Wednesday, August 14, 2013

Walk me

Cineva mi-a spus ca cel mai mult si cel mai mult ii place sa stea la palavre cu alt om, in fata unui pahar cu licoare / potiune / limonada. De acord, si mie imi place. Ca mai apoi s-a razgandit, declarand ca cel mai mult ii place sa umble ancorata cu un ham prin copaci, pe stanci, pe varfuri de nori si alte locuri de unde caderea se lasa cu multe vanatai, asta e altceva. Minte de iunie, ce sa-i faci...

Mie, honestly, cel mai mult dintre placerile care se pot discuta in public imi place sa citesc. Sa citesc singura si sa zbor printre pagini sau, si mai adorabil, sa citesc alaturi de altcineva. Sa ne intrerupem din cand in cand pentru a ne citi vorbe minunate, sa imi ridic ochii din cartea mea si sa-l vad pe celalalt adancit intr-o alta lume, poate zambind, poate usor temator, poate incordat de parca ar fi incurcat pentru o clipa lumile.
-sursa foto-

Si cat de mult imi place sa merg! Sa ne plimbam de aici pana la sfarsitul pamantului, stand de vorba despre prostii, idei, dedesubturi de oameni si lucruri serioase, sa aratam cu degetul spre colturi de cladiri, perdele cu modele, copaci, nori. Sa ne uitam la oamenii care trec pe langa noi, sa-i studiem, sa le ghicim viata din micile indicii pe care le duc cu ei. Sa mergem mult, sa fotografiem, sa incepem sa simtim miscarile alea fluturate in coapse, sa ne asezam sa bem putina apa pe o banca, sa ne ridicam si sa pornim din nou.

Cred ca e cam la fel ca palavrele la o potiune, doar ca la mine sunt palavre in miscare, cu fundal mereu in schimbare. Peripateticism :P

E usor sa ma faci fericita propunandu-mi o plimbare, niste ture de parc, o explorare a unui coltisor de oras, un "hai sa o luam pe jos pana acasa".

Mersul e foarte adanc in natura umana, prima deprindere pe care o capatam si care ne aduce atat de multe descoperiri si atata independenta. De-aia ne place sa ne plimbam, sa "ne dezmortim picioarele", sa o luam pe jos pana acasa. Ne aduce aminte ca pe drum si la capatul drumurilor sunt mereu chestii misto, care ne largesc viata.

Monday, August 12, 2013

Vorbeste...

...spune odata ce tot vrei sa-mi spui. Te uiti la mine cu ochi plini de cuvinte. Cand imi scrii, scrisul tau are straturi pe dedesubt, ca un palimpsest. Sms-urile de la tine atarna greu si cand sunt scurte. Te intreb ceva si-mi raspunzi monosilabic cu voce tare. Fara voce imi spui tot felul de minuni.

Vorbeste-mi cu gura, cu dintii, cu limba, cu buzele, la naiba! Nu-mi mai scrie codificat si cu sensuri, scrie-mi direct. Lasa-le dracului de sms-uri, suna si vorbeste-mi, propune-mi "hai sa!". Raspunsul meu e "da". De mult e "da". Raspunde-mi cu glas tare, in multe cuvinte, spune-mi toate aberatiile alea care iti trec prin capul tau frumos si plin cu literatura.

"Cum ti s-a parut" bla-bla, ceva anume, te intreb eu. Te uiti la mine ca un sfinx si ma umplu de draci cand imi dau seama ca ai inceput sa porti cu mine o conversatie imaginara, dintr-o scena imaginara dintr-o seara imaginara pe care o petrecem impreuna in mintea ta. Imaginara si ea. Te uiti la mine ca un sfinx, scrii si rescrii la scena ta imaginara, ma imbraci in culoarea aia, nu-nu-nu, ailalta, imi indesi la loc cuvinte in gura si scoti altele, mai potrivite, imi pui o bere in mana, te ridici si mi-o iei, imi pui un ceai, te dai putin in spate si privesti cu incantare si multumire. Arata bine toata scena, nu? Ca in povestile din capul tau. "Mi-a placut.". Atat ai de spus, ca restul ai vorbit imaginar. Simt cum mi se umfla o vena pe frunte, simt cum m-as ridica, te-as lua de umeri si te-as scutura, nu-nu-nu, de barbie te-as lua si te-as scutura. Si ti-as striga spune-mi odata, gaseste-ti cuvintele, mesteca-le bine si spune-mi, ca nu mai rezist, da-o-n ma-sa de treaba! Nu-nu-nu, m-as aseza langa tine si te-as privi si eu ca un sfinx. As comunica si eu cu tine filotic. Sa vedem daca-ti place. Touché, Pussy Cat!

Stii ce ti-as zice la una dintre intalnirile noastre imaginare din mintea ta imaginara? Dupa ce lugu-lugu si magarusi si corcodusi infloriti si privit detectivistic? Ti-as  zice ca nu suntem doua personaje din cartile alea bune pe care le citesti tu. Nu-i nevoie sa presupunem si sa tricotam povesti cu dialoguri sprintare, sa bem ceaiuri si sa dramatizam, sa tragem cateva duble pentru fiecare scena. Ma scoti din minti cand te vad cum imi inregistrezi fiecare miscare, fiecare vorba, fiecare muschi. Ca sa te duci acasa la tine si sa te asezi intr-un colt, sa murseci bine totul si sa mai joci toata scena in mintea ta aia imaginara, in care o sa stergi, o sa adaugi, o sa exgarezi, o sa omiti, o sa bagi sub pres, ah, pardonez-moi, sub covorul de Bukhara in nuante prafuite de ani. Ti-as zice ca suntem oameni din realitate, oameni adevarati, din oase si procente variabile de carne si grasime. Traim intamplarile o singura data si, a dracului treaba, nu au muzica de violoncel pe fundal. Scoatem pe gura ce putem mai bine si-apoi ne smulgem parul pe motiv de esprit de l'escalier

-sursa foto-
Cateodata, in zilele in care traiesti in realitatea in care traiesc si eu si nu intr-una din cartile tale, imi spui mai multe si-mi scrii mai pe scurt, doar randuri, fara printre-randuri. Bai, in zilele alea asa am o impresie ca am mai urcat o pozitie pe o lista de-a ta imaginara de lucruri-de-facut... Faza misto e ca aproape ma bucur. Imi si imaginez o zi de maine imaginara in care o sa traiesti tot in aceeasi realitate cu mine si-o sa vorbesti chiar cu mine, nu cu imaginea mea imaginara in designul mintii tale imaginare, boala grea si contagioasa fuga ta de realitate, vezi, mi-ai dat-o si mie.

Da, ar fi chiar stilul tau. Sa ma treci pe o lista cu lucruri-de-facut odata intr-o zi cu soare, la amiaza, nu-nu-nu, la sase dimineata cand nu e nici tipenie de om pe strada si tot orasul e al tau, nu-nu-nu, al nostru si pac! si eu la bratul tau apar.

Hai odata. Pune-ma dracului sus pe lista aia si hai sa vedem cum facem. O sa stau sa racai palimpseste, sa descifrez mesaje, sa traduc din tine in mine, sa vorbesc sfinxeza, sa ma gandesc la ce-a vrut sa spuna autorul cand a spus. C'est la vie, Lily, facem si literaturi, numai hai odata. Vorbeste-mi cu gura si cu cuvinte.




Sunday, August 11, 2013

Sartorius love

-sursa foto-
Atat de frumos ca l-a detronat pe gluteus maximus, care la randul lui il detronase pe gastrocnemius. Imi place sa stiu ca am si eu, desi nu se vede din cauza excelentei izolatii termice ;) Ma rezum la a-mi privi des talpile, peste umar.

Cred ca si el ma iubeste pe mine. Oare muschii proprii te iubesc cand ii muncesti sau cand ii lasi sa leneveasca?

Saturday, August 10, 2013

Cum mai sunt acum

In 2007 eram mare fana a testelor psihologice online :D Mi se parea minunat sa aflu cum sunt pentru ca ridicam un etaj nou si habar n-aveam ce fel de etaj mai poate construi jumatate de om calare pe jumatate de iepure schiop, ca mine.

Amuzant, din aceasta vara iar am senzatia, so less dramatic than back then, ca ma paste o perioada de umblat in salopete.

Daca atunci eram asa, acum sunt cam asa...

Personality Disorder Test Results
Paranoid |||||| 26%
Schizoid || 10%
Schizotypal |||||||||||||| 54%
Antisocial |||||| 22%
Borderline |||||||||||||||| 66%
Histrionic |||||||||||||| 54%
Narcissistic || 10%
Avoidant |||||||||||||||| 62%
Dependent |||||||||||| 46%
Obsessive-Compulsive |||||||||||||||| 66%
Take Free Personality Disorder Test
Personality Test by SimilarMinds.com



So long, schizoid me. Welcome, you weird & unheard of  histrionic-avoidant, borderline-OC! Ce mai perechi... o sa iasa un etaj cu totul si cu totul nemaivazut, ca de n-ar fi nu ar iesi in teste de pe internet :P

Friday, August 9, 2013

Apotropaic

-sursa foto-
APOTROPÁIC, -Ă adj. Referitor la superstiția apărării împotriva duhurilor rele. [Pron. -pa-ic. / < fr. apotropaïque].

APOTROPÁIC, -Ă adj. (despre obiecte sau formule magice) destinat apărării împotriva duhurilor rele. (< fr. apotropaïque)

apotropáic adj. m., pl. apotropáici; f. sg. apotropáică, pl. apotropáice

Ptiu-ptiu si cruce cu limba :P

Thursday, August 8, 2013

Fragmente din "In cautarea fericirii", Bertrand Russell

-sursa foto-
Ca mi-a placut rau de tot "In cautarea fericirii" ar fi atat de putin spus! M-a bucurat, mi-a pus multe zambete largi pe buze, m-a pus pe ganduri, mi-a pus intrebari, m-a facut sa ma simt inconfortabil, mi-a alarmat sistemele de protectie contra ideilor prea dure, mi-a dat o idee de unde sa incep.

Bertrand Russell, la baza matematician si logician, a intocmit in acest eseu o lista fina a cauzelor nefericirii si fericirii oamenilor. A scris simplu, necomplicat, nepretentios, caci fericirea nu e sistem de ecuatii cu multiple necunoscute. Nici nefericirea, dealtfel. Sunt stari care se lasa in urma sau se cuceresc prin disciplina, orientare catre ceilalti si catre lume, simplitate si... dorinta de a fi fericit sau de a inceta sa mai fii nefericit.

O sa scriu mai pe larg intr-una din zilele fericite care vor urma ( :P ). Pana atunci, obisnuita selectie de minunate vorbe.


Pacatosule!
Dar chiar si atunci cand un om a comis o incalcare a propiului cod rational, ma indoiesc ca sentimentul pacatului e cea mai buna metoda de a ajunge la un mod de viata mai bun. Sentimentul pacatului are ceva abject, comporta o lipsa de respect de sine. Nimeni n-a dobandit vreodata ceva bun in urma pierderii respectului de sine.

De unde vine armonia
Nimic nu diminueaza in asa masura nu doar fericirea, ci si eficienta, ca o personalitate dezbinata launtric. Timpul cheltuit cu cladirea armoniei intre diferitele parti ale propriei personalitati este un timp intrebuintat cu folos. Nu sugerez ca un om ar trebui sa-si rezerve, sa zicem, cate o ora pe zi pentru autoanaliza. Dupa parere mea, aceasta nu este nicidecum cea mai buna metoda, deoarece ea sporeste concentrarea excesiva asupra propriei persoane, ceea ce constituie o parte a bolii ce se cere vindecata, pentru ca o personalitate armonioasa este orientata spre exterior.

Bine cu forta
O  alta victima des intalnita a maniei persecutiei este un anumit tip de filantrop care necontenit face bine oamenilor impotriva vointei lor si care este uimit si scandalizat ca ei nu-i exprima niciun fel de recunostinta. Motivele noastre pentru facerea de bine sunt rareori atat de pure cum ne inchipuim. Setea de putere este insidioasa; ea poarta numeroase masti si este adesea izvorul placerii pe care o simtim atunci cand le facem altora ceva ce credem ca este bine pentru ei.

Geniul neinteles
(...) exista un test, nu neaparat infailibil, aplicabil atunci cand tu te crezi un geniu iar prietenii tai banuiesc ca nu esti. Iata in ce consta acest test: creezi, cumva, pentru ca simti o nevoie irezistibila de a exprima anumite idei sau sentimente, ori esti animat doar de dorinta de a fi aplaudat?

A-i agrea
Oamenilor le place sa fie agreati, nu sa fie suportati cu resemnare rabdatoare. A agrea multi oameni in mod spontan si fara efort este, probabil, cea mai mare sursa de fericire personala.

Concediul pentru importanti!
Unul dintre simptomele colapsului nervos iminent este convingerea celui in cauza ca munca lui este grozav de importanta si ca luarea unui concediu ar echivala cu un fel de dezastru. Eu, daca as fi medic, as prescrie un concediu oricarui pacient care considera munca sa ca fiind importanta. Colapsul nervos care pare a fi cauzat de munca este produs, de fapt, in fiecare din cazurile pe care le-am cunoscut personal de cand ma stiu, de o tulburare emotionala de care pacientul incearca sa scape cu ajutorul muncii sale.

Tihna
O viata fericita trebuie sa fie in mare parte o viata tihnita, pentru ca doar intr-o atmosfera tihnita se poate trai adevarata bucurie. - there you go, noul meu cuvant preferat. Tihna. Toata tihna pregatita pentru mine sa vina la mine si eu la ea.

Ordine in cap
Omul intelept se gandeste la necazurile sale doar atunci cand gandul asta are un rost; altminteri se gandeste la alte lucruri sau, daca e noapte, la nimic. Nu vreau sa sugerez ca in momentele de grava criza, de pilda cand falimentul unei afaceri este iminent sau cand un barbat are motive sa-si suspecteze  sotia ca il insala, ar fi posibil, exceptand cateva minti deosebit de disciplinate, ca supararea sa fie data uitarii atunci cand nu se poate face nimic in privinta ei. Este insa perfect posibil sa facem uitate supararile obisnuite din viata de zi cu zi, exceptand situatile cand acestea nu sufera amanare. Este uimitor cat de mult pot fi sporite atat fericirea cat si eficienta prin cultivarea unei minti odonate, care gandeste despre orice lucru in mod adecvat si la timpul potrivit, iar nu inadecvat si neintrerupt.

Lectie cu pauni si organizatii de oameni
In ce ma priveste, cred ca ar fi multe de spus in favoarea educarii unui tanar in asa fel incat sa capete convigerea ca e un om de isprava. Nu cred ca vreun paun il invidiaza pe un altul pentru ca acesta ar avea coada mai falnica deoarece fiecare paun este convins ca are cea mai frumoasa coada din lume. Drept urmare, paunii sunt niste pasari cuminti si pasnice. Inchipuiti-va cat de nefericita ar fi viata unui paun daca i s-ar fi inculcat ideea ca e un pacat sa ai o parere buna despre tine insuti. Ori de cate ori ar vedea un alt paun desfacandu-si coada si-ar spune in sinea sa 'Nu trebuie nicidecum sa-mi imaginez ca am o coada mai frumoasa decat a acestuia, caci asta ar insemna infumurare; dar, Doamne, cat de mult as vrea sa fie asa! Aceasta pasare nesuferita e convinsa de propria-i splendoare! Ce-ar fi sa-i ciugulesc cateva pene? Dupa aceea, de buna seama nu as mai avea motive sa ma tem de o comparatie cu ea.'

Ori poate i-ar intinde o capcana spre a dovedi ca acela e un paun netrebnic, care s-a facut vinovat de o comportare nepauneasca si l-ar infiera in fara adunarii mai-marilor lor. Cu timpul, ar institui chiar principiul ca paunii cu cozi deosevit de frumoase sunt aproape intotdeauna niste netrebnici si ca inteleptul carmuitor al regatului paunilor ar trebui sa acorde privilegii pasarilor umile, a caror coada consta din numai cateva pene pricajite. Dupa ce ar face acceptat acest principiu ar trece mai departe la exterminarea tuturor paunilor cu cozi falnice, incat pana la urma o coada cu adevarat splendida ar deveni doar o vaga amintire din trecut.

Asa arata izbanda invidiei travestite in moralitate. Pe cand acolo unde fiecare paun se crede mai frumos decat toti ceilalti, nu-i nevoie de astfel de represalii. Fiecare paun spera sa castige premiul intai in competitie si fiecare, pentru ca tine la paunita lui, crede ca l-a si castigat.

Cea mai fatala
Dintre toate formele de precautie, precautia in dragoste este, probabil, cea mai fatala adevaratei fericiri.

Wednesday, August 7, 2013

Esti pe lista...

... mea cu lucruri-de-facut. Nu am uitat, mi-am promis. Numai ca, vezi tu... esti intr-o situatie mai grava decat "sters geamuri balcon" pe care mi-l tot plimb dintr-o zi in alta, cu intermitente, inca de la Pasti. Pe ele le tarasc pentru ca nu-mi place sa le fac. Pe tine mi-ar. Pe tine cred ca-mi place mai mult sa te scriu ca lucru-de-facut, sa-ti pictez des numele cum fac fetitele la spatele caietului de romana si sa te plasez intr-un viitor imaginativ asupra caruia am toate puterile creatoare, stergatoare, recreatoare.

Vorbim despre carti, despre case preferate, despre mancare, tu porti aia, eu spun ailalta, nu-nu-nu, scratch that, spun ailalta ailalta, descopar ca nici tu nu pui zahar in ceai, descoperi ca am trait aceeasi poveste de pe laturi opuse, nu-ti marturisesc ca eu stiam deja pentru ca legasem capete, nu-nu-nu, scratch that, poate o sa iti marturisesc tocmai la final, pana atunci ne bem ceaiul, vorbim, ne scrutam microexpresiile si incheieturile, trecem la teme majore, facem schimb de secrete dar nu cum fac copiii la gradinita, schimba dublurile, nu, noi schimbam surprizele, nu-nu-nu, scratch that, secretele alea valoroase, din care avem doar cate unul bine pazit, stiai ca secretele ne fac sa ne creasca ziduri, ei bine, cand le schimbam zidurile se unesc si putem, daca vrem, sa spargem o fereastra, dup'aia vorbim despre magarusi si corcodusi infloriti, despre motivul irezistibil pentru care motanii sunt mult mai misto decat pisicile, ia uite, s-a inserat deja, hai sa mai stam, eu mananc toate frunzele de menta din ceai si rontai toata gheata din limonada si ma intreb daca poti ghici ceva de pe fata mea pentru ca mi se pare, pentru o secunda, ca ma privesti cu alta privire, poate e doar lumina de la lumanarea aprinsa de baiatul asta lingusitor. Si tot asa scriu si sterg si rescriu.
-sursa foto-

Stii bancul cu cele cinci broscute care stateau pe un trunchi de copac, in mijlocul unui rau? O sa ti-l spun candva. Trec si asta pe lista mea cu lucruri-de-facut.

Poate o sa ajungi si pe lista mea cu regrete, in ritmul asta. O sa scriu despre tine si probabil ca o sa sterg mult. Si-o sa rescriu. Si-o sa-ti dau alt nume, ca sa nu inteleaga nimeni. Nu-nu-nu, scratch that, o sa-ti dau doar o initiala. Alta decat a ta. Cum ti se pare Z? Mai ales ca nu stiu decat o fetita cu ochi migdalati si par lung si negru care sa poarte un nume cu Z.

Stii ce draguta e? Ca o mica japoneza. O sa-ti povestesc despre ea si despre parintii ei, cum veneau ei des la ceai si... Trec si asta pe lista mea cu lucruri-de-facut. Cu numele tau in paranteza, frumos pictat.

Tuesday, August 6, 2013

Secretele noastre ne izoleaza

"De indata ce spiritul omenesc a reusit sa inventeze ideea pacatului, a luat fiinta tainuirea psihica, in limbaj analitic: refulatul. A tainui, a ascunde inseamna a avea un secret.

A detine un secret actioneaza ca o otrava sufleteasca, ce il instraineaza de comunitate pe purtatorul secretului. Aceasta otrava in doza mica poate sa fie, ce-i drept, un leac de nepretuit, chiar o conditie preliminara indispensabila pentru orice diferentiere individuala, intr-atat, incat omul resimte deja in etapa primitiva necesitatea inevitabila de a nascoci secrete, pentru a se apara, prin detinerea lor, de riscul de a se dizolva in fluxul de neconstienta a simplei comunitati, ca de o periclitare mortala a sufletului.

Acestui instinct de diferentiere ii servesc, dupa cum se stie, initierile larg raspandite si stravechi, cu tainele lor cultice. Insesi sacramentele crestine erau considerate inca in biserica straveche drept misterii si, ca si botezul, erau celebrate in spatii separate si mentionate numai intr-un aluziv limbaj alegoric.

Pe cat de stimulativ este un secret impartasit cu mai multi, pe atat de distrugator actioneaza un secret care ramane numai personal. Are efectul unei culpe ce-l desparte pe nefericitul posesor de comunitatea cu alti oameni."
-sursa foto-

- C.G. Jung in articolul Problemele psihoterapiei moderne din volumul Opere Complete 16, Practica Psihoterapiei

Monday, August 5, 2013

Sens ioc

"Circa o treime din cazurile mele nu sufera de absolut niciun fel de nevroza determinabila clinic, ci de lipsa de sens si de scop a vietii lor. Nu am nimic impotriva daca ar fi sa denumim aceasta stare de lucruri nevroza generala a epocii noastre."
-sursa foto-
-C.G. Jung, prelegerea Telurile psihoterapiei din volumul Opere Complete 16, Practica Psihoterapiei

Sunday, August 4, 2013

Abreactie

Chez dexonline:

abreácție s.f. (psihan.) reapariție bruscă a unor tensiuni emoționale, regulate. (< fr. abréaction)

abreácție s. f., pl. abreácții

Chez Societatea Romana de Psihanaliza:
 Descarcare emotionala prin care subiectul se elibereaza de afectul legat de amintirea unui eveniment traumatic, permitandu-i astfel sa nu devina sau sa ramana patogen. Abreactia, ce poate fi provocata in cursul psihoterapiei, mai ales sub hipnoza, producand astfel un efect de catharsis, poate avea loc si in mod spontan, separata printr-un interval mai scurt sau mai lung de traumatismul initial.

De unde se vede ca mai multe surse nu te lamuresc mai mult musai :D Sa avem incredere, de data asta, in cei de specialitate.


 

Saturday, August 3, 2013

Meschinarium

-sursa foto-
Pentru o persoana care cauta cam des pluralul corect in DOOM, ma irita cam grav i-uri +/-, "va apare", spatiu inainte de virgula, "sa aib/ve" si "trebuiesc corectate". Deasemenea, sa-mi explice cineva de ce se renunta la folosirea majusculelor pentru nume si la inceput de propozitie. E mai greu sa apesi capslock decat e sa apesi shift?

Meschinarium humanum est. De unde se vede ca ne place sa umflam cu pompa greselile altora si sa le bagam sub parchet pe cele proprii.

Friday, August 2, 2013

Middlesex, Jeffrey Eugenides

Trei lucruri mi-au placut mult la Middlesex. Mai intai personajele bine conturate, perfect individualizate, pe care le recunosti inainte de virgula dupa care se precizeaza "Lefty said" sau "Milton ventured". Lucrate, gandite, construite temeinic, nu gasesti un personaj schematic in tot volumul de 529 de pagini. Iti trebuie foarte, foarte putina imaginatie ca sa le vezi mergand pe strada, going about their own business. Mai "personaj" pari tu, cititorul. Apoi mi-a placut relativa absenta a dialogului, povestea fiind gestionata majoritar de autor printr-un narator rafinat, adesea sarcastic si de cateva ori minunat de tandru. Imi place o pagina compacta, care-mi promite ca o sa am mult de citit.

Am lasat la urma placerea cea mai mare: tematica spatiului intermediar, complicat de definit si greu de numit. A nu fi nici aia nici ailalta, a nu fi nici cal nici magar si totusi a fi nevoit sa traiesti printre oameni, cu pasiunea lor de a categorisi strict pentru a intelege. Oricine ar empatiza cu asa ceva. Toti suntem niste ciudati si niste diferiti si doar cu marea larghete a taxonomiei incapem in aceeasi specie. Altminteri, cati oameni atatea specii diferite. Calliope Stephanides este intai fata apoi baiat, e americanca si grecoaica, e un produs al modernitatii creat de prea mult si prea complicat trecut, este un soi de specie noua care nu are loc nici aici, nici dincolo si trebuie sa-si creeze propriul loc.

Romanul are multe de oferit si unui pasionat de istorie si de fapte. Prezinta saga unei familii de emigranti greci in America si se intinde pe multe zeci de ani. Incepe cu arderea Smirnei de catre armata turca in 1922, cu masacrarea populatiei grecesti si armene (cine a inchis ochisorii organizationali oare?), continua cu procedurile aplicate imigrantilor ajunsi la punctul de triere de pe Ellis Island, cu prejudecatile barbare ale americanilor despre nivelul de trai si de cultura al imigrantilor. Aflam despre organizarea fabricii Ford la inceputurile ei, despre practicile de... resurse umane de la mijlocul anilor '20, despre condescendenta si socialismul autoritatilor americane. Ba as indrazni sa spun ca nici un economist nu ar pierde timpul citind despre fondarea orasului Detroit si evolutia lui ulterioara, care continea deja germenii esecului economic si social din prezent. Sau despre practicile economice din timpul Prohibitiei si revoltele populatiei afro-americane. Dap, e un roman atat de dens si greu ca te lasa obosit la final. Doar ai trecut prin atatea :D

Originea problemelor de gen ale lui Callie e intr-un sat de langa Smirna, Bythinios, unde toata lumea era inrudita. A spus cineva gena recesiva? Odata cu fuga lor catre America pentru a scapa de masacru, frumosii frati Desdemona si Eleutherios devin, peste noapte, sot si sotie, amestecandu-si mai bine genele si aducand dezastrul cu un pas mai aproape. La urma urmei, in America cea larga nu-i cunoaste nimeni... In urmatoarea generatie se face pasul ultim, o casatorie intre veri. Astfel se naste Calliope, care intai e fata si creste ca fata pe care rearanjarea hormonala adusa de pubertate o transforma in baiat. Si mai tarziu, in Cal, elegant si rafinat atasat cultural in Berlin. Niciunuia dintre ei nu-i sunt usoare si accesibile bucuriile banale. No escape from one's past, poate doar multa invidie pentru vremurile in care lucrurile se puteau schimba atat de usor si in care oamenii erau mai degraba actori principali decat victime ale genelor.

-sursa foto-
Romanul asta mi s-a parut cel mai apropiat lucru de o epopee pe care il poate produce scrierea moderna. A fost primul scris de Jeffrey Eugenides pe care l-am citit. Dintr-o serie. Mi-ar fi placut sa scriu "lunga" insa Eugenides scrie un roman pe deceniu. Cu "Middlesex" a luat Pulitzer-ul pentru fictiune in 2003.

Daca ti-a placut, gasesti aici si aici fragmente din roman. Poate te conving sa citesti. Middlesex e una dintre ACELE carti.

Thursday, August 1, 2013

In vino

Mama noastra are inauntru o doamna mica si foarte rautacioasa, care face un misto adorabil de... multa lume. Them Virgos :P

Aseara ne-a povestit de un domn in varsta, tatal sotiei unui var de-al ei (mai citeste o data ;) ), a carui principala pasiune era vinul. Domnul acesta a baut, intr-o memorabila ocazie, un rest de vin otetit uitat de-o femeie prea neglijenta intr-o sticla fara dop si, de altfel, bine ascunsa. Restul acesta s-a dovedit a fi vopsea rosie pentru ouale de Inaltare. Domnul a baut cu incredere cateva guri, pana cand un suflet nobil (acelasi care lasase sticla bine ascunsa) l-a informat cu privire la compozitia licorii.

Dincolo de comicul de situatie, pe mine m-a amuzat ca pe domn il chema Dionisie. Quite rightly. Nici eu n-as bea prea multa apa daca as purta acest nume.