Mie imi plac rau de tot oamenii. Sa-i cunosc, sa-i cunosc de-adevaratelea, sa-i observ, sa-i aud vorbind, sa-i vad mancand, sa-i vad cum zambesc cand zambesc ei sincer si din tot sufletul, sa-mi povesteasca, sa aflu ce-i mana pe ei dimineata sa se ridice din pat si sa se bucure la gandul noii zile, sa aud crampeie de viata, importante pentru ei.
Si pentru ca imi plac atat de mult si stiu ca in interiorul fiecaruia e de fapt o lume, o intreaga lume, pe care o apreciez si o respect chiar daca e diferita de a mea, mi se intampla rar sa fiu intoleranta si rea. Pe dinauntru, caci pe dinafara nu sunt niciodata. Poate din lasitate, desi eu prefer sa-i spun politete. Depinde din care parte a autenticitatii te uiti.
Aseara am cunoscut pe cineva care mi-a displacut rau de tot. Rrrrau de tot, dupa cum spunea domnul fara picioare din gara de la Brasov. Atat de rau incat am spus o mica rautate. Mica-mica si usor interpretabila drept glumita piperata, insa mare pentru mine pentru ca a fost surprinzatoare.
Vezi tu, de fiecare data cand avem o reactie puternica la ceva sau cineva asta nu se intampla out of the blue and just because. Motivul fortei reactiei este autenticitatea. Persoana sau intamplarea ne-a produs un moment de revelatie. Ne-am vazut si ne-am recunoscut in persoana sau intamplarea respectiva
ca intr-o oglinda. Si ne-a placut mult, cazul
atractiilor intre oameni sau a descoperirilor de hobby-uri; sau ne-a displacut mult, cazul
antipatiilor.
Carl Gustav Jung vorbeste despre conceptul de
umbra, acel amestec de trasaturi reprimate, ascunse de noi undeva sub un pres mare-mare, pentru ca nu ne plac si despre care ne temem ca sunt atat de hidoase incat daca ar afla cineva ca le avem si noi, nu ne-ar mai iubi never-ever. De fiecare data cand avem o reactie puternica de antipatie fata de cineva, e pentru ca persoana aceea vorbeste si se comporta ca
umbra noastra, careia noi ii punem o perna pe fata si o indesam undeva in camaruta din spate, sa nu o vada nimeni.
Pentru ca e ca acea parte din noi pe care nu o toleram si pe care o gasim prea urata si neplacuta pentru a fi iubita.
Ca sa ne protejam de astfel de revelatii, cum ca si noi suntem rai de fapt, macar partial, dezvoltam si folosim
mecanisme, e adevarat protectoare insa perverse: ne refulam umbra cat mai adanc in inconstient, o negam pana in panzele albe si o proiectam asupra altora. Numai pentru a ne proteja imaginea in fata propriilor nostri ochi.
Pentru mine aseara s-a terminat tarziu. Nu am putut adormi prea repede gandindu-ma ca si eu sunt la fel, macar partial.
Umbra mea imi spune rautacioasa ca sunt meticuloasa pana la enervare, ca vreau sa propovaduiesc modul corect, al meu evident, ca tare mi-ar placea sa am dreptate mereu si ca pot fi ireverentioasa fata de oamenii care nu stralucesc din prima. A, si ca imi trebuie multa atentie de la ceilalti. Putine lucruri de care sa fiu mandra, intr-adevar...
Nu mi-as mai pierde prea curand timpul langa persoana respectiva si, daca ne-am bloca amandoua intr-un lift, as gasi iute si eficient cea mai rapida metoda de a iesi de-acolo doar de groaza timpului petrecut alaturi de ea. Insa umanitatea si defectele ei, atat de asemanatoare cu ale mele, le pot intelege si cu mintea si cu sufletul.
Daca ne-am trezi dintr-o data goi unii in fata altora, toti ne-am urati cu grimase disperate si cu gesturi smucite de acoperire. Desi suntem la fel,
nelinistitor de la fel.
de aici.
