Tuesday, November 12, 2013

Catusele chinezesti

M-am amuzat zilele astea cu o carte care mi-a aratat cat de fraieri tindem sa fim in a ne cauta, trai si estima fericirea. Intr-unul dintre capitole se arata calea cea mai buna prin care un om inteligent poate estima cum se va simti intr-o anumita situatie din viitor, pe care inca nu a trait-o deci nu o are in bagajul de experiente. Si se spune ca oamenii, desi asta nu-i face neaparat mai putin inteligenti (cat prea plini de ei), nu recurg la ea nici picati cu ceara. Metoda asta minunata este sa intrebe altii oameni, care au trait experienta, cum s-au simtit ei.

Si stii de ce nu intrebam sau nu luam in seama? Pai ce, ala e la fel ca mine? La fel de grozav si minunat si idiosincratic si... unic? Unic la fel ca mine? De narcisism si prea multa unicitate. Pacat. Bine, eu cred ca si din absenta relatiei de incredere.

Pentru ca in zilele cu nor toarcem mai multe amintiri, eu m-am gandit la noiembrie 2010-le meu. N-as vrea sa-l mai retraiesc decat ca parte a unui experiment in care eu sunt fabulos de bine platita pentru asta. Eram obosita pana aproape de epuizare, lucram (discutabil de bine) undeva spre 11 ore zilnic, aveam mare nevoie de reincarcarea zilnica a bateriilor sufletesti pentru ca nu mai puteam inca o zi  fara ele si luam pentru asta timpul de odihna, aveam de gestionat niste relatii problematice, datorita unor mici smecherii ierarhice nu puteam face prea mult pentru a-mi usura situatia si-atunci am facut ce stiam eu mai bine si-mi era mai natural.

Carbohidrati in exces, de preferat sub forma dulce; trimitere tacuta la origini a problematicilor prin ignorare totala "ma fac ca nu te vad deci nu existi" (de incercat daca vrei sa scoti din minti pe cineva si sa-l transformi intr-o fiara care iti vrea binele... pe un platou, alaturi de organele interne tocate marunt-marunt); disecare neincetata a situatiei si cautare de solutii si purtat conversatii in care le spuneam eu vreo cateva multe in... timpul liber si de preferat noaptea, inainte de culcare. Desigur, cum poti intui, asta avea efectul de a reduce si mai mult din putina odihna disponibila. Care, la randul ei, asa putina, nu avea cum sa isi aduca obolul la un proces de gandire clar, corect, eficient care sa faciliteze iesirea din mlastina. Un lob prefrontal nedormit e util sa umple frumos craniul si cam atat :P

-sursa foto-
Paragraf in care se explica titlul. Catusele chinezesti sunt un soi de tub din fasii impletite de bambus in care, de dragul distractiei, iti bagi degetele aratatoare. Hihihi, hahaha. Cand tragi, jucarioara incepe sa nu mai fie asa amuzanta. Se strange si iti blocheaza degetele inauntru si cu cat tragi mai tare, cu atat doare mai tare pentru ca se strange mai mult. In general, ajunsi in aceasta etapa, oamenii se panicheaza.

Analogia mea e destul de transparenta, dupa cum ti-ai dat seama deja.  Ca sa iesi din situatii asemanatoare catuselor chinezesti trebuie sa te relaxezi si sa nu mai tragi. E exact invers: apropii degetele, stransoarea se inmoaie si catusele se largesc singure.

Se poate sa te relaxezi in extrem de multe situatii tip catuse chinezesti si daca eu ma juram ca intr-a mea nu se poate era din cauza ca organismul meu stia ca ceva trebuie facut insa pe mintea obosita nu o ducea capul (:P) sa faca mai mult decat agitatie futila si defensiva. Daca as fi intrebat un prieten... Daca m-as fi relaxat, pe principiul "aici nu facem bombe atomice, facem chiftele" - bun principiu, necesita poveste ulterioara-, daca as fi dormit mai mult...  Daca as fi plecat mai repede...

Asta a fost experienta mea si poate, vezi primul paragraf, se gaseste cineva caruia i se pare familiara si are incredere sa incerce sa se relaxaze in loc sa se incranceneze, ca sa iasa din catusele chinezesti ale vreunei complicatenii personale sau profesionale.

No comments: