Thursday, June 30, 2011

You move away

" 'They're coming. Don't worry. Eat.' Lefty sat down on the suitcase beside her. Their shoulders touched. Desdemona moved away.
'What's the matter?'
'Nothing.'
'Every time I sit down next to you you move away.' He looked at Desdemona, puzzled, but then his expression softened and he put his arm around her. She stiffened.
'OK, have it your way.' He stood up again.
'Where are you going?'
'To find more food.'
'Don't go,' Desdemona pleaded. 'I'm sorry... I don't like sitting here alone.' "

din Middlesex, Jeffrey Eugenides

Mi s-a parut familiar reprosul. Mi-a amintit de cineva si de-un context complicat, din care nu intelegeam nimic insa in care erau atatea straturi ca m-am si temut sa pun vesnicul meu microscop pentru a intelege.

Minunat scrisa cartea. Se simt studiile de Creative Writing, se simte constructia gandita cu grija, se simt drafturi peste drafturi in cautarea exprimarii celei mai rotunde.

Din cauza firii mele inerent lenese, cand simt munca ridic putin din sprancene a neincredere. Prea... lustruit, prea premeditat. Lenea se pupa admirabil cu the rare outbursts of genius, cu darul usor inconstient si usor neconstientizat de a scrie. Darul imi pare mai proaspat si mai elegant decat munca. Munca poarta salopeta, cum bine se spune, de unde sa-i ceri eleganta...

Stiu ca nu am dreptate si ca gandesc asta doar din lene. Ca munca si perseverenta sunt mult mai de admirat decat un dar prost folosit, in suturi inconstante. Cand e mult de munca, uneori, si eu ma simt cum ma deplasez putin, putin de tot, mai departe de ea. Stiu si ma deplasez din ce in ce mai putin.

In curand o sa stau de tot. O sa ni se atinga umerii si eu nu o sa ma mai mut, nici macar insesizabil. Nici macar deloc.

Wednesday, June 29, 2011

Contabilitatea ultimelor zile

Cu plus si ++ (fara C :P):
  • paine cu cartofi, si mai multa paine cu cartofi;
  • unt de la Coltesti, judetul Alba. I-am scris si o oda, o sa apara aici in cateva zile.
  • sa-ti scoti bocancii din picioare dupa o zi lunga de alergat, sarit, urcat, innoroit;
  • luminitele de la Metoc, vazute de pe veranda;
  • vizitele inopinate, cu bratele incarcate de bunatati si daruri;
  • platoul insorit, inconjurat de brazi, cu iarba pana la brau (eat this, Norah Jones!) si margarete si clopotei albastri. De jur imprejur munte, sus nori albi si pufosi. In mijloc, eu. Cu ochii mici de soare matinal si de drag si de incantare. O sa ma mai duc.
  • cat ma mira femeile... Sunt adorabile. Cate gesturi mici si frumoase fac pentru altii, cat de usoripocrit-rabdatoare sunt! (Aseara mi-a transmis o doamna un borcan cu gem de capsune, pe care l-a facut pentru o alta care pleaca intr-o excursie si careia ii promisese ca i se va ocupa de micul dejun. Si i-a lipit o eticheta cu un mesaj dragalas :) ) Cu cata blandete isi ating obiectivele! Si cat de amar-neplacute imi par la ele comportamentele zis asertive... Le uratesc, le coltureaza blandetea si rotunjimea.
  • granita de poveste dintre Harghita si Covasna. Parca eram in the merry part of Lord of The Rings. In curand voi fi nevoita sa fac un top al celor mai frumoase drumuri (in principal pentru ca sunt deja prea multe de care m-am inamorat si simt nevoia de putina ordine) si o sa fie greu, greu de tot.
  • cand mi-am dat seama ca anul asta, atat de ploios pe cat a fost, eu nu am calcat niciun melc. Nici macar partial, nici macar unul mic, nici macar pe intuneric. As merita o diploma de melc honoris causa doar ca ar trebui sa astept cam mult pana sa o primesc :P
  • am invatat o sumedenie de vorbe in maghiara: sa numar pana la zece intr-o ordine aproximativa, boldog si szep, szia si viszlat, kerek szepen si hogy hivnak :) Si miere. Ce-mi mai trebuie in plus? :P
  • "... ca aici sunt si multe copii mici..." Adorabil.
  • saltelutele de turba si muschi;
  • am primit o carte cu multe-multe modele de origami. Si o cutie mare cu hartie speciala pentru origami. Si ii ador pe omuletii care stiu sa aleaga cele mai inspirate daruri.
  • I loooove teaching English!

Cu minus:
  • recreez Himalaya din haine necalcate. Busy living :P
  • am mancat doua zile la rand carne. Bine, papricasul extra-picant la cerere de la Sergiana mi se iarta, ca prea l-au facut picant pe gustul meu exagerat. Dar carnatii cu cascaval nu mi se iarta, mai ales ca nici prea speciali nu au fost si nu mi-e clar cum a ajuns cascavalul in ei? Huh? Vreun purcel cu mutatii cromozomiale-5 de cascaval?

Monday, June 27, 2011

Mez

Mi-am propus ca anul asta sa invat ceva maghiara. Stiu deja doua-trei vorbe de mai demult, imposibil de folosit pentru ca printre ele nu se numara niciun verb. De cand cu propunerea interna (eu catre mine) nu am miscat vreun degetel in directia respectiva.

Si uite cum in weekendul asta am invatat primul meu cuvant maghiar, de la o frumoasa cu ochi albastri cu cerculet negru inauntru, care imi zambea rapitor cand imi facea ceai de cirese amare. Mez. Miere. Nu ca m-as simti vreo speciala, le zambea si altora, am vazut-o eu :P Da' pe mine m-a invatat sa spun mez si koszonom cu multe punctulete pe deasupra.

Thursday, June 23, 2011

Alte fragmente din "Sfaturile unui diavol batran catre unul mai tanar" de C.S. Lewis

"Doi la mana, tot cautand biserica "potrivita", omul nostru va deveni un critic in loc sa ramana un invatacel, cum si l-ar dori Dusmanul."

Ei, si aici am tacut mult si m-am uitat in zare, spre pavilion. Mi-am propus sa raman inca invatacel in multe aspecte insa nu mi-am dat seama daca e musai sa renunt la curiozitate pentru asta.

"Dar performanta suprema e sa ridicam aceasta oroare fata de unul si acelasi lucru la rang de filozofie, asa incat smintirea mintii sa duca la coruperea vointei. De mare ajutor ne e aici preocuparea generala a gandirii europene moderne (unde am avut si noi un cuvant de spus) pentru evolutie si istorie. Dusmanul iubeste platitudinile. Din cate vad eu, se astepta ca, pusi in fata unei posibile optiuni, oamenii sa intrebe lucruri elementare: E dreapta? E prudenta? E posibila? Dar daca noi reusim sa-i facem sa se intrebe: E oare in ton cu miscarea generala a timpului? E progresiva sau reactionara? E pe directia in care merge istoria? atunci vor rata intrebarile cu adevarat importante."

"Anii lungi si monotoni ce-i vor presara varsta de mijloc si cu impliniri si cu necazuri sunt un excelent teren de campanie. Vezi tu, creaturilor le vine atat de greu sa persevereze. Rutina infruntarii necazurilor, macinarea treptata a iubirilor si sperantelor de tinerete, disperarea surda (de-abia simtita ca durere) de a trebui sa reziste mereu si mereu ispitelor cronice, cu care i-am invins de fiecare data, uscaciunea cu care le impovaram vietile si fonfaiala resentimentara cu care ii invatam sa ii raspunda, toate acestea sunt ocazii admirabile pentru stoarcerea si secatuirea sufletului uman.

Daca, dimpotriva, anii varstei de mijloc ii aduc impliniri, suntem intr-o pozitie si mai buna. Prosperitatea leaga omul de lume. Simte ca "isi gaseste locul in ea" cand in realitate lumea isi gaseste locul in el. Reputatia din ce in ce mai buna, cercul din ce in ce mai mare de cunostinte, sentimentul propriei importante, presiunea crescanda a unei munci care il absoarbe si-i multumeste ii dau, impreuna, senzatia ca e acasa printre cele pamantesti si exact asta ne si dorim. Vei observa ca, in genere, tinerii sunt mult mai putin speriati de moarte decat maturii si batranii."

Ouch...

"Adevarata dependenta de lume se construieste in timp- asistata, fireste, de morbul mandriei, pentru ca ii invatam sa creada ca intelepciunea, maturitatea si experienta se capata doar atunci cand incepe sa miroasa a moarte."


"Ura cel mai bine se combina cu frica. Dintre toate viciile, singura lasitatea provoaca suferinta neamestecata- oribila cand o anticipezi, oribila cand o simti, oribila cand iti aduci aminte de ea; ura are placerile ei. Astfel incat ea este deseori compensatia pe care un om inspaimantat si-o ofera in schimbul mizeriilor fricii. Cu cat se teme mai tare, cu atat mai inversunat va uri. Ura este, de asemenea, un excelent antidot pentru rusine. Iar dragostea pentru semeni foarte tare-i va slabi daca mai intai il faci sa-si piarda curajul."

Wednesday, June 22, 2011

Fragmente din "Sfaturile unui diavol batran catre unul mai tanar" de C.S. Lewis

"Orice-ai face, in sufletul pacientului tau vor sta amestecate si ceva bunavointa, si ceva rautate. Marea arta e sa-l faci sa-si verse rautatea in capul vecinilor cu care se intalneste in fiecare zi, iar bunavointa sa si-o risipeasca aiurea, spre regiuni cat mai indepartate, in beneficiul unor indivizi pe care poate nici nu-i cunoaste. Rautatea va deveni astfel cat se poate de reala, pe cand bunavointa se va dilua imaginar. Nu are niciun rost sa-i inflamezi ura pentru nemti daca, in acelasi timp, creste in el proasta tendinta de a se purta cuviincios cu mama sau cu seful lui sau cu persoana intalnita intamplator in tren."

Am ales cartea asta din biblioteca pentru duminica linistita si reflexiva pe care mi-o programasem pe bancuta 2 in top din Parcul Ioanid (1 era ocupata de doamna matusalemica si adorabila care vine zilnic la plimbare cu un cadru very high-tech). Bine am facut. Nu m-am indurat sa ma ridic pana nu am terminat-o. M-am intrebat apoi de ce nu am citit-o mai devreme. Insa probabil ca abia acum era cazul sa ajunga ea la mine si sa o simt.

Pe scurt, este vorba despre perspectiva diavolului asupra sufletului uman. Pentru ca ei, diavolii, folosesc sufletul uman pentru a se hrani si a se face mai grasani si mai puternici, lucreaza din greu la coruperea sufletelor. Cartea consta in vreo 30 de scrisori scrise de Sfredelin/Screwtape, diavol In-Chief catre Amarel/Wormwood, diavol entry-level (;) ). Amarel face tot felul de greseli in coruperea sufletului unui domn (in his forties, cautator intr-ale crestinismului si traiului nobil) iar Sfredelin, ca mentor ce ii este, il introduce in arta promovarii pacatului pe seama meschinariilor si slabiciunilor comune oamenilor.

"Pune-l sa se concentreze pe viata launtrica. Pentru el, convertirea e ceva ce are loc inlauntrul lui si astfel atentia ii este acum indreptata mai ales catre propriile stari de spirit- sau mai bine zis catre versiunea lor diluata, care e, de altfel, tot ce trebuie lasat sa perceapa. Incurajeaza-l. Scoate-i din minte cele mai elementare indatoriri aplecandu-l asupra celor mai avansate si mai spirituale dintre ele. Apasa pedala acestei caracteristici umane care ne e mereu de ajutor, anume oroarea in fata evidentelor si neglijarea lor. Trebuie sa-l aduci in stare sa practice scrutarea de sine timp de un ceas fara sa descopere nici unul dintre acele lucruri care sar in ochii oricui a trait vreodata in aceeasi casa cu el sau a lucrat in acelasi birou."

Ha, ha si ha, radea galben pe bancuta numarul doi Daniela, care pune microscopul pe dinauntrurile sale cam des... Am hotarat insa sa-i pregatesc si cate un post negru din acest punct de vedere diavolului in raspunderea caruia am cazut :)

"Oamenii sunt amfibieni- jumatate spirit, jumatate animal. (A tinut mortis Dusmanul sa produca asa hibrid revoltator: ceea ce l-a determinat, printre altele, pe Tatal Nostru sa-si retraga asistenta.) Ca spirite, ei iau parte la lumea eterna, dar ca animale, locuiesc in timp. Asta inseamna ca, in timp ce spiritul poate fi orientat care un obiect etern, corpurile lor, pasiunile si imaginatia le sunt in continua schimbare, pentru ca a fi in timp inseamna a fi supus schimbarilor. Asa incat starea umana care tinde cel mai puternic catre constanta poarta numele de ondulatie- intoarcerea repetata la un nivel de unde cad apoi, in mod repetat, intr-o serie de rape si de varfuri.

Daca ti-ai fi urmarit pacientul cu atentie, ai fi observat aceasta miscare de ondulatie in fiecare latura a vietii lui- interesul pentru munca, afectiunea pentru prieteni, apetituri fizice, toate o iau cand in sus, cand in jos. Atata vreme cat isi duce traiul pe pamant, perioadele de bogatie si vitalitate emotionala si trupeasca vor alterna cu perioade de amorteala si saracie. Uscaciunea si plictisul prin care trece acum pacientul tau nu sunt, asa cum te feliciti tu, rezultatul eforturilor tale; e doar un fenomen natural care nu ne va fi de niciun folos daca nu profiti de el asa cum trebuie."

(despre dumnezeu) "El vrea ca ei sa invete sa umble singuri, de aceea isi retrage El mana; ba e de ajuns ca ei sa vrea cu adevarat sa umble, fiindca El se multumeste si cu mersul impiedicat."

Sper sa-i placa si cel de-a busilea, it's my best for the moment :)

"Chiar si in chestiunile cele mai lipsite de importanta, e oricum de dorit sa inlocuim preferintele reale ale unui om cu standarde ale lumii, ale conventiei sau ale modei. Eu unul as merge aici cat mai departe cu putinta. Mi-as face o regula din a starpi in pacientul meu orice inclinatie personala bine formata care nu este propriu-zis un pacat, chiar daca e vorba de fleacuri precum gustul pentru jocul de cricket, colectionarea de timbre sau ciocolata cu lapte. Astfel de lucruri, te asigur, nu au nimic de-a face cu virtutea; doar ca emana o aura de inocenta, smerenie si uitare de sine in care nu prea am incredere. Simplul fapt ca cineva se bucura cu adevarat si dezinteresat de vreun lucru al lumii numai de dragul acelui lucru si fara sa-i pese vreun pic de ce zic altii il inarmeaza automat impotriva unora dintre cele mai subtile strategii de atac pe care le putem noi aplica."

"Deocamdata vad o singura solutie. Pacientul tau e devenit umil; i-ai atras atentia asupra faptului? Orice virtute isi pierde din stralucire odata ce omul devine constient ca o are, iar smerenia mai abitir decat toate. Prinde-l intr-un moment cand chiar se simte sarman cu spiritul si picura-i in ganduri multumirea de sine: 'Mare-i Domnul! Ca umil mai sunt!' "

Cu acest hohot de ras, mai galben sau mai cristalin, dupa gradul de smerenie :P, mai postam si maine fragmente, ca tare mult mi-ar placea sa am atatia bani cat sa daruiesc aceasta carte tuturor oamenilor pe care ii cunosc... sa o citeasca atunci cand le va fi vremea. Dar pentru ca atatia nu am dar am gradina aici in marele internet...

Tuesday, June 21, 2011

Bucuriile de ieri

  1. cand i-am intins unei ciufulite de sapte luni si-un dinte bratara mea verde si ea s-a uitat bine si apoi mi-a intins jucaria ei de ros, legata la gat cu o panglica mov. Era roz insa la fel de rotunda.
  2. sa lipai desculta prin ploaie.
  3. cand mi-am innodat fusta verde si am sarit o poarta :) Long time no sarit porti sau de prin arbori diversi.
  4. ca m-am intors tarziu si, ca de fiecare vara cand ma intorc tarziu, m-am intalnit cu ariciul din fata blocului. El fas-fas printre ierburi, eu tacere-tacere si statuie-statuie pe asfalt, sa nu-l sperii. E rotund si gras si cu ochi ca de margelute.
  5. rontaiala de conopida cruda.
  6. inimioarele roz din rooibos-ul Candied Almond.
  7. multe lingurite mov si cu coada lunga, umplute cu miere de tei si golite degraba in spatele unor buze. Al mele. Si de fapt o singura lingurita doar ca repetata.
  8. domnul instructor ma tot lauda. S-a intamplat ceva cu dumnealui sau... sau... :).
  9. un e-mail.
  10. deja a 15-a zi fara zahar si minunatii dulci (miere am voieeee!). Danonino are ceva muschi de vointa, bag de seama.

Thursday, June 16, 2011

Casse-tete cu oameni

Acum doi-trei ani ma rodea o intrebare. Rau de tot. Unde e mai interesant? In afara mea, la oameni sau inauntrul meu?

Pentru ca am avut timp nestingherit si nebucatit sa ma gandesc la ea, am ajuns la concluzia ca inafara. La oameni. Nimic nu e mai fascinant decat sunt oamenii. Multi, diferiti, la fel de infometati si insetati, la fel de calzi dar cu aprinderi si motoare in atatia timpi si atatea feluri cate n-a vazut inca fizica newtoniana pentru ca e depasita.

Sa urmaresti un singur om vorbind e mai tare decat un intreg spectacol de teatru sau de opera, in care zeci de oameni repeta, se costumeaza, se agita si se sacrifica putin pentru placerea noastra, a privitorilor.

Sa stai in fata unui alt om, la o masa, cu un pahar de apa sau o ceasca de ceai in fata si sa-l urmaresti cum vorbeste. Cum i se deschid buzele. Cum alege cuvintele. Cum zambeste in mai multe feluri. Sa-i inveti zambetele, in functie de gradul de deschidere a gurii si in functie de lucirea ochilor sau lipsa ei.

Sa te intrebi cand anume in viata lui sau a ei a deprins obiceiul de a-si apasa buza de jos cu dintii pana se inroseste, ca sa curete niste bucatele de piele uscata inexistenta, dar pe care si le imagineaza acolo. Sa te gandesti daca a mostenit forma urechilor de la mama sau de la tatal lui sau al ei.

Sa il VEZI pur si simplu. Sa nu mai fie niciun alt om in mintea ta cand stati voi acolo fata in fata, band un ceai sau discutand un proiect sau povestindu-va vacantele.

Ca si cand intalnirea cu un om ar fi o scurta poveste de iubire.

De fapt orice intalnire cu un om este o poveste de iubire sau neiubire. De unii ne indragostim subit, pe altii ii descoperim mai incet, cu unii avem ceva de facut impreuna, facem si ne despartim, pe altii nu ii suportam prin preajma noastra. Pe unii stim cu siguranta ca o sa-i mai revedem desi nu stim cand inca. Sau in ce context.

Ca in citatul ala care mi-a placut mie atat de mult: "People come into your life for a reason, for a season or for a lifetime."

La acest nivel al cugetarii mele fara de care, evident, se prabusea lumea, se desirau norii si deraiau trenurile transcontinentale iar copiilor din Africa li se mai facea si sete pe langa foame, ajunsa la acest nivel deci, m-am blocat intr-un paradox. Adorabil dar iritant de sa-i dai palme, ca orice paradox decent.

Daca eu imi acopar ochii cu palmele facute caus, cum se ascund copiii mici de lume, unde mai e omul in fata mea? Unde se duc vietile fabuloase ale oamenilor fascinanti care umbla in lumea asta de poveste?

Daca eu nu il mai vad asa cum il vad, mai exista el asa cum il vad eu? Pentru altcineva macar?

Asta nu e un silogism stupid, e o durere intr-o intrebare.

Noblesse oblige, la vie oblige. Daca de fapt viata noastra nu e decat o obligatie de a face ceva? De a face putina frumusete, putina indragostire de cat mai multi din oamenii pe care ii cunoastem?

Sa vezi atunci responsabilitate. Cine mai are curajul sa-si puna mainile caus pe ochi cand ar putea disparea fiinte din cauza asta?

Unde apare o cucoana psihopupu (copyright Ioana) si imi spune stai oleaca, asta e iluzia atotputerniciei infantile, chere Danonino cu accent pe ultimul o. Unde eu nu-i spun nimic, pentru ca mi-e clar ca nu a inteles.

Nu am exprimat eu clar. Nu ca eu, cu o clipire, apar si dispar oameni (aici s-ar cuveni sa-mi asum licenta gramaticala si sa nu o mai arunc pe Ioana :P ). Ci ca eu am o obligatie de a face lumea mai buna, fata de toti oamenii pe care ii stiu acum si pe care o sa-i cunosc candva. Sau macar sa nu o fac mai rea. Si in niciun caz sa nu-mi pun mainile caus la ochi, sa nu mai vad nimic si astfel mult sa dispara.

Eu am obligatia sa privesc cu atentie, drag si iubire in diferite grade spectacolul care e fiecare om pe care il stiu. Pentru ca daca nu il privesc el e mai putin spectacol. Si eu sunt spectacol pentru altii si sunt mai putin spectacol daca nu sunt privita. Back at ya'.

Posibil ca dumnezeu sa fi fost logician amator si sa fi facut misto de lume cand a scos o idee facuta noduri si i-a spus paradox si a trimis-o in lume sa creasca si sa se inmulteasca si sa umple pamantul si sa-l supuna. Cred ca si chinezutii care asambleaza casse-tete-uri pe vapoare se distreaza intr-un fel partial asemanator.

Wednesday, June 15, 2011

It's probably me

Azi am suparat pe cineva. Si mi-a spus furios ca sunt atat de incapatanata cum n-a mai vazut si ca daca ma incapatanez eu suficient, intr-o zi n-o sa mai rasara soarele :)

Am ezitat pret de cateva clipe. Sa rad sau sa-i explic cum e cu soarele ca stea, cum o sa mai rasara cateva milioane de ani... and so on (cursul ala de astronomie a fost o investitie tare buna, it pays off big time). Pana la urma am decis sa rad.

Am ras. M-a intrebat "ce ai gasit de ras in asta multe semne de exclamare si intrebare". Lui nu i s-a parut amuzant. M-am felicitat pentru optiune, probabil cea cu explicatia despre astronomie s-ar fi lasat cu si mai multe semne de exclamare si intrebare. Ba poate si cu vorbe lipsa.

Am scris aici ca sa tin minte. Ca nu te poate scoate nimeni din sarite cu incapatanarea, nerabdarea, nepasarea, tacerea... cu nimic.

Poti sa nu fi cautat/gasit inca drumul catre omul respectiv. E un drum catre oricine. Depinde cat interes ai si cata rabdare ai. Sau poate cat ai gresit inainte, ca doar totul se consemneaza intre oameni. Sau cat timp la dipozitie, ca doar traim intr-o lume pragmatica-pragmatica-pragmatica.

Doar ca e mai usor sa spui ca celalalt.

Surpriza... "It's probably me" e un refren mult mai potrivit. Iar dupa ce stabilim asta incepem cu "it takes two to tango". Dar nu mai inainte de "it's probably me".

"Look at me"

Ia uite, ce minunat...



"They become naked in their different ways"

Tuesday, June 14, 2011

Sufletul care nu si-a gasit sensul se imbolnaveste

"Ratiunea cotidiana, bunul-simt sanatos, stiinta ca un concentrat de common-sense inainteaza o buna bucata mai departe, dar nu mai departe de stalpii de hotare ai realitatii celei mai banale si al mediocrei umanitati normale. Ele nu dau, de fapt, niciun raspuns la problema suferintei psihice si la semnificatia profunda a acesteia.

Psihonevroza este, in intelesul ultim, o suferinta a sufletului care nu si-a gasit sensul. Suferinta sufletului produce toate creatiile spirituale si orice progres al omului spiritual, iar cauza suferintei o constituie stagnarea spiritului, sterilitatea sufleteasca.

De acum inainte, inarmat cu aceste cunostinte, medicul paseste pe un teren de care se apropie doar cu cea mai mare ezitare. Aici i se infatiseaza necesitatea de a transmite fictiunea vindecatoare, semnificatia spirituala, caci dupa ea tanjeste bolnavul, dincolo de ceea ce ii pot oferi ratiunea si stiinta. Bolnavul cauta ceva care sa-l emotioneze si sa-i confere o forma plina de sens confuziei haotice din sufletul nevrozat."


Mai ales daca nu isi da voie sa-si spuna asta, mai intai in oglinda: de ce oi face eu umbra pamantului? Cu ce scop? Si apoi daca nu vorbeste despre asta. Daca se ia cu cotidianul si il pune la loc de cinste pentru ca e o patura comoda pentru goliciune.

-tot domnul Jung, in "Relatia dintre psihoterapie si asistenta spirituala"

Monday, June 13, 2011

Sa te duci la Palatul Cesianu!

Acum ca stagiunile isi fac bagajele si se pregatesc de vacanta, daca vrei o pauza de cotidian pe care sa o umpli cu ceva frumusete, liniste si admiratie da o fuga pana la Palatul Cesianu (vis-a-vis de BCU), la Centrul Cultural ArtSociety sa vezi o parte mica-mica din colectia de picturi a Bucurestiului.

Pentru ca Pinacoteca Bucuresti nu are un spatiu propriu de expunere, tablourile din colectie stau ascunse prin diverse depozite. La Cesianu o sa gasesti cam 50 de opere din care iti vei putea creiona o imagine a picturii romanesti. Au si Grigorescu, de care am inteles ca intreaba mai toata lumea, deh, un fel de luceafar si dumnealui :) Mie mi-au placut mult picturile lui Theodor Pallady, au niste jocuri de lumina si intuneric destul de brutale dar cumva filtrate; paradoxal de ferme dar blande. Banuiesc ca de-aia le-a pictat, pentru ca erau greu de exprimat in cuvinte.Daca ai mai mers in muzee de arta, nu am prea multe sa-ti spun :) Stii cum se opreste timpul cand privesti cu atentie un tablou. Iar daca nu ai mai fost, e perfect sa incepi cu ArtSociety/ Artmark pentru ca e un spatiu mai primitor, mai elegant si mai prietenos decat orice muzeu. Picturile ca picturile. Eu, marturisesc, am stat mai mult cu ochii pe pereti. Palatul Cesianu a trecut printr-o renovare de exceptie. Merita, la istoria cu vartejuri prin care a trecut. Doamna Georgeta Filitti, istoric pasionat plin de povesti, ne povestea cum acest edificiu de final de secol 19, cu saloane decorate cu stucaturi, picturi si un aer somptuos adapostea in anii comunismului o... alimentara iar pe pereti atarnau acum metri si metri de carnati si alte afumaturi. Prin 2005 parca era acolo un restaurant, probabil unul high-class, imi amintesc ce masini intrau in curte pe cand stateam si eu in fata BCU in pauze si rodeam vreun sandvis :)

Acum Palatul Cesianu e sediul casei de licitatii Artmark si al fundatiei ArtSociety, destinatii armonios imbinate cu un edificiu renascentist. Saloanele sunt minunate, nu prea generoase ca spatiu insa asta le face mai prietenoase. Am facut o mica pasiune pentru luminatoarele din salonul de primire si salonul rosu. Cat despre stucaturi, sper ca iti poti tine capul pe spate destul de mult :) Sunt somptuoase dar nu overwhelming.


Cand ti se face pofta de eleganta, da o fuga la Palatul Cesianu. O sa-ti asiguri o ora fabuloasa, ca in povesti.

Friday, June 10, 2011

Bineinteles

"Bineinteles ca Dumnezeu nu poate fi dovedit, caci cum ar putea de exemplu o molie care roade lana australiana sa-i dovedeasca alteia ca Australia exista? Existenta lui Dumnezeu nu depinde de dovezile noastre."

-Jung in "Amintiri, vise, reflectii" (sper ca inca nu te-ai plictisit :))

Si bine ca-i asa. Altminteri ma tem ca inalt-educatii rationalisti ar da-o in bara cu silogismele si interogatiile lor ireverentioase catre cei care pun in practica ritualuri "pentru ca asa se face". Intr-un "pentru ca asa se face" repetat e mai multa credinta decat in reflectie.

Thursday, June 9, 2011

Ca viata sa-mi poata pune o intrebare

"Cand voi muri, faptele mele ma vor urma- asa imi inchipui cel putin. Voi duce cu mine ceea ce am facut. Pana atunci se pune insa problema sa nu ajung sa ma trezesc la sfarsitul vietii cu mainile goale. (...)

Este sensul existentei mele ca viata sa-mi poata pune o intrebare. Sau invers: eu insumi sunt o intrebare adresata lumii, iar eu trebuie sa furnizez raspunsul meu, caci altfel sunt redus la raspunsul pe care mi-l va da lumea. Aceasta este sarcina suprapersonala a vietii mele si o realizez numai cu greu."

-Jung in "Amintiri, vise, reflectii"

Wednesday, June 8, 2011

Minuni de nedescris

"Telul indianului nu este desavarsirea morala ci atingerea conditiei de nirvana. El vrea sa se elibereze de natura si, in mod corespunzator, sa ajunga si in meditatie la starea fara imagini, la starea de vid.

Eu, dimpotriva, as dori sa ma mentin in contemplarea vie a naturii si imaginilor psihice. Nu doresc sa fiu eliberat nici de oameni, nici de mine, nici de natura; caci toate acestea sunt pentru mine minuni de nedescris.

Natura, sufletul si viata imi apar ca o desfasurare a divinitatii... si ce mi-as putea dori mai mult? Pentru mine, sensul suprem al fiintei poate consta numai in aceea ca ea este si nu in aceea ca nu este sau ca nu mai este."

-Jung in "Amintiri, vise, reflectii"

Tuesday, June 7, 2011

Almond

If we're all nuts anyway, may I pretty please be an almond?
;)

Monday, June 6, 2011

De ce se imbolnavesc oamenii

"Am constatat adesea ca oamenii se imbolnavesc de nervi atunci cand se multumesc cu raspunsuri insuficiente sau false la intrebarile vietii. Ei cauta pozitie, casatorie, reputatie, succes exterior si bani si raman nefericiti sau nevrotici, chiar daca au obtinut ce cautau. Asemenea oameni sunt inclestati de obicei intr-o prea mare ingustime spirituala. Viata lor n-are destul continut, n-are sens.

Daca pot evolua catre o personalitate mai cuprinzatoare, de cele mai multe ori le dispare si nevroza.

De aceea ideea de dezvoltare a avut pentru mine de la bun inceput cea mai mare insemnatate."

Jung in "Amintiri, vise, reflectii"

Friday, June 3, 2011

Multi-mama

"Ca orice arhetip, si cel al mamei are o multime imprevizibila de aspecte. Amintesc numai cateva forme mai tipice:
  • mama si bunica proprii;
  • mama vitrega si soacra, orice femeie cu care exista vreo relatie, doica, strabuna si femeia alba, in sens mai inalt, figurat, zeita, in special mama lui Dumnezeu, Fecioara (ca mama intinerita, de exemplu Demetra si Core);
  • Sophia (ca iubita-mama, eventual si ca Cibele-Attis, sau ca fiica-iubita);
  • telul dorintei de mantuire (paradis, imperiu divin, Ierusalimul ceresc);
  • in sens extins Biserica, Universitatea, orasul, tara, cerul, pamantul, padurea, marea si apele statatoare;
  • materia, lumea de dedesubt si luna, in sens restrans ca loc al nasterii si conceptiei ogorul, gradina, stanca, prapastia, copacul, izvorul, fantana adanca, cristelnita, floarea ca vas (trandafir si lotus);
  • ca cerc magic (mandala) sau ca Cornucopia (ND, adicatelea nota lui danonino :P : cornul abundentei);
  • in sensul cel mai restrans uterul, orice forma tubulara (de exemplu filetul);
  • Yoni;
  • cuptorul, vasul de gatit;
  • ca animale vaca, iepurele si orice animal care ajuta.
Toate aceste simboluri pot avea un sens pozitiv, fast sau un sens negativ, nefast. Un aspect ambivalent este zeita destinului (Parce, Gratii, ursitoare), nefast este vrajitoarea, balaurul (orice animal serpuitor si devorator ca pastele mare si sarpele); mormantul, sarcofagul, adancul apei, moartea, cosmarul si spaima copiilor (Empusa, Lilith).

Aceasta enumerare nu are pretentia de a fi completa, ea indica doar trasaturile esentiale ale arhetipului mamei. Proprietatile sale sunt "maternul": pur si simplu autoritatea magica a femininului; intelepciunea si inaltimea spirituala dincolo de ratiune; ceea ce e bun, ceea ce protejeaza, datator de crestere, fertilitate, hrana; locul transformarii magice, al renasterii; instinctul sau impulsul care ajuta; secretul, ascunsul, obscurul, prapastia, lumea mortilor, inghititorul, seducatorul si otravitorul, ceea ce trezeste teama."

-Jung in "Aspecte psihologice ale arhetipului mamei" din volumul Arhetipurile si inconstientul colectiv

Thursday, June 2, 2011

Femeia partial feminina

"Femeia care se lupta cu tatal ei are mereu posibilitatea vietii pulsional-feminine, caci ea respinge doar ceea ce ii este strain. Dar daca se lupta cu mama sa, ea poate, cu riscul prejudicierii instinctelor, sa atinga o constiinta mai inalta, caci prin mama ea neaga si intunecimea, pulsionalitatea, echivocitatea, inconstienta propriei ei fiinte. Datorita claritatii, simtului practic si masculinitatii sale, aceasta femeie poate fi intalnita deseori in pozitii importante in care feminitatea ei materna descoperita tarziu, condusa de o minte rece, dezvolta o eficienta binecuvantata.

Dar nu numai in exterior se afirma rara combinatie de feminitate si minte masculina, ci si in domeniul intimitatii sufletesti. Ea poate sa joace, ca o conducatoare si sfatuitoare spirituala a unui barbat, ascunsa lumii exterioare, un rol important ca spiritus rector invizibil. Datorita calitatilor ei, ea este mult mai transparenta decat alte forme ale complexului matern pentru barbat si de aceea lumea masculina va proiecta asupra ei complexe materne benigne.

Prea-femininul sperie un anumit tip al complexului matern masculin, care se caracterizeaza printr-o mare delicatete a sentimentului. De aceasta femeie el nu se teme, caci ea construieste punti pentru spiritul masculin pe care el poate conduce in siguranta sentimentul pe celalalt mal. Ratiunea ei articulata insufla incredere barbatului, un element care nu trebuie subestimat, care lipseste de multe ori din relatia masculin-feminin. Erosul barbatului duce nu numai in sus, ci in acelasi timp si in jos, spre acea infioratoare lume intunecata a unei Hecate si a unei Kali, de care ii e groaza oricarui barbat spiritual. Ratiunea acestei femei ii va fi o stea in intunericul lipsit de speranta al unei aparent nesfarsite poteci gresite."

-Jung in "Aspecte psihologice ale arhetipului mamei" din Arhetipurile si inconstientul colectiv

Wednesday, June 1, 2011

In mod sigur, copilul.

"In mod sigur, copilul care incepe scoala la sase ani, nu e, in orice sens, nimic altceva decat un produs al parintilor sai, desigur dotat cu o constiinta a Eului in germene, dar incapabil sa-si manifeste intr-o masura oarecare individualitatea. Suntem deseori tentati sa-i socotim pe acei copii deosebit de ciudati si recalcitranti, de neascultatori sau de greu educabili ca fiind foarte individualizati si inzestrati cu o vointa proprie. Este insa o iluzie. In astfel de cazuri ar trebui cercetate mediul parintilor si conditiile psihologice ale acestuia si s-ar descoperi, aproape fara exceptie, ca singurele cauze variabile ale dificultatilor copilului sunt la parinti. Particularitatile lui perturbatoare sunt mai putin expresia fiintei sale proprii cat reflexul influentelor perturbatoare ale parintilor."

-Jung in "Importanta psihologiei analitice pentru educatie" din volumul Dezvoltarea personalitatii