Thursday, March 31, 2011

Schimb de vorbe, comunicare

Azi am comunicat excelent cu domnul instructor auto. Pentru ambii ziua s-a incheiat pe plus cunostinte asimilate.

Eu i-am facut vreo doua glume despre "ambreiaj-frana" pe care il rostea cvasi-automat, l-am facut sa rada copios si i-am povestit ce am invatat eu la cursul de astronomie (de ce sunt luminile din spate rosii, pai pentru ca rosul e ultima componenta a luminii care se raspandeste, deci e vizibila clar si cand exista un gaz/o ceata care se interpune intre emisie si ochiul receptorului) si dumnealui m-a invatat cele mai baroce injuraturi auzite de urechile mele vreodata. Asa mestesugit impletite incat depaseau cu usurinta granita barocului si mergeau increzator spre rococo.

Dumnealui imi multumeste fara exceptie de fiecare data cand turez motorul din motive inca neelucidate si, in plus, imi promite ca nu imi fura nimeni volanul, sa stau linistita.

Eu stau destul de linistita. Pana sambata ma gandesc cum sa-i spun ca nu ma cheama "Danuta", cum are dumnealui impresia, ca doar nu am facut gradinita impreuna. Cat despre injuraturi, de data asta am sa o iau ca pe o experienta de invatare, doar domnul imi este instructor :P. Insa in general domnii care injura de fata cu mine pot fi siguri ca, virtual, imi imaginez cum le aplic o pereche de labute, slap-slap, pe ambii obraji. Nu apreciez gurile bogate, decat daca stiu sa ambreiaj-frana cand le vine cate un gand neortodox.

2 comments:

Dorin said...

Fac ce fac si tot la Dan Puric ajung. Deoarece mi-am amintit de un mail care continea pasajul din cartea lui Dan Puric "Despre omul frumos" in care el povesteste cum a invatat sa conduca, m-am gandit Danutza :D, sa ti-l trimit si tie. Este amuzant si in acelasi timp profund. Pe mine unul, ca sofer si ca om, m-a pus pe ganduri. Succes cu scoala si cu examenul! Si eu am trecut prin exeprienta asta in 2002.

"Dumnezeu, iubindu-ma, ma tot pune la felurite incercari ca sa nu ma plictisesc. Asa a fost si cu soferia. Ne-am luat si noi masina. Atunci mi-a zis sotia ca ar fi bine sa-mi iau permis si eu, ca, cine stie, s-ar putea sa fie nevoie vreodata sa sofez. Pentru mine, lucrul asta a venit prea tarziu si m-am dus la prima lectie de soferie cu emotii de liceean,la un PECO, unde trebuia sa ma intalnesc cu instructorul. Tremuram rau pe marginea trotuarului, ca la bacalaureat, si il asteptam. Cel mai bun lucru era ca omul nu ma cunostea. A venit cu o Dacia de pe vremea luiCeausescu, careia, cand i-a pus o frana,chiar in fata mea,i-au sarit suruburile pe jos. Le-a adunat tacticos si le-a pus la locul lor,gnorandu-ma. Era mecanicul absolut, la intalnirea cu imbecilul absolut.

Locul mortului
Nea Ilie era plin de vaselina si avea un fes slinos pe cap. M-a citit din prima, si-a dat seama cu cine are de-a face. Daca m-ar fi cunoscut, mi-ar fi spus: «Vai, maestre, ce onorat sunt sa va fiu eu instructor!» Cand mi-a zis,fara sa se uite la mine: «Ba, asta e cheia!», am inghetat. «Fii atent, a continuat el, ambreiajul este tata, frana este mama, iar acceleratia este copilul tampit care alearga pana ce da cu capul in prima masina.» Absolut genial!

Apoi imi spune scurt: «Treci in locul meu!» Eu,speriat: «Lasa-ma, nene, ca n-am mai pus in viata mea mana pe asa ceva». «Ba, tu nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului si sa te conduca toti tampitii?» Si atunci m-am gandit sa strig si eu la poporul roman: «Popor roman, nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului si sa fii condus de toti tampitii?»

Era o adevarata resuscitare, domnule! Si imi tot repeta: «Hai, hai, invata sa conduci!» Ceea ce a urmat a fost incredibil. M-a scos direct in trafic. Si eu trebuia sa am mana pe volan, pe chei, pe schimbatorul de viteze, trebuia sa ma uit in cele doua oglinzi, dar si in ochii lui. «Unde te duci, maaa? Nu vezi unde ma bagi? O calci pe baba aia! Nu te uiti in spate? Vezi, ba, ca intra ala in tine!»

Si m-a tinut asa, de inghetam si transpiram tot, doua zile la rand! Nu mai eram sanatos! Nici un rol, in viata mea, nu m-a solicitat atat de mult si nu m-a adus intr-o asemenea stare. In a treia zi s-a linistit de tot. Statea batranul cu o mana pe volan si cu fesul pe ochi. Dormea,domnule! «Inseamna ca am inceput sa conduc bine», mi-am zis.

Crucea Sfantului Andrei
Nu l-ati vazut pe Puric disperatul intre Maestrul sau dormind si traficul din Bucuresti. Si, tarandu-ma incet-incet, am trecut pe langa un cimitir. Atunci Maestrul a deschis ochii: «Ba,vezi? Aici e o fosta eleva de-a mea!» Mie mi-a inghetat coloana vertebrala. «In cimitir?» «Pai da! Nu e singura, e cu sotul!» «Cum a ajuns acolo?» «Tot asa, ba, ca si tine, nu a oprit la Crucea Sfantului Andrei, aia pe unde trece trenul. Pai, ba, cand vezi o cruce nu te opresti sa te inchini? Treci ca animalul? Ce-o fi cu graba asta, ca tot acolo ajungi!» Omul asta m-a crestinat pe mine, teologul lui peste. Avea dreptate!

Cand vezi Crucea Sfantului Andrei, te uiti in dreapta si nu crezi nici macar in ala de-ti face semn cu steagul, ca e tara plina de prosti.Vei invata sa conduci cand vei sti sa te feresti de prosti, nu cand vei sti legea!!!"
(Dan Puric, "Despre omul frumos" - precizam sursa ca asa am invatat :P)

Danonino said...

Vaaai, genial! Imi amintesc fragmentele si cat m-au facut sa rad si sa cuget. Multumesc de reamintire. Pe-atunci nu stiam de preferinta mea viitoare pentru "copilul tampit", sper sa o mai temperez :)

PS: si pagina, si pagina :P