Wednesday, June 5, 2013

Bulinute "eu-eu-eu"

Ma amuzam citind ca daca folosesti foarte des in exprimare "eu", "mie", "al meu", "a mea" e semn de depresie. Ei bine, pe un blog personal, in care scrii despre viata ta, ideile care iti umbla prin minte, lucrurile tale si oamenii tai, sa dai semne de depresie e mai greu de evitat. Don't you think? Sa trecem la bulinute, zic.
  • de acest 1 Iunie m-am simtit foarte putin copil. Drept dovada n-am sarbatorit in niciun fel. Am avut clasicele cirese si cam atat. De 1 Iunie am (oarecum) muncit, lucru pe care copiii nu-l fac. N-am mai trimis sms-uri cu urari, asa cum obisnuiam iar bietelor si dragalaselor doua pe care le-am primit nu am catadicsit a le raspunde. Imi place verbul "a catadicsi". Nici mama nu ne-a mai sunat de 1 Iunie, cum obisnuia. Lucrurile sunt clare.
  • in schimb, de 1 Iunie m-am jucat cu copii. Cu draguta de Ioana mica, cu rochiile ei albastre, energia uriasa, manutele autoritare ("vino'coace!") si ochii zambiciosi si cu un baietel cu tricou AC/DC. Ma dau in vant dupa jocurile cu copii de-astia mici, care abia scot o mana de lalatiuni. Batem din palme, batem in scaune, scoatem sunete, pipaim cu atentie texturi diferite, radem si ne ascundem bau-bau. Si ne privim cu atentie. Ne zambim mult. Nu stiu ce vrea sa zica asta despre mine :P
  • Insa imi da idei. Ori imi fac o gradinita, ori lucrez intr-o gradinita ori fac o armata de copii ori ma fac professionalmarypoppins.
  • din acest inceput de vara vreau sa tin minte mirosul de tei dintr-o dimineata innorata de pe Calea Victoriei si drumul spre casa prin ploaie si desculta, la ceas de seara. Senzorialul sa traiasca si sa infloreasca. E sursa de multe bucurii.
  • niciodata pana acum nu am simtit nevoia de a-mi sarbatori ziua de nastere. Anul asta nu face exceptie. Daca ar fi dupa mine, de ziua mea as sta singura sau cu o mana mi-ca de oameni, mi-as inchide telefonul, as lenevi, as citi deja ritualica mea carte de ziua mea, as sta de vorba despre lucrurile mici care ne fac fericiti. Rezist insa unei bune parti din aceste dorinte, in speta celei cu telefonul. Imi plac, in schimb, sms-urile pline cu dorinte frumoase. Cei care le trimit nu stiu ca le pastrez si le recitesc cateodata si ma emotioneaza si ma gandesc cu drag la ei. Dintr-o convorbire telefonica mi se pare ca raman cu prea putin raportat la cantitatea de zgomot. Sunt foarte subiectiva cand vine vorba de exprimarea in scris :)
  • La singura petrecere de ziua mea am avut cirese (multeeee), tort bun cu multa ciocolata, biletele lipite prin casa cu indicii care imi spuneau unde erau darurile. Am si acum biletelele, li s-a schimbat culoarea si pe alocuri scrisul s-a estompat insa mie imi spun povestea zilei mai ceva ca fotografiile. Imi amintesc lumina, fosnetul marului din fata ferestrei (pe fereastra era lipit un indiciu), caldura (irelevant, de ziua mea mereu e foarte cald :P ), camasa cu carouri alb-rosu pe care o purtam atunci. Pentru ca numarul de invitati a fost mi-nim, m-am simtit bine. Nu puteam duce multa atentie. Nici acum nu pot, m-am mai dresat, de nevoie. Doar ca la sfarsit cad lata, de parca as fi cosit iarba toata ziua.
  • "eu", "mie", "al meu", "a mea". :P

6 comments:

Monica said...

vaaai, de la o vreme încoace mă întorceam mereu pe texte (blog, mici comentarii) să tai „eu” și ”pe mine”. Să știi că o fi fost un început de depresie (din moment ce eram conștientă și le-am cam eliminat)

Dănu said...

Ca sa continuam in nota psiho-pop, tu stii cel mai bine cum stau lucrurile in ceea ce te priveste :P

Nu cred, domn'e, nu cred chestia asta cu depresia. Cel mult sunt egocentric. Si narcisic, ceea ce inseamna ca stau bine cu stima de sine deci nu sunt depresiv.

Desigur ca articolul de l-am citit eu decontextualiza si generaliza din belsug.

Miha said...

Pai hai cu armata aia de copii odata! De cand ameninti! Eu te-as lua de Mary Poppins, mai pe la anul asa. Oferta ferma, sa se noteze :)))

Dănu said...

:) Notat.

AgentMiau said...

Sa stii, poate nu ti-am povestit niciodata, ca tu m-ai invatat sa trimit sms-uri de ziua copilului si nici nu ma gandesc sa renunt, am sa continui traditia si pentru ca aduce multe zambete si placere printre prietenii mei, copiii mari!

Dănu said...

Miau, multumesc frumos :) Sa pastrezi traditia, traditia e buna. Si da, inveseleste.

Poate la anul, daca o sa ma simt mai copil decat anul asta, reiau si eu :)