Tuesday, December 18, 2012

Amintirea unei seri

Freezing rain, bobite cantatoare pe parbriz si luneta. Afara frig si umed, inauntru cald si umed si frumos mirositor.

Cu unii oameni e asa placut sa taci, sa zambesti, sa asculti!

Luminitele de sarbatori si 'radioulluimoscraciun'. Nu ma dau neaparat in vant dupa colinde. Sunt atat de inaltatoare unele dintre ele incat imi fac pielea de gaina si imi vine sa plang. Cantecele craciunoase americanesti mainstream, cu totul alta poveste :) Ma fac sa ma simt in siguranta si mai ca-mi miroase a ciocolata calda si-a portocale.

"Rudolf the rednosed reindeeeeeeeer".


Saturday, December 15, 2012

Scriitor de fictiune

Mi se tot intampla in ultima vreme sa imi dau seama ca unele lucruri se dovedesc a fi atat de departe de ceea ce mi-am imaginat eu; sa observ cum scenariile construite de mine sunt atat de departe de adevar si realitate; sa imi dau seama cat de umflate si exagerate sunt constructiile anxioase sau pur si simplu insuficient informate.

Ei bine, in astfel de momente ma gandesc ca as fi un bun scriitor de fictiune :P

Friday, December 14, 2012

Cine mi-a aratat primii fulgi

Mergeam alaturi de Ani pe bulevard, cu scopul declarat de a ne extazia in fata luminitelor sarbatoresti din centrul orasului. Asta si faceam cand, din partea opusa, au navalit doi copii, un baiat si o fetita, urmati de parintii lor. Parintii mergeau la pas iar copiii alergau in toate directiile deodata, cu ochii pe sus, la lampioane. La-la-la-la-la ;)

Dintr-o data, au inceput sa strige intr-un glas ca "maaaaama, maaaama, a inceput sa ninga, uite, uite fulgii sus, la lumina!". Sus, in cercul luminos din jurul lampadarelor stradale, pluteau primele incercari de fulgi din aceasta iarna. Abia dupa cateva minute a inceput sa ninga pe bune. La inceput de Magheru abia sosise iarna iar la sfarsit de Magheru se instalase comod. Si Ani si eu aveam fulgi pe gene :)

Multumita lor am vazut, pentru prima oara in viata mea, cum incepe iarna. E la fel de frumos sa vezi primii fulgi pe cat e sa exclami surprins "oooooo!" in fata unei paturi matinale de zapada asternuta pe furis, pe cand tu dormeai.

Zilele astea sunt cam trista si furioasa cand citesc. Citesc Francoise Dolto si ma intreb de ce strica parintii copilul perfect pe care l-au facut. De ce nu invata ei din atata vitalitate, din atata prospetime.

Wednesday, December 5, 2012

Intamplare cu o negresa

Stateam deunazi, cu ceva tristete si ceva mai multa dezamagire plus o mana din care se balanganea fara scop o furculita, in fata unei farfurii pe care se lafaia o prajitura.

Nu era orice prajitura de pe drum. Era vorba despre o negresa lasciva (a se citi cu unt de-ala bun, in sensul ca din belsug, cu zahar brun din trestie, cu lapte gras, cu nuca buna-buna, cu cacao-minune si bucatele de ciocolata, caci nu, ce-i aia negresa doar cu cacao...) si voluptuoasa (cu rotunjimi mai mult decat generoase; bref, o portie uriasa), unsa cu toate glazurile.

O negresa la care visasem, dimpreuna cu Niciu', de minim doua saptamani. O planuiam, o planificam, oftam si mai ca ne imparteam viata in "inainte de negresa" si "dupa ce facem noi negresa aia".

Ei si... intr-o duminica seara am facut-o.

Putin mai tarziu (negresa inca mai palpita, fierbinte -din cuptor- si umeda -de la glazura-), cu furculita in mana, sufeream de... prea-putina-dorinta. Ah, de fapt nu, nu asta era. Ci prea mare asteptare, prea putina putinta si prea mare diferenta intre acasa si targ. Rrrau, rrrau de tot m-am intristat. Cat o mai asteptasem! Cum ma mai imaginasem cu firmituri (bineinteles ca exagerez, pentru efectul stilistic; I eat like a lady ;) ) pe barbia de sub un suras satisfacut, cu o mana pe o burta (a mea) care canta de fericire!!!

Ca sa ma regasesc, in toiul luptei, ca nu mai pot duce arma, ce sa mai vorbim despre a ochi tinta...

Bineinteles, radem noi, glumim, insa parasim incinta prajiturii. Prea am suprapus bine tiparul intamplarii cu negresa pe alte intamplari cu "alte ceva-uri". Pe care le-am imaginat la fel de gustoase si minunabile, in functie de care as fi fost in stare sa trag linii de-alea despartitoare "inainte si dupa momentul X", la care am visat si pe care nu le-am mai putut manca atunci cand le-am vazut in farfuria mea. Sau nu in intregime, asa cum ar fi fost frumos.

Desigur, e genul meu sa mi se reveleze lectii importante din lucruri mici si aparent ridicole. Nu am sa-ti povestesc aici cum, intr-o dimineata in care as fi facut orice mai putin sa merg la birou, l-am zarit pe Bob Marley in picatelele mozaicului din baie. Nu a zis nimic (atat mai lipsea din dimineata respectiva!), da' stim cu totii care sunt valorile de capatai ale lui Bob Marley... . Sau luna trecuta: Sigmund Freud si-un pui iesind din coaja, de data asta pe mozaicul din bucatarie. Analyze this.

Acum o sa devina genul meu si sa ma antrenez pentru urmatoarea confruntare cu negresa. De orice tip ar fi zisa negresa.

Sunday, December 2, 2012

Bulinute iritate

Nici nu stiu ce ma irita mai tare in ultima vreme. As putea, intru clarificare, sa fac o lista imbulinata :)

  • imi place mult o vorba pe care o tot foloseste mama. Cica pe unii oameni tre' sa-i vezi dupa principiul "mai rarut, ca-i mai dragut". Exact. La fel cum cu unii nu te saturi de vorbit nici dupa cinci ore si multi litri de ceai, de altii te saturi iute si subunitar.
  • ah, iar Yogananda asta, noul guru al Niciului!!! Ce l-as mai fi carpit daca l-as fi prins! Bine ca a murit. Perfectul de el! Si cum se uita el la mine de fiecare data cand intru in baie! Si cum imi aminteste el ca, probabil, imi duc prima mea viata de om dupa unele repetate de gasteropod sau batracian, caci lectia nu-mi invatam pentru ca nu aveam un sistem nervos suficient de complex... Rautacioasa, ca sa-mi razbun ego-ul zgariat, rad cu zgomot de metaforele lui stupide. Ceea ce, mai mult ca sigur, imi scade din productia de bile karmice albe. Ce sa ohmmmmmm-ohmmmm-spuuuuun!
  • faptul ca nu mai am cum sa patinez pe parchet cat e apartamentul de lung ma intristeaza peste masura. Mai aveam inca atatea sosete de lana (super-slide effect guaranteed!) de gaurit... Ce fac eu cu ele acum? 
  • ca tot n-apuc si eu sa ma claustrez in casa cateva zile. Am niste chestii de rescris la palimpsestul personal si devine urgent.
  • ca nu m-am informat pana acum cu privire la colegii si catindati si alegeri si platforme. Ca mi-e asa o sila sa fac asta ca mi-e si teama ca nu o sa votez. Cunosc un singur catindat si... orisicat de "blognaiv" ar scrie pe frontispiciu, nu-l pot vota din motivele stupide ca mi-a fost profesor si are niste ochelari adorabili.
  • supraveghetorul ala tanar si cu o burta uriasa, de la megaimageliviurebreanu. Cum il vad, cum incep sa tin predici exaltate la mine in minte. Toate prejudecatile cu privire la oamenii grasi se bulucesc si ele in zisele predici, nu cumva sa ma simt mai bine cand intru in baie si dau iar de privirea lui Yogananda...
  • telefonul. Care tot suna, tot clipoceste. Pe vremea telefoanelor fixe oamenii erau mai liberi. Acum, parca le-am avea mai mult pentru ceilalti. Eu rezolv, eficient pentru mine, inchizandu-l. Ca-i al meu, na! Si timpul, si ne-cheful de unul sau de altul, si masinaria.
  • ca ne tot plangem, ne tot vaietam, ce soarta crudela cu noi! Cu ce-au gresit aia de ne suporta! (bine, Niciu' se descurca admirabil... insa ea consuma zilnic doze masive din zisul Yogananda :P )
Mmmm, cam atat. In rest, totul bine. Ma bucur ca am prin preajma oameni complecsi, care ma surprind desi ii stiu de ceva ani. Si cica fac salate, supe si glume bune :P

Thursday, November 29, 2012

Toata viata

Ce minune mai e si asta, sa ajungem sa intalnim oameni pe care stim ca o sa-i tinem minte toata viata! Oameni ca niste tatuaje. Si ce pacat ca, de multe ori, nici macar nu le multumim pentru cat au schimbat in noi.

Tuesday, November 27, 2012

Bulinute de Brumar, pana nu se termina

In lipsa unei dispozitii mai... legate, care sa imi permita sa scriu frumos, cu legatura invizibila intre fraze, ma gandesc sa existe un nou stil literar: epic, liric, dramatic si bulinic. Sa se noteze ca eu sunt un reprezentant de seama.

  • aromaterapie cu lavanda, ceai cald (tot de lavanda, primit cadou mult) si jazz subdued si-o patura;
  • anul asta imi depasesc propriul record la carti citite. Prea ma blocasem de trei ani la aceeasi cifra;
  • deunazi, Ioana cea mica m-a pupat, din proprie initiativa, la plecare. Ioana care striga "lasa-maaaaaaa!" la oricine nu-i respecta spatiul personal. Daca mai stateau putin, ma adunau cu mopul de pe podea :P (*blush-blush*);
  • senzatia aia ca tocmai urmeaza sa te imprietenesti cu cineva de-a dreptul si stangul minunat. Eu ma bucur multa vreme de ea, pentru ca ma imprietenesc greeeeu si lung.
  • mi-e dor de o obsesie culinara. N-am mai mancat de multa vreme ceva care sa ma sweep off  my feet. Cum se intampla (prea) des acum ceva ani. Desigur, din pacate acum nu as mai manca salam de biscuiti zilnic, chit ca l-as pregati chiar eu...  Nici macar piure pufos, nici macar paine cu unt de-ala sanatos, in sensul ca din belsug. Grav, grav, tovarasi. Uofff, varsta asta, cum ne priveaza ea de toate excesele adorabile!
  • ma incanta ca au aparut in peisaj serile cu ceata. Au cel mai gustos aer. Oare se poate fotografia suficient de frumos esarfa de ceata din dreptul unui felinar? Cred ca stiu pe cineva careia i-ar iesi sa captureze inefabilul esarfei de ceata...
  • rasfoiri repetate ale Bunului simt ca paradox. Pare sa ajunga la egalitate cu Zorba. La capatai.
  • atat de multe zile in care am fost recunoscatoare ca inca pot face (rather more than less) ce vreau cu timpul meu. Ca inca nu trebuie sa ies din casa in fiecare dimineata, dupa program, prea devreme. Ca uneori ploile reci sunt adorabile cu nasul lipit de geam sau doar ca fundal sonor, estompat de patura.Ca macar de cateva ori pe luna pe lista mea zilnica cu lucruri de facut scrie doar "citit". Ma amuz si-i trec inainte, Brian Tracy-like, un A ;)
  • am facut un test care mi-a spus, scortos, ca mi s-ar potrivi, INFJ fiind, meseria de home-maker. Mi-as putea face, ca Holly Golightly, o carte de vizita cu chestia asta. Adevarul e ca multa lume este de parere ca fac din case niste minunatii. To whom it may concern.

Monday, November 26, 2012

Instructiuni de folosire

Uneori (rar) mi se pare ca am idei putine si fixe. Neaaaaah, n-ai sa vezi. Tind sa am multe si variabil de flexibile. Ca toata lumea, dealtfel.

Una dintre ele este urmatoarea: noi, oamenii, ar trebui sa ne luam niste timp si sa ne redactam instructiunile de folosire. Sa ne gandim bine, sa ne analizam si auto-urmarim si apoi sa sedem si sa scriem un fel de manual despre noi. In el sa precizam toate lucrurile importante despre noi si cum relationam. Apoi, cand  intalnim o persoana cu care se pare ca relatia se va adanci, indiferent ca vrem noi sau ca trebuie (de exemplu in activitatea profesionala sau cu rudele prin alianta), sa-i inmanam un exemplar al instructiunilor.

Sa-i spunem, la un ceai: draga mea / dragul meu, this is me. Acum spune-mi cum esti tu si hai sa valsam frumos, respectuos si cat putem de gratios unul pe langa altul. Promit ca o sa citesc manualul tau cu atentie, o sa intreb unde nu inteleg si, mai ales, o sa respect ce scrii tu acolo ca iti place si nu-ti place. O sa invat sa-ti vorbesc pe limba ta si nu o sa pretind sa-mi fii tot si sa-mi repari stricaciunile.

Cat de usor ne-ar fi asa! Nu pentru ca, dintr-o data, am deveni cu totii mai rezonabili, mai putin afurisiti si mai buni de pusi pe rana ci pentru ca am avea o baza contractuala. Asta-s eu, asta esti tu, we hereby decide to work together. Ne asumam asta. Evident, daca ne place descrierea detaliata a eventualului viitor partener.

Fara instructiuni, bajbaim legati la ochi, incercand sa ghicim, sa intuim, sa citim ganduri, sa aflam de la altii care sunt ALTFEL decat noi (deci sunt tratati altfel decat noi). Mi se pare frumos sa descoperi un om. Si mi-ar placea si mai mult daca nu i-as face zgarieturi, vanatai si daca nu l-as calca pe bombeuri in the process.

Nu invatam nicaieri sa comunicam si bruma de deschidere se usuca dupa un numar de incercari mai putin reusite.

Pacat ca nu putem functiona asa, cu instructiuni. In primul rand ca ar trebui sa precizam pe coperta, cu font mare si asterisc, ca prezenta oferta e supusa unor termene si conditii. Si in al doilea rand ca ne schimbam atat de des ca nu ne-am mai ocupa cu nimic altceva decat cu scrieri, stergeri si actualizari.

Desigur, aceste argumente nu fac ca pentru mine ideea sa fie mai putin atragatoare ;) What if, what if! Ca toata lumea, dealtfel. Ca suntem creatori inca din nastere, mai ales de noi insine.


Tuesday, October 30, 2012

Contumacie

Dupa ce mi-am petrecut o dupa-amiaza intreaga, acum putine zile, disecand legea drepturilor de autor si cum se aplica ea pe internet (sa vezi ce de cuvinte am intalnit acolo :P ) si just a little bit of jurisprudenta, cand am dat peste "contumacie" intr-o... poezie mai ca mi-a venit sa chicotesc.

Ia te uita ce vrea sa spuna poetul (via dexonline):

CONTUMACÍE s. f. Absență nejustificată de la judecată a inculpatului ◊ Loc. adv. În contumacie = în lipsă, fără a fi fost prezent la proces. – Din fr. contumace, lat. contumacia.
CONTUMACÍE f. jur. Absență nejustificată de la un proces penal a inculpatului. A fi condamnat în ~. [Art. contumacia; G.-D. contumaciei; Sil. -ci-e] /contumace
, lat. contumacia
CONTUMACÍE s.f. Absență a unui inculpat de la judecată. ◊ În contumacie = în lipsă. [Gen. -iei. / cf. it. contumacia, fr. contumace, lat. contumacia – nesupunere].

Sunt din ce in ce mai pregatita sa castig urmatoarea partida de scrabble. La care, totusi, o sa ma prezint. Mai am ceva de lucru pana sa le pot castiga cu puterea mintii, de la distanta. Cave danoninem!


Tuesday, October 9, 2012

Vorbe bune din "Seducatoarea din Florenta", Salman Rushdie

"Daca avea un cusur, atunci era acela al ostentatiei, acela de a cauta sa fie nu doar el insusi, ci si un spectacol al lui insusi (...)."

Probabil autorul meu preferat cand vine vorba de beletristica (pana acum, dar mai am mult de trait si de citit). Tocmai de-aia nu mi-am luat inima in dinti sa scriu despre cartile lui nimic altceva mai mult de un citat mai mic sau mai mare. Cum sa explic ce minunat scrie? Cum sa explic ce concentrat scrie si cat de amuzant? Uite ca nu am avut curaj, incredere ca am suficiente resurse, bla-bla-bla. Nu ca acum s-ar fi schimbat mare lucru, doar ca am mai multe recitiri la bord si intre timp am ajuns sa fac in suficiente randuri lucruri la care nu ma pricepeam si, facandu-le, m-am priceput rezonabil. Pasamite asa s-o intampla si acum.

Am sa o iau catinel, cu citate. Asta pentru ca iubesc citatele, ++ pe cele din carti iar citatele, pentru o viitoare lectura rushdieeana (ha??!), sunt ca farama de branza de degustat pe lama cutitului pentru achizitionarea ulterioara a zisei branze. Nu-ti place farama, nici versiunea mai mare a ei nu o sa fie pe gustul tau.

Dragilor, Salman Rushdie si "Seducatoarea din Florenta":

 Polivisatorul: "Putea visa in sapte limbi: italiana, spaniola, araba, persana, rusa, engleza si portugheza. (...) De indata ce adormea, jumatate de lume incepea sa-i bolboroseasca in creier, spunandu-i povesti de calatorie minunate."

Magicul blasfemiator: "A transformat monede de aur in fum si fumul galben inapoi in aur. Un urcior de apa proaspata intors cu susul in jos a revarsat un puhoi de esarfe de matase. A inmultit pestele si franzelele cu cateva miscari ale mainii sale elegante, ceea ce era, bineinteles, o blasfemie, dar marinarii infometati l-au iertat cu usurinta. Si-au facut rapid cruce, ca sa se asigure in caz ca Iisus Hristos avea sa se infurie ca i-a fost uzurpata pozitia de catre acest facator de minuni de data mai recenta, si si-au infulecat pranzul neasteptat de bogat, chiar daca dubios din punct de vedere teologic."

Mlastinile paradoxului: "- Paradoxul, sire, a raspuns Mogor dell'Amore obraznic, e un nod care ii permite omului sa para inteligent chiar in timp ce-i leaga creierul, intocmai precum picioarele si aripile unei gaini pregatite pentru frigare. 'Intelesul vietii se afla in moarte!', 'Bogatia duce la saracia sufletului!'. Si asa violenta se poate transforma in tandrete, uratenia in frumusete si orice de pe lumea asta in opusul sau. Aceasta este, intr-adevar, un hol al oglinzilor, plin de iluzii si inversiuni. Un om poate foarte bine sa se balaceasca in mlastinile paradoxului toata viata, fara ca mintea sa-i produca macar un gand clar care sa merite acest nume."

Si femeile? "-Sunt putine suparari pe lumea asta, draga Ago, il sfatuise il Machia pe cand nu aveau decat treisprezece ani, pe care o gaura de femeie sa nu le poata alina.
                    Dincolo de suprafata de nemernic cu gura spurcata, Ago era un baiat candid si cu inima buna.
                   - Si femeile, a intrebat el, ele unde se duc sa-si aline supararile?"

Un fel de corola de minuni pentru oameni: "In ceea ce ne priveste, ne place compania sa si nu simtim nevoia sa-i deslusim misterele."

Nesocotitii: "-Nu exista nicio intelepciune anume in Orient, i-a zis ea lui Argalia. Toti oamenii sunt nesocotiti in aceeasi masura."

Si femeile tac cateodata: "(...) i se infatisa din ce in ce mai des si intelegea lucruri pe care Jodha nu le pricepuse niciodata. Intelegea, de pilda, tacerea. Cand i se arata, printesa ascunsa nu vorbea. Nu era stilul ei sa tachineze sau sa se certe. Nu rostea o vorba, nu chicotea si nu canta. Aducea cu ea un iz de iasomie, se aseza pur si simplu alaturi de el fara sa-l atinga si privea inceputul de zi pana ce la rasarit linia orizontului se inrosea si se starnea o briza usoara, iar in acea clipa deveneau o singura persoana (...)"

Om de calitate: "Pe scurt, acesta era un om cu calitati, ceea ce era prima conditie pentru a deveni un om de calitate."

Ce inseamna sa fii print: "Asta inseamna sa fii print - sa fii in stare sa treci peste metamorfoze. Si cum un print nu era decat o amplificare a supusilor sai, un om ridicat la ranguri aproape divine, rezulta ca asta insemna si sa fii om. Sa treci peste metamorfoze si sa mergi mai departe."

Maine povestim mai pe larg si jenant de entuziast. Fingers crossed.

Monday, September 10, 2012

Numinos

NUMINÓS s.n. (Fil.) Termen folosit pentru componentele iraționale ale categoriei religioase „sfânt”, din care a fost eliminat conținutul moral. [Cf. it. numinoso]. 

din dexonline 

C.S. Lewis il defineste cam asa (extrem de aproximativ si din memorie) in "Despre lumea aceasta si despre alte lumi": o tulburare profunda, amestec de infiorare, uluiala, sfiala si un fel de umilinta in fata sacrului. Ca si cum ti s-ar spune ca in camera alaturata este un duh puternic.

Eu, asa nestiutoare, as zice ca dai de numinos si cand umbli pe munti si cand stai prin preajma copiilor mici. 

Wednesday, September 5, 2012

Mici-mici...

...bucuriile mele. Da' dese ca firele de nisip si la fel de aderente. Zic saru'mana to whom it may concern pentru procentul urias de superficialitate-naivitate cu care m-a trimis in lume, s-o amusin, s-o miros, s-o ating, s-o gust si sa ma minunez de ea.

To name but a few of the latest:

  • iaurt grecesc cu miere si-o lingurita mov cu coada lunga.
  • mersul descult, pe suprafete cat mai variate. Arsura de pe asfaltul incins, textura din pietris, gadilaturile din pamantul ud, racoarea podelei din caramida, mangaierea din lemn, caldura din covorul persan. Pe cauciucul ala protectiv din zonele de joaca ale copiilor nu am mers inca, da' tare curioasa sunt cum se simte.
  • The Great(est) Pretender (ever!).
  • broderia roscata de pe marginea multor frunze. Ce eleganta prevestire a toamnei!
  • patiseria din statia de tramvai de pe Armand Calinescu. Am ... un petit faible* pentru domnul de-acolo, bland, inalt, cu unghii frumoase si voce de-aia topitoare. La ce elegant se poarta cu clientii, il suspectez a fi owner-ul. Asa un ayran bun au acoloooo... Da' si daca n-ar fi avut :)
  • cand ii vad pe geam pe domnul si doamna Voica, la brat, indreptandu-se spre piata, diminetile.
  • joaca cu Ioana. Acum exploram codrii de arama ai metocului si invatam sa o mangaiem pe pisi, sa nu o batem sau tragem de coada pentru ca o doare si se supara si-apoi ne zgarie. Si sarim pe aleea din caramida si ea spune aproximativ "falobigot", adicatelea "follow the yellow brick road".
  • sardinele. I don't know what's gotten into me. Mananc scoli intregi. Universitati de sardine isi vad carierele si visurile de marire ingropate in sucul meu gastric. Le si cant, slava cerului ca sunt deja in raiul sardinelor si nu ma mai aud: "ce sa fac daca-mi placi? / spune-mi tu daca-i vina mea / vreau sa te ocolesc, sa nu te mai iubesc / dar ce sa fac, daca-mi placi?" Pe rafturile megaimage, cum le vad, iar imi plac.
  • descopar tot felul de poezii simpatice de-ale lui Arghezi. Ghici unde :P
  • sa numar zilele pana la Balcic.
  • o rochie pe care am cumparat-o mai demult, din motiv de indragostire subita, de-aia de te lasa fara aer, si am uitat de ea, caci era iarna si volanele care nu se vad, se uita. Am regasit-o la inceput de septembrie si mai lipseste putin sa si dorm in ea, in rest o port peste tot. Awwww, puppy love.
  • am invatat de la Ovidiu si Lavinia sa fac stelute mici origami. Si fantazez la borcane din sticla de variate marimi, pline cu stelute de-astea. Mici si incredibil de dragalase si usor de facut.
  • dupa-amiezele de citit in Ioanid si diminetile de idem din curtea Stavropoleos.
  • mirosul de toamna din aer.
E plina-ochi lumea cu minunatie care sta si asteapta sa fie vazuta si incercata. 

*Alain Delorme

Sunday, September 2, 2012

Odata si o data

"O data, o data!", repeta entuziasmata si cu sclipiceli in ochi micuta mea prietena Ioana, cand ii place ceva si mai vrea. Mai zice si "Oana, Oana!" cand vrea sa faca chiar ea. Inca nu-i ies trei vocale consecutive.

Asta e gandul care ma consoleaza si pe mine cand dau de un om misto cu care nu reusesc sa ma inteleg. Il admir dar nu gasesc drumul spre el. Nu ne putem incalzi unul langa altul. Deocamdata.

Dincolo de frustrare, de iritare si de nervi, stiu ca exista luminita faptului ca Universul nu lasa lucruri neterminate. Nu-i place sa ne lase sa murim prosti si incearca de cateva ori sa ne invete lectii. Baiat de treaba, Universul. Ce n-am reusit sa facem impreuna acum o sa facem ceva mai tarziu.

"O data", poate chiar de mai multe ori, l-am calcat pe coada, am spus ce nu trebuia. "O data" nu am inteles, poate chiar de mai multe ori.


Ca Ioana (slightly less adorable, nevertheless), imi repet si eu, inghitindu-mi frustrarile si busiturile de moment: "Odata, odata..."

Thursday, August 30, 2012

Khwab, Orasul Viselor

In Khwab, Orasul Viselor*, toate visele se transforma in realitate noaptea, atunci cand sunt visate. Ca piese de teatru, toate se desfasoara "in direct", pe strazi. Visul meu umbla bezmetic, intamplandu-se, si poate intra in visul tau.

De cand cu santierul din casa, am poposit temporar cu perna pe canapeaua Niciului.

Bulversat, sufletul meu a inceput sa viseze cum a gasit pe o banca intr-un parc un plic cu doua bilete frontstage la Leonard Cohen. Sufletul meu nu stie ca realitatea mea nu mai are atatia bani si... ce bine de el! M-am trezit fericita.

In serile urmatoare, perseverent, sufletul meu i-a luat la rand pe niste omuleti cu care nu am incheiat lucrurile asa cum trebuie. Cu X imi zambeam complice, peste o masa incarcata cu bunatati, in clinchet de tacamuri si cantec de voci fericite. Ce zi minunata a urmat acestei treziri cu un zambet laaaarg! Lui Z ii spuneam vreo doua. I le scriam pe-un flipchart chiar, in pozitia ideala pentru a nu pierde contactul cu sala. Visului cu Y i-ar fi trebuit bulina PG-16. Nu ar fi fost convenabil sa se desfasoare pe strazi. Am visat-o si pe micuta W, exact asa cum mi-o aminteam din acea zi in care a descoperit vantul. Cu ochii inchisi, isi ridica mainile in sus ca sa zboare.

In Khwab, Orasul Viselor, D e mai curajoasa si nu se teme ca X o sa rada de copila de ea daca i-ar zari, "de reojo", visul intamplandu-se pe strada. In Khwab, Orasul Viselor, D si-ar lua zborul alaturi de W, pe o pala de vant. Ca Nils si Martin.

Khwab, Orasul Viselor, are filiala pe canapeaua Niciului.

Am terminat cu santierul insa nu ma grabesc sa ma intorc in patul meu. Mai stau, mai visez.

Poate te visez pe tine si visul meu o sa intre in mintea ta si tu o sa te trezesti dimineata bulversat dar zambind, pentru ca te-ai visat pe tine zambindu-mi, peste o masa incarcata cu bunatati, in clinchet de tacamuri si cantec de voci fericite. Afara, pe strada, in teatrul visului meu care a trecut in mintea ta, o sa se vada ca si cum ti-ai luat inima in dinti, ai sunat si acum stam fata in fata, intre noi avem o masa incarcata cu bunatati, se aude in jur clinchet de tacamuri si cantec de voci fericite :D

*"In Khwab, Orasul Viselor, toate visele locuitorilor devin realitate noaptea si se dsfasoara pe strazi: povesti de iubire, certuri, monstri, grozavenii, bucurii, toate se ingramadesc pe aleile intunecate, iar uneori, la capatul noptii, visul tau poate sari in mintea altcuiva, ale carui vise sfarsesc - derutant, surprinzator - in mintea ta."
- din Luka si Focul Vietii, Salman Rushdie

Wednesday, August 29, 2012

Inele de crestere

foto de pe wikipedia
Domnul care ne-a pus in casa un minunat parchet roscatiu de stejar mi-a spus, dupa ce m-a ascultat zambitor elogiind frumusetea lemnului cu "noduri", ca de fapt este vorba despre niste inele de crestere.

Frumusetea metaforei m-a facut sa tac. Mi se intampla destul de des, cand sunt coplesita.

Si noi, oamenii, ramanem cu urme de la crestere. Semne si cicatrici felurite. Iar la unele cresteri ne punem chiar inele.

Saturday, August 25, 2012

Pofta de...

  • o cutie de Bucuria Forastero. Plina cu bomboane. Plina cu bratari am deja. Acum doi augusti, in 2010, am purtat zeci de convorbiri cu aer de spionaj-contraspionaj cu o doamna necunoscuta care mi-a cumparat doua cutii de la Chisinau. Ea romana intelegea si nu prea, eu credeam ca sunt intr-o piesa absurda. Anxioasa, doamna ma suna si iar ma suna, ca sa se asigure ca mai vreau, ca doua, ca daca sunt mai scumpe ea ce face, ca sigur o sa-i mai raspund la telefon cand se intoarce in tara. Cand ii vedeam numele pe ecranul telefonului mi se bloca fata intr-o grimasa a la Jerry Seinfeld cand da de Newman. Cand ii raspundeam si o auzeam cu accentul ala adorabil, mi se topea grimasa ca intr-o chisea cu dulceata.
  • primit un sms cu o recomandare de carte; si de fugit iute sa cumpar cartea; si de rezervat o zi intreaga de tolaneala cu cartea respectiva intr-o mana, cu stilou in cealalta si cu o cana cu ceva bun prin preajma. Chiar, de ce autor sa ma mai indragostesc si eu pe finalul asta de vara? Asa pofta am de senzatia asta... doar ca sa fie o recomandare, nu vreau sa plonjez eu in necunoscut(i) :P
  • mult mers pe jos, pe inserat;
  • vorbit cate in luna si-n stele;
  • invatat ceva nou, despre care nu stiu nimic (lucru la care am solutie, caci in frenezia Coursera.org, m-am inscris, acum doua luni, la ceva snopuri de cursuri);
  • alergat. Astept toamna, eu vara nu alerg din principiu :P
  • mult orez cu lapte. Pufos, vanilat bine de tot, abia intrevazut printre valatuci de scortisoara, cu mult, mult lapte.
  • un oras nou.
  •  imbratisari stranse. Si multe. 
  • facut si gandit chestii cu capul. Planificat, gandit un proiect pe termen lung, rezolvat detalii de finete. Sabatic-sabatic, da' am cel putin trei sferturi din creier pe care simt ca nu le mai folosesc.

Thursday, August 16, 2012

Un.Soare pe buzele tale

Pentru ca sunt mare consumatoare de balsam de buze (la figurat, adicatelea cumpar si folosesc mult insa si la propriu, sunt convinsa ca si ingerez mult), am citit ceva etichete cu zeci de substante dubioase care intra in compozitia micului baton hidratant. Coloranti pentru nuantele alea adorabile, piersicoase sau zmeurii, parfum care miroase nemaipomenit si irita buzele cam la fel, mentol, alcool, cuvinte bune pentru cand joci Spanzuratoarea (polyglyceryl-3 diisostearate).

Pentru ca nu vreau sa le mananc (nu stiu, maybe it's just me, nu mi le pot imagina pe o felie de paine sau de mar), am cautat balsam de buze cat mai natural. Am folosit niste balsamuri atat de grase ca se scurgeau de pe buze (alea de la TIS, de prin plafaruri), am incercat cu miere si nu mai puteam sa ma pup cu nimeni ca ramaneam lipiti ( :P , oricum eu prefer imbratisarile), am dat si multi bani pe marci de fite, pseudo-eco, incapabile sa faca fata unei zile vantoase de iarna si....

In primele zile din iunie mi-am luat doua tuburi cu balsam de buze atat de natural ca-l poti manca in liniste. Unul cu ciocolata si altul cu ciocolata si portocale. Este, probabil, cel mai hidratant balsam de buze pe care l-am folosit in 15 ani, pentru ca e facut din unt de cacao, ulei de argan, ulei de vanilie, ulei de masline si ceara de albine. Are luciu exact atat cat trebuie (putin mai mult decat putin luciu) si nu rezista cu orele pentru ca e natural si se absoarbe. Oricum, mie imi convine sa-l reaplic des, mai ales pe cel cu portocale, personalizat cu o aroma care tare imi mai place :)

O temere pe care am avut-o eu, folosind anterior unt de cocos sau de cacao natural, era aceea ca, plimbat in geanta sau rucsac in zilele calduroase de vara, balsamul meu se va lichefia. L-am plimbat. E la fel de bun si la 40 si la 28 de grade, poate putin mai cooperant la 40. Astept sa vad cum o sa-i placa toamna sau iarna.

Cine face asa minunatii, intrebi? Fetele de la Un.Soare. Le gasesti pe pagina de facebook Un.Soare si poti sa le scrii la un.soare[at]gmail.com si sa le ceri un catalog de produse.

Produsele lor au etichete adorabile cu... un soare, evident. Cat despre numele marcii, l-am iubit de cand l-am auzit :)

PS: cred ca e prima data cand iti recomand si altceva inafara de carti, muzici si cursuri, nu? Daca mi-a placut rau de balsamul asta...

Wednesday, August 15, 2012

Sa torci binele

Am observat cu oarece atentie, de-a lungul ultimilor ani, niste omuleti care au inceput procese terapeutice. Astept rabdatoare sa incep si eu unul, cand o fi vremea si cazul. Cred ca avem nevoie de sustinere speciala pentru a ne intelege intunericirile, tocmai ca sa putem aduce mai multa lumina in viata noastra deci implicit in vietile celor din jurul nostru.

Pur teoretic si sufletesc (si recunoscand umil ca imi lipsesc o gramada de notiuni de baza, nemaivorbind de cele de finete, de nuantare), ma intreb de ce, in definitia asertivitatii, clientii de terapie sunt indemnati sa-si exprime cu toti dintii mai intai si mai intai nemultumirea si / sau furia. Desigur, faptul ca they rock the boat trebuie ca-i ajuta: sa se vada, sa fie vazuti, sa nu mai fie trecuti cu vederea, cum poate ca li s-a intamplat mult prea des inainte.

Ma mai intreb: de ce nu sunt indemnati sa-si exprime emotiile cu incarcatura pozitiva? Sa zambeasca mai des chiar daca nu le vine, sa complimenteze, sa incurajeze, sa tina un jurnal al micilor fericiri zilnice...

Oare distilarea raului in bine e singurul fel de alchimie pe care il tolereaza sufletul prea-indurerat al omului? Sigur invers nu se poate? Sa torci bine-bine-bine pana piere intunericul, de... inanitie? Sigur daca esti prea indurerat / singur / neiubit / abandonat degetele tale nu stiu sa sfaraie pe fusul care toarce azi putin bine, maine ceva mai mult?

Nu stiu ce sa zic. Parca as zice ca da, se poate sa torci binele. Dar parca as fi tendentioasa :P 

Tuesday, August 14, 2012

Bie!

Am o fascinatie pentru doamnele si domnisoarele care stiu ceva croitorie si au cunostinte despre materiale. Imi place aerul lor profesionist, ador siguranta cu care isi dau cu parerea despre croieli si inghit in sec de placere cand aud din gura lor nume sexoase de materiale gen "poplin", "batist", "serj", "atlaz", "saten imperial" (mmm, cum trebuie ca se simte asa ceva....), "crepsaten", "tafta", "matase charmeuse" (some flirty silk this one must be :P ), "organza", "chifon", "alencon", "piersica" (mda, e si un material, pe langa fruct si nuanta).

Ceva mai feminin cu greu imi pot inchipui. Asta pentru ca materialul meu preferat este inul. Bietul de el, e asa placut la atingere, atat de racoros, capata nuante adorabile pe masura ce se uzeaza si... este atat de putin rafinat! Cum sa se compare cu minunatia (imi inchipui eu) de "crepsaten"...

Eh, astazi Ioana mi-a explicat una dintre expresiile de jargon feminin care ma facea sa ma simt o exclusa, o paria imbracata in doc si in in :)) Pentru ca niciodata n-am stiut ce inseamna. Pana... astazi! The glorious day!

Ziua in care expresia "fusta/rochie croita pe bie"* nu mai are secrete pentru mine. Bineinteles, inafara de secretele croielii ei propriu-zise.

* biais = diagonala


Monday, August 13, 2012

Inconstiente

De ceva luni (oh, cate s-au mai adunat!) ma enervez periodic pentru ca aud de la o cunostinta barfe felurite si bine umflate despre niste fete si stiu exact filiera pe care au ajuns informatiile la ea. Bineinteles ca sunt lasa si nu stiu cum sa abordez situatia: sa-i spun celei pe care o aud barfind ca nu e treaba ei, ca abia le stie dupa nume pe fetele respective?; sa-i spun celei care i-a povestit (si nu o privea deloc, facea doar... conversatie) ca i-ar prinde bine sa vorbeasca mai putin, in unele culturi este considerat chiar semn de intelepciune?

Cand incerc sa-mi imaginez un posibil scenariu ajung sa imi dau seama ca nu ma priveste neaparat ce alege sa faca un altul. Ca nu e dreptul meu sa il privesc de sus si sa-i explic, cu condescendenta, ca asa ceva nu se face. Ba chiar ar fi jenant din partea mea, considerand propriile-mi scaderi.

A se nota si ca sunt terta parte de oriunde ai privi situatia :) Ma intrig asaaaa, in the name of justice. Si atunci, de ce ma mai-mult-decat-deranjeaza? De ce nu le pot trece celor doua tipe cu vederea inconstienta? Am si eu ranile mele cu increderea in oameni, cu zgarmatul in treburile personale ale cuiva (recte ale mele) si expusul lor unui public mai larg decat ar fi fost cazul.

Din cauza propriei mele inconstiente, de-aia nu le-o pot trece pe-a lor cu vederea... :(

Pe la inceput de iunie mi-a recomandat un domn sa citesc "Un pamant nou". Am tinut-o vreme buna drept tablou, pentru ca are o coperta care mie mi se pare arhetipal de superba.


"Resentiment inseamna amaraciune, indignare, mahnire sau sentimentul de a fi fost ofensat. Sunteti nemultumiti de lacomia celorlalti, de necinstea lor, de lipsa lor de integritate, de ceea ce fac, de ceea ce au facut in trecut, de ceea ce au spus, de ceea ce nu au reusit sa faca, de ceea ce ar fi trebuit sau n-ar fi trebuit sa faca. Egoul iubeste aceasta atitudine. In loc sa treceti cu vederea inconstienta celorlalti, voi o faceti parte integranta a identitatii lor.

Cine este cel care face acest lucru? Inconstienta din voi, egoul. Uneori, "vina" pe care i-o gasiti altcuiva nici macar nu exista. Este in totalitate o interpretare gresita, proiectia unei minti conditionate sa vada inamici si sa se considere pe sine corecta sau superioara. Alteori, e posibil ca vina sa fie reala dar concentrandu-va asupra ei, uneori prin excluderea oricarui alt aspect, o amplificati. Si elementele fata de care luati atitudine in cazul celorlalti sunt cele pe care le consolidati astfel in voi insiva."

din Eckhart Tolle, Un pamant nou

Da. Cea mai mare piedica ne suntem chiar noi si mai e mult pana departe. Uof.

Saturday, August 11, 2012

Sa fim siguri

"Aproape doi ani"-Ioana ma cheama pe nume de sute de ori intr-o zi in care petrecem doua, poate trei ore impreuna.

Mai intai cand ma vede. Intra pe poarta prima si se indreapta spre mine, toata numai un zambet: "Dănuuuuuuuu". Pentru ca a fost la mare si s-a speriat de valuri, a regresat putin si imi spune "Dăn-Dăn", cum facea cand era mult mai mica.

Intinde o manuta, se uita la mine si-mi comanda, sigura ca o sa fiu ascultatoare: "Vino, Dăn-Dăn, vino."

Inca intr-o limba pe care o inteleg poate 20%, imi povesteste ce i s-a intamplat peste zi. Se agita, da din maini, este expresiva, se stramba, aproape ca retraieste intamplarile. Din fericire, cu mama Ioanei alaturi, ca translator, am si eu sansa sa particip la aventurile ei de descoperire a lumii.

Alteori chiuie cat poate de tare (si poate!), pentru ca avem noi jocul nostru in care eu deschid gura larg si ma fac ca strig, dar fara sonor, iar ea vine cu sunetul, imediat dupa :P  Striga: "Dăn-Dăn.... aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!"

De cele mai multe ori insa, doar imi spune numele. Poate chiar un sfert de ora din economia celor 2-3 ore o petrecem dupa tipicul urmator: "Dăn-Dăn...." / "Da, Ioana.", reluat la infinit.

Ioana nu poate inca spune toate cuvintele. Mie insa mi s-a mai intamplat sa chem pe cineva doar pentru a-i spune numele. Mi s-a mai intamplat si sa fiu chemata doar de drag. E frumos. Heart-melting. Ca in fragmentul asta din Winnie the Pooh:

Piglet sidled up to Pooh from behind.
"Pooh", he whispered.
"Yes, Piglet?"
"Nothing, said Piglet, taking Pooh's paw, "I just wanted to be sure of you."


Thursday, August 9, 2012

Politetea si mimozele fara dinti

Imi amintesc cum stateam sub patura cu dreptunghiuri roz undeva prin noiembrie 2007 si citeam asa:

"Dar, daca trebuie totusi ales intre o imaturitate si alta, e de preferat, din punct de vedere moral, un adolescent intarziat unui copil prea ascultator ca sa creasca: mai bine sa fii prea onest pentru a fi politicos decat prea politicos pentru a fi onest!"*

Imi amintesc ce gaselnita minunata mi s-a parut, probabil si pentru ca mi-era mai usor sa imi justific accesele de "sa nu ne mai ascundem dupa deget". Tineretea are acest obicei de a musca cu toti dintii din ce apuca, de a sfasia uneori. Dupa cum bine zicea Alexis Zorba:

"Ca sa judeci drept si cinstit trebuie sa fii potolit, sa se-adune anii si sa nu mai ai dinti. Cand nu mai ai dinti iti vine usor sa zici: ' E rusine, fratilor, nu muscati!' Da' cand mai ai trezeci si doi de dinti in gura... E-o fiara crancena, omul, cand e tanar; da, jupane, o fiara crancena care mananca oameni."

Uite ca mi-a luat ceva viata sa simt -fara patura, de data asta, ca e tare cald in lunile cuptoresti- ca politetea normeaza, nu limiteaza adevarurile. Ca din politete in politete mergi spre o viata mai frumoasa, in care ai multe dintre lucrurile, cliseistic vorbind, "care conteaza".

Mai stii, poate ca de fapt suntem niste mimoze ;) Unele mimoze sunt infinit mai rele pentru ca acopera cu politete niste interioare in care nu ai dori sa te afli. Cu atat mai putin scuzabil. Majoritatea zdrobitoare a mimozelor sunt pur si simplu delicate. Si e nevoie de ritual, multa grija si forma bine respectata pentru a comunica cu ele.



* din Mic tratat despre marile virtuti, de A. Comte-Sponville

Monday, August 6, 2012

Mahrtuhrisihre

Ce farmec aveti voi, oamenii cu tulburari de pronuntie! Sa ma iertati, va rog, daca par usor visatoare sau neatenta in timp ce imi vorbiti. Aveti dreptate: chiar nu ascult. Doar aud. Ma concentrez pe ce frumos suna ceea ce spuneti voi si foarte rar si inteleg :P (eh, exagerez doar putin!).

M-am intalnit astazi, intamplator, cu o draga si raraita prietena. Si-am intrebat-o, si-am descusut-o... ca sa vorbeasca ea cat mai mult. M-a intrebat si ea, amuzat-curioasa, daca sunt indragostita.

Cred ca da. De rotacism ("raraiala") si sigmatism ("sasaiala") si un pic de fiecare "suferind" pe care il cunosc sau il intalnesc.

Mi-ati putea citi si-un manual cu instructiuni de folosire pentru masina de spalat si zau ca mi-ar fi drag.

Wednesday, July 25, 2012

"O femeie e cu totul altfel"

Un paragraf incantator despre diferentele dintre femei si barbati. O sa te faca sa zambesti larg, jumatate cunoscator si cealalta jumatate inca... nehotarat.

"Si cand avea nouazeci si trei de ani, la trei ani dupa ce a murit tata, bunicul a hotarat ca a venit vremea si sunt destul de mare pentru o discutie de la barbat la barbat. M-a poftit in barlogul lui, a inchis ferestrele, a incuiat usa, s-a asezat cu un aer solemn si oficial la birou si mi-a facut semn sa ma asez in fata lui, de cealalta parte a biroului. Nu mi-a zis 'pisacios', si-a pus picior peste picior, si-a sprijinit barbia in maini, a cugetat o vreme si a zis:

 - A venit vremea sa vorbim despre femei.

Si imediat a explicat:

- Nu*. Despre femeie in general.

(In acel moment aveam trezeci si sase de ani, eram insurat de cincisprezece ani si aveam doua fete adolescente.)

Bunicul a oftat, a tusit cu palma la gura, si-a indreptat cravata, si-a dres de cateva ori glasul si a zis:

- Nu, ce. Femeile m-au interesat dintotdeauna.Cu adevarat dintotdeauna. Acuma, sa nu te gandesti la ceva ce nu e frumos! Ce zic eu e cu totul altfel, nu, vreau sa zic ca femeia m-a interesat intotdeauna. Nu, nu, "problema femeii"! Femeia ca persoana.

A chicotit si s-a corectat:

- Nu, m-a interesat in toate felurile. Toata viata mea m-am uitat la femei, chiar si cand eram doar un mic ciudak, nu, nu, nu, niciodata nu m-am uitat la femeie ca vreun paskudniak, nu, m-am uitat doar cu tot respectul. M-am uitat si-am invatat. Nu, si ce-am invatat, vreau sa te invat acum si pe tine. Ca sa stii. Asa ca acum asculta cu atentie, rogu-te: uite cum stau lucrurile.

S-a oprit si a privit in jur, de parca ar fi vrut sa se asigure ca suntem cu adevarat singuri, ca nu-i nimeni care sa ne auda.

- Femeia, a zis bunicul, nu, in unele feluri e intocmai ca noi. Exact la fel. Dar in alte feluri, a zis el, o femeie e cu totul altfel. Foarte, foarte altfel.

S-a oprit aici si s-a socotit o vreme, poate ca starnind in minte imagini, surasul lui de copil i-a iluminat fata, si si-a incheiat lectia:

- Dar stii ceva? In ce feluri o femeie e intocmai ca noi si in ce feluri e foarte, foarte altfel - nu, la asta, a incheiat el, ridicandu-se de pe scaun, inca mai lucrez.

Avea nouazeci si trei de ani si poate ca a continuat sa "lucreze" la aceasta chestiune pana la sfarsitul vietii. Eu insumi inca mai lucrez la ea."

- din Poveste despre dragoste si intuneric, Amos Oz.
* din cate inteleg eu, o exclamatie evreiasca / ruseasca de subliniere. Un fel de "asa (deci)".

Ei, cum ti-a placut?

Tuesday, July 24, 2012

Exista o cale

Sunt sigura de asta. Exista o cale de a imbina armonios intelepciunea si experienta capatate navigand pe valurile, nu mereu line, ale vietii cu prospetimea si usuratatea ca de adiere de vant pe care le ai "by default" tocmai pentru ca nu ai navigat prea mult.

Deunazi, intr-o zi cu aer fierbinte si foarte involburat, ma gandeam la asta. Amintindu-mi de situatii in care ceva galeti de intelepciune, precautie si respect pentru status-quo m-ar fi ajutat sa ma descurc mai onorant decat am facut-o. Amintindu-mi priviri bland-invidioase la adresa simplitatii proaspete, zambitoare si incisive cu care disecam mica mea lume.

Ana zice ca singura solutie este credinta in Dumnezeu. Ea baga mana in foc ca de-aia o anumita doamna de care ne place noua este mereu atat de linistita incat pare ca locuieste intr-o bula de blandete, seninatate si pace pe care o mai si cara dupa ea, spre desfatarea celor din jur. Desi doamna respectiva pare a fi acumulat multe dintre galetile despre care vorbeam putin mai sus.

Pe de alta parte (aparent), Ani (ah, da, in universul meu e plin la momentul actual de Ane, Oane si Ioane) ma lamureste despre sensul uneia dintre cele mai controversate si prost intelese Fericiri. Cei saraci cu duhul sunt de fapt cei smeriti, cei cu inima zdrobita.

Nu i-am mai vorbit despre mini-revolta care se pornea in stomacul meu la gandul ca nu e corect asa: de ce sa-ti castigi fericirea cu pretul zdrobirii inimii? Oricat de deschisa si atipica pentru un teolog ar fi Ani, nu cred ca i-ar placea sa faca disectii in compania unui mic toma permanent curiosul si intrebatorul.

Sigur exista o cale. E musai sa existe. Stiu eu oameni care, uneori, par sa o fi gasit. Doar ca sunt atat de putin dispusi sa fie apreciati pentru asta, sa fie intrebati, sa fie disecati pentru a li se expune miracolul.

Monday, July 16, 2012

Despre non-culori.

Desigur ca, la o prima vedere, ar putea parea chiar amuzant ca noi, oamenii, ne ducem viata intreaga pe taramul multelor nuante de gri insa trebuie sa luam decizii exclusiv din categoria "alb sau negru".

Ca si cum am creste, ani intregi, cu scopul de a invata ca viata e alcatuita din griuri si cu scopul de a abandona colturosenia specifica varstei tinere, numai pentru a reveni la ea cand este cazul sa luam hotarari. Destul de frecvent, pare-mi-se.

Mai ca ma face sa rad situatia. Doar ca suntem in iulie si nu mi-as permite.

Friday, July 6, 2012

Tu le-ai pus acolo

 Acesta este unul dintre acele lucruri pe care mi-as fi dorit sa le inteleg mult mai devreme. Intr-o lume ideala, in care nu intelegem lucrurile atunci cand e cazul sau cand e musai ci atunci cand e bine sa le stim.

Stii cum devine treaba cu liniile alea subtiri, dincolo de care un lucru se preface in cu totul altul? Cam la fel devine si cu situatiile in care adevarul e la mijloc :) De exemplu, in a invata pe cineva, este deopotriva corect "If they don't get it, maybe you're not giving it to them" si "Pot sa-ti explic, sa-ti arat, sa-ti povestesc, sa te implic. Nu pot sa inteleg si sa muncesc in locul tau." (despre care scriam si aici ).

Doar ca nu ma pot abtine sa nu observ cat de bine merg lucrurile cand inveti pe cineva care iti este mai lejer. Din motive diferite, toate culminand, in realitate, cu faptul ca iti este asemanator: e "ca tine". Cat de mai "ca tine" se poate. Uite un exemplu de  exces de ego datator de rezultate bune.

Cand dai de cineva care e mai putin ca tine apar denivelarile in drumul pe care il aveti de parcurs impreuna. Este posibil, si de enorm de multe ori asa se si intampla, sa treceti cu bine peste denivelari. Sa invatati din ele mai mult decat ati fi invatat din drumul drept al asemanarilor.

Doar ca...

Doar ca, ian de te uita, ce fermecator semnal, pentru cine vrea sa-l vada! Cand ai dat de denivelari in drumurile tale, TU le-ai pus acolo. Cand te-ai oglindit in partenerul de drum si ai constatat ca nu esti tu in oglinda, e teribilul Altul.

Asa ca... daca ei nu pricep si nu pricep, poate iti iei niste timp sa te faci pe tine sa pricepi, mai intai :)

(cu multumiri lui E. si harniciei si perseverentei ei)

Thursday, July 5, 2012

Anul asta,

de ziua mea mi-a placut cel mai mult ca:

  • am fost rasfatata si m-am lasat rasfatata, chiar daca ceea ce planuisem eu nu s-a intamplat. S-a intamplat altceva cel putin la fel de bun;
  • am invatat sa deschid sticle de sampanie. Norocul incepatorului... whatever, eu stiu una si buna: ca deschid sticle de sampanie like a pro :P
  • am primit mai putine urari. Mai insemnate, mai semnificative, mai de la oameni "mai".
  • am mancat cirese. Ce bine ca m-am nascut vara! Mai bine decat in les temps des cerises nu se putea sa ma nasc. Poate doar in les temps des pepeni verzi-rosii :P
  • am gasit timp sa ma gandesc, sa fiu cu mine;
  • am continuat o traditie care imi aduce atat de mult...;
  • am trait mult mai mult in anul tocmai incheiat. Oare asa se intampla pe masura ce mai traiesti cate un an? Sa stiu sa fac, din timp, cerere pentru zilele mele.

Friday, June 29, 2012

A recomanda o carte. Lanul de grau.

Deunazi, pe cand ma ocupam, ca orice femeie obisnuita, de una-alta, ma suna incantat Niciul cel marinar sa-mi citeasca, idem de incantat, un paragraf de l-a dat peste cap de placere livresca. Si pentru ca adesea ni se suprapun sursele de placere de acel gen, am sezut cuminte in baia de aburi, ascultand, vrajita si supra-incalzita, un citat lung si incercand simultan sa nu scap telefonul si asa usor suferind in infuzia de musetel.

Redam mai jos, si intru incantarea ochilor, urechilor si sufletelor domniilor voastre. La cat mai multe magice lecturi cu voce tare!

Danu draga,
iaca iti trimit acus citatul din Plesu, iti trimit toata partea ce ti-am citit-o.
”N-am fost, intotdeauna, suficient de harnic si de scrupulos. Citesc incet si ma las confiscat de pasiunea, adeseori demobilizatoare, a conspectului amanuntit si a sublinierilor pedante. Am avut episoade intense de "specializare” pe genuri. In liceu, de pilda, am citit mult teatru, jucand uneori, cu voce tare, toate rolurile unei piese (Caragiale mai cu seama). Imi place, in general, sa citesc cu voce tare, mai ales poezie si, pana mai tarziu, am simtit nevoia sa-mi verific propriile texte testandu-le, cu voce tare, sonoritatea.
Lecturile formative nu incap, toate, in perioada tineretii studioase. Poti avea revelatii decisive toata viata. Eram un om matur cand am citit Chesterton si C.S. Lewis si ma simt profund indatorat modului lor de a vorbi despre crestinism. Nu trebuie sa-ti fie rusine ca n-ai citit la timp carti esentiale, ca n-ai citit "tot" ce trebuie citit. Biografia fiecarui cititor are un grafic unic, irepetabil, cosanguin cu evolutia sa interioara, cu nevoile si intrebarile proprii, cu ritmuri, limite, intarzieri si devansari specifice.
De aceea, de cate ori mi se cere "lista celor 100 de carti fundamentale" ma derobez. Nu exista retete. Nu poti face sugestii de lectura decat celor pe care ii cunosti, carora le stii "felul", tulburarile, cautarile si apetiturile. Fiecare varsta isi are tesatura ei, fiecare individ uman are o chimie interioara care nu se poate sistematiza. In consecinta, a recomanda o carte e un act de maxima raspundere si de mare intimitate. Solemnitatile pedagogice, ca si neglijenta frivola, pot stica minti, caractere si vieti. E preferabil, prin urmare, sa nu te pronunti decat cand cel care te intreaba e, pentru tine, "o carte deschisa". 
pp 111-112, Andrei Plesu - Cele 100 de carti? in Dan C. Mihailescu, Cartile care ne-au facut oameni.
Sper ca n-am facut greseli, am scris cu o mana. 

Ce mai conteaza cu cate maini scrii daca citesti cu tot sufletul? Noi doua am rezonat tocmai pentru ca "ne stim felul" :) . E asa bine sa fie cineva care iti stie felul, cineva care iti poate aduce o carte dupa sufletul tau. E un sentiment linistitor si cald, ca o venire in fire. Si ea, si eu, iubim sa citim cu voce tare. Ne intrerupem frecvent cand citim "cot la cot" pentru a ne impartasi dialoguri, fragmente, vorbe pline de sens.

In plus, eu acum il descopar pe C.S. Lewis si am sute de "lecturi obligatorii" care mi-au ramas necunoscute. E asa o bucurie sa citesti, sa descoperi, incat devine o bucurie, daca se poate, si mai mare, uriasa de-a dreptul, sa stii ca stai abia pe primele brazde ale unui lan de grau care acopera toata linia orizontului si din care mai ai atat de mult de strabatut...

Wednesday, June 27, 2012

Syntagma

Nici nu mai stiu de cand exista micuta librarie Syntagma la parterul magazinului Titan, in diagonala de plafar si in dreapta magazinului de papetarie. Mie mi se pare ca este acolo dintotdeauna, de la inceputul cartilor.

Mergeam cu D. si rasfoiam, ii aratam ce am citit, ce mi-as dori. Nu aveam bani de carti atunci. Din Syntagma l-am cumparat pe Pierre Manent in anul I de stiinte politice, dupa ce l-am cautat prin toate librariile majore din oras. Dupa Kissinger n-am mai alergat, desi colegii mei imi pictau taboluri tragice cu studenti la stiinte politice care se zgarie si-si cara pumni ca-n parlamentul georgian pentru ultimul exemplar pe stoc: m-am dus direct in Syntagma.

De aici am cumparat mai toate cartile pe care le-am oferit in dar in ultimii 8 ani.

In perioada in care am lucrat la multinationala si primeam salariul in primele cinci zile ale lunii, luna de luna, ma apropiam cu inima fluturanda de magazinul Titan, ma opream si oftam putin langa vitrina cu stilouri, treceam in graba pe langa machiaje, stendere cu haine de copii, faceam stanga pe la standul unde mi-am facut gauri in urechi in mai 2007, ma trezeam dintr-o data sub vitrina uriasa a plafarului, depaseam micul parau de veioze, baterii si prelungitoare si intram incet si decent, fara sa alerg, in... libraria mea preferata din tot Bucurestiul.

Dupa ce cercetam cu temeinicie si perseverenta toate rafturile, chiar si pe cele care nu ma atrageau deloc, imi desertam pe jumatate cardul sau portofelul in schimbul unei pungi galbene si rezistente (preferatele mamei in materie de pungi au fost dintotdeauna cele de carti; dealtfel, asa isi si dadea seama daca ne descurcam de 10 sau doar de trecere cu banii: urmarind si contorizand cu atentie pungile de la carti), pline-ochi cu volume.

De foarte multe ori o rugam pe Niciu', miorlait "haaaaaaaai, hai sa ma uit si eu la caaaaarti, jur ca nu iau nimic". Chiar nu luam, imi respectam promisiunea. In schimb, petreceam cel putin o jumatate de ora mangaind coperte, desenand cercuri imaginare pe cotoare, intorcand volume astfel incat scrisul sa fie usor de citit, fantazand la achizitiile lunii urmatoare, zambind Cheshire la paragrafe citite en volant, din carti luate la intamplare. Atat de aproape de un posibil paradis personal...

Imi amintesc de perioade in care zilele mi se pareau atat de chinuitoare incat doar gandul ca seara o sa intru in Syntagma si-o sa-mi cumpar ceva frumos ma ajuta sa astept cu stoicism sa se scurga orele. Imi amintesc de recomandari primite prin sms de la oameni importanti pentru mine: desi, teoretic, librariile din centru ar fi fost o alegere logica pentru nerabdarea de a patrunde in universul acelor oameni importanti, eu ma vedeam intinzand mana dupa volumul respectiv doar catre rafturile inghesuite si pline-ochi din Syntagma.

Imi amintesc de dupa-amieze in care intram "doar asa", de dor.

Inca de cand mi-am trecut numele si datele de contact, acum o luna, pe un formular care spunea ca daca vreau sa  aflu iute-iute despre noul sediu sa-mi trec numele si datele de contact, m-a taiat asa un dor...

Nu, nu librarie erau ei pentru mine. Erau certitudinea ca, orice s-ar intampla peste zi, bun sau rau, am un loc familiar in care sa intru, sa-mi opresc gandurile si sa gasesc o rasplata care o sa faca, cumva, legatura cu ziua de maine si cu restul zilelor de dupa ea. Erau ca o supa calda sau o senzatie de papuci de casa sau ca atunci cand inchizi usa casei in urma ta.

Si-o sa-mi fie dor si o sa imi tin pumnii sa se mute tot aproape de casa mea. Sa mai cumpar multe rasplati si daruri de la ei, sa mai mangai multe coperte.

Tuesday, June 26, 2012

Propedeutica

(pro...quoi?)

PROPEDÉUTICĂ s. f. (Rar) Învățământ pregătitor care cuprinde elemente de bază ale unei științe. [Acc. și: propedeútică] – Din fr. propedéutique.
PROPEDEÚTICĂ ~ci f. Curs pregătitor care cuprinde elementele de bază dintr-un domeniu științific. /propédeutique
PROPEDEÚTICĂ s.f. Învățământ introductiv în studiul unei științe, cuprinzând elementele ei de bază. [Pron. -de-u-. / < fr. propédeutique, cf. gr. pro – înainte, paideutike – învățământ].
PROPEDEÚTIC, -Ă I. adj. referitor la propedeutică. II. s. f. 1. disciplină care constituie o introducere în studiul unei alte discipline. 2. (în unele țări) ciclu preparator (de un an) la treapta de învățământ superior. 3. ramură a medicinei la învățământul pregătitor clinic. (< fr. propédeutique, /II/ germ. Propädeutik)
propedeútică s. f. (sil. -deu-), g.-d. art. propedeúticii; pl. propedeútici

(chez dexonline, comme d'habitude)


PS: sa nu jucati Mima cu mine data viitoare cand ma vedeti, o sa scot artileria grea.

Saturday, June 16, 2012

Sambata cu jazz. Dixieland.

Catinel-catinel, o sa acoperim toata geneza jazz-ului. Nu ca asta ar conta pentru a ne bucura de el :)

Azi, the dixie style. Cunoscut si ca New Orleans Jazz. Are in principal o trompeta, alamuri multe ("brass band") si niste ragtime, plus multa improvizatie. O piesa faimoasa de dixie este When the Saints go Marching in. 'ere you go:


P.S.: Muskat Ramble

Friday, June 15, 2012

Of virgula vocativule!

Multumesc Daniela. Multumesc, Daniela.
La multi ani Daniela. La multi ani, Daniela!
Sarut mainile Daniela. (nici nu exista maini pe care sa le cheme asa!) Sarut mainile, Daniela.
Of Daniela! Of, Daniela!

Adica separam orice substantiv la vocativ prin virgula de restul propozitiei.

And don't even get me started in cat de dizgratios este bietul vocativ asaaaaa, de la natura. Se zbarlesc pana si tiglele de pe acoperis cand mai rasuna cate un "Octavianeee!" / "Constantineee!" / "Catalineeee!". Pe mine, dupa ce ma irita, ma face sa ma umflu de ras pe ascuns amintindu-mi de replicile alea tacky din "Liceenii" sau "Declaratie de dragoste": "Stai, Alexandre!"

Asa. Acum ca am lamurit si asta, caci, evident, nu se putea fara, cadea cerul sau barem un nor macar, am sa-mi cer iertare. Doar frustratii corecteaza erorile gramaticale ale celorlalti. Cu totii avem niste zile mai cafenii raspandite de-a lungul intregului an calendaristic; insa ce si-or fi spus zilele mele cafenii pe anul asta (cred ca au folosit si vocativul popular, mind you), hai sa mergem organizate si tinute de mana, lant, una dupa alta.

Of, mai zilelor cafenii! (caci, piii-eeeees, interjectiile de adresare fac corp comun cu vocativul si se separa prin virgula doar lipite impreuna, ca biscuitii cu crema) Mergeti voi la altcineva. Va pot da si o lista de referinte. Scurta rau, o singura persoana. Hai, maxim doua sau trei.

real P.S. : "Ladies no not start fights, but they can finish them." (Marie)

Thursday, June 14, 2012

Saru'mana

Sunt niste copii la etajul 1 la bloc. Imi spun "saru'mana", desi eu ii salut cu "hei, salut!". Tot aud asta... (trebuie sa fie ceva legat de felul in care imi prind parul, right? Right? :P )

Wednesday, June 13, 2012

What can I tell you?




PS: "And what can I tell you my brother, my killer
       What can I possibly say?
       I guess that I miss you, I guess I forgive you
       I'm glad you stood in my way."

Tuesday, June 12, 2012

Eon

Din dictionarul de mitologie Albatros:

"secol, vesnicie. Notiune greaca, personificand durata, formata in limbajul filozofic al antichitatii tarzii din Hellada, sub influenta atributului principal al zeului iranian Zurvan. Intr-o alta ipoteza, influenta intiala dupa care s-a operat treptat sincretismul, ar fi fost exercitata de notiunea ebraica 'olam (secol), pe care grecii au reluat-o insa in sens de 'durata' (mai ales durata foarte lunga)"

Cum ar veni, "nu ne-am mai vazut de-un eon". Recomand oricarui curios sa tina dictionare de diverse aruncate aiurea prin casa. Pentru a acumula o bruma de cultura cu efort minim si timp minim.

Thursday, June 7, 2012

Pe Dumnezeu nici macar nu-l intereseaza religia

Am intalnit o povestioara de un umor cinic delicios in "Cum sa lecuiesti un fanatic" a lui Amos Oz. Si pe langa umor, o povestioara care iti arata intr-o sclipire cum ne impiedicam noi oamenii de meschinarii ca de o pereche de papuci de casa scalciati si lasati din obisnuinta in drum. Cum vedem mic, ca si cum am merge doar prin tuneluri si niciodata pe campiile vaste ale ansamblului.

Zice asa:

"Amintesc aici o poveste veche, in care unul dintre personaje, din Ierusalim, evident, de unde altundeva, sade intr-o cafenea micuta, si aproape de el sade un batran cu care intra in vorba. Si iata ca batranul este Dumnezeu insusi. Ei, personajul nostru nu crede imediat acest lucru, dar cateva mici minuni il conving ca sta la masa chiar cu Dumnezeu. Si vrea sa-i puna o intrebare foarte importanta, desigur. Zice: ' Doamne, spune-mi, rogu-Te, adevarul adevarat, cine sunt cei care au credinta corecta? Romano-catolicii, protestantii, poate evreii, sau sa fie oare musulmanii? A cui credinta e corecta?'

Si Dumnezeu din poveste zice: ' Ca sa ti-o spun pe-a dreapta, fiule, nu sunt evlavios, n-am fost niciodata, nici macar nu ma intereseaza religia.' "

Wednesday, June 6, 2012

Bulinute din ultima vreme

  • dimpreuna cu Niciu' am scos pe hartie citate memorabile din "The Aristocats". Really grown-up of us. "Heeeeeey, meeee-oooooooow!". Si deasemenea "Ladies do not start fights but they can finish them."
  • aseara am inteles treptat ca am un mecanism simplissim prin care pot fi sedusa de catre o alta fiinta umana: cu vorbe. Vorbe despre temele marete ale existentei umane. Antreneaza-ma intr-o astfel de discutie, spune-mi ce crezi despre onoare, eleganta, viata, moarte, prietenie, libertate. Lasa-ma sa vad in sufletul tau, pe care, curajos, l-ai deschis pe masa. Mai strecoara cate o carte in between si deja zambesc de dragul tau pana ma dor obrajii. Aseara m-a sedus asa Raluca de la ceai, cu povestile ei despre ayurveda, libertate, educatie si Arsenie Boca. Cred ca am un prieten nou :)
  • tot aseara (luna plina :P ) cineva mi-a intins "Linistea vorbeste" a lui Eckhart Tolle si mi-a spus sa o deschid undeva, intamplator. Intamplator evident, am deschis-o la paragraful despre trup. Nu eu l-am creat si nici nu-l pot controla. Dar pot fi constienta de propria mea viata, care vine din el. Da, pot. Fac asta. Numai nu-mi luati iluzia controlului, va rog eu frumos cu ochii umezi :))
  • oh.... teii astia. Le duc dorul 11 luni pe an si ar trebui ca in luna iunie sa umblu doar pe sub ei, tragand in mine aer cald cu aroma de tei si asta nu se intampla atat de des pe cat as vrea. Teii si cu mine suntem sortiti sa ramanem pe taramul lui "what if...". Ca in povestile de iubire neimplinite sau insuficient implinite, care tocmai din pricina asta raman "mai povesti".
  • ma uimeste amestecul de oameni din jurul meu. Daca ne intalnim mereu tot pe noi, eu care eu sunt de fapt?
  • am gasit intr-o cutie de sardine o sardinuta cu burta inca plina de plancton. Mi-a fost mult drag de ea si mai putin de mine. Daca cineva ar manca oameni cum mancam noi sardine, in cutia de oameni usor indigesti ar fi gasit cineva o daniela cu burta inca plina de sardine. Desi pot fi destul de flexibila incat sa mananc carne, de fiecare data cand o mananc se intampla ceva cu talc. Sardinele au omega-3. Eu n-am si se pare ca e musai sa il iau de ele.
  • m-am bucurat sa aflu ca un prieten s-a apucat in sfarsit de niste cursuri pe care voia sa le faca din 2002-2003. Uite ca e un timp pentru toate. Cand le vine timpul, cand suntem noi gata, whatever that means.

Tuesday, May 29, 2012

Bagdadie

La asa vorba cu adieri orientale, ma si vad sezand "într-o rână" pe un divan acoperit cu perne si pernute rosii-dolofane, cu ciucuri grasi, aurii. Cu ochi batand din gene a huzur... fixati unde oare... in badgadie. Adicatelea tavan.

(dupa dexonline)
BAGDADÍE, bagdadii, s. f. (Reg.) Plafon, tavan. – Din tc. bağdadi.
BAGDADÍE ~i f. pop. Suprafață (orizontală) care formează partea superioară a unei încăperi; plafon; pod; tavan. [Art. bagdadia; G.-D. bagdadiei; Sil. -di-e] /bağdadi
BAGDADÍE s. v. plafon, tavan.
bagdadíe (bagdadíi), s. f. – (Mold.) Acoperiș. Tc. bagdali „(ghips) ca cel din Bagdad” (Șeineanu, II, 34; REW 881). De la numele acestui oraș, în forma it. veche, Baldacco, provine și it. baldacchino, de unde derivă rom. baldachin, fr. baldaquin, sp. baldaquín.
bagdadíe s. f., art. bagdadía, g.-d. art. bagdadíei; pl. bagdadíi, art. bagdadíile
bagdadíe f. (turc. bagdadi, stucatură ca la Bagdad, de unde și it. Baldacco, Bagdad [în evu mediŭ] și baldacchino, baldachin, fiindcă din Bagdad se aduceaŭ stofele cele fine p. baldachine). Est. Tavan.
(dupa wikipedia)
 Bagdadia este acea parte din acoperișul unei case cuprinsă între ulucul de la streașină și zidul casei, deci partea de plafon lemnos vizibilă la exterior.

Sunday, May 20, 2012

Citiri de duminica frumoasa (8)

1. "Smile!  It's the second best thing you can do with your lips..." Eu cu asta imi fac tricou, doar sa dau de cineva care sa mi-l picteze asa cum il vad eu. Alte smile-generating quotes, aici.

2. Hai sa ne facem cota de femei si sa o scadem pe cea de mame si de sotii-inca-iubite. Viitor placat cu aur lumea noastra civilizata si evoluata are.

3. The adventurous fairy tale of a colourful girl-angel :)

4. Despre bucuria de cunoaste oameni minunati. To'ma' am mai cunoscut si eu o doamna asa. Cum te umple de baloane de sapun, fluturi colorati din hartie si cirese rosii senzatia asta dubioasa de re-gasire de fapt, nu de cunoastere....

5. Sa-ti pese de ei!!!!! Doar ca pasatul asta ori e din fire, ori nu e. Nu e ca profesionalismul, sa-l poti invata, dobandi si apoi rafina si ascuti in timp.

PS: bine m-am intors si eu, excelent daca va mai gasesc pe-aici si pe voi. Uuuuuuuu! Anybody?

Tuesday, May 15, 2012

Mangaieri per centimetru patrat de piele / zi

Cand aveam 8-9 ani si iarna, mama se apropia de mine cu un deget invelit in crema hidratanta si parfumata, care sa-mi protejeze nasul, obrajii si barbia de ger, scoteam sunete amenintatoare, aruncam cu sageti de privire si apoi imi increteam ochii strans-strans, dorindu-mi parca sa-mi colapsez undeva in interior intreaga fata si astfel sa scap.

Cand era vorba sa primesc un strat protector de "strugurel" dintr-o cutie alba, mica, rotunda, plina cu un jeleu concentrat si trandafiriu, era mult mai usor: buzele colapseaza in interior cu extrema usurinta si scapa de orice atacuri nedorite, oricat de trandafirii.

Sora-mea in schimb se dadea in vant dupa "a'ifie". Mi-o amintesc cum, mica si prapadit de slaba, isi intindea gatul fragil cat putea ea de mult, astfel incat sa-si ridice fata cu totul catre mana imbracata in crema si sa-si maximizeze expunerea. Sa nu scape niciun fir de hidratare.

Ironic, in prezent rolurile s-au inversat.

Acum, ca viata m-a mai invatat cate ceva despre mangaieri, fiecare dus se finalizeaza cu o imbalsamare lunga si lenta in unt de cocos, de cacao sau uleiuri de migdale sau musetel. De la degetele picioarelor pana la linia maxilarului, nu-mi scapa nemangaiat sau nehidratat niciun milimetru de piele.

Cred ca, in afara adevarului hormonal, femeile sunt mai zambitoare, mai calde si mai blande pentru ca primesc mai multe mangaieri per centimetru patrat de piele pe zi. Comparativ, principala activitate de ingrijire de sine a barbatilor este zgarierea zilnica a obrajilor. Go figure.

Monday, May 14, 2012

Diamantele sunt altfel.

Sta mic, usor adusa de umeri si se apleaca inspre mine cand imi vorbeste. Gesticuleaza la fel de mic si se uita oriunde in incaperea inalta, cu grinzi mari din lemn lacuit maro, oriunde mai putin in ochii mei.  Zambesc pe interior: stiu acum cate ceva important despre ea pentru ca si N. povesteste la fel, cu ochii in patru zari si foarte rar cu ochii in ochii mei. Ca si N., si A. este timida si ar prefera sa fie invizibila si sa se poata scurge acvatic pe langa pereti. Ar vrea sa treaca fara sa lase urme, ar vrea sa nu mai fie privita si sa nu se mai simta atat de extraterestra in aceasta lume. Ca si N., si A. este un adevarat diamant uman care vrea sa se acopere cu patura de carbune a inadecvarii sociale si astfel sa ne priveze de putina stralucire.


Mi-e greu sa descriu ce simt cand vad cum un diamant uman vrea sa se acopere pentru a nu mai straluci. Frustrare, pentru ca nu am sufletul sa trag cu forta patura si sa eliberez lumina. Tristete, pentru ca este un proces caruia e musai sa-i dai timp deci stralucirea va veni poate prea tarziu pentru unii (chiar si pentru diamant uneori). Incantare si ego, caci eu am vazut stralucirea ascunsa de atatea si atatea perechi de ochi. Mirare, multa mirare, caci cum o fi sa fii diamant. Si bucurie, caci dupa ce ai mai vazut un diamant, sufletul ti se mai schimba putin in sensul ala bun rrrau.

A. este micuta, cu ochi caprui fara scanteieri dar adanci. Poarta un tricou roz cu niste personaje de desene animate si vorbeste, vorbeste mult. Cuvintele ei sunt zglobii si parca topaie putin in aer dupa ce ii ies dintre buze.

Nu ma pot abtine sa nu zambesc. Cum o fi sa fii ea tot timpul? Ce fel de ganduri alearga (la fel de zglobiu, sunt sigura) prin capul ei cu parul prins strans-strans pe tample? Oare ce-a mancat de dimineata? Mi-o imaginez trezindu-se in mijlocul unor asternuturi pastel, corect calcate si aproape apretate, intr-o incapere cu sunet de clopotei chinezesti si cu perdele ca de spuma umflate de vant.

Imi povesteste despre copiii de la scoala. Cand imi spune ca se intelege excelent cu copiii-problema, cuvantul "pramatie" pare o alintare iesit dintre buzele ei.

Imi spune despre cum s-a pierdut ea in Rialto si nu numai ca nu si-a pierdut cumpatul dar a si inteles ca nu se descurca asa prost cu engleza cum au facut-o sa creada unii si altii de-a lungul multor ani de chin. S-a facut inteleasa si a inteles.

Diamantele sunt altfel, nu-s ca orice alta piatra comuna.

Tuesday, April 3, 2012

Sclera

foto luata de aici
Adica ceea ce numim albul ochiului.

Monday, April 2, 2012

Individuatia. Exista doar o varsta, a devenirii.

Doua paradigme(?)

Paradigma imbatranirii: pe masura ce inaintam in varsta ne pierdem prospetimea, elasticitatea pielii, fermitatea trasaturilor, capacitatile de invatare si memorare. Devenim din ce in ce mai buni pana la un punct, apogeul, de unde nu putem decat cobori.
Sau… se intampla si altceva? Sa fie anii de la 45-50 incolo o atat de mare risipa a creatiei?

Ce este individuatia

Individuatia e celalalta paradigma. Intelepciune si rafinare, nu imbatranire si declin. Conceptul de individuatie ii apartine lui Carl Gustav Jung – intemeietorul psihologiei analitice – care la inceputul secolului al XX-lea spunea ca insasi ratiunea de a fi a omului este individuatia. Perfect valabil un secol mai tarziu si perfect ilustrat de creatorul sau.
Ai mai auzit vorbindu-se de viata ca drum si de importanta mai degraba a drumului decat a punctului de sosire. Ca orice idee buna, nu e ceva nou. Jung spune tocmai asta: ca esentialul este drumul. Drumul este de fapt opera vietii noastre, ceea ce devenim in timp ce incercam sa facem una sau alta.
Individuatia, asa cum o explica Jung, este un proces de dezvoltare continua, de acumulare pe parcursul intregii vieti. Este si un proces creator: pe masura ce ne integram partea subconstienta, pe masura ce invatam despre noi si ne acceptam asa cum suntem, ne cream. Ne desavarsim.
Psihologia lui Jung este o psihologie a dezvoltarii. Se crede intr-o dezvoltare continua pe tot parcursul vietii. Daca viata noastra ar fi un grafic, linia ar tot urca pe masura ce acumulam zile, intamplari si acceptari. Nu exista o varsta a cresterii, una a maturitatii si una a declinului. Exista o singura varsta: a devenirii.

Restul articolului il poti citi aici, pe Empower.ro. 

Saptamana frumoasa si in care sa inveti!
 

Sunday, April 1, 2012

Citiri de duminica frumoasa (7)

Pentru ca duminica n-ai de ce sa stai pe un scaun, cu ochii in monitor si pentru ca textul care m-a dat pe spate saptamana asta e lung, o sa ramanem doar la el. O singura citire duminica asta. Ti-ai deschis mintea si ti-ai redus la mai putin mecanismele de ego-protectie?

47 Mind-Blowing Psychology-Proven Facts You Should Know About Yourself . Mai dureroase asa sunt faptul ca luam deciziile majore in parte inconstient si ca ne rescriem amintirile astfel incat sa se potriveasca cu diverse grade de edulcorare tolerate in ceea ce ne priveste. Iar ca sa ne fie atrasa atentia sunt suficiente, separat sau impreuna pentru un efect sinergic, mancarea, sexul si pericolul.

Pe bune.

Saturday, March 31, 2012

Sambata cu jazz. Blues si Lead Belly.

Pentru ca jazz = afro + spiritual + ragtime + blues + dixie, de ce sa nu incepem exact din mijloc si sa continuam cu dreapta... Azi ascultam putin blues de la inceputurile lui, ale bluesului. De pe vremea cand era un cantec rural plin de emotie, emotie reflectata si in stilul vocal.

Lead Belly pentru ca este un nume major in istoria bluesului. Si poate si pentru ca numele lui mi-a ramas sapat in minte de pe vreme in care ascultam grunge si vazusem concertul Nirvana Unplugged pana invatasem pe de rost replicile dintre piese ("They tried to sell us Lead Belly's guitar for bla-bla-bla dollars"). Lead Belly a muncit  pe plantatiile de bumbac inainte sa inceapa sa cante, asa ca he sure knew the blues :)

O piesa cu multiple reinterpretari, in multiple stiluri. Ca sa vedem cam cat este de veche.




Apoi minunatul Bourgeois Blues:



Si piesa de la care s-a oficializat numele de blues pentru acest fel nou de a canta, Memphis Blues (1912):



Enjoy!

Friday, March 30, 2012

Bulinute ca e bine sa fii femeie

  • tone de lucruri bune sa se intample cui a inventat scrub-ul corporal cu cafea (deocamdata, din cate stiu, eu sunt fiinta cu pricina :) si s-ar putea sa admit sa fiu si contrazisa, intr-o zi cu soare). Miroase divin chiar si pentru un bautor dedicat pe viata ceaiului. E suficient de bland si totusi isi face treaba scrub-ish. Mai ca-ti vine sa-i ierti faptul ca o sa ai o cada cu irizatii "cafea-cu-apa". Daca totul este urmat de o imbalsamare cu unt de cacao de la gat pana la ultima unghiuta de la picior, sunt mari sansele sa ti se para ca ziua in cauza este cea mai buna din ultima perioada. 
  • nu exista pe lumea asta pereche de pantaloni care sa mangaie asa frumos coapse, genunchi si glezne cum o face o fusta. Parol ca nu exista.
  • o femeie a secolului 21 imbracata intr-o rochie cu tenta victoriana va arata infinit mai bine si mai potrivita cu peisajul decat un domn cu redingota asemenea. Desi, nah, cel mai bine le-ar sta impreuna.... Doar ca unde mai gasesti domni victorieni nowadays.
  • o femeie primeste complimente, laude si vorbe frumoase atat de la suratele femei cat si de la domni mai galanti. Pe cale de consecinta are rezervorul de vorbe bune mult mai plin decat al unui barbat. Cand o sa aud un domn complimentandu-i camasa altuia o sa-mi retrag cuvintele dintr-o inghititura.
  • de cealalta parte, o femeie poate face complimente fara sa para neaparat interesata "romantic" (de la romance) de primitor (al complimentelor, evident).
  • ai libertatea si instrumentele necesare pentru a cara cu tine o suma de lucruri dragalase, atat utile cat si inutile. Dar care s-ar putea dovedi utile la o anumita aliniere de planete. Cui ceri un servetel cand ai nevoie de unul? Dar un servetel umed? Dar o unghiera? (tinute intr-un necessaire verde-praz). Dar un pix? Sau un carnetel? Sau o pastila? (alt necessaire, roz-somon).
  • cand bate putin vantul, ti se infoaie parul, dimpreuna cu cerceii. Domnia lor cerceii curgatori sunt foarte iscusiti la mangaieri pe linia maxilarului.
  • ce-ar mai fi....?

Thursday, March 29, 2012

Primavara campii batem, cu zambetul atarnat de urechi

Ce frumoasa e primavara in Bucuresti! Asa ar fi putut sa se incheie o compunere de clasa a treia, doar ca eu am inceput asa. Ce relevanta are asta? Pai nu are niciuna, in fata unei forsythia inflorite. Sau a unui manunchi de flori de mar.

E dulce si ascutita lumina, cum doar lumina unui anotimp tanar (similar la oameni) poate fi. E plin de viata si trecatorii zambesc mai mult, la fel si mai-mult-statatorii. Primavara vine de fapt cu ciripitul vrabiilor in imbinarea dintre cele doua scari ale blocului. Ar trebui sa se inventeze niste lampi cu lumina de primavara pentru meteo-dependenti, sa fie si ei vioi si iarna.

Azi-dimineata (termen relativ, mind you!) am luat un mic-dejun genial pe pervaz, in soare, cu UB40 tare pe fundal. Mai deunazi, intr-un decor mic-dejunist similar, minus the music and minus awake hours, am rafoit cartea unui maestru spiritual indian, un anume Yogananda.

Pentru ca Niciu' a conchis ca asa ceva ar putea scrie si ea, i-am alaturat, intr-o clipa de inspiratie, si numele de Cristinanda. Zicea domnul acesta ca fericirea vine de dinauntru si din ce punem noi in micile lucruri si clipe (are dreptate Cristinanda, pana si eu as putea scrie...).

Asa mi-e ciuda ca nu poate toata lumea sa se bucure... Sa se inventeze o pastila. O sa comisionez eu si acest aspect savantului din cel de-al doilea paragraf, cel cu lampile cu lumina de primavara.

Sunday, March 25, 2012

Citiri de duminica frumoasa (6)

Minunata zi e astazi. Eu am si un motiv special, este ziua unei persoane care a fost tare importanta pentru mine. Asa ca, pentru D., te invit sa asculti piesa urmatoare (pentru ca ii place foarte mult chitara clasica si pe cand inca mai visa, si-ar fi dorit...)






Saturday, March 24, 2012

Sambata cu jazz. Ragtime.




Familiar, nu? Din genul asta de muzica de dans de pe la inceputul anilor 1900 a evoluat jazz-ul. Se cheama ragtime si adauga la ritmul vioi al muzicii negrilor un fel de amanare a masurii, ca o "desirare" (rags inseamna si carpe, petice).





(se spune ca Maple Leaf este prima piesa ragtime)


Friday, March 23, 2012

Trei buline despre a invata pe cineva

  • "If they don't get it, maybe you're not giving it to them." Pe limba lor, in ritmul lor, in stilul lor preferat de invatare.
  • "Pot sa-ti explic, sa-ti arat, sa-ti povestesc, sa te implic. Nu pot sa inteleg si sa muncesc in locul tau." Si undeva la mijloc intre bulina unu si bulina doi sta idealul. Ca sa fiu mai precisa, pe linia extrem de subtire care le desparte. Eh, liniile astea subtiri...
  • In adunarea de cuvinte " a invata ceva pe cineva" se subliniaza si se bolduieste intotdeauna "pe cineva". Ceva-ul este in realitate cel mai putin important, desi in falsitate pare cel mai important.

Thursday, March 22, 2012

Trei lucruri in viata

Ma gandesc eu de ceva vreme la care sunt lucrurile cele mai importante in viata. Tu imagineaza-ti-le cu litere mari, eu nu le-am scris astfel pentru ca prea arata patetic iar geneza procesului meu de gandire nu a fost asta.

Am luat-o sistematic, cu timp alocat si cu hartie si stilou. Am taiat din cele redundante, am taiat din cele care se includeau in ceva si mai mare, am taiat ce nu era musai, am taiat intr-o veselie. Oarecum, era mai mult tensiune decat veselie.

Am ajuns la concluzia ca sunt trei. Respecta si principii de marketing si comunicare, si vechi traditii, iacata :P

Fii atent/a:

1- e important in viata sa muncesti pentru a fi mai bun cu ceilalti si cu tine. Nu stiu daca la origine noi suntem buni sau mai putin. Aici mai am de lucru cu ganditul. Stiu insa ca avem parti luminoase si parti intunecate si ca e musai sa le cunoastem si sa le folosim intelept. De mai multa lumina e mereu nevoie, de mai multa explorare prin intuneric doar noi insine avem nevoie. Atentie la exhibarea intunericului personal intr-o forma prea pura, deci.

2- e important in viata sa inveti, sa citesti. Ca sa fii curios mereu. Cu cat citesti si inveti si esti curios mai mult, cu atat lumea ta se extinde. Cred ca principalul motiv pentru conflicte, meschinarii, rautate, lipsa de blandete, lipsa de eleganta este o lume personala prea mica, pe interior si la exterior. Nu te poti pune in papucii celuilalt deci totul e ca tine deci fanatisme de tot felul deci rautate gratuita.

3- e important in viata sa lasi urme. Sa inveti pe cineva ceva, sa plantezi un pom sau mai multi, sa construiesti ceva, sa daruiesti carti, sa deschizi ochi, sa asculti la nevoie, sa ajuti, sa transformi in memorabile bucati din viata unuia sau altuia, sa recomanzi spectacole, mancaruri, carti, trupe, piese, sa zambesti si sa saluti din toata inima, sa cresti si sa inveti copii, sa oferi experiente, sa-ti pui umerii, mainile si alte parti mai inefabile in slujba unui celalalt.

Cam atat. Cred ca cel mai greu e cu punctul unu. Curiozitatea si lasatul de urme ne sunt destul de la indemana si instinctive noua oamenilor. Nu stiu daca echilibreaza macar partial efortul uriesesc de a fi mai bun dar teoretic, cu un 2-1 stam bine :)

Sunday, March 18, 2012

Citiri de duminica frumoasa (5)

  • Un text scurt si bogat despre adevarata traire a clipei, aceea din universul mic al vietii zilnice si din placerea Frumosului. Adevarata traire a clipei. Acest domn si cu mine am fi foarte buni prieteni daca ne-am cunoaste in viata reala.
  • Daca ti-ai pus aceasta intrebare sau daca vrei sa eviti sa ti-o pui cand nu mai e cazul, citeste articolul asta: Are you with the right mate?
  • de clatit ochii cu "hobiecte" lucrate de mana de tigan:  Mesteshukar Butiq. Nu ma mai dezlipeam de lucraturile in cupru si argint si cred c-am zarit si-o fusta smechera.
  • Cand cu vremile tihnite... , o frumusete de fragment dintr-o scrisoare de-a lui Ion Ghica. De pe cand noi oamenii chiar aveam parte de tihna. Nu imposibil de recreat.
  • If my dog could speak O serie de ridicari din umeri despre o serie de lucruri complicat de explicat. Bine ca patrupedele sunt naive de felul lor, ca altfel cum ne-am descurca...
PS: orice fel de feedback despre citirile de duminica frumoasa este binevenit. Sa mai fac asa, sa fac altfel, sa modific prin partile esentiale...Tie cum ti-ar placea mai mult?



Saturday, March 17, 2012

Norocul Cristinei D.

Cu textul asta, Cristina D. (adica Niciu' :P ) a participat la un concurs. Eu cred ca o sa castige, fiind ea tare norocoasa de felul ei. Iar mie textul asa tare mi-a placut ca i l-am cerut ca guest-post pentru blognaiv (ha-ha-ha).


22 noiembrie 2009, zi de toamna placuta. Bucuresti.
Cristina D. hotaraste dupa indelungi cumpaniri, gandiri si razgandiri- sa mearga.
Hainele sunt alese pe masura situatiei si a ritmului de deplasare. Fiind la putine zile dupa operatia de apendicita, s-a mizat pe o costumatie cumpanita, diafana si pe ultimii stropi de parfum Lolita Lempicka, asezati cumva superstitios pe gatul nerabdator.
Pe la 7 si putin isi plimba pasii incet catre Teatrul de Opereta. Ochii in schimb, nu erau deloc inceti! Aveau ce pandi! Piata neagra, singura solutie! Care piata, ia-o de unde nu-i! Nu-i si nu-i...Nici la 7 si putin, nici la 7 si putin mai mult, nici la 7 si jumatate... Nu-i, adicatelea lipseste.
Intre timp concertul s-a mutat intr-o sala putin mai mare, la cativa zeci de metri distanta. Odata ce s-a produs miscarea asta, lucrurile au inceput sa se schimbe! Si peste Cristina a inceput sa se reverse noroc!
Cum l-a vazut pe domnul cu o hartie pe care scria albastru " Cumpar bilet ", s-a indreptat spre el si au inceput sa poarte o conversatie strategica. In cele din urma, s-a hotarat ca ea sa mosteneasca hartia, pentru ca el urma sigur sa intre la concert. A luat hartia, a apucat-o bine si a indreptat-o catre lume. Intr-un minut a aparut intrebarea " Vorbesti serios?", atarnata de gura unei doamne dragute, care s-a dovedit a fi si generoasa, pe deasupra.
La " Da"-ul plin de speranta al Cristinei s-a adaugat o intindere de mana, continatoare de bilet, laolalta cu vorbele "Ia-l".
L-a luat si uite asa a ajuns, tot in pasi mici, in randul 10, la concertul Pink Martini din Sala cea mare a Teatrului National; dupa bilete epuizate, dupa repetate telefoane la Opereta, dupa verificari pe site-ul trupei, dupa un mail trimis celor ce se ocupau de comunicare (la care s-a si raspuns, chiar in seara cu pricina).
Asadar, Cristina, adica eu, am ajuns la concert. :)

Daca v-a placut, v-a amuzat, v-a ceva, orice, lasati-i un semn Niciului :) O sa se bucure tare!

Friday, March 16, 2012

Bulinuta muzicala

    Pablo Sainz Villegas. Sinestezic de placut (si nici nu mentionam toate simturile implicate, doar nu dezvoltam crush-uri pentru chitaristi clasici acum :P ).


    Sa ai o sambata grozava si o duminica deloc mai prejos!

    Thursday, March 15, 2012

    A-normal, a-ca mine

    Am vazut un film despre un cuplu gay la cinema, dimpreuna cu multi alti oameni civilizati, rafinati, deschisi la minte.

    La scenele romantice, in care cei doi se mangaiau pe par, pe obraji, pe mana, pe ce se mai mangaie doi oameni indragostiti se ridica din sala un nor de tensiune presarat pe alocuri cu chicoteli de clasa a sasea, cand invatai despre angiosperme, spermatofite si inmultirea sexuata si baieteii mai tupeisti intrebau "cum duuuamnaaaaa?", ca sa aiba motiv de dat coate cu colegii la fel de baietei.

    La scenele de dragoste (partiale, sa ne fie clar, cred ca era PG 16) chicotelile se inteteau si cate un spiritual arunca o replica amuzant-acida. Se tusea acoperitor. Poate si jena(n)t, ce stiu eu, era intuneric, nu se vedea nimic.

    Am vazut, in penumbra, si chipuri zambitoare care vedeau mai intai povestea de dragoste dintre doi oameni si abia apoi ii cautau de barba, perciuni si par pe piept. Asta mi-a placut.

    Ce greu ne e sa intelegem pe cine e diferit, atat de diferit de noi! Cand ducem cruciade contra celuilalt pentru ca lasa pasta de dinti fara capac, pentru ca lasa morcov ras in razatoare si isi lustruieste pantofii zilnic sau aseaza cartile la milimetru, sa iubesti contra "normalului" este deja strigator la cer.

    Chiar daca tu esti un om bun, corect, generos, plin de respect fata de celalalt, bun profesionist, simplul fapt de a iubi pe cineva de acelasi sex ca tine pare a te degrada in ochii societatii la un stadiu de inumanitate. Chiar daca nu ai citit in viata ta nici macar Fericirile din biblie, invoci tabuuri religioase si-l spurci pe altul pentru ca e a-normal, a-ca tine.

    Pe la mijlocul filmului, oripilata, o doamna s-a ridicat si s-a indreptat catre una dintre usile marcata incorect cu un led verde de Exit. A tras de ea agitat, cu zguduieli. Usa nu se dadea deschisa pentru ca era blocata. Voia sa iasa mai repede de-acolo. In linistea din sala s-au auzit atat de tare zguduielile disperate!

    Interesant ca i-a facut sa rada chiar pe chicotitori si spirituali. Bag de seama ca si acceptarile sunt pe straturi. Ca varza, ca ceapa, ca oamenii.

    PS: http://www.imdb.com/title/tt1714210/