Friday, August 6, 2010

Oameni-copii si oameni-batrani

Ultima mea indeletnicire preferata este o forma mai curioasa de people-watching. Ma uit cu atentie la chipurile si gesturile oamenilor pe care-i vad in cursul unei zile pentru a descoperi in ei cum aratau cand erau mici si cum vor arata cand vor imbatrani. Incerc sa ghicesc in chipul lor actual, din privire, din trasaturi, din micro-gesturi si mimica cum a fost copilul si cum va fi batranul.

E fascinant. E cu oameni, deh, la ce te asteptai :)

Am descoperit trei categorii. Dar inainte de asta, pauza de banc: cica exista doua tipuri de oameni pe lumea asta, cei care spun ca exista doua tipuri de oameni si cei care nu spun asta :) Eu am descoperit de data asta trei, desi sunt de acord ca in general poti trage o linie care sa imparta orice in doua. Pe orice linie, eu am sa stau cu fundul fix pe mijloc. E nevoie si de arbitri, plus ca de pe linie ai perspectiva si vezi mai bine.

Sunt oamenii in care am regasit usor copilul. Ca si cum ochii mei ar fi avut buton de rewind, apareau rapid nasucurile carne, ochii albastri sau negri umbrosi, privirile curios-descoperitoare si in general un aer de nestapanire, de cautare perpetua a ceva. Furtuna de vara.

Apoi au fost acei oameni in care am putut vedea foarte repede pe batranul intelept de peste multi ani. Ganditori si parca neimplicati in ceea ce se intampla in jurul lor, cu un aer grav si apasat, cu ochii marini (nu albastri ci oarecum acvatici, aposi) si putin lasati in jos. Par intelepti fara sa fie nevoiti sa spuna sau sa faca ceva. Inserare.

Ciudat, am gasit o a treia categorie. Parca s-ar fi nascut direct adulti la 30 de ani si parca asa aveau sa ramana pentru tot restul zilelor lor. Frunti mari, de fapt capete care par mai mari decat media. Au intr-adevar trasaturi elegante si placute, frumos ordonate, insa si ceva, nu as sti sa spun ce, care pe mine m-a speriat. Unde iti e copilul? intrebam in mintea mea. Inceput de septembrie.

Oamenii cei mai apropiati mie, pe care i-am ales eu (deci nu familia) sunt toti copii. Iar draga mea de Niciu este o venerabila batranica :) (si o sa-mi dea un baston peste glezne cand o sa citeasca asta)

3 comments:

Lili said...

O postare pe cat de originala pe atat de reala tinand cont ca desi am o varsta respectabila m-am considerat intruparea unui spirit tanar ,iar acum pe buna dreptate datorita celor scrise mai sus, om-copil.

Miha said...

Acum ca am citit asta mi se pare ca vad numai fete de copii sau de batrani. Bunica-mea are fata de copil :)Oare se poate asta?

Danonino said...

@Lili: am observat si eu asta :) Mereu ne simtim asa cum suntem de fapt, doar ca exteriorul se mai schimba. Uneori nu suficient de mutl, din cauza asta daca te uiti cu atentie poti vedea realitatea varstei cuiva.


@Miha: da, se poate :) Batrani zglobii, cu ochi de copil si colturi strangare ale gurii :)