Wednesday, November 23, 2011

Masina de spalat

Pana nu m-am mutat in Brasov nu am apreciat cu adevarat masinile de spalat. Desigur ca ar fi trebuit. Cat timp am locuit cu D. am spalat toate lucrurile mici si mari dintr-o casa (mica, e drept) cu cele doua labute din dotare. Inca mai simt o mica zvacnire de ura in fata unui cearsaf-plic pus la spalat :) Ar fi trebuit sa doresc cu pasiune o masina de spalat, retrospectiv privind, doar ca pasiunea avea o directie si mai buna de-atat.

Odata intoarsa acasa, masina de spalat imi oferea ocazia unor mici jubilari de falsa eficienta, pentru ca dumneai se indeletnicea cu spalatul si eu faceam altceva intre timp, insa la final reiesea ca eu taiam cate doua chestii de pe lista. Deasemenea, anul acesta mi-a permis sa citesc dupa-amieze intregi in liniste si apoi sa ma laud ca am avut si indeletniciri casnice :P Vezi doamne, nu m-am burghezit intru totul.

Acum ca locuiesc cu alte patru femei (paranteza: la femei curatenia e ca la pisici, daca a lins putin lapte dintr-o farfurioara se spala de tot, ca sa fie sigura), iar ele, de buna seama, una-doua spala, masina de spalat imi ofera cu totul alte incantari.

Toarce molcom aproape in fiecare seara. Sunetele ei invartite sunt atat de linistitoare si de hipnotice in casa asta calda, mai degraba micuta, in care miroase frumos mereu (imagineaza-ti si tu cinci femei, fiecare cu parfumul ei, mirosul de copil cuminte din majoritatea detergentilor si ocazionalele betisoare si uleiuri aromatice) si in care seara se chitaie, se povesteste si se rade mult.

Eu ma opresc din citit si stau asa, cu cartea pe genunchi si ma gandesc ca mi-ar placea sa pot inchide armonia asta de sunete calde si feminine intr-un borcan. Sa o pastrez si sa o mai ascult cand mi-o fi dor.

Tuesday, November 15, 2011

Discutia

"A intrat vijelios si apasat ca de obicei. Mereu tresaream cand deschidea usa pentru ca obisnuia sa apese clanta cu o agresivitate abia tinuta sub control si pe care n-ai fi banuit-o in mainile elegant formate, cu degete lungi si unghii aproape copilaresti.

Ma pregatisem vreo saptamana pentru discutia asta. Cum puneam capul pe perna seara, incepeam sa port discutii imaginare. Cautam cele mai potrivite expresii, cele mai incarcate de sens. Sa fie demne si elegante insa cu suficient substrat cat sa-i dau batai de cap si eu sa raman cu cat mai putine frustrari. Cautam cuvinte care sa nu acuze insa imi doream sa acuz. Cautam o aparenta neutra si demna, poate chiar usor indiferenta (caci indiferenta tare doare) pe care sa o astern ca pe o cuvertura fada si bej peste o fierbere intensa de sentimente, furii prea intense pentru aparenta mizei, lucruri neintelese, hotarari luate visceral si multe, ridicol de multe bad timings. Cautam cuvinte care sa taie, sa arunce manusi a dispret, a provocare la duel. Era greu si abia la ore mici ale diminetii reuseam sa inchid ochii, ostenita de munca cu cuvintele.

Dimineata cand ma trezeam faceam liste cu linii de argumentatie, cu puncte pe care musai voiam sa le ating, cu elemente pe care nu mi-as fi iertat sa uit sa le mentionez. Repetam in gand intonatii si puneam virgule si mai ales puncte de suspensie incomode.

I-am facut semn sa se aseze.

A inceput brusc si a intrat in subiect fara obisnuitele-i acolade si introduceri in care ii placea sa cuprinda elemente de filozofie minora, de discutie studenteasca despre sensul vietii. Fara glumitele-i in mare parte nesarate, insa spuse cu atata munca de constructie vizibila in spate, ca nu aveai cum sa nu razi macar in aprecierea efortului depus. Prin jocul reflexiilor geamurilor i se proiecta in spate o cuvertura desirata de nori cirrus albi aruncata peste un peisaj de iarna uscata in culori dezolante."

Friday, November 11, 2011

Nimfa Minthe

"Legenda spune ca a existat o nimfa, pe nume Minthe, de care zeul Hades s-a indragostit nebuneste. Geloasa, sotia lui Persefona a capturat-o pe Minthe si a ingropat-o de vie. Desi nu a putut sa o salveze, Hades a transformat-o intr-o planta frumos mirositoare, care sa bucure simturile oamenilor si sa le aline suferintele."

Am gasit povestioara asta, asa placut si scurt scrisa, intr-o revista care isi facea veacul pe un calorifer.Si ca sa o scriu aici, sa o citesti si tu, am acompaniat-o cu o cana mare cu ceai de menta facut din ramurele care au fost odata vii si langa care mi-am intins patura la soare, la tara.

Si pentru ca acum nu mai e soare dar e frumos colorat si frumos plin de nori si eu stau in casa si mi-e atat de bine, Minthe ma vrajeste dintr-o cana mare plina cu ceai fierbinte. Hades avea gusturi bune la indragosteli. Pun pariu ca Persefona era o urata si o balcaza, cu ochi aposi si bulbucati.





Wednesday, November 9, 2011

Timp de expunere

Luni dupa-amiaza mai ca m-am insurubat pe un trotuar de pe langa scoala numarul 5 si ma uitam vrajita cum cad frunze aurii dintr-un copac. Cadeau incet si pluteau si prin zona nu era nimeni. Se adunase un strat grosut pe strada din fata scolii si cand trecea cate o masina le zburatacea in sus. Frunzele aurii, cand cad, deseneaza fragmente de elipsa in aer. Asta s-ar vedea tare frumos cu un timp lung de expunere.

Ieri mi-a aratat cineva Promenada Warthe. Ce minunatie, sa ascunzi asa surprize in inima unui oras! Am urcat incantata ca un terrier Jack Russel, mai aveam putin si topaiam intr-un picior. Am pasit rascolind maldare de frunze de toamna. Si cand ridici pasul cu putere pentru a involbura frunzele de toamna, si asta s-ar vedea minunat cu un timp lung de expunere.

Saptamana trecuta am avut acelasi sentiment iesind de la proiectia Black Swan. Ca se trece prea repede de la spatiul in care te intalnesti cu arta si cu potiunea pe care o creeaza orice expunere la arta (de oricare fel) in sufletul tau, se trece prea repede afara, la realitatea in care traiesti. Spatiile de cultura ar trebui sa aiba culoare lungi si inguste, din care sa nu poti iesi decat intr-un fel: incet. Sa-ti lungeasca fortat timpul de expunere la propriul suflet, recent excitat de intalnirea cu idei, imagini si culori noi.

Sunt si oameni alaturi de care ar trebui sa ne prelungim timpul de expunere. Sa vezi atunci efecte de magie.


Monday, November 7, 2011

Cat curaj

In weekend, un domn care vindea cartofi la piata a alergat dupa Niciu' si a vrut sa o invite la o cafea sau la, citez, " o fripturica".  I-a spus, dupa ce s-a asigurat in prealabil ca nu are copii, ca se vede pe fata ei ca e o fata cuminte si harnica. Si ca ar vrea sa o mai vada. Confruntat cu un refuz incapatanat desi bland, a incheiat sperand ca o va mai vedea prin piata.

Pe mine povestea m-a amuzat si apoi m-a facut sa ma gandesc la cat curaj a trebuit sa-si adune domnul respectiv pentru a face acest gest. Cred ca pentru a te duce si a te expune asa in fata altuia e nevoie de mult, mult curaj. Pentru ca ea/el poate spune ca nu il/o intereseaza, ca nu esti chiar ceea ce cauta, toate insotite de o mimica din care nu reies prea multe aspecte care sa-ti gadile ego-ul.

Azi m-am uitat putin in mine si am concluzionat ca nu am aceasta forma de curaj de a ma duce si lua cand imi place cineva. De buna seama ca as sta si as astepta sa vad... oare cu puterea gandului reusesc sa misc ceva?

Slava Domnului ca din punct de vedere cultural aceasta lipsa de curaj/ initiativa feminina este perfect acoperita de Penelopa& Co, ba chiar justificata si ridicata la rang de lege nescrisa. Iar intru acoperirea neajunsurilor ei, noi femeile am dezvoltat o intreaga armata de gesturi si institutii cultural-social-erotice cum ar fi machiajul, accesoriile si sfantul zambet cu subpunctele sale.

:)


Saturday, November 5, 2011

Ca o dantela

On and on the rain will say.

Zilele astea dau de oameni delicati ca o dantela. Cu niste suflete asa frumoase, cu niste mirari asa sincere si cu petale ca as vrea sa-i ascund undeva sa nu pateasca nimic niciodata. Doar ca daca i-as ascunde de rele ar face mai putina lumina si frumusete in jur. Asa ca bine ca nu pot sa-i ascund :)




PS: numai ca sa vezi ce ma supar cand le deranjeaza cineva dantelaria sufleteasca... Si iar vreau sa-i ascund...