Sunday, March 31, 2013

Limba oficiala in Rai

Tata e mare fan cataloage cu oferte asa ca de fiecare data cand vine pe la noi aduna tot ce are foi colorate si sta culcat suficient timp pe raftul de sub cutiile postale din scara.

Asa se face ca in aceasta dupa-amiaza am rasfoit un catalog de la un discounter si am stabilit, dimpreuna cu Niciul, ca in Rai probabil ca se vorbeste... (wait for it :P ) italiana.

Ce sunete voioase! Ce vocale mangaietoare, ce consoane line! Cat de savuros se imbina sunetele sprintare cu alea lenevoase ca un gatto!

Rasfoiam si straluceam de bucurie, declamand usor florentin si garnisind cu gesticulatii.

Fettucinne, canneloni e risini! Mamma mia, ma pana si numele sunt deja gustoase.
Farfalline al pecorino! Oi si manca, cert e ca as putea spune asta pana aproape de epuizare si mi-ar placea de fiecare data.
Abruzzo, cele mai magnific de minunate fricative.
Mortadella, focaccine, le magnifiche bruschette. Ar trebui sa ne saturam doar din vorbit, asa delicios suna totul.
Risotto, latte macchiato, stracciatella.
Croccantini (ah, iubesc consoanele astea dublate!), bocconcini si, tineti-va bine, cuoricini. Piccoli cuori.


Noi doua avem noroc ca in pruncie, cand se prind mai abitir limbile straine, am fost expuse din belsug la italiana si am prins, mai presus de toate, dulceata aia de accent. Ne mai amuzam din cand in cand (insa numai in pauza de masa, vezi Toma Caragiu :P ) conversand in italiana, aruncandu-ne replici disparate sau facand jocuri de cuvinte. Ba chiar am avut cateva hei-rup-uri gemenish de studiu. O ajuta si faptul ca avem o verisoara olimpica pe tara la italiana?

Am rasfoit si-am umplut bucataria de sunetele astea frumoase. Cand bucataria era plina si ne impiedicam de stracciatelle, bocconcini si cuoricini (noi *heart* cuoricini!), am deschis larg ferestrele si vorbele astea frumoase s-au ridicat in sus in norisori pufosi, care se mai plimba si acum pe cerul orasului, daca esti atent si-i vezi.

Wednesday, March 27, 2013

Lucruri subestimate si lucruri supraestimate

Subestimate sunt, in ecuatia unei vieti bune:
  • somnul suficient, devreme si odihnitor;
  • loisir-ul si timpul alocat pentru stat degeaba, cu ochii pe fereastra, pe pereti, pe tavan;
  • hidratarea cu apa si infuzii de plante. Alain de Botton spunea ca de multe ori disperarea este doar lipsa de somn combinata cu deshidratare...;
  • imbratisarile si micile atingeri umane, non-sexuale;
  • sarutul. De fapt, saruturile. Ma rog, maratoanele de.
  • salatele pline de lucruri vii ca frunzele verzi si crocante, germenii, legumele zemoase;
  • merele cu scortisoara si bananele cu mana si in cantitati nerusinate;
  • dusul si toate procedeele umane de curatire;
  • sms-urile ghiduse;
  • darurile mici-mici;
  • portiile de ras din motive variate si cat mai stupide;
  • fundalul muzical al zilelor noastre;
  • invatarea;
  • joaca si interactiunile cu copiii;
  • intalnirile cu oameni calmi, buni, neagitati, mai putin anxiosi, luminosi. Ca niste licurici sunt :)
  • rabdarea cu micile imperfectiuni ale celuilalt si, mai ales, ale noastre;
  • pacea interioara bine asezata, puternica si care sa nu fluture, ca o trestie, la orice miscare din exterior.

Supraestimatele:
  • adevarul: a-l spune altora ca ei nu-l vad, a-l spune indiferent de consecintele umane, a ni-l spune noua in detrimentul blandetii si al iubirii pentru noi insine si gresalele noastre;
  • zaharul si prajiturile.
  • a avea dreptate, a-l controla pe celalalt, a te dovedi tu mai cu mot decat el;
  • gadget-urile;
  • orele de munca;
  • egalitatea intre femei si barbati, din care doamnele ies mai mereu ciufulite, isterice si incercanate;
  • dreptatea.
Tu ce-ai mai adauga? Si de-o parte, si de alta.

Tuesday, March 26, 2013

Va multumesc pentru crengute!

Dupa socotelile mele, am strans, cu bunavointa voastra, 26 de comentarii la recenzia "Orasele Invizibile" si 16 la "Fascinatia ideilor". Asta inseamna cate un stejar regulamentar pentru fiecare carte. Si comentariile in plus peste 15 de la fiecare participant in campanie se vor strange in grupuri de cate alte 15 pentru a planta alti si alti copaci. Nimic nu se pierde, totul se transforma in copaci.

Asadar, cu bunavointa voastra, noi am plantat doi stejari si vreo trei sferturi dintr-un al treilea. Va multumesc frumos si va sunt recunoscatoare.

Pe unii dintre voi nu va cunosc, asa ca o sa va trimit valuri virtuale de ganduri bune si energie. Pe altii va cunosc, las' ca vorbim noi diseara acasa ;)

Wednesday, March 20, 2013

Fascinatia Ideilor, Jack Bowen

"Fascinatia Ideilor" este un manual alternativ de filosofie. De fapt, stai putin sa nuantam. Este manual doar pentru ca te invata istoria ideilor, ordonat cronologic, clar si aplicat. Alternativ este, ca aduce mult a pagina web. Cat despre filosofie, e mai mult istoria ideilor.

Si pe cartea asta am pus-o pe lista de "Idei bune pentru Cadouri". Pe-asta as darui-o oamenilor cu tendinte renascentiste de imprastiere culturala si educativa, pentru ca imprastiatii de acest gen stau uneori mai subred pe baze. As darui-o si adolescentilor putin mai isteti si mai curiosi decat media. Oricum, slava domnului ca am ajuns eu la ea, ca m-a fascinat de-a dreptul si de-a stangul.

Povestea seamana teribil cu "Lumea Sofiei" a lui Jostein Gaarder, doar ca isi doreste mai tare exhaustivitatea si e construita mai organizat si premeditat. Are, in primele pagini, o lista lunga de tot cu minti luminate, ganditori si filosofi incepand de dinaintea erei noastre si continuand pana in contemporaneitate. M-a amuzat sa ii insemn pe cei cu care am avut de-a face; mai am mult de invatat. Si, apropos, prefata se deschide cu un citat din Plutarh, domn istet, deloc dus cu pluta, care spune ca mintea nu e un vas de umplut ci un foc de aprins.

Exact asa face si "Fascinatia Ideilor": aprinde focul si pune pe baze mai stabile cunoasterea filosofica imprastiata.

Pe intinderea a vreo 440 de pagini mari si inghesuite cu informatii, Ian, un adolescent american, invata despre, experimenteaza si discuta subiecte majore ale gandirii. Iata cateva dintre ele: sinele, mintea, sufletul; stiinta si Dumnezeu; binele si raul; credinta si ratiunea; liberul arbitru; ce este etic si ce este moral; fericirea la oameni.

La final, afla ca s-a pregatit pentru a-si putea indeplini vocatia de Tesator de Vise. Dupa o scurta si intensa bulversare, Ian porneste la a crea vise pentru oameni. Cu ajutorul viselor, in fictiunea din "Fascinatia Ideilor", la fel ca in viata obisnuita, intelegem putin mai bine realitatea si motivul pentru care facem umbra pamantului.

Mi-a placut mult sa aflu ca exista, inca de pe vremea lui Pierre Flourens, o dezbatere cu privire la soarta sinelui in timpul anesteziei: unde se duce sufletul omului cand trupul lui sta pe masa de operatie, anesteziat? Mi-am reamintit de Briciul lui Ockham si mi-am propus sa aleg din ce in ce mai des explicatia simpla in defavoarea ghemurilor intortocheate pe care ni le construim noi deseori ca sa ne scuzam incapacitatile. E adevarat ca sufletul omului cantareste 21 de grame, cum ni se spune via Hollywood? M-a socat sa citesc despre subiectivitatea stiintei si a paradigmelor pe care noi le luam de bune si de "sigure" tocmai pentru ca sunt STIINTA; despre failibilitatea procesului de inductie stiintifica, in care observi o mana de legitati si apoi tragi de fire sa-ti iasa rezultatele conforme cu ipoteza. Vorba lui Einstein:

"La intrebarea care i-ar fi reactia daca un experiment ar produce un rezultat care nu s-ar potrivi cu teoria, Albert Einstein a raspuns: 'Cu atat mai rau pentru experiment. Teoria are dreptate!'"

Cartea asta e musai de citit sau macar de rasfoit pe indelete (caci se preteaza si la asa ceva). Te pune in pericol sa fii al naibii de istet.

Aceasta recenzie face parte din campania vALLuntar, editia a doua, initiata de grupul editorial ALL, cu sprijinul Romsilva. La fiecare 15 comentarii stranse la o recenzie, Romsilva si All planteaza un copac in zone despadurite din Romania. Pana acum s-au strans, crenguta cu crenguta (a se citi comentariu cu comentariu), 230 de brazi, molizi, pini si stejari.

Te rog, lasa si tu o crenguta :)

Tuesday, March 19, 2013

Orasele Invizibile, Italo Calvino

"Orasele Invizibile" este o carte cum rar am mai intalnit. Are rama ca un tablou, e in proza desi este o poezie extinsa pe o suta si ceva de pagini si vorbeste despre orase si calatori desi se refera la tipologii de femei si variatele minunatii pe care acestea le ascund, le arata sau le ofera, la amintirile si gusturile pe care le lasa.

Mi-a placut la ea si ilustratia copertei si traducerea (rafinata si frumos curgatoare, de Oana Bosca-Malin) si granulatia hartiei... sa spun drept, m-am cam indragostit de cartea asta si imi bate inima putin mai tare cand ma gandesc sa mai citesc si alte lucrari de-ale lui Italo Calvino.

Stii parerea mea, cel mai bun cadou este intotdeauna o carte. Ei bine, "Orasele Invizibile" este o carte de daruit iubitelor, fie ele actuale, foste sau viitoare-iar-ele-nu-stiu-inca. Iubitelor si femeilor minunate care ne sunt prietene, a caror delicatete sau forta o admiram. Cu un ambalaj frumos si-o mana de vorbe scrise cu sinceritate in dedicatie, you'll go a long way ;)

Povestea este a hanului Kubilai, stapanitor peste lumi intinse, care asculta, la ceas de ragaz, pe-nserat, istorisirile calatorului Marco Polo despre orasele intalnite in calatoriile sale. Marco Polo si Kubilai Han nu vorbesc aceeasi limba. Totusi Kubilai intelege tot ce are de spus calatorul. De foarte multe ori, cei doi nu fac decat sa isi stea alaturi, in tacere. La un moment dat Kubilai devine Povestitorul, caci asa se intampla cu orice Povestitor de seama: creeaza un altul. Isi descriu fragmente de orase, isi evoca dimineti, isi picteaza reciproc varstele de aur ale unor orase atat de magice incat si ei se intreaba daca exista. Daca au existat vreodata.

Iata ce se povesteste despre intemeierea Zobeidei, orasul alb:

"(...) oameni de natii diferite  au avut acelasi vis, au vazut o femeie care alerga noaptea intr-un oras necunoscut, o vedeau de la spate, avea parul lung si era goala. Au visat ca o urmaresc. Si, tot alergand, fiecare pe rand a pierdut-o. Dupa vis, s-au dus sa caute acel oras; nu l-au gasit, dar s-au gasit intre ei; au hotarat sa construiasca un oras aidoma celui din vis."

La orasul Despina se ajunge in doua feluri si orasul se arata diferit privitorilor, in functie de cum s-a ajuns acolo. Leonia se reface in fiecare zi; totul este proaspat si neatins, ad infinitum. Zirma este orasul redundant, care se repeta pentru a se fixa mai bine in minte, pentru a nu se mai sterge niciodata. Tamara este un oras adanc, ascuns, labirintic, in care tot ce vezi are o semnificatie anume, ascunsa; pleci din Tamara cu obiceiul de a cauta semnificatii. Valdrada este orasul dublu: este Valdrada reala si Valdrada cea oglindita; aici oamenii se comporta cu mare grija si nu lasa nimic la voia intamplarii pentru ca oglindirea da o demnitate speciala vietii. Eutropia, orasul mercurian, nu este unul ci toate orasele laolalta. Sunt si femei asa. Nu?

"Cea care comanda povestea nu e vocea, e urechea..."

Imi pare foarte rau ca nu stiu cum sa-ti povestesc despre poezia din "Orasele Invizibile". Poate ca e mai bine asa: povestea ti-am spus-o eu si poezia o descoperi tu.

Aceasta recenzie face parte din campania vALLuntar, editia a doua, initiata de grupul editorial ALL, cu sprijinul Romsilva. La fiecare 15 comentarii stranse la o recenzie, Romsilva si All planteaza un copac in zone despadurite din Romania. Pana acum s-au strans, crenguta cu crenguta (a se citi comentariu cu comentariu), 230 de brazi, molizi, pini si stejari.

Te rog, lasa si tu o crenguta :)

Thursday, March 14, 2013

Alexandru Paleologu, 14 martie 1919 - 2 septembrie 2005

Pentru ca astazi este aniversarea nasterii lui Alexandru Paleologu, o sa te invit sa citesti, daca vrei sa petreci niste minute de desfatare si zambet interior si exterior, cate ceva din ce a avut de spus despre


Si aici pe blog poti gasi categoria Paleologu, cu fragmente de eseuri care pe mine m-au impresionat sau m-au invatat iar acum sunt, sper, parte din mine. Una dintre partile de care sunt mandra :)

Wednesday, March 13, 2013

"Most people are other people"

Atat (putin) cat am citit, mi-a placut Oscar Wilde. M-am revoltat, insa, astazi cand am interpretat propozitia asta ca o forma de repros, de privire de undeva de sus asupra oamenilor.

Am rasucit ceva minute propozitia pe toate partile ei, mult mai multe decat cuvintele continute.

Cred ca-i bine ca e asa. E bine si frumos.

Eu sunt atat de mult altii! Sunt mult din ce sunt mama si tata, sunt continuarea unei funii din istoria feminina a familiei mele, incerc sa fiu cat mai mult din blandetea si bunatatea nativa a Niciului, folosesc cuvinte, expresii, feluri de a privi si gesturi pe care le-am sterpelit de la altii si din carti. Vreau sa fiu cat mai mult din delicatetea si volubilitatea Ioanei, din curajul si vitalitatea Giei. Am reusit, cu greu si mult muscat de limba, sa tac din gura si sa astept, ca Ana.

Pentru ca la capitolul smerenie stau mai prost, ma bucur ca nu sunt prea.... sau prea...., ca X, Y sau Z pe care i-am cunoscut la un moment dat.

De fapt, singurele trasaturi care ma insotesc de cand sunt constienta de mine sunt faptul ca sunt curioasa, ca imi place sa citesc (carti mai bune tot multumita altora!) si ca-i spionez pe oameni (intr-un sens bun, cred eu).

Da, this person here is lots of other people si e putin mai buna tocmai din acest motiv.

Monday, March 11, 2013

The way I see it.

" 'Look boy, the way I see it, the sooner we accept we are always alone in our most important moments, we are always desperate when our souls are empty and we are always telling lies to our most important ones, the sooner we begin living our small, wretched yet happy and rich life, surrounded by imperfect liars that imperfectly care about the monsters we all are.'

He crushed the butt in the dirty ashtray, stood up and walked out feeling the wall. For a trembling second, I thought I saw his left hand twitch in the ray of light coming from the bubbly, light-bathed kitchen."

Ha!

Wednesday, March 6, 2013

Sistemul imunitar ideologic

La pachet cu gramada de lucruri bune ale maturizarii vine si un lucru detestabil. Un sistem imunitar rezistent la idei noi. Exprimarea astea geniala nu-mi apartine, e a lui Jay Snelson, teoretician al libertatii, eu doar am fost la locul potrivit ca sa o gasesc.

"Our ideological immune system resists acceptance of any new ideas that would overturn any of  our old basic ideas."

Asa se intampla si in viata noastra mica, cea personala. Aici as putea sa scriu un paragraf, chiar doua, sa exemplific.

Nu o sa fac asta.

O sa spun doar ca e mare pacat sa ne imburghezim ideologic. Si in stiinta si in viata noastra mica-mica. E greu cu ideile / perspectivele noi, ca uneori e ca si cand ai impinge un bolovan pe gura unei sticle de-alea vechi, din sticla, de apa minerala Biborteni. Nu te faci om nou cu usurinta ci cu dificultate.

Ceee ce ne duce la adevarata intrebare-durere: si... ce facem noi, ca cetateni cinstiti, cand gasim pe strada o idee, o idee noua? Cum stim daca ne e buna sau ne e rea?

PS: tot in viata noastra mica-mica, de ce tinem mortis sa facem pe sistemul imunitar ideologic al celor dragi?