Saturday, March 31, 2012

Sambata cu jazz. Blues si Lead Belly.

Pentru ca jazz = afro + spiritual + ragtime + blues + dixie, de ce sa nu incepem exact din mijloc si sa continuam cu dreapta... Azi ascultam putin blues de la inceputurile lui, ale bluesului. De pe vremea cand era un cantec rural plin de emotie, emotie reflectata si in stilul vocal.

Lead Belly pentru ca este un nume major in istoria bluesului. Si poate si pentru ca numele lui mi-a ramas sapat in minte de pe vreme in care ascultam grunge si vazusem concertul Nirvana Unplugged pana invatasem pe de rost replicile dintre piese ("They tried to sell us Lead Belly's guitar for bla-bla-bla dollars"). Lead Belly a muncit  pe plantatiile de bumbac inainte sa inceapa sa cante, asa ca he sure knew the blues :)

O piesa cu multiple reinterpretari, in multiple stiluri. Ca sa vedem cam cat este de veche.




Apoi minunatul Bourgeois Blues:



Si piesa de la care s-a oficializat numele de blues pentru acest fel nou de a canta, Memphis Blues (1912):



Enjoy!

Friday, March 30, 2012

Bulinute ca e bine sa fii femeie

  • tone de lucruri bune sa se intample cui a inventat scrub-ul corporal cu cafea (deocamdata, din cate stiu, eu sunt fiinta cu pricina :) si s-ar putea sa admit sa fiu si contrazisa, intr-o zi cu soare). Miroase divin chiar si pentru un bautor dedicat pe viata ceaiului. E suficient de bland si totusi isi face treaba scrub-ish. Mai ca-ti vine sa-i ierti faptul ca o sa ai o cada cu irizatii "cafea-cu-apa". Daca totul este urmat de o imbalsamare cu unt de cacao de la gat pana la ultima unghiuta de la picior, sunt mari sansele sa ti se para ca ziua in cauza este cea mai buna din ultima perioada. 
  • nu exista pe lumea asta pereche de pantaloni care sa mangaie asa frumos coapse, genunchi si glezne cum o face o fusta. Parol ca nu exista.
  • o femeie a secolului 21 imbracata intr-o rochie cu tenta victoriana va arata infinit mai bine si mai potrivita cu peisajul decat un domn cu redingota asemenea. Desi, nah, cel mai bine le-ar sta impreuna.... Doar ca unde mai gasesti domni victorieni nowadays.
  • o femeie primeste complimente, laude si vorbe frumoase atat de la suratele femei cat si de la domni mai galanti. Pe cale de consecinta are rezervorul de vorbe bune mult mai plin decat al unui barbat. Cand o sa aud un domn complimentandu-i camasa altuia o sa-mi retrag cuvintele dintr-o inghititura.
  • de cealalta parte, o femeie poate face complimente fara sa para neaparat interesata "romantic" (de la romance) de primitor (al complimentelor, evident).
  • ai libertatea si instrumentele necesare pentru a cara cu tine o suma de lucruri dragalase, atat utile cat si inutile. Dar care s-ar putea dovedi utile la o anumita aliniere de planete. Cui ceri un servetel cand ai nevoie de unul? Dar un servetel umed? Dar o unghiera? (tinute intr-un necessaire verde-praz). Dar un pix? Sau un carnetel? Sau o pastila? (alt necessaire, roz-somon).
  • cand bate putin vantul, ti se infoaie parul, dimpreuna cu cerceii. Domnia lor cerceii curgatori sunt foarte iscusiti la mangaieri pe linia maxilarului.
  • ce-ar mai fi....?

Thursday, March 29, 2012

Primavara campii batem, cu zambetul atarnat de urechi

Ce frumoasa e primavara in Bucuresti! Asa ar fi putut sa se incheie o compunere de clasa a treia, doar ca eu am inceput asa. Ce relevanta are asta? Pai nu are niciuna, in fata unei forsythia inflorite. Sau a unui manunchi de flori de mar.

E dulce si ascutita lumina, cum doar lumina unui anotimp tanar (similar la oameni) poate fi. E plin de viata si trecatorii zambesc mai mult, la fel si mai-mult-statatorii. Primavara vine de fapt cu ciripitul vrabiilor in imbinarea dintre cele doua scari ale blocului. Ar trebui sa se inventeze niste lampi cu lumina de primavara pentru meteo-dependenti, sa fie si ei vioi si iarna.

Azi-dimineata (termen relativ, mind you!) am luat un mic-dejun genial pe pervaz, in soare, cu UB40 tare pe fundal. Mai deunazi, intr-un decor mic-dejunist similar, minus the music and minus awake hours, am rafoit cartea unui maestru spiritual indian, un anume Yogananda.

Pentru ca Niciu' a conchis ca asa ceva ar putea scrie si ea, i-am alaturat, intr-o clipa de inspiratie, si numele de Cristinanda. Zicea domnul acesta ca fericirea vine de dinauntru si din ce punem noi in micile lucruri si clipe (are dreptate Cristinanda, pana si eu as putea scrie...).

Asa mi-e ciuda ca nu poate toata lumea sa se bucure... Sa se inventeze o pastila. O sa comisionez eu si acest aspect savantului din cel de-al doilea paragraf, cel cu lampile cu lumina de primavara.

Sunday, March 25, 2012

Citiri de duminica frumoasa (6)

Minunata zi e astazi. Eu am si un motiv special, este ziua unei persoane care a fost tare importanta pentru mine. Asa ca, pentru D., te invit sa asculti piesa urmatoare (pentru ca ii place foarte mult chitara clasica si pe cand inca mai visa, si-ar fi dorit...)






Saturday, March 24, 2012

Sambata cu jazz. Ragtime.




Familiar, nu? Din genul asta de muzica de dans de pe la inceputul anilor 1900 a evoluat jazz-ul. Se cheama ragtime si adauga la ritmul vioi al muzicii negrilor un fel de amanare a masurii, ca o "desirare" (rags inseamna si carpe, petice).





(se spune ca Maple Leaf este prima piesa ragtime)


Friday, March 23, 2012

Trei buline despre a invata pe cineva

  • "If they don't get it, maybe you're not giving it to them." Pe limba lor, in ritmul lor, in stilul lor preferat de invatare.
  • "Pot sa-ti explic, sa-ti arat, sa-ti povestesc, sa te implic. Nu pot sa inteleg si sa muncesc in locul tau." Si undeva la mijloc intre bulina unu si bulina doi sta idealul. Ca sa fiu mai precisa, pe linia extrem de subtire care le desparte. Eh, liniile astea subtiri...
  • In adunarea de cuvinte " a invata ceva pe cineva" se subliniaza si se bolduieste intotdeauna "pe cineva". Ceva-ul este in realitate cel mai putin important, desi in falsitate pare cel mai important.

Thursday, March 22, 2012

Trei lucruri in viata

Ma gandesc eu de ceva vreme la care sunt lucrurile cele mai importante in viata. Tu imagineaza-ti-le cu litere mari, eu nu le-am scris astfel pentru ca prea arata patetic iar geneza procesului meu de gandire nu a fost asta.

Am luat-o sistematic, cu timp alocat si cu hartie si stilou. Am taiat din cele redundante, am taiat din cele care se includeau in ceva si mai mare, am taiat ce nu era musai, am taiat intr-o veselie. Oarecum, era mai mult tensiune decat veselie.

Am ajuns la concluzia ca sunt trei. Respecta si principii de marketing si comunicare, si vechi traditii, iacata :P

Fii atent/a:

1- e important in viata sa muncesti pentru a fi mai bun cu ceilalti si cu tine. Nu stiu daca la origine noi suntem buni sau mai putin. Aici mai am de lucru cu ganditul. Stiu insa ca avem parti luminoase si parti intunecate si ca e musai sa le cunoastem si sa le folosim intelept. De mai multa lumina e mereu nevoie, de mai multa explorare prin intuneric doar noi insine avem nevoie. Atentie la exhibarea intunericului personal intr-o forma prea pura, deci.

2- e important in viata sa inveti, sa citesti. Ca sa fii curios mereu. Cu cat citesti si inveti si esti curios mai mult, cu atat lumea ta se extinde. Cred ca principalul motiv pentru conflicte, meschinarii, rautate, lipsa de blandete, lipsa de eleganta este o lume personala prea mica, pe interior si la exterior. Nu te poti pune in papucii celuilalt deci totul e ca tine deci fanatisme de tot felul deci rautate gratuita.

3- e important in viata sa lasi urme. Sa inveti pe cineva ceva, sa plantezi un pom sau mai multi, sa construiesti ceva, sa daruiesti carti, sa deschizi ochi, sa asculti la nevoie, sa ajuti, sa transformi in memorabile bucati din viata unuia sau altuia, sa recomanzi spectacole, mancaruri, carti, trupe, piese, sa zambesti si sa saluti din toata inima, sa cresti si sa inveti copii, sa oferi experiente, sa-ti pui umerii, mainile si alte parti mai inefabile in slujba unui celalalt.

Cam atat. Cred ca cel mai greu e cu punctul unu. Curiozitatea si lasatul de urme ne sunt destul de la indemana si instinctive noua oamenilor. Nu stiu daca echilibreaza macar partial efortul uriesesc de a fi mai bun dar teoretic, cu un 2-1 stam bine :)

Sunday, March 18, 2012

Citiri de duminica frumoasa (5)

  • Un text scurt si bogat despre adevarata traire a clipei, aceea din universul mic al vietii zilnice si din placerea Frumosului. Adevarata traire a clipei. Acest domn si cu mine am fi foarte buni prieteni daca ne-am cunoaste in viata reala.
  • Daca ti-ai pus aceasta intrebare sau daca vrei sa eviti sa ti-o pui cand nu mai e cazul, citeste articolul asta: Are you with the right mate?
  • de clatit ochii cu "hobiecte" lucrate de mana de tigan:  Mesteshukar Butiq. Nu ma mai dezlipeam de lucraturile in cupru si argint si cred c-am zarit si-o fusta smechera.
  • Cand cu vremile tihnite... , o frumusete de fragment dintr-o scrisoare de-a lui Ion Ghica. De pe cand noi oamenii chiar aveam parte de tihna. Nu imposibil de recreat.
  • If my dog could speak O serie de ridicari din umeri despre o serie de lucruri complicat de explicat. Bine ca patrupedele sunt naive de felul lor, ca altfel cum ne-am descurca...
PS: orice fel de feedback despre citirile de duminica frumoasa este binevenit. Sa mai fac asa, sa fac altfel, sa modific prin partile esentiale...Tie cum ti-ar placea mai mult?



Saturday, March 17, 2012

Norocul Cristinei D.

Cu textul asta, Cristina D. (adica Niciu' :P ) a participat la un concurs. Eu cred ca o sa castige, fiind ea tare norocoasa de felul ei. Iar mie textul asa tare mi-a placut ca i l-am cerut ca guest-post pentru blognaiv (ha-ha-ha).


22 noiembrie 2009, zi de toamna placuta. Bucuresti.
Cristina D. hotaraste dupa indelungi cumpaniri, gandiri si razgandiri- sa mearga.
Hainele sunt alese pe masura situatiei si a ritmului de deplasare. Fiind la putine zile dupa operatia de apendicita, s-a mizat pe o costumatie cumpanita, diafana si pe ultimii stropi de parfum Lolita Lempicka, asezati cumva superstitios pe gatul nerabdator.
Pe la 7 si putin isi plimba pasii incet catre Teatrul de Opereta. Ochii in schimb, nu erau deloc inceti! Aveau ce pandi! Piata neagra, singura solutie! Care piata, ia-o de unde nu-i! Nu-i si nu-i...Nici la 7 si putin, nici la 7 si putin mai mult, nici la 7 si jumatate... Nu-i, adicatelea lipseste.
Intre timp concertul s-a mutat intr-o sala putin mai mare, la cativa zeci de metri distanta. Odata ce s-a produs miscarea asta, lucrurile au inceput sa se schimbe! Si peste Cristina a inceput sa se reverse noroc!
Cum l-a vazut pe domnul cu o hartie pe care scria albastru " Cumpar bilet ", s-a indreptat spre el si au inceput sa poarte o conversatie strategica. In cele din urma, s-a hotarat ca ea sa mosteneasca hartia, pentru ca el urma sigur sa intre la concert. A luat hartia, a apucat-o bine si a indreptat-o catre lume. Intr-un minut a aparut intrebarea " Vorbesti serios?", atarnata de gura unei doamne dragute, care s-a dovedit a fi si generoasa, pe deasupra.
La " Da"-ul plin de speranta al Cristinei s-a adaugat o intindere de mana, continatoare de bilet, laolalta cu vorbele "Ia-l".
L-a luat si uite asa a ajuns, tot in pasi mici, in randul 10, la concertul Pink Martini din Sala cea mare a Teatrului National; dupa bilete epuizate, dupa repetate telefoane la Opereta, dupa verificari pe site-ul trupei, dupa un mail trimis celor ce se ocupau de comunicare (la care s-a si raspuns, chiar in seara cu pricina).
Asadar, Cristina, adica eu, am ajuns la concert. :)

Daca v-a placut, v-a amuzat, v-a ceva, orice, lasati-i un semn Niciului :) O sa se bucure tare!

Friday, March 16, 2012

Bulinuta muzicala

    Pablo Sainz Villegas. Sinestezic de placut (si nici nu mentionam toate simturile implicate, doar nu dezvoltam crush-uri pentru chitaristi clasici acum :P ).


    Sa ai o sambata grozava si o duminica deloc mai prejos!

    Thursday, March 15, 2012

    A-normal, a-ca mine

    Am vazut un film despre un cuplu gay la cinema, dimpreuna cu multi alti oameni civilizati, rafinati, deschisi la minte.

    La scenele romantice, in care cei doi se mangaiau pe par, pe obraji, pe mana, pe ce se mai mangaie doi oameni indragostiti se ridica din sala un nor de tensiune presarat pe alocuri cu chicoteli de clasa a sasea, cand invatai despre angiosperme, spermatofite si inmultirea sexuata si baieteii mai tupeisti intrebau "cum duuuamnaaaaa?", ca sa aiba motiv de dat coate cu colegii la fel de baietei.

    La scenele de dragoste (partiale, sa ne fie clar, cred ca era PG 16) chicotelile se inteteau si cate un spiritual arunca o replica amuzant-acida. Se tusea acoperitor. Poate si jena(n)t, ce stiu eu, era intuneric, nu se vedea nimic.

    Am vazut, in penumbra, si chipuri zambitoare care vedeau mai intai povestea de dragoste dintre doi oameni si abia apoi ii cautau de barba, perciuni si par pe piept. Asta mi-a placut.

    Ce greu ne e sa intelegem pe cine e diferit, atat de diferit de noi! Cand ducem cruciade contra celuilalt pentru ca lasa pasta de dinti fara capac, pentru ca lasa morcov ras in razatoare si isi lustruieste pantofii zilnic sau aseaza cartile la milimetru, sa iubesti contra "normalului" este deja strigator la cer.

    Chiar daca tu esti un om bun, corect, generos, plin de respect fata de celalalt, bun profesionist, simplul fapt de a iubi pe cineva de acelasi sex ca tine pare a te degrada in ochii societatii la un stadiu de inumanitate. Chiar daca nu ai citit in viata ta nici macar Fericirile din biblie, invoci tabuuri religioase si-l spurci pe altul pentru ca e a-normal, a-ca tine.

    Pe la mijlocul filmului, oripilata, o doamna s-a ridicat si s-a indreptat catre una dintre usile marcata incorect cu un led verde de Exit. A tras de ea agitat, cu zguduieli. Usa nu se dadea deschisa pentru ca era blocata. Voia sa iasa mai repede de-acolo. In linistea din sala s-au auzit atat de tare zguduielile disperate!

    Interesant ca i-a facut sa rada chiar pe chicotitori si spirituali. Bag de seama ca si acceptarile sunt pe straturi. Ca varza, ca ceapa, ca oamenii.

    PS: http://www.imdb.com/title/tt1714210/

    Wednesday, March 14, 2012

    "Knulp. Demian" de Hermann Hesse

    -foto sterpelita intru ilustrare de pe okazii.ro-
    Daca ai de luat un cadou pentru o persoana care are curajul sa fie altfel decat ceilalti si-si pune intrebari despre sine si despre lume (si cine nu-si pune, q.e.d. teoria mea cum ca cel mai bun cadou este o carte!!! :P ), aceasta carte este o idee foarte buna. "Knulp. Demian" contine doua scrieri mai timpurii ale lui Hermann Hesse, in care acesta schiteaza tipuri si idei pe care le vei gasi la apogeu in scrierile lui mai faimoase, de maturitate. Eu l-am citit pe Hesse usor invers cronologic si din cauza asta m-am bucurat si mai mult de regasirea cu Omul Liber despre care scrie adesea Hermann Hesse.

    De altfel, cred ca acesta este firul care tine impreuna in acelasi volum cele doua scrieri destul de diferite.  Ma gandesc ca au fost puse impreuna mai degraba din motive de simt practic editorial. "Knulp" este povestea sfarsitului unui Om Liber care a umblat  prin lume si s-a bucurat, aducand bucurie prin istorisirile sale si celor mai asezati, mai... burghezi mental. "Demian" este un buildungsroman despre devenirea unui copil in Om Liber.

    Daca e sa aplicam sita cehoviana a operelor care plac sau nu, ei bine, aceste doua scrieri ar ramane in sita: mi-au placut amandoua. "Knulp" e ceva mai boema, mai descriptiva, lirica, pe cand "Demian" e mai incrancenata, mai bogata cultural, mai densa, te tine mai abitir lipit de paginile ei.

    Cum e Knulp

    Knulp este un hoinar prin lume, un tip prietenos si cu prieteni in orice colt al Germaniei (caci lumea prin care hoinareste el este Germania inceputului de secol 20). Noi il cunoastem direct pe ultimele sute de metri ale vietii sale si indirect din povestirile celorlalti despre el. Knulp vorbeste mult despre estetica, despre arta, despre frumusetea din viata zilnica si marunta. Se pricepe la mai toate mestesugurile, stie sa faca pe oricine sa vorbeasca inflacarat despre ce ii place cel mai mult (ah, aceasta eterna cheie spre sufletele oamenilor!).

    Knulp e un rafinat, un elegant in suflet, purtari si infatisare. Are un suflet mereu proaspat si spre final putin obosit dar nu din acest motiv mai putin cautator.

    Cand simte ca i-a venit sfarsitul, se retrage catre un prieten din copilarie si moare impacat, multumit, linistit, reflexiv. Cam asa cum traise. Pare insa ca lasa un oarece gol in sufletele celor care il primeau incantati la ei in casa intru gazduire pe vagabondul care aducea cu el Bucuria.


    Cele doua cai din Knulp. Si singuratatea.

    Mi-a placut Knulp. Mi-a placut si m-a intristat pentru ca pare ca lasa deschise doar doua cai: fie te burghezesti stramt si fara orizonturi, fie faci nimic remarcabil bucurandu-te. Si m-a mai intristat gandul ca oricare cale ai alege, tot de unul singur esti intotdeauna. Degeaba te asezi la casa ta si-ti iei nevasta si faci o ciurda de copii, esti la fel de singur ca Knulp in haladuielile sale. Doar ca mai putin bucuros, mai putin elegant si mai mult impovarat si mai mult constrans.


    Cum devine (cu) Demian

    Demian este unul dintre ridicatorii de suflete pe care ii intalneste Emil Sinclair de-a lungul devenirii sale in Om Liber. Pe Emil il intalnim cand are vreo 8-10 ani, in casa parinteasca, in Paradisul burghez pe care tocmai urmeaza sa-l piarda. Il urmarim de-a sfasierilor de suflet, de-a lungul gaurilor negre, de-a lungul cautarilor specifice unei cresteri. Ca si in Narcis si Gura-de-Aur, si aici sunt multe dualitati si toate se imbina in necesar.

    Povestea lui Emil Sinclair

    Povestea lui Emil Sinclair este una a cresterii, calauzite sau de unul singur. Din casa de basm a parintilor este fortat sa creasca si sa cunoasca, treptat, reversul: santajul unui scolar mai mare il invata ca poate comite fapte reprobabile, ca se poate ascunde, furisa, ca poate minti. O calauza intru rele ii este si Alfons, un licean care il initiaza in lumea alcoolului si a nepasarii. Il mai calauzeste in largirea lumii sale si Pistorius, un muzicant-preot-necredincios. Fascinanta combinatia de "ocupatii" ale cuiva, nu? Pistorius ii explica dualitatea lumii si ii atrage atentia asupra obligatiei de a merge pe drumul individuatiei, odata ce ai pornit pe el.

    Cel mai calauza dintre toti ii este Max Demian, care il invata, mai presus de toate, semnul lui Cain: nu exista perspectiva unica asupra a nimic pe lumea asta. E bine sa intorci totul pe dos ca sa aduni apoi cele doua perspective si sa vezi, abia intr-un final, care este sensul.

    Influenta jungiana

    Cu cativa ani inainte sa apara "Demian", Hermann Hesse a parcurs o analiza cu un analist de descendenta jungiana, Dr. Lang. De unde, probabil si bogatia de simboluri si idei jungiene: imagini arhetipale, dualismul bine-rau si gnosticismul care il implica, Mama ca sursa, procesul de constientizare ca deschizator de drumuri personale in vederea individuatiei. Ca si Jung in perioada sa de psihoza, Demian, calauza lui Emil Sinclair are viziuni despre o mare rupere  in lume, despre un val de sange care va sterge lumea cum o percepem acum si va aduce cu sine o Alta lume, cu alte reguli. De tinut minte ca romanul a fost scris dupa primul razboi mondial!



    Mi-au placut foarte, foarte mult in "Demian" clipele de revelatie care urmau gasirii si intelegerii unui mecanism nou al lumii, al sinelui. Mi-au placut discutiile gnosticiste, mi-a placut mult imaginea cu pasarea care se zbate sa iasa din gaoace, caci orice iesire din orice gaoace este o durere insa o durere care trebuie sa aiba loc si o durere care merita dusa. Mi-a placut Abraxas: si dumnezeu si satana, si intuneric si lumina.


    Asa carte intensa, concentrata, din care extragi pasaje preferate, care iti extrage intrebari acute sau cronice, asa carte e musai de citit. Cand o sa am copii o sa le-o dau sa o citeasca mai devreme decat am facut-o eu.





    Tuesday, March 13, 2012

    Melisma

    MELÍSMĂ, melisme, s. f. (Muz.) Ornament muzical rezultat din repartiția unei durate lungi într-un grup de note de valoare scurtă. – Din it. melisma, fr. mélisme.

    MELÍSMĂ s.f. (Muz.) Înfloritură melodică, coloratură. [< it. melisma, cf. fr. mélisme].

    MELÍSMĂ s. f. ornament în muzica vocală cuprinzând pe o singură silabă mai multe sunete alăturate unui sunet principal; înfloritură melodică. (< it. melisma, fr. mélisme

    Saru'mana, dexonline. Also, citeste si aici, pe wiki-stie-tot.

    In clipul de mai jos o sa auzi o melisma pe la 3:03.



    Monday, March 12, 2012

    Cum sa te opresti din ras. Rasul in momente nepotrivite.

    Dupa o cautare pe google, cele mai relevante pagini au fost astea doua:

    Rememorand, desi am incercat instinctiv cateva dintre solutiile lor, rezultatele nu au fost deloc bune :)  Adica, ma rog, sa razi e bine doar ca e recomandat sa privesti situatia din punct de vedere ecologic.

    Cum am reusit, intr-un final, sa nu ne mai hlizim ca niste gradinitisti:

    1- se iau cei doi sau mai multi gradinitisti si se separa. Sa se uite unul intr-o parte, altul in orice alta parte diferita de prima. Orice firmitura de eye-contact strica rezultatul anterior.
    2- se insipra adanc, se expira prelung tot aerul din plamani si se sta asa cateva secunde. Nu poti rade fara aer si orice incercare va rezulta intr-un fel de tuse care s-ar putea sa-ti ia gandul de la hlizit.
    3- se urmareste cu privirea ceva, orice altceva in sala. Poate decorul, poate chiar concertul, ca doar de-aia te-ai dus acolo in primul rand. Se urmareste cu multa atentie, pentru a absorbi toate detaliile. Asta va deturna eficient atentia.
    4- ... sau, daca asta nu merge, se inchid ochii si se acopera urechile. Deprivarea senzoriala ar trebui sa te faca sa re-incadrezi diferit toata situatia.

    Cam atat de pe frontul Hi-hi-hi, back to you!

    PS: in indelungata mea cariera de hlizit in momente nepotrivite nu am fost inca nevoita sa ma simt ingrozitor pentru ca pe mine m-a bufnit rasul cand un bun prieten a cazut pe scari sau a alunecat pe gheata. Multumesc lui Dumnezeu. Desi stiu pe cineva care... :D

    Sunday, March 11, 2012

    Citiri fratesti de duminica frumoasa (4)

    Duminica asta e despre frati si surori, cine n-are ne pare rau, nu stie ce-a pierdut iara cine are stie despre ce e vorba insa poate aprofunda, ca sa se bucure mai abitir de el/ea/ei/ele.
    And I guarantee you that your siblings will be the ones you hold onto for dear life after your parents die, and you suddenly realize that neither you, nor anyone in your family, will live forever.
    • si inca o ascultare in loc de o citire. Pe TED, Jeffrey Kluger, The Sibling Bond.
    • On the other hand, Who needs siblings? Sa vedem ce are de spus si partea cealalta, a celor care au crescut fara o Niciu' :P . Ideea care m-a pus pe mine pe ganduri din acest articol este ca only children, fata de cei cu frati/surori isi iubesc mai mult parintii, pe cand cei din urma se iubesc mai mult intre ei decat isi iubesc parintii. Hm... . 
    • Did the Kennedys need friends? Un text care pune in chestiune faptul ca fratii ar fi suficienti pentru o  viata adaptativa. Evident.
    Cand eram la gradinita priveam cu mare invidie la colegii gradinitisti care erau luati acasa dupa-amiaza de frati sau surori mai mari. Asa ca am cerut si eu acasa un de-asta, frate mai mare. Mi se pareau mie fratii mai cool decat surorile. Ai mei nu mi-au explicat ca nu se poate da comanda de frati mai mari atunci cand tu existi deja, asa ca au livrat si ei ce-au putut: pe Niciu', si fata, si mai mica.

    Umbla vorba in folclorul familiei ca in prima noapte in care au adus-o acasa am stat atarnata deasupra patutului ei, privind-o cu curiozitate pentru ore intregi. Variind putin locurile si unghiurile de privire, asta inca se intampla pentru ca Niciu' este o fiinta fascinanta (chiar daca nu e baiat si nu e mai mare decat mine :P ).

    Saturday, March 10, 2012

    Elixir contra racelilor

    O cana mare si aburinda de infuzie concentrata de ghimbir (poate si 25 de feliute de ghimbir la un litru de apa; o sa fie iute rau, de fapt iute bun) in care se amesteca sucul unei lamai, o lingura mare cu miere si o lingurita excesiva de scortisoara.

    Desi amestecul pare desprins dintr-un banc cu ingrediente anti-raceala ( stii tu, clasicele "o radacina de ghimbir, o lamaie, un baton de scortisoara si un borcan cu miere intra intr-un bar"), se prea poate sa functioneze pe baza efectului de incalzire a sufletului racit. Plus ca e grozav de gustos.

    Ca pe marii strategi, mai bine il apreciezi pe baza rezultatelor obtinute :)

    Friday, March 9, 2012

    Bulinute nedumerite si intrebatoare despre unele obiceiuri ale oamenilor

    • cand doi sau mai multi oameni vorbesc intre ei, de ce vorbesc de fapt atat de mult despre... altii care nu sunt de fata? De ce nu se marginesc la a vorbi despre ei insisi, despre actiunile lor, gandurile lor? Ca sunt si-astea destule, slava Domnului...;
    • sa se puna si discretie in sare, pe langa iodul asta minunat, generator de disfunctii tiroidiene. Suplimentele de discretie nu ar strica nimanui. Presari putin pe omleta de dimineata si cand vine momentul sa vorbesti despre altii, inainte sa scoti vorbele pe gura le plimbi putin pe limba, le rostogolesti pe dinauntrul obrajilor si cugeti. Daca omul despre care vorbesti ar impartasi despre sine persoanei cu care vorbesti tu acum fix aceleasi lucruri despre el. Si daca ai concluziona ca nu, ai inghiti la loc vorbele si ai prezenta in schimbul lor altele.
    • stiu o poveste inteleapta despre Socrate, care cica filtra tot ce spunea prin trei site: sita Adevarata (e adevarat ce vreau sa spun? stiu eu sigur, am vazut cu ochii mei?), sita Buna (e de bine ce vreau sa spun?) si sita Necesara (chiar e nevoie sa spun asta? e o informatie care trebuie musai aflata?). Desi, daca le-am si aplica, mai mult am fi nevoiti sa tacem, unii dintre noi.
    • de ce nu vorbim mai mult despre lucrurile frumoase care ni se intampla, pe care le vedem, despre care ni se povesteste? Despre un rasarit vazut din tren, despre o cafea adusa la pat dimineata, despre giumbuslucurile piscii, despre imensa si incredibila bunatate a celor cu care ne impartasim viata, despre metafore zdrobitoare din cartea pe care o citim...  Probabil ca nu facem asta pentru ca ni se pare prea putin lucru si ni se pare ca ne cantoneaza intr-un univers mic, al casnicului si al sufocarii, al naivitatii frizand prostia. O fi si asta adevarat, ce stiu eu...

    Tuesday, March 6, 2012

    Cateva fragmente din "Knulp. Demian" - Hermann Hesse

    Din "Knulp":

    Despre cum era Knulp:
    "Trebuia sa-l lasi sa fie asa cum era, si cand ii mergea prost si avea nevoie de-un adapost, era o placere si o onoare sa-l primesti, si mai ca trebuia sa-i fii recunoscator pentru asta, pentru ca aducea veselie si seninatate in casa."

    Despre oameni si a interveni in drumul lor:
    "Stia cum vine asta, de cele mai multe ori nu erau decat vorbe-n vant cand se lauda cate unul si se dadea mare cu norocul sau virtutea sa; la fel fusese odinioara si cu piosenia croitorului petecar. Ii puteai contempla pe oameni in prostia lor, puteai sa razi sau sa ai mila de ei, dar trebuia sa-i lasi sa-si urmeze propria lor cale."

    Despre frumusetea efemerului, a lumii mici:
     " - Adesea imi tot zic: tot ce poate fi mai frumos si mai delicat e o domnisoara tanara si supla, cu parul blond. Dar nu-i adevarat, pentru ca prea adesea vezi ca o bruneta e aproape mai frumoasa. Si pe urma se mai intampla si sa zic: cel mai frumos si mai delicat lucru dintre toate este o pasare frumoasa pe care o urmaresti in plutirea ei libera prin inaltimi. Si alta data nu e nimic mai minunat ca un fluture, de pilda unul alb cu niste ochi rosii pe aripi, sau un apus de soare, colo sus, intre nori, cand totul straluceste fara insa a te orbi si cand totul pare atat de senin si de neprihanit.
    - Asa e, Knulp. Totul e frumos cand stii sa privesti la  ceasul potrivit.
    - Da. Dar mai gandesc si altfel. Cred ca cel mai frumos este ca in afara de fericire te mai patrunde si un fel de tristete sau teama.
     - Cum asta?
    - Vreau sa spun: o fecioara tanara si frumoasa n-ar parea poate atat de desavarsita, daca n-ai sti ca si ea isi are vremea ei si ca pe urma va trebui sa imbatraneasca si sa moara. Daca ceva frumos ar dainui vesnic, la fel, poate ca m-ar bucura, dar as privi cu mai multa raceala si as gandi; asta ai s-o mai vezi, nu trebuie sa fie tocmai azi. Dimpotriva, la ceea ce-i trecator si nu poate ramane neschimbat privesc nu doar cu bucurie, ci si cu compatimire.
    - Pai da.
    - De aceea gasesc ca nimic nu e mai ales ca un foc de artificii aprins undeva in noapte. Acolo exista globuri stralucitoare, albastre si verzi, care urca in bezna si cand vine in care isi arata toata splendoarea, fac o mica bolta si se sting. Si daca stai sa privesti, simti bucuria si totodata si teama: imediat totul se stinge si simtamintele astea vin impreuna si e mult mai frumos decat daca ar dura mai mult. Nu?"

    Vorbe bune pentru cei care ar vrea sa se lipeasca cu totul de celalalt. Despre distanta inerenta dintre noi oamenii:
    "Fiecare om isi are sufletul lui, spuse Knulp, pe care nu poate sa-l amestece cu altul. Doi oameni se pot indrepta unul catre celalalt, pot vorbi unul cu altul si pot fi foarte apropiati. Dar sufletele lor sunt ca niste flori, fiecare a prins radacini in locul lui si nici unul nu poate veni la celalalt, altminteri ar trebui sa-si paraseasca radacina si asta nu poate s-o faca. Florile isi imprastie mireasma si samanta pentru ca isi doresc foarte mult sa fie impreuna; dar floarea nu poate face nimic pentru ca samanta sa ajunga la locul potrivit, acest lucru il face vantul, iar acesta vine si pleaca mereu cum si cand ii e voia."

    Ciudatele lucruri din universul mic al zilelor:
    " Knulp isi afunda atent bucata de paine in ceasca si urmari cum se absorbea laptele alb. Preotul il privi si-si aminti ca inca de mic, camaradul sau avea obiceiul de a urmari cu cea mai adanca daruire pana si cele mai neinsemnate lucruri: cataratul unui gandac pe un pai, curgerea apei, gesturile mestesugarilor. Cu aceeasi daruire privea acum laptele care urca in porii bucatii sale de paine, grav si curios, de parca acesta ar fi fost cel mai ciudat lucru din lume."

    Din "Demian":


    Despre a privi cu atentie:
    "- Poti sa faci pe cineva sa fie nevoit sa gandeasca ceea ce vrei tu? l-am intrebat.
    Ma lamuri cu draga inima, calm si la obiect, cum ii era felul.
    -  Nu, spuse el, asta nu se poate. Nimeni nu are o vointa libera, chiar daca preotul se preface ca ar avea. Celalalt nu poate gandi ceea ce vrea el si nici eu nu-l pot face sa gandeasca ceea ce vreau eu. Insa poti observa bine pe cineva si apoi poti spune destul de exact ce gandeste sau simte, si in cele mai multe cazuri poti apoi sa prevezi ceea ce are sa faca in clipa urmatoare. E foarte simplu, numai ca oamenii n-o stiu. Sigur ca e nevoie de exercitiu. Exista, de pilda, la fluturi anumite specii de noapte la care femelele sunt mult mai rare decat masculii. Fluturii se reproduc si ei intocmai tuturor animalelor, masculul o insamanteaza pe femela care apoi depune oua. Daca, sa zicem, tu ai o femela din specia asta de fluture de noapte - chestia a fost adesea probata de catre biologi - , atunci in timpul noptii sosesc in zbor la aceasta femela, sumedenie de fluturi masculi, cale de ceasuri intregi! Ceasuri intregi, inchipuie-ti! De la multi kilometri distanta simt masculii aceasta unica femela care se afla in zona. Se incearca explicarea acestui fapt, dar e greu. La mijloc trebuie sa fie un soi de simt al mirosului sau asa ceva, cam tot asa cum cainii de vanatoare buni pot gasi o urma neobservata si o pot urmari. Pricepi? Astea sunt niste fapte, natura e plina de ele si nimeni nu le poate explica. Acum insa vin si spun: daca la fluturi femelele ar fi la fel de numeroase ca si masculii, atunci n-ar avea un nas atat de fin! Il au doar pentru ca sunt dresati sa-l aiba. Daca un animal sau un om isi indreapta intreaga atentie si intreaga vointa asupra unui anumit lucru, atunci il si obtine. Asta-i tot. Si exact asa e si cu ceea ce spui tu. Priveste un om cu destula atentie si ai sa stii mai multe despre el decat el insusi."

    Despre caracter:
    "- E ceva aici, Sinclair, care nu-mi place. Ia citeste o data povestea si simte-o pe limba, e ceva in ea cu gust fad. Respectiv treaba cu cei doi talhari. E maret cum stau cele trei cruci acolo pe deal, alaturate! Insa povestea asta sentimentala si din cale-afara de sugestiva cu talharul cel onorabil! In primul rand ca era un ticalos si facuse blestematii, Dumnezeu stie cate, si acum iata ca se topeste si trece la asemenea celebrari plangarete ale indreptarii si caintei! Ce sens are o asemenea cainta la doi pasi de mormant, ma rog frumos? Iarasi nu e altceva decat o poveste popeasca in toata legea, dulceaga si inselatoare, cu spoiala de emotie si substrat cat se poate de mobilizator. Daca ar fi ca astazi sa trebuiasca sa alegi pe unul din cei doi talhari de prieten sau sa chibzuiesti caruia dintre ei sa-i acorzi mai degraba incredere, atunci cu siguranta ca nu pocaitului astuia plangacios. Nu, celalalt merita, ala-i zdravan si are caracter. Nu da doi bani pe pocainta, care in situatia lui nu mai poate fi decat un discurs frumusel, merge pe drumul lui pana la capat si nu se dezice in ultima clipa, plin de lasitate, de diavolul care se pare ca-l indrumase pana aici. E un caracter, iar oamenii de caracter din istoria biblica nu sunt tratati prea bine."

    "De todo un poco" :P :
    "- Noi trasam intotdeauna granitele mult prea stramte personalitatii noastre! Consideram ca facand parte din persoana noastra numai ceea ce recunoastem ca este deosebit la nivel individual, ceea ce se abate de la drum. Noi suntem insa alcatuiti din intreaga compozitie a lumii, fiecare din noi, si tot asa cum corpul nostru poarta in el arborele genealogic al evolutiei pana la peste si inca mult mai departe in urma, asa purtam si in suflet tot ceea ce a fost trait vreodata de catre sufletele omenesti. Toate zeitatile si toti diavolii care au existat vreodata, fie ca au fost ale grecilor, ale chinezilor ori ale zulusilor, toate sunt cu noi, sunt aici, ca posibilitati, ca dorinte, ca solutii. Daca omenirea s-ar topi pana la un singur copil semidotat care n-a trecut prin nicio scolire, atunci acest copil ar afla din nou intregul mers al lucrurilor, ar putea produce zeitati, demoni, paradisuri, porunci si oprelisti, testamente vechi si noi, pe toate le-ar putea produce din nou."

    Despre nasteri, renasteri...
    "- Intotdeauna e greu sa fii nascut. Stiti, pasarii ii vine greu sa iasa din gaoace. Ganditi-va in urma si intrebati: a fost oare drumul atat de greu? Doar greu? Nu cumva a fost si frumos? Ati fi stiut unul mai frumos, mai usor?"







    Monday, March 5, 2012

    Efectul Pygmalion si dezvoltarea oamenilor

    Incepem saptamana minunat de-a dreptul. Cu soare, cu planuri, cu ganduri marete, cu joburi noi unii dintre noi (:P) si cu un articol in care se arata ce se intampla cu oamenii daca tu crezi in ei si esti convins ca vor face treaba excelenta. Dedicat Ioanei, stie ea Ioana care.


    Acesta este primul articol dintr-o serie de trei, in care povestim despre… efecte speciale. Si cum ne influenteaza ele.

    Povestea lui Pygmalion

    Pygmalion era un rege din Cipru. Deznadajduit ca nu gasea o femeie asa cum isi dorea el, hotaraste ca nu se va casatori niciodata si se apuca sa sculpteze in fildes idealul sau feminin. Statuia iesita din mainile lui e atat de frumoasa, asa de perfecta ca Pygmalion se indragosteste de ea. O numeste Galatea.
    Pygmalion incepe sa o roage cu cel mai mare foc pe Afrodita, zeita Iubirii, sa ii aduca pe cineva la fel de minunat. Rugile si pasiunea cu care Pygmalion se indragostise de Galatea o impresioneaza pe zeita, care ii da viata statuii. Asa cum se intampla mereu, cei doi traiesc fericiti pana la adanci batraneti. Cum altfel?

    Profetiile se autoimplinesc

    Un faimos experiment a aratat puterea nebanuita a profetiilor. Intr-o scoala elementara, cercetatorii au ales aleatoriu cativa copii si le-au comunicat profesorilor acestora ca respectivii copii au un IQ mult peste medie, deci sa se astepte numai la lucruri grozave de la ei. Dupa numai un an performantele scolare ale copiilor prezentati drept mici genii s-au imbunatatit uimitor de mult, acestia fiind acum cei mai buni copii din scoala.
    De ce s-a intamplat asta? Profesorul Robert Rosenthal explica: atunci cand li s-a comunicat faptul ca unii copii sunt mai buni decat altii, prin comportamentul lor profesorii au facilitat reusitele copiilor respectivi. Probabil ca le-au acordat mai multa atentie, i-au incurajat mai mult si prin semnale constiente sau inconstiente le-au transmis mesajul ca au incredere in potentialul lor, ca sunt facuti pentru succes.
    Ideea e ca acesti elevi s-au descurcat mai bine doar pentru ca asta se astepta de la ei. Efectul Pygmalion e atat de puternic pentru ca nu presupune doar laude ocazionate de un eveniment de succes. Secretul sau sta in atmosfera generala de incredere in potentialul unei persoane, in miile de moduri subtile prin care o transmitem.

    Lipim etichete

    Atunci cand invatam ceva nou, prima noastra reactie este de asociere – incercam sa vedem cu ce anume seamana informatia noua din ceea ce stim deja. Practic, ii lipim o eticheta ca sa o recunoastem ulterior si sa o accesam mai usor. E normal sa lipesti etichete, e o parte a procesului de socializare, de cunoastere a lumii care ne inconjoara.
    La fel facem si cu omuletii din jurul nostru: ii etichetam in functie de ce impresie ne fac. Cand ne plac, ei simt asta si fac numai lucruri bune. Iar noi inchidem cercul si concluzionam ca sunt tare buni. Atunci cand nu ne plac, suntem ostili si inchisi iar asta se simte. Ei se vor comporta in consecinta si ne vor intari parerea initiala.
    Efectul Pygmalion asta inseamna: lipirea unei etichete pe care celalalt o internalizeaza. Indeplineste profetia si devine pe atat de bun pe cat se asteapta de la el. Elevii de la care se asteapta o performanta exceptionala o vor avea iar intr-o echipa membrii vor avea exact rezultatele pe care liderul sau managerul le asteapta.

    Cum aplici

    Efectul Pygmalion este folosit foarte mult ca metoda de management. Ai o echipa sau doar un subordonat. Crezi in ei, le arati asta si le-o spui.
    Cand au un succes, le spui ca tu te asteptai la asa ceva. Pe un ton natural, pentru ca ei sa nu perceapa cuvintele tale drept manipulare, presiune sau conditionare (probabil ai mai auzit genul de exprimare “si stim ca X o sa faca o treaba buna”, prin care se pune pe umerii bietului X o piatra mare-mare).
    De fapt, poate ca esti doar pe o pozitie executiva. Chiar si asa poti folosi Efectul Pygmalion, crezand in bunele intentii si in abilitatile deja demonstrate sau pe cale de a se dezvolta ale colegilor tai. Pana si tu ajungi sa crezi ceva daca il auzi repetat de suficiente ori. Si mai ales cand il simti. De ce altii nu ar functiona pe acelasi principiu?
    Unele echipe sunt mai mici si mai dragi: fratele sau sora ta, iubitul sau iubita ta, familia, grupul de prieteni. Datorita apropierii mai mari, intimitatii, timpului mai indelungat petrecut impreuna, Efectul Pygmalion are mediul perfect pentru a se face simtit. Pentru ca si parerile tale conteaza mult mai mult aici. Asa ca incurajeaza, lauda gesturile frumoase si crede in ei din tot sufletul. Asta se va vedea.
    Articolul urmator este despre Galatea, eu cred rau de tot ca o sa-ti placa.

     (evident, publicat acum ceva anisori de catre subsemnata pe portalul de dezvoltare personala Empower.ro)

    Sunday, March 4, 2012

    Citiri de duminica frumoasa (3)

    • mai intai si mai intai, o ascultare. Despre darurile pe care le aduc introvertii pe lume si despre cat de greu le este uneori intr-o lume in care daca nu te bati pe burta cu toata lumea esti un autist

    • Admiratiile noastre ne dau de gol
    • Uooooffffffff... Cu telefoanele astea de care nu ne putem dezlipi, cu sticlele astea de suc si cu pungile cu diverse, caci daca ne pica glicemia fix in mijlocul actiunii.... Cum se vede totul de pe scena, dinspre partea actorilor, aici.
    • Simplu. Si grozav de elegant.
    • si ca sa zambesti putin cu coltul drept al gurii, citeste numaratoarea asta.

    Saturday, March 3, 2012

    Manierele elegante si intarzierea

    Nedumerire.

    Trebuie sa te vezi cu niste oameni. Iti dai seama cu o ora inainte ca nu ai cum sa ajungi la timp si nici nu vrei sa intarzii. Anunti: fratilor, eu intarzii nu mai mult de-un sfert de ora insa pentru ca nu vreau sa intarzii hai sa mutam noi ora de intalnit. Ei te asteapta acasa la ei, deci nu le modifici major programul si nu le cauzezi dificultati.

    Ei sunt de acord, tu topai de bucurie ca vei ajunge la timp, chiar si datorita unei mici inginerii.

    Se intampla ca nu mai intarzii. Ajungi cu doua minute peste ora obisnuita. Doua minute nu se cheama intarziere, se cheama anxietate din partea celorlalti, daca iti reproseaza :P

    Ce faci? Ajungi mai devreme decat ora nou-stabilita sau mai dai tarcoale si intri la cat ai anuntat?

    Eu, marturisesc, am intrat dirept. Apoi mi-am pus intrebarea.

    Tu cum ai face? Exista vreo regula pentru asta?

    Friday, March 2, 2012

    Vineri cu buline

    (caci de-acum mai fiecare vineri va fi imbulinata. Amos Oz le recomanda celor care scriu ceva, orice, sa scrie despre "satul" lor, despre lumea lor mica, fara a se uita in stanga sau in dreapta. Ecce, justificarea perfecta pentru bulinutele si funditele mele :) )

    Saptamana asta a fost atat de plina...

    • oamenii traiesc in lumi paralele. Cand avem norocul sa ni se intersecteze pentru o bucata de drum calea cu a altuia ar trebui sa spunem saru'mana si sa cotcodacim mai putin.
    • azi-dimineata (atentie, termen relativ pentru oamenii care nu se duc la fabrica, la program!) am avut o prima zvacnire de mic-burghez, intr-o discutie presarata cu multul avant al unei domnisoare exaltate si la fel de in afara sistemului. Societatea se aseaza multumita mic-burghezilor sau micilor-burghezi. Dar merge inainte datorita exaltatilor. Daca la 25 de ani am observat primul fir alb, la ceva luni pana la 29 am pasit mental in randurile burghezilor. Inca ma frec la ochi incercand sa inghit aceasta noua realizare despre mine. Toti incercam sa crestem, nu multora ne iese.
    • lucrurile frumoase sunt infinit mai frumoase impartite :) Ieri-seara am vazut pentru a x-a oara Bridget Jones dimpreuna cu Niciu'. Peste 40% din placere vine din datul de coate si schimbat priviri cu Celalalt. Mie sa mi se faca o Niciu' mica, sa o iau in buzunar si sa-mi dau coate cu ea pe oriunde m-as duce! Mi-a lipsit sa schimb priviri in momente-cheie la conferinta de luni seara.
    • in ultimele sase luni, de cand locuiesc cu mai multi oameni decat am locuit vreodata pus cap la cap de cand m-am nascut, am invatat cel mai mult si mai greu de inghitit despre mine. De unii singuri, nici macar invatatul nu ne e adevarat si complet.
    • un loc surprinzator unde vei gasi oameni plin de dantele suflesteti: unitatile de primiri urgente din spitale. O zambila miroase urias de mai frumos dupa ce ti-a murit sub ochi un pacient venit la urgente pe propriile lui labute inferioare. Doar pentru ca tu esti acolo si o mai poti mirosi.