Tuesday, May 31, 2011

Monalisa cea naiva si Eroul ambiguu

"Exista acum tipuri feminine care par astfel facute de natura incat sa gazduiasca proiectiile animei. S-ar putea vorbi aproape de un anumit tip. Indispensabil este asa-zisul caracter de "sfinx", ambiguitatea sau plurivocitatea; nu o nedeterminare vaga in care nu se poate pune nimic, ci una promitatoare, avand tacerea vorbitoare a unei Mona Lisa- batrana si tanara, mama si fiica, de o castitate indoielnica, copilaroasa si de o inteligenta naiva care dezarmeaza barbatii.

Nu orice barbat cu spirit adevarat poate fi animus, caci el trebuie sa aiba mai putin idei bune cat mai multe vorbe bune, vorbe pline de sens care pot sugera multe lucruri nerostite. El trebuie sa fie si putin neinteles sau macar sa se afle intr-un fel oarecare in opozitie cu mediul sau inconjurator pentru ca ideea de jertfa sa-i poata fi atribuita. El trebuie sa fie un erou ambiguu, unul cu posibilitati (...)."

Jung in "Casnicia ca relatie psihologica" din volumul Dezvoltarea personalitatii

Unde e ambiguitate, punem de la noi. Principiul inchiderii din legile gestaltiste ale perceptiei: daca o figura/forma cunoscuta are portiuni care lipsesc, avem tendinta de a umple aceste lipsuri si de a crea o intregime. Si de unde sa punem petice daca nu taindu-le din surplusul nostru.

Monday, May 30, 2011

Mijlocul vietii

Pentru ca am ereditate buna si ceva deprinderi antiaging, mijlocul, fie el si metaforic, al vietii mele va fi pe la 47 de ani (:P) Bine, si pentru ca imi doresc tare mult sa fiu bunica. Pentru cat mai multa vreme.

Indepartarea de mijlocul proprie-mi vieti nu ma impiedica de la a admira varsta la care poti sta calm in punctul din care ai cea mai buna panorama asupra intregii tale vieti. La mijlocul vietii, cu mainile streasina la ochi, intelegi cum ai ajuns acolo, din ce esti construit, ce poti face si ce nu poti face. Poti intrevedea cum o sa continue. Intelegi cu blandetea de care varsta tanara e prea rar capabila.

"Mijlocul vietii este momentul de maxima dezvoltare, in care omul, cu intreaga sa forta si vointa, se mai afla inca in miezul operei sale. Dar tot in aceasta clipa se mai lasa si seara, incepe cea de-a doua jumatate a vietii. Pasiunea isi schimba fata si-si ia numele de datorie, vointa devine inexorabil necesitate, iar cotiturile drumului, care inainte erau surprize si descoperiri, devin obisnuinta. Vinul a fermentat si incepe sa se limpezeasca."

- Carl Gustav Jung

Friday, May 27, 2011

That's amore- de weekend minunat

Zau daca imi mai amintesc ce-am visat. Doar ca m-am trezit cu urmatoarele versuri in cap, de unde inteleg ca era de bine:

"Bells will ring
ting-a-ling-a-ling
ting-a-ling-a-ling
And you'll sing Vita bella
Hearts will play
tippy-tippy-tay
tippy-tippy-tay
Like a gay tarantella"



Si nu e prima oara in ultima luna. Bag de seama ca neuronii mei dau petreceri in serie in loc sa doarma si sa se refaca, cum procedeaza orice tesut care se respecta.

Cum nu ma topesc dupa nimeni lately, o iau doar ca pe un semn de veselie. La urma urmei, ce cantecel mai bun de fredonat peste weekend, dupa cum urmeaza: sub dus, sub prosop, cu mana pe ibric, cu mana pe fundul rotund al jumatatii, cu vantul in par pe bicicleta, cu labutele lacome pe niste coperte de carti, lenes la final de zi, rastignit pe canapeaua moale si primitoare, cu obrazul pe perna calduta... zzzz...

Sa ai un weekend fabulos si proaspat!

PS: "when the world seems to shine like you've had too much wine", you probably did have too much wine. Wash it down with a big glass of water :P

Thursday, May 26, 2011

Mai luminos, pe scari in jos

Aseara alergam in jos pe scari, pe intuneric. Nu aprind niciodata lumina pe scara cand sunt singura.

Imi place sa observ cum mi se obisnuiesc ochii si incep sa distinga din ce in mai clar in intuneric. Imi place cum picioarele mele cunosc treptele. Imi place cum aud, intr-o departare data de amintiri, tropaiturile agitate si alerte cu care urcam in copilarie, sa beau repede putina apa si apoi sa cobor, la fel de tropait si agitat, ca daca ma prindea mama in casa nu ma mai lasa sa plec inapoi la joaca. Si imi place cum miroase. A praf, a cald si putin a mancare.

In scara pe care locuiesc e foarte liniste, nu prea mai sunt copii (din pacate) si aia care sunt sunt prea cuminti. Niciu' si cu mine galopam ca niste barbari cand eram mici. Pe copilasii astia nu-i aud niciodata. Sigur ei sunt mult mai putin urecheati. Dar de ce sa comparam :)

7 grupari a cate 7 trepte. In prima zi de scoala din viata mea am gasit o bancnota de zece lei pe primele trepte, de langa usa doamnei Orzescu. Eram cu mama de mana si cu niste rotocoale infioratoare si albe in par. Mama a zis sa ii iau, inseamna ca invatatura imi va aduce bani. Adi, prietenul meu de la gradinita, de mana cu care am infruntat primele zile chinuitoare de scoala s-a stricat de ras vazandu-ma cu rotocoalele alea in cap.

In zona in care stau as iesi oricand pe strada noaptea, fara pic de teama. E la mine acasa.

Si uite-asa ajung la un gand pe care l-am avut in timp ce topaiam in jos pe scari, aseara. Nu ar trebui sa facem la fel cu oamenii. Sa nu mai aprindem lumina sa-i vedem clar doar pentru ca ne sunt familiari. Fie ca ii cunoastem de multa vreme (si uitam sa mai facem upgrade, desi ei au ajuns deja la v.03.08) fie ca doar ii simtim teribil de familiari.

Cu oamenii e bine sa stam mereu cu lumina aprinsa. Sa ii vedem, sa ii observam cu atentie. Analog ei.

Pentru un efect de baie mangaietoare de lumina specialistii recomanda cateva surse de lumina blanda si calda atent plasate in cateva locuri din incapere. Asta sau un candelabru elegant, cu brate lungi si gratios rotunjite. Niciodata o lanterna in ochi, o frontala folosita la nivelul maxim sau un ciot de lumanare. Sa construiesti o atmosfera e mai bine decat sa rezolvi, fals si pe fuga, crize. Sa introduci raze de lumina din respectul si eleganta folosite social in penumbra intimitatii in care prea des presupunem ca putem aboli orice regula ar putea fi cel putin o solutie pentru o viata mai placuta.

Wednesday, May 25, 2011

Miriapod oare?

Ma uit cu atentie la picioarele mele. Sunt doua. M-am nascut om normal. Ma uit cu atentie la picioarele ei. Impartim o buna parte din bagajul genetic. Si ea e normala. Are doua picioare. Ma frec la ochi. Nup, nimic schimbat. Tot doua.

Sunt clipe in care cu greu imi pot reprima un gand. Niciu' pare a avea si ceva gene de miriapod. Nu vreau sa stiu cum s-a intamplat. Desi foloseste o singura pereche de papuci de casa, desi am vazut cu ochii mei cum iese din cada intai cu un picior, se dezechilibreaza usor (dovada incontestabila a faptului ca de cealalta parte a peretelui cazii sta un alt picior, unul singur, care se chinuie sa nu alunece) si apoi il aduce langa primul si pe celalalt (unicul celalalt), desi are in sifonier numai pantaloni obisnuiti :).

E singura explicatie care sta in picioare (haha) pentru numarul urias de perechi de sosete pe care le poate folosi intr-o singura saptamana :) Cand isi reface CV-ul am sa o sfatuiesc sa noteze si asta la rubrica de (alte) abilitati.

PS: stii ce se intampla cand se intalnesc pe strada doi miriapozi? Dau mana si dau mana si dau mana si dau mana si dau mana...

Tuesday, May 24, 2011

You will be unique

"What does tame mean?

It is something which is too often forgotten, said the fox. It means to establish ties.

To establish ties?

That's right, said the fox. To me, you are still just a little boy, like a thousand other little boys. And I have no need of you. And you have no need of me either. To you, I am just a fox like a hundred thousand other foxes. But if you tame me, we shall need one another. To me, you will be unique. And I shall be unique to you."

:)

Friday, May 20, 2011

Comunicare si tamponari

Lucrurile se misca repede de tot in ziua de azi. Si noi cu ele, ca sa nu ramanem in urma iar din vartejul rezultat intelegem doar fragmente. Ieri aveam ultima lectie de condus si l-am impresionat pe domnul instructor cu o frana de nota zece la o trecere de pietoni. Nu si-a revenit bine din impresie, nici eu din zambetul lui daruit cu zgarcenie cand un domn cu o masina putin cam mare a intrat in noi din spate.

Stimabilul pieton s-a speriat mai tare ca toata lumea si mi-a declarat usor rusinat ca bine ca a intrat in mine ca altfel intra in el :) Cumva ma indoiesc, sa intri intr-o masina e mai la indemana pentru ca o stii ca are obrazul gros, din tabla si alte aliaje. Pe langa oameni mergi mai cu grija, ei sunt fragili si se sparg usor, fara a se indoi in prealabil.

Ciudat, eu ma misc mult prea incet. Principalul motiv pentru care ma preocupa alimentatia si obiceiurile anti-aging este ca am observat ca am un delay fenomenal fata de restul oamenilor normali. Si vreau sa-mi asigur macar o lungime adecvata a vietii, sa pot face si eu ce fac ceilalti intr-un timp mai scurt. Nu radea ca eu vorbesc serios :) Danelul, ultimul melc.

Ma apuca un val inalt de recunostinta cand ma gandesc ca am in viata mea oameni cu care reusesc sa comunic frumos si curgator. Ei nu se chinuie sa ma descifreze pentru ca inteleg direct. Eu nu ma chinui pentru ca pur si simplu ii simt.

Ne facem parte din viata reciproc si impreuna si e bine si lin.

Conducem unul pe langa altul elegant, frumos, cu miscari blande si sigure. Ne intuim miscarile urmatoare sau ne lasam suficient spatiu de manevra. Ne atentionam prieteneste, civilizat. Ne zambim. Ne vedem unul pe altul, suntem atenti unul la celalalt.

Pacat ca nu avem parte de asta atat de des cat ar fi normal. Cu mult mai multi oameni conducem zmucit, ne tamponam, nu-i atentionam cand vrem sa depasim si apoi ei ne arata diverse semne variabil de nerespectuoase. Nu ne uitam in jur cu atentie si grija si nu se uita nici ei, mergem de parca ne-am fi cumparat autostrada. Si ei la fel.

Apoi ne miram de accidentele de comunicare...

Eu multumesc pentru toti oamenii pe care i-a facut dumnezeu ca pe niste piese de puzzle care se imbina perfect cu piesa de puzzle care sunt eu. Si a mai fost si dragut si i-a raspandit in jurul meu, sa-i gasesc usor si ei pe mine asemenea. Sper sa invat din toate tamponarile, astfel incat imbratisarea cu piesele potrivite sa fie din ce in ce mai placuta si mai eleganta.

Thursday, May 19, 2011

Mirosuri care imi plac

  • mirosul de caldut, fie ca vine de la un cuptor care a facut minunatii, fie ca vine de la o seara calda de final de mai;
  • norisorii aromati de deasupra ceaiului de musetel;
  • cum miroase cand rupi o bucata dintr-o paine cu ulei de masline;
  • verdeata tocata;
  • iarba proaspat cosita;
  • cardamomul;
  • untul de cacao; de fapt cred ca-mi place ca miros eu ca o ciocolata buna cand il folosesc :P ;
  • mediterraneo;
  • as a matter of fact, destul de multe parfumuri de domni (blv soir pour homme, the yummm, gustul de bomboane fondante din gaultier2);
  • teiul; ah, cum il mai astept...;
  • mirosul de praf umed al floricelelor mici si albe care impodobesc in perioada asta gardurile vii din oras;
  • mirosul de dulceata al florilor de piersic;
  • rotunjimea si completitudinea din chanel allure, de data asta for us ladies; parfumul perfect pentru cei care simt ca sunt mai multi oameni all rolled into one;
  • uhmmm, domestos. Imi place pe bune. O pasiune dubioasa pe care o impartasesc cu fostul motan Yeti, care obisnuia sa pandeasca podelele proaspat spalate si sa sa tavaleasca si rostogoleasca pe jos, cat era de mare si pufos;
  • pandispan cald; mar copt;
  • paine prajita cu unt, miere din belsug si un praf de scortisoara;
  • mirosul moale dar intepator de umezeala de la metrou; sau cand scot capacul care acopera tevile de la baie pentru a citi contoarele de apa;
  • mirosul jucaus si de mamica al orezului cu lapte si cateva visine din dulceata pe deasupra;
  • aroma usor salbatica a carnii facute pe gratar, cu (foste) lemne;
  • menta. Minunata inventie a naturii, care miroase a excursii cu bicicleta, a joaca prelunga din copilarie, a descoperire;
  • ploaia de primavara-vara;
  • cand se taie un pepene rosu sau verde, depinde de unde il privesti; daca ai nari atente si bine dresate, o sa simti cum miroase a iarba, a pamant si abia apoi a dulceata care te gadila pe cerul gurii;
  • aburii de cafea, caramelul;
  • degetele aromate cu portocale;
  • pacea si curatenia si vara din lavanda;
  • piata in lunile de toamna;
  • puisorii galbui de cateva zile;
  • eterna aroma de mosc din parfumurile cu care se da mama;
  • mirosul apartamentului, cand nu am mai fost acasa de cateva zile; nu prea mai vedem, observam sau mirosim lucrurile care ne stau prea aproape, prea mult;
  • mirosul dulce si mangaietor de carte veche, imprumutata de la biblioteca sau cumparata de la anticariat;
  • interiorul masinii de serviciu a unui domn; miroase a simplu si necomplicat, contrar personalitatii domnului respectiv, din care zau daca am inteles prea multe;
  • somnolenta din mirosul de zahar incalzit, pe punctul de a se transforma in caramel;
  • mirosul fabulos de bland si cuminte din budinca de macaroane cu branza dulce si nu doar, stafide si multa vanilie;
  • mirosul usor aseptic si medicated al uleiului de tea tree;
  • forta din argila umeda;
  • combinatia de arome a craciunului;
  • hartia;
  • lipiciul;
  • acetona si lacul de unghii;
  • mirosul umerilor incalziti de soare.

Wednesday, May 18, 2011

Mai docila

O lectie pe care se pare ca o invat cu greu este cea a docilitatii. Desigur ca pot (si de foarte multe ori si vreau) sa fac ceva ce mi se cere. Insa intotdeauna am nevoie de o garnitura de explicatii. Fara garnitura, docilitatea mimata imi sta in gat.

S-ar putea sa fiu chiar simpatica usor mai docila. Sau s-ar putea sa nu :)

Tuesday, May 17, 2011

Dance

"Dance?.... Did you say... dance?"

Monday, May 16, 2011

Inspaimantatoarele ridichi

Mai deunazi m-am speriat la piata de niste ridichi de luna. Nu au sarit sa ma atace, nu aruncau cu frunze sau bucati de mustati cu pamant in mine, nu faceau misto de mine ca sunt prea rosie in obraji si prea ciufulita (veneam de la alergat).

Doar ca erau atat de mari! Uriase. Cat niste mere normale. Cat un pumn. Cat niste rosii supradimensionate, din import. Cat o rola mare de banda adeziva, de-aia maro. Ce mai, erau un fel de culturiste din specia ridichilor.

Oare ce-or fi pus in ele? Ridichile pe care le aduce mama, puse cu mainile ei cele doua si udate doar cu apa, sunt cat 15% din teroristele pe care le-am zarit la piata.

Oare exista ridichi care se fac atat de mari prin forte proprii, pronie divina si multa apa? Inafara de cele din povesti, evident.

Thursday, May 12, 2011

Virginia Satir, Declaratie de stima de sine

Am gasit un text deosebit de dragalas intr-o carte pe care am planuit deja sa o cumpar in mai multe exemplare si sa o daruiesc unor mamici, actuale si viitoare.

Cu toate nuantele sensibile (asa e cu sufletul omului, mai mereu) de self-help care pot ridica sprancene cinice, fiecare paragraf are cel putin o idee care ne poate aduce un plus de armonie. Iar armonia e de bun si bine.

De citit si de gandit daca ii respectam destul pe cei care ne plac, mult sau putin. Daca ne respectam pe noi, cand ne placem mult si cand ne placem mai degraba putin.


"Declaratia mea de stima de sine (adica mine :P )

Eu sunt eu.

Nu mai exista nimeni pe lumea asta exact ca mine. Mai sunt persoane care imi seamana in anumite aspecte, dar nimeni nu-mi seamana in totalitate. Prin urmare, tot ceea ce emana din mine este suta la suta al meu, pentru ca eu sunt cel ce face alegerile.

Posed tot ceea ce tine de mine: corpul meu, inclusiv tot ceea ce face acesta; mintea mea, inclusiv toate gandurile si ideile; ochii mei, inclusiv imaginile a tot ceea ce vad ei; sentimentele mele, oricare ar fi ele: manie, bucurie, frustrare, iubire, dezamagire, emotie; gura mea si toate cuvintele care ies din ea: politicoase, dulci sau aspre, corecte sau incorecte; vocea mea, sonora sau linistitoare; si toate actiunile mele, atat cele indreptate catre ceilalti cat si cele directionate catre mine insumi.

Posed fanteziile, visele, sperantele si temerile mele. Posed toate triumfurile si succesele mele, toate esecurile si toate greselile.

Pentru ca posed tot ceea ce tine de mine, ma pot cunoaste foarte bine. Daca fac asta, ma pot iubi si pot avea o atitudine binevoitoare fata de intreaga mea fiinta. Apoi, pot face in asa fel incat sa actionez in totalitate pentru binele meu.
Stiu ca exista anumite aspecte in mine care ma nedumeresc si altele pe care nu le cunosc. Dar atata vreme cat ma port cu blandete si iubire cu mine pot cauta, cu speranta si curaj, solutii pentru puzzle si modalitati pentru a afla mai multe despre mine.

Felul in care arat si vorbesc, tot ceea ce spun si fac, tot ceea ce gandesc si simt la un moment dat, toate acestea sunt eu. Totul este autentic si ma reprezinta pe mine asa cum sunt in acel moment precis. Cand mai tarziu ma uit in urma la cum am aratat si la cum am vorbit, la ce am spus si am facut, la cum am gandit si am simtit, pot gasi elemente care sa mi se para nepotrivite. Pot da deoparte elementele nepotrivite, pot pastra ceea ce s-a dovedit adecvat si pot inventa ceva nou pentru ceea ce am indepartat.

Pot sa vad, sa aud, sa simt, sa gandesc, sa vorbesc si sa fac. Am instrumentele pentru a supravietui, pentru a fi apropiat de ceilalti, pentru a fi productiv, pentru a intelege si a patrunde marea de oameni si lucruri din exteriorul meu.

Ma posed pe mine si prin urmare, ma pot construi.

Eu sunt eu si sunt OK."

din "Arta de a fauri oameni", Virginia Satir, ed. Trei

Mie mi-a placut mult fraza despre acele aspecte in noi care ne nedumeresc inca. Eu una ma tot surprind. Si nu de ieri de azi. Am asa o banuiala ca nici maine nu voi inceta sa fac asta :)

Wednesday, May 11, 2011

(Mi)au simt estetic

Pisicile din zona in care locuiesc eu (mi)au simt estetic. Pisica cea cafenie sta incolacita numai pe un matiz adorabil de culoarea prazului. Ii pune in evidenta blana, vezi bine. Iar un motan jalnic alb-murdar sta ca un pasa decazut pe o dacie la fel de decazuta dar rosie. Ceea ce il face pe el mult mai putin alb-murdar.

Eu chicotesc asa, matinal si astept cu interes motanul cel rosu si falnic pe care l-am vazut dand tarcoale in fata blocului dupa o mata grasa, cenusie. I-ar sta bine pe berlina oliv. Ba cred ca si pe doamna ar prinde-o bine. Daca reuseste sa-si aburce posteriorul :P

Tuesday, May 10, 2011

Shhh...ploua...

Acum, noi avem noroc zilele astea. Ploua pe bune si putem face toaaate lucrurile bune care, se spune in popor, se fac pe ploaie. Mai putin aia cu numaratul banilor, alta treaba mai buna de facut cu mainile si cu mintea nu au gasit, zau asa...

Putem sa lenevim in papuci moi in casa, sa bem un ceai cald si iute de ghimbir, sa stam pe burta in pat citind o carte sau rasfoind multe altele in timp ce mai aranjam una-alta prin biblioteca (asta am facut eu ieri, a fost delicios, pacat de bietul amosoz ca tot pe randurile de carti din spate a ajuns, mi-ar fi placut sa ma laud putin cu colectia, cum ma laud cu domnulrushdie). Putem sa pierdem clipe uitandu-ne pe geam la frunzele verzi-verzi, sa mangaiem, sa ne bucuram de ultimele acorduri de jazz care chiar merg bine (cum vine caldura, cum jazz-ul se poticneste parca de ceva...).

Si putem sa stam in pat toaaaata ziua, facand una-alta.

Iar daca avem ghinion si nu ploua dar avem chef sa facem cate ceva din enumerarea de mai sus, se rezolva usor cu aplicatia asta: Rainy Mood.

Sunday, May 8, 2011

"...show me, homie"

De alergat dis-de-dimineata. Dimineata e un cuvant tare amuzant, ia priveste-l putin, dar scris pe hartie, cu diacritice. Nu? Pe mine ma gadila ceva cand il vad.

Iar piesa asta e fenomenala. Cica e la moda eclectismul cultural, asa mi-a spus mie Gia. Ca dupa asta la mine in mp3player urmeaza Joe Dassin. Bine ca e la moda, altfel as fi fost ciudata, lucru neobisnuit in ceea ce ma priveste.

Saturday, May 7, 2011

Deseo del dia

Ca sa vezi. Incredibil. Nu se face asa ceva. Trebuie remediat. Si inca de urgenta.

Eu nu am nicio fotografie cu mainile in sus, parul in vant si zambetul pana la urechi, intr-un lan de rapita.

Am verificat. Nici macar una.

Mi se pare adorabil acest cliseu al road-trip-urilor cu jumatatea mai buna, ce mai, daca e dispus sa faca asa fotografii, de-a dreptul jumatatea excelenta :)

Thursday, May 5, 2011

Laude rare dar gustoase

La noi astazi este zi mare. Am scrijelit-o in calendarul adorabilo-colorat de la fostul job. Ne-a laudat domnul instructor auto. Ca parcam ca niste genii ale geometriei, ca invartim de volan cu miscari de balet (tu te-ai prins ca bag de la mine, nu?), ca schimbam vitezele din poignet si nici nu mai ridicam periodic aripa, sa verificam in ce viteza suntem noi oare, ca stam destul de mult pe dreapta noastra si mult mai putin pe dreapta lor :)

Si noi am tacut malc, am zambit cu gura pana la urechi si n-am zis nici pas, sa nu cumva sa se razgandeasca. Bag de seama ca poate am si rosit, cine se uita in oglinda, eu eram cu ochii pe drum, na!

Asa zi, mai rar. De la atatea laude am ametit si m-am trezit mergand teleghidata in prima cofetarie, sa sarbatorim :) Unde se arata ca glumim, evident, noi mancam raw.

Wednesday, May 4, 2011

Constatare adulmecatoare

Cand mancam crud, curat, suntem odihniti, nestresati si nu ne ungem corpul cu tot felul de substante chimice pe care nu le-am pune pe un sandvis mirosim a rumegus. A lemn.

Ca un copac.

Tuesday, May 3, 2011

Cel mai vioi cantec amarui

Astazi sunt asa. Cantecul asta amarui si special ca ciocolata 99%.



Freylik zol zayn.

Monday, May 2, 2011

Poveste despre o bucata de cer si-un om

Chiar la inceput de ianuarie, acum patru ani, mi-a cazut in cap cea mai mare bucata din cerul de deasupra mea, cea mai mare bucata pana atunci. Alesesem prost. Si facusem deja ceva schimbari majore pe baza alegerii proaste. Daca as fi vrut eu, ar fi cazut bucata mai devreme, de prin octombrie. Da' eu am vazut-o si am dat ceva role de banda adeziva pe ea, sa stea acolo ca nu cad asa usor bucatile de cer, le fac eu ceva sa stea. Drept e ca am facut.

Sa vezi soc initial. Cine a mai pomenit sa cada halci de cer? Hai, meteoriti, pietricele mai cazusera. Dar halci intregi??? Bucata aia de cer mi-a facut un cucui fenomenal. Nu doar in cap, asa, peste tot. Aveam cucui pana si pe sistemul de percepere a lumii, iar cel de intelegere a sinelui era franjuri. Ii mai innodam eu pe furis, sa mai reziste putin, ca altele erau prioritatile pe ordinea zilei. Da, cam ca lipitul cerului cu banda adeziva, doar ca acum era mai usor. Cand lipesti cerul tre' sa stai cu mainile ridicate in sus multe ore pe zi si te cam lasa muschii. Asa, pe interior nu se vede ca-ti tremura tot.

Cateva luni m-am tot framantat. Ce fac eu cu bucata aia de cer? Mai e safe sa stai undeva unde cade cerul pe oameni? E rentabil sa tot repari cer de unul singur? Si daca o sa cada de tot? Ce ne facem, stimabilo? De fapt ce te faci.

Ca de obicei, eu stateam si ma fierbeam si nu alegeam nimic pentru ca singura solutie era prea grea, prea radicala si mi se parea ca ar insemna un esec. Ca de obicei, s-a intamplat ceva. Ceva nebun de tot insa dupa ce s-a intamplat si am realizat cat de nebun a fost si cat de unlike me, am inteles: era portita de iesire.

Cam pe vremea asta am vazut iesirea si am inteles.


Poate ca era de asteptat, poate ca nu: am vazut portita, am inteles-o dar nu am iesit. Vezi tu, omul care lipeste cerul cu banda adeziva nu se lasa convins asa, cu una cu doua. E de-ala care crede ca e tare de tot si rezolva orice daca ii dai un punct de sprijin suficient. It ain't over till the fat lady sings, till the bell rings... mai gaseam eu.

Si-am mai stat. Chinul de pe lume. Am zile intregi din acea perioada pe care nici nu mi le mai amintesc. Le-oi fi dat delete cu premeditare. E confuz rau sa stai intr-un tarc in care ti-a cazut cerul in cap, sa vezi iesirea, sa intelegi ca ti-a plantat-o sub nas cineva de sus, ca prea erai fraiera. Ajungi sa te confuzezi si tu. Sa vrei sa fugi si de tine, sa stai undeva sub o patura, facut ghem, pana se mai limpezesc apele. Partea nasoala e ca de tine nu prea ai cum sa fugi. De-aia e bine sa te gasesti macar simpatic :P


Si stau acum, la patru ani dupa si zambesc. Mi-e destul de bine, atat de bine cum nu credeam sa-mi mai fie. Am iesit pana la urma. Am adunat amintirile din tarc (sunt mai sentimentala asa :) ), le mai am si acum si imi sunt dragi, le-am adunat si am plecat. Nu a fost prea liniar sau prea bland drumul dinspre tarc spre restul lumii. M-as fi intors. Ma uitam asa de la departare, ma apropiam, ma uitam cu neincredere la omul de la intrarea in tarc. Iar facea semne de chemare si spunea vorbe dulci si blande, de momeala. Odata am si intrat putin, din fericire am rupt-o la fuga inapoi repede.

Here I am now. Intreaga, ba chiar cu completari si adaugiri, fara cucuie, am facut si niste tesaturi de toata frumusetea din franjurii aia. Acum cerul de deasupra mea sta frumos-coz la locul lui, asa cum trebuie sa faca un cer.

Am invatat multe: ca cerul nu se lipeste cu banda adeziva, indiferent cate role; ca in primul rand nu se intra intr-un tarc, oricine ar sta frumos la usa si te-ar pofti; ca atunci cand ai de luat o decizie treaba ta nu se termina cu analiza ci se termina abia dupa ce ai actionat, de preferinta cat mai repede; ca e o problema mare daca a cazut cerul doar pe tine si nu stateai chiar ca Robinson in tarcul respectiv; ca de regula daca esti fraier, exact cum i se face pasarii oarbe cuib, ti se vor pune si tie sub nas solutii si portite de iesire; ca e bine sa le folosesti; ca absolut toate cucuiele se repara, asta sa fie problema cea mai mare...; si mai ales ca daca ti-a cazut intr-o buna zi in cap o halca de cer si ti-ai revenit si nu ai murit si acum povestesti despre asta si extragi lectii esti destul de tare, high five!

Ma bucur ca mie mi-a cazut cerul in cap atunci. La fel ca cei care isi iau inima-n dinti si intra primii la examenele orale, pot spune si eu ca am scapat :) Cine stie ce s-a intamplat cu restul de cer, ramas in dezechilibru pronuntat.