Thursday, June 16, 2011

Casse-tete cu oameni

Acum doi-trei ani ma rodea o intrebare. Rau de tot. Unde e mai interesant? In afara mea, la oameni sau inauntrul meu?

Pentru ca am avut timp nestingherit si nebucatit sa ma gandesc la ea, am ajuns la concluzia ca inafara. La oameni. Nimic nu e mai fascinant decat sunt oamenii. Multi, diferiti, la fel de infometati si insetati, la fel de calzi dar cu aprinderi si motoare in atatia timpi si atatea feluri cate n-a vazut inca fizica newtoniana pentru ca e depasita.

Sa urmaresti un singur om vorbind e mai tare decat un intreg spectacol de teatru sau de opera, in care zeci de oameni repeta, se costumeaza, se agita si se sacrifica putin pentru placerea noastra, a privitorilor.

Sa stai in fata unui alt om, la o masa, cu un pahar de apa sau o ceasca de ceai in fata si sa-l urmaresti cum vorbeste. Cum i se deschid buzele. Cum alege cuvintele. Cum zambeste in mai multe feluri. Sa-i inveti zambetele, in functie de gradul de deschidere a gurii si in functie de lucirea ochilor sau lipsa ei.

Sa te intrebi cand anume in viata lui sau a ei a deprins obiceiul de a-si apasa buza de jos cu dintii pana se inroseste, ca sa curete niste bucatele de piele uscata inexistenta, dar pe care si le imagineaza acolo. Sa te gandesti daca a mostenit forma urechilor de la mama sau de la tatal lui sau al ei.

Sa il VEZI pur si simplu. Sa nu mai fie niciun alt om in mintea ta cand stati voi acolo fata in fata, band un ceai sau discutand un proiect sau povestindu-va vacantele.

Ca si cand intalnirea cu un om ar fi o scurta poveste de iubire.

De fapt orice intalnire cu un om este o poveste de iubire sau neiubire. De unii ne indragostim subit, pe altii ii descoperim mai incet, cu unii avem ceva de facut impreuna, facem si ne despartim, pe altii nu ii suportam prin preajma noastra. Pe unii stim cu siguranta ca o sa-i mai revedem desi nu stim cand inca. Sau in ce context.

Ca in citatul ala care mi-a placut mie atat de mult: "People come into your life for a reason, for a season or for a lifetime."

La acest nivel al cugetarii mele fara de care, evident, se prabusea lumea, se desirau norii si deraiau trenurile transcontinentale iar copiilor din Africa li se mai facea si sete pe langa foame, ajunsa la acest nivel deci, m-am blocat intr-un paradox. Adorabil dar iritant de sa-i dai palme, ca orice paradox decent.

Daca eu imi acopar ochii cu palmele facute caus, cum se ascund copiii mici de lume, unde mai e omul in fata mea? Unde se duc vietile fabuloase ale oamenilor fascinanti care umbla in lumea asta de poveste?

Daca eu nu il mai vad asa cum il vad, mai exista el asa cum il vad eu? Pentru altcineva macar?

Asta nu e un silogism stupid, e o durere intr-o intrebare.

Noblesse oblige, la vie oblige. Daca de fapt viata noastra nu e decat o obligatie de a face ceva? De a face putina frumusete, putina indragostire de cat mai multi din oamenii pe care ii cunoastem?

Sa vezi atunci responsabilitate. Cine mai are curajul sa-si puna mainile caus pe ochi cand ar putea disparea fiinte din cauza asta?

Unde apare o cucoana psihopupu (copyright Ioana) si imi spune stai oleaca, asta e iluzia atotputerniciei infantile, chere Danonino cu accent pe ultimul o. Unde eu nu-i spun nimic, pentru ca mi-e clar ca nu a inteles.

Nu am exprimat eu clar. Nu ca eu, cu o clipire, apar si dispar oameni (aici s-ar cuveni sa-mi asum licenta gramaticala si sa nu o mai arunc pe Ioana :P ). Ci ca eu am o obligatie de a face lumea mai buna, fata de toti oamenii pe care ii stiu acum si pe care o sa-i cunosc candva. Sau macar sa nu o fac mai rea. Si in niciun caz sa nu-mi pun mainile caus la ochi, sa nu mai vad nimic si astfel mult sa dispara.

Eu am obligatia sa privesc cu atentie, drag si iubire in diferite grade spectacolul care e fiecare om pe care il stiu. Pentru ca daca nu il privesc el e mai putin spectacol. Si eu sunt spectacol pentru altii si sunt mai putin spectacol daca nu sunt privita. Back at ya'.

Posibil ca dumnezeu sa fi fost logician amator si sa fi facut misto de lume cand a scos o idee facuta noduri si i-a spus paradox si a trimis-o in lume sa creasca si sa se inmulteasca si sa umple pamantul si sa-l supuna. Cred ca si chinezutii care asambleaza casse-tete-uri pe vapoare se distreaza intr-un fel partial asemanator.

3 comments:

Dorin said...

Cu o intarziere de 2 zile in care nu am deschis calculatorul :D iti urez "La multi ani cu sanatate, fericire si impliniri!" :) Asteptam noi postari captivante pe aici :D

Miha said...

Fii antena ce propun eu aici: pune mainile cele doua si aduna-ti tu toate textele, fa o selectie si da-mi-le. I'll take it from there.

Tu iti dai seama cat de misto scrii? Nu-ti dai seama, ca altfel adunai de mai devreme. Te invit sa-ti dai.

Danonino said...

@Dorin: multumesc frumos! Bune cele doua zile fara calculator, de repetat. Cat despre postarile captivante, I'll do my best :)

@Miha: baaaaai, you'll make me blush. Scriu si eu cum imi vine, no big deal really. (scrie si tu un mail, nu mai spune de-astea in public....)