Saturday, October 5, 2013

Oamenii mici de toata isprava

Serendipity se intampla peste tot, inclusiv la alte ceainarii :P

-sursa foto-
Pe cand rumegam pe fundalul mintii, usor trista, propriile-mi comportamente si pe cele ale cunoscutilor si prietenilor, cautandu-le la indicii despre tipul de atasament care il mana pe fiecare in lupta, am avut o intamplatoare intalnire fericita, aducatoare de optimism nesecat. Si, ca de obicei, de multa fericire.

Am revazut-o pe Ioana cea mica, pe care nu o mai vazusem de prin iunie, de cand ea purta o rochita alba multicolor si partial gustos patata cu iarba, caca de pisica, suc de portocale si fructe de padure.

In cursul a cateva secunde, Ioana s-a bucurat, s-a dat un pas in spate sa se lipeasca de picioarele de atasament ale mamei ei, apoi a baletat inainte si m-a privit cu ceva ce mintea mea de adult a asemanat cu un repros. Mi-a spus apoi ca aproape nu si-a mai amintit de mine ieri, cand, completeaza mama, au sporovait despre diverse pana sa adoarma Ioana. "Cine e Dan-Dan?" / " Nu stiu."

A constatat ca nici nu am sunat-o.

Si a refacut conexiunea estompata de-a lungul lunilor ca un intuitiv expert in inteligenta interpersonala, spunandu-mi ca azi nu poarta rochita (noi doua obisnuiam sa ne complimentam reciproc rochitele : D ) pentru ca e frig. Mirata, a observat ca eu port rochita. Desi e frig. I-am explicat ca mie nu mi-e frig si m-a intrebat, cu ochii putin mariti, daca eu sunt pisica. Ca cica sunt fetita, nu pisica. Teoretic, fetitelor le e frig iar pisicilor nu.

(nu am mai fost facuta de-un secol "fetita", mi-a placut)

A mai facut un pas si m-a intrebat daca mai tin minte cum imi punea ea cerceii. Simpatica realitatea ei, eu tin minte mai degraba ca mi-i scotea si incerca, cu perseverenta, sa mi-i puna la loc. Da, desigur ca mai tin minte, poti sa mi-i pui si pe astia, daca vrei. Daaaa, se apropie ea de mine. Ce sa zic, prehensiune si miscari fine de nota zece intre timp :D

Multumita si deja mult mai zambitoare, inca nu ma lasa sa o imbratisez cand o intreb daca imi da voie. Nimic ce nu se poate rezolva cu ceva rabdare. Drept dovada ca m-a imbratisat ea, pe sub patura verde, cand ne ascundeam cu dibacie de Oana. Nu stiu cum sa va spun, noi doua ne-am ascuns si in alte ocazii atat de bine incat nu am fost vazute nici daca se trecea la milimetru pe langa noi!

Da, ma umple de optimism sa vad ca atat de multi parinti din generatia mea isi cresc bine si frumos copiii, se preocupa mai mult de ei, ii respecta si ii iubesc mai mult, astfel incat acestia sa dezvolte un atasament securizant si sa-si gestioneze cu intelepciune micile lor relatii sociale. Oamenii astia mici de acum o sa fie niste oameni mari de toata isprava, mult, mult mai buni.

Si eu o sa am norocul sa traiesc intr-o lume unde vor fi majoritari. Ce sa zic, I see trees of green, red roses too :D

No comments: