Monday, December 2, 2013

De carti

-sursa foto-
Am citit de curand trei volume grasute, primul al meu si doua de imprumut. Volumul meu era plin deja de sublinieri, fete zambitoare, traduceri ale cuvintelor necunoscute, idei, rescrieri ale ideilor atat de misto incat nu se facea sa nu fie repetate pe aceeasi pagina. La lectura asta i-am adaugat altele in plus... pentru ca de la omul care eram atunci au trecut ceva luni si mintea mea s-a oprit pe altele fata de prima oara. Mi-a fost tare drag sa-l recitesc pe acest volum.

Urmatoarele... alta poveste. Noi, neatinse, eram prima care le citea. Am deschis cartea doar 150 de grade, n-am lasat-o nici macar o data deschisa cu cotorul in sus iar adunatura de entuziasme, mici fericiri, zambete din pix si idei de scris s-a agitat ceva secunde in jurul capului meu si-apoi s-a risipit, in lipsa suportului adecvat de hartie de carte. Ma bate gandul sa reiau lectura, de data asta doar ca vanatoare de toate cele expuse mai sus, cu hartie alaturi. Acum n-as mai avea sentimentul ala deranjant ca rup ritmul naratiunii daca ridic privirea din carte si o mut alaturi, pe foaia pentru notite.

Am citit volumele astea cu o usoara iritare si abia acum mi-am dat seama cat de important este pentru mine sa pot scrie, sublinia, zambi din pix in timp ce citesc. Bine, stiam ca e ceva ce-mi place sa fac, toate cartile mele sunt insemnate asa. Unele de catre o fiinta pe care o gasesc acum usor ridicola, but well... :P Zilele astea m-am gandit si cred ca scrisul asta e pentru mine o forma de procesare a textului, o forma de gandire. Am nevoie sa subliniez, sa numerotez, sa incercuiesc, sa fac o mica paralela intr-un colt al paginii, sa zambesc in scris, sa nu fiu de acord cu autorul sau sa fiu extrem de acord cu autorul. Cand nu fac asta, perceptia mea e ca citesc fara a gandi, ca imi aluneca ochii pe pagina numai.

Desigur, un beneficiu minunat mi se pare pastrarea memoriei. Deci asa credea acum un an despre treaba asta omul care eram, deci asta ma facea sa zambesc, deci ideea asta mi s-a parut misto si uite, inca mi se mai pare. Cumva, omul care nu o sa mai fiu niciodata insa care am fost odata a lasat o urma in prezent. S-a pastrat putin din el si din placerile si neplacerile lui intr-o carte.

Exista si cel putin un dezavantaj. Omul acela din trecut ti se pare uneori stupid, limitat, prea hlizit, prea impresionabil. Urma lasata nu e mereu una de care sa fii mandru. Mai ales atunci cand imprumuti cartea altuia. Prin septembrie a citit Niciu' o carte pe care eu o citisem in 2010. Am rasfoit-o putin si am simtit cam un bol mare si imaginar de jena :) Probabil daca o va mai citi si altcineva, un altcineva plasat mai departe de sufletul meu pe o raza imaginara de cerc, cantitatea de jena va creste pana spre o galeata intreaga. Imaginara but nonetheless galeata.

Iubesc cartile insa nu am pentru ele respectul asta pentru forma. Cumva, mi se pare ca o lectura insotita de-un gandit sanatos cu pixul in mana le imbogateste. Iubesc cartile foarte posesiv, asa ca de ce sa nu le fac si mai ale mele? (ca sa sufar zile intregi si sa stau cu gandul la exemplarul din Trei intr-o barca, stufos adnotat, pe care mi l-a pierdut o fiinta rea si nepasatoare si lasa ca vede el karma proasta!!)

4 comments:

rusoaica said...

Nu e locul meu să întreb, dar totuși... mă mănâncă degetele prea tare :)
De ce să te simți jenată de ceea ce ai fost? De ce să te simți jenată când alții descoperă cum ai fost? Eu regăsesc și recitesc astfel de lucruri mai mult ca pe niște calități (indiferent ca e vorba de propria persoană sau despre altcineva). Chiar naivitatea sau incoerența, sunt părți a ceea ce am fost și sunt cel mult motiv de amuzament constructiv și nostalgie. Iar când prețuiești o persoană îndeajuns cât să-i oferi privilegiul de a te cunoaște așa cum erai în trecut, ar trebui să fie firesc ca acea persoană să nu-ți ofere motive de a simți jenă. Când placi pe cineva, placi cu bune și rele, right?
Sau poate gândesc eu ciudat :)

Dănu said...

Probabil ca pentru tine gandesti cum nu se poate mai potrivit. La fel si eu pentru mine.

Mie mi se pare onest ca daca in trecut, cand am fost clar mai proasta decat sunt acum, am spus o prostie, chiar asa sa-i spun: prostie. Doar n-o sa ma ascund dupa deget chiar cu mine insami.

Desigur, pe langa jena ca, once upon a time in trecut puteai face / spune mai bine dar nu ai facut-o, incape si destula compasiune, incap si motive de amuzament. Doar ca mie mai degraba mi-e jena cand am un comportament prost (chestie care ma si face sa muncesc sa am un comportament mai destept pe viitor). Asa ca eu despre asta am scris.

Plus ca, pi-eees, daca stai sa numeri oamenii care se plac pe ei, pe bune, o sa-ti iasa putini. Iar eu sunt dintre aia multi, dimpreuna cu multi altii ;)

rusoaica said...

Uuh! I see your point.. :)
Eniuei, macar te pot asigura ca din partea mea nu ai de ce sa simti jena, de vreme ce eu citesc din trecutul tau doar cu pura admiratie :)

Dănu said...

Esti amabila.