sus cu ochii ei caprui cu luminite si bordura deasa de gene negre. Ma intreaba incetisor, timid, de multe ori nici nu o aud.

Ii raspund doar, desi imi vine sa-i raspund si sa-i ciufulesc bretonul sau sa-i raspund si sa o mangai pe par. Are un semn pe nas, tare vreau sa-mi povesteasca cum se face ca l-a capatat.

Imi place cum amesteca ea culorile, cum se joaca cu nuante care, teoretic, nu ar merge. Insa, ca sa vezi, pe texturile alese de ea merg de parca alearga.

Mai ridic ochii de la treaba si ma uit spre ea si o vad atat de zen, atat de prinsa de ceea ce face. Nu se agita, nimic nu o irita, e calma ca un lac din Retezat, in care se oglindesc nori pufosi.

Si ma gandesc ce privilegiu pe cei care au ajuns sa o cunoasca mai bine. Ce incantare sa fii prieten cu un om atat de proaspat, atat de profund insa ramas atat de inocent. Ma intreb cat de minunate or fi micile trivia pe care le are de impartasit dupa o zi lunga. Ma intreb oare ce-i atrage atentia, ce observa in jurul ei? De ce zambeste mereu? De unde ii vine zambetul pe care il are pe fata chiar si cand nu zambeste cu gura?

Ce mananca dimineata? Care e ciocolata ei preferata? Doarme pe burta sau pe-o parte? Bea apa din cana sau din pahar? Ce face cand e trista? Ii place ploaia?

Ce fel de parinti, frati, surori, prieteni si iubiti au contribuit la un om atat de frumos, armonios si bun? Ce fel de experiente?


Saturday, July 5, 2014

Pustiul cu dinti putini, toti de lapte

In prima zi de BJF, langa corabia de lemn, o suma de copilasi cu varste variabile alergau brownian, chiuiau ascutit, radeau cat puteau, cadeau si se ridicau. Era un adevarat haos de codite, fustite, sandale mici-mici, rochii scurt-adorabile, genunchi juliti si parinti disperati sa prinda cu telefonul destept inefabilul minunatei agitatii dintr-o seara balmy de vara.

Daca am fi jucat spot the introvert, pustiul asta n-ar fi avut nicio sansa: l-am fi gasit din prima. Statea pe margine, langa peticele de iarba si se juca cu pietricele albe. De buna seama, intrezarise ceva teribil de interesant in bordura de pietre si acum cauta sa mai vada. Le lua de-aici, le muta acolo, mai lua cateva de la mine din palma si-mi dadea la schimb un zambet cu putini dinti, toti de lapte; le presara, grijuliu, pe unde alergau ceilalti copii, barem sa cada mai cu spor :P Se uita la ei cum alergau aiurea, le zambea, insa ei nu-l vedeau, aveau treaba, se alergau fara scop si cu directie variabila. Revenea la pietricele, imi mai punea in palma cateva, mai fugea la maica-sa, mai rearanja bordura in sensul ca-i retrasa marginile, cat mai franjurate.

Candva, vrajit de haosul si agitatia extrovertilor obisnuiti, a dat si el doua ture aiurea. A alunecat pe propriile pietricele, a cazut in genunchi si in palme si a inceput sa planga cu lacrimi mari si multa disperare. O doamna, nu maica-sa, s-a apropiat de el, s-a pliat la inaltimea lui si l-a luat in brate. Desi nu era maica-sa, s-a lipit de ea cu toata nevoia lui uriasa de consolare si-a plaaaaans, si-a plaaaans... Dupa transferul in bratele mamei, s-a linistit, a zambit catre lume cu toti dintii lui putini, toti de lapte.

In a treia zi de BJF l-am zarit din nou, il impingea mama lui intr-un carucior. I-am zambit, i-am facut cu mana si el probabil nu m-a recunoscut, ca are mintea mai scurta la varsta lui :P Insa asa frumos mi-a zambit ca parea sa ma fi recunoscut. In a doua zi nu a fost, ca a plouat. Insa eu am pastrat doua pietricele de la el in etui-ul verde praz. Oare cand o sa se faca mai mare tot asa o sa stea, pe margine, in treaba lui, sa se uite amuzat la agitatia browniana a celorlalti? O sa zambeasca cu toti dintii, niciunul de lapte?