Sunday, February 27, 2011

"Turandokht"

Azi mergem sa o vedem pe prea pretentioasa printesa Turandot si sa aflam ce e de fapt "gelo che ti da foco" :)

Saturday, February 26, 2011

Poveste din buzunarele Niciului

Niciu este o fiinta cu totul si cu totul deosebita. Pe langa ca e dragalasa si foarte generoasa (desi adesea nu observa sclipirile mele de geniu umoristico-lingvistic si atunci ma vad nevoita sa le reiau si sa le subliniez iar asta nu e deloc amuzant) are si puteri magice. Germinatoare.

Si pentru ca ar fi ciudat sa-i rasara chestii din par sau de dupa urechi, Niciu a ales varianta cangur. Isi foloseste buzunarele pe post de marsupii magice. In buzunarele ei germineaza nestingherite, in deplina armonie si fratie proletara cartoane, bilete de autobuz, flyere promotionale, pietricele, scoici, nisip; jumatati de cercei gasiti sau jumatati de cercei pierduti, margele stinghere si odata am gasit chiar o copeica. Umbla mult Niciul, part of her life-description.

Revenind: bucati de biscuiti, etichete, boabe de orez (poate participa frecvent la casatorii civile secrete), banuti, ramurele si resturi de frunze uscate. Deasemenea pungute autoadezive in mormane, elastice cu care se leaga borcanele de dulceata fara capac, hartii variate si servetele. Deunazi am gasit o scoica, venita probabil in vacanta la ski. Ambalaje de bomboane, fulgi de nuca de cocos si samburi de curmale. Post-it-uri, capete de creion, abonamente si fire de par din cositele-i proprii.

Daca intr-o buna zi, pe cand ii voi baga hainele la spalat, ma va apostrofa un melc (care va iesi de dupa trunchiul unui baobab, evident) pentru depasirea vitezei de bun simt intr-o sambata dimineata, ei bine, eu nu voi fi surprinsa si il voi saluta politicoasa si-i voi ura un calduros "toate cele bune" (pe care, intre noi fie vorba, probabil le poate gasi fara sa faca vreodata o alunecare in afara buzunarului). Iar daca se va hotari candva sa creasca germeni de ceapa rosie in buzunarele paltonului ei negru de Napoleon eu voi spala mai cu bagare de seama. Sa ai astfel de puteri magice si buzunare darnice nu-i chiar de colo.

* acest text ar putea parea un pamflet dar nu este :)

Thursday, February 24, 2011

Hai sa exageram

Vaaai, trebuie sa citesti asta. Delicios domnul Paleologu si delicioase recitirile pe care i le aloc periodic.

" "Sa nu exageram!" Dar ma rog, de ce sa nu exageram? Geometria e exagerare, filosofia e exagerare, poezia tot asa. Tot ce are sens este exagerare!

Realitatea curenta e asa cum e si atata cat e, dar cunoasterea exagereaza. Realul, in sens ontologic, si idealitatea ca necesitate a spiritului sunt exagerari. A avea "masura" nu inseamna a turna apa in vin si a reduce totul la o scara mijlocie, asa-zis normala. Pentru asemenea moderatie exista un cuvant nemtesc foarte bun: "Halbheit", care inseamna jumatate de masura si platitudine. "Masura" grecilor era excesiva, ca si hybris-ul care o rupea. Seninatatea lor era un echilibru nestatornic al exceselor contrarii.

Fara o doza de exagerare nu exista nici cunoastere nici actiune. Nici stiinta, nici arta, nici dreptate. Si nici bun-simt."

din Bunul-simt ca paradox, Alexandru Paleologu

Wednesday, February 23, 2011

"Being tender with the young"

"How far you go in life depends on your being tender with the young, compassionate with the aged, sympathetic with the striving and tolerant of the weak and strong. Because some day in your life you will have been all of these."
-George Washington Carver

Zilele astea scriu mai mult in jurnal, pe hartie, cu stilou si cu cerneala care straluceste frumos pe hartia alba si tare fina. Cel mai frumos straluceste cerneala albastra, albastrul ala royal. De-aia aici scriu mai degraba easy, uncomplicated things. Nu ca in general as face expuneri complicate de teze si mai si. Look up, it says "naive" :)

Imi place zicerea asta, e atat de cuprinzatoare... Mi se pare ca cel mai important e sa fii tender with the young. They'll still be young when you'll be old and useless :) Ca adult ai atat de multa putere si autoritate asupra cuiva doar din simplul motiv al anilor. Uitam ca orice obiect invecheste. Asta nu e cine stie ce realizare.

Sa fi influentat in bine viata cuiva, sa fi spus vorba potrivita la momentul potrivit, sa fi mangaiat o durere atunci cand era nevoia mai mare, sa fi oferit incurajari unui omulet speriat si disperat sau pur si simplu sa fi fost acolo, atent si interesat de curiozitatea cu care altcineva descopera lumea... Asta da realizare.

Sa faci toate astea de drag si fara a astepta recunostinta... de nepretuit.

Tuesday, February 22, 2011

Cheesy lyrics that go to my head

Stateam ieri pe peron si asteptam metroul. Mi se intampla des :) Si sa ascult jazz, in acelasi timp in care astept. M-am invatat multitasking de la multinationala :)

Acum ca mi-au reusit doua zambete si doua comentarii autoironice, I'll go straight to being incredibly cheesy.

Asta ascultam:


Si m-am gandit ca versurile astea:

"The thrill of the thought
That you might give a thought
To my plea casts a spell over me"

si astea:

"You go to my head
And you linger like a haunting refrain
And I find you spinning round in my brain
Like the bubble in a glass of champagne."

sunt fabulos de delicate. Ca petalele zambilelor albe, daca te uiti cu atentie si de aproape la ele. Asa ne gandim la cei care ne fac sa skip a heartbeat cand ii zarim. Le repetam obsesiv numele, in gand. Like a haunting refrain. Iar cand facem asta nu e prea mare diferenta intre noi si un clopot din cristal, cu taieturi minunate si multe fatete.

Cheesy moment over. Cheesy smile not quite so.

Monday, February 21, 2011

Intelepciunea e ca Roma

Toate drumurile duc la ea.

Intelepciunea este inevitabila. Toti ajungem la ea mai devreme sau mai tarziu, mai direct sau pe drumul lung, sinuos si ocolit, foarte ocolit.

Pe calea credintei religioase, pe drumul dezvoltarii personale, prin psihoterapii si analize, prin iubire pentru o alta fiinta, prin maternitate/paternitate, prin cadere si complacere in cadere, prin lupta cu mediul, prin antreprenoriat, prin lecturi, prin activism de orice fel, prin ruperi si certuri, prin sfasieri de suflet si de personalitate, prin admiratie si contemplatie, prin calatorii si drumuri, prin multi prieteni sau prin putini prieteni-mult, prin incercari de a umple timpul, prin arta facuta sau doar privita, prin provocari fizice autoimpuse, prin rafinarea stilului, prin introspectii, prin fotografii, prin minunarea naiva.

Prin pierderi, iertari, regasiri, prin curiozitate, prin mancare, prin limitele propriului organism si prin cele ale sufletului, prin fotografie, prin a cumpara, prin a primi si a da.

Sunt atat de multe drumuri catre o destinatie inevitabila: a fi mai bun, mai intelept, a rafina ce am primit cand am aparut si noi pe lume, ca nu se putea altfel, cadea cerul fara noi.

Ce au in comun toate aceste drumuri e procesul de constientizare. Ne largim capacitatea de a intelege, ne vedem si testam limitele si astfel cuprindem din ce in ce mai mult din noi si din lume. Ajungem sa stim sa asteptam, sa stim sa nu mai ranim, sa stim sa (ne) iertam si sa lasam suficient spatiu. Intelegem alteritatea, opusul, complementaritatea. Intelegem pasiunile, fascinatiile, chinurile, durerea, cautarile. Intelegem golul si plinul.

Suntem ca intr-un labirint noi toti. Cautam sa ajungem mai intai in centru si sa intelegem ca mai apoi sa rasuflam usurati si sa o luam agale, bucurandu-ne de ce avem si de ce am inteles si putem da mai departe. Ca de inviere, luam lumina si pe drum o putem da mai departe si altora. Acum nu mai alergam bezmetici spre iesire. Pentru ca acum stim.

Saturday, February 19, 2011

Stanga-mprejur si inapoi

Se intampla uneori ca un plan al vietii noastre sa apese pe acceleratie si sa mearga repede-repede. Ajunge departe si lasa o mare parte din celelalte in urma. Zice o vorba inteleapta de piele-rosie ca nu e bine sa mergi cu ceva care are o viteza mai mare decat viteza maxima cu care merge sufletul tau. Si, vorba aia, sufletul merge catinel. Miroase margaretele si adulmeca aerul.

Asta e efectul de coaja. Oricat de frumoasa ar fi, e bine sa fie si plina cu ceva bun pe dinauntru ca sa reziste. Cred ca singura exceptie de la regula asta sunt scoicile.

E interesant, frustrant sau amuzant (in functie de cat de aproape esti de intamplare sau persoana careia i se intampla) sa observi cum viata iti comanda "stanga-mprejur" si te intoarce sa repari, aduni sau umpli spatiile pe care le-ai lasat goale si resturile abandonate.

Nu prea se poate constructie fara temelie si stalpi de rezistenta. Daca iti pasa unde stai, that is.

Thursday, February 17, 2011

Am incredere

De doua ori pe zi, cu 45 de minute inainte de masa, inghit nici mai mult nici mai putin decat 4 mililitri dintr-o substanta interesanta, cu gust dulceag-alcoolic-proaspat. Inghit picaturile cu sfintentie si imi amintesc de privirea patrunzatoare a domnului doctor homeopat.

Credeam ca poate se uita si el la oameni fix, ca un sfinx, cum mi s-a spus si mie de nenumarate ori. Nu. Se uita pentru ca este, pe langa multe altele, iridiolog. Adica pune diagnostice si vede lucruri in irisul ochilor pacientilor. El se uita cu un scop, nu doar cu profunda curiozitate de a vedea sufletul interlocutorului.

E mare lucru increderea. Si credinta, in orice. Mai ales intr-un om. La baza ei sta construirea unei relatii cu omul respectiv. Ma tem ca nimic, nicio tehnica, nicio smecherie si nici macar o tona de autoritate nu va putea inlocui vreodata relatia dintre un om si alt om.

Si ma duc sa-mi iau picaturile, nici macar nu stiu ce substanta contin, pentru ca am incredere.

Friday, February 11, 2011

Legi care se aplica aproape intotdeauna cateodata uneori, circumstantial.

Ar fi utila o cartulie cu legi (de cele mai multe ori [cvasi]) imuabile ale vietii. Ma tot intreb de ce nu exista asemenea... reguli generale. Cu precizarea, mare si galbena, pe prima pagina, ca pot exista abateri si variatii.

  • oportunitatile obisnuiesc sa apara, in majoritatea cazurilor, in pereche, pentru a-ti stimula capacitatea de a hotari intre doua lucruri la fel de gustoase si potrivite;
  • cand un domn si-o doamna au awkward moments mai mult decat media (oricare ar fi aceasta antementionata medie) asta are ca sursa chemistry prost plasata in context; nu iau in calcul proiectiile si scenariile de viata care au generat partial situatia pentru ca ar hiper-complica regula si zau ca un corolar ar afecta menirea ajutatoare a cartuliei; insa daca se uita usor stupid unul la altul, niciunul nu spune nimic si apoi incep sa rada, eu le-as pune un sticker cu "in process of getting a room" pe obrajori;
  • sarbatorile gen ziua indragostitilor/ziua vegetarianismului/ziua de lupta contra [insert item] sunt placute si au un scop nobil de constientizare a unor lucruri pe care le pierdem in vartejul zilnic de intamplari iar persoanele care le detesta cugeta destul de stramt pe alocuri, fara a folosi o perspectiva larga filozofico-bla-bla;
  • ideile cele mai macinatoare ne vor veni (aproximativ) intotdeauna in noptile de dinaintea unor zile in care trebuie sa aratam fresh si sa avem mintea clara, lucru (in mare parte) zadarnicit de deficitul somnoros.
Prostii de-astea de care macar sa radem (si astfel sa reducem anxietatea si sa crestem creativitatea si sa stimulam neocortexul in gasirea unei super-duper solutii :P) daca tot nu vor fi de niciun folos datorita precizarii galbene de pe coperta si multiplelor aproximari si paranteze.

PS: iar lista ramane deschisa.

Thursday, February 10, 2011

"Come a little bit closer"

Cantecelul asta e de karaoke rau de tot. I can totally picture myself :)

Wednesday, February 9, 2011

Deseo del dia

Sa nu mai fac liste cu lucruri de facut chiar si cand nu e musai sa fac ni-mic. Fie imi plac listele rrrau de tot, fie trec printr-un detox de activitate frenetica. Fie amandoua.

PS: si nici pe trei zile in viitor. Daca se poate si exista posibilitatea, bineinteles.

Tuesday, February 8, 2011

Licoarea cu numele meu

Aseara mi-am baut, cu un aer teatral de condamnat la moarte, ultimul ceai de musetel. In timp ce o asteptam pe Niciu' sa se intoarca din drumurile zilnice, mi-am recitat si poezia despre musetel. Am invatat-o de la Elena. Zice asa:

Margareta e o floare
Si-are-un frate mititel.
Mama face ceai din el
Si il cheama Musetel.

Mareata poezie, intr-adevar. Acum te poti opri din aplauze, multumesc din suflet.
Am scos din lista si menta (suferinta usor mai mare decat cea pentru musetel) si ceaiul. Verde, alb, negru. Suferinta crunta. Am in dulap un Pai Mu Tan fabulos si un Masala to die for. Ne gustam in sase luni, guys, pana atunci doar ne mirosim si ne mangaiem (hmmm, asta suna usor ciudat...)

Cunoscatorii s-au prins deja, acum isi pot da drumul. Necunoscatorii sa afle pe aceasta cale ca fac un tratatament homeopat. Homeopatia e perfecta pentru mine: e genul de medicina for believers. E buna si pentru omuletii suferinzi de inflatie a ego-ului. Eu de exemplu am primit o sticluta cu o licoare creata special pentru mine, pe care scrie, mare, numele meu. Acum, ca ma gandesc, s-ar putea ca being a believer sa nu se pupe prea bine cu inflatia de ego... Nu stiu ce sa zic, eu am un ego moderat de inflationat. Ca orice prim nascut.

Pe langa dorul apolodorean de coledzi (tocmai eu, neicusorule... :) ), imi e dor de musetel si dor de ceaaai. Pe ceai pot sa-l pipai, sa-l adulmec. Pe coledzi nu prea.

PS: daca as fi eu homeopat, si bine ca nu sunt, as lipi pe sticlute cate un sticker care sa spuna "Bea-ma." Posibil sa-mi strice reputatia dar nu m-as putea abtine.

Monday, February 7, 2011

Imperfectul "personal best"

Pana si propria noastra voce suna diferit auzita de noi, dinauntrul cutiei craniene si auzita de ceilalti, dinafara "cutiei de rezonanta". Asa ca nu e surprinzator ca din afara suntem perceputi mai mult sau mai putin altfel decat ne cunoastem noi.

Desi si eu ma fac uneori vinovata de aceasta distorsiune, inca ma surprinde cand asigur pe cineva ca nu are cum sa o dea in bara pentru ca se pricepe prea bine/are prea multa experienta/e prea fenomenal de tare iar persoana respectiva se indoieste. Nu verbal, ca asa e politicos, sa faci pe modestul. Se indoieste cu toata fiinta.

El/ea se vede pe dinauntru si e convins/a ca daca nu se poate abtine de la a patra bucata de placinta, daca da periodic iama in dulciuri, daca se poarta urat la nervi cu partenerul de viata si se uita dupa fundurile apetisante ale trecatoarelor sau daca omite sa stearga praful saptamanal e un om mai putin bun deci fara sanse prea mari de reusita.

Daca pui o lupa suficient de mare, vei gasi imperfectiuni pe orice. Vei gasi carti cu pagini netaiate inca, cu pagini dezlipite. Vei gasi o zgarietura pe briliantul pe care l-ai daruit, un punct dubios pe lentila super-scumpa pe care tocmai ai cumparat-o. Un toc atins, o pata pe bluza, nasturele cazut la perechea de pantaloni extrem de noua.

Ceea ce nu le impiedica pe toate aceste obiecte sa serveasca onorabil, ba chiar onorabil cu aplauze, scopul pentru care au fost cumparate.


E adevarat ca uneori cei din jur, mai ales cei carora le suntem dragi, au o parere despre noi mai buna decat poate oferi in prezent originalul. Comes with the lovin' :) Ce indemn mai bun sa incercam sa ne apropiem de imaginea lor! Asa devenim mai buni, dorindu-ne sa reducem distanta perceputa de noi dintre cum ne vedem dinauntru la cum suntem vazuti inafara.

Te vezi mai imperfect de dinauntru iar cantitatea de ciocolata pe care o poti manca in one go nu are legatura cu modul in care te vei descurca la prezentarea aia de care ti-e teama decat in experimentele doctorilor in psihologie de la Stanford University. Eu te vad mai perfect-si mai perfect-cel mai perfect de dinafara.

Poate ca nu stiu multe secrete intunecoase pe care tu le stii. We're even, eu vad, avand perspectiva, tot potentialul luminos din tine.

Asa mi se pare ca viata nu e despre perfect ci despre onorabil cu aplauze, despre ce poti face de acum incolo si amintiri. Si despre personal best si oamenii carora le esti drag. Asa pofticios si nedisciplinat si whiny.

Friday, February 4, 2011

Cinci povesti

Poveste despre cum Simina l-a nascut pe Toma. Si au facut o treaba buna impreuna :) Povestea aici.

"Cand refuzam daruri sau cand credem ca nu le meritam oprim iubirea sa treaca prin noi si apoi mai departe in lume." Aici. Abia astept sa-mi cumpar primul meu sirag de margele de la Lola. Inca ma gandesc cum sa fie ca sa fie al meu.

Povestile getilor, scrise de Cristiana. O lectura lunga, pentru o dupa-amiaza calda si cu sufletul deschis.

Note to self: sa citesc Ayn Rand. Cica "love is exception-making."

Si cinci, am o dispozitie romantic-blegoasa lately. Hence the song

Asa sunt de tulburatori unii semeni de-ai nostri, le simti prezenta si aura (:P) si ti se plimba chestii pe sira spinarii :)

Wednesday, February 2, 2011

Arheologia unui chip de doamna hotarata

Daca ne uitam cu atentie suficienta putem deveni arheologi ai chipurilor.

In spatele chipului profi insa usor impenetrabil, sub dintii perfecti si albi insa care nu-si ridicau usor buza intr-un zambet statea, pe langa doamna la vreo 30 de ani excelent conservati fosta studenta la limita dintre constiincios si tocilar. Parul blonziu isi pastrase linia cuminte de acum zece ani si isi pastrase si obiceiurile frugale. Probabil nu se intalnea cu placa de intins decat la nunta vreunei prietene.

Cand i-am vorbit despre carti, en passant, abia atunci mi-a zambit cu mai multi dinti. Am luat-o ca pe o victorie personala, dupa clipele de stupoare care au urmat absentei zambetului ei care sa raspunda zambetului meu de salut. Ahaaaa, deci ai si tu un buton magic pe care il pot apasa ca sa te fac sa zambesti si sa te vad cum esti cu adevarat.

Elocventa neobisnuita, alegerea perfecta a cuvintelor fusesera slefuite prin raspunsuri geniale si bine documentate la cursurile unor profesori complicati, taiosi si condescendenti. Pe care ea si-a propus sa-i impresioneze, nici mai mult nici mai putin.

Cred ca as fi dezamagit-o nespus daca ii povesteam ce gaselnita minunata mi s-au parut mie restantele: sa ai mai mult timp la dipozitie pentru a aprofunda o lume noua, cu un set nou de cunostinte. Maxilarul ei bine desenat parea ca nu-si acorda ragaz decat din iulie pana in octombrie. Mi-a fost putin rusine de lenea care ma caracterizeaza (cateodata ii spun epicureism :) ) cand mi-am imaginat maxilarul ei incordandu-se ca sa reziste inca o ora la biblioteca sau inca o ora in noapte, cand totul in jurul ei dormea.

Lumina artificiala o facea sa para putin aspra. Ma uitam la trasaturile ei si ma gandeam ca sub niste raze de soare filtrate de ramurile curgatoare ale unei salcii ar fi de-a dreptul irezistibila. Asa cum sunt uneori femeile aprige, care muncesc din greu si cu hotarare. Ai incredere sa-ti legi mai mult sau mai putin temporar, viata ta de viata lor.

Spre deosebire de floricica fara aparare care par eu cateodata, desi nu sunt deloc.

Tuesday, February 1, 2011