Sunday, May 26, 2013

Paid to obey

Ieri am avut o discutie aprinsa si memorabila cu un elev de-al meu, un tip foarte driven, ambitios, muncitor si perseverent. Bref, tot ce eu nu sunt. Inca. Eu am primit de sus o droaie de daruri pe care nu le merit si pe care le risipesc sau le las acolo, poate-poate or face ceva singure. In timp ce eu citesc, beau ceaiuri aromate, scriu povesti, visez cu ochii deschisi si rontai biscuiti.

Imi spunea ca el are succes in ierarhia in care se afla acum undeva intermediar pentru ca s-a prins ca este platit ca sa fie cuminte si ascultator, sa faca ce i se spune fara a comenta, cu atat mai mult daca ceea ce i se cere e gresit sau ridicol. Paid to obey.

-sursa foto-

In top cinci fraze cu care imi scoti la suprafata combativitatea bine ascunsa si destul de lenesa in mod obisnuit.

Obey. Fara explicatii, fara argumente. "Ca asa spun eu". "In departamentul asta, seful sunt eu."

Putine lucruri imi sunt mai detestabile si putine lucruri trebuie sa invat mai mult decat sa fac asta.

Si, nu-i vorba, imi cunosc bine de tot lipsurile si lucrez incet si temeinic sa le remediez. Dupa multinationala am lucrat un an si ceva intr-un domeniu special ales pentru a-mi dezumfla ego-ul care sta tot timpul in spatele nevoii de a nu fi obedient. Cu o persoana special aleasa, provocatoare, autoritara, cu reactii impulsive urmate de eternele scuze care ma scarbesc pe mine mai mult decat lipsa lor.

Am plecat doar cand am verificat ca am invatat.

M-am ambalat putin in discutia de ieri, pentru ca, indiferent de ego, autoritate si ierarhie, inca mi se pare ridicol sa platesti un om ca sa te aprobe si sa faca exact cum ii ceri mai degraba decat sa-l platesti pentru a-ti pune la dispozitie intregul lui potential, care uneori vine si te provoaca si pune intrebari incomode si priveste din unghiuri din care tu nu privesti. Iar daca mai e si tanar si cu prea multi dinti, mai si spune cu voce tare lucruri din categoria celor "care nu se spun" si deschide, cu intentii revolutionare, subiecte tabu.

Am ajuns acasa si m-am gandit mult la pozitia mea. La pozitia lui, care se jura ca a identificat secretul succesului in legea populara a capului plecat pe care sabia nu-l taie. Eu ma tem ca daca pleci prea des capul in loc sa-l folosesti pentru a evalua situatia, s-ar putea sa nu-ti mai mearga.

Iar azi am vazut, voila coincidenta, "Hannah Arendt".

Am ras de succesiunea intamplarilor si de faptul ca o sa tot ruleze pe fundalul mintii mele cateva zile.

In plus, ma bucur ca am descoperit asta despre elevul meu. Si-asa ma invata foarte multe fara sa stie (vezi primele randuri), acum ma simt de parca ar trebui sa-l platesc eu pe el. Hai sa nu-i spunem asta, e un negociator prea bun ;)


2 comments:

G. said...

Intotdeauna, de cand te cunosc, am avut impresia ca judeci intr-un mod foarte aspru. Cred ca ti-am recomandat si in alte situatii sa fii mai blanda cu tine insati. Esti mai mult decat OK :-)

Dănu said...

Multumesc.(Sigur-sigur ne cunoastem?)