Tuesday, August 14, 2012

Bie!

Am o fascinatie pentru doamnele si domnisoarele care stiu ceva croitorie si au cunostinte despre materiale. Imi place aerul lor profesionist, ador siguranta cu care isi dau cu parerea despre croieli si inghit in sec de placere cand aud din gura lor nume sexoase de materiale gen "poplin", "batist", "serj", "atlaz", "saten imperial" (mmm, cum trebuie ca se simte asa ceva....), "crepsaten", "tafta", "matase charmeuse" (some flirty silk this one must be :P ), "organza", "chifon", "alencon", "piersica" (mda, e si un material, pe langa fruct si nuanta).

Ceva mai feminin cu greu imi pot inchipui. Asta pentru ca materialul meu preferat este inul. Bietul de el, e asa placut la atingere, atat de racoros, capata nuante adorabile pe masura ce se uzeaza si... este atat de putin rafinat! Cum sa se compare cu minunatia (imi inchipui eu) de "crepsaten"...

Eh, astazi Ioana mi-a explicat una dintre expresiile de jargon feminin care ma facea sa ma simt o exclusa, o paria imbracata in doc si in in :)) Pentru ca niciodata n-am stiut ce inseamna. Pana... astazi! The glorious day!

Ziua in care expresia "fusta/rochie croita pe bie"* nu mai are secrete pentru mine. Bineinteles, inafara de secretele croielii ei propriu-zise.

* biais = diagonala