Tuesday, December 18, 2012

Amintirea unei seri

Freezing rain, bobite cantatoare pe parbriz si luneta. Afara frig si umed, inauntru cald si umed si frumos mirositor.

Cu unii oameni e asa placut sa taci, sa zambesti, sa asculti!

Luminitele de sarbatori si 'radioulluimoscraciun'. Nu ma dau neaparat in vant dupa colinde. Sunt atat de inaltatoare unele dintre ele incat imi fac pielea de gaina si imi vine sa plang. Cantecele craciunoase americanesti mainstream, cu totul alta poveste :) Ma fac sa ma simt in siguranta si mai ca-mi miroase a ciocolata calda si-a portocale.

"Rudolf the rednosed reindeeeeeeeer".


Saturday, December 15, 2012

Scriitor de fictiune

Mi se tot intampla in ultima vreme sa imi dau seama ca unele lucruri se dovedesc a fi atat de departe de ceea ce mi-am imaginat eu; sa observ cum scenariile construite de mine sunt atat de departe de adevar si realitate; sa imi dau seama cat de umflate si exagerate sunt constructiile anxioase sau pur si simplu insuficient informate.

Ei bine, in astfel de momente ma gandesc ca as fi un bun scriitor de fictiune :P

Friday, December 14, 2012

Cine mi-a aratat primii fulgi

Mergeam alaturi de Ani pe bulevard, cu scopul declarat de a ne extazia in fata luminitelor sarbatoresti din centrul orasului. Asta si faceam cand, din partea opusa, au navalit doi copii, un baiat si o fetita, urmati de parintii lor. Parintii mergeau la pas iar copiii alergau in toate directiile deodata, cu ochii pe sus, la lampioane. La-la-la-la-la ;)

Dintr-o data, au inceput sa strige intr-un glas ca "maaaaama, maaaama, a inceput sa ninga, uite, uite fulgii sus, la lumina!". Sus, in cercul luminos din jurul lampadarelor stradale, pluteau primele incercari de fulgi din aceasta iarna. Abia dupa cateva minute a inceput sa ninga pe bune. La inceput de Magheru abia sosise iarna iar la sfarsit de Magheru se instalase comod. Si Ani si eu aveam fulgi pe gene :)

Multumita lor am vazut, pentru prima oara in viata mea, cum incepe iarna. E la fel de frumos sa vezi primii fulgi pe cat e sa exclami surprins "oooooo!" in fata unei paturi matinale de zapada asternuta pe furis, pe cand tu dormeai.

Zilele astea sunt cam trista si furioasa cand citesc. Citesc Francoise Dolto si ma intreb de ce strica parintii copilul perfect pe care l-au facut. De ce nu invata ei din atata vitalitate, din atata prospetime.

Wednesday, December 5, 2012

Intamplare cu o negresa

Stateam deunazi, cu ceva tristete si ceva mai multa dezamagire plus o mana din care se balanganea fara scop o furculita, in fata unei farfurii pe care se lafaia o prajitura.

Nu era orice prajitura de pe drum. Era vorba despre o negresa lasciva (a se citi cu unt de-ala bun, in sensul ca din belsug, cu zahar brun din trestie, cu lapte gras, cu nuca buna-buna, cu cacao-minune si bucatele de ciocolata, caci nu, ce-i aia negresa doar cu cacao...) si voluptuoasa (cu rotunjimi mai mult decat generoase; bref, o portie uriasa), unsa cu toate glazurile.

O negresa la care visasem, dimpreuna cu Niciu', de minim doua saptamani. O planuiam, o planificam, oftam si mai ca ne imparteam viata in "inainte de negresa" si "dupa ce facem noi negresa aia".

Ei si... intr-o duminica seara am facut-o.

Putin mai tarziu (negresa inca mai palpita, fierbinte -din cuptor- si umeda -de la glazura-), cu furculita in mana, sufeream de... prea-putina-dorinta. Ah, de fapt nu, nu asta era. Ci prea mare asteptare, prea putina putinta si prea mare diferenta intre acasa si targ. Rrrau, rrrau de tot m-am intristat. Cat o mai asteptasem! Cum ma mai imaginasem cu firmituri (bineinteles ca exagerez, pentru efectul stilistic; I eat like a lady ;) ) pe barbia de sub un suras satisfacut, cu o mana pe o burta (a mea) care canta de fericire!!!

Ca sa ma regasesc, in toiul luptei, ca nu mai pot duce arma, ce sa mai vorbim despre a ochi tinta...

Bineinteles, radem noi, glumim, insa parasim incinta prajiturii. Prea am suprapus bine tiparul intamplarii cu negresa pe alte intamplari cu "alte ceva-uri". Pe care le-am imaginat la fel de gustoase si minunabile, in functie de care as fi fost in stare sa trag linii de-alea despartitoare "inainte si dupa momentul X", la care am visat si pe care nu le-am mai putut manca atunci cand le-am vazut in farfuria mea. Sau nu in intregime, asa cum ar fi fost frumos.

Desigur, e genul meu sa mi se reveleze lectii importante din lucruri mici si aparent ridicole. Nu am sa-ti povestesc aici cum, intr-o dimineata in care as fi facut orice mai putin sa merg la birou, l-am zarit pe Bob Marley in picatelele mozaicului din baie. Nu a zis nimic (atat mai lipsea din dimineata respectiva!), da' stim cu totii care sunt valorile de capatai ale lui Bob Marley... . Sau luna trecuta: Sigmund Freud si-un pui iesind din coaja, de data asta pe mozaicul din bucatarie. Analyze this.

Acum o sa devina genul meu si sa ma antrenez pentru urmatoarea confruntare cu negresa. De orice tip ar fi zisa negresa.

Sunday, December 2, 2012

Bulinute iritate

Nici nu stiu ce ma irita mai tare in ultima vreme. As putea, intru clarificare, sa fac o lista imbulinata :)

  • imi place mult o vorba pe care o tot foloseste mama. Cica pe unii oameni tre' sa-i vezi dupa principiul "mai rarut, ca-i mai dragut". Exact. La fel cum cu unii nu te saturi de vorbit nici dupa cinci ore si multi litri de ceai, de altii te saturi iute si subunitar.
  • ah, iar Yogananda asta, noul guru al Niciului!!! Ce l-as mai fi carpit daca l-as fi prins! Bine ca a murit. Perfectul de el! Si cum se uita el la mine de fiecare data cand intru in baie! Si cum imi aminteste el ca, probabil, imi duc prima mea viata de om dupa unele repetate de gasteropod sau batracian, caci lectia nu-mi invatam pentru ca nu aveam un sistem nervos suficient de complex... Rautacioasa, ca sa-mi razbun ego-ul zgariat, rad cu zgomot de metaforele lui stupide. Ceea ce, mai mult ca sigur, imi scade din productia de bile karmice albe. Ce sa ohmmmmmm-ohmmmm-spuuuuun!
  • faptul ca nu mai am cum sa patinez pe parchet cat e apartamentul de lung ma intristeaza peste masura. Mai aveam inca atatea sosete de lana (super-slide effect guaranteed!) de gaurit... Ce fac eu cu ele acum? 
  • ca tot n-apuc si eu sa ma claustrez in casa cateva zile. Am niste chestii de rescris la palimpsestul personal si devine urgent.
  • ca nu m-am informat pana acum cu privire la colegii si catindati si alegeri si platforme. Ca mi-e asa o sila sa fac asta ca mi-e si teama ca nu o sa votez. Cunosc un singur catindat si... orisicat de "blognaiv" ar scrie pe frontispiciu, nu-l pot vota din motivele stupide ca mi-a fost profesor si are niste ochelari adorabili.
  • supraveghetorul ala tanar si cu o burta uriasa, de la megaimageliviurebreanu. Cum il vad, cum incep sa tin predici exaltate la mine in minte. Toate prejudecatile cu privire la oamenii grasi se bulucesc si ele in zisele predici, nu cumva sa ma simt mai bine cand intru in baie si dau iar de privirea lui Yogananda...
  • telefonul. Care tot suna, tot clipoceste. Pe vremea telefoanelor fixe oamenii erau mai liberi. Acum, parca le-am avea mai mult pentru ceilalti. Eu rezolv, eficient pentru mine, inchizandu-l. Ca-i al meu, na! Si timpul, si ne-cheful de unul sau de altul, si masinaria.
  • ca ne tot plangem, ne tot vaietam, ce soarta crudela cu noi! Cu ce-au gresit aia de ne suporta! (bine, Niciu' se descurca admirabil... insa ea consuma zilnic doze masive din zisul Yogananda :P )
Mmmm, cam atat. In rest, totul bine. Ma bucur ca am prin preajma oameni complecsi, care ma surprind desi ii stiu de ceva ani. Si cica fac salate, supe si glume bune :P