Sunday, December 22, 2013

Zile bune si gustoase...

... sa aveti si sa avem. Ne-om citi, vedea, auzi, imbratisa la anul. Sa speram ca nu cu mult mai rotunzi insa cu mult mai voiosi, iubiti, odihniti si cu planuri mari si forte pe masura lor.

>:D< & sarbatori fericite!

Saturday, December 21, 2013

Afara*365

Inauntru este locul meu favorit. Inauntru poti sa faci toate lucrurile placute si gustoase ale vietii. Inauntru poti sa vezi un film-doua-mai multe, sa stai de vorba, sa citesti intins pe burta, sa iubesti in fel si chip (afara cica ultragiezi bunele moravuri ale celorlalti ;) ), sa invarti o placinta, sa mai nascocesti o supa, sa ordonezi lucrurile dupa cum vrei. Tot inauntru poti sa rasfoiesti fotografii, sa cotrobai prin cutiile cu amintiri, sa impachetezi cadouri, sa vorbesti la telefon cu picioarele pe perete, sa faci exercitii. Inauntru poti sa te incretesti de tot intr-o cada plina cu apa calda si variate infuzii, sa aranjezi hainele pe culori, sa umpli tot inauntrul cu aburi de lavanda.

As putea continua asa cale de multe randuri, atat de multe exemple de lucruri gustos de facut inauntru pot gasi. Din fericire, am o minte extensibila si apreciez foarte multe si din cele ce se pot face afara.

Afara poti sa alergi, sa sari coarda fara sa o agati de lustra, lampadar, scaune, galerie, colturi diverse, oglinda, teanc de hartii 'urmeaza sa le sortez'. Afara sunt muntii, nisipul, frunzele, papadiile, pietricelele si conurile de brad. Afara, cand te plimbi, peisajul e mai variat si mai putin repetitiv :P Cea mai mare parte din spectacolul uman e afara si, la naiba, toata natura e afara.

Imi place si afara insa... maaaaama, cat de multe zile lipite as putea sta in casa! Nici nu vrei sa stii. Nu ma plictisesc, nu devin agitata, stiu sa fac mancare buna din aproape nimic, am nevoie de putini oameni iar unde stau eu intra pe geam doar aer de calitate, rasariturile, apusurile, vantul si vrabiile se vad si se aud de minune. E drept ca mi se face dor de cate o plimbare, insa pe principiul qu'ils mangent de la brioche, daca nu au unde sa se plimbe, mai abitir sa danseze!

-sursa minunatei foto, cu nostalgie dupa unul dintre drumurile spre bunicii paterni-
Pentru la anul, una dintre provocarile pentru animalul prea domestic din mine va fi sa ies din casa in fi-e-ca-re zi. 

Dimineata, in miez de zi, pe-nserat sau noaptea pe luna. Pe uscat, soare, vant, ploaie, ceata, arsita, caldura umeda. Cu treaba, cu placere, cu nevoie sau pur si simplu. In doua picioare, in multiplu de doua picioare si chiar daca raman, temporar, intr-un singur picior. *365.

Asa. Acum v-am spus si voua. Sa ma trageti de maneca atunci cand ma prindeti, de preferat inspre afara ;)

Voi ce provocari ii pregatiti in 2014 lenesului interior?

Friday, December 20, 2013

Colectie

Sa fim intelesi: exista iubire si ce depaseste excesiv pe plus are alt nume. Ii zice obsesie sau perversiune in sensul etimologic, de deviere de la un comportament considerat corect, potrivit.

Sa zicem ca am vazut o carte minunata. La exterior. E un hardcover superb: coperta e de poveste aurie, hartia fiiina, interiorul copertelor e acoperit cu un model demn de rochia unei zane, pana si supracoperta e frumoasa. Si la interior e minunata, stiu asta pentru ca am citit-o si... o am deja acasa. Intr-o alta editie, mult mai putin frumoasa.

Sa zicem ca am stat langa in ea in librarie si mi-am framantat labutele si nu numai pret de multe minute. Si prefrontalul l-am framantat, in cautarea unui raspuns la intrebarea mea nerostita, pe care daca as fi rostit-o, ar fi sunat cam asa:

pleasepleasepleasepleaseprettypleaseporfavortelosuplicooooooooterogterogteorgterooooog. 

Impasibil (nu prea are loc de miscari el acolo sus...), prefrontalul a zis nu si a creat imaginea celor doua volume de-acasa, de pe raftul de miscellanea. Cica sa-mi iau gandul. Ceea ce, de cele mai multe ori, se dovedeste mult prea usor de zis pentru cat e de greu de infaptuit. Plus ca daca ai ajuns sa porti conversatii cu o parte componenta a ta, s-ar putea ca multe sa-ti fie greu de infaptuit. Ma rog.

-sursa foto-
Sa zicem ca m-am pus pe dat sms-uri entuziaste cui stiam ca avea si / sau citise volumele. Pe cele din editia urata mai putin frumoasa. Dand simultan ture in jurul raftului unde se afla cartea. Minunata-depovestea.

Sa zicem ca inca mi se mai parea o idee buna sa o cumpar, desi o mai aveam acasa, o citisem deja, imi luasem deja auto-cadoul, mi-ar fi afectat bugetul viitor (caci hardcoverurile frumoase si grasute obisnuiesc sa coste la fel de rubensian), imi doresc sa nu mai cumpar carti impulsiv, prefrontalul se impotrivea.

Sa zicem ca o sa o visez la noapte.

Ce, daca ti-ai luat deja nevasta dintr-o editie anterioara, mai putin aspectuoasa (si intre timp o mai citesti de cateva ori, o mai bagi in rucsac, o mai indoi pe la colturi, o mai imprumuti si altora sa o citeasca si se uzeaza) si o ai acasa, cand vezi o editie noua, proaspata, misto, frumos decorata, mai aratoasa, o iei si pe-asta de supracoperta si-o indemni sa stea si ea la tine pe raft, sa-ti faci mendrele si cu ea din cand in cand, ba poate chiar sa citesti -Doamne, pazeste!- stereo? Nu, din varii motive: nu se face asa ceva; o sa crezi despre tine ca esti un om de doi bani; te bate editia veche si ti-e frica.

De-aia zic: sa pretinzi sa posezi mai multe editii ale aceleiasi carti este perversiune. Devii colectionar din cititor. Nu cred ca e bine. Totusi, nici sa ai prea multe certitudini nu e bine.

Asa ca eu am decis, peste noapte, sa las subiectul intredeschis si sa astept pana la anul. Intr-un an ai timp berechet de gandire daca sa cumperi sau nu o carte inutila insa ataaaaat de frumoasa. Si ca sa nu treaca prea mult timp (cica nici inactiunea nu e buna atunci cand ai de luat o hotarare), am sa o cumpar in ianuarie.

Sa zicem ca asta ma face sa ma simt foarte usurata. Nu neaparat doar din punct de vedere financiar. Si fericita. Dar stiam deja ca amanarea placerii are efectul asta surprinzator.

Monday, December 16, 2013

Bini di tat

Devine din ce in ce mai clar: anul asta m-am transformat intr-un adevarat baietel cultural. Dupa ce am devenit fan SF, am inceput sa vad filme cu gangsteri, de actiune si westerns, in acest weekend am fost introdusa in subcultura muzicii mixate de DJ. Or whatever you call it.

Umanitatea nu a facut niciun pas, eu insa am facut a giant leap. De fel, sunt mai conservatoare decat imi place sa vad la mine. Ascult numai mortaciuni (cum s-a exprimat gratios un domn baietel la adresa gusturilor mele muzicale) si vreau ca muzica mea sa aiba versuri (exceptie face jazz-ul, el are voie sa nu aiba versuri). Mintea mea nu pricepe muzica fara poveste, de-aia imi si place opera iar la concertele simfonice e musai sa stau in fata si sa urmaresc orice miscare si grimasa a muzicienilor: daca nu am poveste, imi fabric singura. Imi incarc in playere numai muzica ordonata si grupata, numai albume intregi sau foldere de trupa / artist; n-ai sa vezi la mine salate si mixuri.
-sursa foto-

In ciuda acestei rigiditati de care ma vaiet mai mult ca sa ma aflu in treaba (in rest imi place si o consider utila la casa mea), Silent Party de vineri seara mi-a placut de mi s-ar fi invartit urechile ca lui Bugs Bunny. Daca le-as fi avut de aceeasi lungime, desigur. M-am zbantuit cat m-au tinut muschii din greu incercati abia cu cateva ore inainte si-apoi inca putin. Am observat diferentele de maiestrie intre DJ-ii serii si am admirat niste suprapuneri de sunete ge-ni-a-le. Ma si intreb cum de nu m-am prins pana acum, fie chiar si teoretic, ca e un soi de muzica pe gustul meu: teribil de eclectica si jucausa. Nu as zice ca o se mute muzica asta si la mine in casti on a regular basis; pentru parties insa e minunata.

M-am simtit excelent si printre pustii de 22-23 de ani. Ba chiar cred ca i-am luat nitel, de ceva vreme sunt in forma. Nu, nu rotunda, dar undeva pe-acolo.

De la atata injectie de tinerete (maica :P), a doua zi, cand am cumparat cu Iepurul o sticla de bere smechera, infuzata cu coriandru si portocale, tanti de la casa mi-a cerut buletinul. Eu nu-l aveam, il avea Iepurul, sensibil mai tanar decat mine. Danu' si tini bini di tat ;)

PS: beware, o sa fac exces de moldovenisme o perioada. Am luat o masa grozava la un restaurant cu acest specific. Atat de buna e mancarea lor ca numai asa ai vorbi dupa ce o gusti. Pi buni.

Friday, December 13, 2013

Deseo del dia, episodul cu papadii

Pe cand lucram la multinationala, in departamentul de grija-omuletilor-resursa, abia asteptam primavara-vara-toamna. Ca sa pot merge pe jos, prin parc, de la Aviatorilor la Fantana Miorita. Gaseam pe drum o floare care imi facea cu ochiul de prin iarba si o luam cu mine. De cele mai multe ori o papadie.

Imi plac foarte mult papadiile, imi plac pentru ca sunt atat de fragile, pentru ca sunt ca si cum nu ar fi, pentru ca fac lumina in iarba, pentru ca se spune ca fiecare dintre petalele ei poate duce ganduri secrete catre destinatarul lor de drept atunci cand e suflata (*blush*), pentru ca nu se poate face buchet din ele, ca sa fie fiecare mai invizibila pentru a fi frumoase toate gramada.

Papadiile sunt putin ca baloanele de sapun si ca norii. Papadiilor li se potriveste ikebana: sa aiba mult spatiu in jur si in linistea data de acel spatiu sa le poti vedea cu toata atentia si cu tot sufletul. Sunt si oameni asa.




Azi m-a apucat asa un dor de-o papadie in iarba... Sau de-o papadie intr-un pahar cu apa. M-am pus pe rasfoit toate fotografiile cu papadii pe care le-am strans de-a lungul dragului de papadii. Apoi tot internetul cu papadii. Nu mi-a trecut.

Ma rog. O fi vreun motiv (pe care eu nu il pot patrunde) pentru care ne dorim uneori lucruri imposibile. Sunt si oameni asa.

Thursday, December 12, 2013

Dovleac: negativ

-sursa foto-
Este foarte bun dovleacul copt. Dulce, delicios, cu o textura mmmmmm... Nici n-ai zice ca face parte dintre alimentele popular considerate a avea "calorii negative". Cred ca asta ar fi valabil si daca dovleacul ar avea portie dubla de carbohidrati. Make it triple!

Si asta numai din cauza cojii si marimii. Are o coaja tare pe care nu o poti invinge cu niciun instrument taios pe care il poseda gospodariile in care nu locuiesc sociopati. E atat de mare si de rotunjit pe unde nu trebuie, incat singura care s-ar descurca sa-l manuiasca ar fi Kali. Hai, poate si Ganesh, o trompa in plus e oricand utila la casa omului despicator de dovleac. Mai mult ca sigur si Harry Potter s-ar descurca onorabil.

Dupa ce muncesti juma' de ora ca sa bucatesti o felie de dovleac, cred si eu ca rezultatul caloric final e negativ. Problema energetica fiind rezolvata elegant (vorba vine, eu am iesit ciufulita din bucatarie si nici dovleacul nu arata prea bine...), acum ma intreb unde dau eu de cei trei antementionati ca sa-i rog sa-mi faca si mie o favoare micuta (pentru ei) data viitoare cand mai tarasc in vizuina o felie de dovleac :P


Wednesday, December 11, 2013

Omilie

-sursa foto-
Stiu ca pare ciudat. Totusi, "omilie" nu se refera la o omida pe care o cheama Emilia si e atat de des intalnita incat a devenit substantiv comun. Ar fi dragalas sa fie asa insa aici nu e carte pentru toddleri. Poate acolo.

Uite ce zice dexonline:

OMILÍE, omilii, s. f. Cuvântare bisericească; predică. – Din ngr. omilía.

omilíe s. f., art. omilía, g.-d. art. omilíei; pl. omilíi, art. omilíile

OMILÍE s. v. cazanie.

omilíe (omilíi), s. f. – Predică. – Mr. omilie. Mgr. ỏμιλία (sec. XVIII). – Der. omiliar, s. n. (carte de predici).

omilie f. cuvântare bisericească despre cuprinsul sfintei Scripturi.

*omilíe f. (vgr. ῾omilia, lat. homilia). Discurs bisericesc, predică, cazanie.



Tuesday, December 10, 2013

Cuuum? N-ai citit?

Desi citesc cat de cat mult inca de cand am invatat sa citesc, uite ca s-a intamplat sa nu ajung pana acum la opere de baza. Nu am citit Tolstoi, Böll, Dickens si Joyce,  Faulkner nu mi-a placut de-loc, poezie am citit prea putina iar autori romani doar o mana mica, si aia contemporani.



Acum putina vreme am inceput sa citesc The Magus al lui John Fowles. Intamplarea face ca tot atunci am avut o viata sociala si telefonica mai intensa si am mentionat, printre altele, ultima mea lectura. Fara exceptie, am incasat urmatoarea replica, in care se simteau niste note de indignare: "Cuuuum, n-ai citit Magicianul pana acuuuuum? A-uaaa-leeeeu..." Desigur ca, pe moment m-am bosumflat si observatia m-a iritat in suficienta masura incat sa ma rostogolesc in pat pana sa adorm, in cautarea unei replici potrivite. Asa fac eu: pe langa ca nu citesc lecturile obligatorii, nici prea mult simt al momentului nu am si de multe ori imi vine replica potrivita abia dupa ce multi sori au rasarit si au apus de la momentul declansator al cautarii.

Evident, am gasit-o: e jalnica si de pusti gradinitist de juma' de metru. Zice asa: "Nu, n-am citit pana acum. Tu ai citit [insert book of choice here, dintre Decameronul si Homo Ludens]?" Slava Domnului, am o bruma de demnitate care sa ma impiedice sa spun asa ceva. Nu insa sa gandesc, mwaaa-hahaha.

Apoi, stand cu o galeata de groaza in suflet ca am pus si eu aceasta intrebare cuiva la viata mea, m-am intrebat care ar fi o reactie mai classy atunci cand afli ca cineva nu a citit tot ce crezi tu de cuviinta de pe lista ta de carti-care-demonstreaza-inalta-cultura-livresca. Pana la urma, am deliberat ca  urmatoarele replici ar fi potrivite. Iata-le:

"Oooo, este o carte minunata, neaparat sa o pui pe lista." / "Mie mi-a placut foarte mult si daca mi-ai cere parerea, ti-as recomanda-o." / "Te invidiez, ai o bucurie literara majora inca inaintea ta." / "Este o carte dintre cele pe care nu le mai uiti niciodata, cred ca ti-ar placea."

Din pacate, am ajuns cu The Magus la o incrucisare de drumuri. Ma fascineaza stilul lui Fowles iar povestea nu o mai pot inghiti de trasa de par ce este. Bag de seama ca aveau dreptate prietenele mele cu prea putin tact pentru sensibilitatile mele de cititor haotic, obsessive si nestructurat: e grav ca nu am citit-o pana acum pentru  ca aveam nevoie de o anumita varsta ca sa ma bucur de ea mai mult decat in plan stilistic. Iata ce spune Fowles in foreword-ul editiei 1977:

I should add that in revising the text I have not attempted to answer the many justified criticisms of excess, over-complexity, artificiality and the rest that the book received from its more sternly adult reviewers on its first appearance. I now know the generation whose mind it most attracts, and that it must always substantially remain a novel of adolescence written by a retarded adolescent. My own plea is that all artists have to range the full extent of their own lives freely. The rest of the world can censor and bury their private past. We cannot, and so have to remain partly green till the day we die... callow-green in the hope of becoming fertile-green.

Pe de o parte, e bine sa fim constienti de punctele noastre de orgoliu. Am citit neindrumata, la mine in familie nu exista cititori sau biblioteci impresionante. Am citit haotic, tot ce mi-a picat in mana si mi-a atras privirea. Am citit obsesiv, de zeci de ori unele carti, asa ca nu am ajuns la multe altele. Cititul, chiar si cu toate defectele de mai sus, a ajuns sa faca parte din identitatea mea si doar stim ca intepaturile (percepute) la identitate doare ;) De unde si bosumflarea mea la o replica ce se dorea indrumatoare sau gadilator de surprinsa. Pe de alta parte, e bine sa ne facem orgoliile de ras in public cat incape. Ca sa le micsoram si sa devenim, astfel, oameni mai buni decat am fost ieri. Si sa citim tot din farfuria beletristicii!

Monday, December 9, 2013

Bulinute varsate

  • am trait atatia ani avand o gresita, proasta si defaimatoare parere despre pestele de apa dulce. Cand era sa sada in farfurie dinaintea mea, sa fim intelesi. Pana am mancat peste weekend (:P umor de diacritice, ce spuneam eu...) o jumatate uriasa de crap proaspat prins din Dunare. Insistente, papilele gustative m-au impins sa-mi reconsider opinia, sa-mi cer iertare in public de la crap si familia lui si sa repet actiunea. Cea de degustare, cerutul de iertare ajunge o singura data, mai ales ca pe crap nu-l prea duce mintea.
  • I've got a new crush. Poate unde n-am avut destule la vremea lor. Sau poate nu. Mai stiu eu doamne admirabile si respectabile cu crush-uri variind de la Michael Bolton la Bruce Dickinson si de la Jose Carreras la Tiberiu Soare, lucru care ma face sa ma simt oleaca mai impacata cand ma comport ca de 13 ani. Sa nu mai vorbesc de armata de doamne si domnisoare "vaaaaimaaariusmanooooleeeee", dintre care cunosc indeaproape cateva. De data asta, minunatul este Mike Shinoda ^^. How you doin', y'all / My name is Mike.
    -sursa foto-
  • ma amuza si ma acreste (in functie de distanta afectiva) sa vad cum, in cupluri, ala care face pe desteptul, pe mai-bunul, pe mai-specialul este, in general, cel care se poarta cel mai urat cu partenerul. Crede ca pentru el e okay sa reproseze si in prezent lucruri intamplate in triasicul respectivului cuplu; pentru el e okay sa nu se poarte cu tot respectul pe care il merita o alta fiinta umana, pe care, chipurile, o mai si cat-de-cat-iubeste; e okay sa faca clabuci de la spalatul rufelor si in public, fara griji pentru demnitatea celuilalt. O intrebare ca un ac ascutit intr-un balon mare si plin doar cu aer, asta le-as pune: cum se face, daca ei sunt de calitatea I-a, ca au acceptat sa se intovaraseasca cu cineva cu care se poarta de parca ar fi calitatea a II-a?
  • frumoasa poveste de iubire care parea sa se infiripe intre mine si The Magus... cum sa zic altfel decat am auzit eu odata... "mi s-a fugit". Acum stau si ma uit la numarul mare de pagini ramase si ma gandesc daca merita investitia de timp. Pentru ca timp = viata, cred ca nu prea.
  • I haz the cea mai frumoasa si adorabila pijama, de la Mos Nicolae via stim noi cine :) Am visat numai minunatii in ea.
  • din categoria "sa ne punem la punct cu ce nu am citit la vreme la scoala", m-a umplut de nostalgie si mi-a armat o buna parte din neuroni 'Politica pentru barbari' a domnului Daniel Barbu. Daca ar mai avea, in valtoarea in care si-au bagat cortexul prefrontal, finetea de a discerne intre corpul politic si corpul natural al unei persoane de pe scena politica, chiar si protestatarii momentului actual ar gasi multe idei care sa-i imbogateasca in paginile acestei lucrari. Multe chiar laudative la adresa initiativelor lor de adunare in baza unor valori si idei.

Saturday, December 7, 2013

Eredi-tati

Zilele trecute am avut un scurt si placut schimb de idei (cand oamenii fac schimb de idei, fiecare sfarseste prin a avea mai multe idei decat avea inainte) despre ereditate. M-a intrebat daca eu cred ca se pot mosteni ereditar si preferinte senzoriale, gusturi si dezgusturi, tendinte. I-am raspuns ca eu cred ca ereditar e doar ce vine ca informatie pe lantul adenina-citozina-guanina-timina si ca restul sunt preferinte pe care le-am observat inconstient la parinti si am vrut sa fim ca ei, pentru ca eram la varsta la care ei erau zeii micilor noastre existente.

De la tata, eu am mostenit ereditar si indirect aspectul fizic al mamei lui. E foarte frumoasa povestea intalnirii romantice a bunicilor, poate o sa v-o spun candva. Se povesteste in familie ca era o fata inalta, frumoasa, cu piele fina si doua cozi groase, lungi pana la brau si ca tatal ei ii cantarea cu asprime pe toti pretendentii, la urma urmei stia ce avea de dat si era ceva pretios. Spun ca am mostenit indirect pentru ca, desi la o apropiere de fotografii vezi imediat asemanarea, la o analiza in detaliu, la una dintre noi lipsesc pielea fina, niscai centimetri, ceva volum la par si niste procente de frumusete. Inclinatia spre planturozitate insa, e toata gramada la mine si ma lupt cu greu sa o tin in frau (bine macar ca e armonios dispusa, peste tot). Ies bine (inca) pentru ca timpul e (inca) de partea mea ;)

Dintre preferinte si inclinatii, am mostenit si dus pe noi culmi ale succesului ritmul lent in orice as face, incapatanarea, tendinta pasiv-agresiva, vorbitul putin, interesul pentru istorie,  facutul de scheme si liste si meticulozitatea. Ar fi fost in regula si ochii de culoarea bronzului patinat, poate data viitoare.


Voi ce ati mostenit, ereditar sau inconstient? Ce v-ar fi placut? Si ce v-ar placea sa lasati mai departe mostenire?

Si alta intrebare, mai practica. Ce le mai luati in dar tatilor? Ca noi Constantinului nostru i-am epuizat toaaata lista si la anul ne vom afla in mare si nespusa dificultate. Si vrem sa ne pregatim din vreme, facand, meticulos, o lista si macar o schema.

Thursday, December 5, 2013

Maldarine

Tin minte si acum noaptea in care m-am indragostit de maldarine. Era in prima noapte de Craciun si eram inca la liceu, printr-a zecea. Ai mei dormeau toti si eu ramasesem sa vad un documentar care explica, pentru a nu-stiu-cata oara, revolutia din '89 si executia cuplului Ceausescu. Era cald in sufragerie, eram comod cuibarita in fotoliu, clipoceau luminitele din brad, eram atenta, in flow si ma simteam excelent. Asa ca am tras mai aproape ligheanul varfuit cu maldarine. Sa-mi tina companie, dumnealui si continutul dumnealui. Spre ora doua, dau sa ma ridic, multumita intelectual, sufleteste si inca intr-un mod. Imi ling trei degete lipicioaase, le sterg de maneca cealalta, trag din priza luminitele si aprind lumina. Necrutatoare, cele patru brate cu prea multa lumina ale lustrei mi-au indicat cum ca nu mai ramasese nicio maldarina.

Cum s-a intamplat? De buna seama, mai erau putine de la bun inceput, mi se invarteau idei de scuze prin cap. Nu-mi mai amintesc cum am dormit, ma gandesc acum ca destul de aproximativ, de la high-ul glicemic si de la remuscari si lacomie.

-sursa foto, cu tot cu invidia mea garantata-
Sunt in viata unele limite care, odata ce le-ai depasit, fac ca viata asa cum o cunoscusei inainte sa-ti devina imposibila. Mancatul maldarinelor este una dintre acele granite. Odata ce ai mancat maldarine, nu mai poti manca mandarine exprimate in cifre. Iar mandarinele exprimate in numere sunt calea pavata cu coji subtiri si portocalii catre maldarine. Maldarine = maldar de mandarine.

Mandarinele, dulci, micute, adorabile si usor de desfacut si impartit la doua guri (cum, se stie deja, se mananca cel mai gustos atat mandarinele cat si maldarinele) bat la fund orice portocala, navel au ba. Bat si clementinele, si mineolele si portocalele rosii si sevilliile si satsumele si, pe acest fundal splashed portocaliu-roscat, ud, acrisor, ele ies in evidenta. Nu te-ai astepta, de la atata ton sur ton, nu? Iti zic eu, mandarinele mean business iar maldarinele inca pe-atat.

De atunci incoace, lunile mele de iarna sunt mai fericite, mai portocalii. Nici nu se mai vede prea clar albul zapezii de atatea maldarine. Pancreasul e usor verzui, de ciuda si de efort. In ansamblu, avem de-a face cu o simfonie de culori :D

PS: rad diabolic pe interior cand primesc, in aceasta perioada, fie o mandarina in dar, delicat intinsa in palma facuta caus, fie trei strecurate in punga cu un cadou, fie sapte cu tot cu frunze, legate artistic intr-o boccea. Mandarine-cifre. Imi fredonez repede in cap "if you don't know me by now", varianta Simply Red (*heart*) si apoi zic "slava domnului". Sunt de parere ca aparentele care sed pe post de paravan in fata diverselor lacomii trebuie, e musai, recomandat si frumos sa fie pastrate. De dupa paravanul meu oricum se rostogoleste cand mi-e lumea mai draga cate-o maldarina.

Tuesday, December 3, 2013

AgenDA

Mai deunazi am primit in dar o agenda si pixuri de diferite culori si m-am bucurat de parca as fi primit carti. In alta zi mi-a sunat alarma setata pentru mers la film si Iepurul a ras de mine (iar :) ). In weekend am taiat cu incantare tot ce aveam pe lista-de-facut si tot atunci am sunat niste oameni pentru ca asa imi programasem in agenda de cateva zile. In fiecare sambata il iau pe Iepur de-o labuta si-l descos cu privire la programul lui pe saptamana care vine, ca sa pot planifica diverse in programul nostru comun. Iepurul isi misca ochii de la stanga la dreapta, coboara umerii si expira aerul cu forta. Mai ca ai zice ca are o problema cu acest obicei al meu.  Prietenii, ba chiar si cunoscutii mei (a-o-leu) stiu ca pe mine nu ma chemi spontan la diverse chestii si intalneli ci faci frumusel programare pentru zilele care va sa vie. Surprinzator, mai am inca pe langa mine si din prima si din a doua categorie.


-sursa foto-

Bref, ma regasesc tare mult in personajul profesorului Carlos Alfandor din 'Cartea cu Apolodor':

Dar unde-i soare e si nor:
In casa, domnul profesor
Avea un mic calculator
Si programa cu el, de zor.
Era ceva ingrozitor,
Un chin pentru Apolodor,
Cand profesorul Alfandor
Extrem de binevoitor
Vorbea in felul urmator:

 -Pe azi, iubitul meu tenor,
Ai un program incantator:
La opt, te duci la croitor,
La noua, mergem la coafor,
La zece ascultam un cor,
La unu, masa (un cotor
de varza, coapta la cuptor),
La doua, facem noi un cor,
La trei, plimbare cu Azor
(Un catelus ascultator).

La sase, tesem un covor,
La sapte, la televizor
E filmul 'Crima si Amor',
La opt, te duci in dormitor
Si te asezi frumos in pat.
Pe azi, asa esti programat
De micul meu calculator.

Desigur, din cand in cand sunt nevoita sa ma mulez dupa capriciile vremii, ale carei estimari le urmaresc pentru cel putin cinci zile inainte pe accuweather. Un compromis pe care sunt dispus sa il fac pentru o viata mai bogata. Saptamanile trecute am facut asa si am stat in pat sa citesc pe vremea rece, ploioasa, cu mult vant.

Asa ca imagineaza-ti expresia de pe fata mea cand am citit postarea asta minunata. Imi place mult Lola, imi plac toate creatiile ei, imi place povestea ei. Cum mi s-a mai intamplat de cateva ori pana acum, lectiile care s-ar bate cap in cap cu natura mea imi vin via persoane pe care le admir. Ca sa-mi fie mai usor de inghitit.

Stiu ca sunt un adevarat monstru al controlului (:P) si ca am de lucrat la asta. Pentru ca nu se pot obtine rezultate palpabile si un real progres in absenta unui program, ma gandesc sa imi trec in agenDA sa spun mai des 'da' chiar daca aveam altceva de facut sau imi era peste mana (oare s-a inventat umorul de diacritice pana acum?). Poate si spontaneitatea si deschiderea se programeaza.

Monday, December 2, 2013

De carti

-sursa foto-
Am citit de curand trei volume grasute, primul al meu si doua de imprumut. Volumul meu era plin deja de sublinieri, fete zambitoare, traduceri ale cuvintelor necunoscute, idei, rescrieri ale ideilor atat de misto incat nu se facea sa nu fie repetate pe aceeasi pagina. La lectura asta i-am adaugat altele in plus... pentru ca de la omul care eram atunci au trecut ceva luni si mintea mea s-a oprit pe altele fata de prima oara. Mi-a fost tare drag sa-l recitesc pe acest volum.

Urmatoarele... alta poveste. Noi, neatinse, eram prima care le citea. Am deschis cartea doar 150 de grade, n-am lasat-o nici macar o data deschisa cu cotorul in sus iar adunatura de entuziasme, mici fericiri, zambete din pix si idei de scris s-a agitat ceva secunde in jurul capului meu si-apoi s-a risipit, in lipsa suportului adecvat de hartie de carte. Ma bate gandul sa reiau lectura, de data asta doar ca vanatoare de toate cele expuse mai sus, cu hartie alaturi. Acum n-as mai avea sentimentul ala deranjant ca rup ritmul naratiunii daca ridic privirea din carte si o mut alaturi, pe foaia pentru notite.

Am citit volumele astea cu o usoara iritare si abia acum mi-am dat seama cat de important este pentru mine sa pot scrie, sublinia, zambi din pix in timp ce citesc. Bine, stiam ca e ceva ce-mi place sa fac, toate cartile mele sunt insemnate asa. Unele de catre o fiinta pe care o gasesc acum usor ridicola, but well... :P Zilele astea m-am gandit si cred ca scrisul asta e pentru mine o forma de procesare a textului, o forma de gandire. Am nevoie sa subliniez, sa numerotez, sa incercuiesc, sa fac o mica paralela intr-un colt al paginii, sa zambesc in scris, sa nu fiu de acord cu autorul sau sa fiu extrem de acord cu autorul. Cand nu fac asta, perceptia mea e ca citesc fara a gandi, ca imi aluneca ochii pe pagina numai.

Desigur, un beneficiu minunat mi se pare pastrarea memoriei. Deci asa credea acum un an despre treaba asta omul care eram, deci asta ma facea sa zambesc, deci ideea asta mi s-a parut misto si uite, inca mi se mai pare. Cumva, omul care nu o sa mai fiu niciodata insa care am fost odata a lasat o urma in prezent. S-a pastrat putin din el si din placerile si neplacerile lui intr-o carte.

Exista si cel putin un dezavantaj. Omul acela din trecut ti se pare uneori stupid, limitat, prea hlizit, prea impresionabil. Urma lasata nu e mereu una de care sa fii mandru. Mai ales atunci cand imprumuti cartea altuia. Prin septembrie a citit Niciu' o carte pe care eu o citisem in 2010. Am rasfoit-o putin si am simtit cam un bol mare si imaginar de jena :) Probabil daca o va mai citi si altcineva, un altcineva plasat mai departe de sufletul meu pe o raza imaginara de cerc, cantitatea de jena va creste pana spre o galeata intreaga. Imaginara but nonetheless galeata.

Iubesc cartile insa nu am pentru ele respectul asta pentru forma. Cumva, mi se pare ca o lectura insotita de-un gandit sanatos cu pixul in mana le imbogateste. Iubesc cartile foarte posesiv, asa ca de ce sa nu le fac si mai ale mele? (ca sa sufar zile intregi si sa stau cu gandul la exemplarul din Trei intr-o barca, stufos adnotat, pe care mi l-a pierdut o fiinta rea si nepasatoare si lasa ca vede el karma proasta!!)

Sunday, December 1, 2013

Ceaiul de duminica (9)

Heeei :) Lista mea de lecturi m-a dat de gol cu privire la motivul absentei de pe blog si unii au observat si mi-au trimis mesaje amuzat-invidioase. Daaaaa, am prins un sirag de zile reci, cu nor, cu ploaie, cu ceva fulgi si mi-am pus in aplicare ultimul deseo del dia, adica ultima dorinta a zilei. Am stat cu orele lejer impachetata in patura cu dreptunghiuri roz si am citit primele trei volume din Dune. Desigur, asta nu e tot. Simultan am baut decalitri de ceai cald si gustos de busuioc, menta, salvie pana am injumatatit rezervele cu grija uscate cat au fost vara si toamna de lungi. Tot simultan m-am entuziasmat prin sms cu diverse citate si idei cui am gasit eu cu cale. Au fost niste zile minunate si am fost si sunt tare recunoscatoare ca le-am primit, ca le pot avea.

Pentru azi m-am gandit la doua materiale. Unul pe un subiect pe care-l ador si la care ma si pricep, al doilea despre un subiect pe care il gasesc simultan interesant si detestabil, il stiu util la casa omului si la care nu ma pricep de-loc. Ele sunt recunostinta si persuasiunea.

  • Prelegerea TED tinuta de un calugar benedictin care spune, bref, ca daca ne cultivam obiceiul de a fi recunoscatori o sa fim infinit mai fericiti. Sa nuantam: daca suntem recunoscatori pentru ce avem acum si daca marim acest obicei pana devine un stil de viata. Mi-a placut mult David Steindl-Rast, o aparitie rara, blanda si de o fragilitate aparenta, usor desprins dintr-o pictura de-a lui Goya. Am tinut minte sa pun mai multe semne de 'stop', sa ma uit mai cu atentie si apoi sa trec la actiune.

  • Un text lung si teribil de misto si lejer scris despre cum sa folosim stiinta persuasiunii intru o viata mai buna. De la numele #1 in domeniul studiilor despre persuasiune, Robert Cialdini. O mana de principii clare, cu exemple mainly din business insa noi suntem oameni isteti si le rasucim catre ce ne trebuie.


Sa fie cu folos :)

Wednesday, November 20, 2013

Abs Blues

M-am culcat incantata de locul nou si mic, recent descoperit pe strazile frumoase din spatele Cismigiului. Statusem la geam, in lumina slaba, langa valuri de muscate. Cand am ajuns acasa in cartier, era ceata si-un aer gustos de sa-l mananci cu lingurita. Incantata, deci.

M-am trezit surprinsa. Imi suna intre urechi 'walking with my baby down by the San Francisco Bay'. Si visul! Sa zicem ca lucrurile pe care le tin in dulapul subconstiintei ma surprind de fiecare data cand scot capul si fac 'baaaau!' in vreun vis.



L-am visat pe primul baiat cu six-pack pe care l-am vazut in viata mea. Sper sa mi se traga de la faptul ca, tot ieri, mi-am admirat in oglinda jalnicul two-pack-for-now (nu-i mare scofala, normal, nimeni n-are grasime in partea de sus a lui rectus abdominis) si am calculat ca mai am vreo doi ani de munca sa revin la nivelul 2007. Eram in clasa a noua cand l-am vazut pe six-pack si pe baiatul atasat de acesta si el (baiatul, sa ne intelegem) m-a observat (nu stiu, m-or fi dat de gol ochii bulbucati, gura cascata, zic si eu...) si m-a intrebat daca imi place abdomenul lui. In loc sa-i raspund, m-am rasucit la loc cu fundul pe banca si cu privirea spre spatele clasei, nu inainte de a ma inrosi teribil.

I. a ras de mine de dimineata, cand i-am povestit. Umbla vorba, eu n-am auzit cu urechile mele. Eram de mult walking down by the San Francisco Bay, cu un macar-four-pack :P Deci eram in viitor, peste un an.


Tuesday, November 19, 2013

Bulinute cu radacini

Toamna - bun. Frig si mohorat - bun. Ceata - unde-i?


  • azi am mancat pentru prima oara in viata hrean. Din pacate, nu m-a impresionat. Umbla vorba ca e mare lucru de capul lui sub aparenta subtire si chinuita. Ca ar fi iute si fierbinte, ca ar fi rezistent si surprinzator, ca sade sub zapada ca nimeni altul. Ei, as! Mai sunt ceva betisoare in legatura cumparata si mai are ceva sanse, doar ca prima impresie a ratat-o. Chiar, voi stiati ca se spune crenvursti de la kren+wurstchen? Asta tin minte, la fel si buna parte din Indreptar. Nu mai tin minte, si tare ma intristez, numele profesoarei care m-a pus sa invat pe de rost zisul Indreptar. Si casa ei plina cu pisici de varste variate.
  • telina plus mar plus morcov, telina plus orice altceva de pus in salate, telina plus aer plus rontait. Una dintre bucuriile majore ale acestei toamne, pentru mine. Ar fi simpatica mai putin diforma, insa ii iert totul de la primul contact al cutitului cu pielea ei ciudata. Atunci se elibereaza mirosul ala proaspat si in acelasi timp adanc, aproape cu textura, care imi place asa de mult. Très Celery, pour Elle ;) 















  • am sa inchei acest elogiu al radacinilor, jenant de previzibil, cu sfecla. O sfeclesc de dragul ei cand o vad, asa intens colorata, in bolul meu cu salata. Imi plac toate picaturile care sar din ea, peste tot, atunci cand o curat, o dau pe razatoare, o mut de-aici dincolo... ce mai, tot timpul. Mereu cand mananc sfecla rosie ma intreb daca mananca si Alexandra-de-la-ceai, care intotdeauna impartea cu mine salatele ei de sfecla rasa mic-mic. Iubesc mirosul ala curat si cald. Iepurul zice ca e miros de pamant.
PS: bineinteles ca morcovii nu se pun. Sezonul lor este intotdeauna. Si ei nu sunt radacini, sunt minunatii portocalii.
PPS: sursa foto

Sunday, November 17, 2013

Ceaiul de duminica (8)

Hei-hei, stiti glumita aia specifica zilelor lucratoare cu "Relax, better days are coming, they're called Saturday and Sunday". Sper ca asa a fost si la voi :) Ca eu am gasit niste povesti care simpatice, care amuzante, care heartwarming pentru ceasca de ceai bauta impreuna duminica asta..

  • Mumtaz, sa stii ca ai ajuns pe locul al doilea in topul femeilor care au inspirat cele mai adorabile cladiri. La maiestuoase cred ca esti inca pe primul. Un domn (bogat foarte, presupun) din Rusia i-a construit sotiei o scoala ca din povesti pentru ca doamna era profesoara si nu-i placeau scolile existente. I se parea ca nu ii inspira pe copii, plus ca erau urate. Asa ca acum preda in ceva ce aduce a castel. Desigur, castelul avea nevoie de mult mai mult spatiu in jur ca sa fie pus in evidenta si sa nu aiba un aer oleaaaaca (e totusi un castel) meschin. Zic eu. Voua cum vi se pare?
  • M-am amuzat din belsug citind niste titluri de reviste extrem de nisate. Exemple: Private Islands (cred ca au foarte putini subscribers), Emu Today and Tomorrow, Lighthouse Digest (ce fotografii frumoase or avea...), Pig Topics si Practical Sheep, Goats and Alpacas.
  • Si-un pic de laude in exces si leardership de calitate :P
  • Ia, sa ridice mana sus cine a scris minim o scrisoare anul acesta. Si a pus-o la posta si chiar a ajuns la destinatar. Cine n-a scris, sa-mi dea mie un e-mail si ii scriu adresa mea si sa-mi scrie mie, iubesc scrisorile. Sa le primesc si sa le trimit, sa aleg hartie frumoasa, poate si colorata, sa scriu mai cu grija decat de obicei. Hai! O recenzie minunata a unei carti despre istoria scrisorilor, emotia si umanitatea din ele, musai de citit.

 Duminica lenesa si odihnitoare!

Friday, November 15, 2013

Deseo del dia

-sursa foto-
Cum nu mai ploua odata mohorat si cu ceata deasa si cu frig! Am un plan, il coc de vreo doua saptamani. Sa prind un sirag de zile ca in randul de sus si sa ma trezesc intr-o dimineata, sa imi fac fuga-fuga exercitiile, sa-mi pregatesc si sa-mi aduc langa pat apa cu lamaie, un ceai mare si multi struguri si... Sa ma bag la loc si sa recitesc Dune 1-2-3. Doar atat ca atat am.

Cartile le-am adus langa pat de acum hat. Hai odata cu siragul meu, ca e deja mijlocul Brumarului!! Pretty please with a cherry grape on top ^^

Thursday, November 14, 2013

Sunet gustos

Cand arunci un bob de strugure negru, gras si brumat in gura, il impingi cu limba spre incisivi, il apesi usor si el scartaie si crapa. Il invarti ca sa-si expuna alt segment de pielicica brumata si il mai faci sa scartaie o data si inca o data si-abia apoi il mananci. Sa te tot bucuri de struguri asaaa, in reluare.

Mi-a venit in minte o reclama la mozarella Valellata Galbani pe care o vedeam pe Rai cand eram mica. O nepotica il intreba pe bunicul de poveste, cu salopeta, obraji rosii si barba alba si lunga 'Perchè mangi così piano?'. Si bunicul, care manca mozarella inceeeet, in reluaaare, ii raspundea ca 'Perché se no finisce subito...' ^^

Wednesday, November 13, 2013

Teodicee

TEODICÉE s. f. Doctrină filozofică-religioasă care încearcă să demonstreze că existența răului, a nedreptății în lume nu infirmă bunătatea divină. [Pr.: te-o-di-ce-e] – Din fr. théodicée.

TEODICÉE f. Doctrină filozofico-religioasă conform căreia lumea este o creație perfectă a divinității, iar răul are cu totul o altă origine decât cea divină și existența lui nu poate pune la îndoială bunătatea și atotputernicia lui Dumnezeu. /théodicée

TEODICÉE s. f. 1. parte a metafizicii care tratează despre divinitate, despre existența și atributele sale. 2. teologie naturală având ca obiect problema cunoașterii lui Dumnezeu și a providenței divine în termenii rațiunii. 3. doctrină filozofico-religioasă, inițiată de Leibniz, potrivit căreia existența răului în lume nu infirmă bunătatea divină. (< fr. théodicée)

*teodicée saŭ -eĭe f., pl. (cuv. format de Leibniz [1710], d. vg. theós, Dumnezeŭ, și dike, judecată). Doctrina dreptățiĭ dumnezeĭeștĭ. Partea metafiziciĭ relativă la existența și atributele luĭ Dumnezeŭ. Carte care tratează despre asemenea lucrurĭ 

M-am lamurit, ca de foarte multe ori, pe dexonline. Acum sa vedem ce e cu Leibniz si teodiceea.

Tuesday, November 12, 2013

Catusele chinezesti

M-am amuzat zilele astea cu o carte care mi-a aratat cat de fraieri tindem sa fim in a ne cauta, trai si estima fericirea. Intr-unul dintre capitole se arata calea cea mai buna prin care un om inteligent poate estima cum se va simti intr-o anumita situatie din viitor, pe care inca nu a trait-o deci nu o are in bagajul de experiente. Si se spune ca oamenii, desi asta nu-i face neaparat mai putin inteligenti (cat prea plini de ei), nu recurg la ea nici picati cu ceara. Metoda asta minunata este sa intrebe altii oameni, care au trait experienta, cum s-au simtit ei.

Si stii de ce nu intrebam sau nu luam in seama? Pai ce, ala e la fel ca mine? La fel de grozav si minunat si idiosincratic si... unic? Unic la fel ca mine? De narcisism si prea multa unicitate. Pacat. Bine, eu cred ca si din absenta relatiei de incredere.

Pentru ca in zilele cu nor toarcem mai multe amintiri, eu m-am gandit la noiembrie 2010-le meu. N-as vrea sa-l mai retraiesc decat ca parte a unui experiment in care eu sunt fabulos de bine platita pentru asta. Eram obosita pana aproape de epuizare, lucram (discutabil de bine) undeva spre 11 ore zilnic, aveam mare nevoie de reincarcarea zilnica a bateriilor sufletesti pentru ca nu mai puteam inca o zi  fara ele si luam pentru asta timpul de odihna, aveam de gestionat niste relatii problematice, datorita unor mici smecherii ierarhice nu puteam face prea mult pentru a-mi usura situatia si-atunci am facut ce stiam eu mai bine si-mi era mai natural.

Carbohidrati in exces, de preferat sub forma dulce; trimitere tacuta la origini a problematicilor prin ignorare totala "ma fac ca nu te vad deci nu existi" (de incercat daca vrei sa scoti din minti pe cineva si sa-l transformi intr-o fiara care iti vrea binele... pe un platou, alaturi de organele interne tocate marunt-marunt); disecare neincetata a situatiei si cautare de solutii si purtat conversatii in care le spuneam eu vreo cateva multe in... timpul liber si de preferat noaptea, inainte de culcare. Desigur, cum poti intui, asta avea efectul de a reduce si mai mult din putina odihna disponibila. Care, la randul ei, asa putina, nu avea cum sa isi aduca obolul la un proces de gandire clar, corect, eficient care sa faciliteze iesirea din mlastina. Un lob prefrontal nedormit e util sa umple frumos craniul si cam atat :P

-sursa foto-
Paragraf in care se explica titlul. Catusele chinezesti sunt un soi de tub din fasii impletite de bambus in care, de dragul distractiei, iti bagi degetele aratatoare. Hihihi, hahaha. Cand tragi, jucarioara incepe sa nu mai fie asa amuzanta. Se strange si iti blocheaza degetele inauntru si cu cat tragi mai tare, cu atat doare mai tare pentru ca se strange mai mult. In general, ajunsi in aceasta etapa, oamenii se panicheaza.

Analogia mea e destul de transparenta, dupa cum ti-ai dat seama deja.  Ca sa iesi din situatii asemanatoare catuselor chinezesti trebuie sa te relaxezi si sa nu mai tragi. E exact invers: apropii degetele, stransoarea se inmoaie si catusele se largesc singure.

Se poate sa te relaxezi in extrem de multe situatii tip catuse chinezesti si daca eu ma juram ca intr-a mea nu se poate era din cauza ca organismul meu stia ca ceva trebuie facut insa pe mintea obosita nu o ducea capul (:P) sa faca mai mult decat agitatie futila si defensiva. Daca as fi intrebat un prieten... Daca m-as fi relaxat, pe principiul "aici nu facem bombe atomice, facem chiftele" - bun principiu, necesita poveste ulterioara-, daca as fi dormit mai mult...  Daca as fi plecat mai repede...

Asta a fost experienta mea si poate, vezi primul paragraf, se gaseste cineva caruia i se pare familiara si are incredere sa incerce sa se relaxaze in loc sa se incranceneze, ca sa iasa din catusele chinezesti ale vreunei complicatenii personale sau profesionale.

Monday, November 11, 2013

De Luni

Incepand cu 1 ianuarie, anul este presarat cu ocazii de a te apuca de lucruri, de a-ti schimba obiceiuri, de a renunta la a mai face X, de a incerca nu-stiu-ce program de viata pentru un minim de 21 de zile (stii tu de ce exact atat). Ne lasam de fumat de ziua noastra de nastere, ne apucam de slabit de pe 1 august, de saptamana asta o sa ne culcam mai devreme si de sambata asta insorita incepem sa alergam. Luna asta o sa citim minim zece pagini pe zi, o sa gatim doar acasa si nu o sa mai comandam pizza, o sa mergem mai mult pe jos.

-sursa foto-
Ma pricep de minune la planuri si provocari de genul asta. Imi inchei anul trecand in revista dorintele indeplinite sau mai putin indeplinite de pe anul care se termina si il incep pe cel nou tricotand dorinte noi. Inceputurile de luna mi se par excelente pentru a-mi propune sa nu mai sar peste nicio lingurita de spirulina, tema pe Coursera sau manichiura saptamanala. De ziua mea ajustez dorintele anuale si imi propun ca urmatoarea aniversare sa ma gaseasca mai... sau mai putin... intr-un anumit aspect al felului meu de-a fi. Primavara si toamna, d'habitude, e vremea renovarilor masive de obiceiuri. Acum, de exemplu, sunt in mijlocul unui plan de 'early to bed, early to rise', de sport zilnic si de pauza trimestriala de la ceva lucruri gustoase care nu-mi fac bine.

Desigur, majoritatea prietenilor si cunoscutilor se amuza si ridica din sprancene neincrezatori pe seama mea. Probabil si pentru ca planurile mele sunt multe si nu toate se incheie cu succes. Observ ca multora le displace ideea de a depune atat de mult efort si atata energie mentala pentru a) - ei insisi; si b) - ceva atat de ridicol. Nu-i conving, ca nu sunt genul militant. Ii invidiez putin, eu am venit pe lume lipsita de doza comuna de disciplina si sunt nevoita sa muncesc mult si cu rezultate indoielnice uneori ca sa mi-o asigur.

Un domn cam obositor si teribil de faimos in industria self-help, Tony Robbins, zice ca mania asta de a te lucra cu scopul de fi mai bun luna viitoare decat luna asta este, de fapt, un lucru bun. El ii zice principiul CANI, adicatelea Constant And Neverending Improvement. Altii ii spun Kaizen. Cica nu exista sa stagnezi, fie esti mai bun fie esti mai putin bun. Si-ar fi recomandat sa fii mai bun.

Pana una-alta, azi e luni si mai sunt doar sapte ca ea pana la sfarsitul anului. Luni e tocmai buna pentru o hotarare care sa te faca mandra/u lunea viitoare ;)

Sunday, November 10, 2013

Ceaiul de duminica (7)

'neata :D In aceasta minunata zi (1 - pentru ca e duminica; 2 - pentru ca e soare; 3 - pentru ca ceva e mai bun minunat decat deloc), pentru ca ati observat si voi ca blognaiv e mai autist de felul lui si scrie despre ce-i place lui, nu despre ce va intereseaza pe voi, o sa mai aprofundam putin incantarea mea legata de Carl Gustav Jung. Daca abia acum va familiarizati cu tema, calatorie frumoasa sa aveti. O sa va umple sufletul cu blandete si curiozitate si ochii cu frumusete.

  • de fapt, ideea unei cani de ceai cu domnul Jung a venit dupa ce am descoperit joi de dimineata un interviu BBC din 1959 cu el. Mi-au placut amintirile, onestitatea, cautarea exprimarii precise, adorabilele consoanele tari, curajul in chestiunile sensibile ale faptului de a fi om. Si finalul. Mi l-am scris pe post-it si l-am lipit in baie, pe oglinda (meteahna veche...). "Man cannot stand a meaningless life." Aici avem de cautat sursa nefericirilor care ne rod. Degeaba invartim de roata iute-iute, ca cel mai harnic si stahanovist hamster de pe pamant daca nu stim ce-i cu roata aia si daca se intampla sa fie roata potrivita pentru noi.
  • am mai umblat putin in sub-folderul meu de bookmarks numit "Jung" si am dat de textul asta foarte bun care il explica pe Jung contextual, pe baza specificitatilor Elvetiei. Este primul capitol din biografia scrisa de Frank McLynn, un istoric si biograf reputat despre care ne-a povestit si domnul Zelikow. E ceva de citit insa la finalul minutelor se apasa pe X cu milimetri buni de desteptaciune in plus ;)
  • "People would do anything, no matter how absurd, in order to avoid facing their own souls. They will practice Indian yoga and all its exercises, observe a strict regimen of diet, learn the literature of the whole world - all because they cannot get on with themselves and have not the slightest fate that anything useful could ever come out of their own souls." Do not weep, read on right here. Nu e nevoie decat sa ne uitam in jur si-o sa identificam imediat macar o mana de oameni carora noi si produsele sufletului nostru le suntem chiar utili.
  • Liber Novus / The Red Book / Cartea Rosie, minunatia aia frumoasa si mare si plina de desene, scheme, mandale, cu caligrafia fantastica la care se mai vede liniatura in creion, aia care costa atat de mult incat e atat de jos pe lista mea cu achizitii livresti prioritare... ei bine, e de gasit aici, in ce format va e pe plac mai tare. Inchideti gura, downloadati si bucurati-va :D La mine pe lista tot ramane. Si cand o sa o cumpar o sa o mangai si-o sa o rasfoiesc in fiecare zi si o sa-i fac o vitrina in care o sa stea singura si vitrina o sa aiba si iluminare si da, eu sunt putin pa-pa cand vine vorba de carti.
  • Desigur, nici eticheta omonima de pe blognaiv nu-i de 'colo. Nu am eu nici rafinamentul nici cunostintele necesare sa scriu chestii cu miez, de valoare pe acest subiect. Insa pot selecta paragrafe minunate si le pot face mai usor accesibile si altora. Sunt grozave chiar scoase din context.
Duminica adorabila in continuare!

Friday, November 8, 2013

Deseo del dia

-sursa minunatei foto-
Este inadmisibil (in-ad-mi-si-bil!!) ca o iubitoare de ploaie si plimbari prin ploaie ca mine sa nu aiba macar o pereche de pretty-pretty wellies.

Pentru ca lucrurile inadmisibile nu trebuie admise nici in ruptul capului, am alcatuit un comitet care a decis, cu unanimitate de voturi, sa se ia masuri ca aceasta grava lipsa sa fie remediata ASAP.

Una dintre masuri este 39 (ca sa intre bine si-o pereche de sosete calduroase).

A doua masura este ca, desigur, ne mai trebuie si-o umbrela asortata. Mult-iubita de culoarea prunei, cumparata intr-o zi ploioasa din Star-ul brasovean, pare ca are ceva reumatism la doua spite.

Thursday, November 7, 2013

Fragmente din 'Lunetistul' - Marin Malaicu-Hondrari

Nu cred ca am mai citit o carte atat de repede de la lansare cum am facut cu 'Lunetistul'. Totusi, am lasat ceva timp sa treaca de atunci, am mai rasfoit-o... ca sa se aseze impresiile mai bine. Ma bucur ca am citit-o, mi-a lasat sufletul pe plus si mai ales, acum am ce sa atasez numelui domnului Malaicu-Hondrari, pe care il intalneam la tot pasul in Dilemateca si Dilema Veche insa nu ne cunosteam decat... din vedere. Acum ne stim cvasi-personal :P

Nu-i asa ca intotdeauna ni se pare ca celalalt e mai el in scris decat in viata traita alaturi de noi? De unde si fascinatia si lipsa de respect pentru jurnale si credinta ca daca i-ai citit blogul cuiva, apai il stii mai dihai ca pe propriile buzunare.

Pentru ca eu sunt un cititor ireverentios cu cartile, iata ce fragmente am insemnat, am pictat cu cate-un smiley incantat sau trist-miscat, am subliniat, am semnul-exclamat. Printre altele:


Femei frumoase
Femeile sunt animalele de povara ale frumusetii.

Iadul sau Raiul?
Inca nu m-am decis daca asta e iadul sau raiul: un om sta si scrie despre trecutul sau si nu mai poate schimba nimic, dar nici nu vrea sa schimbe, asadar scrie fara patima si fara graba, ca si cum ar decupa cu o foarfeca metri cubi de apa.

Unele gesturi straine
La rastimpuri, iau cate o inghititura de vin, apoi imi trec palma peste gura, ca un taran dupa ce bea apa, dar gestul meu e aproape de disperare si nu stiu de unde vine.O fi un alt gest capatat. Oricat de atenta sunt, uneori imi dau seama ca m-am mai procopsit cu un gest care nu-mi apartine, ba mai mult, nu ma reprezinta, nu mi se potriveste.

Secundele nesfarsite
A inchis ochii, inca zambea, iar ea inca radea usor, nici nu mai stia de ce rasesera, important e ca ea a venit intr-adevar catre el si s-a oprit in spatele lui si o clipa el s-a gandit sa se intoarca cu fata spre ea, dar nu a mai apaucat, pentru ca a simtit cum i-a strecurat o mana pe sub tricou si si-a lipit palma de spatele lui, cu degetul mijlociu intins de-a lungul coloanei vertebrale si palma ei a urcat pana la ceafa si a coborat pana sub omoplati, apoi a urcat iar, cu o lentoare aproape insuportabila, si in acele secunde, nesfarsite, bineinteles, ca dovada ca ele continua si acum, palma ei nu a mangaiat numai cativa centimentri de piele, ci a mangaiat toata viata lui de pana atunci, tot ce era el, tot ce fusese, a mangaiat toate cartile pe care le citise, toata muzica pe care o ascultase si paltonul ros al tatalui sau si incaltarile mici ale mamei sale si pielea fina a Cristinei si orele lui de singuratate si kilometrii de asfalt si medalioanele Clubului Trimbulinzilor si parul de aur al lui Aris si atunci i-au dat lacrimile si au plecat impreuna de la petrecere.

 De rautate
M-am gandit ca a fi ironic la nesfarsit nu mai tine de luciditate, fie ea si amara, ci de rautate si mi-am amintit de tine, Costantin, de capacitatea ta de rautate si ironie fata de mine (...).

Niciun viitor
Privirea ei era tulbure, ca a oricarui om care stie ca nu mai are niciun viitor pe pamant.

Wednesday, November 6, 2013

Rezervorul

Imi petrec mult timp uitandu-ma la oameni, gandindu-ma la ei si la actiunile lor, citind despre ei. Mi se pare ca suntem cel mai smecher lucru existent. E drept ca, pusi gramada, nu aratam atat de artistic ca galaxiile. Insa luati cate unul... sa vezi acolo entertainment, invatare si ceva ce seamana teribil cu miracolul. Luati cate doi sau trei... sa vezi acolo munca si strategie.

-sursa foto-
O metafora despre relatiile dintre oameni care imi place rrrrau de tot este cea a rezervorului. Am gasit-o intr-una din cartile alea de care rade toata lumea sofisticata: self-help. Spune ca in fiecare dintre noi exista un rezervor afectiv si ca functionam bine si frumos cand rezervorul ne e plin. Cand rezervorul ne e gol, incepem sa ne purtam urat si sa facem probleme pentru ca doar asa atragem ceva atentie.

Mie imi place sa-mi imaginez ca suntem ceva mai complicati de-atat: avem cate un mic rezervor pentru fiecare relatie a noastra. Iti dai seama ce complicat trebuie sa arate panoul de bord de la care monitorizam toate aceste relatii? :D Soul science-fiction.

Ai cunoscut o persoana, s-a creat un rezervor al relatiei. De-aici totul e, aparent, aritmetica: faci ceva frumos pentru celalalt, se adauga in rezervor, relatia merge bine unsa. In realitate e ceva mai greu. Ai de gasit acele lucruri care ii fac placere, ai de bugetat timp, ai de pus relatia respectiva pe lista lucrurilor de care iti pasa, ai de avut grija sa nu ratezi momentele esentiale. Caci la fel ca in dezvoltarea copiilor, exista niste perioade cruciale pe care, daca le ratezi, nu prea mai ai ce salva din relatia respectiva.

Imi place perspectiva asta pentru simplitatea ei si pentru punctul de vedere solar, pozitiv. Poti repara, poti construi, nu e nevoie de mult, trebuie doar sa incepi.

Ma si sperie putin, asta pentru ca imi arata cum la baza oricarei intalniri nefericite intre doi oameni sta de fapt nepasarea: nu-mi pasa de tine suficient incat sa fac un efort si sa fac ceva frumos pentru tine. Ma intristeaza de-a dreptul cand e vorba despre relatiile importante. Ma face sa ma intreb cand anume, in dinamica unei casnicii, de exemplu, ajung doi oameni sa nu mai dea doi bani unul pe altul. Cand au incetat sa-si mai umple unul altuia rezervorul de afectiune?

Cand e atat de usor si de simplu sa faci lucruri mici si frumoase pentru un om...

Rezervorul meu se umple simplu si repede. Imi dai sms-uri cu trivia dragalase cand ceva te-a facut sa te gandesti la mine. Imi trimiti cate-un link catre o resursa misto. Imi trimiti o piesa care mi-ar putea placea. Imi spui ca e musai sa citesc o carte anume. Imi daruiesti carti si lucruri bune de mancat :P . Ma complimentezi cand si cand, nu e nevoie de mult pentru ca nu sunt vreo histrionica. Ma duci intr-un loc nou, undeva unde pot sa si invat ceva ce nu stiam pana atunci. Ne uitam impreuna la oameni. Mergem pe jos. Ma inveti. Imi mai faci cate-un serviciu mic, gen restituit cartile la biblioteca.

Cred ca nu e nevoie de mult pentru nimeni. Ia, gandeste-te cum ti se umple tie rezervorul. Daca vrei, spune-mi in comentarii. Sau fa o lista si las-o la vedere ;)


Tuesday, November 5, 2013

"Dincolo de limite" / Step across this line - Salman Rushdie

Rushdie iti place sau nu iti place. E unul dintre acele lucruri: chimenul, anasonul, muzica jazz, spanacul, telina si Salman Rushdie. Mie, de exemplu, imi plac toate mai putin chimenul. Pe-ala il detest. Asa ca aceasta carte e de daruit doar cuiva despre care stii ca ii place. Poate, cu ceva ingaduinta, ar mai fi o categorie: oamenii transgresivi, care isi gasesc cu greu locul tocmai pentru ca apartin mai multora simultan...

...story of his life. Rushdie s-a nascut in India, in Bombay-ul multicultural, intr-o familie de musulmani cu numele si cu radacini in Casmirul de granita India-Pakistan, intr-o perioada de granita a Indiei. A studiat in Marea Britanie, unde a trait iar experienta de a fi 'de dincolo' de granite. In 1989, ayatollahul Khomeini l-a condamnat la moarte printr-o fatwā, pentru jignirile grave la adresa islamului aduse, chipurile, in Versetele Satanice. Atunci i s-au pus multe limite si a fost nevoit sa traiasca sub protectie, cvasi-sechestrat. Este un om care stie ceva despre granite, limite, despre aici si dincolo, despre cum este sa fii din mai multe locuri si totusi sa nu apartii niciunuia in totalitate.

-sursa foto-

Acest volum reuneste toate scrierile sale non-fiction din perioada (more or less) de cand a fost emisa fatwā pana cand a fost oficial ridicata. Traducerea in romana e cat de cat onorabila si pe alocuri de un comic teribil ("Eram intr-un limb." - whaaaaaaa'?). Sa nu fiu prea critica: majoritatea ingenioaselor jocuri de cuvinte ale lui Rushdie sunt bine redate. Mi-a placut mult si ca traducatorul a pus o gramada de note de subsol.

Volumul are patru parti: eseuri pe diverse teme, mesaje pe care le-a trimis unor publicatii in "Anii Ciumei", cum ii numeste Rushdie, o serie de editoriale si prelegerea care a dat titlul volumului. Paginile sunt pline de umor. Sarcasm, de multe ori autoironie ("Absolventi din 1996, am citit azi in ziar ca Southampton University de pe Long Island l-a adus anul acesta pe broscoiul Kermit sa le tina discursul de absolvire. Spre ghinionul vostru, voi trebuie sa va multumiti cu mine."), jocuri de cuvinte si multe, multe understatements. Nu e o carte de citit in spatiul public, atat de des te face sa pufnesti in ras incat... pur si simplu nu e recomandabil. Paginile mai sunt pline de analize istorice si politice foarte fine si care diseca valurile acoperitoare si ajung la esente, asa cum, poate, doar un om al granitei are cum percepe. Rushdie mai scrie despre prietenii sai (literari si nu numai), despre scriitorii pe care ii admira, despre filme si carti care ii plac, despre pasiunea lui pentru paine, despre cum e sa fii fotografiat. Si scrie mult despre libertate. Libertatea de a crede, libertatea de a scrie, libertatea de a nu fi de acord si de a contesta.

Este minunata prelegerea 'Dincolo de limite', tinuta cu ocazia Conferintelor Tanner asupra valorilor umane, la Yale in 2002. E despre lumea oamenilor, plina de frontiere si limite pe care doar putini le traverseaza. Si cand le-au traversat, si-au invins propriile limite si au devenit, pe drum. Ce au devenit?

Problematic. Trecand o limita, devii mai bun si mai puternic, mai curajos. Insa devii si acea limita pe care ai trecut-o. Devii strainul, "celalalt". Ca sa treci de unele frontiere si sa intelegi unele lucruri trebuie sa te transformi, ca altfel nu primesti biletul de voie. Ca Alice din Tara Minunilor.

In iubire se incalca deseori granite (vezi Arthur si Morgan). Uneori incalcarile sunt pedepsite, de multe ori nu sunt nici macar descoperite si transgresivul duce povara unei vinovatii care ii fura, pe furis, energia vitala. Deschiderea propriilor frontiere permite intrari care imbogatesc si... multe pericole.

Pionierii care trec frontiere dau de salbaticie si aici nicio regula cunoscuta nu mai functioneaza. Pionierii, ale caror idei sunt, evident, ignorate si caracterizate drept nebunesti, sunt cei care largesc granitele cunoasterii de orice fel. Avantajele si dezavantajele "intelectului de frontiera" ;)

Lumea actuala este un amestec fabulos de frontiere fizice usor permeabile si mentale rigide si de netrecut iar asta e lumea reala si culturala a lui Salman Rushdie:
Depasirea granitelor in limbaj, in geografie si cultura, studierea frontierei permeabile dintre universul lucrurilor si al faptelor si universul imaginatiei, eliminarea granitelor intolerabile create de nenumaratele feluri de politie a gandirii existente pe planeta -  iata cateva probleme care au stat la baza proiectului literar pe care mi l-au impus circumstantele vietii mele, si mai putin mi l-am ales eu din cine stie ce motive intelectuale sau "artistice". M-am nascut in sanul unei limbi, urdu, dar mi-am trait viata si mi-am scris opera in alta. Oricine a trecut vreodata granita unei limbi va intelege imediat ca o astfel de calatorie implica un fel de remodelare sau de autotraducere.

 Gasesti aici cateva fragmente din volumul "Dincolo de limite". Enjoy!

Monday, November 4, 2013

Cathexis

-sursa foto-
In psihanaliza (freudiana), procesul de investire a unei persoane, idei, a unui obiect cu energie libidinala. Cathexis e cand ne atasam de mama care ne ingrijeste, cathexis e la inceput, cand ne indragostim, cathexis e cand ne pasioneaza ceva si acumulam in aceasta pasiune cunostinte, sens pentru noi...

M-a lamurit desteapta de Wiki :P

Sunday, November 3, 2013

Ceaiul de duminica (6)

Hei-hei! Ma intreb daca diminetile de duminica sunt cele mai iubite sau cele de sambata... Ti-ai adus ceaiul langa tine? Sa incepem. Duminica asta o sa fie despre culoare, culoare multa, culoare minunata, baie de culoare:

  • Sarcoline, smaragdine si xanadu. Trei nuante minunate, ale caror nume nu le stiam for the life of me. Stiam ca Xanadu e pectopah pe-aici pe langa casa si-atat :P 11 culori de care n-ai auzit neam de neamul tau!
  • Ladies and girls, un articol clar si la obiect despre coloratia rece sau calda a pielii, in functie de care ne vin mai bine unele culori si mai nepotrivit altele. Pe mine m-a lamurit. Sunt un cool tone atipic (ceea ce mi-e tipic).
  • 60 de fotografii minunate si crocante ale Toamnei. Sa iti explodeze sufletul de bucurie si alta nu. Cum o arata Rasnov-Brasov zilele astea?
  • De la caprui la verde e vorba de concentratii variabile de melanina in iris. Albastrul e o ciudatenie si toti oamenii cu ochi albastri din ziua de azi au un stramos comun. Blue-Eyed Bros Society :P Mi-a placut mult ideea asta: "nature is constantly shuffling the human genome".
  • Meanwhile, on the other side of the Earth... jacaranda a inflorit.
Sa incepi o saptamana in care sa stai cu ochii pe culoare!

Saturday, November 2, 2013

Fragmente din 'Dincolo de limite' - Salman Rushdie

Recunosc de la inceput: Salman Rushdie este autorul meu preferat de fictiune (chiar daca locul lui se clatina periodic in ultimii trei ani). Cu volumul asta de eseuri am descoperit si un ganditor rafinat (evident), cu teribil de mult umor (chiar mai mult decat in fictiune), curajos, realist si quite grounded, eclectic si pur si simplu savuros, fie ca scrie despre rock, despre fotbal, terorism, paine, Vrajitorul din Oz sau politica internationala.

-sursa foto-
Rolul literaturii (bune)
Pentru literatura, pentru literatura buna, interesul a fost totdeauna minor. Importanta sa culturala nu deriva din succesul ei intr-un fel de razboi al popularitatii, ci din succesul ei in a ne spune despre noi ceea ce nu auzim din alta directie. (in 'Din nou in apararea romanului')
Conceptele de "polenizare culturala" (influentele) si de tacere a scriitorului, care formeaza barajul necesar adunarii esentialului.

A fi fan
Asta inteleg eu prin a fi fan: sa astepti minunea, sa induri decenii de deziluzii si totusi sa nu ai de ales cand vine vorba de loialitate. (in 'Un sport popular - insemnarile unui fan') - multi dintre noi ar trebui sa fim fanul prietenului, tatalui, sotiei...
Noul respect
La ora actuala, extremistii religiosi pretind respect pentru atitudinile lor si o fac tot mai zgomotos. Foarte putini oameni ar obiecta la ideea ca dreptul oamenilor la manifestarea libera a credintei religioase trebuie respectat - la urma urmei, Primul Amendament apara acest drept la fel de limpede cum apara si libertatea cuvantului -, doar ca acum ni se cere sa acceptam ca dezacordul cu acele credinte - adica faptul ca le consideram suspecte, invechite sau gresite sau ca, de fapt, le punem in discutie - este si el incompatibil cu ideea de respect. Atunci cand criticile sunt plasate in zona nefrecventabila, fiind considerate "lipsite de respect" si, in consecinta, insultatoare, se intampla ceva ciudat cu conceptul de respect. (...) Alte grupuri minoritare - rasiale, sexuale, sociale - au cerut si ele sa fie tratate in conformitate cu aceasta noua versiune de respect. Trebuie sa intelegem ca pentru a-l respecta pe L.F. trebuie pur si simplu sa fii de acord cu el. A-l trata fara respect inseamna, la fel de simplu, sa nu fii de acord cu el. Dar daca dezacordul trebuie considerat si o forma a lipsei de respect, atunci ne-am dat intr-adevar pe mainile Politiei Gandirii. (in 'Cresterea strutilor')

Traducerile care descopera, dez-valuie o opera si in alte limbi decat cea in care a fost scrisa.

Libertate si scantei
Societatile libere sunt societati in miscare, iar odata cu miscarea apare si frictiunea. Oamenii liberi arunca scantei, iar acele scantei sunt cea mai buna dovada a existentei libertatii. (intr-un discurs din aprilie 1992)

-sursa foto-
Despre pace si reconciliere
Numai ca, asa cum israelienii si palestinienii stiu foarte bine, pacea nu este acelasi lucru cu reconcilierea si nu are nicio legatura cu sarutarile si simpatia acordate vrajmasului cu care te-ai luptat de-a lungul cateorva generatii. Pacea e pur si simplu decizia de a inceta lupta. Reconcilierea poate veni ulterior - doar ca foarte, foarte incet - sau poate sa nu vina deloc. (in 'Irlanda de Nord')
 Autorul trebuie sa faca lumina, nu sa sporeasca intunericul
Cand personajelor create de un scriitor le lipseste capacitatea de intelegere, este de datoria autorului sa-i ofere cititorului o viziune mai profunda, de care personajele sale nu sunt capabile. Daca el nu o face, atunci opera sa nu va lumina intunericul ci va deveni o particica oarecare din intunericul pe care il descrie. (in 'J.M. Coetzee')


 Cand povestesti despre ceva care iti place foarte mult, de la atata entuziasm nu ai cum sa nu fii nitel ridicol. Stay tuned, eu o sa fiu zilele astea ;)




Friday, November 1, 2013

Bulinute brumarele

Asa frumos a fost Brumarelul asta ca a dat pe dinafara si s-a extins putin in Brumarul de incepe azi. Am scos agenda si hai cu recapitularea:

  • prima mea vizita la Muzeul Colectiilor de Arta. M-am ales cu drag de Iser si cu pasiuni pentru covoare si cristalul colorat de Boemia. Mi s-a facut si ceva dor de Mangalia. Revenirile vor fi multiple si mult asteptate.
  • plimbarea cu A. cea cuminte si frumoasa, din dupa-amiaza asemanatoare ei si foarte insorita. Cateodata, in marea de interactiuni superficiale chiar te intalnesti cu un om si rotunjiti impreuna o bula plina cu o amintire minunata.
  • linguritele nenumarate de zgusceonka si speculoos. Cu multumiri hiperglicemice aducatoarelor.
  • hrisca, oh, hrisca! Divina.
  • vanatoarea de comori arhitecturale in Kiseleff, organizata de Viajoa. Niciu' si cu mine ne-am facut debutul vanatoresc in echipa Mandarinelor, sub obladuirea Mandarinelor Ioana si Alma, cu multe vanatori la activ. Maaaaama, ce mi-a mai placut! Normal, doar o vanatoare urbana e cu niste ingrediente pe care eu le iubesc: mult mers pe jos, uitat la case si la detalii, descoperit si documentat.
    -Sfatul Mandarinelor, asa cum a fost el fotografiat de Alexandra Rosu, muntomana de la Viajoa-
  • concertul Vijay Iyer Trio si Tigran Hamasyan. Uaaaa! Surprize peste surprize. Noi ne-am dus pentru Tigran si ne-am intors cu un drag imens de Vijay Iyer si am ascultat pentru prima oara jazz cu beatbox si dnb. Ah, si am observat cum arata si suna pe scena o trupa cu bandleader self-centered si prea histrionic. Mai neplacut decat una de egali.
  • seara cu cadoul-surpriza ascuns sub patura si pe care era sa ma asez cu fundul. Limbajul meu preferat, cel al darurilor :) ;
  • mama vorbeste mult. Nu, let me rewrite. Mama vorbeste MULT. Vorbeste, povesteste, descrie, imi spune si ce crede ea ca a spus celalalt in gandul lui si ce crede ea ca de fapt crede celalalt ca a spus ea in gandul ei. I'm the quiet type. Imi place mult sa ascult oamenii si sa ma uit la ei si sa-i analizez si intorc pe toate partile in timp ce ei vorbesc. Oamenii vin si-mi povestesc frecvent lucruri si cred ca le place sa fie ascultati. Insa nu mi s-a mai intamplat de ceva vreme sa cad rapusa de somn dupa o conversatie. Lunga, e drept :P Ii tot studiez de ceva ani pe oamenii care vorbesc mult. Stiu ca eu, ca introverta, nu am cum sa ii ajung vreodata din urma. Insa mi-ar placea sa invat ceva de la ei: sa cred mai des ca ce am eu de spus chiar il intereseaza pe celalalt, chiar ii aduce un plus, ceva mai mult decat zgomot si intrerupere si trivia fara de care pamantul se invarte fara probleme in continuare...

Thursday, October 31, 2013

Plank!

-sursa foto-
Acei putini oameni care m-au intrebat si pe mine la un moment dat ce sa faca sa treaca peste starea sau perioada asta neplacuta din viata lor au... plecat usor dezamagiti.

Pentru ca le-am raspuns cu un program cu bulina de la capat, plin de mici activitati menite sa le mute atentia de la self-pity, sa ii ancoreze, sa ii restaureze fizic si sa le ofere un ritual care, radiind stare buna, sa ii urce in sus pe spirala "din-ce-in-ce-mai-bine".

Stiu ce nu le-a placut, unii mi-au spus. Ca e mult de munca, ca ei chiar trebuie sa faca chestii, sa se puna in miscare, sa disece mai putin si sa isi suflece manecile, sa fie disciplinati.

Din pacate pentru mine, nu am inteles si nu m-am facut inteleasa. There are no shortcuts. Si eu le-am cautat. Nu-s. Nu le-au pus astia in pachetul plat si acum e musai sa ne descurcam fara ele.

O cale (lunga, grea si care presupune ceva munca) de a iesi dintr-o perioada neplacuta este miscarea. Nu spun sport, spun miscare. Putina, cata putem duce, la inceput. Apoi o sa putem face tot mai multa pentru ca ne intarim musculatura si, dintr-o data si peste noapte, o sa ne dovedim si problemele pentru ca ne dezvoltam pe furis tocmai acele abilitati de care avem nevoie pentru a le depasi. Ii putem spune musculatura psihica.

Un exercitiu care imi place in mod deosebit este, vezi foto, plank-ul. Te sprijini pe antebrate, coate si degetele de la picioare, iti incordezi abdominalii si muschii spatelui ca sa te tina, iti incordezi muschii coapselor si fesele ca sa-ti fie mai usor si.... stai acolo cat poti.

La inceput 10 secunde, poate. In general, un om nu prea lucrat rezista si 20 de secunde prima oara. Apoi tremura si apoi zice ca nu mai poate. E greu sa stai acolo cand ti-e greu si e si mai greu cand ti-e greu fizic. Nu poti sta cu o senzatie ascutita de durere prea mult timp.

Daca stai, inveti. Iti inveti muschii sa-si ridice pragul de durere, inveti despre tine cat poti duce. Daca mai stai si maine si alt maine, o sa inveti ca acum poti sa stai mai mult. Tot asa, dintr-o data si peste noapte, de la statul asta mai mult o sa fii usor mai voios si o sa vezi cheia problemelor insurmontabile. Era in musculatura ta psihica, nu in circumstantele problemelor.

Eu am rezistat 30 de secunde prima oara pentru ca citisem intr-un articol ca atata rezisti la prima incercare de plank. De la 20 la 30 aveam multe grade Richter, m-as fi aruncat eu pe jos insa nu se facea sa nu fiu si eu macar medie statistic :P Acum stau peste un minut si pot sustine si o conversatie.

Cel mai tare mi-a placut sa observ cum mai adaugam, saptamana dupa saptamana, inca 5 secunde. Ma simteam mandra, puternica si din ce in ce mai capabila. Mi-a mai placut si ca am obtinut niste abilitati importante si puternic transferabile (cred eu) in aproximativ un minut, multe zile la rand.

Da' e greu si calea e lunga. Si presupune multa munca si noi n-avem timp. De unde timp ca sa-ti fie mai bine?

Wednesday, October 30, 2013

Anaclisis

-sursa foto-
In psihanaliza freudiana, comportament de atasament emotional, ba poate chiar de dependenta, de o figura parentala sau care ne aminteste de un parinte. De regula atasamentul este deosebit de intens.
Un cuvant care suna prea frumos pentru a fi pus alaturi de conotatiile neplacute ale dependentei.

Tuesday, October 29, 2013

"O baza de siguranta" / A secure base, John Bowlby

-sursa foto-
Dupa ce am citit "O baza de siguranta", l-am avansat pe domnul Bowlby in panteonul oamenilor mei preferati. Imi si imaginez cum sade in acest imaginar panteon si dezbate imaginar cu un imaginar Donald Winnicott ^^.

Cartea "O baza de siguranta" in dar? Da-da-da-da. Mamicilor care isi cresc copiii cu atentie, grija si respect, taticilor ceva mai implicati decat media, curiosilor intr-ale sufletului uman si psihologiei, partnerilor cu care ne si vedem minunat multiplicati. Fostilor copii pe care inca se mai vad ceva dureri de crestere, ca sa mai inteleaga putin. Seninilor care au crescut cu iubire cat cuprinde, ca sa se duca acasa si sa spuna "saru'mana". Si, indiferent de categoria din care faci parte, daruieste-ti-o si tie.

Volumul este constituit dintr-o serie de prelegeri tinute de John Bowlby cu ocazia unor conferinte si-adunari, mai degraba de specialisti. Surprinzator, aspectul asta nu ingreuneaza limbajul sau exprimarea. Poti citi cartea dintr-o perspectiva de cautator / specialist, cu creionul in mana si cu atentie la referinte si la fel de bine le poti omite si urmari doar firul argumentativ, foarte limpede (meritul autorului cu gandire limpede) si armonios redat in romana (meritul traducatoarei Alexandra Timofte).

O sa te intristezi, o sa te amarasti, o sa te enervezi, o sa bucuri si o sa lacrimezi usor de fericire. Pentru ca dificultatile din primii ani de viata sunt sursa dezechilibrelor, suferintelor si psihopatologiilor ulterioare, pentru ca parintii nu pot face decat in rare ocazii mai mult decat li s-a facut si lor si suntem intr-un cerc vicios de insuficienta iubire, pentru ca, totusi, suntem reparabili si pasibili de-o existenta echilibrata si fericita.

"Violenta in familie" este una dintre prelegerile care dau de gandit. Mult. Violenta din familii a fost un element mult neglijat in psihoterapie si psihiatrie si abia prin anii '60 (cu rarissime exceptii) a inceput sa se vorbeasca despre rolul abuzurilor in panoplia de suferinte sufletesti umane. Era mult mai lejer si mai putin deranjant sa analizezi fantasmele pacientilor decat sa zgandari subiecte tabu ca presupusa aura de sfintenie a parintilor si rudelor... Pe langa faptul ca violenta da un cerc vicios si se perpetueaza in comportamentul celui care a fost violentat, cand apare in familii, efectele ei se multiplica exponential datorita incarcaturii relatiilor. Ani de-a randul singura sursa de satisfacere a nevoilor copilului sunt relatiile cu mama si tatal sau alti substituenti parentali. Daca persoana care il ingrijeste pe copil manifesta fata de acesta respingere, neglijenta, daca e absenta sau il manipuleaza cu prea putina sensibilitate, daca se infurie cand copilul plange, cere atentie, copilul va dezvolta un atasament problematic si acesta va sta la baza tuturor relatiilor lui afective ulterioare.

Desi violenta in familie pare un stigmat al claselor precare socio-economic si educational, abuzuri de toate felurile se intampla din belsug, cum spunem noi, si la case mai mari. Mamele abuzive sunt anxioase, iubesc in salturi, sunt precar conectate social si cauta grija si atentie de la copilul care nu mai are unde sa le caute, la randul lui. Isi ameninta deseori copilul cu abandonul, spun ca ele se imbolnavesc din cauza lui, reactioneaza exagerat la solicitarile si intamplarile din viata acestuia, sunt furioase si aplica si corectii fizice. Cum se comporta tatii abuzivi, asta e deja cliseu si este mult mai bine popularizat in societate.

Bowlby mentioneaza si citeaza cercetari din care reiese ca, la randul lor, acesti parinti au crescut in medii violente, cu parinti abuzivi, la care stiau ca nu se pot duce pentru a primi consolare, compasiune si intelegere. Extrem de tulburator mi s-a parut studiul conform caruia dintr-un grup de 100 de barbati care isi maltratau familiile, 51% dintre ei, s-a descoperit, fusesera batuti si maltratati la randul lor in copilarie. Greu se mai injumatateste violenta din tesatura societatii...

Mi-au mai placut mult prelegerile "de bucatarie", despre procesul terapeutic cu pacientii cu atasament problematic. Dificultatea extrema de a pune bazele unei relatii cu ei, distanta uriasa la care se simt in siguranta fata de orice persoana, agresivitatea neasteptata, modul in care gestionau sedintele amanate sau anulate, timpul teribil de lung necesar pentru a incepe sa faca un progres. Asta daca au norocul sa intalneasca un terapeut suficient de bine pregatit profesional si cu suficient suflet si echilibru.

Desigur ca eu abia zgarii suprafata acestui volum minunat, emotionant si poate chiar vindecator (in orice caz, bun indicator al zonelor de concentrat atentie si iubire pe viitor). De-aia il recomand, chiar cu insistenta. Cu cat il citim mai multi, cu-atat cresc sansele unei lumi mai bune (pardon de naivitate, eu te-am avertizat din titlu). Cumparati-l, cititi-l, cugetati la el, daruiti-l si vorbiti mult despre tot ce gasiti inauntru.

John Bowlby credea ca o forta majora in lume, o forta insuficient si precar utilizata, este forta familiilor de a produce copii fericiti, sanatosi si increzatori in sine. Hai sa!

Aici si aici gasesti cateva fragmente din carte, ca sa-ti deschizi apetitul si sa vezi daca acest volum e pentru tine.