Wednesday, September 29, 2010

Mai intai una, apoi alta

Azi m-a facut sa rad cuvantul "zavoi". Si nu-i vorba, ca-l stiam de prin clasa intai. Apoi m-a intristat tare ca oamenii nu se inteleg desi vorbesc aceeasi limba. Si facem ochii mari si trimitem sageti, ridicam sprancene si tuguiem buze, plecam priviri, strambam din nas... Orice mai putin sa spunem direct.

Iar mie mi-e atat de teama de ireverenta mea uneori incat prefer sa aman, poate pana data viitoare gasesc un ambalaj mai cu floricele. Si ca orice prim-nascut, ma simt responsabila de posibilele sentimente ranite ale celuilalt. Iar pe hipersensibili ii recunosc de la o posta, pentru ca ma vad ca intr-o oglinda.

Sunt o lasa, apropos de preocuparile mele umbroase din ultima vreme. Oricand mai tarziu e mai bine decat acum-acum.

Sunt lasa si totusi fac eforturi. M-am intors si mi-am scris pe un post-it "Stai, nu fugi!".

Stau. Stau. Resilience. Unde se preschimba in incapatanare? Dar incapatanarea? Unde se preschimba in prostie?

Tuesday, September 28, 2010

Fragmente umbroase

"El (Baruch Spinoza) a inteles puternica inclinatie a tuturor oamenilor de a dezvolta o viziune a adevarului care favorizeaza circumstantele intamplatoare ale vietii noastre. Megalomania poate fi esafodajul invizibil al religiei, politicii si ideologiilor."

"Sub fanteziile civilizatoare ale oricarei institutii se ascund problemele arhaice ale managementului axietatii si ale intereselor personale."

"Doar eul conventional isi imagineaza ca trebuie sa fie rational, previzibil, docil."

"Dar nu este sarcina noastra de domeniul Umbrei tocmai iertarea de sine, nu negarea, ci acceptarea de sine? Cum te pot accepta pe tine daca nu ma pot accepta pe mine? Cum te pot iubi pe tine cand ma dispretuiesc pe mine? Daca ma dispretuiesc, nu este asta o dovada a inflatiei eului? Unde scrie ca trebuie sa fiu perfect, ca mi se cere mai mult decat imi permit limitele mele omenesti? Iluzia perfectiunii se aseamana paradoxului ca, in clipa in care cred ca sunt virtuos, ma fac vinovat de aroganta. Invers, cand ma simt teribil de nenorocit, ma fac vinovat de inflatie morala, pentru ca astept mai mult din partea mea decat este capabila o fiinta umana."

"... dar cea mai adanca rana este instrainarea de sine si de ceilalti."

Am visat ca il inchid pe blognaiv pentru ca nu ma mai reprezinta. Explicam asta cuiva. Imi tineam mainile in buzunarele pantalonilor gri cu liniute. Au pantalonii aia niste buzunare atat de fine si care se simt atat de genial pe piele incat imi vine sa stau numai cu mainile in buzunare si sa imi desenez liniute si rotocoale pe coapse :P Si in timp ce explicam am scos mana stanga din buzunar ca sa ma fac mai bine inteleasa. Mi-am vazut mana cum explica si ea.

Citesc despre Umbra pentru ca m-au ingrozit niste oameni mai mult decat era cazul. Si treptat, pe masura ce avansez cu lectura si cu analiza, imi apar in viata situatii in care ma confrunt chiar cu dumneai, cu Umbra. Am hotarat sa-i fac loc, sa-i fac spatiu. Sa vad ce poate ea si ce pot eu.

I'll be weird these days, mind you.

Sunday, September 26, 2010

Axioma mica-mica

Oamenii care inteleg lucrurile mici pot intelege si lucrurile mari insa oamenii care inteleg lucrurile mari nu pot intelege lucrurile mici. Ba chiar le refuza si le privesc de sus. Oare cum e o viata facuta din cadre mari si fara detalii? Ce e cert e ca are mult spatiu.

Urasc sa fiu agent provocateur al anxietatilor si fricilor de abandon, mai ales ca anxietati am si eu un buchet destul de colorat. Doar ca am nevoie de spatiu si mi-e greu sa mi-l fac pentru ca eu sunt unul dintre oamenii care inteleg prea bine lucrurile mici. Daca as intelege doar lucrurile mari mi-ar fi mai usor sa am spatiu. Mi-ar placea mai mult spatiu. Daca nu ar insemna sa uit de toate lucrurile mici care sunt eu si care sunt, de fapt, vocatia mea.

Pana la urma toti avem de ales intre a ne indrepta cat mai rotunzi spre totalitatea noastra sau cu spatii lipsa ca sens dar pline cu frustrare spre idealuri mai mari care nu ne apartin.

Zoom in sau zoom out? Si eu care ma juram ca nu-mi plac fotografiile macro...

Tuesday, September 21, 2010

Daruri

Ieri am primit un dar: un suflet deschis in fata mea. Azi am primit un dar si mai frumos: un suflet timid care a tot impins usa cu piciorul, pana a facut o deschidere larga, ca sa intru daca vreau.

E asa minunat... ce bine ca nu exista vorbe pentru asta, ca ar ciufuli de tot corola de minuni. Pacatele mele, pe mine m-a luat gura pe dinainte si am spus "multumesc". De parca mi-ar fi fost facuta o favoare. Favorurilor si cadourilor le spui multumesc. Darurilor nu. Darurilor le zambesti cu gura pana la urechi si le pui raze de suflet in privire si speri sa se vada :)

Si-am mai primit un morcov. Like a real morcov. A fost bun. Ca un morcov, deh. Ador sa primesc de mancare. Niciu' are o teorie cum ca doar cei carora le pasa mult de tine iti aduc de mancare. Ador si teoria ei.

Astept cu deosebita rabdare ziua de maine. Si pe restul de dupa ea. Sa nu se inghesuie, le transmit. Cred in free love :P

Recrutez 5 oameni buni :)

Buni la ceea ce fac si buni la suflet, dornici sa contribuie si sa ridice ceata de pe drumurile inca neclare ale altora. Care poate ca si-ar dori sa o ia pe acelasi drum doar ca habar nu au ce inseamna si cu ce se mananca. Apropos de gluma excelenta de ieri a unui coleg: vlookup asta e vreun fel de mancare?

Un om de IT, pasionat si care sa aiba o privire de ansamblu de-a dreptul... inginereasca asupra domeniului. Adica sa stie unde sa caute ceea ce nu tine de specializarea lui, pentru a putea lamuri niste tineri din categoria de varsta 18-25 daca li se potriveste o cariera IT, ce ar trebui sa faca daca isi doresc una si ce presupune ea. Sa ii inspire povestind din propria lui experienta si realizand interviuri cu alti oameni care si-au ales un astfel de drum plin cu patch-uri, bucatele de RAM si de sql, pe care serpuiesc cabluri sau stralucesc infrareds.

Un jurnalist. Online sau offline, sau poate TV. Un om care si-a dorit sa gaseasca cele mai bune povesti, sa le spuna lumii intregi. Un om care a primit de la cineva virusul jurnalismului si care vrea sa viruseze pe cat mai multi la randul lui.

Un medic, un Om care practica medicina ca vocatie si nu pentru ca in familie toti sunt medici.

Un psiholog/psihoterapeut/coach. Unul cu ego-ul mai degraba mic si cu o dorinta sincera de a contribui la viitorul unor tineri interesati de aceste domenii, chiar daca ei nu ii pot cumpara acum pe bani grei consilierea sau cursurile.

Un fotograf. Da, un fotograf. Care sa traiasca din asta si sa ii indemne si pe altii sa-si descopere talentul si sa vada daca pot face si ei la fel: sa traiasca din darul lor de a vedea. Sa le povesteasca si bucataria din spate, si tips&tricks si efortul necesar.

Ii caut pe oamenii astia pentru ca exista un site de-a dreptul dazzling care vrea sa faca lumina pentru cei aflati la varsta alegerii unei cariere. Iar noi, la Dazzle, avem nevoie de expertiza lor pe respectivele domenii pentru ca sa putem oferi lanterne cat mai variate si cat mai de folos. Vrem sa fim un fel de Petzl ai siteurilor de orientare in cariera :)

Ii caut aici, pe blognaiv, pentru ca mi-am cunoscut o parte din cititori si stiu ca sunt exact genul de oameni care vor sa contribuie, carora le pasa si care stiu ca au si ei responsabilitatea de a face daca nu o lume mai buna in general atunci o lume mai buna in particular. Or asta e una dintre ocazii: sa oferi informatii pe bune despre o cariera sau alta, informatii din viata reala si din cartile care merita unor tineri care isi pot alege mai bine ocupatia, datorita tie.

Daca esti chiar tu unul dintre cei 5 oameni buni sau il cunosti pe unul dintre ei, da-mi un mail pe daniela.elena.david[at]gmail.com.

PS: "What you leave behind is not what is engraved in stone monuments but what is woven into the lives of others."
PPS: daca iti place ce faci si vrei sa contribui povestind despre asta, eu pot largi oricand numarul la 5+1 :)

Sunday, September 12, 2010

The shame :)

Se pare ca sunt intr-o perioada foarte muzicala. Abia ieri am descoperit cat de dirty poate fi Dinah Washington. Ascult cd-ul asta din mai si eu abia acum m-am prins de all of the innuendos. Daca gasesc piesa pe youtube, poate o postez, daca intre timp mi se va parea o idee buna. Ca acum nu mi se pare.

Pana una-alta, asta e my favourite running tune in ultima vreme. M-am inrosit ca un rac, desi eram singura, cand am ascultat versurile cu atentie si mi-am dat seama ca am facut o pasiune pentru un cantec despre o stripteuza :)



Murakami alearga pe Beatles si Eric Clapton iar eu pe cantecel lame despre cat de sexi e o stripteuza alunecand pe un stalp din ala... (pentru a-mi salva restul de demnitate, tin sa precizez ca alerg si pe Bob Marley si pe Morcheeba si pe Led Zepp)

Saturday, September 11, 2010

She moves like a breeze

Acest cantecel ma obsedeaza de vreo saptamana. Nu stiu unde l-am auzit, poate prin vreun taxi, insa mi s-a plimbat cu insistenta printre urechi pana a facut carare.

Cel mai mult imi place "she moves, she moves like a breeze/ swear I can't get her out of my dreams".

Ce frumos, sa-ti placa la cineva ceva atat de subtil, delicat si... invizibil. Atat am de spus, ca nu mai gasesc cuvinte suficient de blande, rotunjite si valurite.

O femeie like a breeze...*sigh*

Friday, September 10, 2010

Ne-nemultumirea oamenilor verzi cu antene

"Wherever you go, there you are"

Pentru ca nemultumitii ma fac sa ma simt inconfortabil. Nu ei ma fac, eu ma simt inconfortabil in preajma lor. E prea cald, e prea vara, prea multa transpiratie, prea vine toamna, prea e frig, ce iarna oribila, prea nu se mai termina, prea scump, prea ieftin, prea desteapta, prea cu fundul mare sau prea cu el lasat, prea slaba, prea fara studii superioare, prea munceste mult, prea nu are ocupatii tipic masculine, prea tacut, prea vorbaret, prea multe facultati, prea nu e pus fix cum l-am lasat eu, prea nu faci cum ti-am spus, prea lipsa de respect, prea superficiala, prea filozofia din miezul zilei.

Ma simt nelalocul meu cu atata nemultumire. Ma simt ca un copil de cinci ani doar pentru ca nu sunt suficient de nemultumita, suficient de critica, suficient de cinica si suficient de mizantropa. Doar pentru ca nu-mi pute tot, doar pentru ca nu gasesc ca majoritatea oamenilor sunt niste idioti. Doar pentru ca nu am usi batante la depresie, sa ma aflu intr-un continuu du-te-vino.

Cateodata mi-e greu sa inteleg care e rolul meu in aceasta societate in mare parte nemultumita si mi-e greu sa inteleg de ce imi plac toate anotimpurile, cu tot ce au de oferit, de ce imi plac mai toti oamenii si de ce, pentru numele lui Dumnezeu!, gasesc eu ceva de placut si de invatat in orice lucru mic sau mare.

In august mi-a trantit-o un domn, fix la masa, de mi-a stat rucola in gat: "Must feel lonely sometimes to be like you." Mi-au inghetat toate maruntaiele, pe loc. Da!, as fi spus eu cu rucola intre dinti, daca aveam mai mult curaj. Da, sunt o ciudata nelalocul ei.

Cateodata, de exemplu azi, asa ma simt. As putea fi si verde cu antene. Mi-ar sta bine, verde se pupa tare bine cu albastru, ultima mea pasiune colorata.

Wednesday, September 8, 2010

Greu

Cu unii oameni e mai greu. Cred ca there's a crack in everything si ca, teoretic, exista cel putin o mica priza de care sa te tii ca sa incepi ascensiunea presupusa de a cunoaste un om.

Da' cateodata, cu unii oameni, parca te-ai catara pe tocuri cui, cu un rucsac de 70+10 si o palarie de cowboy, bonus.

Si nici ei nu se simt prea bine cu acest statut de perete inaccesibil de stanca.

What to do, what to do?

Tuesday, September 7, 2010

5 dazzling links

E o chestie de care ma ocup, saptamanal, de vreo trei luni. In fiecare luni dimineata, 5 linkuri foarte tari, pe diferite teme (marketing, comunicare, social media, dezvoltare personala, psihologie, oameni fabulosi, lista in continua dezvoltare). Dupa-amiaza in care am gasit in sfarsit utilitatea curiozitatii mele difuze si imprastierii mentale mi-o amintesc si acum ca pe o revelatie chiar grasuta.

Imi place. Imi place mult ca am sansa sa-mi transform un defect intr-un defect util.

Vezi daca iti plac si tie, poti sa le gasesti pe toate cele...12*5 linkuri aici, pe dazzle :)

PS: salveaza in bookmarks, o sa te mai intorci, chiar des.

Sunday, September 5, 2010

Doua maini si-un suflet

Ce drag mi-a fost! Sa mananc mere direct din pom, sa-mi aleg cea mai imbujorata piersica, sa se scuture pe mine picaturile de ploaie de pe frunze, sa scot morcovi din pamant cu labutele-astea doua, sa culeg flori si sa astept cuminte sa se dea jos mai intai albina (pentru ca intai se coboara si abia apoi se urca, nu?), sa rup varfuri fragede de menta si apoi sa-mi miroasa mainile a frig piperat, sa ma mai minunez o data de verdele fabulos al verzei pline de roua.

M-am gandit ca musai cand ma fac eu agricultor de afine si lavanda imi iau si un catel voios, cu nas negru si umed si mustati aspre. Ca sa nu uit cata fericire pot aduce cateva mangaieri bine plasate, pe ceafa si sub barbie. Si cat bine pot face eu cu atat de putine instrumente: doua maini si un suflet.