Tuesday, October 29, 2013

"O baza de siguranta" / A secure base, John Bowlby

-sursa foto-
Dupa ce am citit "O baza de siguranta", l-am avansat pe domnul Bowlby in panteonul oamenilor mei preferati. Imi si imaginez cum sade in acest imaginar panteon si dezbate imaginar cu un imaginar Donald Winnicott ^^.

Cartea "O baza de siguranta" in dar? Da-da-da-da. Mamicilor care isi cresc copiii cu atentie, grija si respect, taticilor ceva mai implicati decat media, curiosilor intr-ale sufletului uman si psihologiei, partnerilor cu care ne si vedem minunat multiplicati. Fostilor copii pe care inca se mai vad ceva dureri de crestere, ca sa mai inteleaga putin. Seninilor care au crescut cu iubire cat cuprinde, ca sa se duca acasa si sa spuna "saru'mana". Si, indiferent de categoria din care faci parte, daruieste-ti-o si tie.

Volumul este constituit dintr-o serie de prelegeri tinute de John Bowlby cu ocazia unor conferinte si-adunari, mai degraba de specialisti. Surprinzator, aspectul asta nu ingreuneaza limbajul sau exprimarea. Poti citi cartea dintr-o perspectiva de cautator / specialist, cu creionul in mana si cu atentie la referinte si la fel de bine le poti omite si urmari doar firul argumentativ, foarte limpede (meritul autorului cu gandire limpede) si armonios redat in romana (meritul traducatoarei Alexandra Timofte).

O sa te intristezi, o sa te amarasti, o sa te enervezi, o sa bucuri si o sa lacrimezi usor de fericire. Pentru ca dificultatile din primii ani de viata sunt sursa dezechilibrelor, suferintelor si psihopatologiilor ulterioare, pentru ca parintii nu pot face decat in rare ocazii mai mult decat li s-a facut si lor si suntem intr-un cerc vicios de insuficienta iubire, pentru ca, totusi, suntem reparabili si pasibili de-o existenta echilibrata si fericita.

"Violenta in familie" este una dintre prelegerile care dau de gandit. Mult. Violenta din familii a fost un element mult neglijat in psihoterapie si psihiatrie si abia prin anii '60 (cu rarissime exceptii) a inceput sa se vorbeasca despre rolul abuzurilor in panoplia de suferinte sufletesti umane. Era mult mai lejer si mai putin deranjant sa analizezi fantasmele pacientilor decat sa zgandari subiecte tabu ca presupusa aura de sfintenie a parintilor si rudelor... Pe langa faptul ca violenta da un cerc vicios si se perpetueaza in comportamentul celui care a fost violentat, cand apare in familii, efectele ei se multiplica exponential datorita incarcaturii relatiilor. Ani de-a randul singura sursa de satisfacere a nevoilor copilului sunt relatiile cu mama si tatal sau alti substituenti parentali. Daca persoana care il ingrijeste pe copil manifesta fata de acesta respingere, neglijenta, daca e absenta sau il manipuleaza cu prea putina sensibilitate, daca se infurie cand copilul plange, cere atentie, copilul va dezvolta un atasament problematic si acesta va sta la baza tuturor relatiilor lui afective ulterioare.

Desi violenta in familie pare un stigmat al claselor precare socio-economic si educational, abuzuri de toate felurile se intampla din belsug, cum spunem noi, si la case mai mari. Mamele abuzive sunt anxioase, iubesc in salturi, sunt precar conectate social si cauta grija si atentie de la copilul care nu mai are unde sa le caute, la randul lui. Isi ameninta deseori copilul cu abandonul, spun ca ele se imbolnavesc din cauza lui, reactioneaza exagerat la solicitarile si intamplarile din viata acestuia, sunt furioase si aplica si corectii fizice. Cum se comporta tatii abuzivi, asta e deja cliseu si este mult mai bine popularizat in societate.

Bowlby mentioneaza si citeaza cercetari din care reiese ca, la randul lor, acesti parinti au crescut in medii violente, cu parinti abuzivi, la care stiau ca nu se pot duce pentru a primi consolare, compasiune si intelegere. Extrem de tulburator mi s-a parut studiul conform caruia dintr-un grup de 100 de barbati care isi maltratau familiile, 51% dintre ei, s-a descoperit, fusesera batuti si maltratati la randul lor in copilarie. Greu se mai injumatateste violenta din tesatura societatii...

Mi-au mai placut mult prelegerile "de bucatarie", despre procesul terapeutic cu pacientii cu atasament problematic. Dificultatea extrema de a pune bazele unei relatii cu ei, distanta uriasa la care se simt in siguranta fata de orice persoana, agresivitatea neasteptata, modul in care gestionau sedintele amanate sau anulate, timpul teribil de lung necesar pentru a incepe sa faca un progres. Asta daca au norocul sa intalneasca un terapeut suficient de bine pregatit profesional si cu suficient suflet si echilibru.

Desigur ca eu abia zgarii suprafata acestui volum minunat, emotionant si poate chiar vindecator (in orice caz, bun indicator al zonelor de concentrat atentie si iubire pe viitor). De-aia il recomand, chiar cu insistenta. Cu cat il citim mai multi, cu-atat cresc sansele unei lumi mai bune (pardon de naivitate, eu te-am avertizat din titlu). Cumparati-l, cititi-l, cugetati la el, daruiti-l si vorbiti mult despre tot ce gasiti inauntru.

John Bowlby credea ca o forta majora in lume, o forta insuficient si precar utilizata, este forta familiilor de a produce copii fericiti, sanatosi si increzatori in sine. Hai sa!

Aici si aici gasesti cateva fragmente din carte, ca sa-ti deschizi apetitul si sa vezi daca acest volum e pentru tine.

No comments: