Monday, November 1, 2010

Ne-crestinismul e o chestie de dinti

Nici crestinismul nu-i de mine. Nu doar ca mi-e greu sa-mi iubesc aproapele ca pe mine insami (de ce as iubi eu atata lume numai putin cand pot iubi extrem de putina lume mult...), ba chiar sunt unele exemplare de "aproape" care imi displac atat de mult incat as plati sa nu mai am de-a face cu ele. Sunt tare putine dar imi displac tare profund.

Si totusi sunt zile in care ma uit in oglinda si as putea jura ca sunt un om acceptabil, ba chiar bun...

Asta ce iluzie o mai fi? Iluzia inocentei a la gradina raiului.

Stiu ca asta e lectia mea: sa invat sa inteleg, sa tolerez si sa-mi placa ceea ce-mi displace visceral. Mi se pare ca nu merit sa duc asa o lectie dura, tocmai pentru ca mie imi displac visceral atat de putine lucruri sau oameni...

Totusi o duc. E lectia mea.

O sa invat eu cum sa fac. La urma urmei, am invatat atatea lucruri deja. Right?

PS: ma tem ca e o chestie de dinti, cum zicea Zorba. Si ca va trebui sa astept sa treaca anii si sa-mi cada dintii, ca sa gandesc mai pufos si mai bland si sa nu mai musc. Singura problema ar fi ca am in fata o viata lunga si o dantura rezistenta.

No comments: