Wednesday, July 31, 2013

Camilafca

-sursa foto-
Ce sunete mieroase, care ma duc cu gandul la o prajitura orientala, gadilator pe cerul gurii de dulce! Inselatoare sunetele, ca si cuvintele dealtfel. Caci iata ce-i camilafca, chez dexonline:

CAMILÁFCĂ, camilafce, s. f. Potcap (sau scufie) acoperit cu un văl, de obicei negru, care atârnă pe spate, purtat de prelații și călugării ortodocși la anumite ocazii. – Din sl. kamilavka.

camiláfcă s. f., g.-d. art. camiláfcei; pl. camiláfce

CAMILÁFCĂ ~ce f. Potcap acoperit cu un văl, de obicei negru, care atârnă pe spate, purtat la solemnități de călugări și înalți demnitari ortodocși. /kamilavka

CAMILÁFCĂ, camilafce, s. f. Potcap acoperit cu un văl negru care atârnă pe spate, purtat de călugării ortodocși la anumite ocazii. – Slav (v. sl. kamilavka < gr.).

camiláfcă s. f., g.-d. art. camiláfcei; pl. camiláfce

camiláfcă (-ắfci), s. f. – Pălărie tipică a călugărilor și a episcopilor ortodocși, compusă din potcap și camilafca propriu-zisă, care este un văl negru ce cade pe spate. – Var. camelaucă, hămelaucă.Mr. cămălafche. Ngr. ϰαμηλαύϰα, ϰαμηλαύϰι(ον) (Meyer 169; Murnu 10), cf. lat. med. camelaucum, alb. kamilafka, bg. kamilavka.

camilafcă f. acoperemânt de cap, cilindric, înalt, de coloare neagră și prevăzut cu un văl în partea dinapoi: camilafca face parte din ornatul călugăresc și episcopal. [Gr. mod. KAMILAVKI, lit. din păr de cămilă].



Is it just me sau G. - D. articulate sunt a-do-ra-bi-le? :P

Sunday, July 28, 2013

Iulinute

Iulie a trecut cam uneventful, insa eu nu m-as plictisi nici daca as sta o zi intreaga pe spate, cu ochii pe un tavan alb. Mi-e greu sa inteleg conceptul de plictiseala atata timp cat putem gandi si imagina.

  • o perspectiva neasteptata mi-a trecut prin minte saptamana trecuta: pe dezordonati ii scot din minti la fel de mult ordonatii pe cat se intampla invers? Ii irita obsesia acestora de a pune totul la loc, de a aranja perpetuu, de a  grupa pe categorii, de a dispune lucrurile pe baza unor perfecte dungi imaginare? Cred ei ca in mintea ordonatilor trebuie sa fie mare plictiseala si multe si rigide cozi de matura up their asses? Se simt acestia jigniti cand ordonatii isi dau ochii peste cap (simetric si ordonat), strang dupa ei, aduna si spala cani, le muta lucruri dupa un algoritm "mai bun"? Nu mi-am luat inima in dinti sa intreb un dezordonat in real life. Si daca tot ma ascund in siguranta intrebarilor virtuale, sa recunosc, deloc spasita, mult condescendenta si putin intelegatoare ca ma numar printre cei din urma si dezordonatii ma irita, ma agita, mi-i imaginez cu haos in minte si gandire, cred ca sigur intarzie peste tot, sunt unreliable si combina aiurea culorile. Din pacate pentru mine, aceste prejudecati sunt cam puternice si singurii care primesc ingaduinta de la My Anal Highness (haaaa-haaaa) sunt cei la care tin mult. Ei au voie sa fie cum vor ei.
  • o parte din mine a ramas la pubertate. Acea parte este, de niste ani peaking this July, in plin crush on Colin Firth. Tot acea parte a rontait pe indelete toata filmografia domnului incredibil de minunatului domn. Ma dau in vant dupa ochi caprui si nasuri elegante, dupa expresivitate concentrata in mimica redusa.
  • luna asta am avut parte de cea mai dificila lectura din viata mea. Nu a fost o lectura ci un laborator. Ca sa fiu multumita de ce am inteles dintr-o carte anume a trebuit sa rasfoiesc in paralel alte trei plus dictionare. O sa o tin minte toata viata. La fel ca pe oamenii cu care am avut de munca pentru a-i pricepe.
  • daca aveti, doamnelor si domnisoarelor, idee de o croitoreasa maiastra, inteligenta si serioasa, do help a girl in need. Multumesc frumos.
  • aaaaahhhfine, aaaaahhhfine, multe aaaaahhhfine. Se pare ca la Garana se organizeaza concursuri de mancat aaaaahhhfine. Trebuie sa merg si sa le arat eu lor ce inseamna talent nativ, antrenament, pasiune si hotarare.
  • daca nu stii cum sa ramai fara prieteni, uite-aici o metoda. Spune-le ca tu nu te simti bine cand vorbesc atat de mult si critic despre altii care nu sunt de fata si mai ales ca ti-e teama ca daca fac asta cu un prieten, de ce nu ti-ar veni si tie randul? Poate ar fi o idee sa vorbim mult si critic despre altii care nu sunt de fata doar in cadrul familiei, singura sursa de iubire aproape neconditionata. In plus, sa acceptam ca orice prietenie legata dupa varsta liceului are un procent mai ridicat de falsitate iar asta e normal, pentru ca si noi am invatat tot de-atunci sa fim falsi si excesiv de orgoliosi si primim de la ceilalti exact ce oferim.
  • m-au prins multe ploi si-am fost fericita. Dupa alea care nu m-au prins am alergat eu.
  • aaaaahhh, sapunul de Alep! E atat de frumos incat nu-mi vine sa-l folosesc altfel decat pe post de obiect de arta. Bine ca-mi amintesc iute cat e de placut la spalat :)
  • am vazut un sarpe de oras in zona in care locuiesc. Frumusel, magnific colorat, usor descumpanit de trafic. Cartierul asta e o veritabila gradina zoologica si asta e bine, pentru ca inseamna ca ecosistemul e sanatos si inca tolerabil de poluat. Ma bucura tare mult.
  • vara e cald, uneori excesiv; iarna e frig, uneori excesiv; cateodata ploua si ploaia e uda caci e facuta din apa and there's nothing YOU can do about it; temperatura nu creste sau scade cu fiecare vaicareala; asadar, cui bono?
  • Niciul are cel mai frumos calendar din lume anul asta iar luna iulie a fost mai frumoasa si datorita lui.
  • nu stiu daca am mentionat ca bulinuta de iulie afinele.... :P

-sursa foto-

Friday, July 26, 2013

26 iulie 1875

-sursa foto-
Ziua domnului Jung. Am petrecut-o, very unbecoming for a lady, fiind un pachet de nervi. In loc sa ma individuez, sa ohhhhm-ohhhhmmmm, sa iau lucrurile gratios, asa cum vin, am preferat sa plec din casa ca sa nu agresez verbal o anumita domnisoara de campeaza temporar la noi.

Umbra mare, domn'e. Am umblat prin soare, Golgota-like, punand-o la punct strict la mine in minte.

Asa ca n-am scris niciun articol in care sa povestesc ce mult bine mi-a facut sa-l descopar pe domnul Jung,  cum aveam de gand. L-am citit, in schimb, pe terasa rawdiei. Si, una-doua, in acest volum, notam pe margine cate ceva legat de gentiletea, eleganta si delicatetea observatiilor sale.

Eh, nu-i bai, mai am de trait niste zeci de ani, poate pana atunci mai integram, nor cu nor, umbra. Si mai reducem asteptarile. Mult.

De rasfoit.

Wednesday, July 24, 2013

Apocatastaza

"Dickens este Origen al lumii moderne. Desprindem usor in opera lui pe un adept al apocatastaziei origeniste. Cititorul pricepe ca, la Dickens, toti pana la urma se mantuie, pentru ca toti in prealabil se vor pocai. Totul se va termina cu bine. Raul si Raii n-au fost decat aparente trecatoare."

Apoca-quoi? Dexonline zice asa:


APOCATASTÁZĂ s.f. (Rar) Readucere la un stadiu anterior. ♦ (La stoici și la unii mistici) Reconstituirea unor situații inițiale de proveniență divină în univers. [Cf. fr. apocatastase].

APOCATASTÁZĂ s. f. readucere la un stadiu anterior. ◊ (la stoici și unii mistici) reconstituire a unor situații inițiale de proveniență originară. (< fr. apocatastase, gr. apokatastasis)


apocatastáză, apocatastaze s. f. Concepție a lui Origen despre lume, devenită păcătoasă prin căderea în păcat a primilor oameni, potrivit căreia aceasta va fi restabilită la sfârșitul timpului în starea ei originară, în perspectiva unei mântuiri universale, prin harul lui Hristos. – Din gr. apokatastasis „restabilire în starea primară”.


Citind si-aici si gasind textul mai lamuritor si informativ decat simpla definire (eh, ce inseamna povestea, domn'e!), am bufnit in ras la final, ca tiganul la mal. Deci e de rau, ca asa s-a stabilit acum 1460 ani.

N-am citit mai deloc Dickens insa intuiesc ca-mi va placea, diavolii dau personaje literare interesante. E si diavolul un fel de om cu nevroza iar eu mereu am avut o slabiciune pentru fantasmele infantile ;)

Tuesday, July 23, 2013

Fragmente din "Middlesex", Jeffrey Eugenides - a doua parte

 Sa continuam de unde ne-am oprit ieri, dupa ce am selectat cu mare durere din post-it-uri.

Freckled Big Bang
The girl had taken a seat across from me. She was leaning toward Reetika as though to look on with her, but her eyes were taking on the plants. Her nose wrinkled up at the mulchy smell.

Part of my interest was scientific, zoological. I'd never seen a creature with so many freckles before. A Big Bang had occurred, originating at the bridge of her nose, and the force of the explosion had sent galaxies of freckles hurtling and drifting to every end of her curved, warm-blooded universe. There were clusters of freckles on her forearms and wrists, an entire Milky Way spreading across her forehead, even a few sputtering quasars flung into the wormholes of her ears.

Excuse me, do you speak Female?
Gender was like a native tongue; it didn't exist before birth but was imprinted in the brain during childhood, never disappearing. Children learn to speak Male or Female the way they learn to speak English or French.

To be everywhere
A few times I walked out to the beach to sit by the sea, but after a while I stopped doing that, too. Nature brought no relief. Outside had ended. There was nowhere to go that wouldn't be me.

This scene HAS TO be made into a movie. And I plan to watch it many times.

Monday, July 22, 2013

Fragmente din "Middlesex", Jeffrey Eugenides - prima parte

-sursa foto-
O sa fie lunga postarea asta. Daca ai vedea latura cu pagini, din care ies la aer vreo suta de post-it-uri variat colorate, ai intelege. Middlesex este o poveste lunga, multigenerationala si cu multe rasuciri; vorbeste despre transformari, intelegeri, reintelegeri si neintelegeri. Incepe cu o propozitie puternica, iute, scurta si promitatoare: "I was born twice;". Am citit-o si-am recitit-o si desi e obositoare, te lasa sleit si nu-ti vine sa o intorci si sa incepi iar, imediat, ramai cu gandul ca o vei mai citi inca o data, candva, ca sa... eu stiu din ce motiv mai intai si mai intai?

Sa deschidem, dara, copertele larg si sa incepem sa dezlipim din post-it-uri..

Waltz me to...
Joking but not joking, Desdemona and Lefty embraced. At first they just hugged in the standard way, but after ten seconds the hug began to change; certain positions of the hands and strokings of the fingers weren't the usual display of sibling affection , and these things constituted a language of their own, announced a whole new message in the silent room. Lefty began waltzing Desdemona around, European-style; he waltzed her outside, across the yard, over to the cocoonery, and back under the grape arbor, and she laughed and covered her mouth with her hand. 'You're a good dancer, cousin," she said, and her heart jumped again, making her think she might die right then and there in Lefty's arms, but of course she didn't; they danced on. And let's not forget where they were dancing, in Bythinios, that mountain village where cousins sometimes married third cousins and everyone was somehow related; so that as they danced, they started holding each other more tightly, stopped joking, and then just danced together, as a man and a woman, in lonely and pressing circumstances, might sometimes do.

Marile descoperiri
(...) great discoveries, whether of silk or of gravity, are always windfalls. They happen to people loafing under trees. :P

Married in circles
Bride and bridegroom performed the dance of Isaiah. Hip to hip, arms interwoven to hold hands, Desdemona and Lefty circumambulated the captain, once, twice and then again, spinning the cocoon of their life together. No patriarchal linearity here. We Greeks get married in circles, to impress upon ourselves the essential matrimonial facts: that to be happy you have to find variety in repetition; that to go forward you have to come back where you began.

-sursa foto-
Fugi felurite, de data asta muzicale
The only escape was radio. She wore her headphones in bed, on the couch, in the bathtub. During the summer she carried her Aeriola Jr. outside and sat under the cherry tree. Filling her head with music, she escaped her body.

;)
Sourmelina's anguish at her husband's death far exceeded her affection for him in life.

:D
Across the street young men were calling out to her: "Baby, you got so many curves you make a car crash!"



Greatest story
"The Church doesn't want people not to think," Michael replied without taking offense. "The Church believes that thinking will take a person only so far. Where thinking ends, revelation begins."
"Chrysostomos!" Desdemona exclaimed. "Father Mike, you have a mouth of gold."
But Milton persisted, "I'd say where thinking ends, stupidity begins."
"That's how people live, Milt" - Michael Antoniou again, still kindly, gently - "by telling stories. What's the first thing a kid says when he learns how to talk? 'Tell me a story.' That's how we understand who we are, where we come from. Stories are everything. And what story does the Church have to tell? That's easy. It's the greatest story ever told."

A thing of beauty
As a baby, even as a little girl, I possessed an awkward, extravagant beauty. No single feature was right in itself and yet, when they were taken all together, something captivating emerged. An inadvertent harmony. A changeableness, too, as if beneath my visible face there was another, having second thoughts.

Perfecscapism
He was a great teacher, Mr. da Silva. He treated us with complete seriousness, as if we eighth graders, during fifth period, might settle something scholars have been arguing about for centuries. He listened to our chirping, his hairline pressing down on his eyes. When he spoke himself, it was in complete paragraphs. If you listened closely it was possible to hear the dashes and commas in his speech, even the colons and semicolons. Mr. da Silva had a relevant quotation for everything that had happened to him and in this way evaded real life. Instead of eating lunch, he told you what Oblonsky and Levin had for lunch in Anna Karenina. Or, describing a sunset from Daniel Deronda, he failed to notice the one that was presently falling over Michigan.

PS: io-gi-ni-diz

Saturday, July 20, 2013

"Ferigi si elefanti", C.S. Lewis

-sursa foto-
Nici nu stiu daca as darui cuiva aceasta carte. E genul de carte pe care o cumperi singur, cand si daca ajungi, intr-o anumita etapa a vietii sa ai mai mult ragaz si sa cauti. Asta sau iti place rau C.S. Lewis si vrei sa-l explorezi mai departe de Narnia si Screwtape Letters.

Volumul este o colectie de eseuri in care crestinismul este aparat de argumentele aduse de atei si demistificatori. Contraargumentatia lui Lewis este in acelasi timp meticuloasa, nit-picking, plina de umor, dand pe-afara de umanitate si invaluita intr-o gratie  atat de subtila ca pare greu de crezut. Should you happen to pick up the receiver, he'd make you a believer :) In plus, ca orice scriere a lui Lewis, te va lasa cu o stare buna. Cum se spune foarte sugestiv in engleza, uplifted.

Lewis, care avea o slabiciune declarata pentru povesti, combate tendinta de a hiperanaliza precum si istoricismul si propune o abordarea limpede si necomplicata: sa citim mai des randurile decat spatiile dintre ele, sa tinem minte ca in ceea ce priveste sufletul si credinta, scepticismul este parintele ignorantei. Crestinismul propus de Lewis nu este unul pompos si declarativ, izvorat din minte ci unul necomplicat (nu din cauza asta mai usor si mai putin provocator), asumat la nivelul existentei de zi cu zi.

Doua eseuri care mi-au placut tare sunt "Madulare unii altora" si "Despre iertare".

Primul discuta pericolul ideii destul de socialiste a religiei ca apanaj strict al momentelor de solitudine, din ce in ce mai rare si neincurajate in societatea moderna. Trage tu concluzia :) Arata apoi pericolele cultului (la fel de modern) al personalitatii, individualitatii si originalitatii, care duce la multa, multa confuzie sufleteasca. Nu mai stim deloc cine suntem si ce e bine pentru noi tocmai pentru ca vrem sa fim unici dar egali, irepetabili dar toti plini de valoare doar pentru ca... existam. Mi-a placut mult metafora din pictura: cu putina credinta si mai putin individualism, am accepta sa fim culoarea asezata de un pictor priceput exact acolo unde suntem pusi in valoare mai bine, unde stralucim si unde aducem mai multa armonie.

"Prea lesne ne aratam multumiti de noi insine", scrie Lewis in cel de-al doilea eseu, aratand cum cerem si oferim multe prea des scuze celorlalti, in loc de iertare. Distinctia este una de finete: ierti indiferent de circumstante, ba chiar nici nu le observi; scuzi avand in vedere circumstantele, care adesea sunt abil dirijate pentru a reduce din vina. Cu scuza perfecta, n-ai nevoie de iertare. Ce nu are acoperire in scuze abile, este deci nescuzabil, poate fi iertat. Toti avem noroc sa ni se ierte uneori. Adesea in exact aceeasi masura in care iertam si noi. Suna familiar, nu? ;)


Admit, tematica acestui volum e clar foarte de nisa si atinge subiecte sensibile in viata noastra prea moderna de fiinte valoroase, irepetabile, unice. Cine isi asuma lectura o sa aiba parte de stimulare intelectuala, de umor rafinat si de starea aia sufleteasca de pace, simplitate si inaltare.

Friday, July 19, 2013

Does your mother know?

O chestie e certa in ceea ce ma priveste. Ma rog, mai multe, dar sa exageram acum de dragul efectului stilistic. Am succes la domni ceva mai tineri decat mine.

Desigur, o fi din cauza ca my inner child nu prea sta in ci iese des la suprafata. O fi si din cauza ca mai am foarte mult de crescut pana ajung la individa medie statistic de varsta mea. Cu totii venim cu plusuri si minusuri, bine ca n-am altele mai grave.

Doar ca... oricat de flatata as fi de atentia asta proaspata si extrem de bine-intentionata, nu ma pot abtine sa nu ma intreb de ce nu exista niste difuzoare uriase in lumea asta, din care sa iasa piesa potrivita in momentele cat-de-cat-importante ale existentei noastre.

In cazul acesta, propun urmatoarea piesa. E cea pe care mi-o fredonez singura in gand in timp ce sunt nevoita sa le raspund minunatilor domni prea tineri.




Thursday, July 18, 2013

De pizza

Ianuarie 2013, pe seara si ninsoare, la un film. Niciul, Danu' si mama care le-a facut se uita la un film, ca fetele, si mananca pizza. Din cutie, prin procedeul barbar al muscarii directe, cu sos iu-te pe felie si uneori pe degete... the works.
-sursa foto-


Iulie 2013, pe seara si caldura, la un film. Altul :) Niciul, Danu' si tatal care le-a facut se uita la un film, ca baietii ( :P ), si mananca pizza. Primele doua, la fel ca in imaginea de mai sus. Ultimul, ca in imaginea de mai jos, mentally replace snickers bar with pizza.

-sursa foto-
Desigur, eu sunt unul dintre exemplele vii ale combinarii genelor lor intr-un mod flexibil: mananc pepene cu cutit si furculita si pizza cu mana.

Tu cum faci? Mananci pizza acasa la fel ca in deplasare sau ai seturi variabile de maniere?

Monday, July 15, 2013

Fragmente din "Ferigi si elefanti", C.S. Lewis

-sursa foto-
Cartea aceasta m-a asteptat un an pana am ajuns sa o citesc. Cand ma indragostesc de-un autor in asa hal incat dau fuga si-i cumpar toate cartile, de obicei o buna parte dintre ele ramane necitita. Le pun la vedere in biblioteca, trec mai des si le admir, mai scot cate una, o mangai, o rasfoiesc, o deschid la o pagina oarecare si citesc un paragraf magic... Intr-un final, niciodata prea curand, ajung sa le citesc. Nu ma grabesc, infometata, cand am dat de ceva ce-mi place. Amanarea si asteptarea fac parte din ritual. Mie imi place sa cred ca adauga.

Hai sa vedem acum cateva fragmente iar dupa cateva zile, daca ma invrednicesc, o sa scriu si mai pe larg despre volum.

Efectele galagiei in care traim
"O sumedenie de indivizi bagaciosi, erijati in rolul maestrului de ceremonii, si-au dedicat viata distrugerii solitudinii, oriunde mai exista asa ceva. (...) Traim, de fapt, intr-o lume careia i se refuza solitudinea, tacerea si intimitatea: si careia i se refuza, prin urmare, meditatia si prietenia autentica."

Paradoxul regularizarilor
"De fapt, toate activitatile omenesti sunt afectate de o tendinta fatala care face ca mijloacele sa uzurpe tocmai scopurile pe care ar fi trebuit sa le serveasca. Astfel, banii ajung sa impiedice schimbul de bunuri, regulile artei ajung sa zadarniceasca geniul iar examenele ajung sa-i impiedice pe tineri sa devina invatati."

Conditiile prielnice
"Singurii oameni care realizeaza mult sunt cei care isi doresc cunoasterea atat de intens incat o cauta atunci cand conditiile sunt inca neprielnice. Conditiile prielnice nu vin niciodata."

Precum si noi iertam
"Probabil nu este atat de dificil sa ierti o singura ofensa mare. Dar sa ierti provocarile necontenite ale vietii de zi cu zi - a continua sa ierti soacra despotica, sotul pus pe amenintari, sotia cicalitoare, fiica egoista, fiul duplicitar -, cum putem face asta? Putem s-o facem, socot eu, doar amintindu-ne unde ne situam, dand greutate cuvintelor atunci cand ne spunem rugaciunea de fiecare seara: 'Si ne iarta noua greselile noastre precum si noi iertam gresitilor nostri.' Nu ni se ofera iertare decat in acesti termeni. A o refuza inseamna a refuza mila lui Dumnezeu pentru noi. Nu exista indicii despre exceptii si Dumnezeu este cat se poate de serios in ce spune."

Punem de la noi
"Cu cat obiectul este mai putin definit, cu atat incita mai mult facultatile noastre mitopoetice sau 'esemplastice'."

Sporii de feriga si elefantii
"Acesti oameni imi cer sa cred ca ei pot citi texte vechi printre randuri; dovada este incapacitatea lor evidenta de a citi (in orice sens care merita discutat) randurile insele. Au pretentia ca vad sporii de feriga, dar nu zaresc un elefant la zece metri departare, ziua in amiaza mare."

Saturday, July 13, 2013

"Durabila Iubire" / "Enduring Love"

-sursa foto-
Durabila Iubire este o carte pe care as darui-o unui psiholog sau unui pasionat de cinematografie. Doar daca se jura ca le plac mult descrierile si stop-cadrele. Fara sa stau pe ganduri, as darui-o filozofilor sufletului uman, in complexitatile si penumbrele sale.

Procesul de lecturare a Durabilei Iubiri a fost unul de durata :P A durat ani chiar. Am incercat de cateva ori sa trec de lunga si in ralanti descriere initiala si mi-a iesit abia luna trecuta. Ma bucur ca mi-a iesit, pentru ca am descoperit o intriga care m-a tinut lipita de carte si un subiect care mi-a trezit interesul. Iar daca stilul nu ar fi fost... sec si plat pentru gusturile mele, zau daca nu as fi recomandat-o din tot sufletul. Ba imi amintesc si ceva iritare de la niste vorbe impiedicat puse in romana.

Bref, Durabila Iubire este despre chinuitorul proces prin care o iubire patologica roade si darama o relatie calma, senina si impacata dintre doi oameni maturi, educati si potriviti. In pofida acestor adjective descriptive care ar trebui sa-i ajute, cei doi nu reusesc sa faca nimic pentru a se increde unul in celalalt, a se respecta si a incerca sa se inteleaga. Disolutia relatiei este rapida si inregistrata in detaliu.

In relatia senina si rafinata dintre Joe (jurnalist pe teme stiintifice)  si Clarissa (profesor universitar de literatura) intra, cu ocazia unui accident aproape fantastic si foarte cinematic, Jed Parry, un ciudat si religios tanar rentier. Incet, metodic si analitic, Joe reflecteaza asupra intamplarilor care l-au adus in acest punct al vietii: terorizat de un tanar indragostit si obsedat de el, incapabil sa gestioneze situatia altfel decat ar fi facut-o cu un mister stiintific, atras fara sa vrea in vartejul de inconstienta adus de Jed Parry, intr-o relatie in care distanta dintre el si Clarissa creste si se adanceste. Cauta sa aranjeze haosul, sa-i gaseasca un sens si sa-l inteleaga.

Joe pune cap la cap informatii, intreprinde cercetari si ajunge sa il diagnosticheze pe Parry cu sindromul de Clérambault, o forma de erotomanie, o iluzie paranoida in care suferindul crede foarte intens ca cineva, de regula un superior, este indragostit de el. Din pacate, nimeni nu il crede pe Joe. Nici politia, cu dezumanizantul si frustrantul ei aparat birocratic si nici macar Clarissa, care ajunge sa creada ca Joe inventeaza totul.

"- Te gandesti permanent la el. Nu se mai termina. Chiar si acum, tot la el te gandesti, nu-i asa? Haide, marturiseste. Spune-mi.
- Da, la el ma gandeam.
- Nu stiu ce se petrece cu tine, Joe. Te pierd. E infricosator. Ai nevoie de ajutor, dar nu cred ca eu ti-l pot da.
- Miercuri ma duc la politie. Poate ei...
- Eu vorbeam despre mintea ta."

Dincolo de actiune, care m-a prins, mi-au placut mult jocurile metatextuale. Primul a fost jocul de cuvinte din titlul in engleza. Din pacate, nu a putut fi bine redat in romana. "Enduring" din "Enduring Love" inseamna durata, o iubire care tine si mai inseamna si ceva rabdat, suferit. Sunt o serie de iubiri in acest roman: iubirea senina dintre Joe si Clarissa, iubirea obsesiva a lui Parry, iubirea Clarissei pentru un poet romantic de acum secole, Keats, iubirile de sine ale protagonistilor, care ii impiedica sa-l iubeasca pe celalalt atunci care are mai multa nevoie, iubirea-doar schelet pe care o traiesc Joe si Clarissa in vremurile lor cele mai grele, iubirea de copii, pe care cei doi nu ii pot avea dar cu care se inteleg atat de bine in orice ocazie.


All in all, mi s-a parut un roman destul de greu si incet insa plural, pretentios, rafinat, atragator si complicat construit. O carte despre iubire scrisa foarte mult cu capul si cu jocul perceptiilor. Mi-ar placea sa vad si filmul, McEwan mi s-a parut foarte cinematic.
-sursa foto-


Friday, July 5, 2013

Bena

Cuvantul asta m-a facut sa ma gandesc la Gabi si la drumurile impreuna spre Iasi. Gabi m-a invatat multe, printre care si "cap tractor si semiremorca", "furier". Cand vad cate-un afis cu "execut puturi" tot la Gabi ma gandesc :P Si, inevitabil, la orice piesa HaHaHa Production. Ca orice om grozav, Gabi este Gemeni ;)

Sa vedem, dar, ce-i aia bena, via dexonline:


BÉNĂ, bene, s. f. 1. Parte a autocamionului în care se încarcă materialele. 2. Cupă metalică la macarale, elevatoare etc. – Din fr. benne.

bénă (parte a unui camion) s. f., g.-d. art. bénei; pl. béne

BÉNĂ ~e f. 1) Parte a unui autocamion, în formă de cutie, în care se pune încărcătura; coș. ~ basculantă. 2) Cupă a elevatorului sau a excavatorului; căuș. ~ cu gheare. /benne

BÉNĂ s.f. 1. Platformă închisă a unui autocamion în care se așază încărcătura. 2. Cupă a unei macarale care prinde materialul de ridicat și transportat. [< fr. benne]. 

Voila si-o minunata bena pe autosasiu 8x4 :P

-sursa foto-
 


Wednesday, July 3, 2013

Fragmente din "Durabila Iubire", Ian McEwan

"(...) o istorie despre fixatii si erotomanie reconvertita in fervoare religioasa, despre egoism si dragoste impinsa la extrem".

-sursa foto-
Mi-am amintit si de ce nu am reusit sa trec, in cateva randuri, de primul capitol, acum niste ani. Pentru ca
"acum niste ani" inseamna 2007 si 2008, cand functiona, cu ingaduinta, un singur sfert din mine, restul incercand sa se prinda ce anume se intamplase. Primul capitol este o descriere lunga si inceata a unui pumn de minute, din unghiuri si perspective diferite. Eu iubesc descrierile si le parcurg inceeeet, ca sa-mi pot desena in minte. Totusi, sunt de parere ca McEwan chiar exagereaza putin cu acest inceput, if you know what I mean.


Stop cadru.
"Permiteti-mi sa operez un stop cadru - nemiscarea aduce siguranta - pentru a va descrie cercul." - M-a dus cu gandul la cat de abili am deveni in propriile noastre vieti daca am putea lucra cu stop cadre si nu cu o curgere implacabila si de neoprit. Rewind, erase, fwd, actiune.

Obsesia
"Eu stiu deja o multime despre viata ta. Mi-am asumat aceasta sarcina, aceasta misiune. M-ai atras in existenta ta zilnica si mi-ai cerut imperativ sa o inteleg. Si nu pot sa iti refuz nimic. Daca ar fi vreodata sa dau examen din viata ta, am sa ies primul, fara nici cea mai mica greseala. O sa fii atat de mandru de mine!"- Aici am inghetat putin si am hotarat sa scriu mai des despre carti pe blognaiv si mai putin despre mine. Sau mai cu grija pentru intimitate si mai neutru. Must do.

Sablonul multor suferinte sufletesti
"Statea ghemuit intr-o celula pe care el singur si-o construise, cautand intelesuri, inventand schimburi inexistente, cu universul lor dramatic de speranta si dezamagire, scrutand permanent lumea fizica, intamplarile ei aleatorii, zgomotele si culorile ei haotice, in cautarea unor corelative ale starii sale afective - si gasindu-si intotdeauna satisfactia." - Basically, te inchizi singur si continui sa ai incredere in GPS-ul intern dezarticulat.

Cele mai buze frumoase
"Buzele Clarissei mi-au conturat numele, dar nu s-a auzit nici un sunet, nici macar respiratia. Nu-mi puteam lua ochii de la buzele ei. Atat de suple, atat de lucioase in plinatatea culorii lor naturale. Rujul a fost inventat pentru ca femeile sa se bucure de varianta mai saraca a unor buze ca acestea.
- Joe..., au rostit din nou buzele." - :D Din simpla incantare feminina.

Administrativele si iluzia controlului
"La final, aveam patru pagini de extrase, din care am facut trei copii, pe care le-am pus in trei mape de plastic. Activitatea aceasta calma m-a introdus intr-un fel de transa organizatorica, iluzia administratorului ca toata nenorocirea lumii poate fi tinuta sub control cu ajutorul unui procesor de text, al unei imprimante cu laser si al unei cutii cu clame." - Pe care transa eu o ador. Sa fie ordine, lumina si claritate si totul sa fie sortat dupa minim trei parametri! Te pomenesti ca oi fi vreun soi de control-freak.

Geneza frecarii
"Era o perioada calma a zilei, dar a trebuit sa stau mai bine de o ora in sala de asteptare. Acolo unde nevoia umana de ordine se intalneste cu tendinta umana de a crea haosul, unde civilizatia se izbeste de nemultumiri, descoperi frictiunile si o mare cantitate de uzura. Se vedea in gaurile zdrentuite ale linoleumului de pe fiecare prag al fiecarei usi, in crapatura serpuita, verticala, a geamului givrat de dupa ghiseul de la intrare si in aerul cald, epuizat (...)" - Ca la oameni: unde se intalnesc doua tendinte / fiinte opuse. Frecarea si unele interactiuni ne provoaca basici.

Unele rabdari
"Rabdarea lui demonstrativa era o forma de batjocura." - Cred ca aici au actionat amintirile care ne chinuiesc :P Am simtit de ceva ori privirea aia milos-rabdatoare, adresata unei fiinte sub-inteligente.

Ostil
 "Am inceput sa cred ca poate nu ma uraste, la urma urmelor. Avea o atitudine la fel de ostila fata de porridge ca si fata de mine." -  :P I-o fi gresit cu ceva porridge-ul.

Bliss: o fotografie minunata
"Copacii care margineau strada linistita formau un tunel de lumina verde, spart de punctulete stralucitoare (...)"

Devenim ceea ce suntem
"Dar anii ne inaspresc, facand din noi ceea ce suntem (...)"

Copiii
"Nici pana acum nu am reusit sa ma dezbar de sentimentul acela de mandrie combinata cu acceptare pe care il traiesc ori de cate ori ma ia de mana un copil. M-au tras deoparte, catre mica plaja noroioasa unde ne-am oprit, cu fata spre intinderea maronie.
- Acum, mi-a poruncit Rachael, spune-i si lui Leo. Spune de la inceput, rar, povestea aia cu raul." - Deci asta sa fie? Mandrie cu acceptare?

Monday, July 1, 2013

Seductie

-sursa foto-
"Nici pana acum nu am reusit sa ma dezbar de sentimentul acela de mandrie combinata cu acceptare pe care il traiesc ori de cate ori ma ia de mana un copil. M-au tras deoparte, catre mica plaja noroioasa unde ne-am oprit, cu fata catre intinderea de apa maronie.

 - Acum, mi-a poruncit Rachael, spune-i si lui Leo. Spune de la inceput, rar, povestea aia cu raul."

Asa s-a terminat un roman pe care m-am muncit de cateva ori sa il incep si am esuat de fiecare data. Mai putin ultima oara. Finalul are prea putin de-a face cu actiunea romanului insa m-a emotionat si m-a facut sa zambesc larg si mi l-am amintit acum cateva ore.

Omoram (vorba vine) un sfert de ora in fata Ateneului si m-am trezit, desi adancita in niste planuri si calcule deloc placute, ca ma schimonosesc si fac fete-fete si desenez smileys pe degetele unei fetite grasune de vreo trei ani care nu a avut de muncit prea mult ca sa ma seduca si sa ma smulga de la ale mele. A zambit larg cu toti dintii din dotare, a sclipicit ochii si a venit spre mine, sa ma mangaie pe genunchi.

Mi-am amintit si de vara trecuta, cand Ioana cea mica era intr-o frenezie a vocabulelor. Din care nu a mai iesit pana in prezent. Ne-a pus nume noi, dupa posibilitatile micutului ei aparat fonator. Ne-am transformat peste noapte in Dinana, A'deea, Dodot, Usebu, Bina, Eia, Dola, A'sanda, Iodi si Dăn-Dăn si... ce ne-a mai placut!

Odata cu noile nume am capatat parca si vieti noi, apucaturi noi si suflete noi. Eram mai veseli, mai ghidusi, mai descoperitori, mai... noi. Desigur, am renuntat la vechile nume si am inceput sa ne chemam asa si intre noi. Micuta regina nu trebuia sa ne cheme decat o data. Ne prezentam prompt, ne pliam la inaltimea ei si faceam tot ce tinea de noi sa-i satisfacem doleantele, chiar daca asta insemna sa o pictam pe picioare cu marker, sa o lasam sa inghita pietre, sa ne ascundem ad infinitum si-apoi sa ne prefacem surprinsi de foarte, foarte multe ori consecutiv. La porunca ei, purtam discutii telefonice cu bunici invizibile, beam multa apa inexistenta din cescute abandonate si pline de praf si mancam curmale si caju chiar si in zilele in care nu aveam voie sa.


Suntem aproape lipsiti de vointa (de aparare sigur!) in fata mini-oamenilor. Ce n-am face ca sa le confirmam joaca, povestile, scenariile! Miaunam, latram, ne facem trompe din antebrate, topaim, batem din palme, ne tavalim pe jos. Ca si in cazul pisicilor, faptul ca ne-au ales pe noi, ca ne-au facut onoarea, ca ne-au acordat gratiile si favorurile fie si numai pret de-o clipa, o joaca si-un zambet cu putini dinti eficient folositi ne umple de-o mandrie expansiva si inexplicabila.

Cand mamica / bunica pluseaza parsiv cu un invaluitor "vai, ce va mai iubeste, nu place pe toata lumea, sa stiti..." sau cu un direct "puiule, iti place de domnisoara?", tu esti deja de multa vreme o balta micuta de pufosenie roz cu stelute, curcubee si norisori de vata de zahar.

Ar trebui sa se predea seductie pe baza metodelor folosite intre 0 si 5 ani.