Tuesday, December 28, 2010

Thursday, December 23, 2010

Matematica urarilor de bine

Daca s-ar aduna, plus cu plus cu plus cu plus toate urarile pe care le primim in zilele speciale (de exemplu de Craciun, na!) am fi o planeta intreaga de oameni foarte fericiti, lipsiti de cearcane si fresh ca frunzele de andive, sanatosi tun, plini de daruri si de oameni dragi si mai linistiti ca o hoarda portocalie de calugari tibetani care leviteaza. Si foarte-foarte-foarte iubiti, ceea ce, in unele subpuncte, contravine aspectului fresh si lipsit de cearcane :P

Eu de exemplu tot primesc de doi ani, pentru ziua mea de nastere, multe urari de sanatate. Care sanatate a cam dat cu virgula lately. Unde s-au risipit urarile? De ce nu le-am prins intr-un recipient mare, sa stea acolo si sa-mi fie de folos cand e cazul?

Unde se duc urarile si efectele lor, cand se duc de la noi, destinatarii lor? Oare e posibil sa primim urari cu minus, care scad totalul final?

Tu sa nu-ti risipesti urarile de sanatate imbuibandu-te cu prea multe sarmalute, cozonaci si prajituri. Sa te bucuri cat poti si sa tii bine deschisi si deschise ochii, urechile si bratele pentru tot ce o sa-ti fie frumos zilele astea. Da?

Tuesday, December 21, 2010

Masura? Ce-i aia?

Pentru ca toti ne dorim exact ceea ce nu avem, asa as vrea si eu sa pot manca doar o pralina, un singur patratel de ciocolata, o singura banana si nu tot ciorchinele. As vrea sa nu ma mai supar cate o saptamana, sa nu ma mai apuce cooking-sprees de o zi intreaga si sa nu mai citesc trei carti in paralel. Sa nu mai mananc mult, din pura placere. Sa nu mai asortez cerceii cu sosetele, ghetele, chilotii si esarfa.

E ca si cum eu nu am fost inzestrata cu simtul masurii. Sau am o masura mai mare decat a unora.

Monday, December 20, 2010

A little bit of summer

"One must maintain a little bit of summer, even in the middle of winter."
~Henry David Thoreau

Sunday, December 19, 2010

A vedea vs. a intelege

Inca nu inteleg de ce se uita oamenii la seriale. Vara asta doar credeam ca am inteles. Asa ca imi este si mai greu sa-mi dau seama de ce am inceput sa ma uit si eu.

Serialul asta l-am inceput din curiozitate. Mi-au povestit despre el niste oameni a caror inteligenta o apreciez si am mai citit si intr-o carte. Amuzant, nu? Sa citesti despre un serial intr-o carte. Din doua una: sunt in urma de tot cu artele vizuale sau citesc cutting-edge books. Si de curand cineva mi-a spus ceva ciudat despre mine: cum ca in primele luni cand ne cunoscusem ii trimiteam atat de putine mesaje nonverbale incat nu reusea sa se prinda ce simt si ce cred in legatura cu un subiect anume.

Ma uit de vreo saptamana la Lie to Me si la primele episoade mi-am luat si notite, dintr-un adanc inradacinat obicei de soarece de biblioteca.

Pe masura ce avansez cu episoadele, ma tot intreb o chestie: bine-bine, si la ce imi foloseste sa stiu daca X sau Y imi spun sau nu o minciuna?

Cu ce ma ajuta sa stiu care e relieful de la suprafata daca nu stiu ce se ascunde in adancuri? De ce crede ca asta e cea mai buna solutie? Ce anume din mine il face sa aleaga sa ma minta? Am oare dreptul sa sap in adancurile lui?

Sunt de acord ca exteriorul reflecta o parte substantiala din interior. Insa nu tot interiorul. Ce-i ramane ascunsa unei astfel de abordari este motivatia, mecanismul care a dus la raspunsul respectiv si tot lantul de intamplari si decizii de dinainte.

Pe care poate ca nici nu avem dreptul sa le cunoastem. In sufletul fiecaruia dintre noi ar trebui sa aiba dreptul de a intra un numar redus de alti oameni, aceia care au avut rabdarea necesara procesului de Imblanzire despre care vorbeste vulpea din Micul Print. Inafara de ei, ceilalti vad lucrurile ca un calup de paine feliata cand ele sunt de fapt un bloc compact.


Sa presupunem ca eu am o tresarire si o micro-expresie de 'en garde!' cand vrei sa te asezi mai aproape de mine. Daca ai vazut acest film si ti s-a parut ca acum ai in mana cheia descifrarii comportamentelor tuturor celor din jur, s-ar putea sa intelegi ceva total gresit, cum ca mi-ai fi antipatic sau mi-ar fi teama de tine.

Insa daca ti-ai fi folosit bunul-simt si intuitia din suflet, aceea nepervertita, ai fi vazut lucrurile asa cum sunt de fapt. Poate ca ai fi avut curajul sa ma intrebi inainte sa-mi pui pe tava, voila!, o concluzie demna de tot rasul.

Degeaba stii sa vezi daca nu ai rabdarea sa intelegi. Detaliile si macro-urile pot fi fascinante in dantelaria lor de poveste. Daca nu stii insa unde sa le incadrezi ramai cu fascinatia. Asta in cele mai bune cazuri.

Cel mai bine ar fi sa respectam acel spatiu din sufletul fiecaruia care ar trebui sa-i ramana accesibil numai lui. Uneori, in numele unor idei si idealuri abstracte uitam ca la societatea care le-a generat s-a ajuns prin suma sufletelor, puse la un loc. Si ne vine sa disecam sufletele fara sa vedem ca astfel ne va da cu virgula la urmatorul recensamant al societatii.

Friday, December 10, 2010

Dor de fulgi mari si desi

Nu mi se pare deloc surprinzator ca oamenii ajung sa faca sex in masina, contorsionandu-se comic intr-un spatiu atat putin generos si riscand sa chicoteasca si sa fie intelesi gresit :) . Intre cele doua scaune din fata se poate crea atat de multa intimitate incat vrem sa profitam de magia pe care aproape ca poti pune degetul.

Am vazut azi, de la inaltimea autobuzului cum el avea in palma schimbatorul de viteze. Intuiesc ca schimba viteza :) Ea si-a facut palma caus si a acoperit mana lui. Se misca asa invaluitor ca sigur lui i s-au schimbat ceva viteze cardiace si probabil mai mult de-atat. Apoi autobuzul a fost mai iute de roti decat peugeotul verzui.

La randul meu am iertat ceva ce mi se paruse imposibil sa iert pana atunci, in magia intimitatii create intre cele doua scaune. Altadata mi-am povestit o bucatica din viata si am ascultat niste confesiuni, intr-un intuneric cu luminite de la intrarea in Bucuresti.

Am fredonat cu gura pana la urechi muzici frantuzesti si pe doamna Ella, am urmarit curioasa ce piese alegea sa repete partenerul de drum. Am facut poze din profil, am mangaiat degete, am desfacut capace de sticle de apa, am indesat ursuleti din jeleu si migdale in gura unei stimate si dragi soferite... Am adunat floarea-soarelui si gandacei, frunze, ghinde.

Insa cea mai draga amintire invaluita in acea magie a intimitatii care se poate crea intre doi oameni intr-o masina o am de acum cinci ani, cam pe vremea asta. Incepuse sa ninga brusc de tot si ningea tare si des, ca in povesti. In Bucuresti traficul se blocase si se circula incet-incet, ca in povesti :)

Eram in scaunul din dreapta al unui Spark. Inauntru era cald, aromat si intuneric. Dupa o zi grea, rasuflasem usurata si ma aruncasem in scaunul confortabil. Tot drumul am ascultat o singura piesa, intr-o repetitie delicios de obsesiva.



Unchained Melody, in decor de fulgi mari si pe fundalul ritmului lenes de stergatoare.

Asta imi vine in minte daca as vrea sa imi imaginez liniste, pace si o stare de beatitudine linistita, cand nu iti mai trebuie nimic pentru ca ai totul. O singura data a mai nins ca atunci. Dar o sa mai ninga, iarna is still young :)

Thursday, December 9, 2010

My magic reminder

Pe mine nu ma surprinde deloc ca mi-am cumparat inca o pereche de cercei de la targul de Craciun de la sala Dalles. Obisnuiesc sa-mi cumpar cercei asa cum unele femei mananca ciocolata. Cu singura diferenta ca eu mananc si ciocolata si cumpar si cercei :) (ma gandesc sa cer o marire de salariu cu acest motiv: you see, I'm special therefore I need more money to support such never-seen-before specialness :P )

Cerceii astia sunt deosebiti, nu sunt doar cercei ci un magic reminder. Ca un talisman menit sa iti aminteasca de ceva anume. Eu mi-am luat talismanul de Acceptare. Doua pene albastre ca cerul vara, cu liniute albe, ca valatucii de nori vara. Din fimo, usori ca vara :)

Au si poveste: "Magic Reminders sunt acele mici obiecte care iti reamintesc in fiecare zi ca viata e magica. Un Talisman (reminder) poate fi un obiect pe care intentionezi sa-l folosesti pentru a-ti aminti ceva. Sunt atatea lucruri care ne pot face viata mai frumoasa! Recunostinta, Credinta, Daruirea, Iubirea, Rabdarea, Perseverenta sunt cateva dintre ele. (...)"

Am purtat luni talismanul meu varatic si stiu ca e o naivitate sa cred ca datorita lui eu am fost altfel intr-o anumita imprejurare insa... asta nu ma impiedica sa cred.

De cel putin 15 ori mi-am plimbat luni degetele pe liniile rafinate ale cerceilor-pana, cu cer de vara si nori. Si mi-am amintit sa iau lucrurile asa cum vin, sa inspir si sa primesc intamplarile din acea zi. Fara sa mai consum suflet si energie opunandu-ma, fara sa mai consum gandire rationalizand cum ar fi trebuit sa fie lucrurile de fapt.

Nu mi-a fost usor. Mi-a fost greu, mai ales ca ultimele luni din viata mea, incepand cu 1 august, nu au fost printre cele mai usoare.

Iar pe seara... Pe seara am purtat o... discutie sa-i spunem, cu cineva tare furios. Pe mine ma incapaciteaza furia. Nu stiu ce sa fac in fata unui om care imi arunca cu sageti din ochi ca un experimentat luptator apas, care se inroseste de nervi si care spune lucruri neplacute si de cele mai multe ori exagerat de necugetate.

Nu stiu daca din teama mea cred asta, insa o cred: cel mai bun lucru pe care il poti face pentru tine, pentru celalalt si pentru univers este sa stai singur cand esti furios. Spunem atatea prostii si atatea neadevaruri si exagerari cand suntem furiosi... iar asta are o explicatie stiintifica dar explicatia nu repara sufletele pe care le ranim cand ne infuriem.

Ca sa nu ma enervez (eu percepeam discutia ca fiind nedreapta), m-am retras in mine si imi urmaream cu deosebita atentie respiratia. L-am lasat pe partenerul de discutie sa se intretina cu aparenta mea de carne si oase iar eu plecasem departe.

Pentru ca era deja foarte intuneric afara si geamurile incaperii mari de tot, mi-am surprins reflexia in geam. Cerceii mei incredibil de albastri se vedeau clar, clar de tot. Era aproape ireal conturul lor intr-un ghemotoc de ceata gri.

Dintr-o data, m-am intors in aparenta de carne si oase si am stat acolo, prezenta cu tot ce sunt, sa ascult si sa primesc vorbele care nu imi placeau.

Am tacut, nu am protestat. O mare realizare pentru mine, dotata cu o minte destul de agera, dinti ascutiti de om tanar si nerabdator si (so they say :D ), quite gifted in situatii de confruntari verbale.

Ma minunam de reactia mea. Am ne-protestat pana la sfarsit. Am acceptat.

Bine, cateva ore, ca atunci cand am ajuns in pat nu am adormit vreo doua ore purtand conversatii imaginare in my head, in care spuneam tot ce nu spusesem mai inainte.

Am insa incredere ca in timp o sa accept cu efecte mai lungi in timp :) Toate lucrurile importante se fac incet si cu rabdare.

Pe cartonasul cu explicatii care insotea talismanul scrie "Tot ceea ce ti se intampla este fie o experienta care sa te bucure, fie o lectie care sa te invete."

Asa ca daca are cineva ceva neplacut sa-mi spuna, these days are the right time. O sa tac, ca tacerea-i de aur :)

PS: magic reminders se gasesc la targul de Craciun de la sala Dalles, la etaj, la standul UndA

Tuesday, December 7, 2010

Uffffff!

Atata am de spus. Repetat si cu multi fffff.