Tuesday, February 8, 2011

Licoarea cu numele meu

Aseara mi-am baut, cu un aer teatral de condamnat la moarte, ultimul ceai de musetel. In timp ce o asteptam pe Niciu' sa se intoarca din drumurile zilnice, mi-am recitat si poezia despre musetel. Am invatat-o de la Elena. Zice asa:

Margareta e o floare
Si-are-un frate mititel.
Mama face ceai din el
Si il cheama Musetel.

Mareata poezie, intr-adevar. Acum te poti opri din aplauze, multumesc din suflet.
Am scos din lista si menta (suferinta usor mai mare decat cea pentru musetel) si ceaiul. Verde, alb, negru. Suferinta crunta. Am in dulap un Pai Mu Tan fabulos si un Masala to die for. Ne gustam in sase luni, guys, pana atunci doar ne mirosim si ne mangaiem (hmmm, asta suna usor ciudat...)

Cunoscatorii s-au prins deja, acum isi pot da drumul. Necunoscatorii sa afle pe aceasta cale ca fac un tratatament homeopat. Homeopatia e perfecta pentru mine: e genul de medicina for believers. E buna si pentru omuletii suferinzi de inflatie a ego-ului. Eu de exemplu am primit o sticluta cu o licoare creata special pentru mine, pe care scrie, mare, numele meu. Acum, ca ma gandesc, s-ar putea ca being a believer sa nu se pupe prea bine cu inflatia de ego... Nu stiu ce sa zic, eu am un ego moderat de inflationat. Ca orice prim nascut.

Pe langa dorul apolodorean de coledzi (tocmai eu, neicusorule... :) ), imi e dor de musetel si dor de ceaaai. Pe ceai pot sa-l pipai, sa-l adulmec. Pe coledzi nu prea.

PS: daca as fi eu homeopat, si bine ca nu sunt, as lipi pe sticlute cate un sticker care sa spuna "Bea-ma." Posibil sa-mi strice reputatia dar nu m-as putea abtine.

3 comments:

Miha said...

Si eu stiu poezioara asta, de la mama. Mie nu-mi placea deloc ceaiul de musetel, biacs!

Danonino said...

Mdaa, se pare ca doar eu am crescut fara sa citesc Aventurile lui Habarnam si fara sa invat poezii adorabile. Not funny.

Cred ca atunci cand eram mica nici mie. Acum lucrurile stau altfel :)

Miha said...

Nu ai citit Aventurile lui Habarnam? Ai crescut departe, pe Marte??!?