Friday, July 29, 2011

Parapon

PARÁPON s. n. (Înv., reg. și fam.) Supărare; tristețe; necaz, ciudă. [Acc. și: parapón] – Din ngr. paráponon.
PARÁPON n. înv. fam. Dispoziție rea; indispoziție; supărare. /paráponon
PARAPÓN s. v. ciudă, gelozie, invidie, necaz, nemulțumire, neplăcere, pică, pizmă, pornire, ranchiună, supărare.
parapón (-oáne), s. n. – Supărare, ceartă, motiv de discordie. – Mr. parapun. Ngr. παράπονον (Cihac, II, 683; Gáldi 220). – Der. paraponisi, vb. refl. (a se plînge, a se supăra), din ngr. παραπονῶ, aorist παραπόνησα (Graur, BL, IV, 107).


Tuesday, July 26, 2011

Trei tipuri de oameni de tinut aproape

Sunt trei tipuri de oameni pe care e bine sa-i tinem pe langa noi. Sau sa stam noi pe langa ei.

Primul tip sunt oamenii "si eeeeu". Cei cu care ai multe in comun. Descoperiti ca va atrag aceleasi carti din rafturile unei librarii. Ca va plac citatele si ca le colectionati. Ca cititi putin din biblie in fiecare seara. Ca aveti colectie de cani. Ca va plac aceleasi culori. Ca aveti valori comune. Ca sunteti cam la fel de incapatanati. Ca va doriti acelasi numar de copii. Ca va plac camasile albe. Ca porniti televizorul doar cand calcati. Daca iti recomanda ei ceva, poti fi sigur ca iti va placea. Ca nu puteti suferi sa beti cu paiul. Ca aveti grija sa nu calcati melci. Credeti in reincarnare. Va impuneti perioade ascetice, sa nu vi se urce viata la cap si sa nu o mai apreciati suficient. Aveti cuvinte care va plac mult si le tot folositi, de exemplu "bref".

Bref, suma trasaturilor comune e atat de mare incat pareti acelasi obiect de imbracaminte pe o culoare diferita. Sau aceeasi culoare pe o textura diferita.

Mare prostie sa nu tii pe langa tine un om "si eeeeu" atunci cand dai de el. Mare prostie sa-l lasi sa se duca, sa-l gonesti chiar tu sau sa nu-l tii sus pe lista de prioritati.

Al doilea tip. Piesele de puzzle care se imbina perfect. Sunteti diferiti insa perfect de complementari. El analizeaza, diseca, tu vezi ansamblul: imbatabili impreuna. Tu faci liste cu pro si contra, el impinge juma' de lume, atat de mult ii place ideea si crede in ea. El te provoaca sa cresti, sa ai curaj, tu il inveti sa aiba rabdare si sa se miste incet cand e cazul. Tu o respecti si ai vrea sa fii ca ea doar ca ti se pare atat de greu si atat de perfect, ea te adora si ar vrea sa fie ca tine doar ca i se pare atat de greu si atat de perfect. Oamenii "ce mirare ca esti".

Esti mult, mult mai mic daca nu stii sa stai pe langa ei. Sau daca nu reusesti sa-i tii pe langa tine. Nu doar ca ajungi mai putin departe, chiar s-ar putea sa nu te misti de pe loc.


Al treilea tip. Familia. Surorile, fratii, vreun unchi, o bunica, mama, tata. Oamenii "binecuvantare". Despre ei am sa tac. Desi sunt multe de spus, cuvintele sunt mici.

Departe de ei poti sa pleci. Si ei de tine. Va veti intoarce, e la fel de cert ca ziua care vine dupa noapte.

Sunday, July 24, 2011

If you were, I'd be.

Ce joc interesant de jucat in doi, oricare doi insa mai ales doi importanti, in orice fel...

"If you were ............... I'd be ................. ."




Eu as intreba daca as fi o piersica, daca as fi o guma de sters, daca as fi o rama de tablou, daca as fi un prosop, daca as fi apa, daca as fi o biblioteca, daca as fi un rucsac, daca as fi o furculita de desert :P Tu ce ai fi? Da' daca el sau ea ar fi ........ ?

Saturday, July 16, 2011

Bulinute despre bucurii

Desigur, am luat in calcul sa-mi fac un alt blog, sa se cheme Bulinute si sa scriu zilnic, cu bulina de la capat, tot ce m-a bucurat. Doar ca acum il mai am si pe domnul Paleologu pe cap si nu am gatul chiar asa vanjos.

Pana atunci, bear (and fox) with me exprimarile de gradinita ale bucuriilor care tot vin buluc peste mine. For instance, alaltaieri, ieri si azi:

  • ceainicul albastru, my precioussss, de la magazinasul cu ceaiuri, cafea si condimente de pe diacon. Ce l-as mai fi luat cu mine... doar ca anul de libertate pe care mi l-am arogat se plateste in chibzuiala financiara (ipocrita, din pacate nu ma caracterizeaza). Daca ai drum pe acolo si ti-e drag de mine... :P ;
  • o inghetata imaginara de la gelateria aia de poveste. As fi facut un turnulet dupa cum urmeaza: caramel sarat-miere-miere-miere-caramel sarat. Las' ca vine el septembrie, odata cu dezlegarea la dulciuri.
  • sa citesti la soare, ca o soparla-soarec de biblioteca e taaare placut. Cu miscari mici si lente, ca sa nu te incalzesti suplimentar.
  • imbratisari racoroase. Ma rog, calde, ca doar sunt umane. Doar ca asa se face o briza in mintea mea cand ma imbratiseaza domnul asta..... (*blush-blush*);
  • acelasi domn, ca s-a oferit sa investigheze el curtea minunata, sa vada daca nu se gaseste o fereastra si pentru Danelu' yours truly. Adorabil. Gestul, domnul... sa speram ca nu citeste blognaiv...;
  • discutia amuzanta cu un card de copii care tocmai se inscriau la facultate;
  • apa rece de la tasnitorile alea frumoase-coz;
  • am primit o cana noua, mare-mare.
  • un domn cu care meditez ceva engleza incurca cute cu kite. Si spune the Cute Runner :) Ain't it kite?
  • ca merg ranjita pe stradutele-i, gandindu-ma ca in (atat de) curand febletea mea de oras va fi "acasa". Ma duc acasa, nu mai evadez.
  • azi am dat niste indicatii unor turisti :D;
  • cirese mari si intunecate si dulci, ca doar s-a strans tot zaharul din lume in ele pana la mijlocul lui cuptor.
  • ador sa primesc sms-uri. Le pastrez, le recitesc, minunata inventie! Mai ales de-alea bine ticluite, concentrat exprimate.
  • am o pofta sa scriu scrisoooori, de nu-ti mai povestesc. Am hartie frumoasa, special cumparata. Am plicuri fine, am cerneala valuri-valuri. Doar ca n-am cui scrie iar Ioana nu-mi raspunde neam deloc cand ii scriu. Daca-ti dau adresa imi scrii? Sau sa-mi tu adresa si iti scriu :)

Friday, July 15, 2011

Curtea cea mai minunata

Cre'ca tocmai am descoperit astazi un loc in care vreau sa locuiesc. Vreau rau de tot. Si va fi al meu. Mine-mine-mine. Vreau mai mult decat in casa cu obloane albastre.

Cum stateam eu sub copacul magic si asteptam o fiinta (deh, in unele orase se merge mai catinel...), am zarit o posibila poveste.

Razbatea din spatele portilor alipite o lumina mierie si chematoare si am intrat. Am dat de-o curte interioara in care se deschideau multe ferestre cu perdele albe fluturande, terase si usi etichetate frumos cu numele locatarilor. In fata usilor, papuci feluriti, meticulos aranjati. Mult soare filtrat cumva prin sumedenia de plante in vase colorate, din ceramica veche si scorojita, din plastic colorat sau din cutii plictisitoare de iaurt. Erau acolo trandafiri buchetari, panselute catifelate, leandri cotropitori ca baobabii de pe planeta Micului Print, probabil intreaga increngatura a muscatelor, hibiscusi plini de flori mari, bune de pus la rever, violete, cercelusi, ficusi respectabili in galeti cu toarta. Si multe altele care pentru mine nu sunt decat plante neidentificate.

Mirosea a sfarsit de saptamana la bunici. Ciorba cu leustean din belsug si o lingura mare-mare de smantana si pandispan cu mar.

Pe cand ma invarteam eu incantata, chitita sa aleg cea mai frumoasa fereastra, a iesit si-o mata dolofana si usor plictisita. S-a facut covrig in fata usii domnului Vincze Tibor Jozsef, maestru coafor si se uita la mine. Tot plictisita.

M-as trezi sute de dimineti ca sa deschid ferestrele catre o astfel de curte. Mi-as pune si eu plante la geam, verzi si stufoase, doar cu frunze, fara flori. As schimba vorbe cu batranelele care sigur locuiesc in astfel de curti tihnite, in care pana si aerul pare ca e iesit la pensie si se misca a ralenti.

Iar sambata si duminica dimineata m-as trezi cu chicoteli de copii nerabdatori, m-as imbraca iute-iute si as cobori si eu :)

Te salut cu acoperisuri rosiatice si munti!

Ignar

IGNÁR, -Ă, ignari, -e, adj. (Livr.) Incult, ignorant. – Din fr. ignare.
IGNÁR ~ă (~i, ~e) livr. (despre persoane) Care vădește lipsă de cunoștințe sau de practică într-un anumit domeniu; ignorant; incompetent; necompetent; neștiutor. /ignare
IGNÁR, -Ă adj. ignorant; incult. (< fr. ignare, lat. ignarus)

IGNÁR adj., s. v. ignorant, incult, necultivat, neinstruit, neînvățat, prost, simplu.



Thursday, July 14, 2011

The path to inner peace, cu Sebastian

Chiar si un capat de ata are doua parti de unde il poti apuca. Si o macaroana idem. O carte are doua coperte, un pahar e fie jumatate plin, fie jumatate gol. De ce sa fie altfel cu pisicile?

Pai tocmai, ca nu e.

Avem, pe de o parte, ghemotoacele calde si pufoase care se alinta pe langa tine cand le e foame si chef de-un scarpinat (si tie ti se pare ca le e drag de tine) pentru ca stiu ca tu esti the only trustworthy provider around.

Pe de cealalta... avem covoare si perdele facute franjuri, zdupaieli disperate si intreceri cu un usain bolt imaginaro-pisicesc cand ti-e lumea mai draga, obiecte iubite si cu valoare sentimentala ca altfel nu le-ai fi pastrat la loc de cinste facute cioburi, tandari si eternii franjuri, avem redecorari postmoderniste prin casa atunci cand lipsesti (Gramada-Nouveau), content de litiera strategic dispus in toate punctele cardinale, de mai multe ori pe zi. Avem plante decapitate in diferite grade, probabil in functie de indiferenta cu care i-au raspuns la salut onor motanului. Avem pamant amestecat cu pietricele din litiera amestecat cu bucati din reviste de colectie amestecat cu o rola de hartie igienica extrasa dintr-un dulap dealtfel inchis, artistic dispuse intr-o capodopera de a carei efemeritate tii mortis sa te ocupi in miez de noapte, cand revii acasa usor obosit si dornic de zzzzz instantaneu.

Stimabilul Sebastian s-ar putea lansa intr-o fulminanta cariera de patience guru. Dupa ce l-am primit in teste, promit cu mana pe inima ca programul lui, "The path of the 254 mischiefs a day to finding zen& inner peace" functioneaza. Pacat ca nu am tinut un jurnal ca sa pot posta acum un grafic al cresterii exponentiale a rabdarii mele. I tell you, dupa doua saptamani cu Sebastian nimic nu ma mai poate scoate din sarite. Iar costul este infim: apa e for free de la robinet, mancarea nu costa mult, scarpinatul si alintatul si the silly voices sunt regenerabile si din belsug, veterinarul e one-time fee.



PS: daca vrei sa a) faci pe cineva cu capul sau sa b) verifici potentialele reincarnari ale lui Buddha in acest mod simplu, sugestia mea e sa-i dai in grija un motan de doua luni, usor isteric si partial salbatic, cu adhd pisicesc. Either way, you'll succeed.

PPS: results may be hard to tell apart ;)

Sunday, July 10, 2011

Bucurii mari si mici

Mari, ca am dat de-o doamna adorabila si m-am indragostit iremediabil. Cred ca am un prieten nou din cei doi pe care mi i-am trecut pe lista de dorinte :) Si ce complicat este pentru mine, pentru ca sunt atat de nejustificat de pretentioasa! Ca sa-mi fie aproape de suflet, pentru un om nu e suficient sa fie bun si sa ma placa si eu asijderea. Nuuuuu, superficiala din mine vrea sa fie si armonios, frumos estetic, cu note de eleganta; sa stie multe lucruri, sa ma invete, sa ne invatam, sa fie bland, sa se arate vulnerabil, sa fie curios, sa citeasca, sa fie deschis la minte si la suflet ca ferestrele intr-o dimineata de vara.... Si cate si mai cate alte superficialitati de care uneori ma rusinez, cu care alteori (daca nu exista cuvantul, sa-mi spuna mie "mama", caci acum exista) ma mandresc.

Si slava domnului ca am cativa chiar asa minunati si cand vorbesc cu ei mult ma mai minunez pe dinauntru, cum o fi sa fii ca ei... Domnul Paleologu spunea ca daca vrei sa devii gentleman, trebuie sa ai dupa cine sa te iei :)

Mici, ca am umblat ieri toata ziua desculta, m-am manjit pana la cot (dreptul, stangul inca se pastrase neatins) cu visine si am udat in miez de noapte o gradina. In intuneric presarat cu cateva luminite si in tacere presarata cu shhhhh-shhhh de apa si cantece de greieri.

Mari, ca am luat o hotarare de multe schimbatoare.

Mici, ca mi-a spus o doamna necunoscuta niste vorbe frumoase si niste priviri minunate. Alta doamna decat cea din primul paragraf, astept cu interes sa am acelasi succes nebun si la domni :P

Mari, ca am invatat cateva lucruri noi. Despre stejarul Mavri, chiar cand am si eu in sfarsit curajul inceputului, curajul unui nou asezamant.

Saturday, July 9, 2011

Ziua Niciului


Azi e ziua Niciului. Face 24 de ani. Ma bucur mult ca viata a fost mai blanda cu ea pana la aceasta varsta decat a fost cu mine, pe cand implineam tot 24 de ani. She's one of those people, am mai scris eu despre ei.

Sper ca viata ei sa o tina tot asa. Bland, lejer, ca o plimbare de seara in jurul unui lac sau pe malul marii.

Pe Niciu' o cheama asa de cand era mica, o ciupeau toate insectele de pe pamant si avea alergie la apa si aer (isi gasise, e drept, cel mai usor de evitat elemente ale naturii la care sa fie alergica) si ii ieseau tot felul de bubite si se scarpinaaaaaa... si se scarpinaaa... Avea picioarele numai o rana si eu i-am spus Scarpiniciu' Iar in timp am ajuns la Niciu' :)

Si-i mai doresc sa aiba loc, mult loc, unde sa poata pastra toate amintirile, toate hartiutele, tot ce colectioneaza un racusor. Adica tot ce prinde si umple cu valoare sentimentala. Adica tot :)

Si oameni blanzi, negrabiti si nerautaciosi, cu luminite in ochi.

Wednesday, July 6, 2011

Incurajare de sine cu debara si fatada

Mi-a spus cineva ca m-a observat si a tras concluzia ca sunt un om bland. Am fost mult surprinsa. Stau cu mine de multi ani si imi stiu asperitatile, incrancenarile, incapatanarile (si sunt multeeee...) si toate colturile care inteapa in loc sa se retraga, elegant, intr-o rotunjime placuta la atingere.

N-as fi spus despre mine ca sunt blanda. Ca incerc, ca mi-e greu, ca sunt rautacioasa uneori insa ma ridic, ma scutur si o iau de la capat, asta da.

E o vorba, am citit-o undeva de curand si zice cam asa: ca ne e greu doar pentru ca tindem sa comparam debaraua noastra din spate cu fatadele frumoase ale celorlalti. E si asta o perspectiva buna de luat in calcul pentru cand ne judecam prea aspru, poate.

Iar cand e vorba de valori atat de importante cum e blandetea, e bine intotdeauna sa ne judecam aspru. Cu cat te judeci mai aspru cu atat mai mare este cantitatea de blandete din lume.

Tuesday, July 5, 2011

Sebastian si lectiile

Am grija cateva saptamani (prea putine...) de un motanel ciudat. Cu urechi mari si ochi rotunzi, albastrui si cautatori, Sebastian (sper sa-i si ramana acest nume, se aude, domnisoara?) imi serveste, de trei zile, lectie dupa lectie. Dupa lectie.

Mi-a reamintit, bunaoara, ca procesul de imblanzire e anevoios si lung. Ca trebuie multa rabdare si destul interes. Ca poate fi frustrant. Dimineata, dupa orele de somn si dupa orice plecare mai lunga de 2-3 ore, ghemotocul gri si pufos e la fel de sperios ca la inceput. Lasa urechile pe spate si o rupe la fuga sau, in cazurile bune, doar face cativa pasi pisicesti si neincrezatori inapoi. Ca in filmul ala in care ea era amnezica si odata cu fiecare noapte i se stergea memoria iar el la fiecare intalnire o lua de la capat si o re-indragostea de el, de ei. In fiecare dimineata si la fiecare revedere eu trebuie sa recapat increderea lui Sebastian. Sa ma lase sa-l scarpin intre urechi si sa-i dau de mancare.

Cum zice si la manualul de imblanzit: sa ai multa rabdare, sa vii mereu la aceeasi ora ca sa aiba timp sufletele sa se pregateasca de ritual, sa te-asezi mai intai departe si sa privesti fara a spune ceva, sa primesti darul de a te putea aseza de fiecare data putin mai aproape...

Fragil lucru increderea, mai ales intr-un om :)

Iar aseara m-am pomenit alergand in sus pe scari, dupa ce m-am intrebat in repetate randuri dupa-amiaza ce o mai face Sebastian singur in toata casa? De multa vreme nu m-am mai intors acasa intr-un suflet, la cineva care, pe langa ca mi-e drag, mai are si nevoie de mine. Placut, caldut si gadilator de ego sentimentul.


De buna seama ca lectii vor mai fi, sper sa le inteleg pe toate.

PS: de ziua mea, pentru anul cel nou imi dorisem, printre altele un motanel gri si pufos. Iaca, am primit un preview gri, doar mai putin pufos decat idealul :P

Monday, July 4, 2011

Atat de istovit

"In ce ma priveste, sunt ingrijorat mai curand de contrariul: cand vad cum arata ziua de lucru a unui tanar de azi, ma intreb care mai poate fi bilantul lui de viata.

Activitatea lucrativa asfixiaza in asemenea masura intervalul diurn incat "lucrativ" nu mai inseamna nimic: e obtinerea unui castig de care nu se bucura nimeni, un castig din care nimeni nu are nimic de castigat. "Modelul" e, preponderent, occidental. Se practica frecvent o investitie maxima de munca, pentru rezultate care nu se mai percep decat ocazional, in weekend, in vacante, la pensie. Ai tot ce-ti trebuie, dar esti atat de istovit, incat nu-ti mai trebuie nimic din tot ce ai. La orizont apare un tip de vitalitate care, paradoxal, submineaza (sau amana) pofta de viata. Nu mai ai bucurii. Ai "satisfactii". Reusita profesionala intra in conflict cu bucuria de a trai. Lipsa de timp (blestemul de a fi mereu "ocupat") suspenda, treptat, cel putin doua din componentele decisive ale unei existente depline: singuratatea si ragazul.
(...)

Fara complementul ragazului restaurator si fara vaccinul singuratatii, munca recade in semnificatia ei originara: aceea a pedepsei meritate, dupa derapajul pacatului originar."

Andrei Plesu in Despre frumusetea uitata a vietii