Saturday, July 20, 2013

"Ferigi si elefanti", C.S. Lewis

-sursa foto-
Nici nu stiu daca as darui cuiva aceasta carte. E genul de carte pe care o cumperi singur, cand si daca ajungi, intr-o anumita etapa a vietii sa ai mai mult ragaz si sa cauti. Asta sau iti place rau C.S. Lewis si vrei sa-l explorezi mai departe de Narnia si Screwtape Letters.

Volumul este o colectie de eseuri in care crestinismul este aparat de argumentele aduse de atei si demistificatori. Contraargumentatia lui Lewis este in acelasi timp meticuloasa, nit-picking, plina de umor, dand pe-afara de umanitate si invaluita intr-o gratie  atat de subtila ca pare greu de crezut. Should you happen to pick up the receiver, he'd make you a believer :) In plus, ca orice scriere a lui Lewis, te va lasa cu o stare buna. Cum se spune foarte sugestiv in engleza, uplifted.

Lewis, care avea o slabiciune declarata pentru povesti, combate tendinta de a hiperanaliza precum si istoricismul si propune o abordarea limpede si necomplicata: sa citim mai des randurile decat spatiile dintre ele, sa tinem minte ca in ceea ce priveste sufletul si credinta, scepticismul este parintele ignorantei. Crestinismul propus de Lewis nu este unul pompos si declarativ, izvorat din minte ci unul necomplicat (nu din cauza asta mai usor si mai putin provocator), asumat la nivelul existentei de zi cu zi.

Doua eseuri care mi-au placut tare sunt "Madulare unii altora" si "Despre iertare".

Primul discuta pericolul ideii destul de socialiste a religiei ca apanaj strict al momentelor de solitudine, din ce in ce mai rare si neincurajate in societatea moderna. Trage tu concluzia :) Arata apoi pericolele cultului (la fel de modern) al personalitatii, individualitatii si originalitatii, care duce la multa, multa confuzie sufleteasca. Nu mai stim deloc cine suntem si ce e bine pentru noi tocmai pentru ca vrem sa fim unici dar egali, irepetabili dar toti plini de valoare doar pentru ca... existam. Mi-a placut mult metafora din pictura: cu putina credinta si mai putin individualism, am accepta sa fim culoarea asezata de un pictor priceput exact acolo unde suntem pusi in valoare mai bine, unde stralucim si unde aducem mai multa armonie.

"Prea lesne ne aratam multumiti de noi insine", scrie Lewis in cel de-al doilea eseu, aratand cum cerem si oferim multe prea des scuze celorlalti, in loc de iertare. Distinctia este una de finete: ierti indiferent de circumstante, ba chiar nici nu le observi; scuzi avand in vedere circumstantele, care adesea sunt abil dirijate pentru a reduce din vina. Cu scuza perfecta, n-ai nevoie de iertare. Ce nu are acoperire in scuze abile, este deci nescuzabil, poate fi iertat. Toti avem noroc sa ni se ierte uneori. Adesea in exact aceeasi masura in care iertam si noi. Suna familiar, nu? ;)


Admit, tematica acestui volum e clar foarte de nisa si atinge subiecte sensibile in viata noastra prea moderna de fiinte valoroase, irepetabile, unice. Cine isi asuma lectura o sa aiba parte de stimulare intelectuala, de umor rafinat si de starea aia sufleteasca de pace, simplitate si inaltare.

No comments: