Tuesday, March 6, 2012

Cateva fragmente din "Knulp. Demian" - Hermann Hesse

Din "Knulp":

Despre cum era Knulp:
"Trebuia sa-l lasi sa fie asa cum era, si cand ii mergea prost si avea nevoie de-un adapost, era o placere si o onoare sa-l primesti, si mai ca trebuia sa-i fii recunoscator pentru asta, pentru ca aducea veselie si seninatate in casa."

Despre oameni si a interveni in drumul lor:
"Stia cum vine asta, de cele mai multe ori nu erau decat vorbe-n vant cand se lauda cate unul si se dadea mare cu norocul sau virtutea sa; la fel fusese odinioara si cu piosenia croitorului petecar. Ii puteai contempla pe oameni in prostia lor, puteai sa razi sau sa ai mila de ei, dar trebuia sa-i lasi sa-si urmeze propria lor cale."

Despre frumusetea efemerului, a lumii mici:
 " - Adesea imi tot zic: tot ce poate fi mai frumos si mai delicat e o domnisoara tanara si supla, cu parul blond. Dar nu-i adevarat, pentru ca prea adesea vezi ca o bruneta e aproape mai frumoasa. Si pe urma se mai intampla si sa zic: cel mai frumos si mai delicat lucru dintre toate este o pasare frumoasa pe care o urmaresti in plutirea ei libera prin inaltimi. Si alta data nu e nimic mai minunat ca un fluture, de pilda unul alb cu niste ochi rosii pe aripi, sau un apus de soare, colo sus, intre nori, cand totul straluceste fara insa a te orbi si cand totul pare atat de senin si de neprihanit.
- Asa e, Knulp. Totul e frumos cand stii sa privesti la  ceasul potrivit.
- Da. Dar mai gandesc si altfel. Cred ca cel mai frumos este ca in afara de fericire te mai patrunde si un fel de tristete sau teama.
 - Cum asta?
- Vreau sa spun: o fecioara tanara si frumoasa n-ar parea poate atat de desavarsita, daca n-ai sti ca si ea isi are vremea ei si ca pe urma va trebui sa imbatraneasca si sa moara. Daca ceva frumos ar dainui vesnic, la fel, poate ca m-ar bucura, dar as privi cu mai multa raceala si as gandi; asta ai s-o mai vezi, nu trebuie sa fie tocmai azi. Dimpotriva, la ceea ce-i trecator si nu poate ramane neschimbat privesc nu doar cu bucurie, ci si cu compatimire.
- Pai da.
- De aceea gasesc ca nimic nu e mai ales ca un foc de artificii aprins undeva in noapte. Acolo exista globuri stralucitoare, albastre si verzi, care urca in bezna si cand vine in care isi arata toata splendoarea, fac o mica bolta si se sting. Si daca stai sa privesti, simti bucuria si totodata si teama: imediat totul se stinge si simtamintele astea vin impreuna si e mult mai frumos decat daca ar dura mai mult. Nu?"

Vorbe bune pentru cei care ar vrea sa se lipeasca cu totul de celalalt. Despre distanta inerenta dintre noi oamenii:
"Fiecare om isi are sufletul lui, spuse Knulp, pe care nu poate sa-l amestece cu altul. Doi oameni se pot indrepta unul catre celalalt, pot vorbi unul cu altul si pot fi foarte apropiati. Dar sufletele lor sunt ca niste flori, fiecare a prins radacini in locul lui si nici unul nu poate veni la celalalt, altminteri ar trebui sa-si paraseasca radacina si asta nu poate s-o faca. Florile isi imprastie mireasma si samanta pentru ca isi doresc foarte mult sa fie impreuna; dar floarea nu poate face nimic pentru ca samanta sa ajunga la locul potrivit, acest lucru il face vantul, iar acesta vine si pleaca mereu cum si cand ii e voia."

Ciudatele lucruri din universul mic al zilelor:
" Knulp isi afunda atent bucata de paine in ceasca si urmari cum se absorbea laptele alb. Preotul il privi si-si aminti ca inca de mic, camaradul sau avea obiceiul de a urmari cu cea mai adanca daruire pana si cele mai neinsemnate lucruri: cataratul unui gandac pe un pai, curgerea apei, gesturile mestesugarilor. Cu aceeasi daruire privea acum laptele care urca in porii bucatii sale de paine, grav si curios, de parca acesta ar fi fost cel mai ciudat lucru din lume."

Din "Demian":


Despre a privi cu atentie:
"- Poti sa faci pe cineva sa fie nevoit sa gandeasca ceea ce vrei tu? l-am intrebat.
Ma lamuri cu draga inima, calm si la obiect, cum ii era felul.
-  Nu, spuse el, asta nu se poate. Nimeni nu are o vointa libera, chiar daca preotul se preface ca ar avea. Celalalt nu poate gandi ceea ce vrea el si nici eu nu-l pot face sa gandeasca ceea ce vreau eu. Insa poti observa bine pe cineva si apoi poti spune destul de exact ce gandeste sau simte, si in cele mai multe cazuri poti apoi sa prevezi ceea ce are sa faca in clipa urmatoare. E foarte simplu, numai ca oamenii n-o stiu. Sigur ca e nevoie de exercitiu. Exista, de pilda, la fluturi anumite specii de noapte la care femelele sunt mult mai rare decat masculii. Fluturii se reproduc si ei intocmai tuturor animalelor, masculul o insamanteaza pe femela care apoi depune oua. Daca, sa zicem, tu ai o femela din specia asta de fluture de noapte - chestia a fost adesea probata de catre biologi - , atunci in timpul noptii sosesc in zbor la aceasta femela, sumedenie de fluturi masculi, cale de ceasuri intregi! Ceasuri intregi, inchipuie-ti! De la multi kilometri distanta simt masculii aceasta unica femela care se afla in zona. Se incearca explicarea acestui fapt, dar e greu. La mijloc trebuie sa fie un soi de simt al mirosului sau asa ceva, cam tot asa cum cainii de vanatoare buni pot gasi o urma neobservata si o pot urmari. Pricepi? Astea sunt niste fapte, natura e plina de ele si nimeni nu le poate explica. Acum insa vin si spun: daca la fluturi femelele ar fi la fel de numeroase ca si masculii, atunci n-ar avea un nas atat de fin! Il au doar pentru ca sunt dresati sa-l aiba. Daca un animal sau un om isi indreapta intreaga atentie si intreaga vointa asupra unui anumit lucru, atunci il si obtine. Asta-i tot. Si exact asa e si cu ceea ce spui tu. Priveste un om cu destula atentie si ai sa stii mai multe despre el decat el insusi."

Despre caracter:
"- E ceva aici, Sinclair, care nu-mi place. Ia citeste o data povestea si simte-o pe limba, e ceva in ea cu gust fad. Respectiv treaba cu cei doi talhari. E maret cum stau cele trei cruci acolo pe deal, alaturate! Insa povestea asta sentimentala si din cale-afara de sugestiva cu talharul cel onorabil! In primul rand ca era un ticalos si facuse blestematii, Dumnezeu stie cate, si acum iata ca se topeste si trece la asemenea celebrari plangarete ale indreptarii si caintei! Ce sens are o asemenea cainta la doi pasi de mormant, ma rog frumos? Iarasi nu e altceva decat o poveste popeasca in toata legea, dulceaga si inselatoare, cu spoiala de emotie si substrat cat se poate de mobilizator. Daca ar fi ca astazi sa trebuiasca sa alegi pe unul din cei doi talhari de prieten sau sa chibzuiesti caruia dintre ei sa-i acorzi mai degraba incredere, atunci cu siguranta ca nu pocaitului astuia plangacios. Nu, celalalt merita, ala-i zdravan si are caracter. Nu da doi bani pe pocainta, care in situatia lui nu mai poate fi decat un discurs frumusel, merge pe drumul lui pana la capat si nu se dezice in ultima clipa, plin de lasitate, de diavolul care se pare ca-l indrumase pana aici. E un caracter, iar oamenii de caracter din istoria biblica nu sunt tratati prea bine."

"De todo un poco" :P :
"- Noi trasam intotdeauna granitele mult prea stramte personalitatii noastre! Consideram ca facand parte din persoana noastra numai ceea ce recunoastem ca este deosebit la nivel individual, ceea ce se abate de la drum. Noi suntem insa alcatuiti din intreaga compozitie a lumii, fiecare din noi, si tot asa cum corpul nostru poarta in el arborele genealogic al evolutiei pana la peste si inca mult mai departe in urma, asa purtam si in suflet tot ceea ce a fost trait vreodata de catre sufletele omenesti. Toate zeitatile si toti diavolii care au existat vreodata, fie ca au fost ale grecilor, ale chinezilor ori ale zulusilor, toate sunt cu noi, sunt aici, ca posibilitati, ca dorinte, ca solutii. Daca omenirea s-ar topi pana la un singur copil semidotat care n-a trecut prin nicio scolire, atunci acest copil ar afla din nou intregul mers al lucrurilor, ar putea produce zeitati, demoni, paradisuri, porunci si oprelisti, testamente vechi si noi, pe toate le-ar putea produce din nou."

Despre nasteri, renasteri...
"- Intotdeauna e greu sa fii nascut. Stiti, pasarii ii vine greu sa iasa din gaoace. Ganditi-va in urma si intrebati: a fost oare drumul atat de greu? Doar greu? Nu cumva a fost si frumos? Ati fi stiut unul mai frumos, mai usor?"







11 comments:

Daniel said...

Îţi mulţumesc, Daniela, pentru rândurile din "celălalt" Hesse, pe care, din păcate, l-am abandonat atunci, înciudat tare pe mine însumi. Chiar nu mai puteam deschide o filă.

Îmi pare rău şi că am pierdut ocazia de a face un lucru - cum era lectura - împreună cu celălalt, deşi poate că aşa şi este cu oamenii care sunt flori şi care nu se găsesc niciodată atât de aproape pe cât ar dori-o; vântul, bată-l vina... şi anotimpurile, care nu sunt aceleaşi... ştii, câteodată te-ncântă un boboc sau o floare abia deschisă alături, însă nicicând n-ar trece vreo adiere cât de mică printre noi. Şi de ce adică, dacă tot e imposibilă acea dezrădăcinare de sine - timp în care poţi muri cu uşurinţă - spre un celălalt, de ce florile, miresme şi seminţe, "îşi doresc foarte mult să fie împreună", fără să poată face nimic, la urma urmei...?

E aici tristeţea aceea multă, şi teama, de care se însoţesc minunile cele trecătoare când pătrund prin noi, în frumuseţea lor.

M-am îndrăgostit şi eu de chipurile oamenilor, şi de ale lucrurilor, mai cu seamă cele mărunte, şi într-o vreme, demult, visam să trec prin mine, prin ochi, prin mână frumuseţea acestora, eram pasionat de desen, visam să urmez artele. De-atunci încerc să rămân adesea mult timp înaintea a ceea ce se arată în jurul privirii, al unui zâmbet, al unei întristări, al sufletului care vorbeşte pe chipuri dragi. E felul meu de a prelungi efemerul de care vorbea Knulp, de a-l trece în mine, în propriul suflet.

Nu ştiu cum fac dar îmi cad în mâini cuvinte care îmi spun despre mine, recunosc expresii, uneori fraze pe care le-am gândit cu puţin înainte. M-am oprit, e târziu, la jumătatea unei cărticele a lui E. Sabato, Tunelul. Am vrut să urmăresc înşiruirea de autori din Jurnalul unui cititor, cum am făcut şi cu Hesse, nimerit acesta din urmă, săracul, drept în mijlocul golului din mine. Cărticica de care vorbeam e încă - n-am încheiat-o - povestea căutării, de o pasiune violentă şi tristă, dintre doi oameni-flori. Nu mai este aici numai pragul minunat şi odihnitor al prieteniei, ci coboară şi urcă în profunzimi care înfricoşează, apropieri de sfârşit, de moarte, chiar sfârşeşte acolo, fără a mai întâlni viaţa, sau doar aparent...

De ce seamănă totuşi atât de puţin cu chipul idilic al celor două flori care se înclină când şi când una spre cealaltă, bucuroase de vântul prieten...? Seamănă mai mult cu disperata încercare de a-şi smulge rădăcinile, de a şi le rupe din locul de hrană şi de casă, de naştere... şi în absenţa Grădinarului, ceea ce le pecetluieşte existenţa, găseşti cel puţin una dintre flori culcată la pământ, uscată, ca într-o închinare, o metanie desăvârşită... Şi întotdeauna tristeţea, şi întotdeauna temerea...

Florile sunt altfel decât oamenii... suntem altfel, nu mai aşteptăm, cel mai ades, vântul...

(îmi cer iertare pentru cuvântul prea lung, îmi era dor)

Dorin said...

La multi ani cu ocazia zilei de 8 martie!Sa ai parte de sanatate, fericire si implinirea tuturor dorintelor! Multa inspiratie pentru acest minunat blog! O primavara frumoasa!

Danonino said...

@Daniel: o sa mai fie ocazii de lecturi impreuna cu un celalalt :)

Eu stiu de ce florile nu se pot dezradacina catre alte flori? O avea si asta un sens, poate ca nu e bine sa fie mai putin ele, mai fara radacini, poate ca trebuie sa invete sa fie doar "alaturi" de o alta floare.

Poate ca e trist, caz in care ar fi cazul sa ne intrebam de ce ni se pare noua chiar atat de trist, de ce ne dorim sa ne dezradacinam catre altcineva. Am auzit ca unele flori abia asteapta sa se dezradacineze si sa fluture radacinile in vant catre alta floare, spunandu-i "ia uite ce-am facut pentru tine". Asa umbla vorba.

Danonino said...

@Dorin: multumesc frumos Dorin :) Sper ca si doamnele si domnisoarele din viata ta au avut o zi adorabila!

Daniel said...

Da, poate că ai spus adevărul. Probabil că am vrut doar să pară nişte cuvinte de "impresie", chestiile cu "dezrădăcinarea florilor". Oricum, mulţumesc pentru îndreptare.

Miha said...

Mi-au placut mult citatele astea, mai ca m-au convins sa citesc si eu Hesse. Pui si recenzia? Sa ma hotarasc de tot.

Danonino said...

@Daniel: pentru indreptare?? Sper ca nu am lasat impresia ca indrept eu tot, cu atat mai putin pe altii cand am destula treaba cu mine...

@Miha: pe miercuri asa... Cred ca si tie ti-ar placea, numai ca sa incepi cu Narcis si Gura-de-Aur. Sau Siddhartha.

Daniel said...

Of, n-am vrut să spun asta, ci doar că mi s-a părut că într-adevăr sunt atras de vorbe mari, doar, şi m-am trezit puţin - cam cu dezamăgire, dar nu pentru cuvintele tale.
Eh...

Şi miercuri, tot Knulp va fi? Mi-aş dori să mă ia aşa o obişnuinţă, un ritm al lecturii, ştii, ca jocul de care spuneam la început. Mi-e firea tare dezlânată, periculos de slobodă, şi exerciţiul cititului m-ar ocupa, m-ar îndatora, m-ar face atent în alt fel. (sau... aiurea, poate-s iarăşi vorbe mari)

(Mai am o rugăminte deosebită: Am văzut prin paginile tale mai din urmă câteva titluri, şi texte, în spaniolă. Eu l-am descoperit de curând pe E. Sabato, destul de personal, dacă pot spune. Mă "lupt" cu al doilea roman al lui. Mai există însă o cărţulie, printre ultimele scrise de el, netradusă la noi, un volum de eseuri. Crezi că pot găsi un priceput în limba lui?)

Danonino said...

Daniel, okay, atunci am lamurit-o si pe-asta. Imi place, ne intelegem intr-un final :)

Cat despre priceputii in spaniola, ai nimerit unde trebuie. Ma cam pricep si ma bate si pe mine un gand sa traduc de capul meu ceva, mie imi place mult Fernando Savater, un intelectual basc. Iar autobiografia lui nu a fost tradusa la noi.

Daniel said...

Oh, mulţumesc frumos, Daniela.
(mai ales că zilele astea am cam dat-o în bară urât cu fantasmele mele ciudate, cu unul din "personagiile" mele... am vrut să cam dispar...)

Da... Savater, şi eu i-am adunat de pe unde-am aflat, cărţile lui, ştiu că l-a iubit mult şi pe Cioran, care era prieten de asemenea cu Sabato de care-ţi spuneam. M-am delectat cu "Viaţa eternă", cu cartea despre Cioran, apoi am găsit nişte volume mai mici la editura Arc din Chişinău. Mi-ar plăcea să reiau, atent, din acele texte.

Acum sunt prins de scriitorul cestălalt, argentinianul, citesc de parcă fac parte dintre chipurile de acolo, şi tulburat şi captiv paginilor, "Despre eroi şi morminte". Am descărcat ieri, de aiurea, volumul lui de prin 2000, "La Resistencia", are vreo 80 de pagini. Şi mă chinuiam să aflu nişte cursuri de spaniolă pe net...

Oricum, înseamnă că nu-s de capul meu şi aş fi curios şi de ceea ce vrei să faci tu, cu autobiografia lui Savater.

Mâine...
O zi bună!

Daniel said...

Îmi cer scuze pentru paranteza de mai sus, e de prisos.