Wednesday, July 25, 2012

"O femeie e cu totul altfel"

Un paragraf incantator despre diferentele dintre femei si barbati. O sa te faca sa zambesti larg, jumatate cunoscator si cealalta jumatate inca... nehotarat.

"Si cand avea nouazeci si trei de ani, la trei ani dupa ce a murit tata, bunicul a hotarat ca a venit vremea si sunt destul de mare pentru o discutie de la barbat la barbat. M-a poftit in barlogul lui, a inchis ferestrele, a incuiat usa, s-a asezat cu un aer solemn si oficial la birou si mi-a facut semn sa ma asez in fata lui, de cealalta parte a biroului. Nu mi-a zis 'pisacios', si-a pus picior peste picior, si-a sprijinit barbia in maini, a cugetat o vreme si a zis:

 - A venit vremea sa vorbim despre femei.

Si imediat a explicat:

- Nu*. Despre femeie in general.

(In acel moment aveam trezeci si sase de ani, eram insurat de cincisprezece ani si aveam doua fete adolescente.)

Bunicul a oftat, a tusit cu palma la gura, si-a indreptat cravata, si-a dres de cateva ori glasul si a zis:

- Nu, ce. Femeile m-au interesat dintotdeauna.Cu adevarat dintotdeauna. Acuma, sa nu te gandesti la ceva ce nu e frumos! Ce zic eu e cu totul altfel, nu, vreau sa zic ca femeia m-a interesat intotdeauna. Nu, nu, "problema femeii"! Femeia ca persoana.

A chicotit si s-a corectat:

- Nu, m-a interesat in toate felurile. Toata viata mea m-am uitat la femei, chiar si cand eram doar un mic ciudak, nu, nu, nu, niciodata nu m-am uitat la femeie ca vreun paskudniak, nu, m-am uitat doar cu tot respectul. M-am uitat si-am invatat. Nu, si ce-am invatat, vreau sa te invat acum si pe tine. Ca sa stii. Asa ca acum asculta cu atentie, rogu-te: uite cum stau lucrurile.

S-a oprit si a privit in jur, de parca ar fi vrut sa se asigure ca suntem cu adevarat singuri, ca nu-i nimeni care sa ne auda.

- Femeia, a zis bunicul, nu, in unele feluri e intocmai ca noi. Exact la fel. Dar in alte feluri, a zis el, o femeie e cu totul altfel. Foarte, foarte altfel.

S-a oprit aici si s-a socotit o vreme, poate ca starnind in minte imagini, surasul lui de copil i-a iluminat fata, si si-a incheiat lectia:

- Dar stii ceva? In ce feluri o femeie e intocmai ca noi si in ce feluri e foarte, foarte altfel - nu, la asta, a incheiat el, ridicandu-se de pe scaun, inca mai lucrez.

Avea nouazeci si trei de ani si poate ca a continuat sa "lucreze" la aceasta chestiune pana la sfarsitul vietii. Eu insumi inca mai lucrez la ea."

- din Poveste despre dragoste si intuneric, Amos Oz.
* din cate inteleg eu, o exclamatie evreiasca / ruseasca de subliniere. Un fel de "asa (deci)".

Ei, cum ti-a placut?

Tuesday, July 24, 2012

Exista o cale

Sunt sigura de asta. Exista o cale de a imbina armonios intelepciunea si experienta capatate navigand pe valurile, nu mereu line, ale vietii cu prospetimea si usuratatea ca de adiere de vant pe care le ai "by default" tocmai pentru ca nu ai navigat prea mult.

Deunazi, intr-o zi cu aer fierbinte si foarte involburat, ma gandeam la asta. Amintindu-mi de situatii in care ceva galeti de intelepciune, precautie si respect pentru status-quo m-ar fi ajutat sa ma descurc mai onorant decat am facut-o. Amintindu-mi priviri bland-invidioase la adresa simplitatii proaspete, zambitoare si incisive cu care disecam mica mea lume.

Ana zice ca singura solutie este credinta in Dumnezeu. Ea baga mana in foc ca de-aia o anumita doamna de care ne place noua este mereu atat de linistita incat pare ca locuieste intr-o bula de blandete, seninatate si pace pe care o mai si cara dupa ea, spre desfatarea celor din jur. Desi doamna respectiva pare a fi acumulat multe dintre galetile despre care vorbeam putin mai sus.

Pe de alta parte (aparent), Ani (ah, da, in universul meu e plin la momentul actual de Ane, Oane si Ioane) ma lamureste despre sensul uneia dintre cele mai controversate si prost intelese Fericiri. Cei saraci cu duhul sunt de fapt cei smeriti, cei cu inima zdrobita.

Nu i-am mai vorbit despre mini-revolta care se pornea in stomacul meu la gandul ca nu e corect asa: de ce sa-ti castigi fericirea cu pretul zdrobirii inimii? Oricat de deschisa si atipica pentru un teolog ar fi Ani, nu cred ca i-ar placea sa faca disectii in compania unui mic toma permanent curiosul si intrebatorul.

Sigur exista o cale. E musai sa existe. Stiu eu oameni care, uneori, par sa o fi gasit. Doar ca sunt atat de putin dispusi sa fie apreciati pentru asta, sa fie intrebati, sa fie disecati pentru a li se expune miracolul.

Monday, July 16, 2012

Despre non-culori.

Desigur ca, la o prima vedere, ar putea parea chiar amuzant ca noi, oamenii, ne ducem viata intreaga pe taramul multelor nuante de gri insa trebuie sa luam decizii exclusiv din categoria "alb sau negru".

Ca si cum am creste, ani intregi, cu scopul de a invata ca viata e alcatuita din griuri si cu scopul de a abandona colturosenia specifica varstei tinere, numai pentru a reveni la ea cand este cazul sa luam hotarari. Destul de frecvent, pare-mi-se.

Mai ca ma face sa rad situatia. Doar ca suntem in iulie si nu mi-as permite.

Friday, July 6, 2012

Tu le-ai pus acolo

 Acesta este unul dintre acele lucruri pe care mi-as fi dorit sa le inteleg mult mai devreme. Intr-o lume ideala, in care nu intelegem lucrurile atunci cand e cazul sau cand e musai ci atunci cand e bine sa le stim.

Stii cum devine treaba cu liniile alea subtiri, dincolo de care un lucru se preface in cu totul altul? Cam la fel devine si cu situatiile in care adevarul e la mijloc :) De exemplu, in a invata pe cineva, este deopotriva corect "If they don't get it, maybe you're not giving it to them" si "Pot sa-ti explic, sa-ti arat, sa-ti povestesc, sa te implic. Nu pot sa inteleg si sa muncesc in locul tau." (despre care scriam si aici ).

Doar ca nu ma pot abtine sa nu observ cat de bine merg lucrurile cand inveti pe cineva care iti este mai lejer. Din motive diferite, toate culminand, in realitate, cu faptul ca iti este asemanator: e "ca tine". Cat de mai "ca tine" se poate. Uite un exemplu de  exces de ego datator de rezultate bune.

Cand dai de cineva care e mai putin ca tine apar denivelarile in drumul pe care il aveti de parcurs impreuna. Este posibil, si de enorm de multe ori asa se si intampla, sa treceti cu bine peste denivelari. Sa invatati din ele mai mult decat ati fi invatat din drumul drept al asemanarilor.

Doar ca...

Doar ca, ian de te uita, ce fermecator semnal, pentru cine vrea sa-l vada! Cand ai dat de denivelari in drumurile tale, TU le-ai pus acolo. Cand te-ai oglindit in partenerul de drum si ai constatat ca nu esti tu in oglinda, e teribilul Altul.

Asa ca... daca ei nu pricep si nu pricep, poate iti iei niste timp sa te faci pe tine sa pricepi, mai intai :)

(cu multumiri lui E. si harniciei si perseverentei ei)

Thursday, July 5, 2012

Anul asta,

de ziua mea mi-a placut cel mai mult ca:

  • am fost rasfatata si m-am lasat rasfatata, chiar daca ceea ce planuisem eu nu s-a intamplat. S-a intamplat altceva cel putin la fel de bun;
  • am invatat sa deschid sticle de sampanie. Norocul incepatorului... whatever, eu stiu una si buna: ca deschid sticle de sampanie like a pro :P
  • am primit mai putine urari. Mai insemnate, mai semnificative, mai de la oameni "mai".
  • am mancat cirese. Ce bine ca m-am nascut vara! Mai bine decat in les temps des cerises nu se putea sa ma nasc. Poate doar in les temps des pepeni verzi-rosii :P
  • am gasit timp sa ma gandesc, sa fiu cu mine;
  • am continuat o traditie care imi aduce atat de mult...;
  • am trait mult mai mult in anul tocmai incheiat. Oare asa se intampla pe masura ce mai traiesti cate un an? Sa stiu sa fac, din timp, cerere pentru zilele mele.