Monday, May 2, 2011

Poveste despre o bucata de cer si-un om

Chiar la inceput de ianuarie, acum patru ani, mi-a cazut in cap cea mai mare bucata din cerul de deasupra mea, cea mai mare bucata pana atunci. Alesesem prost. Si facusem deja ceva schimbari majore pe baza alegerii proaste. Daca as fi vrut eu, ar fi cazut bucata mai devreme, de prin octombrie. Da' eu am vazut-o si am dat ceva role de banda adeziva pe ea, sa stea acolo ca nu cad asa usor bucatile de cer, le fac eu ceva sa stea. Drept e ca am facut.

Sa vezi soc initial. Cine a mai pomenit sa cada halci de cer? Hai, meteoriti, pietricele mai cazusera. Dar halci intregi??? Bucata aia de cer mi-a facut un cucui fenomenal. Nu doar in cap, asa, peste tot. Aveam cucui pana si pe sistemul de percepere a lumii, iar cel de intelegere a sinelui era franjuri. Ii mai innodam eu pe furis, sa mai reziste putin, ca altele erau prioritatile pe ordinea zilei. Da, cam ca lipitul cerului cu banda adeziva, doar ca acum era mai usor. Cand lipesti cerul tre' sa stai cu mainile ridicate in sus multe ore pe zi si te cam lasa muschii. Asa, pe interior nu se vede ca-ti tremura tot.

Cateva luni m-am tot framantat. Ce fac eu cu bucata aia de cer? Mai e safe sa stai undeva unde cade cerul pe oameni? E rentabil sa tot repari cer de unul singur? Si daca o sa cada de tot? Ce ne facem, stimabilo? De fapt ce te faci.

Ca de obicei, eu stateam si ma fierbeam si nu alegeam nimic pentru ca singura solutie era prea grea, prea radicala si mi se parea ca ar insemna un esec. Ca de obicei, s-a intamplat ceva. Ceva nebun de tot insa dupa ce s-a intamplat si am realizat cat de nebun a fost si cat de unlike me, am inteles: era portita de iesire.

Cam pe vremea asta am vazut iesirea si am inteles.


Poate ca era de asteptat, poate ca nu: am vazut portita, am inteles-o dar nu am iesit. Vezi tu, omul care lipeste cerul cu banda adeziva nu se lasa convins asa, cu una cu doua. E de-ala care crede ca e tare de tot si rezolva orice daca ii dai un punct de sprijin suficient. It ain't over till the fat lady sings, till the bell rings... mai gaseam eu.

Si-am mai stat. Chinul de pe lume. Am zile intregi din acea perioada pe care nici nu mi le mai amintesc. Le-oi fi dat delete cu premeditare. E confuz rau sa stai intr-un tarc in care ti-a cazut cerul in cap, sa vezi iesirea, sa intelegi ca ti-a plantat-o sub nas cineva de sus, ca prea erai fraiera. Ajungi sa te confuzezi si tu. Sa vrei sa fugi si de tine, sa stai undeva sub o patura, facut ghem, pana se mai limpezesc apele. Partea nasoala e ca de tine nu prea ai cum sa fugi. De-aia e bine sa te gasesti macar simpatic :P


Si stau acum, la patru ani dupa si zambesc. Mi-e destul de bine, atat de bine cum nu credeam sa-mi mai fie. Am iesit pana la urma. Am adunat amintirile din tarc (sunt mai sentimentala asa :) ), le mai am si acum si imi sunt dragi, le-am adunat si am plecat. Nu a fost prea liniar sau prea bland drumul dinspre tarc spre restul lumii. M-as fi intors. Ma uitam asa de la departare, ma apropiam, ma uitam cu neincredere la omul de la intrarea in tarc. Iar facea semne de chemare si spunea vorbe dulci si blande, de momeala. Odata am si intrat putin, din fericire am rupt-o la fuga inapoi repede.

Here I am now. Intreaga, ba chiar cu completari si adaugiri, fara cucuie, am facut si niste tesaturi de toata frumusetea din franjurii aia. Acum cerul de deasupra mea sta frumos-coz la locul lui, asa cum trebuie sa faca un cer.

Am invatat multe: ca cerul nu se lipeste cu banda adeziva, indiferent cate role; ca in primul rand nu se intra intr-un tarc, oricine ar sta frumos la usa si te-ar pofti; ca atunci cand ai de luat o decizie treaba ta nu se termina cu analiza ci se termina abia dupa ce ai actionat, de preferinta cat mai repede; ca e o problema mare daca a cazut cerul doar pe tine si nu stateai chiar ca Robinson in tarcul respectiv; ca de regula daca esti fraier, exact cum i se face pasarii oarbe cuib, ti se vor pune si tie sub nas solutii si portite de iesire; ca e bine sa le folosesti; ca absolut toate cucuiele se repara, asta sa fie problema cea mai mare...; si mai ales ca daca ti-a cazut intr-o buna zi in cap o halca de cer si ti-ai revenit si nu ai murit si acum povestesti despre asta si extragi lectii esti destul de tare, high five!

Ma bucur ca mie mi-a cazut cerul in cap atunci. La fel ca cei care isi iau inima-n dinti si intra primii la examenele orale, pot spune si eu ca am scapat :) Cine stie ce s-a intamplat cu restul de cer, ramas in dezechilibru pronuntat.

2 comments:

Gia said...

si mie mi-a cazut o bucata mare de cer in cap dar nu dintr-o data. mai intai a inceput sa pice tencuiala. am ridicat din umeri. apoi cate o bucata mai mare. mi-am deschis umbrela roz. care intr-un final a ajuns gaurita. la fel ca si mine, apoi. din fericire eu nu am intrat in niciun tarc, am tot incercat sa plec dar m-am intors inapoi sub ploaia mea draga de caramizi albastre. pana la urma s-a oprit. si eu am iesit mai desteapta de acolo :)

poate uneori avem nevoie de caderi de genul asta... fiindca daca ele s-au produs e si vina noastra si trebuia sa primim o lectie. bine ca am scapat :)

imbratisam fata cea noua :)

Danonino said...

Oooo, daaaa, pai nu ni se intampla decat lucruri care ne ajuta sau ne invata. Asa ziceam si eu, bine ca am scapat si am si invatat :)