Sunday, December 22, 2013

Zile bune si gustoase...

... sa aveti si sa avem. Ne-om citi, vedea, auzi, imbratisa la anul. Sa speram ca nu cu mult mai rotunzi insa cu mult mai voiosi, iubiti, odihniti si cu planuri mari si forte pe masura lor.

>:D< & sarbatori fericite!

Saturday, December 21, 2013

Afara*365

Inauntru este locul meu favorit. Inauntru poti sa faci toate lucrurile placute si gustoase ale vietii. Inauntru poti sa vezi un film-doua-mai multe, sa stai de vorba, sa citesti intins pe burta, sa iubesti in fel si chip (afara cica ultragiezi bunele moravuri ale celorlalti ;) ), sa invarti o placinta, sa mai nascocesti o supa, sa ordonezi lucrurile dupa cum vrei. Tot inauntru poti sa rasfoiesti fotografii, sa cotrobai prin cutiile cu amintiri, sa impachetezi cadouri, sa vorbesti la telefon cu picioarele pe perete, sa faci exercitii. Inauntru poti sa te incretesti de tot intr-o cada plina cu apa calda si variate infuzii, sa aranjezi hainele pe culori, sa umpli tot inauntrul cu aburi de lavanda.

As putea continua asa cale de multe randuri, atat de multe exemple de lucruri gustos de facut inauntru pot gasi. Din fericire, am o minte extensibila si apreciez foarte multe si din cele ce se pot face afara.

Afara poti sa alergi, sa sari coarda fara sa o agati de lustra, lampadar, scaune, galerie, colturi diverse, oglinda, teanc de hartii 'urmeaza sa le sortez'. Afara sunt muntii, nisipul, frunzele, papadiile, pietricelele si conurile de brad. Afara, cand te plimbi, peisajul e mai variat si mai putin repetitiv :P Cea mai mare parte din spectacolul uman e afara si, la naiba, toata natura e afara.

Imi place si afara insa... maaaaama, cat de multe zile lipite as putea sta in casa! Nici nu vrei sa stii. Nu ma plictisesc, nu devin agitata, stiu sa fac mancare buna din aproape nimic, am nevoie de putini oameni iar unde stau eu intra pe geam doar aer de calitate, rasariturile, apusurile, vantul si vrabiile se vad si se aud de minune. E drept ca mi se face dor de cate o plimbare, insa pe principiul qu'ils mangent de la brioche, daca nu au unde sa se plimbe, mai abitir sa danseze!

-sursa minunatei foto, cu nostalgie dupa unul dintre drumurile spre bunicii paterni-
Pentru la anul, una dintre provocarile pentru animalul prea domestic din mine va fi sa ies din casa in fi-e-ca-re zi. 

Dimineata, in miez de zi, pe-nserat sau noaptea pe luna. Pe uscat, soare, vant, ploaie, ceata, arsita, caldura umeda. Cu treaba, cu placere, cu nevoie sau pur si simplu. In doua picioare, in multiplu de doua picioare si chiar daca raman, temporar, intr-un singur picior. *365.

Asa. Acum v-am spus si voua. Sa ma trageti de maneca atunci cand ma prindeti, de preferat inspre afara ;)

Voi ce provocari ii pregatiti in 2014 lenesului interior?

Friday, December 20, 2013

Colectie

Sa fim intelesi: exista iubire si ce depaseste excesiv pe plus are alt nume. Ii zice obsesie sau perversiune in sensul etimologic, de deviere de la un comportament considerat corect, potrivit.

Sa zicem ca am vazut o carte minunata. La exterior. E un hardcover superb: coperta e de poveste aurie, hartia fiiina, interiorul copertelor e acoperit cu un model demn de rochia unei zane, pana si supracoperta e frumoasa. Si la interior e minunata, stiu asta pentru ca am citit-o si... o am deja acasa. Intr-o alta editie, mult mai putin frumoasa.

Sa zicem ca am stat langa in ea in librarie si mi-am framantat labutele si nu numai pret de multe minute. Si prefrontalul l-am framantat, in cautarea unui raspuns la intrebarea mea nerostita, pe care daca as fi rostit-o, ar fi sunat cam asa:

pleasepleasepleasepleaseprettypleaseporfavortelosuplicooooooooterogterogteorgterooooog. 

Impasibil (nu prea are loc de miscari el acolo sus...), prefrontalul a zis nu si a creat imaginea celor doua volume de-acasa, de pe raftul de miscellanea. Cica sa-mi iau gandul. Ceea ce, de cele mai multe ori, se dovedeste mult prea usor de zis pentru cat e de greu de infaptuit. Plus ca daca ai ajuns sa porti conversatii cu o parte componenta a ta, s-ar putea ca multe sa-ti fie greu de infaptuit. Ma rog.

-sursa foto-
Sa zicem ca m-am pus pe dat sms-uri entuziaste cui stiam ca avea si / sau citise volumele. Pe cele din editia urata mai putin frumoasa. Dand simultan ture in jurul raftului unde se afla cartea. Minunata-depovestea.

Sa zicem ca inca mi se mai parea o idee buna sa o cumpar, desi o mai aveam acasa, o citisem deja, imi luasem deja auto-cadoul, mi-ar fi afectat bugetul viitor (caci hardcoverurile frumoase si grasute obisnuiesc sa coste la fel de rubensian), imi doresc sa nu mai cumpar carti impulsiv, prefrontalul se impotrivea.

Sa zicem ca o sa o visez la noapte.

Ce, daca ti-ai luat deja nevasta dintr-o editie anterioara, mai putin aspectuoasa (si intre timp o mai citesti de cateva ori, o mai bagi in rucsac, o mai indoi pe la colturi, o mai imprumuti si altora sa o citeasca si se uzeaza) si o ai acasa, cand vezi o editie noua, proaspata, misto, frumos decorata, mai aratoasa, o iei si pe-asta de supracoperta si-o indemni sa stea si ea la tine pe raft, sa-ti faci mendrele si cu ea din cand in cand, ba poate chiar sa citesti -Doamne, pazeste!- stereo? Nu, din varii motive: nu se face asa ceva; o sa crezi despre tine ca esti un om de doi bani; te bate editia veche si ti-e frica.

De-aia zic: sa pretinzi sa posezi mai multe editii ale aceleiasi carti este perversiune. Devii colectionar din cititor. Nu cred ca e bine. Totusi, nici sa ai prea multe certitudini nu e bine.

Asa ca eu am decis, peste noapte, sa las subiectul intredeschis si sa astept pana la anul. Intr-un an ai timp berechet de gandire daca sa cumperi sau nu o carte inutila insa ataaaaat de frumoasa. Si ca sa nu treaca prea mult timp (cica nici inactiunea nu e buna atunci cand ai de luat o hotarare), am sa o cumpar in ianuarie.

Sa zicem ca asta ma face sa ma simt foarte usurata. Nu neaparat doar din punct de vedere financiar. Si fericita. Dar stiam deja ca amanarea placerii are efectul asta surprinzator.

Monday, December 16, 2013

Bini di tat

Devine din ce in ce mai clar: anul asta m-am transformat intr-un adevarat baietel cultural. Dupa ce am devenit fan SF, am inceput sa vad filme cu gangsteri, de actiune si westerns, in acest weekend am fost introdusa in subcultura muzicii mixate de DJ. Or whatever you call it.

Umanitatea nu a facut niciun pas, eu insa am facut a giant leap. De fel, sunt mai conservatoare decat imi place sa vad la mine. Ascult numai mortaciuni (cum s-a exprimat gratios un domn baietel la adresa gusturilor mele muzicale) si vreau ca muzica mea sa aiba versuri (exceptie face jazz-ul, el are voie sa nu aiba versuri). Mintea mea nu pricepe muzica fara poveste, de-aia imi si place opera iar la concertele simfonice e musai sa stau in fata si sa urmaresc orice miscare si grimasa a muzicienilor: daca nu am poveste, imi fabric singura. Imi incarc in playere numai muzica ordonata si grupata, numai albume intregi sau foldere de trupa / artist; n-ai sa vezi la mine salate si mixuri.
-sursa foto-

In ciuda acestei rigiditati de care ma vaiet mai mult ca sa ma aflu in treaba (in rest imi place si o consider utila la casa mea), Silent Party de vineri seara mi-a placut de mi s-ar fi invartit urechile ca lui Bugs Bunny. Daca le-as fi avut de aceeasi lungime, desigur. M-am zbantuit cat m-au tinut muschii din greu incercati abia cu cateva ore inainte si-apoi inca putin. Am observat diferentele de maiestrie intre DJ-ii serii si am admirat niste suprapuneri de sunete ge-ni-a-le. Ma si intreb cum de nu m-am prins pana acum, fie chiar si teoretic, ca e un soi de muzica pe gustul meu: teribil de eclectica si jucausa. Nu as zice ca o se mute muzica asta si la mine in casti on a regular basis; pentru parties insa e minunata.

M-am simtit excelent si printre pustii de 22-23 de ani. Ba chiar cred ca i-am luat nitel, de ceva vreme sunt in forma. Nu, nu rotunda, dar undeva pe-acolo.

De la atata injectie de tinerete (maica :P), a doua zi, cand am cumparat cu Iepurul o sticla de bere smechera, infuzata cu coriandru si portocale, tanti de la casa mi-a cerut buletinul. Eu nu-l aveam, il avea Iepurul, sensibil mai tanar decat mine. Danu' si tini bini di tat ;)

PS: beware, o sa fac exces de moldovenisme o perioada. Am luat o masa grozava la un restaurant cu acest specific. Atat de buna e mancarea lor ca numai asa ai vorbi dupa ce o gusti. Pi buni.

Friday, December 13, 2013

Deseo del dia, episodul cu papadii

Pe cand lucram la multinationala, in departamentul de grija-omuletilor-resursa, abia asteptam primavara-vara-toamna. Ca sa pot merge pe jos, prin parc, de la Aviatorilor la Fantana Miorita. Gaseam pe drum o floare care imi facea cu ochiul de prin iarba si o luam cu mine. De cele mai multe ori o papadie.

Imi plac foarte mult papadiile, imi plac pentru ca sunt atat de fragile, pentru ca sunt ca si cum nu ar fi, pentru ca fac lumina in iarba, pentru ca se spune ca fiecare dintre petalele ei poate duce ganduri secrete catre destinatarul lor de drept atunci cand e suflata (*blush*), pentru ca nu se poate face buchet din ele, ca sa fie fiecare mai invizibila pentru a fi frumoase toate gramada.

Papadiile sunt putin ca baloanele de sapun si ca norii. Papadiilor li se potriveste ikebana: sa aiba mult spatiu in jur si in linistea data de acel spatiu sa le poti vedea cu toata atentia si cu tot sufletul. Sunt si oameni asa.




Azi m-a apucat asa un dor de-o papadie in iarba... Sau de-o papadie intr-un pahar cu apa. M-am pus pe rasfoit toate fotografiile cu papadii pe care le-am strans de-a lungul dragului de papadii. Apoi tot internetul cu papadii. Nu mi-a trecut.

Ma rog. O fi vreun motiv (pe care eu nu il pot patrunde) pentru care ne dorim uneori lucruri imposibile. Sunt si oameni asa.

Thursday, December 12, 2013

Dovleac: negativ

-sursa foto-
Este foarte bun dovleacul copt. Dulce, delicios, cu o textura mmmmmm... Nici n-ai zice ca face parte dintre alimentele popular considerate a avea "calorii negative". Cred ca asta ar fi valabil si daca dovleacul ar avea portie dubla de carbohidrati. Make it triple!

Si asta numai din cauza cojii si marimii. Are o coaja tare pe care nu o poti invinge cu niciun instrument taios pe care il poseda gospodariile in care nu locuiesc sociopati. E atat de mare si de rotunjit pe unde nu trebuie, incat singura care s-ar descurca sa-l manuiasca ar fi Kali. Hai, poate si Ganesh, o trompa in plus e oricand utila la casa omului despicator de dovleac. Mai mult ca sigur si Harry Potter s-ar descurca onorabil.

Dupa ce muncesti juma' de ora ca sa bucatesti o felie de dovleac, cred si eu ca rezultatul caloric final e negativ. Problema energetica fiind rezolvata elegant (vorba vine, eu am iesit ciufulita din bucatarie si nici dovleacul nu arata prea bine...), acum ma intreb unde dau eu de cei trei antementionati ca sa-i rog sa-mi faca si mie o favoare micuta (pentru ei) data viitoare cand mai tarasc in vizuina o felie de dovleac :P


Wednesday, December 11, 2013

Omilie

-sursa foto-
Stiu ca pare ciudat. Totusi, "omilie" nu se refera la o omida pe care o cheama Emilia si e atat de des intalnita incat a devenit substantiv comun. Ar fi dragalas sa fie asa insa aici nu e carte pentru toddleri. Poate acolo.

Uite ce zice dexonline:

OMILÍE, omilii, s. f. Cuvântare bisericească; predică. – Din ngr. omilía.

omilíe s. f., art. omilía, g.-d. art. omilíei; pl. omilíi, art. omilíile

OMILÍE s. v. cazanie.

omilíe (omilíi), s. f. – Predică. – Mr. omilie. Mgr. ỏμιλία (sec. XVIII). – Der. omiliar, s. n. (carte de predici).

omilie f. cuvântare bisericească despre cuprinsul sfintei Scripturi.

*omilíe f. (vgr. ῾omilia, lat. homilia). Discurs bisericesc, predică, cazanie.



Tuesday, December 10, 2013

Cuuum? N-ai citit?

Desi citesc cat de cat mult inca de cand am invatat sa citesc, uite ca s-a intamplat sa nu ajung pana acum la opere de baza. Nu am citit Tolstoi, Böll, Dickens si Joyce,  Faulkner nu mi-a placut de-loc, poezie am citit prea putina iar autori romani doar o mana mica, si aia contemporani.



Acum putina vreme am inceput sa citesc The Magus al lui John Fowles. Intamplarea face ca tot atunci am avut o viata sociala si telefonica mai intensa si am mentionat, printre altele, ultima mea lectura. Fara exceptie, am incasat urmatoarea replica, in care se simteau niste note de indignare: "Cuuuum, n-ai citit Magicianul pana acuuuuum? A-uaaa-leeeeu..." Desigur ca, pe moment m-am bosumflat si observatia m-a iritat in suficienta masura incat sa ma rostogolesc in pat pana sa adorm, in cautarea unei replici potrivite. Asa fac eu: pe langa ca nu citesc lecturile obligatorii, nici prea mult simt al momentului nu am si de multe ori imi vine replica potrivita abia dupa ce multi sori au rasarit si au apus de la momentul declansator al cautarii.

Evident, am gasit-o: e jalnica si de pusti gradinitist de juma' de metru. Zice asa: "Nu, n-am citit pana acum. Tu ai citit [insert book of choice here, dintre Decameronul si Homo Ludens]?" Slava Domnului, am o bruma de demnitate care sa ma impiedice sa spun asa ceva. Nu insa sa gandesc, mwaaa-hahaha.

Apoi, stand cu o galeata de groaza in suflet ca am pus si eu aceasta intrebare cuiva la viata mea, m-am intrebat care ar fi o reactie mai classy atunci cand afli ca cineva nu a citit tot ce crezi tu de cuviinta de pe lista ta de carti-care-demonstreaza-inalta-cultura-livresca. Pana la urma, am deliberat ca  urmatoarele replici ar fi potrivite. Iata-le:

"Oooo, este o carte minunata, neaparat sa o pui pe lista." / "Mie mi-a placut foarte mult si daca mi-ai cere parerea, ti-as recomanda-o." / "Te invidiez, ai o bucurie literara majora inca inaintea ta." / "Este o carte dintre cele pe care nu le mai uiti niciodata, cred ca ti-ar placea."

Din pacate, am ajuns cu The Magus la o incrucisare de drumuri. Ma fascineaza stilul lui Fowles iar povestea nu o mai pot inghiti de trasa de par ce este. Bag de seama ca aveau dreptate prietenele mele cu prea putin tact pentru sensibilitatile mele de cititor haotic, obsessive si nestructurat: e grav ca nu am citit-o pana acum pentru  ca aveam nevoie de o anumita varsta ca sa ma bucur de ea mai mult decat in plan stilistic. Iata ce spune Fowles in foreword-ul editiei 1977:

I should add that in revising the text I have not attempted to answer the many justified criticisms of excess, over-complexity, artificiality and the rest that the book received from its more sternly adult reviewers on its first appearance. I now know the generation whose mind it most attracts, and that it must always substantially remain a novel of adolescence written by a retarded adolescent. My own plea is that all artists have to range the full extent of their own lives freely. The rest of the world can censor and bury their private past. We cannot, and so have to remain partly green till the day we die... callow-green in the hope of becoming fertile-green.

Pe de o parte, e bine sa fim constienti de punctele noastre de orgoliu. Am citit neindrumata, la mine in familie nu exista cititori sau biblioteci impresionante. Am citit haotic, tot ce mi-a picat in mana si mi-a atras privirea. Am citit obsesiv, de zeci de ori unele carti, asa ca nu am ajuns la multe altele. Cititul, chiar si cu toate defectele de mai sus, a ajuns sa faca parte din identitatea mea si doar stim ca intepaturile (percepute) la identitate doare ;) De unde si bosumflarea mea la o replica ce se dorea indrumatoare sau gadilator de surprinsa. Pe de alta parte, e bine sa ne facem orgoliile de ras in public cat incape. Ca sa le micsoram si sa devenim, astfel, oameni mai buni decat am fost ieri. Si sa citim tot din farfuria beletristicii!

Monday, December 9, 2013

Bulinute varsate

  • am trait atatia ani avand o gresita, proasta si defaimatoare parere despre pestele de apa dulce. Cand era sa sada in farfurie dinaintea mea, sa fim intelesi. Pana am mancat peste weekend (:P umor de diacritice, ce spuneam eu...) o jumatate uriasa de crap proaspat prins din Dunare. Insistente, papilele gustative m-au impins sa-mi reconsider opinia, sa-mi cer iertare in public de la crap si familia lui si sa repet actiunea. Cea de degustare, cerutul de iertare ajunge o singura data, mai ales ca pe crap nu-l prea duce mintea.
  • I've got a new crush. Poate unde n-am avut destule la vremea lor. Sau poate nu. Mai stiu eu doamne admirabile si respectabile cu crush-uri variind de la Michael Bolton la Bruce Dickinson si de la Jose Carreras la Tiberiu Soare, lucru care ma face sa ma simt oleaca mai impacata cand ma comport ca de 13 ani. Sa nu mai vorbesc de armata de doamne si domnisoare "vaaaaimaaariusmanooooleeeee", dintre care cunosc indeaproape cateva. De data asta, minunatul este Mike Shinoda ^^. How you doin', y'all / My name is Mike.
    -sursa foto-
  • ma amuza si ma acreste (in functie de distanta afectiva) sa vad cum, in cupluri, ala care face pe desteptul, pe mai-bunul, pe mai-specialul este, in general, cel care se poarta cel mai urat cu partenerul. Crede ca pentru el e okay sa reproseze si in prezent lucruri intamplate in triasicul respectivului cuplu; pentru el e okay sa nu se poarte cu tot respectul pe care il merita o alta fiinta umana, pe care, chipurile, o mai si cat-de-cat-iubeste; e okay sa faca clabuci de la spalatul rufelor si in public, fara griji pentru demnitatea celuilalt. O intrebare ca un ac ascutit intr-un balon mare si plin doar cu aer, asta le-as pune: cum se face, daca ei sunt de calitatea I-a, ca au acceptat sa se intovaraseasca cu cineva cu care se poarta de parca ar fi calitatea a II-a?
  • frumoasa poveste de iubire care parea sa se infiripe intre mine si The Magus... cum sa zic altfel decat am auzit eu odata... "mi s-a fugit". Acum stau si ma uit la numarul mare de pagini ramase si ma gandesc daca merita investitia de timp. Pentru ca timp = viata, cred ca nu prea.
  • I haz the cea mai frumoasa si adorabila pijama, de la Mos Nicolae via stim noi cine :) Am visat numai minunatii in ea.
  • din categoria "sa ne punem la punct cu ce nu am citit la vreme la scoala", m-a umplut de nostalgie si mi-a armat o buna parte din neuroni 'Politica pentru barbari' a domnului Daniel Barbu. Daca ar mai avea, in valtoarea in care si-au bagat cortexul prefrontal, finetea de a discerne intre corpul politic si corpul natural al unei persoane de pe scena politica, chiar si protestatarii momentului actual ar gasi multe idei care sa-i imbogateasca in paginile acestei lucrari. Multe chiar laudative la adresa initiativelor lor de adunare in baza unor valori si idei.

Saturday, December 7, 2013

Eredi-tati

Zilele trecute am avut un scurt si placut schimb de idei (cand oamenii fac schimb de idei, fiecare sfarseste prin a avea mai multe idei decat avea inainte) despre ereditate. M-a intrebat daca eu cred ca se pot mosteni ereditar si preferinte senzoriale, gusturi si dezgusturi, tendinte. I-am raspuns ca eu cred ca ereditar e doar ce vine ca informatie pe lantul adenina-citozina-guanina-timina si ca restul sunt preferinte pe care le-am observat inconstient la parinti si am vrut sa fim ca ei, pentru ca eram la varsta la care ei erau zeii micilor noastre existente.

De la tata, eu am mostenit ereditar si indirect aspectul fizic al mamei lui. E foarte frumoasa povestea intalnirii romantice a bunicilor, poate o sa v-o spun candva. Se povesteste in familie ca era o fata inalta, frumoasa, cu piele fina si doua cozi groase, lungi pana la brau si ca tatal ei ii cantarea cu asprime pe toti pretendentii, la urma urmei stia ce avea de dat si era ceva pretios. Spun ca am mostenit indirect pentru ca, desi la o apropiere de fotografii vezi imediat asemanarea, la o analiza in detaliu, la una dintre noi lipsesc pielea fina, niscai centimetri, ceva volum la par si niste procente de frumusete. Inclinatia spre planturozitate insa, e toata gramada la mine si ma lupt cu greu sa o tin in frau (bine macar ca e armonios dispusa, peste tot). Ies bine (inca) pentru ca timpul e (inca) de partea mea ;)

Dintre preferinte si inclinatii, am mostenit si dus pe noi culmi ale succesului ritmul lent in orice as face, incapatanarea, tendinta pasiv-agresiva, vorbitul putin, interesul pentru istorie,  facutul de scheme si liste si meticulozitatea. Ar fi fost in regula si ochii de culoarea bronzului patinat, poate data viitoare.


Voi ce ati mostenit, ereditar sau inconstient? Ce v-ar fi placut? Si ce v-ar placea sa lasati mai departe mostenire?

Si alta intrebare, mai practica. Ce le mai luati in dar tatilor? Ca noi Constantinului nostru i-am epuizat toaaata lista si la anul ne vom afla in mare si nespusa dificultate. Si vrem sa ne pregatim din vreme, facand, meticulos, o lista si macar o schema.

Thursday, December 5, 2013

Maldarine

Tin minte si acum noaptea in care m-am indragostit de maldarine. Era in prima noapte de Craciun si eram inca la liceu, printr-a zecea. Ai mei dormeau toti si eu ramasesem sa vad un documentar care explica, pentru a nu-stiu-cata oara, revolutia din '89 si executia cuplului Ceausescu. Era cald in sufragerie, eram comod cuibarita in fotoliu, clipoceau luminitele din brad, eram atenta, in flow si ma simteam excelent. Asa ca am tras mai aproape ligheanul varfuit cu maldarine. Sa-mi tina companie, dumnealui si continutul dumnealui. Spre ora doua, dau sa ma ridic, multumita intelectual, sufleteste si inca intr-un mod. Imi ling trei degete lipicioaase, le sterg de maneca cealalta, trag din priza luminitele si aprind lumina. Necrutatoare, cele patru brate cu prea multa lumina ale lustrei mi-au indicat cum ca nu mai ramasese nicio maldarina.

Cum s-a intamplat? De buna seama, mai erau putine de la bun inceput, mi se invarteau idei de scuze prin cap. Nu-mi mai amintesc cum am dormit, ma gandesc acum ca destul de aproximativ, de la high-ul glicemic si de la remuscari si lacomie.

-sursa foto, cu tot cu invidia mea garantata-
Sunt in viata unele limite care, odata ce le-ai depasit, fac ca viata asa cum o cunoscusei inainte sa-ti devina imposibila. Mancatul maldarinelor este una dintre acele granite. Odata ce ai mancat maldarine, nu mai poti manca mandarine exprimate in cifre. Iar mandarinele exprimate in numere sunt calea pavata cu coji subtiri si portocalii catre maldarine. Maldarine = maldar de mandarine.

Mandarinele, dulci, micute, adorabile si usor de desfacut si impartit la doua guri (cum, se stie deja, se mananca cel mai gustos atat mandarinele cat si maldarinele) bat la fund orice portocala, navel au ba. Bat si clementinele, si mineolele si portocalele rosii si sevilliile si satsumele si, pe acest fundal splashed portocaliu-roscat, ud, acrisor, ele ies in evidenta. Nu te-ai astepta, de la atata ton sur ton, nu? Iti zic eu, mandarinele mean business iar maldarinele inca pe-atat.

De atunci incoace, lunile mele de iarna sunt mai fericite, mai portocalii. Nici nu se mai vede prea clar albul zapezii de atatea maldarine. Pancreasul e usor verzui, de ciuda si de efort. In ansamblu, avem de-a face cu o simfonie de culori :D

PS: rad diabolic pe interior cand primesc, in aceasta perioada, fie o mandarina in dar, delicat intinsa in palma facuta caus, fie trei strecurate in punga cu un cadou, fie sapte cu tot cu frunze, legate artistic intr-o boccea. Mandarine-cifre. Imi fredonez repede in cap "if you don't know me by now", varianta Simply Red (*heart*) si apoi zic "slava domnului". Sunt de parere ca aparentele care sed pe post de paravan in fata diverselor lacomii trebuie, e musai, recomandat si frumos sa fie pastrate. De dupa paravanul meu oricum se rostogoleste cand mi-e lumea mai draga cate-o maldarina.

Tuesday, December 3, 2013

AgenDA

Mai deunazi am primit in dar o agenda si pixuri de diferite culori si m-am bucurat de parca as fi primit carti. In alta zi mi-a sunat alarma setata pentru mers la film si Iepurul a ras de mine (iar :) ). In weekend am taiat cu incantare tot ce aveam pe lista-de-facut si tot atunci am sunat niste oameni pentru ca asa imi programasem in agenda de cateva zile. In fiecare sambata il iau pe Iepur de-o labuta si-l descos cu privire la programul lui pe saptamana care vine, ca sa pot planifica diverse in programul nostru comun. Iepurul isi misca ochii de la stanga la dreapta, coboara umerii si expira aerul cu forta. Mai ca ai zice ca are o problema cu acest obicei al meu.  Prietenii, ba chiar si cunoscutii mei (a-o-leu) stiu ca pe mine nu ma chemi spontan la diverse chestii si intalneli ci faci frumusel programare pentru zilele care va sa vie. Surprinzator, mai am inca pe langa mine si din prima si din a doua categorie.


-sursa foto-

Bref, ma regasesc tare mult in personajul profesorului Carlos Alfandor din 'Cartea cu Apolodor':

Dar unde-i soare e si nor:
In casa, domnul profesor
Avea un mic calculator
Si programa cu el, de zor.
Era ceva ingrozitor,
Un chin pentru Apolodor,
Cand profesorul Alfandor
Extrem de binevoitor
Vorbea in felul urmator:

 -Pe azi, iubitul meu tenor,
Ai un program incantator:
La opt, te duci la croitor,
La noua, mergem la coafor,
La zece ascultam un cor,
La unu, masa (un cotor
de varza, coapta la cuptor),
La doua, facem noi un cor,
La trei, plimbare cu Azor
(Un catelus ascultator).

La sase, tesem un covor,
La sapte, la televizor
E filmul 'Crima si Amor',
La opt, te duci in dormitor
Si te asezi frumos in pat.
Pe azi, asa esti programat
De micul meu calculator.

Desigur, din cand in cand sunt nevoita sa ma mulez dupa capriciile vremii, ale carei estimari le urmaresc pentru cel putin cinci zile inainte pe accuweather. Un compromis pe care sunt dispus sa il fac pentru o viata mai bogata. Saptamanile trecute am facut asa si am stat in pat sa citesc pe vremea rece, ploioasa, cu mult vant.

Asa ca imagineaza-ti expresia de pe fata mea cand am citit postarea asta minunata. Imi place mult Lola, imi plac toate creatiile ei, imi place povestea ei. Cum mi s-a mai intamplat de cateva ori pana acum, lectiile care s-ar bate cap in cap cu natura mea imi vin via persoane pe care le admir. Ca sa-mi fie mai usor de inghitit.

Stiu ca sunt un adevarat monstru al controlului (:P) si ca am de lucrat la asta. Pentru ca nu se pot obtine rezultate palpabile si un real progres in absenta unui program, ma gandesc sa imi trec in agenDA sa spun mai des 'da' chiar daca aveam altceva de facut sau imi era peste mana (oare s-a inventat umorul de diacritice pana acum?). Poate si spontaneitatea si deschiderea se programeaza.

Monday, December 2, 2013

De carti

-sursa foto-
Am citit de curand trei volume grasute, primul al meu si doua de imprumut. Volumul meu era plin deja de sublinieri, fete zambitoare, traduceri ale cuvintelor necunoscute, idei, rescrieri ale ideilor atat de misto incat nu se facea sa nu fie repetate pe aceeasi pagina. La lectura asta i-am adaugat altele in plus... pentru ca de la omul care eram atunci au trecut ceva luni si mintea mea s-a oprit pe altele fata de prima oara. Mi-a fost tare drag sa-l recitesc pe acest volum.

Urmatoarele... alta poveste. Noi, neatinse, eram prima care le citea. Am deschis cartea doar 150 de grade, n-am lasat-o nici macar o data deschisa cu cotorul in sus iar adunatura de entuziasme, mici fericiri, zambete din pix si idei de scris s-a agitat ceva secunde in jurul capului meu si-apoi s-a risipit, in lipsa suportului adecvat de hartie de carte. Ma bate gandul sa reiau lectura, de data asta doar ca vanatoare de toate cele expuse mai sus, cu hartie alaturi. Acum n-as mai avea sentimentul ala deranjant ca rup ritmul naratiunii daca ridic privirea din carte si o mut alaturi, pe foaia pentru notite.

Am citit volumele astea cu o usoara iritare si abia acum mi-am dat seama cat de important este pentru mine sa pot scrie, sublinia, zambi din pix in timp ce citesc. Bine, stiam ca e ceva ce-mi place sa fac, toate cartile mele sunt insemnate asa. Unele de catre o fiinta pe care o gasesc acum usor ridicola, but well... :P Zilele astea m-am gandit si cred ca scrisul asta e pentru mine o forma de procesare a textului, o forma de gandire. Am nevoie sa subliniez, sa numerotez, sa incercuiesc, sa fac o mica paralela intr-un colt al paginii, sa zambesc in scris, sa nu fiu de acord cu autorul sau sa fiu extrem de acord cu autorul. Cand nu fac asta, perceptia mea e ca citesc fara a gandi, ca imi aluneca ochii pe pagina numai.

Desigur, un beneficiu minunat mi se pare pastrarea memoriei. Deci asa credea acum un an despre treaba asta omul care eram, deci asta ma facea sa zambesc, deci ideea asta mi s-a parut misto si uite, inca mi se mai pare. Cumva, omul care nu o sa mai fiu niciodata insa care am fost odata a lasat o urma in prezent. S-a pastrat putin din el si din placerile si neplacerile lui intr-o carte.

Exista si cel putin un dezavantaj. Omul acela din trecut ti se pare uneori stupid, limitat, prea hlizit, prea impresionabil. Urma lasata nu e mereu una de care sa fii mandru. Mai ales atunci cand imprumuti cartea altuia. Prin septembrie a citit Niciu' o carte pe care eu o citisem in 2010. Am rasfoit-o putin si am simtit cam un bol mare si imaginar de jena :) Probabil daca o va mai citi si altcineva, un altcineva plasat mai departe de sufletul meu pe o raza imaginara de cerc, cantitatea de jena va creste pana spre o galeata intreaga. Imaginara but nonetheless galeata.

Iubesc cartile insa nu am pentru ele respectul asta pentru forma. Cumva, mi se pare ca o lectura insotita de-un gandit sanatos cu pixul in mana le imbogateste. Iubesc cartile foarte posesiv, asa ca de ce sa nu le fac si mai ale mele? (ca sa sufar zile intregi si sa stau cu gandul la exemplarul din Trei intr-o barca, stufos adnotat, pe care mi l-a pierdut o fiinta rea si nepasatoare si lasa ca vede el karma proasta!!)

Sunday, December 1, 2013

Ceaiul de duminica (9)

Heeei :) Lista mea de lecturi m-a dat de gol cu privire la motivul absentei de pe blog si unii au observat si mi-au trimis mesaje amuzat-invidioase. Daaaaa, am prins un sirag de zile reci, cu nor, cu ploaie, cu ceva fulgi si mi-am pus in aplicare ultimul deseo del dia, adica ultima dorinta a zilei. Am stat cu orele lejer impachetata in patura cu dreptunghiuri roz si am citit primele trei volume din Dune. Desigur, asta nu e tot. Simultan am baut decalitri de ceai cald si gustos de busuioc, menta, salvie pana am injumatatit rezervele cu grija uscate cat au fost vara si toamna de lungi. Tot simultan m-am entuziasmat prin sms cu diverse citate si idei cui am gasit eu cu cale. Au fost niste zile minunate si am fost si sunt tare recunoscatoare ca le-am primit, ca le pot avea.

Pentru azi m-am gandit la doua materiale. Unul pe un subiect pe care-l ador si la care ma si pricep, al doilea despre un subiect pe care il gasesc simultan interesant si detestabil, il stiu util la casa omului si la care nu ma pricep de-loc. Ele sunt recunostinta si persuasiunea.

  • Prelegerea TED tinuta de un calugar benedictin care spune, bref, ca daca ne cultivam obiceiul de a fi recunoscatori o sa fim infinit mai fericiti. Sa nuantam: daca suntem recunoscatori pentru ce avem acum si daca marim acest obicei pana devine un stil de viata. Mi-a placut mult David Steindl-Rast, o aparitie rara, blanda si de o fragilitate aparenta, usor desprins dintr-o pictura de-a lui Goya. Am tinut minte sa pun mai multe semne de 'stop', sa ma uit mai cu atentie si apoi sa trec la actiune.

  • Un text lung si teribil de misto si lejer scris despre cum sa folosim stiinta persuasiunii intru o viata mai buna. De la numele #1 in domeniul studiilor despre persuasiune, Robert Cialdini. O mana de principii clare, cu exemple mainly din business insa noi suntem oameni isteti si le rasucim catre ce ne trebuie.


Sa fie cu folos :)