Wednesday, December 7, 2011

Lobul temporal

Astazi e ziua tatalui meu. Nu-i mare surpriza, se intampla in fiecare an. Doar ca anul asta eu sunt si mai atenta, si mai introspectiva decat de obicei pentru ca mi-am facut mult, mult spatiu in jur. Ca tot n-aveam eu niciodata loc suficient :)

Mi-am facut un ceai negru cu sofran (palpitant gust, daca il faci cu grija si cu ochii pe ceas, altminteri sofranul tinde sa dea un aftertaste metalic tare iritant), m-am asezat confortabil in fata ferestrelor si am sunat sa-l felicit. A raspuns repede, bag de seama ca ma astepta. L-am felicitat, i-am urat niste chestii, i-am povestit ce mai fac, cum mai e vremea pe-aici, ca nu ninge, parca in ciuda mea, care tot astept o zapada de-aia ca din basmele lui Andersen. Mi-a povestit ce mai fac ei, ce mai face el, cum s-au pregatit pentru ziua de azi... discutii mici de viata mica.

Doar ca vocea lui... I-am auzit bucuria (tata e genul usooor histrionic :P) si i-am mai auzit si... varsta. Ca un tremur usor la finalul propozitiilor. Ca o coborare, ca o ezitare in care se misca ceva in jos.

Stateam atenta si apasam mai tare telefonul de ureche. In spatele urechii, lobul temporal. La vreo 200 de kilometri banuiesc ca si el facea la fel.

Denumirea lobului temporal vine din, cum altfel?, din latina. "Oh, tempora!", obisnuiau sa exclame poetii latini. Ce mai trec vremurile, cum ne apar fire albe exact in zona lobului temporal, mai pe la suprafata asa...

No comments: