Tuesday, August 23, 2011

Capabili de respect

In rasfoirile mele paleologiene (oare o fi un cuvant pentru asta?) am dat de un pasaj care spune ca Don Quijote este un personaj foarte respectabil, problema suntem noi, pentru ca nu suntem capabili de respect.

Mi-am amintit amar de asta aseara, cand mi-am permis, de la inaltimea valorilor mele care nici macar nu au trait suficienti ani, sa judec in gand (n-oi avea eu inca suficienta minte si larghete sufleteasca da' macar respectuoasa si politicoasa sunt, mi-am spus, ca sa ma pansez cumva...) o situatie intr-un cuplu, la care am fost nevoita sa asist.

In cele mai bune cazuri, daca muncim mult si transpiram sufleteste, la finalul unei vieti o sa ne cunoastem pe noi si-atat. Partial, pentru ca vor fi zone pe care le ascundem chiar si de noi. Iar alte zone le infrumusetam pana ajungem sa credem in maiastra butaforie. Daca suntem norocosi o sa cunoastem si vreo 20% dintr-o jumatate, a noastra.

Altminteri, umblam prin lume legati la ochi in ceea ce-i priveste pe oameni. Nu stim ce-i mana in lupta, ce-i bucura, ce-i sperie cu adevarat.

Ignoram chimia sau nechimia evidenta pe care se bazeaza relatiile noastre si ne permitem sa generalizam. Daca X a fost mitocan cu noi, de buna seama ca e mitocan in general. Asa le spunem celor care ne cer vreun sfat legat de X. Fara sa ne punem o clipa intrebarea ca poate elementele chimice care suntem noi si X nu au fost compatibile oare si din cauza asta amestecul a iesit cu nori verzi si toxici. Daca A nu s-a ridicat la inaltimea asteptarilor noastre de buna seama ca e incompetent si iresponsabil, in niciun caz nu suntem noi anxiosi, exagerati si cu deficit de zone de viata carora sa ne dedicam, ca sa nu mai cerem totul de la o singura zona.

Daca e atat de complicat sa cunosti un singur om si sa-l evaluezi real, cum o fi cu doi oameni? Pusi impreuna. Nimic nu stii din afara. Nimic despre chimie, despre echilibrul delicat atat de greu de atins, despre faptul ca poate unele suflete sunt mai largi decat ale tale, ca unele furii mai explozive si mai de suprafata. Ca unii pur si simplu au puterea sa vada peste supararea de azi faptul ca si maine si peste o luna tot pe omul asta l-ar trage de mana si-ar incuia usa dupa ei, tot cu omul asta ar prefera sa se plimbe si sa stea de vorba, tot lui i-ar lua flori neasteptate sau tot cu el s-ar certa si s-ar impaca.

Poate ca am fi niste oameni mai buni daca ne-am pune intrebarea asta in gand, de fiecare data cand ne dam seama ca iar am judecat pe cineva despre care stim atat de putine: daca de fapt omul asta e demn de tot respectul, doar ca eu nu sunt capabil sa-l respect?

Eu mai am mult de muncit... :( Inca mai sper ca intr-o zi o sa am si eu un suflet mai larg decat cel pe care l-am primit la nastere. Un suflet pe care sa-l fi extins eu, cu mult efort care sa fi meritat.

No comments: