Thursday, March 31, 2011

Schimb de vorbe, comunicare

Azi am comunicat excelent cu domnul instructor auto. Pentru ambii ziua s-a incheiat pe plus cunostinte asimilate.

Eu i-am facut vreo doua glume despre "ambreiaj-frana" pe care il rostea cvasi-automat, l-am facut sa rada copios si i-am povestit ce am invatat eu la cursul de astronomie (de ce sunt luminile din spate rosii, pai pentru ca rosul e ultima componenta a luminii care se raspandeste, deci e vizibila clar si cand exista un gaz/o ceata care se interpune intre emisie si ochiul receptorului) si dumnealui m-a invatat cele mai baroce injuraturi auzite de urechile mele vreodata. Asa mestesugit impletite incat depaseau cu usurinta granita barocului si mergeau increzator spre rococo.

Dumnealui imi multumeste fara exceptie de fiecare data cand turez motorul din motive inca neelucidate si, in plus, imi promite ca nu imi fura nimeni volanul, sa stau linistita.

Eu stau destul de linistita. Pana sambata ma gandesc cum sa-i spun ca nu ma cheama "Danuta", cum are dumnealui impresia, ca doar nu am facut gradinita impreuna. Cat despre injuraturi, de data asta am sa o iau ca pe o experienta de invatare, doar domnul imi este instructor :P. Insa in general domnii care injura de fata cu mine pot fi siguri ca, virtual, imi imaginez cum le aplic o pereche de labute, slap-slap, pe ambii obraji. Nu apreciez gurile bogate, decat daca stiu sa ambreiaj-frana cand le vine cate un gand neortodox.

Wednesday, March 30, 2011

Portretul domnului rosu

Mai degraba scund si mai degraba apasat, domnul cu obrajii rosii parea ca dupa inca o picatura va exploda de la atata presiune interna. Avea un nas rotunjor, barbie asemenea si vreo 68 de ani. Parul alb, putin rarit, ii lasa tamplele dezgolite si se potrivea cu mersul: o impletire de lentoare cu amintiri ale vigorii de acum multi ani.

Obrajii ii erau la fel de impecabil rasi pe cat de bine imbinate erau culorile hainelor. Domnul rosu alesese culori din gama pamantiu-tomnatica. Le alesese chiar el sau poate doamna rotofeie cu mers de ratusca de alaturi. Cat despre doamna, o splendoare! O doamna mareata, desi apasata si dumneai de varsta, de greutate, poate si de boli... Nu stiu daca de la coafura inalta, cu bucle (pe un par castaniu superb, nevopsit) insa doamna avea un aer de superioritate din cele impletite in personalitatea cuiva din frageda copilarie. Spre deosebire de falsele superioritati pe care le mai folosim noi oamenii ca sa ne ascundem defectele. O brosa de aur, adorabil de desueta, ii impodobea pieptul generos si contribuia la aerul inainte-mentionat.

Ca intr-o arie, domnul rosu si doamna mareata se departau periodic unul de altul pentru a examina diverse obiecte decorative dintr-un urias altar consumerist bucurestean. Apoi reveneau unul langa altul si schimbau impresii. Doamna era incontestabil mai guresa (lucru care se imbina excelent cu coafura) iar domnul mult mai tacut (aidoma culorilor pe care le purta).

Ciudat, cand reveneau unul langa altul pareau el mai rosu si mai apasat si ea mai putin mareata si mai mult agresiva.

Ochii domnului cel rosu, un caprui cu ceva alama si verde, s-au oprit asupra unei rame foto. O studiaza cu atentie. O studiaza si cu mainile. O intoarce, o rasuceste, o priveste in lumina. Mi-e drag de dumnealui dintr-o data. Pentru ca si eu fac la fel. Nu pot lua o decizie fara sa pipai in prealabil. Chiar si obiecte care nu au nevoie de pipait, cum ar fi hartia colorata, plicurile cu bule si cartile. Doamna mareata si guresa se apropie curioasa, ce-i draga? Ia uite la rama asta foto, ar fi potrivita pentru poza aia cu... (nu am inteles clar numele) si Alina, aia de la nunta, draga. Hai draga, lasa rama si sa nu mai aud de fufa aia. Domnul a lasat rama cu ceva parere de rau si eu am pufnit in ras, de la departare. "Fufa" este un cuvant care gadila si, pentru o clipa, a facut-o mai accesibila maselor de muritori de rand pe doamna mareata si guresa.

Cine o fi fost fufa cu numele mangaietor de Alina? Vezi tu, mi-e greu sa-mi imaginez ca un nume cu valente de mana racoroasa pe frunte ar putea fi potrivit cu un caracter feminin care umbla creanga. Banuiesc ca nici domnul cel rosu nu credea ca Alina fusese vreo fufa. "Ei, draga, si tu...". Nu a spus mai mult. I-o fi fost draga Alina. Nici eu nu as fi riscat sa o supar pe doamna mareata si guresa. Imaginatia mea mi-a spus ca Alina le-o fi fost nora sau viitoare nora candva, not anymore, si astfel iritarea doamnei gurese s-a potrivit perfect in puzzle. Si dumneai avea exact aspectul de mama generatoare de complex matern cu premeditare :P

Acum indesat insa probabil in tinerete bine facut, cu manecile sacoului mult prea lungi, acoperindu-i palma grasuta, domnul cel rosu s-a indepartat dupa doamna guresa care, chiar si asa leganat, se misca iute. In departare, cand deja incepusera sa se estompeze prin marea de oameni, impaciuitor, domnul cel rosu a intins cateva degete si o bucata serioasa de maneca de sacou cu care a apucat mana grasulie a doamnei marete si gurese, taiata in feliute de (probabil) doua inele si un ceas.

Si m-am gandit ca noi, in epoca in care nu ne mai casatorim deloc sau ne casatorim fast-food, pentru 3-4 ani, nici macar nu mai intelegem cat de mult curaj presupune sa stai o viata alaturi de cineva care poate nu a ajuns sa te inteleaga, care poate te desconsidera, care poate se considera superior, cum parea a face doamna mareata si guresa... Cat de multa loialitate e implicata in a ramane si a-ti onora niste juraminte chiar daca in realitate esti mult mai putin fericit decat credeai ca vei fi atunci cand le-ai facut. Si cata toleranta si rabdare pentru a asculta de mii de ori pareri care te calca pe coada, spuse de prima persoana pe care o zaresti, de zeci de ani, in fiecare dimineata.

Cand merg la ai mei, daca imi propun sa fiu rautacioasa, pot gasi in cateva minute din interactiunile lor zeci de motive de incompatibilitate. Mama e iute si apriga, tata e lent si potolit. Tata aseaza lucrurile la milimetru si mama face in acelasi timp milioane de gramezi asezate alandala.

Apoi ma gandesc mai bine. La cati ani au petrecut impreuna, la cum isi trec zilele unul alaturi de celalalt si inca traiesc si infloresc. Ma gandesc la lasitatea mea, la teama mea de mediocritate. Eu am plecat de langa un om pentru ca esua in mod repetat si totusi nu avea nici timp, pentru ca avea prioritati aflate la ani lumina de ale mele, pentru ca nu se uita la detalii, pentru ca nu isi inalta nicaieri ramuri cu muguri si isi mai pierduse si radacinile, pentru ca se temea de nou, de explorare, de curiozitate. Si am crezut, lasa fiind, ca x ani de loialitate conditionata de toate cele de mai sus au fost suficienti :)

Sunt unii oameni care nu conditioneaza ce au de oferit si mai au si coada rezistenta la calcat repetat si jos palaria pentru ei. Poate ca s-au mai ratacit cativa si prin zilele noastre, ca multi am avea de invatat de la ei.

Si iar mi-a fost drag de domnul rosu si de degetele lui impaciuitoare care parca spuneau ca imi cer scuze draga ca te-am calcat pe coada si hai sa fim iar prieteni. Ca mai avem ceva ani de dus impreuna.

Saturday, March 26, 2011

Parfum cu dedicatie

Ce frumos ar fi sa purtam parfum numai pentru cineva anume... Vezi tu, cerceii, fusta, bratara, geanta, cravata slim, camasa aia superba cu dungi groase albe si albastre, le vede toata lumea. Le porti functional si estetic, e drept, dar le porti si social.

In ultimii ani bunul gust a devenit atat de tolerant ca purtam pentru ceilalti si bretele de sutien si partea chilotilor care se aseaza exact deasupra frumosului (cand e bine definit :) ) gluteus maximus.

Ma gandeam, dupa ce am mirosit un vartej de parfumuri ale unui vartej de trecatori (in aer liber, mind you...) ca ar fi tare special sa ne parfumam mai usor.

Doar pentru cei care ne imbratiseaza strans si-si lipesc maxilarul de gatul nostru; doar pentru cei care ne pupa pe obraz, pe bune, cu buzele, nu in vant; doar pentru cei care ne adulmeca suvitele de par si ne fac pielea ca de gaina cand tot imping cu nasul un traseu anume de piele de pe ceafa.

Sa nu ne mai parfumam social ci de drag. Si cu dedicatie. Chiar... cum ar fi sa purtam un parfum anume, dedicat unei persoane cu care urmeaza sa ne vedem? Ar trebui sa o cunoastem bine, sa-i cunoastem micile bucle, vartejuri si curgeri ale gandurilor, sa stim ca-i place cum miroase ploaia pe asfalt vara, aroma de lemn bine uscat, degetele care au frecat frunzele de menta intunecos-racoroasa sau adierea de alge, frunzisul umed si cearsafurile proaspat spalate si intinse la uscat. Sa cautam aroma respectiva si sa o purtam, ca pe un omagiu.

Pentru ca, sa recunoastem, omagii din vorbe spunem destul de rar. Ni se par patetice probabil :)

Friday, March 25, 2011

Vestiri bune despre suflet

Azi e Buna Vestire. Am o slabiciune pentru stimatul arhanghel inca de cand cu povestile Parintelui Adrian, din clasele primare. Si imi plac si vestile bune si mai e si ziua unui domn anume (happy birthday sir, may you have a cozy year ahead of you!). Ia uite cate motive de sarbatoare...

The thing is, ma gandeam eu ieri, pe cand lustruiam geamuri, tocuri, perdele, draperii, galerii, calorifere ce parte sa fac atunci si ce parte sa pastrez pentru vineri. Care vineri recte astazi este sarbatoare. Mi s-a parut ciudat gandul pentru ca, desi iubesc sarbatorile, nu-mi plac unele dintre regulile care vin la pachet cu ele. Mama se supara mereu pe mine cand spalam duminica sau in sarbatorile cu cruce rosie si imi prezicea un viitor destul de sumbru, de la atat de multe bad karma points. Iar eu ripostam cu profunditati nebanuite de genul "lasa ca nu in spalat sau ne-spalat sta credinta" si "sigur e o porunca despre curatenie care bate la fund porunca despre ne-spalat duminica".

Acum nu mai sunt asa de sigura.

Si simt nevoia sa fac o paranteza, to better explain myself. Nu am primit o educatie religioasa in familie, inafara de chestiile formale, de baza. Am citit Biblia din curiozitate intelectuala, la fel cum am citit si Coranul. Mi-au placut povestile religioase invatate la scoala, ma uitam la Cartea Cartilor si-mi placea. Nu merg la biserica, nu ma rog in mod regulat si tin post pentru ca (vreau sa) pot. I'm a subhuman, I know :)

Cu toate astea, cred ca sunt o persoana preocupata de spiritualitate. Inclin mai degraba catre misticism a la Santa Teresa de Avila, care il gasea pe dumnezeu pana si printre oale si tigai, la bucatarie. Si mai inclin si catre gradinitism, in sensul ca il gasesc pe Iisus un tip foarte misto. Ca sa nu ma fac de ras, sa raman la acest unic exemplu :) Ma simt atrasa de religiile vechi ale Orientului (zoroastrianism, baha'i), care imbinau credinta cu etica si-mi place rau de tot diviziunea muncii in randul sfintilor care se regaseste in catolicism.

Pe scurt, am o abordare destul de neconventionala si neprotocolara a credintei.

Si totusi nu mai sunt asa de sigura ca e in regula sa crezi tu ce doresti in interior, fara ca in exterior sa se manifeste forme si ritualuri ale credintei tale. Cred ca e foarte posibil ca lipsa de sens din viata moderna sa vina tocmai din lipsa ritualului. Si sa devenim, treptat, mai putin buni, mai putin oameni.

Cand spal duminica pentru ca atunci am eu timp, vopsesc ouale de pasti sambata dimineata pentru ca abia atunci ma duc la cumparaturi si ma indop cu ciocolata, amandine si aripioare de pui in postul craciunului, iar ca garnitura imi barfesc colegii si verisoara cand se lasa sec e posibil sa-mi scutur cu buna-stiinta de sub picioare insulitele de sacru pana nu mai ramane nimic. Iar eu sunt un om mai scund, in continua descrestere. E posibil.

Cred ca mai e posibil ca din forma si ritual sa creez fondul. Nu fondul religiei, nu despre religie e vorba aici. Fondul credintei, de oricare fel ar fi ea si in orice ar fi investita. Credinta pe care o generez eu deci vine din mine, din conceptul "suflet", pe care nu putem pune mana, sa-l pipaim si sa urlam ca este. Ceea ce nu-l impiedica pe suflet sa existe.

Respectand niste forme si niste ritualuri e posibil sa ma creez pe mine, intr-un mod mai asezat, mai ordonat, mai putin haotic. Generator haosul, asa o fi. Dar in suflet e mai bine sa fie putina ordine, nu ca intr-un bol cu spaghete ci ca intr-o musaca :) Straturi. Da, sigur la baza sufletului trebuie sa asezam cateva certitudini. La fel si la baza propriei noastre identitati.

Asa ca azi nu fac ni-mic. Pentru ca "e sarbatoare mare, cu cruce rosie", cum ar spune mama. Si e o sarbatoare frumoasa: arhanghelul meu preferat ii da vestea fecioarei Maria ca ea a fost aleasa sa-l nasca pe Iisus. Iar Iisus e foarte tare ;) De Buna Vestire femeile (mai ales) nu au voie sa lucreze nimic, in casa sau in afara casei.

Asa ca ma conformez si ma duc sa ma plimb, sa citesc in parc, sa fotografiez muguri, sa rad la soare. Imi mai creez putin suflet.

Saturday, March 12, 2011

Ce mai invata Rica

Cand eram mica, tare imi mai doream trei lucruri: sa am un frate mai mare, sa ma fi chemat Roxana si sa fiu si eu, una din doua, fie raraita fie sasaita. Cand am crescut am aflat ca nu se putea ioc frate mai mare decat mine (nu-mi explicase nimeni!), nu mi-a mai placut Roxana si am observat ca sunt oameni binecuvantati cu ambele "defecte" (or so they say, mie mi se par trasaturi adorabile :) ) de vorbire deodata.

Ca sa vezi cum se leaga lucrurile, azi ma duc la un workshop organizat de Fundatia Calea Victoriei, "Atelier de dictie si vorbire" pre numele lui. Daca mi s-ar fi indeplinit dorinta cu "rhhh" si mici picaturi de saliva as fi fost vedeta atelierului :P I guess. Asa, ma duc doar de fite, pentru ca mi-am propus eu sa nu ma mai puna nimeni sa repet ce-am spus, oricat de incet as vorbi. Tare ma scoate din sarite sa repet. To whom it may concern. In plus, mi-am notat pe servetelul cu dorinte pentru 2011 ca vreau sa vorbesc mai potolit. La telefon, mama ne confunda pe mine si pe Niciul, iar stimabila domnisoara are cu patru ani in minus, dezavantaj eu.

Si cum eu nu joc tenis...

PS: "la tamplar in tamplarie/ s-a-ntamplat o intamplare/ un tamplar, din intamplare/ s-a lovit la tampla tare".
PPS: si daca as fi fost raraita, nu m-as fi lasat corectata nici de-a naibii, na!

Friday, March 11, 2011

Pentru ce-am mai multumit in ultima vreme

  • pe primul loc cu aplauze, minunari, gura cascata de uimire si admiratieeeee... bebelusii! Minunate fiinte, mici si roz, cu unghii, degete, nasuc de jucarie, zeci de expresii pe minut, par fin, limba pe dinafara si toate cele.
  • lalele facute din hartie si apoi pictate cu acuarele pe masa din bucatarie, la micul dejun. Intr-o zi cu soare.
  • stilourile... ah, stilourile!
  • batonul cu lapte de la megaimage.
  • inimioarele din agrafe de hartie. Verzi, agrafele.
  • bananele bine coapte. Si bine multe (i-am cerut scuze glicemiei in prealabil...).
  • azi-maine Niciul imi va face placerea unei inchizitii printre hainele dumisale personale. L-a terminat de citit pe domnul Karim Rashid. Ohboyohboyohboy, ador sa indemn la aruncat lucruri, de orice fel ar fi ele! Sa se faca spatiu!!
  • indicatoarele auto, mai ales de cand stiu ce vor sa glasuiasca, mi se par frumoase. Pe strada ma comport sperietor de asemanator cu acum multi ani, cand invatasem sa citesc si umblam strigand cat mai tare, spre rusinea (probabil) parintilor: lapte-carne-lotoprono-tutungerie-frizerie-restaurant-alimentara.
  • linistea de dupa ce am aranjat un haos de fotografii dintr-o anumita perioada intr-un album ordonat, cu poveste cu inceput si sfarsit. Unele lucruri continua, din altele doar invatam si ramanem cu fotografii.
  • germenii de broccoli. A-do-ra-bili. Se pare ca sunt si uber-extra sanatosi. Se pot manca si de drag. Tant mieux.
  • Niciul pastreaza sms-uri din pleistocen si chiar mai vechi de-atat. Imi citeste din cand in cand. I used to be so funny in writing :)

Thursday, March 10, 2011

Acrimonie

ACRIMONÍE s. f. (Livr.) Atitudine plină de ironie usturătoare; sarcasm. – Din fr. acrimonie.
ACRIMONÍE ~i f. Atitudine plină de ironie sarcastică. /acrimonie
ACRIMONÍE s. f. caracter agresiv, caustic al cuiva, sarcasm. (<>acrimonie)

chez dexonline, desigur.


Tuesday, March 8, 2011

Abras

ABRÁȘ, -Ă, abrași, -e, adj. (Pop.) 1. (Despre cai) Nărăvaș; (despre oameni) rău, violent. 2. (Despre acțiunile omului) Fără niciun rezultat; neizbutit, nereușit. ◊ Expr. A ieși abraș = a nu izbuti. [Var.: iabráș, -ă adj.] – Din tc. abraș.
abráș (abráșe), adj.1. (Despre cai) Cu capul cu pete albe. – 2. Nefericit, nepotrivit, nereușit. – 3. Violent, nărăvaș. – Mr. abrașeu (impertinent). < Tc. (arab.) abraș (Șeineanu, II, 7; Lokotsch 9); cf. alb. abraš (Meyer 2), bg. abraš, „stropit, pătat”.
abráș adj. m. (sil. -braș), pl. abráși; f. sg. abráșă, pl. abráșe

E un om cu care tot port discutii abrase. Ii voi spune chiar asa data viitoare.

Monday, March 7, 2011

Salome vs. Cohen vs. real life -scurt amuzament-

Am citit niste Jacques Salome zilele trecute si ma tot amuz in sinea mea de o chestie. As vrea sa stiu cine ar putea scrie un cantec de iubire sau macar o mana de versuri in care sa exprime niste sentimente cuminti, echilibrate, in care pasiunea este explicata si constientizata, nu mitizata prin hiperbole si metafore. In care declaratiile se fac in limbaj non-violent si non-fuzional si caror declaratii li se raspunde pe etape lin curgatoare.



Sa-l duca cineva pe Leonard Cohen la un terapeut, sa-si constientizeze iubirea-dependenta, discursul obsesiv si dorinta patologica de fuziune :))

Ce bine ca in realitate nu traim nici in povesti, nici in cantece si poezii! Si slava domnului ca nu traim nici in cartile de psihologia cuplului si relatiilor!! In viata reala cei mai fericiti dintre noi au acces la ambele paliere, atat arta cat si psiho& self-help. Si le combina, cate o picatura de aici si una de acolo, vreo 10 picaturi de intuitie proprie, pana ajung la reteta ideala pentru ei.

PS: mie imi place "if you want a partner/ take my hand" si "if you want a father for your child/ or only want to walk with me a while/across the sand"

Sunday, March 6, 2011

Sceneta cu marturisiri inutile catre Niciu

As putea sa o banuiesc pe Niciu ca citeste ganduri insa imi amintesc de cate ori am jucat aceasta sceneta.

Eu, spasita:
-Niciule/grasuto (this is me being funny, Niciul daca se aseaza intr-o parte se poate ascunde dupa o coada de matura), am ceva sa-ti marturisesc ( si garnisesc cu un oftat adanc, pentru captatio benevolentiae).

Ea tace cateva secunde, pentru a construi putina tensiune. Apoi glasuieste:
-Ia spune, iar ti-ai luat carti/cercei. (in 90% din cazuri aceste doua variante duc la raspunsul corect)

Ma afuriseste putin si apoi imi cere sa-i arat/sa probez. Si gata, eu am marturisit si ma simt mai impacata cu lacomia mea. Pacatoasa ce sunt. Asta se intampla atunci cand nu dosesc din prima cartile. Caz in care se trezeste ea dupa o saptamana cu intrebari incomode, la care raspund dupa ce imi inghit nodul din gat: "Ia uite, un rushdie nou, asta rosu nu era aici luni seara cand m-am uitat eu."; "Da' pe hermann hesse asta cand ti l-ai luat?"

Damn... mi-l luasem de la inmedio cel multinational, de suparare intr-o seara, alaturi de salamul de biscuiti absolut genial, facut de frufru. Ar fi trebuit sa-i explic cum ma panseaza pe mine cartile si cum le cumpar pe unele pentru ca ma atrag pur si simplu de pe raft. Nu l-am citit pe domnul Hesse inca insa imi amintesc cum ma chemau margelele de sticla de pe raftul din spatele masutelor rosii. Ca niste sirene ma chemau :)

Am sa-i propun Niciului sa mai dezvoltam putin sceneta noastra, eventual sa adaugam niste aparte-uri, o sa o mai jucam multe stagiuni de-acum incolo si sa nu ne plictisim. Da.

Saturday, March 5, 2011

Ce primesti si unde arati cu degetul

Cica "Primesti ceea ce esti, nu ceea ce doresti."

Zbaaaang! Doare, nu? La cat ne place noua omuletilor sa facem atribuiri externe, recte sa dam vina pe altii sau pe circumstante pentru consecintele propriilor noastre alegeri...

In loc sa spunem "e vina mea", "atat m-a dus capul deocamdata", "nu pot/stiu sa fac asta". Dam vina pe altii pentru ca nu ne plac (pe noi, maretii!) in loc sa ne gandim ca trebuie sa ne facem un upgrade. Aratam cu degetul inspre altii pentru ca e o miscare mai usoara decat sa-l rasucim inspre noi.

Stii ce? Du-te in fata oglinzii si arata acolo cu degetul! Doar acolo ai dreptul.

Ar merge si o continuare: daca vrei sa primesti mai mult/mai bun, fii mai mult/mai bun.

Friday, March 4, 2011

Spune-mi, draga mea

Imbatranesc si ma inmoi, de buna seama. De cateva luni mi-e drag sa mi se spuna "draga mea" sau "draga". Inainte mi se parea strict apanajul batranelor doamne cochete, care poarta palarie si merg pe strada tinandu-se de brat si povestind despre dulceturi, dantele si flori uscate de musetel.

Curios, universul ma rasfata des cu acest apelativ. Exact de cateva luni incoace. Nu am facut nimic pentru a fi mai draga-si mai draga insa incep sa imi doresc sa fac.

Curios, cam asa functioneaza si dresajul :)

Thursday, March 3, 2011

Sa-i iei in brate si sa-i tii acolo strans

Exista pe lume un anumit gen de oameni adorabili de-a dreptul. Sunt in general dragalasi, indiferent de varsta. Au o privire curioasa si vioaie dar in acelasi timp blanda si adesea gesturi putin copilaresti. Pe oriunde se duc, lasa parca vapori de prospetime, ca de iarba taiata. Se misca intr-un mod inocent si privesc lumea cu mirare si minune. Se bucura de atat de multe lucruri incat energizeaza orice spatiu in care se afla si orice om care are onoarea de a le sta alaturi fie si pentru cateva minute.

Nu stiu daca viata este mai blanda cu ei pentru ca ii iubeste mai mult, insa asa pare: ca niciodata nu i-a ranit nimeni. Din ochii lor cafenii, mierii sau albastri parca ies stelute, curcubee, focuri de artificii si floricele de lavanda. De fapt, viata fiind destul de impartiala, au fost si ei raniti, asta cu siguranta. Ca si tine si ca si mine.

Doar ca acel ceva din ei care miroase a iarba proaspata, acel ceva care lanseaza stelute si sclipiri i-a ajutat sa nu lase in urma fragmente de suflet odata cu fiecare rana, pana ramane sufletul usor beteag.

Ei bine, pe genul asta de oameni, daca ai sansa sa ii cunosti si ei sa faca parte din viata ta, iti vine, cand ii zaresti, sa ii strangi in brate si sa-i tii acolo, ca sa fii tu sigur/a ca nu vor pati nimic rau niciodata. Ca nu vor plange, ca nu vor dispera, ca nu vor mai crede, ca nu vor fi nicicand asa, doar ca sa fie si sa ocupe spatiul fizic.

Am onoarea sa cunosc nu doar unul ci trei astfel de oameni. Si da, de teama mea de ce ar putea pati ei imi vine sa-i tin in brate si sa nu le dau drumul. Doar ca nu fac asta. Dar tare as vrea. Imi explic mie insami ca ei, pentru ca au acel lucru in sufletul lor, se descurca oricum cu mult mai bine decat m-as descurca eu.

In orice caz, cand ii prind ii imbratisez intotdeauna strans. Astfel ma protejeaza ei pe mine pentru cateva secunde, sau cel putin asta imi imaginez. Avantaj eu :P


Azi mi-am petrecut cateva ore cu unul dintre acesti oameni. Mi-a reamintit cat de usoare sunt de fapt toate in viata. Cum se aseaza totul exact cand si unde e mai de folos. Si ca uneori minunile au trei saptamani si se alinta si se schimonosesc si isi descopera mainile si le place sa fie frecate pe burtica.

Daca ai si tu prin viata ta astfel de minuni de oameni, stai pe langa ei. Si ajuta-i cat poti sa-si pastreze acel lucru din sufletul lor care miroase a iarba proaspata si lanseaza stelute si sclipiri.

Nu le deschide tu ochii catre realitate, chipurile. Realitatea lor bate adesea la fund realitatea ta. Mai bine fa excursii cat mai dese in realitatea lor. E all-soul-inclusive.