Saturday, August 27, 2011

Seman si eu cu cineva

Cand eram mica si mergeam in vizita la rude toti patru, vreo cucoana descoperea entuziasmata, in cateva secunde, asemanarea dintre mama si Niciu'. Conchidea incantata: asta mica seamana cu maica-sa, uite, e leita. La mine se uita... se uita... se uita (si mai ca zicea, ca la sceneta, "dracu' sa ma ia daca inteleg ceva") si rezuma usor incurcata: cea mare seamana cate putin cu fiecare. Cucoanele cu mai putin tact o spuneau direct pe-aia dreapta: cea mica seamana cu maica-sa si asta mare cu cine-o semana?

De la atatea indoieli, de la "Singur pe lume" si de la ceva filme ajunsesem, prin clasa a doua, sa ma intreb daca nu cumva am fost incurcata cu un alt copil, in spital. Daca eram o Daniela falsa si pe mine ar fi trebuit de fapt sa ma cheme altfel (eram mare fana a numelui Roxana pe atunci)? Daca eram o Elena impostoare... bietul tata, cu cine isi mai sarbatorea el ziua de nume? Si tie ti se pare ca mediapro-ul a pierdut un mare talent scenaristic?

Desigur, faptul ca faceam tot felul de lucruri ciudate care o intrigau pe mama nu ajuta prea mult la descalificarea scenariului de mai sus. Citeam in totala nemiscare saptamani intregi in vacanta de vara, daca ieseam la joaca si pe-asta o faceam in exces si nu mai era chip sa ma aduci inapoi in casa, daca eram certata (pentru ca pastram masura excesiva si la facut prostii!) nu mai scoteam niciun cuvant sau alt fel de sunet si priveam fix, prin cei care mi se adresau. Mda, acum ca le insir, sper din suflet ca mamei ii da cu plus (fie si putin :) ) cand se gandeste la mine.

Sa zicem ca am crescut obisnuita sa fiu neobisnuita. Obisnuita ca oamenilor sa le dea cu virgula cand incearca sa vada cu cine seman. Desi seman cu ei cu toti.

Si uite ca acum, de cateva luni si pe cale indirecta, m-am lamurit si eu cu cine seman. Seman si eu cu cineva! Seman cu una dintre bunici, mama tatalui meu.

PS: partea buna e ca acum ma simt mult mai putin vinovata pentru ca sunt incapatanata cum rar s-a mai vazut: it's not me, it's my DNA. Cumva, am impresia ca mama nu e prea incantata :P

Thursday, August 25, 2011

Portretul mancatorului gotic

De dimineata impartisem compartimentul cu doi tipi care vorbeau maghiara si radeau mult. Eu intelegeam doar cateva numere, alb si negru si cateva vorbe mai de dulce (nu, nu era vorba de mez-miere!) iar unul dintre ei se tot uita la mine si n-am inteles de ce decat mult mai tarziu, cand m-am asezat cu aceleasi miscari pe o banca intr-un parculet din Schei: o anumita bucata din fusta, ceva mai transparenta, se urca destul de sus pe coapse cand ma asezam.

Inafara de ei, o babuta care cita din Biblie, o alta cool-junky care citea Catavencu, un tip care aducea a Johnny Bravo si se uita la teen movies pe un laptop plin de praf si o tipa fabulos de frumoasa de prin Finlanda-Norvegia. Sa spunem ca mi-am petrecut mai mult timp uitandu-ma pe furis la ea in timp ce dormea sau scria marunt si inghesuit intr-o agenda decat mi-am petrecut citind. Si amaratul ala de domn care spunea prostii si numere in maghiara se uita la o felie de picior acoperit cu o carpa transparenta :) Cred ca ar fi ucis pentru locul meu, full-frontal cu frumusetea nordica, dealtfel sumar imbracata. La Brasov a sarit sa-mi coboare rucsacul si m-a salutat larg: szia. Spre stupoarea lui, i-am raspuns si m-am distrat adaugand: szerencses utat :) (calatorie placuta). In locul lui as fi lasat stupoarea si as fi trecut iute pe locul meu. Whatta view, whatta view...

Cum mai pestrit de-atat nu mai calatorisem cam de mult, abia asteptam sa vad cu ce va fi umplutura compartimentului de dupa-amiaz'.

Memorabila, asa a fost. Dumnezeu, pedepsindu-ma probabil pentru ca m-am dedulcit matinal la perfectiunea zanei finlandeze mai mult decat e social acceptabil pentru o femeie, m-a asezat la fel de full-frontal cu un personaj atat de gotic incat daca inchid ochii chiar si acum, la o luna dupa, il vad atat de clar ca ii deschid mai repede decat procesez mental actiunea. Daca asta este fiziologic posibil.

Ocupa un scaun si-o jumatate si cand l-am zarit plescaia un copan intreg de pui. Il tinea cu toata mana: ciocanelul ascuns in palma si pulpa superioara sugrumata intre cele cinci degete care se terminau cu unghii galbene tivite cenusiu si lungi ca ale unui chitarist de flamenco. Pe incheietura mainii mari se scurgea deja un suc rosiatic.

Daca nu ar fi fost atat de real si plin de detalii, as fi crezit ca a iesit de sub creionul unui Tim Burton. Personajul Tim Burton meets Peter Pettigrew ducea, pe langa multele kilograme, si vreo 60 de ani bine sifonati. Avea o fata lata, cu piele cenusie si atarnanda, presarata pe alocuri cu pete maro, din cele carora li se spune "de batranete". Avea buze vestede si o coroana de firmituri in jurul gurii, dar dintii erau toti, erau lati, puternici si socant de albi, in contrast cu degradarea si mucegaiala pe care o emana intreaga sa fiinta.

De unde se vede adevarul principiului biologic "use it or lose it". Pana cand a coborat, la Ploiesti, a mancat fara intreruperi. A vorbit putin si atunci cu gura plina. Dupa copan a urmat o piersica. A molfait si supt cu zgomot si s-a sters des cu o batista mare cu dungi. Cand un copil a desfacut o punga de lay's, a tresarit din puiul de somn, l-a intrebat ce mananca el acolo si a zis ia da-mi si mie, ca sunt curios. Bunica baiatului a zambit si l-a incurajat sa-l serveasca si pe domnul, ca asa e frumos. Incurcat, baiatul a intins apoi punga tuturor din compartiment :)

Pe la Sinaia am scos cutiuta albastra in care plimb dupa mine migdale rehidratate, just in case (:P). Ce sunt alea, m-a intrebat cu multa pofta in ochii albastri si aposi. Eu am schitat un zambet si nu am raspuns. Mai am mult de crescut de la fiinta superficiala si care imparte lumea in estetic si insuficient de estetic deci ma fac ca nu vad/nu aud poate dispare, care sunt acum. Domnul gotic a continuat sunt nuci sau alune? Migdale, spun eu scurt si rece. Am auzit de migdale da n-am mancat deloc, incep sa-i sclipeasca ochii si sa i se intinda o mana inspre mine. Ma uit la mana care avanseaza spre mine, a trecut deja de jumatatea imaginara a compartimentului. Da-mi si mie cateva sa vad cum is. Poftim semnul intrebarii, emit eu sunete stupefiate. Da-mi si mie, ca mi-e pofta, spune el bonom si-mi zambeste cu dintii albi, lati si bine conservati de fitnessul zilnic si des.

Intind cu incetinitorul cutia si o rastorn in totalitate in haul palmei lui mari. Mi le-ai dat mie pe toate, intreaba repede, cam cu jumatate de gura. Da, zic eu repede si tot cu jumatate de gura. Mie chiar mi-era foame doar ca nu mai puteam manca.

Dupa migdalele (mele!) din pumn a mestecat doua cosulete de fructe de padure luate din tren. In jurul lui radiau stropi rosiatici si albastri care au adaugat pete noi celor vechi si uscate de pe pieptul camasii cu un nasture lipsa in zona burtii.

Apoi a scos dintr-o sacosa care parea ca nu are fund trei oua fierte. Decojirea lor a fost o intreaga experienta senzoriala. Albusul zbura voios in dreapta si in stanga si, din pacate pentru mine, si in fata. O bucata cat unghia degetului mic mi s-a lipit de genunchi si am impins-o cu coperta cartii. Tot e bine ca ouale erau proaspete, doar atunci albusul se lipeste indaratnic de coaja.

Cu albus sub unghii, mancatorul nostru a indesat in gura incapatoare cate un ou intreg.

A urmat o ciocolata poiana cu stafide si arahide. A muscat din ea intreaga. Mi-a amintit de dorinta mea de a manca asa dintr-o ciocolata. Nu mi-am indeplinit-o inca si, in ciuda spectacolului care a urmat, am pastrat-o pe lista de dorinte.

Cand s-a ridicat, m-a mirat mai putin cantitatea de alimente pe care am vazut-o disparand sub dintii puternici, lati si albi. Mancatorul gotic meets Peter Pettigrew avea cam doi metri si pantalonii, usor soiosi si cu multe, multe pete pareau a putea gazdui doi oameni peste noapte.

Si-a luat la revedere muscand dintr-un baton ieftin de salam de biscuiti si a plecat lasand in urma un damf de esenta de rom si multe ambalaje.

Tuesday, August 23, 2011

Capabili de respect

In rasfoirile mele paleologiene (oare o fi un cuvant pentru asta?) am dat de un pasaj care spune ca Don Quijote este un personaj foarte respectabil, problema suntem noi, pentru ca nu suntem capabili de respect.

Mi-am amintit amar de asta aseara, cand mi-am permis, de la inaltimea valorilor mele care nici macar nu au trait suficienti ani, sa judec in gand (n-oi avea eu inca suficienta minte si larghete sufleteasca da' macar respectuoasa si politicoasa sunt, mi-am spus, ca sa ma pansez cumva...) o situatie intr-un cuplu, la care am fost nevoita sa asist.

In cele mai bune cazuri, daca muncim mult si transpiram sufleteste, la finalul unei vieti o sa ne cunoastem pe noi si-atat. Partial, pentru ca vor fi zone pe care le ascundem chiar si de noi. Iar alte zone le infrumusetam pana ajungem sa credem in maiastra butaforie. Daca suntem norocosi o sa cunoastem si vreo 20% dintr-o jumatate, a noastra.

Altminteri, umblam prin lume legati la ochi in ceea ce-i priveste pe oameni. Nu stim ce-i mana in lupta, ce-i bucura, ce-i sperie cu adevarat.

Ignoram chimia sau nechimia evidenta pe care se bazeaza relatiile noastre si ne permitem sa generalizam. Daca X a fost mitocan cu noi, de buna seama ca e mitocan in general. Asa le spunem celor care ne cer vreun sfat legat de X. Fara sa ne punem o clipa intrebarea ca poate elementele chimice care suntem noi si X nu au fost compatibile oare si din cauza asta amestecul a iesit cu nori verzi si toxici. Daca A nu s-a ridicat la inaltimea asteptarilor noastre de buna seama ca e incompetent si iresponsabil, in niciun caz nu suntem noi anxiosi, exagerati si cu deficit de zone de viata carora sa ne dedicam, ca sa nu mai cerem totul de la o singura zona.

Daca e atat de complicat sa cunosti un singur om si sa-l evaluezi real, cum o fi cu doi oameni? Pusi impreuna. Nimic nu stii din afara. Nimic despre chimie, despre echilibrul delicat atat de greu de atins, despre faptul ca poate unele suflete sunt mai largi decat ale tale, ca unele furii mai explozive si mai de suprafata. Ca unii pur si simplu au puterea sa vada peste supararea de azi faptul ca si maine si peste o luna tot pe omul asta l-ar trage de mana si-ar incuia usa dupa ei, tot cu omul asta ar prefera sa se plimbe si sa stea de vorba, tot lui i-ar lua flori neasteptate sau tot cu el s-ar certa si s-ar impaca.

Poate ca am fi niste oameni mai buni daca ne-am pune intrebarea asta in gand, de fiecare data cand ne dam seama ca iar am judecat pe cineva despre care stim atat de putine: daca de fapt omul asta e demn de tot respectul, doar ca eu nu sunt capabil sa-l respect?

Eu mai am mult de muncit... :( Inca mai sper ca intr-o zi o sa am si eu un suflet mai larg decat cel pe care l-am primit la nastere. Un suflet pe care sa-l fi extins eu, cu mult efort care sa fi meritat.

Thursday, August 18, 2011

"Ce strungar te-o fi facut (...)"

Omul e facut din sensibilitate si ceva carne. Cu trecerea timpului, daca nu ai grija, raportul se poate inversa si ajungi sa fii facut din carne si ceva inervatie, ca sensibilitatea s-a pierdut de mult.

Aseara, pe unde se pupa Pantelimonul cu Fundeniul, la o aruncatura de bat de lacul in care se oglindeau miile de lumini (caci deh, unde e ghetou e multa lume cu macar un bec de familie de caciuli :P ) mi-a fost dat sa aud o poezie. Poate involuntara, poate fortuita ca operele lui Shakespeare compuse de o maimutica cenusie ce bate nerabdator intr-o masina de scris. Poate mai poezie tocmai din aceste motive.

Si zicea el, unul dintre cei doi poeti urbani in maiou, pantaloni scurti si slapi si-un pepene rosu sub un brat, catre o domnisoara ce trecea grabit:

"Offf-offff, domnisoara... ce strungar te-o fi facut pe tine ca ai niste piese a-ntaia..." si apoi ofta din greu.

"Las-o bai fraiere, ii raspunde melancolic celalalt, ca nu-i de tine domnisoara, uita-te la ea, e de export."

Si-apoi i-a dat saru'mana domnisoarei, cu tot respectul lui din suflet si din gura si cu toata lasciva admiratie din ochi, toate la un loc proiectate asupra piesei posterioare. A domnisoarei bine create de Marele Strungar.

Eu am auzit acordurile duioase de Nichita Stanescu, tusele tari de Emil Brumaru si fluieratura frusta de cartier, in intunericul albastru luminat dinspre lac.

Wednesday, August 17, 2011

Re-citiri

Zilele trecute am recitit o carte. Ca in copilarie, cu lanterna in mana, doar ca nu si sub patura pentru ca 1- era cald, 2- nu mai am ora fixa de culcare de un car de ani si 3- in camera de la drum la casa de la tara ai mei nu au curent :) Nu au neam-deloc. E cea mai racoroasa camera, cea mai putin mobilata, are o saltea minunata si o energie somnoroasa excelenta, poate si din lipsa electricitatii si campurilor ei pe care nu le vedem dar le simtim. Suffice to say ca intr-o zi am dormit de pranz de doua ori :) Bliss.

Pe coperta era un baietel curios care citea o carte cu lanterna in mana.

Recitesc, daca e vorba de beletristica si eseistica, de dor. Pentru ca mi-au ramas in minte povesti, gesturi, pentru ca am pus din cartea respectiva o bucata la puzzle-ul care sunt eu si pentru ca personajele mi s-au parut mai degraba oameni decat personaje.

Imi place sa regasesc o carte. Daca ar fi vorba de un om, ar primi de la mine o imbratisare apasata si cam lunga, un zambet larg si usor tamp si multe intrebari. Pe o carte o mangai, o intorc, o rasucesc, o cantaresc in palma, o rasfoiesc rapid, cat sa-i zumzaie paginile.

Iar cand incep sa citesc imi revad incantata sublinierile, zambetele si comentariile primei lecturi, in general de alta culoare. Pentru ca acum nu mai citesc cu foame ci de placere, am timp de prefata, postfata si alte fete ale cartii. Sunt pasaje care ma vrajesc la fel ca in prima zi. Uneori dublez zambetele.

Sunt comentarii care acum mi se par usor ridicole, ancorate cum vor fi fost in trecatorul sufletesc al zilelor primei lecturi. Sunt analize care ma fac sa ma intreb daca nu cumva as parea pedanta si puritana unui alt eventual cititor. Sunt pagini cu atatea hlizeli si zambete incat ma intreb din nou, nu cumva as parea usor blonda imbracata in lila si roz?

Dar cel mai mult si mai mult imi place cand descopar o nestemata care imi scapase prima oara. O intorsatura maiastra de condei, un joc de cuvinte, o replica iute si puternica, o imagine fascinant de clar pictata, cu vorbe.

Imi place sa recitesc pentru ca adancesc legatura cu o carte, cu un personaj, cu un autor. Imi place sa recitesc pentru ca sap mai adanc in memorie lucruri cu adevarat memorabile, din care e facut sufletul.

O recitire iti imbogateste sufletul in acelasi mod in care ti-l imbogateste o relatie de 5 ani versus 5 relatii de un singur an. Adanceste, rafineaza, are timpul necesar pentru a sapa bogate si fascinante fiorduri sufletesti versus a face santuri pe locul unor carari scurte si drepte.

Mai stii, poate daca am reciti bine si apasat zece carti pe an am iesi mai castigati decat din 18 carti citite pe sponci. Cu oamenii o fi la fel...

Daca ar fi om, o carte recitita ar lasa mai multe umbre pe un perete.

Monday, August 8, 2011

Soul Keeper

Sa-l vezi cand ai vreme, da? Prima parte e aici si restul ii urmeaza, o sa le vezi tu.

"I want you to be the keeper of my soul."

Si tumbalalaika.

Ce mi-ar placea sa-ti placa :)

Saturday, August 6, 2011

Best of blognaiv 2011 so far

Eu cum se face jumatatea anului, cum ma pun pe rememorat, facut liste, topuri, orice presupune de la capat cu bulinuta, pe care o pictez tacticos, o ingros si-o rotunjesc de fiecare data.

Anul asta am avut ce rememora si ce lista, slava domnului.

Si m-am gandit ca nu mi-am mai recomandat propriile scrieri de prin 2008, cand aveam dese efuziuni narcisice pentru ca-mi placea rrrrau de tot sa scriu in fiecare miercuri pentru Empower.ro (by the way, Marius e la fel de fabulos). De-atunci multe s-au schimbat, in principal eu. Acum m-as simti usor impostoare sa scriu pentru un site de dezvoltare personala la catamai work in progress sunt, desi, realist vorbind, probabil ca acum as scrie mai cu substanta, mai cu experienta, mai cu stil.

Bulinutele si efuziunile de pe blognaiv insa sunt ale mele intotdeauna si total. Ia sa le vedem pe-alea care mi s-au parut mie cele mai worthy of applause:

Poveste din buzunarele Niciului, pamflet and not quite :P
Intelepciunea e ca Roma. Adicatelea ca duc toate drumurile la ea, you can run but you can't hide. Si daca fugi, tot iti cade in cap la un moment dat sau te impiedici de ea cumva.
Sa-i iei in brate si sa-i tii acolo strans. Scos la suprafata din germinare de revederea cu Marina, o minune de om.
Despre frivolitate cu domnul Paleologu. J'adore, si frivolitate si domnul, atat de tare ca mi-am cumparat domeniul da' deocamdata am tot curajul redirectionat in alta parte, prin toamna s-a jurat ca va reveni.
Cuvinte intelept folosite. Dezvoltat pe baza unui draft mai vechi de cand ma scosese din minti un domn care batea campii anxios in preajma mea, fara sa se prinda de cercul vicios: el bate campii anxios, eu ma enervez ca bate campii anxios in loc sa fie atent la relationare si la autenticitate, el e nedumerit deci si mai anxios, eu trag obloanele si nici ca mai apuca sa relationare si autenticitate. Complicat, nu? Slava domnului ca nu am dat de-asa ceva si in viata personala. Combinat cu o dupa-amiaza plina de pace, care nu ar fi avut nevoie de niciun cuvant ca sa vorbeasca autentic.
Singurele daruri. Concis, pentru ca ma muncisem cu gandul asta pe putin doi ani. Doi ani in care nu am avut mereu timp pentru cei apropiati&iubiti, in care nu mi s-a acordat timp la... timp, in care nu am avut mai deloc curajul de a ma da pe mine. Scris intr-o perioada in care aveam timp berechet si aflam, putin indurerata, cam cui ii lipsesc si cam cine rupe din timpul lui sa-mi daruiasca mie, cea cu timp berechet si foame de oameni. Insa am invatat mult.
Comunicare si tamponari. Accidentele, de orice fel, ne rearanjeaza multe in viata. Stiu pe cineva care a hotarat sa faca un copil dupa ce a trecut printr-un accident rutier. Eu doar m-am tamponat lejer insa sunt usor hipersensibila :P Pe cand ma intorceam, per pedes, acasa, ma gandeam ca asa ne tamponam cu unii oameni, pe cand pe langa altii conducem frumos si elegant. Nu doar rutier ci vietier.

Asta a fost. Si sper sa-ti placa si sa te miste putin, sa iti trezeasca intrebari sau... chicoteli, de ce nu.

Friday, August 5, 2011

Doamna cu inghetata furisata

Aseara, pe trecerea de pietoni dinspre metrou, mi-a fost drag rau de tot de-o doamna cu un aer copilaros, cu par canepiu taiat drept pana sub urechi si cu ochi verzui. Manca o inghetata pe bat, cu glazura de ciocolata si cu cea mai adorabila vinovatie intiparita in ochi si intr-o gropita din barbie.

Mergea iute si mesteca la fel din bucatile de glazura. Nu se uita la trecatori sau pe unde mergea, se uita in pamant si razant in inghetata. Sa nu o vada nimeni :)

Thursday, August 4, 2011

Flori de joi(e)

In diminetile de joi, cel putin in ultimele doua luni, cineva lasa o floare sau doar o crenguta pe un fel de pervaz din piatra de sub cutiile de scrisori din scara blocului.

Ma face sa zambesc. Probabil e o doamna in scara care are un admirator jos palaria :)

Concurs de scenarii (ca tot am facut unul duminica seara cu Ena si mi-a deschis apetitul): admiratorul nu stie inca la ce apartament locuieste doamna. Altfel i-ar fi agatat florile sau crenguta direct de manerul usii, cu dedicatie. Sau poate e o poveste de iubire interzisa, pentru ca e casatorita :))

Wednesday, August 3, 2011

Bulinute anisees.

Am pe putin 20 de drafturi inteligente, despre lucruri marete si serioase, despre carti, despre spectacole la care am fost, cugetari; ele stau acolo in drafts... Yet my inner superficial nature betrays me: scriu tot bulinute si fundite. Intr-o alta viata am fost o casnica americana din upper class, altfel biografia nu imi explica deloc superficialitatea si pasiunea veritabila pentru micile detalii ale vietii mai degraba decat pentru marile bisectoare si trunchiuri de con.

  • Les Anis de Flavigny. Niste bombonele de poveste, facute parca pentru mine. O cutie ovala desuet de frumoasa (am, printre altele, o slabiciune pentru cutiile frumoase) plina cu bomboane albe, mici, rotunde, brute si mate, fara luciu. Cand deschizi cutia miroase pe rand a musetel, a ceva medicated si apoi a anason. Sunt simple, dintr-o bobita de anason rostogolita prin zahar pana ajunge cat mazarea. Mie imi vorbesc despre a sta intins pe spate in iarba, fara griji, intr-o zi calduta in care adie vantul. Si despre copilarie, cand stii ca cineva are grija de tine. Desi I'm bending the rules big time (o singura exceptie dulce pe luna), o sa cer voie de la Niciu' sa fie asta exceptia lunii august pentru mine. Cutia mea frumoasa de anis. Continutul, mai specific. Besides, I'll share :)
  • mi-am pictat in rosu ciresiu unghiile de la picioare. Pentru ca asa dezmat coloristic pe unghiile mele se intampla cam la fel de des ca eclipsele totale de soare, ma uit in jos, zambesc si ma mir. Parca sunt labutele altcuiva, ale mele in niciun caz. I'm the clear nail polish kinda' girl.
  • m-am visat facand un graffiti albastru sub podul din IOR. Zicea asa: POS DRU 2007-2013. M-am trezit razand. Nu cred ca este semnul pe care il asteptam de la divinitate, but nice try anyway.
  • saptamana asta am scris trei scrisori iar saptamana trecuta am primit doua. Put that pretty stationery to good use. Imi place sa scriu scrisori dimineata, pe masa solida de la bucatarie, cu geamurile larg deschise si cu ceva adieri de vant printre pagini.
  • Hush de la Deep Purple. Asta e de drum spre mare sau drum spre... unde duce drumul. Pe mine nu ma deranjeaza sa o ascult pe asfalt fierbinte, pe covor pufos sau pe pardoseala rece.
  • sa-mi arati tu pe cineva care mai poate duce sase pahare de 400 ml fiecare, pline, si sa nu verse nicio picatura delicioasa. De fapt sa nu-mi arati, ma bucur prea tare sa cred ca sunt singura care poate.
  • pulpa de portocala de la suc, cu miere din belsug. Se omogenizeaza putin si se face ca un fel de cremmmmm-mmma. Se mmmmmmananca tot din belsug.
  • mi-am facut, de cateva saptamani, carnetel de notat vise. Deocamdata e doar tulburator. Ma bucur ca am ales bine carnetelul, imprimeul copertei se potriveste perfect cu unele tematici recurente. Tot o sa ies cu un skill nou din asta: o sa ajung sa scriu caligrafic chiar si pe intuneric.

Monday, August 1, 2011

Se impacheteaza

In jurul meu vad si aud oameni care impacheteaza tot ce au in cateva geamantane si pleaca. Hai-hui, cu burse, de tot, de test pentru cateva luni, de test pentru un an, de dragoste pentru cineva recent cunoscut, de satui ce sunt de the romanian way.

Da, ce sa spun, pe mine intotdeauna m-a rasfatat dumnezeu cu preview-uri. M-am visat in camasa albastra din jeans pe cand imi luam rezultatele de la admiterea la liceu. L-am visat pe D. cu o luna inainte sa-l cunosc si atunci am stiut, cand l-am zarit jucandu-se cu cozorocul unei sepci albastre pe o banca in parc, sa ma opresc si sa vad ce se intampla. Mi-am visat, pe 29 noiembrie 2010, monitorul de la munci pe care apareau de zor litere care compuneau mail-ul meu de la revedere iar acum exact sase luni si patru zile chiar l-am trimis. Doar cateva exemple.

Doar ca acum s-a trezit ca prea m-a rasfatat. Doar ca acum nu mai da vreun semn de-asta in my face, cu imagini multe, fie ele si visate, din care sa inteleg si eu cum o sa-mi fie.

Nu de alta da' mi s-a cam facut ne-curaj. Cand ma intreaba cate unul/una "si ti-ai gasit un job acolo deja?", "unde o sa stai?" ma vad nevoita sa-mi aud iresponsabilitatea din raspunsurile ridicatoare de umeri "nu inca" si "habar n-am inca", la care adaug, ca sa le inmoi, inca un "inca" :P De unde si ne-curajul.

Oare vrea sa-mi spuna sa ma apuc de pe acum de strans? De impachetat? S-o face ordine in ganduri astfel? Oi intelege? Un memo nu stie si dumnealui sa dea? To: Danonino. From: dumnezeu. Subject: no chill, o sa fie fain :P

Eu una ma apuc sa fac liste cu ce am de facut...

PS: sa vezi ce indoieli meschine am. Ca au oamenii astia niste autobuze atat de mici incat pe culoarul dintre scaune nu incape decat o persoana. Daca mai are si un rucsac mai mare de 20 de litri cei care stau pe scaune se lipesc de ferestre. Si unii dintre ei se spala cam la fel ca unii concitadini de-ai mei vara, recte cam putin.

Le combat cu amabilitatea tuturor functionarilor pe care i-am intalnit pana acum acolo, cu programul respectat al autobuzelor (fie ele si prea putin late) si cu sumedenia de sensuri giratorii, adorabile mi se mai par buclele lor.