Thursday, November 7, 2013

Fragmente din 'Lunetistul' - Marin Malaicu-Hondrari

Nu cred ca am mai citit o carte atat de repede de la lansare cum am facut cu 'Lunetistul'. Totusi, am lasat ceva timp sa treaca de atunci, am mai rasfoit-o... ca sa se aseze impresiile mai bine. Ma bucur ca am citit-o, mi-a lasat sufletul pe plus si mai ales, acum am ce sa atasez numelui domnului Malaicu-Hondrari, pe care il intalneam la tot pasul in Dilemateca si Dilema Veche insa nu ne cunosteam decat... din vedere. Acum ne stim cvasi-personal :P

Nu-i asa ca intotdeauna ni se pare ca celalalt e mai el in scris decat in viata traita alaturi de noi? De unde si fascinatia si lipsa de respect pentru jurnale si credinta ca daca i-ai citit blogul cuiva, apai il stii mai dihai ca pe propriile buzunare.

Pentru ca eu sunt un cititor ireverentios cu cartile, iata ce fragmente am insemnat, am pictat cu cate-un smiley incantat sau trist-miscat, am subliniat, am semnul-exclamat. Printre altele:


Femei frumoase
Femeile sunt animalele de povara ale frumusetii.

Iadul sau Raiul?
Inca nu m-am decis daca asta e iadul sau raiul: un om sta si scrie despre trecutul sau si nu mai poate schimba nimic, dar nici nu vrea sa schimbe, asadar scrie fara patima si fara graba, ca si cum ar decupa cu o foarfeca metri cubi de apa.

Unele gesturi straine
La rastimpuri, iau cate o inghititura de vin, apoi imi trec palma peste gura, ca un taran dupa ce bea apa, dar gestul meu e aproape de disperare si nu stiu de unde vine.O fi un alt gest capatat. Oricat de atenta sunt, uneori imi dau seama ca m-am mai procopsit cu un gest care nu-mi apartine, ba mai mult, nu ma reprezinta, nu mi se potriveste.

Secundele nesfarsite
A inchis ochii, inca zambea, iar ea inca radea usor, nici nu mai stia de ce rasesera, important e ca ea a venit intr-adevar catre el si s-a oprit in spatele lui si o clipa el s-a gandit sa se intoarca cu fata spre ea, dar nu a mai apaucat, pentru ca a simtit cum i-a strecurat o mana pe sub tricou si si-a lipit palma de spatele lui, cu degetul mijlociu intins de-a lungul coloanei vertebrale si palma ei a urcat pana la ceafa si a coborat pana sub omoplati, apoi a urcat iar, cu o lentoare aproape insuportabila, si in acele secunde, nesfarsite, bineinteles, ca dovada ca ele continua si acum, palma ei nu a mangaiat numai cativa centimentri de piele, ci a mangaiat toata viata lui de pana atunci, tot ce era el, tot ce fusese, a mangaiat toate cartile pe care le citise, toata muzica pe care o ascultase si paltonul ros al tatalui sau si incaltarile mici ale mamei sale si pielea fina a Cristinei si orele lui de singuratate si kilometrii de asfalt si medalioanele Clubului Trimbulinzilor si parul de aur al lui Aris si atunci i-au dat lacrimile si au plecat impreuna de la petrecere.

 De rautate
M-am gandit ca a fi ironic la nesfarsit nu mai tine de luciditate, fie ea si amara, ci de rautate si mi-am amintit de tine, Costantin, de capacitatea ta de rautate si ironie fata de mine (...).

Niciun viitor
Privirea ei era tulbure, ca a oricarui om care stie ca nu mai are niciun viitor pe pamant.

No comments: