Tuesday, November 30, 2010

Reconfirmare

Da, mie asta imi place sa fac cel mai mult. Sa aflu povestile oamenilor. Sa stau de vorba cu ei, sa ii intreb, sa ii observ. Si apoi sa ma extaziez ce minunati sunt. Cate un om cu cate o lume in interior. O gramada buna de lumi.

Sunday, November 28, 2010

Mai mult fotografii decat vorbe

... in perioada asta, aici. As intra intr-un post de vorbit din cand in cand. Oamenii se inteleg, daca e sa fie compatibili, si fara vorbe. Daca nu sunt, nici cu exces de vorbe nu se inteleg suficient.

Imi povestea cineva despre propria lui familie, destul de mixata lingvistic si despre seri superbe in care oameni care vorbeau foarte bine limba gimnastica petreceau impreuna niste clipe memorabile. Se intelegeau fara prea multe explicatii si clarificari. Poate ca isi zambeau mai mult, poate ca se priveau mai indelung si mai din suflet. Comunicau si de-aia nu simteau nevoia sa vorbeasca.

Am avut ceva zile frumoase si as vrea sa tac admirabil despre ele. Sa tac asa minunat... :)

Saturday, November 20, 2010

Fotografie de toamna, cu pupat :)

La statuia lui Omar Khayyam de langa Kiseleff e un superb loc de clipe memorabile de toamna. Clipe din acelea care ne raman gravate in minte ca niste fotografii si la care revenim cand vrem sa ne simtim bine sau cand vrem sa ne intoarcem la noi.

In stanga statuii se increteste un mic deal unde, desi atat de aproape de strada, sunetele se sting. In fata ai o alee pe care trec putini oameni, suficient de putini pentru a pastra intimitatea si suficienti pentru people-watching de calitate. Deasupra un copac roscat si luminos, care se ocupa de decor si culori. In spate sta magnificul Khayyam si de preferinta dedesubt un pled gros si pufos :)

Acum e deja prea rece si femeile se mironosesc cand vine vorba de stat pe jos, dar neaparat sa mergi toamna viitoare :)

E locul potrivit de povestit secrete si de dezgolit in fata celuilalt, timid, mecanismele care ne pun in miscare. Si, in functie de atractia dintre mecanismele respective, un loc magnific de pupat ;)

Friday, November 19, 2010

So fresh!

Azi de dimineata m-am trezit zambind. Cred ca daca m-as trezi intotdeauna la ora la care pohteste organismul meu, tot cu zambetul pe fata as deschide ochii. Un parametru de extrema importanta in viata mea este numarul de ore de somn. Sa fie de la 7 in sus si jur ca mai mult de 16 ore nu am dormit niciodata :)

Mi-am amintit de un suflet prieten, pe care sigur l-am mai intalnit candva, pe cand nu eram eu in forma asta (nevermind, cred in reincarnare dubios de mult pentru un om care prefera mult sa nu manance carne). Care mi-a spus ca ma iubeste ca om, adica iubeste omul care sunt.

Frumos semn de la univers, mai ales ca ieri am nutrit ceva ganduri dubioase la adresa unei fiinte. Ma rusinez de fiecare data dar, de buna-seama, rusinea nu este un argument suficient ca sa fiu mai buna.

Si cum un lucru frumos duce de obicei la altul (thinking point pentru nemultumiti...), am inceput sa schitez un top al celor mai frumoase lucruri care mi s-au spus vreodata (se vede treaba ca m-am trezit si narcisica, bine ca nu am oglinzi prin dormitor ca acum nu mai scriam acest text ci cadeam in adoratie fata de propria-mi magnifica fiinta :)) ).

Numarul 1 ramane inca "you're like the first snow that falls". Greu de egalat asa ceva. Dar si cumva limitativ, cineva asa trebuie sa fie impecabil si sa nu greseasca niciodata iar eu am gresit.

Pe locul doi am clasat o tacere. O tacere garnisita cu niste raze de soare usor adorabile si cu un aer dens si greeeeu, ca un brocart.

Si-apoi am primit un sms dragut si mi-am dat seama ca incursiunile in trecut, oricat de savuroase ar fi, nu-ti pot umple niciodata gura cu sucul proaspat, real si aromat al unui mar tare si auriu din care musti cu pofta chiar acum.

Mai e inca atata de trait! Tone si tone intregi de lucruri gustoase. Bune si amintirile, pacat ca nu mai sunt proaspete.

Monday, November 15, 2010

Oda mie, cu aroma de cocos

Azi vreau sa spun doar ca ma bucur. Mi se aseaza toate cum trebuie, adica asa cum pot eu sa le duc. Ajung la timp peste tot, urc cu liftul care trebuie (liftul magic D, cand urc cu el am numai zile adorabile si gustoase, care as vrea sa se scurga mai greu sau macar sa se mai intoarca la mine), primesc niste zambete din tot sufletul, oamenii care imi plac tot vin pe langa mine iar nesuferitii (ala unul/a singur/a) stau departe.

Si miros a cocos si am facut la poze minunate zilele asteaaaaaa... Si multe lucruri bune.

Iar maine... sunt programata la a really exquisite hug. Can't wait :)

Sunday, November 14, 2010

Lucrurile de care ne agatam

Cateodata cand ma uit in cutia cu cercei ma sperii. Cand i-am putut cumpara pe toti? Atatea culori, atatea forme, atatea texturi si materiale diferite. Chiar ma intreb cum de am mai reusit sa fac si altceva inafara de a fugari si prinde cercei cat mai variati. Anul trecut mi-am pus chiar target la cumparat cercei.

Nu am gauri in urechi decat de aproape patru ani. Dupa ce mi-am tuns coditele. Si m-am tuns dupa... cum se tund femeile, nah, cand li se schimba viata. Aveam 24 de ani fara cateva luni si invatam sa nu ma sperii prea tare cand ma intorceam seara singura acasa, dupa ceva ani buni de intors mana in mana.

Si probabil m-am gandit ca daca imi pun globulete colorate, ca un brad de craciun, o sa-mi fie mai bine :) Twinkle twinkle little star.

Suntem tare fragili daca ne agatam cu toate puterile de niste bieti si delicati cercei. Da' ne agatam atat de bine ca ne refacem din orice.

E fantastic de frumos cat de fragili dar incapatanati si perseverenti sunt oamenii. Acum eu, evident, dramatizez putin. Fragilitatea-dar-puterea oamenilor se vede mult mai clar in alte situatii, cu adevarat serioase si transformatoare, nu in cliseisticele ruperi de corazon dupa prima iubire.

Nu conteaza de ce ne agatam (stiu pe cineva care s-a apucat de colectionat stilouri si nah, cum sa te sprijini intr-un stilou, se sprijina el de tine :) ), ce conteaza e ca ridicam privirea si intindem mana catre ceva si de-acolo se reporneste intreg mecanismul.

Cugetari declansate de ultimele amintiri si obiecte aruncate la gunoi pentru ca eu, eu de-acum, nu mai eram deloc in ele. Nu am reusit deloc sa-mi amintesc cu ce ocazie am primit o intreaga menajerie de animalute din plastic, ca soldateii cu care se jucau baietii la gradinita. Was I that childish? :) Neaaaaaah... :))

PS: si nu, cerceii nu sunt o adictie. Jur pe mustata si codita mea si aduc ca proba "postul" de cercei pe care l-am finalizat abia saptamana trecuta. Doua luni no cercei for Danonino. A fost jenant de usor.

Friday, November 12, 2010

Job Description pentru trei Spiridusi de Casa

M-am hotarat. Am nevoie de ajutor. As vrea sa am trei spiridusi de casa (house-elves) si le-am schitat chiar si un job description.

Titlul postului: spiridus personal de casa (SPC)
Titlul superiorului: Danonino, cand e el obosit rau
Departament: cu bulinute si fundite si oboseli si alinturi
Familia de posturi: spiridus
Nivel de cariera: IC2 (adicatelea sa fie putin specializati, nu vreau sa ma chinui cu un spiridus entry-level)
Gradul: X04

Continutul postului

Scopul postului: a oferi activitati de suport lui Danonino in domeniul starii de bine precum si a gestiona independent activitati pe care inainte vreme le facea Danonino dar acum nu prea le-am mai face.

Arii de responsabilitate:
SPC01: alimentatie si pregatirea hranei, incepand de la cumpararea ciudateniilor pe care le mananca Danonino, trecand prin pregatirea meselor si cutiutelor cu mancare transportabila prin alte locuri, pregatirea ceaiurilor si infuziilor, spalarea vaselor si cutiutelor, cugetarea profunda si echilibrat-aromata a meniurilor si, din cand in cand, hranirea per os a respectivului superior ierarhic prabusit de oboseala.

SPC02: imbracarea si dichisirea cu bulinute si fundite a lui Danonino. Spalat si calcat, pregatit meniuri vestimentare :) complete, cu cercei&bratari&stuff, achizitionat haine si accesorii, aranjat hainele frumos, in ordinea culorilor de la deschis la inchis, curatat ghetute, pastrat ordine in cutia cu cercei si oferit laude multe si dese privind aspectul exterior al superiorului ierarhic.

SPC03: asistenta personala de calitate in multele si complicatele probleme pe care le are de gestionat Danonino. Scos bani, platit facturi, impartit bani catre ceilalti spiridusi, citit apa, vorbit cu administratorul, calculat bugete, facut programari la medici, cautat cursuri de dans oriental si alte preocupari diverse ale superiorului ierarhic, investigat si planificat vacante, cautat geanta pentru aparatul foto si reportofon si spray de curatat lentilele canonului si mp3 player nou, realizat compilatii muzicale diverse, cautat mereu rockfm ca il schimba Niciu' de parca vrea sa-mi faca in ciuda, laudat si complimentat frecvent, jucat fazan prin sms cu superiorul ierarhic... This one is gonna be one hell of a busy spiridus!

In plus, alte activitati pe baza de proiect.

Structura de raportare va fi linie directa catre Danonino si cateodata dotted line catre Niciu' :)

Specificatiile postului

Educatie&Experienta:
  • studii spiridusesti medii si un spirit autodidact si curios;
  • minim un an experienta pe o pozitie similara;
  • bune cunostinte de psihologia oboselii, rasfatului, femeii si cateodata copilului :P

Abilitati specifice:
  • bune abilitati de laudare si complimentare;
  • excelent simt al umorului si capacitate de a rade din orice sau macar a se preface convingator ca glumele superiorului sunt fabulos de amuzante;
  • fabulos time-management;
  • pasiune pentru hrana sanatoasa si cutting-edge si suplimente alimentare pentru SPC01, pasiune pentru pictura si cromatica si cercei musai pentru SPC02, pasiune fulgeratoare si nebuna pentru Danonino pentru SPC03;
  • bun management al informatiei venite pe cai foaaarte diferite;
  • excelente abilitati de a scrie sms-uri adorabile;
  • capacitate de a invata permanent;
  • aplecare catre dezvoltare personala si psihologie si fotografie si Orient si ceaiuri si carti si multe alte domenii, ca sa avem ce povesti.

Abilitati generice:
  • limba engleza;
  • folosirea profesionista a www-ului;
  • abilitati numerice mai bune decat ale lui Danonino, adica pana la piciorul broastei :);
  • dragalasenie si putina obsesiv-compulsivitate;
  • sa cunoasca si sa poata operationaliza eficient elemente de astrologie.

Atat.

Wednesday, November 10, 2010

Despre mailuri in corporatii

Cand trimit un mail la munca mea cea corporatista, aleg intre doua moduri de a aranja in ordine o lista de destinatari: modul politicos, cu doamnele primele iar doamnele in varsta cele mai primele si modul apropierii, cu oamenii care imi sunt cei mai apropiati primii, urmati de ceilalti, in ordinea in care se departeaza de mine, pe niste imaginare cercuri ale sufletului meu. Am si o exceptie, cineva pe care il plasez invariabil mai degraba ultimul, ca sa pun o distanta pe care stiu ca ar trebui sa o am si tin sa o pastrez.

Cand primesc un mail, ma uit intotdeauna la acest aspect: cum a asezat persoana care a trimis mailul lista de destinatari. Colegii mei, oameni seriosi, cu capul bine plasat pe umeri si plin de inteligenta politica tind sa ocupe primele pozitii cu persoanele cel mai bine plasate ierarhic sau cu persoanele pe care doresc sa le impresioneze cel mai mult si cel mai mult, recte managerii lor.

Danonino cat traieste invata... Am primit acum cateva luni o carte despre inteligenta politica in organizatii si tot nu apuc sa o citesc. Faptul ca mi se face stomacul funda cand ma gandesc ca as putea invata si aplica astfel de machiavelisme e o dovada incontestabila a copilarelii mele, de care mi-as dori sa scap. Tot mai des in ultima vreme, pentru ca sa o acopar cu prafuri si pudre nu prea mai merge.

PS: si mai am o lista exceptionala, de omuleti pe care ii asez in ordinea unor departamente :) Ca altfel, concentric vorbind, i-as pune pe toti unul peste altul, pe acelasi loc.

Monday, November 8, 2010

Have I told you lately?

Mi-am amintit de cantecul asta. Sunt sigura ca a fost mai intai o poezie. Imi pare rau ca pana acum nu am scris si eu niciunui domn o poezie. Ma rog, nu m-am gandit sa le formalizez in scris pe poezii. Eu le spuneam si le inghetam in clipe, dar sunt convinsa ca daca le-as fi scris ar fi iesit niste minunatii :) Absolut convinsa :)



"Fill my heart with laughter". Oare a avut curaj sa-i si spuna asta sau doar i-a scris?

PS: Mie imi place de un omulet, de cateva luni. Doar asa, de bucuria de a mai simti asta si fara nicio alta asteptare. Si imi dau seama ca ma face sa rad pe dinauntru cand il vad :) Eu si-asa rad suficient, de cand imi place de el ma tavalesc pe jos de ras de-a dreptul :) Bag de seama ca de-aia am avut o perioada umbroasa relativ relaxata. Cu-atata chicotit...

Sunday, November 7, 2010

De-adevaratelea

Mai sunt putine lucruri pe lume la fel de frumoase ca atunci cand cunosti un om de-adevaratelea. Pe bune, fara masti, pudre, aparente si roluri sociale.

Saptamana care tocmai se incheie am cunoscut asa o tipa foarte tare. Si-am re-cunoscut pe cineva. Am avut parte de niste discutii intense si concentrate cu un domn si in seara asta am ras de ma doare burta inca cu mama si cu Niciul, la o clatita, ca fetele :)

Ma uitam azi de dimineata la coroanele arborilor, care mai de care mai rosii si mai luminoase. Si la doamna care sedea pe banca cu ochii inchisi si se lasa mangaiata de soare. Avem nevoie de atat de putine lucruri pentru a fi fericiti... Doar sa ne dorim si noi sa fim fericiti.

Suna ciudat, nu? Cateodata nu ne dorim sa fim fericiti. Ne dorim sa fim tristi, jalnici si amarati, ca sa atragem atentia si grija celorlalti. De foame de iubire ajungem sa nu ne dorim sa fim fericiti, desi daca am fi fericiti si am reusi sa si dam ceva celor din jur si nu doar sa le luam s-ar apropia mai mult de noi si ne-ar da iubirea pe care o cautam.

Nici tristetile nu sunt rele, daca sunt de-adevaratelea, iara nu produse ale unui ego infometat.

In ultima perioada ma intalnesc cu doua categorii de oameni. Unora le stralucesc ochii atunci cand vorbesc despre ceea ce fac si despre viata lor iar altora nu. Ca si cand dumnezeu ar sti ca eu am de luat o hotarare si ca in general ma hotarasc greu si am nevoie de ciorne. Cum nu imi poate da o ciorna, imi trimite un fel de lectii. Iar eu sper ca inteleg ce trebuie si-i multumesc.

Iar pe oamenii cu luminite ii trec pe o lista speciala, o sa am o treaba cu ei putin mai incolo... De-adevaratelea.

PS: imi doream eu acum ceva vreme sa se inventeze un job care sa presupuna sa stai de vorba cu oamenii, sa ii asculti si sa ii descoperi. Exista se pare. Chiar in marile organizatii. Dar e especially designed pentru oameni in varsta, cu muscatura blanda. Nu pentru catelandri.

Monday, November 1, 2010

Ne-crestinismul e o chestie de dinti

Nici crestinismul nu-i de mine. Nu doar ca mi-e greu sa-mi iubesc aproapele ca pe mine insami (de ce as iubi eu atata lume numai putin cand pot iubi extrem de putina lume mult...), ba chiar sunt unele exemplare de "aproape" care imi displac atat de mult incat as plati sa nu mai am de-a face cu ele. Sunt tare putine dar imi displac tare profund.

Si totusi sunt zile in care ma uit in oglinda si as putea jura ca sunt un om acceptabil, ba chiar bun...

Asta ce iluzie o mai fi? Iluzia inocentei a la gradina raiului.

Stiu ca asta e lectia mea: sa invat sa inteleg, sa tolerez si sa-mi placa ceea ce-mi displace visceral. Mi se pare ca nu merit sa duc asa o lectie dura, tocmai pentru ca mie imi displac visceral atat de putine lucruri sau oameni...

Totusi o duc. E lectia mea.

O sa invat eu cum sa fac. La urma urmei, am invatat atatea lucruri deja. Right?

PS: ma tem ca e o chestie de dinti, cum zicea Zorba. Si ca va trebui sa astept sa treaca anii si sa-mi cada dintii, ca sa gandesc mai pufos si mai bland si sa nu mai musc. Singura problema ar fi ca am in fata o viata lunga si o dantura rezistenta.